Decizia civilă nr. 1157/2013. Constatare nulitate act juridic

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1157/R/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -A. C.

Judecător C. -V. B. Judecător Dan-I. T. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. G., împotriva Sentinței civile nr.723/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimat C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. U., intimat A. M. G., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:

  • reprezentanta intimatei pârâte, avocat Suciu R. I. Lipsă fiind:

  • intimat Pârât - A. M. G.

- intimat Pârât - C. L. PENTRU S. D. DE P. P.

A. T. U.

- recurent Reclamant - C. G. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-au depus la dosar concluzii scrise din partea recurentului. Anexat se depune chitanța nr. 6048037/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 61,50 lei și timbru judiciar în sumă de 1,50 lei. Se mai depun la dosar acte în susținerea recursului ( f. 14-25).

Instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este legal timbrat.

Reprezentanta intimatei arată că nu mai are alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. În susținere depune la dosar concluzii scrise.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T. UL

Prin Sentința civilă nr.723/_

pronunțată în dosar nr. _

al

Judecătoriei D., s-a respins

excepțiile de netimbrare și

inadmisibilitate, iar pe fond respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G., domiciliat în comuna U., împotriva pârâtelor C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. și avocat M. G., ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei avocat M. G. .

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Văzând că reclamantul a depus timbre judiciare în valoare de 3 lei și a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de instanță la nivelul sumei de 123 lei, în raport cu valoarea de 1.400 lei indicată prin acțiune, a fost respinsă excepția de netimbrare ca neîntemeiată.

În fapt, se constată că prin sentința civilă nr.1424/_, pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr._, reclamantul a pierdut procesul fiind obligat să plătească pârâtei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. suma de 1.400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, soluție rămasă definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului declarat de reclamant, care critica inclusiv chestiunea acestei obligații de plată, conform notelor de ședință depuse la dosar (f.37 dosar acvirat nr._ ).

În realitate, între pârâte exista încheiat contractul de asistență juridică nr.281/_, valabil pentru perioada_ -_, în temeiul căruia pârâta avocată avea principala obligație de acordare a asistenței juridice, redactare și susținere acțiuni și întâmpinări, în cauzele prezentate de Primăria comunei U., onorariul convenit fiind de 700 lei, pentru ca la art.5 din convenție să fie stipulată clauza potrivit căreia clientul este de acord cu plata onorariului suplimentar în cauzele ce prezintă o mare dificultate (f.42).

Prin adresa de răspuns nr.1212/_ (f.53) Primăria comunei

U. confirmă faptul că pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U. a fost reprezentată de avocat M. G. în dosarul nr._ al Judecătoriei D., în baza contractului de asistență juridică nr.281/_

, cuantumul onorariului lunar achitat fiind de 700 lei.

Spre acest sfârșit, instanța a observat că potrivit extrasului de cont eliberat de Raiffeisen Bank S.A. Agenția D. la data de_, Primăria comunei U. a achitat în acea zi pârâtei avocat, pentru serviciile juridice aferente lunilor august, septembrie, suma totală de

1.400 lei, conform facturii nr.0603357/_ .

Așa fiind, în nici un caz nu se pune problema constatării inexistenței contractului de asistență juridică pentru respectivul proces și nici de constatare a nulității acestui act ori a facturii emise în baza lui, dovedindu-se că între pârâte a existat o convenție de reprezentare. Onorariul avocațial acceptat prin plată a fost de 1.400 lei și reprezintă practic cuantumul onorariului încasabil lunar de 700 lei, aferent lunilor august și septembrie 2008, deși procesul în primă instanță a durat mai bine de 9 luni ( cu începere din_, când s-a introdus acțiunea și până la_, când s-a pronunțat sentința), însă

prin plata făcută părțile au stabilit că în acel proces este suficientă plata acestei sume cu titlu de onorariu avocațial, de altfel încuviințat de către instanță, fiind superfluă orice discuție din partea celui căzut în pretenții și obligat la plata acestor cheltuieli de judecată în respectivul proces, în legătură cu stabilirea cuantumului.

Așa fiind, chiar dacă o acțiune în constatarea nulității unui asemenea contract și a facturii emise, ar fi admisibilă din partea unui terț interesat, în speță ea se dovedește nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat (f.24), în favoarea pârâtei avocat M. G. .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.

G. , solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță.

În motivare recurentul-reclamant arată faptul că instanța de fond nu a ținut cont în judecarea litigiului, de nici un text de lege.

Invocă ca și motive de nelegalitate prev.art.304 pct.5 și 9 cod procedură civilă, susținând că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 și hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

La termenul de judecată din data de_ intimata M. G.

, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise, solicitând instanței respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind în totalitate temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a probelor administrate în fața primei instanțe, tribunalul reține următoarele:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de fond cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de asistență juridică intervenit între pârâtele C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. și avocat M. G. în dosarul civil nr._ .

Astfel, prin Sentința Civilă 1424/_ pronunțată în dosarul civil nr._ recurentul a fost obligat să plătească pârâtei C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. suma de 1400 lei reprezentând onorariu avocațial.Sentința civilă a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr.884/R/_ prin care Tribunalul Cluj a constatat perimarea recursului declarat de același recurent C. G. .

În mod corect, instanța de fond, a reținut că nu există nici un motiv de nulitate absolută a contractului de asistență juridică intervenit între pârâtele C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. și avocat M. G., respingând,

în final, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.

G. .

În disp.art.304 pct.5 cod procedură legală se includ cele mai varii neregularități de ordin procedural care privesc atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor stabilite în interesul exclusiv al unei dintre părți.

Recurentul pentru a justifica invocarea acestei prevederi, susține că la termenele de judecată din data de_ și_ când s-a dezbătut litigiul nu i s-a dat cuvântul și a fost forțat să formuleze concluzii scrise.

Că nu este așa rezultă din analiza încheierii din ședința publică din data de_, din care potrivit consemnărilor se reține că i s-a dat cuvântul recurentului care și-a susținut notele scrise depuse anterior în data de_ .

Apoi, la termenul de judecată din data de_ când s-a dezbătut fondului litigiului, recurentul-reclamant a lipsit, înțelegând să depună concluzii scrise, care au fost aduse la cunoștiința reprezentantei pârâtei.

Susținerile recurentului sunt neîntemeiate, în soluționarea litigiului fiindu-i respectate toate drepturile procesuale, astfel că motivul de recurs prev. la pct.5 al. art.304 cod procedură civilă nu se regăsește în prezenta cauză.

Aplicarea greșită a legii și respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia, de care face vorbire pct.9 al.art.304 cod procedură civilă semnifică două ipoteze, respectiv situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, sau interpretarea eronată a unui text legal.

În speță, nu se regăsește nici acest motiv de nelegalitate, instanța de fond analizând contractul de asistență juridică nr.281/_ în contextul cererii reclamantului, reținând, în mod corect, că este valabil încheiat pentru perioada_ -_, în temeiul căruia pârâta avocată avea principala obligație de acordare a asistenței juridice, redactare și susținere acțiuni și întâmpinări, în cauzele prezentate de Primăria comunei U., onorariul convenit fiind de 700 lei, pentru ca la art.5 din convenție să fie stipulată clauza potrivit căreia clientul este de acord cu plata onorariului suplimentar în cauzele ce prezintă o mare dificultate (f.42).

Apoi, pentru onorariul avocațial de 1400 lei a fost emisă factura nr.0603357/_ .

Așa cum rezultă din extrasul de cont nr.35/_ eliberat de Raiffeisen Bank onorariul avocațial de 1400 lei pentru care a fost emisă factura nr.0603357/_ a fost achitat la data de_ .

Factura a fost emisă la data de_, iar onorariul a fost efectiv virat în contului avocatului la data de_, ambele anterior finalizării litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1424/2008, astfel că, nu există indicii care să conducă la concluzia că factura pe baza căreia au fost acordate cheltuielile de judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei D. nu ar corespunde realității.

Nemulțumirea recurentului privind cuantumul onorariului avocațial în raport de prestația efectivă a avocatului puteau fi invocate doar în calea de atac a recursului.După cum rezultă din considerentele Deciziei Civile nr.1134/R/_ a T. ului Cluj recurentul nu a formulat astfel de critici în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în tem.art.312 al.1 cod procedură civilă tribunalul va respinge recursul declarat de C. G.

, împotriva Sentinței civile nr. 723 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

În tem.art.274 cod procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimatei M. G. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. G., împotriva Sentinței civile nr. 723 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

Obligă recurentul să plătească intimatei M. G. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător, Dan-I. T.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./CC/CȘ_ / 2 ex.

Jud. fond .I. C. G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1157/2013. Constatare nulitate act juridic