Interzicerea folosirii în activitatea comercială a mărcii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECŢIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 47/A/2012
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI: ANA I.
G. : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul SC P. T. S., precum şi apelul declarat de pârâta SC T. G. S. împotriva sentinţei civile nr.
2253 din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi de autor şi drepturi conexe.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei apelante SC P. T. S., avocat B. G. E., care depune împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea arată că, la termenul anterior, pârâta SC T. G. S. a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă apărare în considerarea faptului că nu a fost citat înaintea termenului de judecată într-un termen suficient pentru a formula întâmpinare la apelul reclamantei, în sensul art. 1141alin. 2 şi 3 C. pr. civ.
Dată fiind această împrejurare, primul termen de judecată nu a reprezentat şi prima zi de înfăţişare, în sensul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ.
Pârâta apelantă a luat termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 153 alin. 1 Cod proc.civ., întrucât citaţia a fost semnată de administratorul societăţii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 11.
Pentru acel termen de judecată, pârâta apelantă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, cu indicarea sancţiunii în caz de neconformare la dispoziţia instanţei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 281 Cod proc. civ., îndreaptă eroarea materială din încheierea şedinţei publice din (...), în sensul că nu s-a dispus citarea apelantei cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar, întrucât pârâta apelantă a luat termen în cunoştinţă, iar obligaţia achitării taxei judiciare de timbru i-a fost adusă la cunoştinţă conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 11.
Curtea, din oficiu, invocă excepţia netimbrării apelului declarat de pârâta apelantă.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că nu are cereri de formulat în probaţiune.
Nefiind alte cereri în probaţiune de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătoreşti şi acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantei apelantei solicită admiterea apelului formulat reclamantă, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 2253/(...) pronunţată de T. M., în sensul admiterii în totalitate a acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 40.000 lei, pentru motivele invocate prin memoriul de apel, cu cheltuieli de judecată.
În ce priveşte apelul pârâtei, solicită anularea acestuia ca netimbrat.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...), la data de (...), astfel cum aceasta a fost ulterior în mod succesiv precizată, reclamanta SC P. T. S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC T. G. S., solicitând interzicerea în sarcina pârâtei a folosirii în activitatea sa comercială a mărcii C., a aplicării acestei mărci pe produsele sau ambalajele sale, a oferirii spre comercializare, comercializarea şi deţinerea în acest scop a produselor purtând această marcă, a oferirii sau prestării serviciilor sub această marcă, a utilizării mărcii pe documente sau materiale publicitare; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 50.000 lei pentru prejudiciile create constând în comercializarea fără consimţământul reclamantei a produselor protejate, obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 40.000 lei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, astfel cum aceasta a fost în mod succesiv precizată, reclamanta a arătat în esenţă, că, în baza certificatului de înregistrare al mărcii nr. 065846/(...), deţine marca C. T. C. SYSTEM, pentru produse din clasa 09: termostate, servicii din clasa 35: activităţi de import- export în domeniu, servicii din clasa 39: distribuţie în domeniu.
Reclamanta a efectuat toate demersurile legale în vederea protejării drepturilor şi informării terţilor cu privire la marca înregistrată.
Prin certificatul de înregistrare a mărcii nr. 065846/(...), reclamanta a obţinut dreptul exclusiv asupra mărcii reprezentate prin elementul verbal „.”, din denumirea „. T. C. S., produsul termostat sub această denumire neputând fi comercializat fără acordul reclamantei.
Pârâta comercializează aceste produse fără acordul reclamantei, stare de fapt ce nu permite consumatorului să deosebească produsele comercializate de SC P. T. S. în calitate de titulară a mărcii C. de cele comercializate de pârâtă, generându-se prejudicii materiale şi morale.
În drept s-au invocat dispoziţiile OUG 100/2005, Legea nr. 84/1998, art. 83, art. 85, art. 35 alin. 2 lit. b, art. 36-38, art. 998-999 Cod civil, art. 14 alin. 2 lit. a din OUG 100/2005.
În probaţiune s-au depus înscrisuri, în fotocopie.
Întâmpinarea
Pârâta a depus întâmpinare, completată în mod succesiv şi note de
şedinţă, solicitând respingerea acţiunii astfel cum aceasta a fost precizată.
În motivarea poziţiei sale, pârâta a arătat în esenţă că susţinerile reclamantei nu sunt probate. Pârâta nu a produs vreun prejudiciu şi nu a îngrădit vreun drept al reclamantei, nu a adus atingere în niciun fel dreptului titularului mărcii. Reclamanta nu are protejată decât o singură activitate din fiecare clasă de produse şi servicii. Pârâta doar comercializează aceste produse, neaducând în aceste condiţii atingere acestei mărci înregistrate în clasa de produse 35 numai pentru activităţi de import-export în domeniu.
Pârâta nu are drept scop acela de a folosi marca pe o clasă care este protejată, doar comercializează şi oferă garanţie şi nu produce produsele respective pe această marcă.
În drept, pârâta a invocat dispoziţiile Legii nr. 84/1998.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2253 din 21 decembrie 2011 a T. M., a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată, introdusă de reclamanta SC P. T.
S., în contradictoriu cu pârâta SC T. G. S. şi, în consecinţă, s-a dispus interzicerea folosirii de către pârâtă în activitatea sa comercială a mărcii „.”, a aplicării acestei mărci pe produsele sau ambalajele sale, a oferirii spre comercializare, a comercializării şi a deţinerii în acest scop a produselor purtând această marcă, a oferirii sau prestării serviciilor sub această marcă, a utilizării mărcii pe documente sau materiale publicitare, iar pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 40.000 lei.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6.650,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Starea de fapt
Potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare, marca este „un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane” (Legea
84/1998, C. 1, art. 3, lit. a). O. de S. pentru Invenţii şi Mărci face precizarea că „Marca nu protejează produsul ca atare, ci reprezintă semnul asociat produsului/serviciului. Când există mai multe produse/servicii identice sau similare, pe baza semnului asociat, cumpărătorul poate să aleagă produsul/serviciul care corespunde cel mai bine cerinţelor sale”.
În cazul în speţă, firmele SC P. T. S. şi SC T. G. S. comercializează aceleaşi produse, adică termostate, sub aceeaşi denumire C. A. stare de fapt nu permite consumatorului să deosebească produsele comercializate de SC P. T. S., în calitate de titulară a mărcii C. de cele comercializate de SC T. G. S., generând confuzie în mintea consumatorului, determinând mulţi consumatori să confunde cele două firme, lucru care nu este permis de legislaţia în vigoare, deoarece aduce prejudicii: pierdere de clienţi şi de piaţă, pierderea unor sume mari de bani alocate pentru promovarea serviciilor sub marca C., confuzia la consumatori.
În România, dreptul asupra unei mărci se dobândeşte şi se protejează numai prin înregistrare la O. de S. pentru Invenţii şi Mărci-Bucureşti (Legea
84/1998, C. II, art. 4). A. înregistrare nu este obligatorie.
Potrivit aceleiaşi legi, „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii” (Legea 84/1998, C. VI, art. 36, alin. 1) iar
„Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului: un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul” (Legea 84/1998, C. VI, art. 36, alin. 2, lit. b).
În aplicarea prevederii mai sus menţionate, Legea 84/1998 stipulează la C. VI, art. 36 alin. 3 că titularul mărcii „poate cere să fie interzise terţilor, în special următoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; c) punerea în liberă circulaţie, exportul, importul,…; d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.”
Este de remarcat faptul că O. apreciază faptele de comercializare, punerea în liberă circulaţie, importul şi exportul ca fiind legate unele de altele; toate aceste activităţi se intersectează pe piaţă, ele se condiţionează unele pe altele. D. noţiunii de comercializare nu o exclude pe cea de import- export şi reciproc. Aceste noţiuni nu pot fi disociate în sensul Legii nr.
84/1998.
Noţiunea de „. sau de „. este o activitate desfăşurată de comercianţi, adică „cei care săvârşesc acte de comerţ în sensul art. 3 din Codul Comercial”. Codul Comercial al României actualizat la data de (...) stipulează la art. 3, pct. 1 că „legea consideră ca fapte de comerţ, printre altele, cumpărările de produse sau de mărfuri spre a se revinde”. D. E. al L. R. editat de A. R. în 2009, menţionează la pag. 20 „. este acţiunea de a comercializa, adică a pune o marfă, un bun în comerţ”. Acelaşi dicţionar, la aceeaşi pagină, precizează „comerţul este schimbul de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor”.
Noţiunea de export este definită de D. E. al L. R. editat de A. R. în
2009, la pag. 327 ca fiind „. de bunuri materiale şi servicii”, iar la pag. 494 defineşte importul ca fiind „. operaţiilor cu caracter comercial prin care se introduc mărfuri din alte ţări”.
Noţiunile de comercializare, punere în circulaţie, import şi export se intersectează şi se asociază una cu alta.
În strânsă conexiune cu aceste definiţii, Clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor, ediţia a9-a, partea a II-a, editată de O. M. a P. I. cu sediul în Geneva şi editată de E. O. în 2007, pag. 253-256 nici nu menţionează la clasa 35 activitatea de comercializare ca atare, tocmai pentru că ea se regăseşte în alte activităţi, cum ar fi cea de „. (nr. RO-A 0096) şi „.a cu amănuntul” (nr. RO-V 0009). Activităţile de import-export în sine nu se regăsesc nici ele în această clasificare, ci numai „. de import-export” (nr. RO
– I 0020). Nu vor fi confundate agenţiile de import-export cu activităţile deimport-export, deoarece primele intermediază servicii de import-export, iar celelalte le desfăşoară ca atare, adică fac comercializare, fac comerţ.
Deoarece SC T. G. S. comercializează termostate sub denumirea C., ea se încadrează în prevederile menţionate anterior, adică SC T. G. S. vinde produse identice cu cele pentru care marca C. a fost înregistrată de către SC P. T. S. şi face acest lucru chiar sub denumirea C., adică exact marca înregistrată de SC P. T. S. D., SC T. G. S. oferă spre vânzare şi comercializare termostate sub marca C., promovează termostate şi servicii de comercializare şi distribuţie sub aceeaşi marcă C., marcă care nu-i aparţine de drept, ea fiind în posesia exclusivă a firmei SC P. T. S.
În apărarea drepturilor conferite de o marcă înregistrată, prevederile legale spun că titularul unei mărci înregistrate „poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun” (Legea 84/1998, C. VI, art. 36, alin. 2).
Mai mult decât atât, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate (Legea
84/1998, C. XIII, art. 90, alin. 1 lit.b). „Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun” (Legea 84/1998, C. XIII, art. 92).
De altfel, literatura de specialitate face şi mai multe precizări legate de dreptul la marcă şi apărarea lui. „Dreptul la marcă este un drept privativ şi orice violare a acestuia trebuie sancţionată. Este suficient ca o încălcare a drepturilor titularului să se fi produs, ca posibilitatea unei confuzii în percepţia publicului să existe” („Dreptul proprietăţii intelectuale. Mărcile şi indicaţiile geografice”, Edit. All Beck, 2003, pag. 475). „Elementele ce trebuie avute în vedere pentru aprecierea riscului de confuzie în materie de imitare frauduloasă a unei mărci…sunt: gradul de asemănare a mărcilor în cauză; gradul se asemănare a produselor şi serviciilor desemnate de aceste mărci; vechimea mărcii reclamantului; nivelul de cunoaştere a mărcii reclamantului în rândul consumatorilor; existenţa unui element de rea-credinţă din partea pârâtului (în mod special prin cunoaşterea mărcii reclamantului anterior utilizării sale fără drept)” („Dreptul proprietăţii intelectuale.Mărcile şi indicaţiile geografice, Edit. All Beck, 2003, pag. 427).
Expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate cu completările generate de răspunsul expertului la obiecţiunile părţilor, concluzionează în sensul comercializării de către pârâtă de produse sub denumirea protejată, indicând rulajul aferent perioadei incriminate, diferenţa dintre contravaloarea mărfii vândute şi contravaloarea mărfii achiziţionate fiind de 78.504,91 lei.
Reclamanta a precizat, după comunicarea concluziilor completării lucrării de expertiză, că solicită despăgubiri în cuantum de 50.000 lei.
Încălcarea dreptului la marcă de către pârâtă, în sensul art. 36 alin. 2 lit. b din Legea nr. 84/1998, creează premisele antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei şi obligării acesteia la despăgubiri către reclamantă, conform art. 37 alin. 2 lit. b din Legea nr. 84/1998 şi art. 998-999 Cod civil.
În determinarea daunelor datorate titularului mărcii, beneficiul realizat pe nedrept de contrafacător, ca şi beneficiu de care este lipsit titularul ca urmare a faptei de contrafacere reprezintă criterii pertinente,prevăzute ca atare de art. 14 alin. (2) lit. a din OUG nr. 100/2005 adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a Directivei 2004/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
R. la considerentele mai sus expuse, în baza textelor de lege analizate, tribunalul a admis în parte acţiunea civilă precizată şi în conformitate cu art. 36 şi următoarele din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, a dispus interzicerea folosirii de către pârâtă în activitatea sa comercială a mărcii „.”, a aplicării acestei mărci pe produsele sau ambalajele sale, a oferirii spre comercializare, a comercializării şi a deţinerii în acest scop a produselor purtând această marcă, a oferirii sau prestării serviciilor sub această marcă, a utilizării mărcii pe documente sau materiale publicitare şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în valoare de 40.000 lei a fost respins ca neîntemeiat, având în vedere dispoziţiile art. 37 alin. 2 din
Legea nr. 84/1998, în aplicarea cărora pârâtul a fost obligat la despăgubiri în sumă de 50.000 lei.
În baza art. 274-276 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat-o pe pârâtă la cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert şi onorariu de avocat, justificate cu chitanţele depuse la dosar, proporţional cu pretenţiile admise.
Apelurile
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii întotalitate a acţiunii, inclusiv a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamanta, al cărei drept la marcă a fost încălcat, are dreptul la daune morale, conform art. 36 alin. 2 din Legea nr.
84/1998, putând să le solicite de la autorul faptei ilicite în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civil (în vigoarea la data săvârşirii faptei ilicite), iar, pentru cuantificarea acestui prejudiciu, instanţa trebuie să aibă în vedere consecinţele negative suferite de reclamantă, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată imaginea.
Pârâta nu a depus întâmpinare faţă de apelul reclamantei, nu şi-a motivat propriul apel şi nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă acestuia, deşi a fost citată cu această menţiune şi cu indicarea sancţiunii, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f. 11, motiv pentru care, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, apelul acesteia va fi anulat ca netimbrat.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, acesta este parţial fondat,întrucât, aşa cum a reţinut prima instanţă, pârâta a săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-i acesteia dreptul la marcă, prejudiciul suferit de reclamantă fiind nu doar unul material, ci şi unul moral, ce poate fi cuantificat avându-se în vedere criteriile indicate de aceasta în cererea de chemare în judecată şi motivele de apel. R. la aceste criterii, curtea apreciază că suma de 10.000 lei, reprezentând 20% din cuantumul daunelor materialeacordate de prima instanţă este o reparaţie suficientă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
Din aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., apelul reclamantei va fi admis în parte şi sentinţa obiect al acestuia schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei, în temeiul art. 37 alin. 2 din Legea nr.
84/1998 republicată, raportat la art. 998 Cod civil, la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantei prin plata către aceasta a unei sume de 10.000 lei.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 298 raportat la art. 274 alin.
1 Cod proc. civ., pârâta va fi obligată să-i plătească reclamantei suma de 1020 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial, conform chitanţelor de la filele 17 şi 18.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC T. G. S.
Admite în parte apelul declarat de reclamanta SC P. P. S. B. -M. împotriva sentinţei civile nr. 2253 din 21 decembrie 2011 a T. M., pronunţată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă parţial, în sensul că obligă pârâta să-i plătească reclamantei 10.000 lei daune morale.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1020 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D.zia este definitivă şi executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 5 aprilie 2012.
G.
Red. CAA dact. GC
4 ex/(...)
Jud. primă instanţă: D. Ţiplea
| ← Obligarea la încetarea folosirii în tot sau în parte a... | Recunoaşterea dreptului de autor asupra operei muzicale - text... → |
|---|
