Decizia civilă nr. 102/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 102/A/2013
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C. , judecător JUDECĂTOR: B. R. I. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de pârâții D. R. D. și
D. D. M. și de reclamanta SS împotriva sentinței civile nr. 3156/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea apelului a avut loc la data de 12 septembrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
Pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 19 septembrie 2013, când, având în vedere lipsa președintelui de complet, doamna judecător I. C., pentru constituirea legală a completului, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26 septembrie 2013.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 3156/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost admisă acțiunea civilă principală formulată de reclamanta S.
S. împotriva pârâților S. M. V., D. D. M. și D. R. D., și, în consecință.
A fost respinsă ca nedovedită acțiunea reconventională formulată de pârâții reclamanți D. D. M. și D. R. D., în contradictoriu cu părțile din litigiu.
S-a constatat că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. M., decedat la data de 23 septembrie 2006, cu ultimul domiciliu în comuna Ilva Mare, se compune din: - terenurile cuprinse în Titlul de Proprietate nr. 18394 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., identificate cu tarla
17 parcela 47 și 48, tarla 14 parcela 30/1 și 35/2, tarla 14 parcela 30/2, cu corespondența redată conform identificărilor tehnice (suprafață, natură, cultură, amplasament, date cadastrale și valoare la preț de circulație) din lucrarea de expertiză întocmită de expert Păunescu Ion, astfel:
- terenul amplasat în punctul "sediu fermă 1";, în suprafață de 31978, 29 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr și pruni, având număr cadastral 26, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 682.161 lei și
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 2";, în suprafață de 16081,53 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr, având număr cadastral 27, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 343.064 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 3";, în suprafață de 42.549,73 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr, având număr cadastral 25, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 907.685 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 4";, în suprafață de 4225 mp, de natură extravilan și cultură teren pășune și neproductiv, cu valoare totală estimată conform calcului redat de 27.039 lei;
S-a constatat că la această succesiune au (avut) vocație succesorală legală reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de ¼ părți, pârâtul S. M.
V. și defuncta D. Jenica, decedată la data de_, în calitate de descendenți direcți ( fiu și fiică), în cotă de ¾ părți împreună.
S-a constatat validitatea materială și formală a testamentului autentificat de fostul notariat de Stat Județean A. sub nr. 3935/_, prin care reclamanta S.
a fost instituită ca și legatar universal pentru întreaga avere imobiliară și mobiliară rămasă după defunctul S. M. .
S-a dispus reducțiunea acestui testament autentic până la nivelul cotității disponibile.
S-a dispus partajarea judecătorească a imobilelor terenuri în litigiu - obiect al masei succesorale dezbătute și, în consecință, au fost atribuite exclusiv în favoarea reclamantei SS următoarele imobile:
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 1";, în suprafață de 31978, 29 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr și pruni, având număr cadastral 26, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 682.161 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 2";, în suprafață de 16081, 53 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr, având număr cadastral 27, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 343.064 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 3";, în suprafață de 42.549,73 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr având număr cadastral 25, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 907.685 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 4";, în suprafață de 4225 mp, de natură extravilan și cultură teren pășune și neproductiv, cu valoare totală estimată conform calcului redat de 27.039 lei;
Pentru echilibrarea valorică a loturilor, reclamanta SS a fost obligată să le plătească sulte compensatorii, respectiv pârâtului S. M. V. suma de 6.
,33 lei, iar pârâților D. D. M. și D. R. D., ca urmași ai defunctei descendentei directe D. Jenica, împreună, suma de 6. ,33 lei.
S-a dispus înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate cu titlu de succesiune și partaj succesoral pe numele reclamantei, conform identificărilor tehnice din lucrarea de expertiză întocmită în cauză de expert Păunescu
I., și prin raportarea la partea descriptivă redată prin lucrarea de expertiză.
Pârâții-reclamanți D. D. M. și D. R. D. au fost obligați, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 1165 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și precizată (f. 80-82) înregistrată la nr._ al Judecătoriei Năsăud, reclamanta SS i-a chemat în judecată pe pârâții S.
V. ș.a., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată și în baza probelor administrate să dispună următoarele:
să se constate că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. M., decedat la data de 23 septembrie 2006, cu ultimul domiciliu în comuna Ilva Mare, se compune din: - terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr.18394 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., identificate cu tarla 17 parcela 47 și 48, tarla 14 parcela 30/1 și 35/2, tarla 14 parcela 30/2;
să se constate că la această succesiune au (avut) vocație succesorală legală reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de ¼ părți, pârâtul S. M.
V. și defuncta D. Jenica, în calitate de fiu și fiică, în cotă de ¾ părți împreună;
- să se constate că această succesiune i-a revenit în întregime reclamantei S.
în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv în calitate de unică moștenitoare acceptantă;
să se constate că pârâtul S. M. V. și defuncta D. Jenica sunt străini de succesiune prin neacceptarea ei în termen;
să se constate validitatea materială și formală a testamentului autentificat de fostul Notariat de Stat Județean A. sub nr. 3935/_ ;
să se atribuie această succesiune în favoarea reclamantei și să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate dobândit;
cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În motivarea acțiuni precizate, reclamanta a relevat că averea rămasă în urma defunctului soț S. M. se compune din imobilele menționate în petitul acțiunii, dobândite de defunct ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, cu mențiunea că prin modalitatea de redactare inițială a solicitat constatarea doar a calității de unică moștenitoare legală si testamentară după autorul S. M., fără să indice componenta masei succesorale, calitatea, vocația si cotele de moștenire aferente.
S-a mai arătat că, în calitatea lor de descendenți direcți (fiu și fiică) pârâții S. M V. și defuncta D. Jenica au avut cunoștință de decesul tatălui lor. Mai mult în cursul lunii martie 2007, reclamanta a organizat parastasul pentru defunct, potrivit obiceiurilor locale.
După decesul autorului S. M., cei doi descendenți S. M. V. și, respectiv, D. Jenica nu au pretins bunuri din averea defunctului lor tată și nici nu au folosit bunuri din averea acestuia.
În aceste condiții s-a relevat că pârâtul S. M V. si defuncta fiică D. Jenica sunt străini de succesiune, prin neacceptarea ei în termen, în circumstanțele în care doar reclamanta a utilizat toate bunurile rămase după defunctul soț.
Pârâții D. D. -M. și D. R. D. sunt nepoții de fiică și, deoarece autoarea lor nu a acceptat în termen succesiunea defunctului S. M., aceștia nu pot pretinde drepturi din succesiunea bunicului lor. S-a menționat că D. Jenica mama celor doi pârâți si fiica reclamantei si a defunctului S. M., a decedat în data de 9 martie 2008, ulterior decesului autorului ei S. M. - senior.
Prin legatul universal instituit de defunct acesta a testat întreaga sa avere mobilă și imobilă, in favoarea reclamantei, acest legat fiind perfect valid prin prisma dispozițiilor art. 860 Cod civil.
Se mai arată că pârâtul S. M. V. și D. Jenica au avut cunoștință de conținutul acestui legat și acesta este motivul pentru care aceștia nu au emis niciun fel de pretenții la succesiunea tatălui lor, astfel încât prin prisma calității de unică moștenitoare acceptantă la succesiune si testamentară îi revine reclamantei întreaga succesiune si implicit toate imobilele din masa succesorală.
Prezenta cauză a fost înregistrată la nr._ al Judecătoriei Curtea de A., județul A., iar prin sentința civilă nr.1237/_ s-a admis excepția de necompetentă teritorială a acestei instanțe și, în consecință, prin raportare la dispozițiile art. 17, 19, 158, 159 Cod procedură civilă, s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, pe considerentul că ultimul domiciliu al defunctului S. M., în sensul de ultimă locuință efectivă, s-a aflat in localitatea Rebra Județul Bistrița-Năsăud, iar decesul a survenit în localitatea Ilva Mare, iar aceste localități sunt arondate sub aspect material si teritorial Judecătoriei Năsăud.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 651, 659, 669, 700, 728 și urm., art. 860 și urm cod civil și Legea nr. 319/1944.
În probațiune reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri: copia certificatului de deces al defunctului S. M., copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1825/_, copia certificatului de atestare fiscală nr. 2469/_
, copii ale actelor de stare civilă, copia titlului de proprietate nr. 18394/_, copia testamentului autentificat sub nr. 3935/_ de fostul Notariat de Stat Județean A.
, solicitând si administrarea unei probatoriu testimonial precum și a unei probe cu expertiza topo de identificare, localizare, partajare si propuneri de atribuire a imobilelor in litigiu, prin instituția comisiei rogatorii, preconizând si proba cu interogatoriul pârâților, cu incidența prevederilor art. 225 Cod procedură civilă.
Pârâtul S. M. V., legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a comunicat la dosarul cauzei un înscris cu valențe de întâmpinare prin care si-a expus poziția procesuală ce rezidă în neoponența fată de acțiunea introductivă și cu mențiunea că recunoaște că nu a acceptat moștenirea in termenul prevăzut de lege nici prin stăpânirea de bunuri si nici prin declarația expresă la notarul public.
Pârâții D. D. M. și D. R. D., s-au prezentat in instanță dar au depus o întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea ca nelegală si netemeinică a acțiunii principale pe considerentul că nu se poate reține o atitudine de neacceptare a succesiunii de către autoarea lor, D. Jenica, și nici vreo renunțare la bunurile rămase de pe urma autorului bunic, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Concomitent cu această întâmpinare cei doi pârâți au formulat si o acțiune reconvențională (f. 28), prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
să se constate că de pe urma autorului S. M. au rămas in calitate de moștenitori legali reclamanta si pârâții menționați in acțiune;
să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma autorului S. M. ;
să fie aduse la masa de împărțit toate bunurile pe care reclamanta le-a înstrăinat rămase de pe urma autorului;
să se dispună nulitatea actelor pe care le-a încheiat reclamanta privind înstrăinarea bunurilor autorului, respectiv a contractului de vânzare- cumpărare ce vizează înstrăinarea imobilului situat in comuna Ștefănești, sat Valea Mare str. Câmpului nr.145, județul A. pentru 1197,68 mp; teren construcții si 1093 mp.
lotizarea in natură a tuturor bunurilor rămase de pe urma autorului;
obligarea la cheltuieli de judecată aferente soluționării cauzei;
În considerente s-a contestat faptul că reclamanta ar fi singura moștenitoare legală la succesiunea rămasă după autorul S. M. deoarece au rămas în calitate de descendenți direcți pârâtul S. V. și, respectiv, pârâții D. R. și D. D., în calitate de nepoți de fiică (autoarea D. Jenica mama acestor pârâți), iar acești nepoți au calitate de moștenitori legali acceptanți deoarece și autoarea lor a fost moștenitoare legală acceptantă.
Deoarece pârâții au evidențiat înstrăinarea mai multor bunuri imobile și identificate în titlurile de proprietate emise în baza Legii 18/1991, s-a solicitat implicit includerea și aducerea la masa de partajat a acestor bunuri identificate cu următoarele date cadastrale.
suprafața de 1 ha teren situat pe raza comunei Cepari jud. A. potrivit TP nr. 95492/_ ;
suprafața de 2 ha și 6500 mp teren situat pe raza comunei Cepari jud. A. potrivit TP nr. 110981/_ -teren livezi;
suprafața de 3 ha și 3900 mp situată pe raza comunei Cepari jud. A. potrivit TP nr. 126189/_ ;
suprafața de 15 ha și 7200 mp situată pe raza comunei Vernești - Valea Danului, potrivit TP nr. 114141/_ ;
suprafața de 10 ha și 1700 mp situată pe raza comunei Șuici potrivit TP nr. 108394/03.12.199;
o suprafață de pădure de 10 ha, cu mențiune de anexare acte de proprietate;
despăgubirile ce urmează a fi primite cu privire la bunurile confiscate de stat în mod abuziv și care nu mai există fiind rămase de pe urma autorului;
În probațiune s-a relevat că pentru susținerea cererii reconvenționale vor utiliza proba cu acte, proba testimonială și o expertiză de specialitate, anexându-se la dosarul cauzei copii după TP evidențiate, o copie emisă după un proces-verbal încheiat cu prilejul constituirii gospodăriei agricole de stat eliberate de Direcția Județeană A. a Arhivelor Naționale și un extras care conține o foaie după recensământul agricol și al populației din anul 1948 și structura bunurilor deținute de
S. I M. .
Prin întâmpinarea conturată de către reclamantă la acțiunea reconvențională (f. 35-37), s-au invocat câteva neregularități ale cererii de chemare in judecată propriu- zise, in sensul că nu s-a redat valoarea bunurilor ce compun masa succesorală si incluse in masa de partajat, nu s-au indicat deținătorii acestor bunuri sau elementele
certe pentru o identificare corectă, nu s-a efectuat o estimare valorică a despăgubirilor solicitate.
De asemenea, s-a relevat că cererea reconvențională nu conține actele pe care se sprijină, iar suprafețele redate în această cerere sunt eronate, titlurile de proprietate sunt emise pe numele autoarei Badea Jenica, o parte dintre ele aflându-se în litigiu cu persoane fizice, cu mențiunea că defunctul S. M. nu este singurul descendent al autoarei și nu s-a redat în concret în ce au constat actele de acceptare a succesiunii după defunctul tată și bunic.
Deoarece în speță s-a formulat și o plângere penală împotriva numitei S.
S. pentru comiterea infracțiunilor de fals, uz de fals înșelăciune și abuz de încredere, reținându-se și înscrisurile atașate f. 146-151, instanța, la solicitarea expresă a pârâților și prin verificarea circumstanțelor prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea prezentei cauze civile până când hotărârile pronunțate în cauzele penale, (plângerile penale împotriva actelor procurorului) și care au motivat suspendarea au devenit irevocabile.
La data de_, reclamanta, prin apărătorul ales, a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol pe considerentul că nu mai subzistă temeiul de suspendare deoarece in prezent dosarele penale în care s-au formulat plângerile penale au fost soluționate definitiv și irevocabil. S-au anexat pentru justificare certificatele emise de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._ - secția penală prin care se atestă soluția dispusă prin Decizia penală nr. 222/R/_ în sensul respingerii ca inadmisibile a recursurilor petenților D. D. și D. R. .
După repunerea cauzei pe rol, pârâții D. D. M. și D. R. D., legal citați, nu s-au mai prezentat în instanță, nici personal și nici prin apărătorul ales, dar prin întâmpinarea comunicată la dosarul cauzei f. 168-170, au reiterat toate considerentele expuse in cuprinsul întâmpinării inițiale, cât și în acțiunea reconvențională, persistând in modalitatea de acceptare a succesiunii după defunctul
S. M. de către autoarea lor D. Jenica sub forma acceptării tacite și implicit pentru ipoteza că sunt la rândul lor acceptanți prin prisma autoarei D. Jenica, solicitând reducțiunea testamentului nr. 3935/_ .
De asemenea, au menționat că pentru considerente personale și de ordin financiar, familial, nu se pot prezenta la Judecătoria Năsăud si nici nu își pot permite angajarea unui apărător care să le apere cauza.
Datorită amplasamentului imobilului teren evidențiat în TP nr. 18394/_ eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., cât și pentru o facilitate a administrării probatoriului propus (atât a probei tehnice cât și probei testimoniale) s-a recurs la instituția comisiei rogatorii.
Analizând actele dosarului, judecătoria a statuat că identificarea imobilelor terenuri cuprinse în TP nr. 18394/_ eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A. s-a efectuat de către expertul Păunescu Ion, iar prin concluziile expuse s-au reținut următoarele aspecte:
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 1";, în suprafață de 31978, 29 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr și pruni, având număr cadastral 26, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 682.161 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 2";, în suprafață de 16081,53 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr, având număr cadastral 27, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 343.064 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 3";, în suprafață de 42.549,73 mp, de natură intravilan și cultură plantație cu măr, având număr cadastral 25, are o valoare totală estimată conform calcului redat de 907.685 lei;
terenul amplasat în punctul "sediu fermă 4";, în suprafață de 4225 mp, de natură extravilan și cultură teren pășune și neproductiv, cu valoare totală estimată conform calcului redat de 27.039 lei;
Valoarea totală a bunurilor se cifrează la suma de 1.959.949 lei.
Reținând aceste identificări efectuate de către expertul Păunescu Ion, prin raportare la evidențierea lor în TP 187394/1999, instanța a constatat că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. M., decedat la data de 23 septembrie 2006, cu ultimul domiciliu în comuna Ilva Mare, se compune din: - terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr. 18394 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., identificate cu tarla 17 parcela 47 și 48, tarla 14 parcela 30/1 și 35/2, tarla 14 parcela 30/2 și cu corespondența anterior redată conform identificărilor tehnice (suprafață, natură, cultură, amplasament, date cadastrale și valoare la preț de circulație).
În speță, principală problema disputată rezidă in determinarea calității de moștenitori legali și, respectiv, testamentari după succesiunea rămasă în urma defunctului S. M., în ipoteza de acceptare tacită sau expresă a masei succesorale de către comoștenitori, conotația eventualelor acte executate care să atragă reținerea unei forme de acceptare tacită, in principal de către descendenta directă D. Jenica, mama pârâților D. D. M. și D. R. D., aspect ce ar atrage si posibilitatea ca nepoții de fiică, ulterior decedată, să poată culege moștenirea după defunctul S. M., în nume propriu și pe tulpina mamei lor (prin raportare la cota de moștenire aferentă descendenților atunci când vin în concurs cu soția supraviețuitoare la succesiunea lui de cujus respectiv cota totală de ¾ părți).
În aceste circumstanțe se impune o analiză a acceptării tacite care trebuie să îndeplinească câteva condiții: actul efectuat de către succesibil să fie prin natura lui un act care nu poate fi îndeplinit decât prin prisma calității de moștenitor; actul efectuat de către succesibil să denote fără dubiu voința acestuia de a culege moștenirea; actul să fie efectuat de succesibil in termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, respectiv termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil;
Cu titlu exemplificativ, în practica judiciară s-au reținut ca și acte de acceptare tacită următoarele elemente: intrarea în posesia sau folosința bunurilor succesorale; plata impozitelor și a taxelor privind bunurile deținute de autor; cererea de inventarie sau evaluarea bunurilor succesorale; cererea de consemnare a calității de moștenitor cu ocazia inventarului întocmit la deschiderea succesiunii; încheierea unor acte de donație, vânzare sau cesiune a drepturilor succesorale care implică in prealabil acceptarea succesiunii; cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale sau chiar introducerea unei acțiuni in materie succesorală la instanța de judecată.
În acest context se impune analiza și aprecierea dacă toate demersurile efectuate de autoarea D. Jenica redate de către pârâții - descendenți ai acesteia prin cererea de probatoriu comunicată la dosarul cauzei și actele anexate au conotația de acceptare tacită a succesiunii după autor.
Din adresele înregistrate sub nr. 5759/_, 5760/_ și 5819/_ la Primăria comunei Șuici, județul A., care reflectă demersurile autoarei D. Jenica pentru solicitarea unor copii după titlurile de proprietate ale autorului S. M., a
altor documente în arhiva primăriei privind bunurile imobile deținute de autorul defunct, cât și solicitarea de sistare a oricăror tranzacții care vizează proprietățile defunctului S. M., se poate reține o ipoteză de acceptare tacită de către autorul
Jenica.
În acest context, analiza termenului legal în care se poate face un act de acceptare tacită a succesiunii implică următorul raționament:
defunctul S. M. conform mențiunii din certificatul de deces anexat a decedat la data de_ în localitatea Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud;
conform susținerilor necontestate ale reclamantei, membrii familiei au aflat de decesul survenit cel mai târziu în cursul lunii martie 2007 cu prilejul organizării parastasului pentru defunct, potrivit obiceiurilor locale de către reclamanta SS
;
cererea adresată către primărie și celelalte autorități locale competente vizează ca moment de început, datele de 26/_ ;
printr-un calcul efectuat pe luni se poate reține că diligența autoarei D. Jenica pentru verificarea componenței masei succesorale în scopul efectuării unui inventar a acestor bunuri se încadrează în termenul legal de 6 luni pentru acceptarea succesiunii rămase după defunctul tată S. M. și chiar în această formă a unei acceptări tacite și în contextul discuțiilor contradictorii survenite și a informațiilor privind eventuale tranzacții imobiliare ale acestor bunuri.
Mai mult, toate celelalte demersuri judiciare (acțiune reconvențională, plângeri penale), reflectă aceeași ipoteză expusă în sensul că nici autoarea D. Jenica și nici succesorii acesteia (nepoții de fiică) nu au renunțat la succesiunea după defunctul S.
M. și au încercat să elimine ipoteza de neacceptare în termenul legal de 6 luni pentru opțiune succesorală prin pasivitate.
De asemenea, și înregistrarea acțiunii de dezbatere a masei succesorale a survenit la cca. 2 ani după decesul lui S. M. și, respectiv, la 1 an după decesul fiicei D. Jenica,_ .
Prin prisma acestui raționament s-a apreciat de către instanță că se poate reține ipoteza de acceptare tacită în calitate de moștenitori legali și a descendenților - direcți
S. M. V., în calitate de fiu, și a defunctei D. Jenica, în calitate de fiică, și pe această tulpină, în final, și a descendenților de gradul II - nepoții de fiică - D. D.
M. și D. R. D. .
Deși pârâtul S. M. V. a comunicat la dosarul cauzei înscrisuri prin care relevă că nu a acceptat în termenul legal succesiunea după defunctul tată, într-o atitudine procesuală evidentă de achiesare la pretențiile reclamantei, totuși s-ar fi impus pentru credibilitate să fie comunicată la dosar o declarație autentificată de opțiune succesorală (renunțare la succesiune sau acceptare expresă), astfel încât, prin raportare și la probatoriul testimonial și deplasarea cu prilejul măsurătorilor tehnice care reflectă o întrajutorare si chiar o tendință de gospodărire comună intre reclamantă și acest pârât, s-a reținut aceeași ipoteză de acceptare tacită a succesiunii.
În consecință, s-a constatat că la această succesiune rămasă după defunctul S.
au (avut) vocație succesorală legală reclamanta SS, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de ¼ părți, pârâtul S. M. V. și defuncta D. Jenica, în calitate de descendenți direcți (fiu și fiică), în cotă de ¾ părți împreună.
De asemenea, s-a constatat validitatea materială și formală a testamentului autentificat de fostul Notariat de Stat Județean A. sub nr. 3935/_, prin care
reclamanta SS a fost instituită ca si legatar universal pentru întreaga avere imobiliară și mobiliară rămasă după defunctul S. M., prin corelare cu prevederile art. 860 Cod civil.
Prin prisma raționamentului expus, s-a dispus reducțiunea acestui testament autentic până la nivelul cotității disponibile.
P. a proceda la un calcul corespunzător și pentru a efectua o încadrare adecvată a liberalităților (legate) între marginile cotității disponibile și pentru a se evita lezarea drepturilor succesorilor rezervatari se impune efectuarea următoarelor operațiuni succesive:
stabilirea valorii bunurilor existente in patrimoniul defunctului S. M. la data deschiderii succesiunii (se vizează determinarea activului brut al moștenirii);
scăderea din valoarea ce reprezintă activul brut al moștenirii a pasivului succesoral pentru a se obține activul net;
Ulterior, după obținerea cuantumului aferent activului net se impune reținerea proporției de ¼ părți pentru cotitatea disponibilă și, respectiv, de ¾ părți pentru rezerva succesorală pentru descendenți.
În speță, prin raportare la numărul descendenților direcți și, respectiv, de gradul II care vin la succesiunea rămasă după defunctul S. M., 2 copii, (unul în viață și 2 nepoți de fiică decedată) practic întinderea rezervei succesorale este de 2/3 părți pentru descendenți.
În acest sens, pentru soția supraviețuitoare SS, care vine în concurs cu cei doi descendenți direcți la dezbaterea masei succesorale după def. S. M., rezerva succesorală este de 1/8 părți.
Prin modul redat prin expertiza tehnică s-a reținut cuantumul valorii masei succesorale rămasă după S. M. care se cifrează la suma de 1.959.949 lei.
Din această valoare totală s-a reținut prin raportare la cotele ce compun rezervele succesorale, structura acestor rezerve:
1/8 părți soția supraviețuitoare SS cu un echivalent bănesc de 244.993,62 lei ;
2/3 părți prin raportare la numărul descendenților direcți si respectiv de gradul II care vin la succesiunea rămasă după defunctul S. M., 2 copii, (unul in viată si 2 nepoți de fiică decedată) cu un echivalent bănesc de 1306632,66 lei;
per a contrario, rezerva succesorală totală este de 1551626,28 lei, astfel încât prin operațiunea de scădere rezultă cuantumul aferent cotității disponibile care se cifrează la 408.322,72 lei.
Din cuantum total al rezervei succesorale reținut pentru descendenți, de 1306632,66 lei, printr-o reținere a cotei de câte 1/2 părți pentru fiecare descendent rezultă echivalentul rezervei succesorale pentru fiul Șilistean M. V. suma de 6.
,33 lei și respectiv pentru urmașii defunctei D. Jenica pârâții D. D. M. si D.
D. împreună suma de 6. ,33 lei.
În consecință, valoarea aferentă pentru cotitatea disponibilă îi revine soției supraviețuitoare în calitate de moștenitor testamentar.
Prin însumarea acestor valori reținute cu titlu de rezervă succesorală și, respectiv, cotitatea disponibilă există următoarea situație:
SS are sub aspect valoric dreptul la suma totală de 653.316,33 lei (4.
,72 lei+2. ,62 lei);
S. M. V. are sub aspectul valoric dreptul la suma de 653.316,33 lei
pârâții D. D. M. și D. R. D., ca urmași ai defunctei descendente directe D. Jenica, au dreptul sub aspect valoric împreună la suma de 653.316,33 lei,
Prin raportare și la modalitatea de partaj și atribuire, în contextul calculului efectuat pentru rezerva succesorală, reținând criteriile prioritare: uzanță, cote de moștenire, opțiune de atribuire, instanța a apreciat că în speță se impune ca toate bunurile imobile ce compun masa succesorală după defunctul Silistean M., să-i revină în întregime reclamantei SS, dar cu achitarea unor sulte compensatorii către descendenți (de gradul I și respectiv gradul II) ca un echivalent valoric pentru rezerva succesorală, care nu poate fi lezată și conform modului de calcul anterior redat și prin prisma doar a Titlului de proprietate pe care figurează defunctul S.
M. ca titular.
Raportat la starea de fapt reținută, prin prisma dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 650, art. 651, art. 659, art. 669 Cod civil, cu aplicarea art. 1 lit. "a"; din Legea nr. 319/1944 860 Cod civil, coroborat cu art. 893, Cod civil, 847 și următoarele Cod civil, s-a admis petitul de succesiune (componentă masă succesorală, vocație succesorală legală, cote de moștenire, calitate, legat), așa cum sunt redate în dispozitivul hotărârii, prin corelare cu legea în vigoare aplicabilă prin raportare la momentul deschiderii succesiunii ce coincide cu momentul decesului.
În drept, pentru petitul de partaj sunt incidente prevederile art. 728 și următoarele Cod civil, coroborat cu art. 673/1 și următoarele Cod procedură civilă, reținând considerentele și modalitatea adoptată de atribuire, s-a dispus partajarea judecătorească a imobilelor din litigiu conform identificărilor tehnice din lucrarea de expertiză întocmită în cauză de expert Păunescu I., prin raportare la partea descriptivă redată prin lucrarea de expertiză.
Raportat la momentul pronunțării hotărârii, precum și intrarea în vigoare a Noului Cod civil la data de_, s-a apreciat că sunt incidente în drept prin corelare cu petitele formulate și precizate și corespondența temeiului legal pentru aceste petite, prevederile art. 953, art. 954, art. 963 și următoarele, 970 și următoarele, art. 975 și următoarele Cod civil, art. 1143 și următoarele Noul cod civil.
În baza art. 44, art. 46 din Decretul - Lege nr. 115/1938, și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996, cu corespondența în prevederile art. 876 și următoarele și cu aplicarea art. 885 și următoarele Noul Cod civil, s-a dispus înscrierea în evidențele de CF a dreptului de proprietate cu titlu de succesiune și partaj succesoral pe numele reclamantei conform identificărilor tehnice din lucrarea de expertiză întocmită în cauză de expert Păunescu I., prin raportarea la partea descriptivă redată prin lucrarea de expertiză.
În temeiul dispozițiilor art. 119 și următoarele Cod procedură civilă, s-a respins ca nedovedită acțiunea reconvențională formulată de pârâții reclamanți D. D. M. și D. R. D., pe considerentul că această acțiune reconvențională conține pe de o parte deficiențe privind redarea componenței masei succesorale cu evidențierea altor imobile, fără explicații concrete privind succesiunile succesive de la autorii titlurilor
- Badea Jenica si S. I N., fără expunerea motivelor de facto și de drept privind nulitatea actelor autentice, neintroducerea pentru opozabilitate a terțelor persoane posesori faptici (cumpărători).
De asemenea, pe de altă parte, această acțiune reconvențională nici nu a fost justificată printr-un probatoriu adecvat.
În temeiul art. 274 și art. 276 art. 277 Cod procedură civilă, pârâții-reclamanți
D. D. M. și D. R. D. au fost obligați să-i plătească reclamantei suma de 1165 lei reprezentând cheltuieli de judecată, pe considerentul partajului.
Pentru reclamantă cheltuielile pretinse rezidă în contravaloare onorariu de avocat, onorariu expert, taxă timbru, timbru judiciar, care au fost justificate conform chitanțelor și dovezilor atașate.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel, în termen legal, reclamanta S.
S., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, cu menținerea dispoziției privind respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, pentru motivele ce urmează.
O primă critică pe care o aduce hotărârii instanței de fond este aceea că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. În acest sens este de precizat că, prin scriptul depus la dosarul cauzei, pârâtul S. V. a declarat inițial că nu a acceptat în termen succesiunea, iar printr-un alt script a precizat că nu dorește să i se atribuie lot din succesiunea defunctului său tată S. M. și că partea care i s-ar cuveni să i se atribuie reclamantei fără sultă compensatoare. Cu toate acestea, instanța de fond a constatat calitatea de moștenitor a acestui pârât și, în final, a obligat-o pe reclamantă la plata sultei compensatoare și în favoarea acestui pârât.
O altă critică pe care o aduce hotărârii instanței fondului este aceea că instanța de fond a obligat-o pe reclamantă la plata sultei compensatoare în favoarea pârâților
D. D. M. și D. R. D., deși aceștia nu au vocație la succesiunea defunctului S. M. .
La data decesului lui S. M., fiica acestuia, D. Jenica, era în viață. În aceste condiții singura care venea în mod ipotetic la succesiunea acestui defunct era
D. Jenica și nicidecum fiica și fiul acesteia, respectiv nepoții defunctului. Statuarea instanței fondului în sensul că la succesiunea acestui defunct vin prin reprezentare nepoții fiicei care este în viață este consecința unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 668 Cod civil, potrivit căruia nu se reprezintă decât persoanele moarte.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și cu privire la modul în care a stabilit calitatea de moștenitori și, în final, partajarea acesteia.
Așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, instanța de fond a admis acțiunea principală și a respins ca nedovedită acțiunea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali D. D. M. și D. R. D. .
Raportat la conținutul dispozitivului acestei hotărâri judecătorești stabilirea calității de moștenitori și partajarea succesiunii sunt hilare.
Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat să se constate componența averii rămase în urma defunctului său soț și calitatea sa de unică moștenitoare acceptantă a succesiunii. Cu alte cuvinte, reclamanta a invocat excepția neacceptării în termen a succesiunii de către def. D. Jenica, fiica defunctului și mama reclamanților reconvenționali. În final, a solicitat să-i fie atribuită întreagă această succesiune în calitate de unică moștenitoare acceptantă.
Prin cererea reconvențională, pârâții D. D. M. și D. R. D. au solicitat să se constate că defuncta lor mamă, D. Jenica, ar fi acceptat în termen succesiunea autorului său și, pe cale de consecință, are vocație la această succesiune.
Prin dispozitivul hotărârii, instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de pârâții D. D. M. și D. R. D., ca nedovedită.
Raportat la soluția dată în dispozitivul hotărârii este evident că instanța de fond le-a respins pârâților cererea reconvențională pe motiv că aceștia nu au dovedit împrejurarea că autoarea lor D. Jenica ar fi acceptat în termen succesiunea tatălui său. Raportat la această soluție, instanța trebuia să constate că D. Jenica este străină de succesiunea def. S. M., motivat de împrejurarea că nu a acceptat în termen această succesiune.
Cu toate acestea, instanța de fond constată calitatea de succesoare a defunctei
D. Jenica și, în final, o obligă pe reclamantă să le achite sulta descendenților acesteia, reținând că aceștia vin la succesiunea prin reprezentarea unei persoane în viață.
Prin acțiunea principală, reclamanta a solicitat să se constate că întreaga succesiune rămasă în urma defunctului său soț, S. M., îi revine în întregime în baza legatului universal instituit de defunct în favoarea sa, a cărui validare a solicitat- o.
Pârâții nu au solicitat reducțiunea legatului la limita cotității disponibile. Cu toate acestea, manifestând "o mărinimie exagerată";, instanța de fond a dispus reducțiunea acestui legal la limita cotității disponibile, deși nimeni nu a solicitat reducțiunea lui.
Atâta vreme cât nici una din părțile din proces nu a solicitat reducțiunea legatului, instanța nu putea dispune reducțiunea acestuia "din oficiu";.
Chiar dacă în mod ipotetic pârâții ar fi solicitat prin cererea lor reconvențională reducțiunea acestui legat, instanța dispunând respingerea acestei cereri reconvenționale nu putea dispune reducțiunea legatului.
Raportat la soluția de respingere a cererii reconvenționale, practic, instanța trebuia să constate că reclamanta este singura succesoare acceptantă a succesiunii și
să-i atribuie acesteia întreaga succesiune ca moștenitoare legală și ca legatară universală.
Pe fond, soluția de admitere a acțiunii principale și de respingere a cererii reconvenționale sunt evident legale și temeinice cu precizările pe care le-a făcut deja în sensul că dispozitivul hotărârii urmează să fie modificat în sensul de a se constata că reclamanta este unica moștenitoare acceptantă a succesiunii și atribuirea acesteia în întregime reclamantei, evident cu înlăturarea din dispozitivul hotărârii a mențiunilor privind calitatea de moștenitoare a defunctei D. Jenica și a pârâtului S.
V. și a obligării reclamantei la plata sultei compensatoare în favoarea acestora.
Se impune a fi făcută mențiunea că statuările din considerentele hotărârii atacate sunt profund netemeinice și acestea nu-și au nici un suport probatoriu în cauză.
În condițiile în care reclamanta a invocat excepția neacceptării succesiunii defunctului S. M. de către defuncta D. Jenica, pârâții aveau sarcina probei de a face dovada acceptării de către autoarea lor a succesiunii defunctului.
Deși reclamanta nu avea obligația procedurală de a face dovada unui fapt negativ, respectiv al neacceptării succesiunii de către defuncta D. Jenica, cu probațiunea administrată în cauză a făcut această dovadă.
Astfel, din probațiunea administrată în cauză prin comisia rogatorie rezultă în mod cert că după decesul lui S. M. reclamanta a fost cea care a folosit toate
bunurile care compun averea acestuia. În acest sens, martorii Rudeanu I. și Șerban I. n audiați la cererea reclamantei au declarat că după decesul lui S. M. reclamanta a fost cea care a folosit toate bunurile care au constituit averea acestui defunct. Martorii au declarat că știu unde sunt amplasate terenurile din litigiu, că trec destul de des prin zonă datorită atribuțiunilor de serviciu și că a văzut-o doar pe reclamantă lucrând terenurile. Întrebați fiind dacă a văzut-o după decesul lui S.
M. pe fiica sa D. Jenica, martorii au declarat că nu au văzut-o pe aceasta prin zonă și că nu a folosit nici un bun din cele care constituie averea defunctului. Martorii au declarat că pe pârâții D. D. M. și D. R. D. nu i-au văzut niciodată în zonă, nu au folosit bunurile succesorale și că de fapt nici măcar nu-i cunosc.
De altfel, este de observat că prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de_, pârâții D. D. M. și D. R. D. au recunoscut că autoarea lor nu a acceptat în termen succesiunea autorului său, precizând că ar fi aflat de decesul lui S. M. doar după un an de la decesul său și că nici măcar nu au participat la înmormântarea acestuia. Prin aceste precizări pârâții recunosc că autoarea lor DS nu a acceptat succesiunea autorului său S. M. .
Adresele invocate de pârâți prin cererea de probațiune depusă pentru termenul din data de 30 septembrie 2010 nu constituie acte de acceptare a succesiunii def. S.
M. . În aceste sens este de observat că aceste cereri au fost înregistrate la Primăria comunei Suici la data de_ . Ori, S. M. a decedat la data de_, cu mai mult de un an înainte de a fi depuse aceste cereri. Atâta vreme cât aceste cereri nu au fost depuse în termenul de 6 luni de opțiune succesorală este evident că ele nu pot constitui acte de acceptare a succesiunii defunctului.
Raportat la această probațiune testimonială administrată în cauză, la cererea reclamantei, rezultă în mod cert că defuncta D. Jenica nu a acceptat succesiunea autorului său. În aceste condiții este evident că întreaga succesiunea îi revine reclamantei SS în calitate de soție supraviețuitoare și ca legatară universală și ca unică moștenitoare acceptantă a succesiunii.
În aceste condiții, urmează să se admită excepția invocată de reclamantă și, pe cale de consecință, să se constate că defuncta D. Jenica este străină de succesiune prin neacceptarea ei în termen.
Statuările instanței fondului în sensul că defuncta D. Jenica nu ar fi avut cunoștință de decesul tatălui său decât după împlinirea termenului de opțiune succesorală nu-și au nici un suport probatoriu în cauză.
Deși pârâții D. D. M. și D. R. D. au fost prezenți la unul din termenele de judecată și au fost asistați și de avocat, aceștia nu au propus și nu au administrat nici o probă din care să rezulte că autoarea lor nu ar fi avut cunoștință de decesul lui S. M. . Pe cale de consecință, susținerea acestor pârâți în sensul că autoarea lor nu ar fi avut cunoștință de decesul lui S. M. decât mai târziu este o simplă afirmație fără nici un suport probatoriu în cauză.
Pentru a reține că acele demersuri făcute de defuncta D. Jenica la autoritățile locale au fost făcute în termenul de opțiune succesorală, instanța a statuat că aceasta nu ar fi avut cunoștință de decesul tatălui său. Astfel, aceste statuări nu ar fi avut nici o relevanță în cauză.
Considerațiile de ordin teoretic ale instanței fondului în ceea ce privește acte de acceptare tacită a succesiunii nu au nici o relevanță în cauză, atâta vreme cât ele au fost făcute în afara termenului de opțiune succesorală.
Statuarea instanței de fond în sensul că reclamanta ar fi susținut "necontestat"; că membrii familiei nu ar fi avut cunoștință de decesul lui S. M. decât ulterior, sunt opinii proprii ale instanței fondului. Reclamanta nu a făcut o asemenea afirmație. Dimpotrivă aceasta a declarat că fiul și fiica defunctului au aflat de decesul tatălui lor în momentul survenirii acestuia. Localitatea unde a decedat defunctul nu constituie un argument suficient pentru a se reține că urmașii nu ar fi avut cunoștință de decesul tatălui lor.
Așa cum a precizat și prin concluziile scrise depuse la instanța de fond, pârâții
D. D. M. și D. R. D. sunt fiul și fiica lui D. Jenica, nepoții de fiică ai reclamantei. Deoarece autoarea lor nu a acceptat în termen succesiunea defunctului S.
M., aceștia nu pot pretinde drepturi din succesiunea bunicului lor. D. Jenica a decedat în data de 9 martie 2008, ulterior decesului autorului ei S. M. senior.
Soluția de reducțiune a legatului nu este motivată de instanța de fond. în considerentele hotărârii sale, instanța de fond face vorbire "de marginile cotității disponibile";. Aceasta omite însă să precizeze cine a solicitat reducțiunea legatului. Aceasta deoarece la dosarul cauzei nu există o cerere de reducțiune a acestuia. Așa cum a precizat, chiar dacă ar fi existat un asemenea capăt de cerere el putea forma obiectul cererii reconvenționale. Atâta vreme cât cererea reconvențională a fost respinsă, reducțiunea legatului nu era legal posibilă printr-o soluție de respingere a cererii.
Lecturând considerentele acestei hotărâri judecătorești evident că și-a pus întrebarea "dacă nu cumva reclamanta și-a cerut reducțiunea propriului legat";. Evident că reclamanta nu a formulat o asemenea cerere. În aceste condiții este evident că reducțiunea legatului s-a dispus din oficiu de instanța de fond.
Fiind singura moștenitoare acceptantă a succesiunii, aceasta îi revine în întregime reclamantei SS . În această ipoteză nu se mai pune problema unei modalități de partajare atâta vreme cât reclamanta este singura moștenitoare acceptantă a succesiunii și legatara universală.
Hotărârea a fost atacată cu recurs, promovat în termen legal, și de către pârâții
D. D. M. și D. R. D., cerând admiterea acestuia, casarea încheierii de admitere în principiu și a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se reține în mod temeinic și legal toate bunurile rămase de pe urma autorului S. M. și să se constate care sunt moștenitorii legali acceptanți ai succesiunii și care sunt renunțătorii.
Calea de atac s-a recalificat de tribunal ca fiind apelul, în baza art. 282 Cod procedură civilă, văzând că valoarea bunurilor în litigiu este mult superioară celei de
100.000 lei prevăzută de art. 2821alin. 1 din același cod.
S-au adus critici de nelegalitate și netemeinicie, conform celor ce succed.
Instanța de fond de la bun început s-a observat că a înțeles greșit actul dedus judecății cu o aplicare greșită a legii, atât în ceea ce privește moștenitorii legali acceptanți rămași de pe urma autorului S. M., cât și compunerea masei succesorale rămase de pe urma autorului.
Prin întâmpinarea depusă și cererea reconvențională au arătat că S. M. V. este renunțător în ceea ce privește bunurile rămase de pe urma autorului S. M.
, întrucât a depus la dosarul cauzei o cerere expresă către instanța de judecată în care se menționează că el renunță la toate bunurile rămase de pe urma autorului S. M.
.
În această situație, instanța de judecată trebuia să ia act de cererea expresă a pârâtului S. M. V. și să constate că singurul moștenitor de pe urma autorului
S. M. sunt pârâții apelanți, iar cota ce-i revenea numitului S. M. V. urma să se împartă în două părți egale, respectiv jumătate pârâților și jumătate reclamantei.
Instanța de fond în mod greșit a constatat că și numitul S. M. V. este moștenitor legal acceptant ai succesiunii, daca și când se depune o cerere expresă în fața instanței de judecata de renunțare cu privire la bunurile autorului, iar instanța de fond o interpretează nu că ar fi de renunțare și, dimpotrivă, că ar fi acceptant.
Prin cererea reconvențională au solicitat partajarea în natură a bunurilor rămase de pe urma autorului S. M. și să se aducă la masa succesorală toate bunurile rămase de pe urma autorului S. M. .
Instanța de fond împotriva dispozițiilor legale și a cererii lor exprese de partajare în natură și așa numai a 4 suprafețe de teren, față de toate celelalte bunuri pe care nu le-a reținut la masa de împărțit, așa cum nu a luat act nici de cererea expresă de renunțare a lui S. V., repartizează în lotul reclamantei toate suprafețele de teren, iar pârâților a dispus să primească sultă.
Legiuitorul și practica judecătorească au stabilit că bunurile urmează să se împartă pe cât posibil în cotele legale în natură, sulta urmând să completeze valoarea fiecărui lot acolo unde nu este posibilă partajarea în natură în totalitatea bunurilor succesorale reținute la masa de împărțit și nu așa cum a dispus instanța de fond.
Deși se menționează că cererea reconvențională nu a fost susținută, Ia fila 6 instanța apreciază că toate demersurile efectuate de autoarea lor D. Jenica prin cererea de probatoriu pe care au depus-o la dosarul cauzei și actele anexate dovedesc interesul pentru bunurile rămase de pe urma autorului.
Instanța recunoaște că au depus înscrisuri la dosarul cauzei, dar nu le-a avut în vedere pe toate pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, astfel, deși au solicitat să se partajeze în natură bunurile, instanța nu a luat act de cererea lor și de dispozițiile legale în această materie și nici de faptul a reține la masa de împărțit toate bunurile.
La dosarul cauzei, deși există contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1825/_, instanța de fond nu reține imobilul ce a fost cumpărat în timpul căsătoriei, așa cum menționează reclamanta:
imobilul apartament situat în Curtea de A., str. E. N., nr. 1, bl. A18, sc. E, at. 2, ap. 10, jud. A. ;
dispoziția nr. 48 a Primăriei Cepari, prin care se constată că de pe urma autorului S. M. a rămas o casă de locuit din cărămidă și un grajd din zid acoperite cu țiglă, urmând ca ANRP să dispună restituirea sumei de bani reprezentând contravaloarea acestor imobile;
Hotărârea nr. 154 a Prefecturii județului A., privind suprafața de 10 ha teren silvic și 9 ha teren silvic;
Hotărârea nr. 2370 a Prefecturii județului A., prin care S. M. primea 2,13 ha teren cu vegetație forestieră;
Hotărârea nr. 496 a Prefecturii județului A., prin care S. M. primea 1,80 ha și 5 ha teren cu vegetație forestieră;
Hotărârea nr. 174 a Prefecturii județului A., prin care S. M. primea 1 ha teren cu vegetație forestieră;
Hotărârea nr. 883 a Prefecturii județului A., prin care S. M. primea 1,71 ha teren cu vegetație forestieră;
suprafața de 3,93 ha teren pășune din comuna Valea Danului, sat Vernești, jud. A. și 6625 mp livadă în comuna Cepari, jud. A., potrivit sentinței civile nr. 227/_ .
Acestea sunt numai câteva înscrisuri din care rezultă că instanța de fond nu a reținut la masa de partaj toate bunurile rămase de pe urma autorului S. M., pe lângă toate bunurile care au fost înstrăinate în mod netemeinic șl nelegal de către reclamantă, folosindu-se de o procură generală ce fusese emisă de către autor cu 9-10 ani în urmă fața de data când bunurile au fost înstrăinate la acea dată când s-a emis acea procură, nici măcar nu făceau parte majoritatea acestor bunuri din patrimoniul autorului pentru că nu fuseseră reconstituite și nici formulate cereri de reconstituire.
Dacă nu s-ar admite acest punct de vedere, ar însemna ca pârâții moștenitori legali de drept și de fapt să nu se bucure de drepturile lor legale și așa o mare parte din drepturile ce li s-ar fi cuvenit au fost înstrăinate în mod netemeinic și nelegal, iar acum instanța de fond, pe lângă faptul că interpretează cu totul și cu totul într-un mod special dispozițiile legale și actele depuse la dosarul cauzei, nu reține la masa de partaj nici toate bunurile, nu ia act de dispozițiile legale și cererea reconvențională și nu reține în mod temeinic și legal care sunt moștenitorii legali acceptanți și care sunt renunțători, deși se depune la dosarul cauzei o cerere expresă în acest sens.
Pârâtul S. V., prin scriptul de la fila 57, a declarat că este de acord cu apelul reclamantei, însă se opune admiterii recursului pârâților.
Apelul reclamantei este fondat și va fi admis așa cum s-a formulat.
Problema principală pe care o ridică acest apel și de care depinde inclusiv soluția ce se va adopta în privința căii de atac adverse este aceea a verificării calității de moștenitori ai pârâtului S. V. și D. Jenica, născută S., mama pârâților apelanți, la moștenirea rămasă după tatăl lor S. M. .
În rezolvarea acestei chestiuni esențială în cauză, prima instanță a interpretat greșit informațiile rezultate din înscrisurile prezentate de pârâții apelanți, fapt ce atrage o dezlegare nelegală și netemeinică a pricinii.
S. M. a decedat la 23 septembrie 2006 și pârâții apelanți au afirmat că mama lor nu a cunoscut această împrejurare. Contrar acestei stări de fapt, reclamanta a relevat prin precizarea acțiunii introductive (f. 80-82 dosar Judecătoria Năsăud) că fiii defunctului au cunoscut decesul și data survenirii lui, mai mult, în cursul lunii martie 2007 a organizat parastasul pentru defunct potrivit obiceiurilor locale, la care au participat atât S. M., cât și D. Jenica și evident că cel târziu la această dată aceștia au luat la cunoștință de decesul tatălui lor.
Niciunul dintre apelanți nu au dovedit propriile susțineri, astfel că, din acest punct de vedere, judecătoria în mod corect, fundamentat pe recunoașterile reclamantei, a calculat termenul legal de opțiune succesorală, de 6 luni, de la acest moment. Însă, actelor săvârșite de D. Jenica după această dată li s-a dat o semnificație ce nu poate corespunde unei acceptări tacite a succesiunii ce se dezbate în prezentul dosar.
Cererile adresate primarului (filele 122-123 din dosarul Judecătoriei Năsăud) au ca obiect sistarea oricăror tranzacții ale proprietăților aflate pe numele defunctului
S. M. și eliberarea unor copii de pe actele de proprietate emise pe numele acestuia.
Primei solicitări nu i se pot atribui valențele dorite de pârâții apelanți. Este de notorietate circumstanța că primarul unei localități nu are nicio competență în instrumentarea, înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară ori de interzicerea a încheierii unor acte de înstrăinare, astfel că petiționarei nu-i putea crea convingerea că prin apelarea la acest organ al autorității locale se poate realiza o conservare a bunurilor ce compun averea antecesorului său în sensul asigurării integrității acesteia pentru a putea fi împărțită ulterior de moștenitori. Oricum, actele de supraveghere a bunurilor din moștenire nu valorează acceptare tacită.
Apoi cererea de eliberare a actelor (f. 124-132) prin ea însăși nu poate constitui o traducere a intenției de a-și însuși calitatea de moștenitor, de vreme ce scopul pentru care s-au obținut nu a fost materializat prin începerea demersului, notarial ori pe cale judecătorească, de dezbatere a succesiunii în termenul mai sus enunțat.
Pe de altă parte, plângerea penală (f. 144-145 dosar Judecătoria Năsăud) și formularea acțiunii reconvenționale (f. 28 din dosarul_ al Judecătoriei Curtea de A. ) nu emană de la moștenitorul cu vocație reală la succesiune (actul de opțiune având un evident caracter personal al persoanei cu această calitate), ci copiilor acestuia, pârâții apelanți, care nu au vocație proprie și nici prin reprezentarea mamei lor la moștenirea lăsată de S. M. deoarece D. Jenica era în viață la data morții tatălui său, și, oricum, cele două acte procedurale se situează în timp cu mult după împlinirea termenului de acceptare (_ și, respectiv, 14 mai 2009 - f. 33 dosar Judecătoria Curtea de A. ).
Ceea ce trebuia să întreprindă legal numita D. Jenica era ca până la sfârșitul lunii septembrie 2007 (când era în viață și a obținut actele necesare) să declanșeze dezbaterea succesiunii tatălui său într-una dintre cele două modalități expuse mai înainte, fie să obțină o declarație notarială de acceptare expresă, atâta timp cât, potrivit dovezilor testimoniale de la filele 234-265 din dosarul Judecătoriei Năsăud, nu a înțeles să facă acte veritabile de acceptare tacită, spre deosebire de reclamantă, singurul erede care a intrat în posesia și folosința bunurilor succesorale după decesul soțului său.
Existența sentinței civile nr. 4713/3 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr._ (f. 122-123 dosar apel), de partajare a terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr. 126189/2004 (f. 60 din dosarul Judecătoriei Curtea de A.
), în prealabil dându-se încheierea de admitere în principiu (f. 121 dosar apel) prin care s-a stabilit că printre urmașii defunctei Badea Jenica se numără și SS, S.
V. și D. Jenica - soție supraviețuitoare și, respectiv, fii ai defunctului S. M.
, fiul decedatei, după care, în realitate, s-a dezbătut implicit moștenirea acestuia nu influențează soluția ce se preconizează a fi dată în apelul pârâților.
Este real că opțiunea succesorală este indivizibilă, prin aceasta înțelegându-se că succesiunea nu poate fi acceptată în parte și în parte repudiată, însă această regulă comportă excepții. Una dintre ele se referă la situația când patrimoniul defunctului se împarte într-o pluralitate de moșteniri, succesibilii putând opta diferit. În speță, tribunalul observă că în cadrul procesual amintit anterior s-a creat o universalitate de bunuri imobile transmise succesiv de la Badea Jenica la S. M. și apoi la reclamantă, pârâtul S. V. și antecesoarea reclamanților reconvenționali din acest proces, terenuri obținute în procedura specială reglementată de legea fondului funciar. În dosarul nr._, toți trei comoștenitorii au înțeles să-și respecte reciproc calitatea de succesori, cu specificația că nu au putut avea în vedere decât
imobilele provenite de la Badea Jenica, pentru care s-au și judecat. Aceasta poate fi calificată ca fiind strict intenția lui SS, S. V. și D. Jenica, neputându-se ca o atare circumstanță să-și poată extinde efectele la o a doua universalitate patrimonială, distinctă de prima, reprezentată de terenurile care au constituit fosta avere a lui S. M., fost proprietar deposedat, restituită în nume propriu în baza aceleiași legi reparatorii, dar într-un cu totul alt context decât cel înainte expus, moștenire față de care succesibilii au înțeles să se comporte diferit, conform considerentelor din prima parte a deciziei. Concluzionând, este admisibil ca unul dintre cei trei comoștenitori să poată invoca în noul proces apărări în legătură cu opțiunea succesorală exercitată de ceilalți. Că este așa se desprinde și din poziția procesuală deosebită a pârâtului S. V. în procesul purtat la Judecătoria Pitești și cea din acest litigiu, ce se va dezvolta în cele ce urmează, aspect pe care pârâții D. îl privesc ca împrejurare defavorabilă în ceea ce-l privește pe S. V., însă când este vorba de mama lor problema o tratează nefondat altfel. Punctul aflat în discuție trebuie să primească o rezolvare unitară.
Apelul reclamantei sesizează pertinent și că prima instanță a atribuit calitatea de moștenitor pârâtului S. V., în pofida conținutului clar al scriptelor depuse la filele 17 (dosar Judecătoria Curtea de A. ), 78, 96, 105, 110, 116, 141, 176 (dosar Judecătoria Năsăud) prin care recunoaște că nu a înțeles să-și însușească acest atribut, de moștenitor al tatălui său.
Statuarea instanței de fond în această direcție nu poate fi împărtășită. Pârâtul intimat nu a dorit nici să renunțe le moștenire și nici să o accepte expres, ci doar a mărturisit judiciar că este străin de succesiune, element care nu trebuia să îmbrace o altă formă decât cea din scriptele amintite.
Judecătoria, în contra și peste dorința pârâtului, i-a acordat o însușire pe care nu și-a valorificat-o.
Față de statuările de până acum, reținând că și D. Jenica se află în aceeași situație cu fratele său, fiind străini de succesiune, apelul secund se va respinge ca nefondat. Restul motivelor și pretențiilor din acest apel au devenit fără obiect și nu se mai impun a fi tratate.
Critica referitoare la situația lui S. V. adusă prin apelul pârâților nu se poate valorifica în calea de atac declanșată de ei pentru că D. Jenica, fiind neacceptată, urmașii ei nu mai au interes legitim, protejat de lege și personal pentru a solicita înlăturarea de la moștenirea lui S. M. a fiului său S. V. . Oricum, o atare dispoziție poate fi dată în apelul reclamantei, singură moștenitoare acceptantă.
Pârâții D. D. M. și D. R. D. au căzut în pretenții, sunt în culpă procesuală, astfel că în temeiul art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligați să plătească reclamantei cheltuieli de judecată la fond și în apel în sumă de 11.543 lei, constând în taxă judiciară de timbru în apel de 6.549,66 lei, restul de 13.099 lei vor fi obligați să o achite către stat, potrivit prevederilor art. 18 din OUG 51/2008, văzând că în speță s-a urmat procedura acordării ajutorului public judiciar; timbre judiciare și onorarii avocațiale în ambele cicluri procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții D. D. M. , domiciliată în
, str. Dr. Ș. B., nr. 10A, bl. I 32, sc. 2, ap. 3, jud. Dolj, și D. R. D. , domiciliat în C., str. Dr. N. Ionescu S., nr. 2, bl. I 114, sc. 1, ap. 1, jud. Dolj, împotriva sentinței civile nr. 3156/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Admite apelul promovat de reclamanta SS , domiciliată în Curtea de A.
, str. E. N., nr. 1, bl. A18, sc. E, et. 2, ap. 10, jud. A., împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte, în sensul:
constată că la succesiunea defunctului S. M. are vocație succesorală singură reclamanta, S. V. , domiciliat în P., str. N. V., nr. 34, bl. A2, sc. A, et. 2, ap. 10, jud. A., și D. Jenica fiind străini de moștenire;
respinge dispozițiile referitoare la reducțiunea testamentului autentificat de fostul Notariat de Stat Județean A. sub nr. 3935/_, de obligare a reclamantei la plata în favoarea pârâților a sumelor reprezentând sulte compensatoare și cheltuieli de judecată.
Obligă pe pârâții D. D. M. și D. R. D. să plătească reclamantei S.
S. suma de 11.543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Obligă pe aceeași pârâți să achite în favoarea statului suma de 13.099 lei, taxă judiciară de timbru.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
I. C. | B. | R. | I. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond P. A.T.
← Decizia civilă nr. 629/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 30/2013. Actiune in constatare → |
---|