Decizia civilă nr. 1104/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.1104
Ședința publică din 29 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător
L. M., judecător
H. I. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. B. -LS cu sediul în Z., str.A. R., nr.3, jud.Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1363 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului-pârât, av. Groza L. na, cu împuternicire avocațială depusă la dosar (f.17).
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta-pârâtă nu a achitat taxele judiciare.
Reprezentanta recurentului-pârât, av. Groza L. na, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 34 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei. (f.20).
Nefiind alte cereri de formulat, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentanta recurentului-pârât, av. Groza L. na, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
Deliberând, reține că:
T R I B U N AL U L,
Prin Sentința civilă nr. 1363 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC B. -L. SRL Z. și în consecință: a fost obligată pârâta la plata sumei de 630 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferent perioadelor aprilie 2010 - iunie 2011 și august 2011 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în cuantum de 94 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta S. R. DE R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice.
Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art.40 al.1 si 3 din același act normativ, printre altele, si din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate.
Potrivit art. 5 alin. 1 din HG 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
Art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plata a facturii de energie electrica.
Potrivit art. 40 alin. (3)din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune:
"Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentantele acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Alin 4 din același act normativ prevede că
"Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre.";
În temeiul actelor normative mai sus menționate, mandatarul SC Electrica Furnizare Transilvania Nord SA a emis în sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadelor aprilie 2010 - iunie 2011, august 2011-decembrie 2011, depuse în copie la filele 6-66 din dosar, în care este inclusă și suma lunară de 30 lei, pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Parata nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat. Datoria acumulată de pârâtă, reprezentând taxa radio, pentru perioadele aprilie 2010 - iunie 2011, august 2011-decembrie 2011, este de 630 lei, iar penalitățile calculate la acest debit pana la data de_, conform calculului reclamantei, necontestat de pârâtă, sunt de 94 lei (fila 4).
Din interpretarea textelor legale incidente in cauza se desprinde concluzia că societățile comerciale cu sediul in România, inclusiv dezmembrămintele acestora fără personalitate juridică, si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine sunt considerate beneficiare ale serviciului public prestat de reclamanta si sunt ținute de obligația de plata a taxei lunara stabilita prin HG nr. 977/2003 si, in caz de neplata la scadenta, de obligația de plata a penalităților de întârziere.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.
In ceea ce privește dobânzile datorate, acestea au fost calculate avându-se în vedere prevederile legale care stabilesc că penalitățile de întârziere sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, până la achitarea integrală a debitului. Potrivit art.120 alin.7 din O.G nr.92/2003, modificat prin O.U.G nr.88/2010 nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04 % pe zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale, procent care însă nu a fost modificat până în prezent.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, raportat la art.3 din HG nr. 977/2003, judecătoria a admis cererea în pretenții formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC B. -L. SRL, prin care a solicitat casarea ori modificarea hotărârii și în rejudecare să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
În motivare se arată că sentința a fost dată cu nesocotirea Sentinței nr. 185/2010 a Curții de A. C., prin care s-a dispus anularea prevederilor art. 3(2) din HG 977/2003, hotărâre ce a fost menținută prin Decizia nr. 607/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceste hotărâri au fost publicate în Monitorul Oficial al României, devenind, conform art. 23 din Legea 554/2004, general obligatorii.
Apoi, prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, deoarece aceasta putea fi eventual îndreptățită să solicite doar diferența dintre taxa radio și comisionul care este obligată să-l plătească către SC Electrica SA. De asemenea, acțiunea este întemeiată pe facturile emise de către SC Electrica SA, fapt ce dovedește că reclamanta nu are calitatea procesuală necesară să solicite plata lor.
Referitor la temeinicia hotărârii, pârâta arată că în mod greșit a fost obligată la plata unui serviciu de care nu a beneficiat, deoarece nu deține aparat radio nici la sediul social și nici la punctul său de lucru.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, art. 304 ind.1 și art.312(3) C.pr.civ., precum și art. 23 din Legea 554/2004.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare se arată că recurenta are obligația legală de plată a taxei, nu figurează între categoriile exceptate de la plata acesteia și indiferent dacă a beneficiat sau nu de serviciile prestate datorează această taxă.
Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 3041Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. R. de R. și S. R. de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că
"persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege,
cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.
Totodată, prin textul art. 40 alin. 6 din Legea nr. 41/1994 s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.
Instanța reține că recurenta pârâtă este o persoană juridică și face parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.
Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Pârâta nu a făcut dovada că s-ar încadra într-una dintre situațiile de scutire de la obligația de plată a taxei radio sau că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune, în condițiile art. 3 alin.1 ind.1 din HG 977/2003.
Motivul de recurs invocat de pârâtă este neîntemeiat, întrucât, în urma anulării dispozițiilor art. 3 alin.1 din HG 977/2003 prin Decizia nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de casație și Justiție, prevederile art. 3 alin.1 din actul normativ sus- amintit au fost modificate prin HG 1012/2009, dându-se textului art. 3 alin.1 un nou conținut, în acord cu considerentele avute în vedere de Î. în pronunțarea respectivei decizii.
Apoi, deși este de observat că prevederile art. 3 alin.2 din HG 977/2003, republicată, au fost anulate prin mai multe hotărâri judecătorești ale instanțelor de contencios administrativ, au rămas în continuare aplicabile prevederile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994, care instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Aceste dispoziții legale au fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a stabilit, prin Deciziile nr. 159 din 30 martie 2004, nr.
297 din 6 iulie 2004
și nr. 331 din 18 aprilie 2006, că ele sunt în accord cu
Constituția României.
Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul apreciază că în mod corect aceasta a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2013, deoarece reclamanta este beneficiara taxei în discuție, iar facturile pe care se întemeiază pretențiile reclamantei au fost emise de
S. de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica"; S.A. în calitate de mandatară a reclamantei, mandat instituit prin prevederile art.5 alin.1 din HG 977/2003.
În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1363/_ a Judecătoriei Z.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC B. -L. SRL împotriva Sentinței civile nr.1363 din 13 mai 2013 a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
C. N. C. | L. | M. | H. | I. | D. | V. V. |
Red.HID/_
Dact.VV/_ /2ex.
Jud.fond: C. C.R.
| ← Încheierea civilă nr. 10/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 124/2013. Pretenții → |
|---|
