Decizia civilă nr. 110/2013. Evacuare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/A/2013
Ședința publică din data de 3 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâta S. P. împotriva sentinței civile nr. 755/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța reține că apelul este declarat în termen legal, motivat, comunicat reclamantului intimat potrivit dovezii de la fila 18, și legal timbrat conform chitanței de la fila 14 și timbrului mobil aplicat pe verso-ul aceleiași file.
Văzând lipsa părților, faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt cereri sau incidente prealabile, s-au analizat actele și lucrările dosarului, după care cauza a rămas în pronunțare.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 755/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantul K. A. împotriva pârâtei S. P. și, în consecință:
S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul casă de locuit situat în loccalitatea C.
C., la numărul administrativ 253, comuna Uriu.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 210,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă, legal timbrată și înregistrată sub nr._, reclamantul
K. A. a chemat-o în judecată pe pârâta S. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea paratei din imobilul casă de locuit, situat în loc. C. C., nr. 253, comuna Uriu, imobil cu privire la care aceasta are doar calitatea de tolerat în spațiu.
Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat de către reclamant că este proprietar tabular asupra imobilului casa de locuit și a terenului aferent acestuia, imobile situate în loc. C. C., la numărul administrativ 253, respectiv că pârâta - fosta concubină a defunctului său frate K. M. - ocupă respectivul imobil fără a avea vreun drept de proprietate asupra acestuia.
S-a mai arătat de către reclamant că prin Ordonanța președințială nr. 1770/2011 pronunțată în dosarul_ al acestei instanțe s-a dispus reintegrarea pârâtei S.
P. în spațiul locativ până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei B., respectiv că acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil, hotărârea dată necuprinzând dispoziții care să conducă la atribuirea imobilului către pârâta S. P. .
În aceste condiții - a mai arătat reclamantul - consideră că se impune evacuarea pârâtei din imobil, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a timbrat acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1809/18672011, judecarea cauzei fiind prelungită în scopul tergiversării, pârâta beneficiind, astfel, de posibilitatea de a locui în imobilul în litigiu.
Față de soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, posibilitatea pârâtei
S. P. de a beneficia de dreptul de a locui in imobilul situat în satul C. C. la numărul administrativ 253 s-a stins, aceasta neavând nici un act de proprietate cu privire la imobilul menționat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1831 și următoarele din Noul Cod Civil.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anterior menționate și depuse în copie la dosar, respectiv: Sentința Civilă 471/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, Ordonanța Președințială nr. 1770/2011 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul_ și Sentința Civilă nr. 457/2009 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul_ (f. 3-6, 13-14).
Legal citat și reprezentat în instanță prin mandatar avocat, reclamantul a arătat că stăruie în acțiunea formulată, în dovedirea acesteia solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Legal citată, pârâta s-a prezentat la termenul de judecată din data de_ - asistată de apărător - ocazie cu care a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă acțiunea, ca inadmisibilă, respectiv ca nefondată (f. 20-21).
În argumentarea acestor susțineri, a arătat faptul că între părți lipsesc raporturile locative, apreciind astfel că într-o atare ipoteză reclamantul proprietar nu are la îndemână acțiunea în evacuare, protecția juridică a dreptului său putând fi asigurată doar pe calea acțiunii în revendicare a dreptului de proprietate.
Pârâta a precizat că a locuit împreună cu concubinul ei, K. M., în locuința din satul C. C. nr.253, imobil pe care l-au construit împreună, respectiv că, după decesul acestuia, a continuat să locuiască în aceasta (locuință unde se află și în prezent). A mai arătat că, după decesul concubinului ei, fratele acestuia (reclamantul) a procedat la deschiderea succesiunii după acesta, situație în care, cu rea-credință, nu a fost chemată la deschiderea succesiunii, deși reclamantul cunoștea că și ea (pârâta) a contribuit la construcția locuinței.
S-a mai menționat de către pârâtă faptul că, după ce reclamantul a înscris în cartea funciară dreptul său de proprietate, a promovat o acțiune în anularea înscrierii în cartea funciară la această instanță, acțiune ce i-a fost anulată ca netimbrată
(neîndeplinirea obligației de timbrare fiind cauzată de lipsa resurselor sale materiale), respectiv că, în cazul în care între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar acțiunea în revendicare pentru a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană. Prin urmare, în situația în care nu a încheiat un contract de locațiune cu cel ce-i ocupă bunul, proprietarul nu poate solicita evacuarea (în caz contrar putându-se ajunge la a se confunda acțiunea în revendicare imobiliară cu acțiunea în evacuare).
Acțiunea în evacuare este acțiunea ce apără dreptul de creanță, de aceea este o acțiune personală corelativă obligației de predare a bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat, respectiv a locatorului și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului (de ex: în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar destinației pentru care a fost închiriat). Reiese, prin urmare, că evacuarea presupune întotdeauna existența unor raporturi locative decurgând dintr- un contract de închiriere, situație ce nu se regăsește în speța de față.
În esență, acțiunea în revendicare este o acțiune reală, imprescriptibilă și care se timbrează în raport de valoarea bunului în litigiu. Acțiunea în evacuare este o acțiune personală, prescriptibilă și supusă unei taxe de timbru judiciar (apreciind că reclamantul a ales acțiunea în evacuare pentru a evita plata taxei judiciare de timbru calculată la valoarea bunului în litigiu).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare (f. 23 din dosar), reclamantul a arătat - legat de inadmisibilitatea acțiunii - faptul că susținerile pârâtei referitoare la inexistența între părți a unor raporturi locative sunt nefondate, cât timp - așa cum s-a menționat în acțiunea introductivă - pârâta are calitatea de tolerat în locuința sa (a reclamantului) raportat la relația de concubinaj avută cu defunctul său frate, K. M. . Dovadă în acest sens stă și adeverința depusă de către pârâtă la dosarul cauzei, act din al cărei cuprins reiese că aceasta a fost înscrisă în registrul agricol al localității respective.
S-a mai arătat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare că în practica judiciară s-a stabilit faptul că acțiunea in evacuare este admisibilă pentru a se obține evacuarea persoanelor care au ocupat un imobil fără contract de închiriere sau a persoanelor tolerate în locuință, respectiv că instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni cu obiect determinat - evacuarea pârâtei din imobilul situat în loc. C. C., nr. adm. 253 - cu motivarea că el este proprietarul bunului (potrivit extrasului de carte funciara depus la dosarul cauzei), iar pârâta nu deține un titlu locativ (aceasta având calitatea de concubină a defunctului său frate).
S-a precizat, totodată, că pârâta - prin mandatarul său - a apreciat în mod eronat că trebuia promovată o acțiune în revendicare, făcând confuzie intre specificul fiecărui tip de acțiune. Astfel, acțiunea în revendicare este o acțiune reală, reglementată de dispozițiile Codului civil ca fiind mijlocul juridic pus la îndemâna proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, prin care se solicită instanței să i se recunoască dreptul de proprietate (drept negat de parat), respectiv că tocmai caracterul petitoriu al acțiunii în revendicare este cel care face diferența intre cele două acțiuni.
Prin revendicare, reclamantul cere să se stabilească de către instanță că el este proprietarul bunului și să i se respecte acest drept, iar - pentru soluționarea acțiunii - instanța trebuie să compare titlurile părților. Potrivit art. 1831 Cod Civil, acțiunea in evacuare este specifică raporturilor de locațiune, adică acelora prin care locatorul s-a
obligat să procure locatarului folosința pe timp determinat a unui bun. Părțile nu transmit un drept real, ci locatarul devine detentor precar și are obligația de a restitui bunul, fiind stabilite astfel raporturi de obligații.
Acțiunea in evacuare presupune întotdeauna ca, între părți, să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosința bunului, un acord, indiferent daca acesta este unul oneros, specific contractului de locațiune sau unul cu titlu gratuit, cum este cazul contractului de împrumut de folosință. Acestor raporturi li se circumscrie si situația celor care folosesc o locuința in calitate de tolerați (situația de față), ca urmare a unor raporturi specifice în care se afla cu titularul dreptului de proprietate (cel mai adesea, raporturi de rudenie). Între proprietarul unei locuințe și cel tolerat se încheie un contract, în sensul de "negotium", prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă sau chiar să cedeze unul dintre atributele dreptului sau de proprietate, având oricând dreptul să dispună de bunul său ori să solicite încetarea raportului stabilit.
Reclamantul a mai învederat că este îndreptățit să promoveze prezenta acțiune în evacuare, cât timp a existat un acord asupra folosinței imobilului de către pârâtă și cât timp nu s-a solicitat a se stabili de către instanță căreia dintre părți îi aparține dreptul de proprietate, drept care nu a fost negat, respectiv că, în cauză, caracterele acțiunii in revendicare nu se regăsesc, atributul folosinței putând fi apărat de către reclamant doar printr-o acțiune în evacuare.
Raportat la susținerile părților, instanța a dispus - după prealabila punere în discuția părților - atașarea dosarelor civile nr._ și_ ale acestei instanțe.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătoria a statuat că prin Ordonanța Președințială nr. 1770/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al aceleiași instanțe, a fost admisă, în parte, cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta S. P. (pârâtă în prezenta cauză) împotriva pârâtului K. A. (reclamant în prezenta cauză) și, pe cale de consecință, s-a dispus reintegrarea reclamantei în locuința sa din loc. C. -C., nr. adm. 253, jud. Bistrița-Năsăud, până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei B., respectiv respingerea, ca nefondată, a cererii de restituire a bunurilor proprii de strictă necesitate rămase în imobilul casă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că în speță au fost întrunite în mod cumulativ cele trei condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, neprejudecarea fondului și vremelnicia.
Astfel, s-a reținut că reclamanta a fost alungată de către pârât din locuința sa, prin măsura abuzivă a schimbării yalei de la ușa de acces, iar nu printr-o acțiune legală de evacuare promovată în instanță (în care să se facă dovadă că reclamanta ocupă locuința fără titlu), respectiv că reclamanta nu deține alte imobile unde să locuiască, astfel că orice întârziere ar avea efecte negative în privința drepturilor sale locative (cu atât mai mult cu cât se apropie anotimpul rece al iernii).
Cu privire la condiția neprejudicierii fondului, instanța a constatat că în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. - având ca obiect anularea înscrierii în cartea funciară și ieșire din indiviziune - reclamanta tinde să dovedească faptul că imobilul casă în litigiu a fost construit de către ea împreună cu defunctul ei concubin și, în consecință, că acesteia i se cuvine o cotă de ½ din acest imobil, respectiv că reintegrarea reclamantei în casa care este și în prezent locuința acesteia și asupra
căreia se invocă cel puțin un titlu locativ aparent (care urmează să fie cercetat de către instanța de fond) nu influențează soluționarea fondului litigiului existent între părți.
S-a apreciat, totodată, că în speță există o aparență a drepturilor locative ale reclamantei, dată și de împrejurarea că, după moartea concubinului ei, frații acestuia au acceptat-o în spațiu (reclamanta și-a schimbat adresa de domiciliu din buletin la patru luni de la moartea concubinului său), urmând ca instanța de fond să stabilească existența acestui drept și de unde derivă acesta.
S-a mai reținut - în baza aceluiași raționament - că a fost îndeplinită și condiția vremelniciei, reintegrarea reclamantei fiind o măsură ce tinde să stopeze un act abuziv, ea nefiind o măsură definitivă care să vizeze fondul cauzei.
Cu privire la cererea de restituire a bunurilor proprii ale reclamantei, de strictă necesitate, bunuri rămase în casă, instanța a constatat că aceste bunuri nu au fost identificate, situație în care nu s-a putut aprecia dacă acestea sunt bunuri de strictă necesitate (așa cum a afirmat reclamanta), simpla prezumție că în locuință se păstrează bunurile personale nefiind una suficientă.
Din cuprinsul actelor și al lucrărilor dosarelor atașate, instanța a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 471/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B.
, s-a dispus anularea, ca insuficient timbrată, a acțiunii precizată de către reclamanta
P. împotriva pârâului K. A., având ca obiect partaj judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut de către judecătorie că prin acțiunea înregistrată sub nr._, ulterior precizată, reclamanta S. P. l-a chemat în judecată pe pârâtul K. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
să dispună anularea parțială a certificatului de moștenitor și a înscrierii în cartea funciară a imobilului din localitatea C. -C. de la nr. 253, constând în casă de locuit și teren aferent, respectiv atribuirea în lotul reclamantei a cotei de 1/2 din imobilele menționate, întrucât pârâtului îi revine cota de părți indivize din bunurile menționate, iar nu cota de 1/1, precum și ieșirea din indiviziune.
să dispună obligarea pârâtului la restituirea a 1/2 din suma aflată în cont la Banca Comercială Română filiala B., la data decesului concubinului său.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a locuit în concubinaj cu K. M.
M. timp de 19 ani, din anul 1991 până în anul 2009, când acesta a decedat, respectiv că, în anul 1995, împreună au început construcția unei case în loc. C. -
C., la nr. adm. 253, imobil în care a locuit împreună cu concubinul până la decesul acestuia, după care a rămas să locuiască singură în același imobil până în anul 2011, luna martie, când a plecat în Ungaria unde a efectuat activități de comerț. Când s-a întors din Ungaria, a aflat că frații concubinului său au deschis succesiune după acesta în anul 2009, respectiv că, ulterior, au înscris în cartea funciară pe numele unuia dintre frați, și anume K. A., casa pe care a construit-o ea și concubinul său și terenul aferent, pe care l-au cumpărat împreună.
Reclamanta a mai arătat că a cumpărat împreună cu concubinul său terenul aferent casei în suprafață de 1.750 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, validat prin Sentința Civilă nr. 987 din_ pronunțată de Judecătoria Beclean. S-a mai precizat că pârâtul K. A. și-a înscris pe numele său în cartea funciară imobilul situat în loc. C. -C. la nr. 253, precum și terenul aferent, deși acesta cunoștea faptul că ea a contribuit la construcția casei și la cumpărarea terenului și este îndreptățită asupra unei cote de 1/2 din imobilul
respectiv și din terenul aferent. De asemenea, reclamanta a menționat că împreună cu concubinul său a deținut la B.C.R. un depozit bancar în care se afla suma de 6500 EURO, sumă ridicată de către pârât.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 82 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 7/1996 și art. 111 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: antecontractul de vânzare cumpărare din_, adeverința nr. 1912/2010 eliberată de Primăria comunei Uriu, extras din Registrul agricol, extras CF nr. 25183 Uriu.
Legal citat, la termenul de judecată din data de_, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acestei poziții, pârâtul a arătat că, la dosar nu există nici o probă care să ateste cele arătat de către reclamantă, respectiv că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului a cărui partajare o solicită. S-a precizat că la dosar nu există dovada legăturii de rudenie sau a unei eventuale relații între reclamantă și defunctul K. M. (dovadă necesară admiterii acțiunii promovate).
S-a mai reținut de către instanță că raportat la valoarea imobilelor casă de locuit și teren aferent rezultată din expertiza fondului imobiliar întocmită pentru Camera Notarilor Publici și la capetele de cerere din acțiunea precizată, la termenul de judecată din data de_, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 2.618,24 lei și a unor timbre judiciare în valoare de 15,3 lei (din care s-a achitat la momentul depunerii acțiunii o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei și timbre judiciare de 0,3 lei).
La termenul de judecată din data de_, reclamanta a formulat și a depus la dosar o cerere de ajutor public judiciar, care - prin Încheierea civilă din_ - a fost admisă în parte, în sensul reducerii la jumătate a cuantumului taxei judiciare de timbru datorată, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.304,12 lei și a unor timbre judiciare în valoare de 15,3 lei.
S-a mai menționat că împotriva acestei încheieri reclamanta a formulat cerere de reexaminare (care - prin Încheierea civilă din data de_ - a fost respinsă ca inadmisibilă), respectiv că, ulterior, la termenul de judecată din data de_, reclamanta a solicitat amânarea cauzei pentru a achita taxa judiciară de timbru stabilită și timbrele judiciare, cu motivarea că nu a luat la cunoștință în timp util despre soluția pronunțată asupra cererii de reexaminare.
Judecata cauzei s-a amânat în acest sens, iar la următorul termen de judecată din data de_, reclamanta a formulat o nouă cerere de amânare pentru achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare, mandatarul acesteia solicitând și el amânarea cauzei, cu motivarea că nu se poate prezenta în timp util la instanță și arătând că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare formulată de reclamantă personal.
Față de împrejurarea că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței, respectiv nu a depus la dosar chitanța privind plata taxei judiciare de timbru și timbrele judiciare, deși i s-a acordat termen în acest sens, în virtutea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 modificată privind taxele judiciare de timbru, s-a dispus anularea acțiunii precizate, ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe, părțile nu au promovat recurs, astfel că hotărârea pronunțată a rămas irevocabilă la data expirării termenului căii de atac (_ ), potrivit dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în prezentul dosar, respectiv extrasul de CF nr. 25183 Uriu nr. topo. 261 (f. 17), instanța a reținut că reclamantul și-a întabulat la data de_ dreptul de proprietate asupra imobilelor de categorie construcții (casă de locuit) și teren aferent, în suprafață de 1.750 mp, imobile situate în loc. C. C.
, la nr. adm. 253, drept dobândit de către acesta potrivit SC nr. 457/2009 a Judecătoriei B. (f. 13-14 din dosar).
Față de împrejurarea că temeiurile ce au stat la baza admiterii cererii de ordonanță președințială având ca obiect reintegrarea în spațiu a pârâtei au încetat, în sensul că dosarul civil nr._ (având ca obiect partaj judiciar) a fost soluționat prin admiterea excepției timbrării insuficiente, s-a reținut că în cauză susținerile reclamantului legate de evacuarea pârâtei din imobilul casă ocupat de aceasta fără un titlu legitim sunt fondate.
Astfel, acțiunea în evacuare promovată de către acesta este una ce se circumscrie atributelor conferite reclamantului în calitatea sa de unic proprietar asupra imobilului în discuție, respectiv dreptului de posesie, folosință și dispoziție (garantat de dispozițiile art. 555 și următoarele din Noul Cod Civil). Reiese, implicit, că apărarea pârâtei întemeiată pe necesitatea promovării de către reclamant a unei acțiuni în revendicare este una eronată. Pârâta - așa cum s-a reținut în mod temeinic de către instanță cu ocazia soluționării cererii de ordonanță președințială - a dobândit calitatea de "persoană tolerată"; în spațiul ocupat de către aceasta, în virtutea relației de concubinaj întreținută cu defunctul frate al reclamantului (considerent avut în vedere, de altfel, cu ocazia admiterii cererii de reintegrare în spațiu a pârâtei).
Împrejurarea că pârâta a rămas în pasivitate, respectiv nu a făcut demersurile necesare soluționării pe fond a cauzei civile ce a vizat partajul judiciar al părților nu este în măsură să-i profite acesteia și, în același timp, să-l împiedice pe reclamant în a-și exercita în mod deplin prerogativele dreptului său de proprietate, drept dobândit prin hotărâre judecătorească asupra imobilelor ce au aparținut defunctului său frate,
K. M. (dec. la data de_ ).
Față de împrejurările mai sus expuse și în considerarea respectării prerogativelor dreptului de proprietate consacrate de dispozițiile art. 555 și urm. din Noul cod civil (aplicabil potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil), drept real ce conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu, s-a admis acțiunea, sens în care s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul casă de locuit situat în loc. C. C., la nr. adm. 253, comuna Uriu, jud. Bistrița-Năsăud.
Raportat la soluția adoptată și la dispozițiile art. 274 din vechiul Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 210,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant, cuantum din care 10,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar 200 lei onorariu avocațial (conform chitanței fiscale depuse la dosar).
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâta S. P.
, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii
acțiunii introductive, în motivare reiterând toate argumentele ce au constituit apărări ridicate în fața primei instanțe, redate pe larg în sentință.
La termenul de judecată de astăzi,_, tribunalul a calificat calea de atac ce se poate exercita legal în prezenta cauză ca fiind apelul, în baza art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, văzând că procesul are un obiect neevaluabil în bani și, în același timp, nu se regăsește în niciunul dintre cele enumerate în art. 2821din același cod, derogatoriu de la cel dintâi.
Reclamantul K. A., prin întâmpinarea de la fila 19, s-a opus admiterii apelului, pentru apărările ce succed.
Instanța de fond în mod corect a admis acțiunea introductivă și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în sat C. C., la numărul administrativ
253. Instanța de fond în mod corect apreciază că apărarea pârâtei reclamantă întemeiată pe necesitatea promovării de către reclamant a unei acțiuni în revendicare este una eronată. Pârâta a dobândit calitatea de persoană tolerată în spațiul ocupat de către aceasta, în virtutea relației de concubinaj întreținută cu defunctul frate al intimatului.
Prin recursul declarat în cauză recurenta invocă aceleași motive ca cele invocate în fața instanței de fond. Se susține de către pârâta recurentă că între părți nu ar fi existat raporturi locative. Încă de la bun început a arătat prin acțiunea introductivă faptul că pârâta are calitatea de tolerat în locuința reclamantului, aceasta locuind în casa cu acordul inițial al defunctului frate, K. M. . În acest sens stă dovadă și adeverința depusă de către pârâta recurentă la dosarul de fond, prin care aceasta a fost înscrisă în registrul agricol al localității respective. Astfel pârâta locuiește în imobil fără a avea un drept locativ, fiind un simplu tolerat în baza relației de concubinaj avută cu defunctul său frate.
În practica judiciară este stabilit faptul că acțiunea în evacuare este admisibilă pentru a se obține evacuarea persoanelor care au ocupat un imobil fără contract de închiriere sau a persoanelor tolerate în locuință.
Intimatul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni cu obiect determinat și anume evacuarea pârâtei din imobilul situat în sat C. C., nr. 253, motivând că este proprietarul bunului, conform extrasului de carte funciară depus la dosarul cauzei, iar pârâta nu are titlu locativ, fiind concubina defunctului său frate.
Pârâta prin mandatarul său a considerat greșit că trebuia promovată o acțiune în revendicare, făcând confuzie între specificul fiecărui tip de acțiune. Astfel, acțiunea în revendicare este o acțiune reală, reglementată de Codul civil, ca fiind mijlocul juridic pus la îndemâna proprietarului neposesor, împotriva posesorului neproprietar, prin care cere instanței să i se recunoască dreptul de proprietate, drept negat de pârât.
Caracterul petitoriu al acțiunii în revendicare este cel care face diferența între cele două acțiuni. Prin revendicare, reclamantul cere să se stabilească de către instanță că el este proprietarul bunului și să i se respecte acest drept, iar pentru soluționarea acțiunii instanța trebuie să compare titlurile părților. Potrivit art. 1831 Cod civil, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune, adică acelora prin care locatorul s-a obligat să procure locatarului folosința pe timp determinat a unui bun. părțile nu transmit un drept real, ci locatarul, devenind detentor precar, are obligația de a restitui bunul, fiind stabilite raporturi de obligații.
Acțiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părți să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosința bunului, un acord, indiferent dacă acesta este
unul oneros, specific contractului de locațiune, sau unul cu titlu gratuit, cum este cazul contractului de împrumut de folosință. Acestor raporturi li se circumscrie și situația celor care folosesc o locuință în calitate de tolerați (situația de față), datorită unor raporturi specifice în care se află cu titularul dreptului de proprietate, cel mai adesea, raporturi de rudenie. Între proprietarul unei locuințe și cel tolerat se încheie un contract, în sensul de "negotium";, prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă sau chiar să cedeze unul in atributele dreptului său de proprietate, având oricând dreptul să dispună de bunul său ori să solicite încetarea raportului stabilit.
Intimatul este îndreptățit să promoveze o acțiune în evacuare pentru că a existat un acord asupra folosinței imobilului de către pârâtă și pentru faptul că nu se solicită să se stabilească de către instanță căreia dintre părți îi aparține proprietatea, acest drept nefiind negat. Caracterele acțiunii în revendicare nu se regăsesc în speță, atributul folosinței putând fi apărat de către intimat doar prin acțiunea în evacuare.
Apelul este fondat.
Din punctul de vedere al reglementărilor legale aplicabile cauzei, s-a reținut corect la fond incidența articolelor 555 și următoarele din Noul Cod Civil, raportat la prevederile art. 6 alin. 6 din același act normativ, unde se arată că "Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate din … raporturile de proprietate …";.
De asemenea, se verifică și adevărul împrejurării esențiale cauzei, aceea că reclamantul este unic proprietar asupra imobilului litigios și trebuie să se bucure de atributele de posesie, folosință și dispoziție, și numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu.
Se deduce, așadar, că soluția admiterii evacuării se circumscrie dreptului de proprietate. Așa fiind, tribunalul observă că prima instanță a omis să dea eficiență regulilor legale care dispun asupra modului în care se apără dreptul de proprietate privată, acțiunea de față având tocmai acest scop. Noul Cod Civil dispune, prin articolul 563, că acest demers constă în exercitarea acțiunii în revendicare.
Drept urmare, înlăturarea apărărilor pârâtei ridicate prin întâmpinarea de la filele 20-21, reiterate ca motive ale căii de atac, se constituie într-o greșeală datorită faptului că a ignorat regula articolului 563, iar susținerea că evacuarea era calea procedurală potrivită pentru reclamant se consideră ca fiind nelegală.
Cum bine sesizează recursul, evacuarea poate funcționa doar în cadrul raportului juridic de locațiune. Originea acțiunii în evacuare (acțiune cu caracter personal față de cea în revendicare - cu regim juridic de acțiune reală) o constituie Legea 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, lege care prevedea posibilitatea obținerii acestei măsuri pentru: neplata chiriei, pricinuirea de către locator a unor însemnate stricăciuni lucrului închiriat, comportarea necorespunzătoare a celui din urmă, pierderea dreptului locativ, la expirarea contractului, refuzul celui ce i s-a închiriat o altă locuință să se mute în aceasta, înstrăinarea bunului, obținerea autorizației de demolare a imobilului.
Din cele enumerate se deduce fără echivoc circumstanța că evacuarea se putea dispune în favoarea proprietarului doar împotriva unei persoane cu calitate de locatar izvorâtă dintr-un contract de închiriere încheiat între cei doi.
Apoi, evacuarea a fost prevăzută de Legea 114/1996 a locuinței (de abrogare a legii evocată înainte), în art. 25 (abrogat prin Legea 71/2011), cuprins în Capitolul 3, intitulat "Închirierea locuințelor";, deci tot în contextul unui raport de locațiune.
Eliberarea imobilului și lăsarea acestuia în posesia și folosința proprietarului reprezintă doar o măsură ce derivă implicit și necesar din dispoziția principală de obligare a pârâtului ce se pretinde că folosește bunul fără niciun drept care să poată fi opus reclamantului proprietar, cu efect de paralizare a acțiunii în revendicare, de a-i recunoaște secundului dreptul real cel mai deplin.
Așadar, nelegal s-a admis cererea de evacuare formulată de K. A., prin ocolirea acțiunii în revendicare, cele două având evident un regim juridic diferit.
Pentru toate argumentele de până acum, apelul va fi admis, se va schimba în întregime sentința atacată și se va respinge cererea introductivă ca neîntemeiată.
Apelanta nu a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată nici la fond și nici în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta S. P. , domiciliată în loc. C. -C., nr. 253, comuna Uriu, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 755/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, pe care o schimbă în întregime în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea introductivă formulată de reclamantul K. A. , cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Cârlig
C. Costel, cu sediul în B., str. 1 Decembrie 1918, nr. 16, jud. Bistrița-Năsăud, în contra pârâtei, având ca obiect evacuare, și înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
I. C. | S. | I. | C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond V. M.L.
| ← Decizia civilă nr. 950/2013. Evacuare | Decizia civilă nr. 1147/2013. Evacuare → |
|---|
