Decizia civilă nr. 228/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 228/A/2013
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. G. -C. O.
, împotriva sentinței civile nr. 2611 din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul, în dosar nr._, privind și pe pârâta P. O. O., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Se constată că la data de 10 decembrie 2013, pârâta-intimată P. O.
O. a depus la dosar, prin fax, un set de acte care vin să dovedească susținerile făcute prin întâmpinarea depusă la dosar.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 4 decembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2611 din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul, în dosar nr._ a fost respinsă ca vădit netemeinică cererea petentei H. & A.
- S. P. de A., formulată în calitate de reprezentantă a reclamantei P.
G. C. O., în contradictoriu cu pârâta P. O. O., pentru constatarea, în temeiul art. 111 Cod pr. Civ. (vechi) a nulității absolute a titlului în baza căreia s- a operat rectificarea de carte funciară în CF 87 de sub topo. 76/d/1, în baza căruia s-a operat intabularea cu încheierea 61 din 10 februarie 1967, sau chiar inexistența sa, (adică cel prevăzut de art. 37 din Decretul nr.177/1948, care ar putea fi: sentința Judecătoriei P. ulare a Locului care să constate transferul folosinței;actul administrativ emis de o comisie interdepartamentală prin care s-ar fi transferat acest imobil de pe P. G. C. pe P. O. ), în baza art. 1081alin.1 pct.1 lit.a Cod. pr.civ. (vechi), s-a aplicat petentei H. & A. - S. P. de A., o amendă procedurală în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a arătat următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, formulată în mod separat la data de _
, de petenta H. & A. - S. P. de A., în calitate de reprezentantă a reclamantei P. G. C. O., a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.
O. constatarea, în temeiul art. 111 Cod pr. Civ. a nulității absolute a titlului în baza căreia s-a operat rectificarea de carte funciară în CF 87 de sub topo. 76/d/1, în baza căruia s-a operat intabularea cu încheierea 61 din 10 februarie 1967, sau chiar inexistența sa, invocând practic aceleași motive care au stat la baza declarării apelului împotriva sentinței civile nr. 62 din 13 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._ și care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 247/A/ din 8 iunie 2011 a Curții de apel C., pe următoarele considerente:
Imobilul grădină în suprafață de 5007 mp înscris în CF nr. 87 O., nr. top 76/d/1, în baza încheierii nr. 2013 din 12 noiembrie 1927, s-a renotat în favoarea fostei proprietare Biserica G. -C. din O. .
Cu încheierea nr. 61 din 10 februarie 1967 ";în baza raportului oficios cu numărul de mai sus și în baza Decretului nr. 177 și 178 din 4 august 1948 se notează rectificarea numelui Bisericii G. -Catolice de sub B1 și et. în acela de P.
O. Română, în ce privește imobilele de sub A+9-14";.
Această rectificare s-a efectuat în perioada în care era în vigoare Decretul- lege nr. 115/1938, iar înscrierile în baza acestui act normativ erau guvernate printre altele și de principiul legalității, care înseamnă că judecătorul nu putea încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se putea sprijini decât pe cererea și pe actele care o însoțeau, în urma cercetării dacă înscrisul pe baza căruia se solicita înscrierea întrunea condițiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului în cartea funciară.
Din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expertul Irimieș Mircea, rezultă că parcela cu nr. top 76/d/1 din CF nr. 87 O., are în realitate doar suprafața de 3400 mp, teren pe care există edificată o biserică utilizată de P. (Biserica) O. din O. . Așadar, în cauză este dovedită starea de fapt, contrar
susținerilor apelantei, care critică sentința apelată pentru că prima instanță nu i- ar fi admis în probațiune audierea martorilor și cercetarea la fața locului.
Prin încheierea nr. 61 din 10 februarie 1967, nu s-a făcut altceva decât s-a rectificat numele proprietarului tabular, din Biserica G. -C., în acela de P.
O. Română, pe baza raportului oficios și în baza Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 178/1948.
Existența raportului oficios nu a putut fi contestată de reclamantă prin simpla negare a existenței lui, față de exigențele principiului legalității înscrierilor în cartea funciară, iar valabilitatea acelui raport oficios dresat în temeiul decretelor nr. 177/1948 și nr. 178/1948, nu a fost dovedită.
Dar acțiunea introductivă de instanță a fost redactată eliptic, deoarece reclamanta a omis să se refere la lăcașul de cult existent pe parcela nr. top 76/d/1 și că în prezent această parcelă are doar suprafața de 3400 mp, în loc de 5007 mp cât figurează în cartea funciară. (Intimata a susținut că deține titlul de proprietate eliberat în anul 2002 asupra acestui teren).
Potrivit art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Întrucât reclamanta nu a dovedit cu înscrisuri că încheierea de carte funciară nr. 61 din 10 februarie 1967, raportul oficios, sau înscrierea nu ar fi fost valabile, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei.
Continuându-se judecarea pricinii, la termenul din data de 15 septembrie 2011 întrebat fiind care este obiectul acțiunii promovate, reprezentantul reclamantei, av. H. C. a arătat că solicită instanței constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat rectificarea de carte funciară în CF 87 nr.top 76/d/1 și în baza căruia s-a operat intabularea, sau chiar constatarea inexistenței acestuia, situație în care instanța a pus în vedere reprezentantului reclamantei să individualizeze titlul despre care face vorbire. Acesta a arătat că se află în imposibilitatea de a da curs solicitării instanței, la fel cum nu a putut indica nici alt obiect al acțiunii. Reprezentantul reclamantei a depus la dosar decizia nr. 247/A/2011 a Curții de A. C., decizie pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj și a susținut că titlurile care au fost invocate ca stând la baza intabulării Bisericii Ortodoxe, nu au putut fi reținute ca fiind cele doua
decrete nr. 177/1948 și 358/1948, ci ar trebui să fie un proces-verbal de predare-primire întocmit de o comisie intraparlamentară, ori după caz o sentință definitivă și irevocabilă a judecătoriei populare a locului.
Pe de altă parte, reprezentanta pârâtei a arătat că înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat, între prezenta cauză și dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, existând identitate de obiect, cauză și părți.
Prin încheierea civilă din _ s-a dispus suspendarea judecării acțiunii formulată de reclamanta P. G. C. O. în contradictoriu cu pârâta P.
O., în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ a Înaltei Curți de C. și Justiție, iar prin încheierea din 17 mai 2012 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta P. G. -C. O. .
Cu acea ocazie s-a constatat că dosarul la care s-a făcut referire se află pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție, analizarea și soluționarea excepției autorității de lucru judecat fiind astfel imposibilă. Pe de altă parte, s-a reținut că soluționarea cererii formulată în prezentul dosar are o strânsă legătură cu cauza aflată pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție (dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, soluționarea prezentei depinzând de modul de soluționare al acțiunii din dosarul inițial promovat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal reclamanta
G. C. O., solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de repunere pe rol și în consecință, continuarea judecății. În motivarea recursului, s-a arătat că dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj a fost suspendat în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție, dosar care trebuia suspendat până la soluționarea prezentei cauze.
În recurs s-a depus dovada că soluționarea recursului din dosarul nr._ a Înaltei Curți de C. și Justiție a fost suspendat în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Sălaj.
Prin urmare, instanța de control judiciar Curtea de apel C., a constatat, prin decizia civilă nr. 4166/R/_, pronunțată în dosar nr._, că respingerea cererii de repunere pe rol este nelegală, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., a admis recursul declarat de reclamanta P. G.
C. O., împotriva încheierii civile din 17 mai 2012 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._, care a fost modificată în sensul că a fost admisă cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă și a dispus continuarea judecății, în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj.
Astfel, la termenul din data de_, instanța a învederat părților că din înscrisurile aflate la dosar nu reiese cu exactitate care este titlul în baza căruia s- a operat rectificarea de carte funciară și nici care este obiectul cererii și temeiul de drept, la care reprezentantul reclamantei, av. H. R. C. a solicitat, acordarea unui nou termen de judecată în vederea precizării în scris a acțiunii sale.
La termenul următor din data de_, petenta H. & A. - S. P. de A., a depus "note de ședință"; prin care a arătat că își menține punctul de vedere din acțiunea introductivă de instanță, eschivându-se practic de la obligația impusă de instanță de a-și preciza obiectul cererii și temeiul legal al acesteia, printr-o formulare eliptică și sfidătoare la adresa instanței, de genul că temeiul de drept și actele administrative au fost descrise cu claritate în acțiunea
introductivă a fost arătat cu claritate, însă pentru a ușura munca instanței de fond în lecturarea cererii introductive "reiterăm deja cele arătate"; în sensul că temeiul de drept constă în art.111 C.p.c, nerespectarea procedurii prevăzute de
art.37 din Decretul 177/1948 și a art. 2 din Decretul 358/1948 iar actele administrative "la care facem referire";, care nu numai că ar fi lovite de nulitate absolută și dacă ar fi emise, dar nu au fost emise niciodată, sunt cele prevăzute de art.37 din Decretul nr. 177/1948 care ar putea fi sentința Judecătoriei P. ulare a Locului care să constate transferul folosinței sau actul administrativ emis de o comisie interdepartamentală prin care s-ar fi transferat acest imobil de pe P.
G. -C. pe P. O. ";.
Rezultă așadar din cele ce preced, că ne aflăm în fața unui abuz de drept procesual din partea petentei H. & A. - S. P. de A., care a formulat, inițial, în numele reclamantei o acțiune P. G. C. O. o acțiune în rectificare de carte funciară cu privire la un teren, pe care se află un locaș de cult și care este intabulat în favoarea pârâtei P. O. O., invocând că aceasta nu deține un titlu legal iar după ce a pierdut procesul în primă instanță (și ulterior și în apel), a pornit acțiunea, invocând nulitatea titlului care a stat la baza intabulării sau inexistența sa, fără a preciza în concret care este titlul pe care îl atacă în instanță, în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, astfel că a obținut suspendarea procesului inițial, din dosarul nr._, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție, până la soluționare prezentei cauze și care, în lipsa precizării clare a cererii introductive de instanță, în conformitate cu prev. art.112 Cod procedură civilă, ar putea fi la rândul său suspendată, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă.
Este cât se poate de evident că prin acest comportament procesual, petenta H.
& A. - S. P. de A. care, acționând în numele reclamantei P.
G. C. O., fără a justifica în această cauză și o împuternicire expresă din partea acesteia nu a urmărit altceva decât o tergiversare "sine die"; a procesului - prin formularea voită și cu rea credință de cereri ulterioare alambicate, incomplete și imprecise în ce privește obiectul concret al cererii dedusă judecății și respectiv temeiuri legale greșite (astfel art. 111 Cod procedură civilă vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept și nu constatarea nulității absolute a unui act juridic civil, cu atât mai puțin a unui act normativ care a stat la baza emiterii unui act administrativ de intabulare), punând în dificultate instanțele de judecată pentru soluționarea fondului cauzei, pentru ca apoi să se invoce nelegalitatea hotărârii, bazată pe propria culpă și eventual casarea cu trimitere - sau, pur și simplu se dorește blocarea actului de justiție, prin suspendarea reciprocă și pe motive diferite a celor două dosare, între care, cel puțin aparent, există o strânsă legătură.
Un astfel de comportament vădit abuziv a fost constatat de instanță și cu alte ocazii, în cauze similare și acesta a fost curmat, astfel că, instanța a respins ca vădit netemeinică cererea petentei H. & A. - S. P. De A., formulată în calitate de reprezentantă a reclamantei P. G. C. O., în contradictoriu cu pârâta P. O. ( instanța a dedus O. ) pentru constatarea, în temeiul art. 111 Cod pr. Civ. (vechi) a nulității absolute a titlului în baza căreia s-a operat rectificarea de carte funciară în CF 87 de sub topo. 76/d/1, în baza căruia s-a operat intabularea cu încheierea 61 din 10 februarie 1967, sau chiar inexistența sa, (adică cel prevăzut de art. 37 din Decretul nr.177/1948, care ar putea fi: sentința Judecătoriei P. ulare a Locului care să constate transferul folosinței; actul administrativ emis de o comisie interdepartamentală prin care s-ar fi transferat acest imobil de pe P. G. C. pe P. O. ).
În baza art. 1081 alin.1 pct.1 lit.a Cod. pr.civ. (vechi), a aplicat petentei H. &
- S. P. de A., o amendă procedurală în sumă de 200 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. G. -C. O. ,
solicitând instanței admiterea apelului, anularea hotărârii și rejudecând fondul,
admiterea acțiunii cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în fond și apel.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că instanța de fond nu a înțeles temeiul juridic a acțiunii care a făcut obiectul prezentului dosar și întrucât instanța a solicitat precizarea stării de fapt și a temeiului de drept invocat, reclamanta s-a conformat indicațiilor instanței, precizând în scris în mod detaliat. Reclamanta a arătat că reia explicațiile aduse în fața instanței de fond, deoarece grefierul de ședință a consemnat trunchiat și greșit afirmațiile reprezentantului reclamantei, iar în timpul ședinței de judecată s-a refuzat posibilitatea de a verifica cele consemnate. În plus, judecătorul datorită imposibilităților sale intelectuale de a înțelege capătul de cerere a înțeles să aplice o amendă, întrucât a apreciat că este culpa reclamantei vis-a-vis de nepriceperea
sa.
Deși, în cuprinsul motivării sentinței s-a arătat că înscrierea în cartea funciară a Bisericii Ortodoxe s-a făcut în baza Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, această susținere este pur subiectivă în opinia reclamantei, neavând nicio susținere în realitate.
anta a arătat că atunci când a afirmat că este lovit de nulitate titlul care a stat la baza încheierii de intabulare s-a referit la titlul purtând denumirea de raport oficios de rectificare a numelui celui ce este trecut în încheierea de intabulare, în contrapondere cu sentința care trebuia să existe în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Reclamanta a arătat că a solicitat în completarea de acțiune constatarea inexistenței titlului, însă nu s-a referit la faptul că acest titlu s-a pierdut în materialitatea sa sau că el nu mai există în prezent, ci la faptul că nu s-a respectat art. 37 din Decretul nr. 177/1948, respectiv nu există sentința judecătoriei populare a locului care ar fi trebuit să stea la baza încheierii de intabulare.
A fost invocat apoi că în mod nelegal instanța de fond a arătat că intabularea s-a făcut în conformitate cu legea, întrucât după publicarea Decretului nr. 177/1948 a fost publicat și Decretul nr. 358/1948, care prevedea în art. 2 că printr-un act administrativ al unei comisii interdepartamentale averile cultelor desființate vor fi preluate de stat, dar ulterior "putându-se atribui o parte din averea cultului desființat Bisericii Ortodoxe Române din localitate";. Acest act normativ a fost apreciat ca o modalitate prin care Statul Român expropriază, preia sau confiscă o avere, după care în mod normal trebuia să treacă pe Statul Român.
Reclamanta a invocat că nici dispozițiile Decretului nr. 358/1948 nu au fost respectate, deoarece averea reclamantei trebuia să treacă în proprietatea Statului Român și nu Bisericii Ortodoxe. Conform procedurii acestui decret, pentru ca bunul să treacă în proprietatea Bisericii Ortodoxe, trebuia să existe un act de împroprietărire, însă acesta nu a existat niciodată, fiind un fapt notoriu.
A. anta a arătat că și în ipoteza în care voința majorității a fost de a trece la un alt cult, persoana juridică de drept privat P. G. -C. nu și-a pierdut proprietățile prin voința celor care părăsesc cultul și întrucât în prezent Cartierul
O. este majoritar penticostal, Biserica G. -C. ar fi trebuit să fie preluată de cultul penticostal.
Pe de altă parte, instanța de fond a mai comis o eroare în sensul că a consemnat că dosarul în care s-a solicitat rectificarea intabulării ar fi în prezent repus pe rol, însă dosarul este suspendat la solicitarea apelantei, până la soluționarea prezentului dosar.
Referitor la titlul care a stat la baza înscrierii Bisericii Ortodoxe, reclamanta a apreciat că sarcina probei revine pârâtei, deoarece aceasta trebuie să depună
actul prin care a deveni proprietară, respectiv sentința judecătoriei populare a locului, potrivit art.37 din Decretul nr. 177/1948 sau actul administrativ al unei comisii interdepartamentale potrivit art.2 din Decretul nr. 358/1948.
Un ultim motiv de apel vizează faptul că în Cartierul O. al municipiului
Z. populația este majoritar penticostală, iar în prezent Biserica O. și-a edificat o biserică nouă în cartier, la mică distanță de imobilul în litigiu.
Prin întâmpinare, pârâta P. O. O. a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimata a arătat că reclamanta a mai formulat o acțiune care a făcut obiectul dosarului nr._ în care a solicitat rectificarea CF 87 O. nr. top 76/d/1, teren în suprafață de 5007 mp cu lăcaș de cult în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 61/_ și revenirea la situația anterioară, iar în prezent acel dosar a fost suspendat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin prezentul dosar, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat rectificarea CF 87 nr. 76/d/1 și s-a operat intabularea cu încheierea nr. 61/_, iar în drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod proc.civ.
Întrucât și în primul dosar s-a solicitat de către aceeași parte, în calitate de reclamantă anularea încheierii de intabulare pentru că nu a existat titlu și temeiul a fost același, Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 358/1944, trebuia clarificat obiectul acțiunii, pentru a se putea verifica excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimată.
Motivul real pentru care reclamanta nu și-a precizat obiectul cererii a fost acela de a nu se verifica existența autorității de lucru judecat.
S-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece pe terenul în litigiu pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate și în prezent imobilul este intabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe, CF 58489 Z., nr. top 58489 și imobilul nu se mai regăsește în CF 87 O. .
Cartea funciară invocată de reclamantă nu cuprinde nicio construcție, cu atât mai puțin un locaș de cult și are destinația de grădină.
Cererea reclamantei este și inadmisibilă, raportat la legislația specială pe care și-a motivat cererea, Legea nr. 126/1990.
Pârâta a arătat că este proprietară asupra unui teren de 3400 mp, teren cu biserică în baza unui titlu de proprietate eliberat în 2002, așa încât cererea formulată de reclamantă este fără obiect, imobilul în litigiu nu se mai află în CF- ul indicat de reclamantă.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta P. G. C. O. a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat rectificarea de carte funciară în Cf 87 nr. top 76/d/1, în baza căruia s-a operat intabularea cu încheierea nr. 61 din_ sau chiar inexistența titlului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 Cod proc.civ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a criticat faptul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe fără nici un titlu și critică modul în care a fost preluată averea Bisericii G. -Catolice.
Din cele mai sus reținute rezultă că deși acțiunea a fost formulată prin avocat, acesta nu a specificat expres titlul a cărui nulitate o solicită, iar formularea petitului este ambiguă, deoarece se solicită constatarea nulității absolute a titlului dar și inexistența titlului.
Ori, potrivit principiului disponibilității, reclamantei îi revine sarcina să stabilească clar petitele cu care investește instanța, să descrie starea de fapt și să
își întemeieze în drept acțiunea, cu atât mai mult cu cât acțiunea a fost formulată de o persoană cu calificare juridică.
Instanța i-a pus în vedere reprezentantului reclamantei să individualizeze titlul a cărui nulitate o solicită și i s-a mai pus în vedere reclamantului să depună la dosar copia CF 87 nr. top 76/d/1 în extenso, inclusiv cu poziția în care este înscrisă încheierea nr. 61/_ .
Deși instanța i-a pus în vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea și să depună CF 87 în extenso, prin notele de ședință (f. 53), reclamanta a indicat ca temei al acțiunii art. 111 Cod proc.civ., și nerespectarea procedurii prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, precizând că actele administrative la care fac referire care nu numai că ar fi lovite de nulitate absolută dacă ar fi emise, dar nici nu există, ar putea fi sentința judecătoriei populare a locului prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și actul administrativ emis de o comisie interdepartamentală prin care s-ar fi transferat imobilul în litigiu de la P. G. -C. la P. O. .
Din cele mai sus expuse, curtea constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale, nu și-a precizat petitele acțiunii într-un mod coerent și nu a depus la dosar CF 87 O. ,in extenso.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod proc.civ., care prevede că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Această dispoziție legală reglementează acțiunile în realizarea dreptului și acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept și raporturile dintre cele două tipuri de acțiuni.
Acțiunea în realizare este acțiunea prin care reclamantul, care se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanței să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului său, iar acțiunea în constatare este acțiunea prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa.
Însă, din dispoziția legală mai sus arătată, rezultă că acțiunea în realizare reprezintă regula, iar acțiunea în constatare prezintă anumite particularități, aceasta are un caracter subsidiar, adică acțiunea în constatare nu este deschisă atâta timp cât reclamanta poate să ceară realizarea dreptului.
Legiuitorul a dat preferință realizării dreptului pentru a înlătura definitiv orice neînțelegeri între părți cu privire la acel drept, așa încât acțiunea în constatare nu poate fi primită atâta timp cât reclamanta poate să își realizeze dreptul.
În cazul de față, demersul Bisericii G. -Catolice O. vizează revendicarea lăcașul de cult, împrejurare ce rezultă din modul în care și-a motivat acțiunea, însă reclamanta a refuzat să își precizeze acțiunea, deși i s-a pus în vedere de instanță.
Întrucât reclamanta este cea care trebuie să-și probeze pretențiile, prima instanță i-a pus în vedere, de asemenea, să depună copia CF 87 O. în extenso, deoarece deși în acțiune se menționează că depune în probațiune CF 87 O. (f. 3), a atașat o copie incompletă a Cf 87 O., care cuprinde numai partea A și B a cărții funciare. Se poate constata că în această carte funciară înscrierile sunt parțial în limba maghiară, parțial în limba română și nu s-a depus traducerea acestei cărți funciar, iar pe de altă parte, copia depusă este incompletă, nu este certificată de Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Z., pentru a se putea verifica că această copie reprezintă situația actuală a imobilului în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art.1169 C. civil, reclamanta este cea care trebuie să dovedească acțiunea, contrar susținerilor acesteia din apel, care afirmă că
sarcina probei titlului care a stat la baza înscrierii ortodoxe îi revine pârâtei și nu reclamantei.A. anta nu poate inversa sarcina probei stabilită de legiuitor, în dispozițiile art. 1169 C. civil.
Din starea de fapt evocată atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, curtea constată că reclamanta tinde la revendicarea imobilului, aceasta fiind finalitatea urmărită prin prezentul demers.
Fiind vorba de bunuri aparținând bisericii este esențial să se stabilească clar obiectul acțiunii și temeiul de drept al acțiunii, deoarece în această materia bunurilor aparținând cultelor religioase care au fost preluate abuziv, există regim reparator diferit, în funcție de faptul că imobilul solicitat este lăcaș de cult sau alt imobil intravilan.
În funcție de natura imobilului și dispozițiile legale aplicabile sunt diferite, deoarece bisericile și casele parohiale pot fi revendicate în temeiul Decretului - lege nr. 126/1990, iar imobilele aparținând Bisericii greco-catolice pe care nu există edificate biserici sau case parohiale, sunt supuse procedurii și dispozițiilor Ordonanței nr. 94/2000.
Din expertiza extrajudiciară pe care însăși reclamanta o depune la dosar, rezultă că pe parcela cu nr. top 76/d/1 înscrisă în CF 87 O. există edificată o biserică în care își desfășoară activitatea P. O. O. ,care nu este evidențiată în cartea funciară.
Așadar, dacă reclamanta tinde să revendice biserica de la P. O. O. trebuia să-și precizeze acțiunea în acest sens, pentru că în ipoteza în care este posibilă revendicarea, acțiunea în constatarea unui drept devine inadmisibilă.
Dacă se invocă nulitatea unui act juridic, reclamanta nu-și poate întemeia acțiunea numai pe dispozițiile art. 111 Cod proc.civ., ci trebuie să indice cauzele de nulitate absolută și dispozițiile legale care le reglementează, pentru ca instanța să poată face verificările necesare soluționării cauzei.
În prezenta cauză, reclamanta deși a fost asistată de către o persoană cu calificare juridică, nu a înțeles să își precizeze acțiunea, să depună în probațiune CF 87 O., necesare pentru verificarea calității procesuale active a reclamantei, pentru verificarea obiectului acțiunii, ținând seama de faptul că, în lipsa copiei CF O., în extenso, instanța nici nu putea să verifice dacă imobilul în litigiu se mai află înscris în această carte funciară sau cartea funciară a fost sistată și, în prezent, imobilul a fost transcris în altă carte funciară, cum sustine intimata.
Principiul disponibilității guvernează procesul civil, reclamanta fiind cea care stabilește cadrul procesual în care înțelege să se judece, stabilește obiectul acțiunii, părțile cu care înțelege să se judece, iar instanța este ținută de principiul disponibilității, neputând schimba obiectul acțiunii și nici extinde cadrul procesual, însă în temeiul art. 129 alin. 1 Cod proc.civ., instanța poate pune în vedere reclamantei orice chestiune de fapt și de drept pentru lămurirea cauzei.
În prezenta speță instanța și-a exercitat rolul activ, însă reclamanta a refuzat și să depună în probațiune CF 87 O., în extenso, și să-și precizeze acțiunea, situație în care soluția instanței de fond este legală.
Criticile reclamantei apelante referitoare la faptul că imobilul a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe fără respectarea procedurilor prevăzute de Decretul nr. 177/1948 și nr. 358/1948, pot fi verificate într-o acțiune în revendicare, de fapt, de acest lucru trebuia să-și dea seama și reprezentantul reclamantei, care a depus ca și practică judiciară sentința civilă nr. 660/_ a Tribunalului Sălaj, în care P. G. C. Bocșița revendică de la P. O. Bocșița, biserica înscrisă în CF 27 Bocșița.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei P. G. -C. O. .
Prin întâmpinare pârâta intimată P. O. O. a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, însă aceste cheltuieli de judecată nu au fost justificate, potrivit dispozițiilor ar. 1169 C. civil, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. G. -C. O. împotriva sentinței civile nr. 2611 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Respinge ca nedovedită cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A.
-T. N.
T.
D.
M. -L. T.
Red. ATN dact. GC 4 ex/_
Jud.primă instanță: S. M.
| ← Decizia civilă nr. 2/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 123/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
