Decizia civilă nr. 30/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/R
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. G.
J. ecător: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
G. ier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul M.
I., domiciliat în B. M., str. B., nr. 13, județul M., împotriva sentinței civile nr. 3416 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data din data de _
, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ .
Instanța, în urma deliberărilor a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3416 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, se respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I.
, domiciliat în loc. B. M., str. B. nr. 13 în contradictoriu cu pârâtul M. B.
M. prin P., cu sediul în loc. B. M., str. G. Ș. nr. 37 privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției casă de locuit cu o suprafață de 88 mp situată în B. M., str. B. nr. 13, pe parcela de teren cu suprafața de 527 mp, înscris în CF 193 Ferneziu, nr. topo nou 1523/12/3/3, respectiv nr. cadastral 1.
, conform Planului de amplasament și delimitare a imobilului, întocmit de expertul
M. Constantin Leonte; constatrea dobândirii de către reclamant a unui drept de superficie pe durata existenței construcției asupra suprafeței de 527 mp teren, înscris
în CF 193 Ferneziu, nr. topo nou 1523/12/3/3, respectiv nr. cadastral 1., așa cum rezultă din Certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției, eliberată de Primăria M. ui B. M. sub nr. 12723/_ și vizată de OCPI M. sub nr. 8094/_ ; întabularea în CF 193 Ferneziu în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de superficie dobândit asupra terenului.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta a primit anterior anului 1975, la o dată neprecizată, de la Statul Român, suprafața de 527 mp teren.
Susținerile au fost contrazise de martorul audiat, care a precizat că reclamantul a cumpărat în anul 1975 de la un anume Țuian V. casa și terenul care le folosește și în prezent. Aceeași idee se desprinde și din adresa depusă la dosar la fila 10, reclamantul fiind doar plătitor de impozit (cu privire la casă) din anul 1975.
Prin urmare, reclamantul nu a probat la dosar faptul edificării după cum susține și nici faptul atribuirii în folosință în vederea edificării unei construcții a unei suprafețe de teren.
Chiar și dacă ar fi existat vreun act administrativ de atribuire în folosință, acțiunea tot neîntemeiată ar fi fost în condițiile în care faptul edificării în sine nu este constitutiv de drept de proprietate.
Corespunde adevărului că imobilul locuință putea fi dobândit în mod legal prin înscris sub semnătură privată, însă cu condiția ca vânzătorul să fie proprietar și
să-și poată dovedi această calitate în dreptul comun, lucru care oricum nu interesează cazul în speță, altul fiind obiectul și cauza, în sens procesual, al acțiunii.
Cu privire la petitul de superficie, în mod evident acesta se dobândește exclusiv prin lege, contract și uzucapiune, situația reclamantului neregăsindu-se în niciuna dintre aceste situații.
Dincolo de faptul că nu s-a dovedit atribuirea în folosință a terenului, acest fapt în sine nu ar fi constitutiv de superficie, convenția părților pentru superficie nu se prezumă, ea trebuie să fie scrisă, explicită și indubitabilă.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, considerând că în drept sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 Cod procedură civilă, solicitându-se analizarea și prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se susțin următoarele critici: sub aspectul fundamentării în drept a acțiunii, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 492 Cod civil. Se susține în acest sens că, potrivit textului de lege enunțat, în favoarea proprietarului terenului funcționează prezumția că este și proprietarul supraedificatelor dar această prezumție poate fi răsturnată, făcându-se dovada contrarie și făcând această dovadă, cel care deține o construcție edificată pe terenul altuia devine titularul unui drept de superficie.
În ce privește existența dreptului de proprietate asupra casei de locuit se apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze mai amănunțit dacă recurentul este într-adevăr proprietarul construcției și dacă proprietarul terenului a consimțit în vreun fel sau nu la ridicarea acesteia .
Construcția a fost într-adevăr edificată fără autorizație de construcție, dar recurentului i s-a eliberat un certificat de edificare a construcției înregistrat sub nr. 1273/_, iar ulterior s-a întocmit și un plan de amplasament și delimitare a acestui imobil, fapt ce dovedește dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției. Se susține că este de notorietate că anterior anului 1989, până la intrarea în vigoare a Legii 50/1991, unele terenuri proprietate de stat au fost atribuite spre folosință unor persoane fizice, în scopul edificării de case de locuit și nu de fiecare dată se obține și autorizație de construcție pentru realizarea imobilului.
În speță, reclamantul folosește doar suprafața de 527 mp teren aferent casei de locuit, imobile cu privire la care, acesta a achitat la zi impozitele datorate bugetului statului.
Recurentul a beneficiat de acordarea ajutorului public judiciar sub aspectul eșalonării plății taxei judiciare de timbru în sumă de 1001,14 lei, în 4 rate, respectiv câte 250,35 lei fiecare rată.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurenți, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca fondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 492 Cod civil: ";Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrarul "; în timp ce art. 489 din același act normativ stipulează că :
"Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui"; .
Dreptul de superficie este un drept real principal care presupune dreptul de proprietate al unui terț asupra construcțiilor sau altor lucrări care se găsesc pe terenul care aparține unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosință. Regimul juridic al superficiei a fost rezultatul jurisprudenței și operei doctrinale. Îndeosebi în privința constituirii dreptului de superficie, atât doctrina,cât și jurisprudența ( Hotărârea nr. 574 din 22 mai 1997 a Curții de Apel din Iași,Hotărârile nr. 165 din 28 ianuarie 1998 și nr. 240 din 10 februarie 1998 ale Curții de Apel din C. și Hotărârea nr. 2199 din 16 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), sunt unanime în a spune că dreptul de superficie se dobândește în baza înțelegerilor părților, legatelor, prescripției achizitive sau legii .În lipsa unei dispoziții legale, a unui legat sau dacă condițiile prescripției achizitive nu sunt îndeplinite, existența unei convenții între proprietarul terenului și persoana care a înălțat construcțiile este indispensabilă pentru a obține dreptul de superficie. Simplul
fapt de a ridica construcții, chiar de bunăcredință, în lipsa unui acord, nu conduce la obținerea unui drept real de superficie, titularul construcțiilor neputând dobândi decât o simplă creanță împotriva proprietarului terenului.
Cu privire la aceste aspecte, instanța de fond a dat o soluție corectă, interpretarea dată dispozițiilor art. 492 cod civil fiind conformă probelor administrate, prin acestea nefăcându-se dovada răsturnării prezumției.
În ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției, tribunalul apreciază că soluția la care s-a oprit instanța de fond este greșită.
În acest sens, se reține că din probele administrate, rezultă că, imobilul casă de locuit, deținută de reclamant, a fost edificată anterior intrării în vigoare a Legii 50/1991, respectiv a fost edificată fără autorizație de construcție, în acest sens reclamantului fiindu-i eliberat certificatul de atestare a edificării construcției, înregistrat sub nr.12723/_, certificat pe baza căruia s-a făcut notarea casei în cartea funciară, respectiv în CF 1. B. M. sub. B 3.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. a din Legea 7/1996 republicată, dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în cazul construcțiilor realizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, înscrierea se face în baza autorizației de construire sau, în lipsa acesteia, a certificatului, prin care se atestă informațiile referitoare la
construcție și deținătorul acesteia, conform evidențelor fiscale sau , după caz, celor din registrul agricol, eliberat de primarul unității administrativ-teritoriale unde este amplasată această construcție;
În speță, există certificatul de atestare prin care se certifică că imobilul a fost ridicat fără autorizație și s-a procedat la notarea acestuia, s-a făcut dovada că deținătorul acestui imobil este reclamantul, care potrivit evidențelor fiscale este plătitor de impozit începând din anul 1975.
Coroborând probele administrate și luând în considerare poziția procesuală a pârâtului exprimată prin întâmpinarea depusă la fond în sensul că nu se opune admiterii acțiunii sub aspectul constatării dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la casa de locuit, tribunalul a apreciat că cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate din partea reclamantului cu privire la construcție este întemeiată.
Față de considerentele arătate, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința civilă a judecătoriei, în sensul că se va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. prin P., în senaul că se va constata că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit cu o suprafață de 88 mp situată în B.
M., str. str. B., nr. 13, pe parcela de teren cu suprafața de 527 mp, înscris în FC 193 Ferneziu, nr. topo nou 1523/12/3/3, respectiv nr. cadastral 1., conform Planului de amplasament și delimitare a imobilului, întocmit de expertul M.
Constantin Leonte și se va dispune întabularea în CF 193 Ferneziu în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra construcției.
Celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 3416/_ a Judecătoriei B. M. vor fi menținute.
Se reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. I., domiciliat în localitatea B.
, str. B., nr. 13, în contra sentinței civile nr. 3416/_ a Judecătoriei B. M., pe care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă o modifică după cum urmează:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I., domiciliat în localitatea B. M., str. B., nr. 13, în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. prin P., cu sediul în localitatea B. M., str. G. Ș., nr. 37 și, în consecință:
constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit cu o suprafață de 88 mp situată în B. M., str. str. B., nr. 13, pe parcela de teren cu suprafața de 527 mp, înscris în CF 193 Ferneziu, nr. topo nou 1523/12/3/3, respectiv nr. cadastral 1., conform Planului de amplasament și delimitare a imobilului, întocmit de expertul M. Constantin Leonte;
dispune întabularea în CF 193 Ferneziu în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra construcției.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 3416/_ a Judecătoriei B.
M. .
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte | J. ecători | G. | ier | ||
P. G., P. M. | B. | , C. V. , | B. M. |
Cu opinie separată, în sensul Respingerii recursului
Red./T.red C.V./_ Ex. 2
J. ecător fond: D. D.
Opinie separată:
Consider că în prezenta cauză recursul declarat de M. I. ar fi trebuit respins. Motivele de recurs invocate de recurent în cuprinsul memoriului pot fi încadrate ca fiind motive de modificare a hotărârii, caz prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., respectiv aplicarea sau interpretarea greșită a legii.
Instanța de fond a reținut, din probele administrate faptul că nu se poate reține că reclamantul este cel care a construit. Chiar dacă ar fi fost probat faptul edificării, iar în privința dobândirii dreptului de proprietate acesta ar fi trebuit să fie dobândit de la un proprietar. În privința constatării dreptului de superficie s-a arătat că nu sunt îndeplinite deoarece nu s-a făcut dovada modului de dobândire a acestuia, respectiv prin lege, contract sau uzucapiune.
Din acest punct de vedere consider că susținerea reclamantului că a primit de la stat în anul 1975 un teren de 527 mp în folosință, în lipsa unui act care să facă dovada acestei atribuiri nu poate fi avută în vedere. Terenul respectiv situat în B.
M. str. B. nr. 13, proprietatea M. ui B. M. este folosit la acest moment fără titlu de reclamant.
Consider că pentru această suprafață de teren nu se poate constata existența unui drept de superficie, deoarece între persoana care a edificat construcția și proprietarul terenului nu s-a constatat a fi existat la momentul edificării un acord. Mai mult decât atât terenul respectiv a fost ocupat de reclamant fără nici un titlu.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că, dreptul de superficie este un drept care grevează dreptul de proprietate al proprietarului terenului, acesta fiind lipsit de folosința respectivului teren și poate fi constituit prin lege, prin convenția părților sau prin uzucapiune. În prezenta cauză nu a fost invocată și nici nu rezultă constituirea dreptului de superficie prin unul dintre modurile arătate mai sus.
Faptul că reclamantul sau cel de la care reclamantul a dobândit folosința construcției aflate pe suprafața de teren de 527 mp, fără autorizație de construire și fără acordul proprietarului terenului, deși se cunoștea faptul că terenul este proprietatea M. ui B. M., nu poate constitui un acord tacit al proprietarului terenului pentru constituirea unui drept de superficie.
Susținerea că au existat atât în legea 50/1991 cât și anterior dispoziții legale care au permis atribuirea unor terenuri pentru construirea de locuințe nu este contestată. Cu toate acestea nici unul dintre actele menționate de recurent nu-l exonerează pe acesta de la a efectua proba existenței unei dispoziții sau a altui act, ori acord pentru atribuirea unui astfel de teren pentru a se construi o locuință.
Nici faptul că proprietarul terenului nu s-a opus la momentul începerii construcției și nici nu a solicitat ulterior demolarea construcțiilor nu pot duce la o concluzie contrară, dimpotrivă, potrivit art. 492 C.civ., proprietarul terenului are posibilitatea de a invoca accesiunea oricând, nefiind ținut de un termen.
De asemenea, mai este de precizat că fapta de a construi a reclamantului nu poate constitui temei al admiterii acțiunii în condițiile în care jurisprudența constantă atât a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade vs. România) cât și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și justiție (Decizia 386 din 1
februarie 2012 pronunțată de Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție), este constantă în sensul respingerii unei acțiuni prin care se solicită constituirea unui drept de superficie prin hotărâre judecătorească.
În privința constatării dreptului de proprietate asupra construcției acest drept nu poate fi dobândit prin construire. Dimpotrivă, potrivit art. 492 C.civ. accesiunea este modul în care se dobândește dreptul de proprietate asupra bunurilor care se află pe terenul proprietatea unei persoane fizice sau juridice.
Este adevărat că art. 492 C.civ., teza finală arată că se poate face proba contrară, în sensul că persoana care a realizat construcția sau plantația este proprietara acesteia, prin dovedirea dreptului de superficie. Accesiunea imobiliară artificială duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcție odată cu realizarea acesteia, terțul fiind prezumat că este neproprietar. Dreptul de a invoca accesiunea este în fapt o acțiune prin care se revendică bunul care este proprietatea construcției și din acest punct de vedere o astfel de acțiune este una reală imprescriptibilă, putând fi paralizată doar prin invocarea superficie ca și dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Astfel, opinia mea este că o acțiune prin care se solicită recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției construită abuziv, fără autorizație de construire și fără acordul titularului dreptului de proprietate nu poate fi admisă. În prezenta cauză solicitarea de a se constata dreptul de proprietate asupra construcției era strâns legată de solicitarea stabilirii dreptului de superficie drept compus din dreptul de proprietate asupra construcție al cărui titular se susține că este reclamantul și dreptul de folosință a reclamantului asupra terenului care este proprietatea M. ui B. M. . Consider că în prezenta cauză nu s-a solicitat constatarea independent de stabilirea dreptului de superficie a dreptului de proprietate asupra construcției.
Având în vedere cele de mai sus, consider că soluția în prezentului recurs ar fi fost aceea de respingere în totalitate a căii de atac.
J. ecător:
| ← Decizia civilă nr. 102/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 3061/2013. Actiune in constatare → |
|---|
