Decizia civilă nr. 891/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 891/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător Ana-SS Judecător D. T. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către pârâta SC A. I.
E. S. în contra Sentinței civile nr. 4897 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata reclamantă S. R. DE R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
T. ul dispune a se consemna că prezentul recurs a fost formulat în termen, motivat, comunicat, s-au achitat taxele judiciare și se cere judecarea cauzei în lipsă. Așa fiind, T. ul, în baza actelor de la dosar retine cauza în vederea pronunțării.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 4897/_ pronunțată în dosarul civil nr._
s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. a R. De R., în contradictoriu cu pârâta S.C. A.
I. E. S.R.L. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 809,28 lei, cu titlu de debit restant, din care suma de 720 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, iar suma de 89,28 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului principal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că
S. a R. de R. tinde la obligarea pârâtei SC A. I. E. S. la plata în favoarea sa a sumei de 809,28 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă perioadei ianuarie 2010- decembrie 2011, potrivit facturilor menționate și penalități de întârziere în cuantum de 89,28 lei, stabilite la data de_ . Cu cheltuieli de judecata.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. a R. de R. și S. a R. de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Potrivit art.40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că
"persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al
aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.
Prin textul art. 40 alin. 5 din Legea nr. 41/1994, s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca, alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.
Prin textul art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.
Instanța de fond a reținut că societatea pârâtă SC A. I. E. S. este o persoană juridică, cu sediul în România, făcând parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 și art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.
Concluzia instanței se fundamentează pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu, și care dețin receptoare radio, iar, în speță, pârâta nu a făcut dovada inexistenței la sediul acesteia a unor astfel de mijloace tehnice, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe. Mai mult, conform informațiilor furnizate de reclamantă, societatea pârâtă nu a formulat cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune.
În virtutea acestei obligații legale, au fost emise pe seama societății pârâte facturile fiscale existente la dosarul cauzei la filele 9-32, astfel că aceasta din urmă figurează în evidențele reclamantei cu un debit principal restant, în valoare totală de 720 lei aferentă perioadei ianuarie 2010- decembrie 2011.
De asemenea, reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente debitului principal, începând cu data scadenței de plată, în valoare totală de 89,28 lei.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003,
"pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere";.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune, instanța de fond reține faptul că reclamanta a prestat în favoarea pârâtei serviciile evidențiate în facturile fiscale amintite, iar pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea serviciului de radiodifuziune de care a beneficiat.
Întrucât pârâtei îi revenea obligația de a achita cuantumul serviciilor de radio, potrivit Legii nr. 41/1994 și HG 977/2003, instanța de fond reține că acțiunea reclamantei este întemeiată atât în ce privește debitul principal, cât și referitor la penalitățile de întârziere calculate prin raportare la metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică,
respectiv prin raportare la nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Împotriva sentinței civile nr.4897/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._
pârâta SC A. I. E. S. solicitând admiterea recursului și modificare acesteia în sensul respingerii acțiunii. În motive arată că instanța de fond de fond nu a ținut cont de apărările invocate în speța de faptul ca art.3 alin.2 din HG 977/2003 a fost practic anulat de către sentința nr.471/2010 a Curții de Apel C., sentința care a rămas irevocabila și care a fost de altfel publicata în Monitorul Oficial cu nr. 309/_ .
Urmare acestei decizii a Curții de Apel C., în aceste condiții nu mai subzista obligația societăților de a achita taxa radio, decât în condițiile în care acestea fac dovada că dețin aparatura. Ori a sarcina probei în speță, revine reclamantei și nu pârâtei, sens în care apreciază că S. a R. de R. nu a făcut această probă, iar în mod eronat instanța de fond a reținut că din probațiunea depusă rezultă că reclamanta a prestat în favoarea pârâtei serviciile evidențiate în facturile fiscale emise. Consideră că această probă nu a fost efectuată iar emiterea facturilor nu reprezintă o probă în sine.
Dispozițiile art.40 alin.3 din legea 41/1994, stabilesc în mod lipsit de echivoc faptul că, persoanele juridice plătesc această taxă în calitate de beneficiari ai acestor servicii, ceea ce înseamnă că legiuitorul a dorit să stabilească această obligație în sarcina consumatorilor serviciilor de radiodifuziune și nu în sarcina celor care nu dețin astfel de aparatură la sediul societății.
Precizează ca, în acest sens I. s-a pronunțat deja irevocabil prin decizia 2102/_, prin care a decis să anuleze definitiv taxa radio tv pentru micro întreprinderi, decizie care a fost anexată întâmpinării formulate, decizie de care însă instanța de fond de fond nu a ținut cont.
Prin întâmpinare, intimata S. a R. De R. a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Așa cum rezultă și din preambulul HG nr.977/2003, această hotărâre de guvern a fost emisă în temeiul art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune republicată cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, ce nu a fost anulat de nicio instanță, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Pe de altă parte, modificarea art.40 al Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările ulterioare, privind stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice a făcut obiectul controlului Curții Constituționale care a respins excepția de neconstituționalitate.
Obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune izvorăște din lege, fiind stabilită de dispozițiile Legii nr. 41/1994 și nr.533/ 2003 de aprobare a O.U.G. nr.71/ 2003, așadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, în speță S. a R. de R., și beneficiarii acestuia, cum sunteți și dumneavoastră, s-a născut din lege.
SRR este o instituție publică ce desfășoară un serviciu public autonom de interes național potrivit art. 1 din legea de înființare, nu o persoană juridică oarecare obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de SRR îl reprezintă întreaga populație a României, având în vedere dispozițiile Legii nr. 41/1994, întrucât prin înființarea SRR, aceasta asigură pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane în mod particular, societatea românească de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalități de aceasta, motiv pentru care considerăm total greșită interpretarea făcută de pârâtă, "calității de beneficiar". Articolul 31 din Constituție prevede dreptul tuturor cetățenilor la informare, iar serviciile publice de radiodifuziune constituie modalitățile principale prin care statul asigură respectarea acestui drept.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat se interpretează, textul de lege ar fi avut un conținut mult mai clar. Legiuitorul ar fi folosit conjuncția "dacă", care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condițional: "dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de
"în calitate de beneficiari ai acestor servicii", (calitate prezumată pentru toate persoanele juridice, așa cum am arătat mai sus).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate
în cauză și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată este fundamentată pe prezumția legală de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al pârâtei.
Reclamanta a arătat că această prezumție rezultă din H.G. nr. 977/2003 si Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003 si art. 40 din Legea 41/1994, astfel cum a fost modificată.
Art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, modificată, prevede ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Astfel, înțelesul noțiunii de "beneficiar" se regăsește, chiar în prevederile art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994. Dacă pentru persoanele fizice au fost prevăzute cazuri de exceptare de la obligația de plată a taxei, instituindu-se și o procedură în acest sens, în cazul persoanelor juridice legea nu prevede derogări (exceptând microîntreprinderile cu activitate suspendată), instituind astfel o prezumție legală că toate persoanele juridice sunt beneficiare ale acestui serviciu.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. a Comercială Kart Construct - S.R.L. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
În aceste hotărâri judecătorești se confirmă interpretarea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 mai sus indicată și se statuează că art. 3 din HG 977/2003
contravine art. 40 alin. 3 din Legea 41/1990 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii sau nu a receptoarelor radio.
Deciziile Curții Constituționale invocate se referă la constituționalitatea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 pornind de la premisa că acest text de lege se referă la persoane juridice beneficiare, ceea ce confirma interpretarea instanței mai sus indicată.
Având în vedere faptul că art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune în ceea ce privește persoanele juridice, că prin decizia invocată de către, ci doar cele ale HG nr.977/2003 cu privire la inegalitatea de tratament între persoanele fizice și persoanele juridice, tribunalul apreciază că recurenta era obligată să facă dovada contrară în sensul că nu este beneficiara serviciilor a căror contravaloare se solicită a fi achitată.
Raportat a considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.40alin.3 al Legii nr.41/1994 astfel că în temeiul art.312 alin1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând integral sentința atacată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. I. E. S. în contra Sentinței civile nr. 4897 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, F. S. B. | Judecător, Ana-SS | Judecător, D. T. |
Grefier, G. P. |
G.P. 26 Septembrie 2013
Red/SS/dact/CH 2ex._
Jud. Fond.G. R. F. H.
.
| ← Decizia civilă nr. 124/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 593/2013. Pretenții → |
|---|
