Decizia civilă nr. 1019/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 1019/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B.
Judecător F. | S. | B. |
Grefier A. | P. |
S-a luat in examinare recursul declarat de recurent C. A. J., recurent C. E. impotriva Sentintei civile nr. 7722/2013 pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., privind și pe intimat D. J. S. LA F. L. R.
, intimat D. K. P. J. PRIN M. D. J. S. LA F. L. R. ,
intimat DS J. K. PRIN M. D. J. S. LA F. L. R., intimat
DP J. J. PRIN M. D. J. S. LA F. L. R., intimat D. J. PRIN M. D. J. S. LA F. L. R., intimat C. ANA, intimat C. R. -
A. - F., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7722/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis acțiunea formulată de reclamanții D. J. S. ,
D. K. P. J., DS J. K., DP J. J., D. J., toți prin mandatar D. J. S. în contradictoriu cu pârâții C. A. și C. E. ,
C. ANA, C. R. -A. . S-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat
"procură"; încheiat la data de 18 decembrie 1990 de notarul public Alain Bocher, în Elven - Franța, având ca obiect mandatarea de către numita C. M. a numitului
C. A. de a înstrăina apartamentul nr. 57, situat în C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, et. 5, înscris în C.F. nr. 68922 C. -N., A+1, nr. top. 21484/C/LVII, și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 ianuarie 1991 cu pârâții C. A. și C.
E., având ca obiect imobilul situat în C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, et. 5, ap. 75, înscris în C.F. nr. 68922 C. -N., A+1, nr. top. 21484/C/LVII.
Au fost obligați pârâții C. A. și C. E. să plătească reclamanților suma de 4.943,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de_ numita D. D. M. (născută C., f. 12) a dobândit cu titlu de donație, apartamentul nr. 57 situat în C. -N. str. Fântânele, nr. 63-65, înscris în C.F. nr. 68922, nr. top. 21484/C/LVII, de la tatăl ei, C. A.
, și mama sa vitregă, C. Ana, pârâtă în cauză, donatara înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară la data de_ (f. 32, 43, f. 5 ds. acvirat ).
Din declarația martorei L. Raveica (f. 197), mama numitei D. D. M.
, reiese că avansul pentru cumpărarea acestui imobil a fost achitat cu banii rezultați din prima căsătorie a donatarei, iar apoi ratele de preț au fost achitate din
sumele de bani pe care C. A. i-a datorat cu titlu de pensie alimentară, fiicei sale D. D. M., motiv pentru care apartamentul a fost înscris pe numele lui
C. A. . Conform martorei, la revenirea în țară a fiicei sale, în anul 1990, după căsătoria cu reclamantul D. J., încheiată în Gabon la data de_, aceasta din urmă a dorit transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului, de la tatăl ei, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, însă în fața refuzului acestuia, numita D. D. M. a acceptat propunerea tatălui ei de încheiere a contractului de donație, restul ratelor de preț fiind însă achitate chiar de martoră.
Potrivit aceleași declarații, înainte ca numita D. D. M. să se reîntoarcă în Gabon, aceasta a împuternicit-o pe martoră să se ocupe de administrarea apartamentului, aspect ce se coroborează cu procura de la fila 33 din dosar, și în același mod l-a mandatat și pe tatăl ei, C. A., fără a-și exprima dorința de a înstrăina acest imobil.
Din actele de stare civilă de la dosar, rezultă că numita D. D. M. a decedat la data de 22 decembrie 1991, în loc. Libreville din Gabon, fiind transportată în 7 ianuarie 1992 și înhumată în loc. T., România (f. 10), reclamanții fiind succesibilii acesteia, în calitate de soț și fii.
Din analiza dosarului acvirat nr._ al Judecătoriei C. -N. reiese că la data de 20 ianuarie 1991 s-a încheiat de către C. A., în calitate de mandatar al fiicei sale, D. D. M., contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect apartamentul nr. 57 situat în C. -N. str. Fântânele, nr. 63-65, înscris în C.F. nr. 68922, nr. top. 21484/C/LVII, cu pârâții C.
A. junior și C. E., în calitate de cumpărători, contract al cărui conținut a fost scris de pârâta C. E., conform recunoașterii acesteia din urmă, din cadrul interogatoriului administrat în cauză (f. 185 verso, f. ds. acvirat 7).
Potrivit concluziilor celor două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate în speță, înscrisul intitulat "procură"; încheiat la data de 18 decembrie 1990 de notarul public Alain Bocher, în Elven - Franța, având ca obiect mandatarea de către numita C. M. a numitului C. A. de a înstrăina apartamentul nr. 57, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior, reprezintă un fals, nefiind un act autentic, semnătura de pe acest înscris neaparținându-i numitei D. D. M. (f. 114-119, 153-158).
La data de_, pârâții C. A. junior și C. E., prin avocat ales, l- au notificat pe reclamantul D. J. pentru a lua legătura cu C. A. senior, referitor la masa succesorală rămasă după defuncta D. D. M. (f. 27), fapt recunoscut de reclamanți și care se coroborează cu cele relatate de martoră.
După acest demers, pârâții C. A. junior și C. E. au înregistrat la data de_ pe rolul Judecătoriei C. -N., sub nr._, o acțiunea având ca obiect prestație tabulară, în contradictoriu cu C. A. senior și defuncta D.
D. M., fără a aduce la cunoștința instanței de la acea dată, că D. D. M. era decedată încă din decembrie 1991, aspect recunoscut de pârâți la interogatoriu.
Conform susținerilor pârâților din acțiune de prestație tabulară, deși aceștia au încercat de nenumărate ori să încheie în formă autentică contractul de vânzare- cumpărare, nici fosta proprietară și nici tatăl ei nu au răspuns la solicitările lor, C.
M. fiind plecată în Gabon cu ani în urmă și nu au auzit de aceasta nimic în ultimii ani. În fața prezentei instanțe însă, pârâții au invocat faptul că unchiul lor era bolnav, respectiv că avocatul ales a redactat acțiunea de prestație tabulară (f. 62, 185, 186, f. ds. acvirat 4).
Prin Sentința civilă nr. 3918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ a fost admisă acțiunea de mai sus, a fost obligată D. D.
M. să încheie cu pârâții C. A. junior și C. E. un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, ap. 57, jud. C., hotărâre ținând loc de contract autentic de vânzare- cumpărare, în caz contrar. Totodată s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâților C. A. junior și C. E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare. Hotărârea judecătorească a fost comunicată reclamanților în data de_ (f. ds. acvirat 51).
Coroborând extrasul C.F. de informare din data de 27 mai 2008 cu extrasul
C.F. de informare din data de 15 mai 2009, ambele privind același imobil în discuție, (f. 31, 32) rezultă că pârâții au notat în C.F. nr. 68922, acțiunea civilă nr._, după pronunțarea sentinței de mai sus.
Din răspunsurile pârâtei C. E. la interogatoriu se desprinde că, aceasta cunoștea anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare numele dobândit prin căsătorie de C. M., acela de D., cunoștea că D. D. M. era decedată la data introducerii acțiunii de prestație tabulară și că procura a fost verificată la un birou notarial (f. 185).
Din răspunsurile pârâtului C. A. junior la interogatoriu se deduce că, acesta cunoștea anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare numele dobândit prin căsătorie de C. M., acela de D., cunoștea că D. D. M. era decedată la data introducerii acțiunii de prestație tabulară și că procura a fost tradusă de fiul său din limba franceză (f. 186).
În drept, instanța a reținut că prezentul litigiu este supus dispozițiilor vechiului Cod civil, raportat la prevederile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 287/2009 și art. 3 din Legea nr. 71/2011 și dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, potrivit art. I pct. 1 O.UG. nr. 4/2013. Sub aspectul cererii de constatare a nulității absolute a înscrisului intitulat "procura";, încheiat la data de 18 decembrie 1990 la notarul public Alain Bocher, în localitatea Elevn, Franța, instanța a considerat-o întemeiată, având în vedere că, mandatul acordat nu îndeplinește condițiile esențiale ale actului juridic, așa cum sunt prevăzute de art. 948 C.civ., respectiv lipsește consimțământului mandantului, D. D. M. .
Astfel, în temeiul art. 179 - art. 184 C.pr.civ., instanța a procedat la verificarea procurii defăimate ca fiind un înscris fals, iar contrar celor invocate de pârâții C. A. junior și C. E., efectuarea celor două rapoarte grafoscopice s- a realizat în baza a unor scripte de comparație suficiente, care au permis experților criminaliști să stabilească cu ușurință că semnătura de pe procură nu aparține numitei D. D. M., respectiv că procura este un fals, putând fi determinat, tot cu exactitate și modalitatea de realizare a falsului.
Prin prisma constatărilor celor două rapoarte de expertiză criminalistică, care au indicat fără echivoc că, semnătura de pe procura redactată în limba franceză nu a fost executată de numita D. D. M., că acest înscris este un fals, realizat la o dată ulterioară, datei inserate, și anume 18 decembrie 1990, reținând că, lipsa semnăturii mandantului echivalează cu lipsa consimțământului acestuia, instanța aplicând sancțiunea nulității absolute, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic, menționate mai sus, a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat "procură"; încheiat la data de 18 decembrie 1990 de notarul public Alain Bocher, în Elven - Franța, având ca obiect mandatarea de către numita C. M. a numitului C. A. de a înstrăina apartamentul nr. 57, situat în C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, et. 5, înscris în C.F. nr. 68922 C. -N., A+1, nr. top. 21484/C/LVII.
Sub aspectul cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 ianuarie 1991 cu pârâții C. A. junior și C. E., având ca obiect imobilul de mai sus, instanța a apreciat că, odată constatată nulitatea absolută a procurii, care a stat la baza încheierii acestui contract, în cauză devine incident unul din principiile efectele nulității, potrivit căruia anularea actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice. În temeiul practicii și doctrinei juridice în materie, acest principiu este însă înlăturat de principiul validității aparenței în drept, care înlătură nulitatea actului juridic într-o situație de eroare comună și invincibilă.
Instanța a reținut că, tocmai această teorie a aparenței în drept a fost invocată în apărare de către pârâți, care au susținut invincibilitatea erorii în care s- au aflat și a bunei lor credințe, ceea ce, după cum se va expune în continuare nu poate fi primit. Astfel, pentru ca o aparență să fie creatoare de drept, se cer a fi întrunite mai multe condiții, cumulativ, și anume, de a exista o eroare comună și
invincibilă, dobânditorul să fie de bună-credință, iar actul încheiat să fie cu titlu oneros.
În privința primei condiții, instanța a arătat că, aparența înșelătoare trebuie să fie nu numai una comună, adică împărtășită public, ci și una greu de descoperit și de evitat. Aceste condiții nu sunt întrunite în speță de față, întrucât chiar și la o analiză sumară a originalului procurii în discuție, din perspectiva omului cu o pregătire medie, se poate observa lipsa unui sigiliu care să denote oficialitatea și însemnătatea unui act autentic, aspect valabil în cele din urmă în orice stat civilizat, ștampila și semnătura efectuate pe procură fiind de un aspect suficient de îndoielnic, de natură a ridica chiar și unui om obișnuit suspiciuni privind proveniența actului. Apoi, în aceeași măsură, instanța a reținut pertinente observațiile reclamanților referitoare la lipsa unor date de identificare a mandantei și a mandatarului, constând în datele înscrise în cartea de identitate ori în pașaport, chestiuni ce pot fi constatate din nou fără nicio dificultate, orice persoană chiar și cu mai puțină pregătire cunoscând faptul că la întocmirea unei procuri se solicită și se prezintă documente de identitate. De asemenea, în procură, la stabilirea prețului de vânzare, apar punctele de suspensie, care din nou ar trebui să conducă orice om obișnuit spre o îndoială în privința autenticității și oficialității înscrisului.
Toate aceste aspecte exclud reținerea unei erori comune și invincibile, greu de descoperit și se suprapun peste obligația pârâților de a efectua un minim de verificări legate de proveniența procurii dar și peste contradicțiile pârâților C. A. junior și C. E., în privința acestor verificări, pârâtul C. A. junior declarând că procura a fost tradusă din limba franceză, în timp ce pârâta C. E. a arătat că, procura a fost verificată la un birou notarial.
Aceste contradicții conturează convingerile instanței asupra următoarei condiții de analizat, aceea a bunei-credințe, în contextul în care, deși pârâții au invocat în apărarea lor, teoria erorii comune și invincibile, aceștia nu și-au dovedit susținerile în mod concludent, prin argumente solide și explicații logice. Spre exemplu, se ridica o întrebare cât se poate de firească, în sensul motivului pentru care D. D. M., despre care pârâții știau că se afla în Gabon, a preferat să călătorească în Franța pentru a-l împuternici pe tatăl ei să vândă apartamentul, și nu în România, ori de ce nu a întocmit procura chiar în Gabon, unde se afla.
Înainte de a analiza și buna-credință a pârâților, instanța a reiterat faptul că, procura în speță, deși putea crea o aparență înșelătoare, această aparență era ușor de înlăturat prin lipsa indiciilor de oficialitate, a datelor de identificare din cartea de identitate ori pașaport, a punctelor de suspensie din dreptul prețului de vânzare, și nu în ultimul rând, a menționării numelui greșit și prenumelui incomplet al mandantei, respectiv C. M., a semnăturii "C. M. ";, în condițiile în care pârâții cunoșteau la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, că mandanta se căsătorise și purta numele de D., fapt ce reiese atât din interogatoriul pârâților, cât și din conținutul contractului de vânzare-cumpărare scris de pârâta C. E., care a precizat "căsătorită Delbran";, și care oricum rezulta și din înscrierea din cartea funciară, unde s-a trecut "Delbran
D. -M. "; (f. ds. acvirat 5 verso).
Cele reținute de mai sus de instanță vin să sublinieze că, teoria erorii comune și invincibile se întemeiază și în ultimă instanță vine să protejeze buna- credință a terților, aceste două condiții aflându-se în strânsă legătură.
După cum, nu s-a putut reține nici prima condiție a erorii, instanța a considerat că, nici buna-credință a pârâților nu este îndeplinită, deoarece orice urmă a unei eventuale bune-credințe a dispărut atunci când pârâții, deși cunoșteau foarte bine că, D. D. M. era decedată din decembrie 1991, după cum au și recunoscut, au formulat o acțiune în prestație tabulară împotriva acesteia în iulie 2007.
Instanța a apreciat că, motivația pârâților în sensul că avocatul ales a redactat acțiunea, ori că erau obligați să cheme în judecată pe proprietara tabulară, nu poate fi nicidecum admisă, din moment ce orice persoană fără cunoștințe de specialitate își poate da seama că o persoană decedată nu ar avea cum să figureze
în judecată, neputând să răspundă într-un fel sau altul chemării în judecată. Mai mult, din notificarea emisă de pârâți prin avocat ales, la data de_, anterior demersului lor judiciar, către soțul supraviețuitor al defunctei, rezultă că aceștia cunoșteau modalitatea în care se poate promova o cerere de chemare în judecată, în situația în care proprietarul tabular este decedat.
Instanța a apreciat că, dimpotrivă, din actele dosarului acvirat, reies elemente opuse bunei-credințe ori a unei culpe ușoare, în neînștiințarea instanței de la aceea dată, asupra faptului că pârâta din dosarul nr._, D. D. M. era decedată, din moment ce, în acțiunea introductivă s-a arătat că "despre C. M. știm că a plecat cu ani în urmă în Gabon, însă nu am auzit de ea nimic în ultimii ani";, respectiv în ședința publică din data de_ (f. ds. acvirat 37) s-a consemnat că: "Reprezentanta reclamanților solicită amânarea cauzei, față de lipsa de procedură cu pârâta Delbran D. M. . Învederează instanței faptul că pârâta Delbran D. M. cunoaște limba română. De asemenea, arată că aceasta este româncă, plecată în străinătate în "80";. În plus, și notificarea de la fila 36 din dosarul acvirat, ridică suspiciuni instanței, fiind adresată defunctei, fără însă a avea menționat anul întocmirii și fără a fi însoțită de vreo dovadă a expedierii ori confirmării de primire.
Reiterând considerentele anterioare, în sensul că proba erorii și bunei- credințe revenea pârâților C. A. junior și C. E., instanța a mai observat că, aceștia nu au oferit nicio explicație logică pentru care au așteptat din anul 1991 și până în anul 2007 pentru promovarea acțiunii în prestație tabulară, ori motivul pentru care, deși au promovat această acțiunea în anul 2007, abia în anul 2009, după pronunțarea hotărârii în dosarul acvirat, și-au notat acțiunea în cartea funciară. Ori, buna-credință presupune o atitudine transparentă și sinceră, însoțită de explicații logice, care să exclude vreo îndoială și să convingă de lipsa vreunei intenții frauduloase.
În legătură cu conduita și posibilitatea reclamanților de a face recurs, instanța a reținut că aceștia cunoșteau la data de_, conform primului extras
C.F. că imobilul se afla în proprietatea exclusivă a mamei lor, Sentința civilă nr. 3918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, fiindu- le comunicată la data de_, astfel că, aceștia nu au rămas în pasivitate față de demersul pârâților, întrucât din februarie 2008 de când au primit citația în dosarul acvirat, din partea pârâților, în mai 2008 au solicitat primul extras C.F., care îi asigura de neschimbarea situației juridice a imobilului, așa cum o cunoșteau ei. Dar atitudinea reclamanților nu este cea în discuție, ci comportamentul pârâților, care în opinia instanței nu denotă buna-credință și nici că s-au aflat lor într-o situație de aparență înșelătoare, motiv pentru care, în cauză nu poate fi valorificată teoria erorii validității aparenței în drept.
Înlăturând apărarea pârâților, prin prisma celor expuse, în temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, instanța apreciind fondată cererea reclamanților a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 ianuarie 1991 cu pârâții C. A. și C. E., având ca obiect imobilul situat în
C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, et. 5, ap. 75, înscris în C.F. nr. 68922 C. -N.
, A+1, nr. top. 21484/C/LVII.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanții pentru a promova prezenta cerere au achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 3.153,20 lei (f. 4, 63), timbru judiciar în valoare de 5,3 lei (f. 4) și onorariu avocațial în cuantum de 1.785 lei (f. 8), instanța a obligat pârâții C. A. și C. E. să plătească reclamanților suma de 4.943,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâții C. A. junior și C. E. au declarat recurs in termen împotriva sentinței, solicitând modificarea acesteia in sensul respingerii petitului având ca obiect constatarea nulități absolute a contractului de vânzare- cumpărare incheiat la data de 20 ianuarie 1991 și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, pârâții au arătat că contestă soluția dată primului capăt de cerere, insă apreciează netemeinică și nelegală soluția dată petitului având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, În privința acestui capăt de cerere, instanța a reținut că eroare comună și buna credință a terțului dobânditor constituie excepții de la regula desființării actului subsecvent ca urmare a desființării actului principal, insă din considerente eronate a apreciat că această excepție nu se intâlnește in speță.
Pentru a putea fi reținută eroarea comună și invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează. In privința acestei prime condiții, instanța arata ca nu e îndeplinita deoarece pe inscrisul numit "procura " nu exista nici un sigiliu care sa denote oficialitatea unui act autentic. Arata ca aceasta motivație este una nu raportata la percepția unui om mediu, ci la percepția unui om cu studii juridice. Recurenții sunt din localitatea J., nu au avut de a face in viata cu procuri juridice, notari sau avocați astfel ca daca li s-a prezentat un act pe care exista o stampila a unui notar si o semnătura, au considerat ca acea procura este valabila, la fel cum ar considera majoritatea oamenilor. De asemenea, tot astfel, instanța arata ca nu este îndeplinita aceasta prima condiție deoarece datele de identificare a mandantei nu existau pe procura si recurenții trebuia sa știe ca acestea se cer la întocmirea unui act oficial. In parte, instanța are dreptate conform legii romane, numai ca procura a fost data in Franța nu in România si recurenții nu cunosc legislația Franței. Vazând ca procura este semnata se către un notar si stampilata, nu și-au mai pus nici o problema de forma a procurii pentru ca nu știu si nici nu trebuie sa știe legile ce guverneze alte state. La toate acestea se mai pune problema gradului de rudenie intre mandant si mandatar, fiind foarte clar ca mandatarul nu era un străin si astfel nu iti pui problema ca s-ar putea ca tatăl sa nu-si reprezinte fiica in mod valabil, iar contradicțiile din interogator legate de procura (ca a fost tradusa sau ca a fost verificata la notar) nu sunt niște contradicții de fapt -procura putând fi tradusa si verificata- dar mai mult, având in vedere faptul ca a trecut foarte mult timp nu poți răspunde exact la intrebari ci după cum iti amintești sau crezi ca s-a intâmplat. Considera astfel ca prima condiție a aparentei in drept este îndeplinita.
In ceea ce privește existenta celei de a doua condiții si anume buna -credința a recurenților, considera ca aceasta este indubitabila. Instanța de fond înlătura in mod nelegal si ilogic chiar apărările pe aceasta latura. Astfel, se susține in motivarea sentinței faptul ca nu și-au pus întrebarea de ce mandata nu a dat procura in România sau Cine s-ar întreba, dintre cei care trăiesc cu precauții medii, asa ceva. Apoi, in ceea ce privește argumentele din sentința legate de acțiunea in prestație tabulara promovata in 2007 tocmai ceea ce se susține a nu fi buna credința este proba ei. Adică, am stat din anul 1991 si până in 2007 fără a promova acțiunea de intabulare pentru ca au fost absolut convinși ca apartamentul este al recurenților si este cumpărat valabil. Restul erau doar niște formalități care puteau fi făcute oricând si care au fost făcute abia când s-au gândit ca ar putea vinde acest apartament si și-au dat seama ca, pentru a-1 vinde trebuie sa-1 întabuleze. Iar in ceea ce privește modul de redactare si toate celelalte argumente legate de acțiune, arată ca modalitatea de redactare a acțiunii a fost in sarcina avocatului, ei nu s- au mai nu s-au mai interesat pe cine cheamă sau nu in judecata avocatul sau nici un alt amănunt, ci i-a interesat doar rezultatul -intabularea. Notificarea, de asemenea, s-a redactat de către avocat În drept, s-au invocat disp. art. 312, art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimații au formulat întâmpinare la recursul pârâtilor, solicitând respingerea acestuia ca nefondat si obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata.
Intimații au susținut netemeinicia criticilor formulate de recurenți. In ceea ce privește susținerile paraților ca nu au avut de-a face cu procuri juridice, notari sau avocați si, deci, nu au cunoscut faptul ca procura este falsa, acestea sunt eronate si date cu rea-credinta, întrucât oricine cumpăra un imobil (care are o valoare importanta si este un bun esențial pentru familie) se asigura ca actele sunt valabile
si isi ia masuri de siguranța. De altfel si susținerile recurenților legate de verificarea procurii sunt contradictorii si ambigue, C. A. junior susținând ca procura a fost tradusa din limba franceza, in timp ce C. E. a susținut ca procura a fost verificata la notar.
Atâta timp cat procura constituie un fals veritabil este cert ca paratul de rândul 1 nu avea consimțământul fiicei sale, proprietarul tabular de la aceea vreme, pentru a face acte de dispoziție. Mai concret, C. A. tatăl nu putea vinde imobilul din litigiu fara consimțământul fiicei sale, iar parații de rândul 2 nu puteau dobândi legal acest imobil. Asa cum corect retine instanța de fond, odată constatata nulitatea absoluta a procurii care a stat la baza încheierii contractului de vanzare-cumparare, in cauza devine incident unul din principiile efectelor nulității, potrivit căreia anularea actului juridic inițial (primar) atrage si anularea actului juridic subsecvent (următor), datorita legăturii lor juridice.
Susținerile recurenților care au invocat buna credința spunând ca ei nu știau despre faptul ca verisoara lor murise in Gabon si ca vânzătorul nu i-ar fi anunțat asupra despre fiicei sale, acestea s-au dovedit eronate. La interogatoriile ce le-au fost luate recurenții au confirmat in mod expres ca știau despre faptul ca verisoara lor era in Gabon la inceputul anului 1991 și ca se știa ca aceasta murise la finele aceluiași an. Cu toate acestea, la data de 13 iulie 2007 recurenții au promovat la Judecătoria Cluj-Napoca o acțiune având ca obiect prestație tabulara in dosar nr._, impotriva paratei D. D. -M. . Este adevărat ca au cerut citarea acesteia de la ultima adresa a defunctei din Gabon, insa in acel moment este cert ca știau despre decesul verisoarei lor survenit in urma cu 16 ani.
De altfel, la data de 3 februarie 2007, deci cu câteva luni inainte de promovarea procesului, paratul de rândul 1, C. A. senior, prin avocat, expediază pe adresa noastră din Gabon, o notificare prin care solicita sa luam legătura cu dansul, întrucât " in urma decesului numitei D. D. -M. exista o masa succesorala compusa din apartamentul nr. 57, bloc E9, de pe strada Fantanele nr. 63-65, inscris in CF nr. 68922 C. -N. ". Se mai menționează in acesta notificare faptul ca "în calitate de sot al defunctei aveți, impreuna cu copii născuți din acesta căsătorie, drepturi succesorale asupra bunurilor ramase după defunta".
Prin urmare, este foarte greu de presupus ca pretinsul vânzător, respectiv paratul 1, nu le-a spus pretinșilor cumpărători, recurenților, despre decesul fiicei sale. Pe de alta parte, daca antecesoarea noastră dăduse procura tatalui sau, asa cum pretind recurenții, care a fost rațiunea instiintarii noastre in Gabon, ca avem drepturi succesorale proprii in tara de origine a defunctei. Rezulta in mod evident ca inițial s-a dorit dezbaterea succesiunii după defuncta D. D. -M. născuta
si abia ulterior s-a luat decizia "confectionariF atât a procurii, cat si a contractului de vanzare-cumparare sub semnătura privata.
Constatarea nulității absolute a contractului de vanzare-cumparare sub semnătura privata încheiat la data de 20 ianuarie 1991, având ca obiect imobilul situat in Mun. C. -N., str. Fantanele nr. 63-65, et. 5, ap. 75, inscris in CF nr. 68922 C. -N., A+l, nr. top. 21484/C/LVII, de către instanța de fond este o consecința a aprecierii relei-credinte a recurenților dovedita de faptele lor si răspunsurile la interogatorii.
Din tot probatoriul administrat, nu rezulta ca recurenții au avut o atitudine transparenta si sincera, ei nu au dat explicații logice care sa excludă vreo indoiala si sa convingă instanța de lipsa vreunei intenții frauduloase. Corect a stabilit prima instanța ca recurenții nu se pot prevala de buna credința pe care o invoca si acum, in recurs, deoarece intreaga probațiune dovedește contrariul.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Așa cum arată chiar recurenții, dobânditorii care pretind buna credință, trebuie să probeze că au făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează.
Instanța de fond a apreciat întemeiat că o persoană care achiziționează un bun însemnat, cum este un apartament, este dator să facă verificări serioase și concludente cu privire la validitatea actelor utilizate la intocmirea tranzacției.
Or, pârâții nu au dovedit că ar fi făcut astfel de verificări. Instanța de fond nu le-a pretins diligențe sau cunoștințe exagerate. Desigur că procura trebuia să fie validă potrivit legislației din statul in care a fost întocmită, însă condițiile de formă și conținutul pe care potrivit legislației românești trebuie să le indeplinească o procură notarială pentru a fi validă, constituie totuși un reper de la care trebuie să pornească verificarea validității procurii.
Or, dacă nu cunoșteau legislația franceză in materia actelor notariale, socotim că un demers diligent, deloc exagerat, ar fi fost ca reclamanții să se adreseze Ambasadei Republicii Franceze pentru a fi informați cu privire la ceea ce trebuie să cuprindă un act notarial de genul celui in litigiu.
Admitem că incheierea procurii in Franța nu avea de ce să atragă suspiciuni, insă omisiunea cuprinderii in procură a datelor din actul de identitate al autoarei procurii, precum și indicarea acesteia cu alt nume decât cel ce rezultă din actele de proprietate, respectiv " C. "; in loc de D. ";, tebuiau să atragă atenția pârâților și să nască indoiala in mintea acestora în legătura cu prezenta reală a doamnei D. D. M. in fața notarului.
Acestea erau omisiuni și inadvertențe care erau la indemâna oricărei persoane, nu doar a celor ce dețin cunoștințe de specialitate in domeniul juridic.
Neglijența culpabilă, ușurința cu care o pârâții au acționat in verificarea validității actelor nu poate fi invocată de aceștia in favoarea lor.
In plus, modul fraudulos in care pârâții au acționat cu ocazia soluționării acțiunii in prestație tabulară, citând-o in proces in calitate de pârâtă pe defuncta
D. M., deși din interogatoriul lor rezultă că la acel moment aveau cunoștință că aceasta este decedată, fac îndoielnică întreaga conduită a acestora pe parcursul derulării raportului juridic.
Susținerile pârâților legate de împrejurarea că avocatul s-a ocupat de întregul demers judiciar nu poate fi primită, căci nu este verosimil ca pe tot parcursul procesului de prestație tabulară pârâții să nu fi constatat in ce manieră este formulată acțiunea, cu cine se judecă. Or, dacă s-au desistat într-atât de soarta procesului, atitudinea lor ușuratică demonstrează încă o dată neglijența cu care pârâții iși administrează afacerile.
Imprejurarea că reclamanții nu au atacat cu recurs sentința pronunțată împotriva sentinței de intabulare nu prezintă relevanță din perspectiva bunei sau relei credințe a recurenților.
Aceștia nu au fost parte in acel proces, dacă ar fi atacat sentința cu siguranță pârâții s-ar fi prevalat de această împrejurare, câtă vreme situația tabulară a rămas neschimbată, bunul figurând in continuare în proprietatea antecesoarei lor, reclamanții nu aveau interes să atace sentința, și apoi, câtă vreme nu înlăturau efectele actului pe care se întemeia sentința, era lipsit de utilitate să o atace.
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciem neîntemeiate motivele de recurs formulate de pârâți, sentința atacată fiind temeinică și legală.
In consecință, in temeiul art. 312 alin 1 Cod pr.civ, va fi respins ca nefondat recursul pârâților, păstrându-se in intregime sentința atacată.
In temeiul art. 274 Cod pr.civ recurenții vor fi obligați să plătească intimaților suma de 2000 lei cheltuieli d ejudecată in recurs reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de paratii C. A. junior si C. E. impotriva Sentintei civile nr. 7722/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o mentine in totul.
Obliga recurentii sa plateasca intimatului D. J. S. suma de 2000 lei cheltuieli de judecata in recurs.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, A. P. |
Red.dact.C.B./C.Ț. 2 ex/
Jud.fond. Ș. -bianca T. an
| ← Decizia civilă nr. 481/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 26/2013. Anulare act → |
|---|
