Decizia civilă nr. 1163/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1163/R/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T.
JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: L. C.
Pe rol ase află judecarea recursului declarat de către recurenții P. G. și P. V. împotriva sentinței civile nr.3286 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimat M. F. P.
, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurenților, avocat C. C., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, este comunicat și motivat.
Se constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea intimatului întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală (fila 11).
Reprezentanta recurenților arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii dosarului aceleași instanțe pentru pronunțarea asupra fondului pretențiilor, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
Susține oral motivele de recurs expuse în scris.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3286/18 Februarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.20._ al Judecătoriei C. -N. , a fost admisă exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune al reclamantilor.
A fost respinsă actiunea civila formulata de reclamantii P. G. și P.
V., in contradictoriu cu paratul M. F. P., ca urmare a admiterii exceptiei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.";
Fata de aceste dispozitii legale, instanta a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, reținand următoarele:
Prin contractul de vanzare cumparare nr.30239/_ incheiat cu SC Constructardealul SA, reclamantii au cumparat imobilul situat in C. -N., str. Milcov, nr. 1, jud. C., insa prin Sentinta civila nr. 831/2006 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr._ s-a constatat nulitatea absoluta a acestui contract, iar Sentinta civila nr.831/2006 a ramas definitiva prin decizia civila nr. 17/A/2007 a Curtii de Apel C. si irevocabila prin decizia civila nr. 664/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Potrivit dispozițiilor art.1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul-lege nr.167/1958, incidente in cauza conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr.71/2011, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul de 3 ani, iar potrivit disp. art.
8 din acelasi act normativ, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Conform dispozițiilor art.101 alin.3 Cod procedură civilă, termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare.
În speta, reclamantii au cunoscut, sau trebuiau sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea la data la care a ramas irevocabila hotararea prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.30239/_ incheiat cu SC Constructardealul SA, deoarece atunci au cunoscut atat paguba, respectiv faptul ca apartamentul achizitionat prin contractul de vanzare-cumparare sus-mentionat nu se mai afla in patrimoniul lor, cat si persoana care s-a imbogatit in detrimentul lor, respectiv Statul R., care a beneficiat de pretul locuintei, desi nu a avut calitatea de proprietar legal al locuintei la momentul instrainarii acesteia catre reclamanti.
Din cuprinsul Deciziei civile nr.664/2008, pronuntata de Înalta Curte e Casație și Justiție, în dosarul nr._, a rezultat ca Sentinta civila nr.831/2006 pronuntata de Tribunalul Cluj prin s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 30239/_ a ramas irevocabila la data de_ .
Asa fiind, instanța a apreciat ca dreptul material la actiune al reclamantilor pentru pretul actualizat al imobilului, fundamentata pe dispozitiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, a luat nastere la data de 05 Februarie 2008, astfel ca, fata de dispozitiile art.101 alin.3 Cod procedură civilă, termenul de prescriptie de 3 ani s-a implinit la data de _ , cu mult inainte de promovarea prezentei actiuni, care a fost inregistrata la data de 10 Septembrie 2012.
Este adevarat ca, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la filele 12- 18, 27-28, reclamantii au inregistrat, la data de 08 Mai 2009, actiunea ce a facut obiectul dosarului nr._ al J. i C. -N., prin care au solicitat pretul de piata al imobilului care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr. 30239/16 Octombrie 1996, insa acest aspect este lipsit de relevanta sub aspectul cursului prescriptiei extinctive in speta, deoarece actiunea inregistrata sub nr._ a avut un alt obiect decat prezenta cauza, fiind intemeiata pe dispozitiile art.501, alin.1 din Legea nr.10/2001.
În realitate, prevederile art.501, alin.1 si ale art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 consacra doua modalitati diferite de recuperare a prejudiciului incercat de fostii chiriasi, ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost anulate, iar alegerea de a fructifica una dintre aceste modalitati printr-o actiune in pretentii nu are niciun efect asupra termenului de prescriptie pentru realizarea celeilalte modalitati.
Cat priveste sustinerea reclamantilor conform careia dreptul lor la actiune s-a nascut doar din momentul in care au predat imobilul catre fostii proprietari, aceasta nu are nici un suport legal, fiind respinsa ca fiind nefondata.
De asemenea, este nefondata si sustinerea reclamantilor conform careia cursul prescriptiei extinctive a fost intrerupt in speta prin recunoasterea dreptului lor de catre parat, aceasta este nefondata. Este adevarat ca, prin intampinarea formulata in dosarul nr._, paratul din prezenta cauza a aratat ca "reclamantii pot solicita pretul actualizat al imobilului, in conformitate cu dispozitiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001";, insa, asa cum in mod just a subliniat si paratul, aceasta reprezinta doar o recunoastere a faptului ca reclamantii au posibilitatea formularii unei actiuni in acest sens, iar nu o recunoastere a pretentiilor reclamantilor.
Mai mult, chiar si in ipoteza in care s-ar fi admis ca prin intampinarea pe care a formulat-o in dosarul nr._, paratul a facut o recunoastere a pretentiilor reclamantilor, efectul acestei recunoasteri, conform dispozitiilor art.17 din Decretul nr. 167/1958, ar fi fost stergerea prescriptiei incepute inainte de a aceasta recunoastere si curgerea unui nou termen de prescriptie de 3 ani, insa la data introducerii prezentei actiuni (10 Septembrie 2012) si acest nou termen ar fi fost deja implinit, intrucat din inscrisul de la filele 43- 44 rezulta ca intampinarea din dosarul nr._ a fost formulata la data de 04 Iunie 2009, astfel ca noul termen de prescriptie s-ar fi implinit la data de 04 Iunie 2012.
Fata de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta a apreciat ca exceptia prescriptiei extinctive invocata de parat este fondata, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor ca fiind prescrisa.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat ca paratul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva sentinței civile examinate, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P. G. și P. V. (f.3-5), solicitând în temeiul art.304 pct.9, art.3041raportat la art.312 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței civile 3286/2013 a Judecătoriei C. -N., cu consecința trimiterii dosarului aceleiași instanțe pentru pronunțarea asupra fondului pretențiilor formulate, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate, în cazul admiterii recursului, odată cu pronunțarea asupra fondului cauzei.
În motivare au arătat că prin Sentința civilă nr.3286/2013 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, respingând acțiunea ca fiind prescrisă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că nu ar fi exercitat dreptul la acțiune în termenul general instituit de Decretul-lege nr.167/1958, respectiv în trei ani de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.831/2006 prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pe care l-au încheiat în baza Legii nr.112/1995, această dată fiind 05 Februarie 2008. Judecătoria a mai constatat că au înaintat prezenta acțiune la data de 10 Septembrie 2009, admițând excepția prescripției extinctive invocate de pârât.
De remarcat este și faptul că în motivarea sentinței atacate, judecătoria a apreciat și asupra apărărilor pe care le-au formulat prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 14 Ianuarie 2013, respectiv a faptului că la data de 05 Februarie 2008 nu puteau avea cunoștință exactă despre întinderea pagubei suferite, pe de o parte iar, pe de altă parte, despre faptul că pârâtul a recunoscut pretențiile lor în dosarul nr._, astfel încât, până la soluționarea irevocabilă a acestuia, cursul prescripției a fost întrerupt, în sensul că a respins aceste apărări.
Recurenții apreciază în continuare că excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocat de pârât nu este întemeiată, motiv pentru care se impune respingerea acesteia, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea întregului dosar Judecătoriei C. -N. pentru pronunțarea asupra fondului pretențiilor formulate.
În acest sens, recurenții arată următoarele:
a). la data de 05 Februarie 2008, data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.831/2006 a Judecătoriei C. -N., nu puteau avea cunoștință despre întinderea pagubei suferite. De remarcat este faptul că, dacă între acest moment și cel al apariției Legii nr.1/2009, puteau pretinde pârâtului acordarea prețului de vânzare-cumpărare actualizat, prin Legea nr.1/2009 li s-a oferit posibilitatea acordării prețului de piață al imobilului. În consecință, de bună-credință fiind, au apreciat că nu sunt îndreptățiți la formularea concomitentă a două acțiuni, în baza a două temeiuri juridice diferite născute însă din același fapt generator, respectiv anularea contractului de vânzare- cumpărare nr.30239/1996 încheiat cu S.C. "Constructardealul"; S.A., printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În mod concret, formularea acțiunii din dosarul nr._ a întrerupt cursul prescripției, abia la data pronunțării unei hotărâri irevocabile, respectiv 30 Martie 2001, născându-se, din nou, dreptul la formularea prezentei cereri de chemare în judecată. Așa fiind, este evident că la data de 10 Septembrie 2012, cursul prescripției extinctive nu era împlinit, acțiunea nefiind prescrisă, întrucât abia la acea dată - 30 Martie 2011 au cunoscut întinderea pagubei la care erau îndreptățiți, așa cum prevede art.8 din Decretul-lege nr.167/1958.
b). mai mult, pe de altă parte, pretențiile lor au fost recunoscute de către pârât prima dată prin întâmpinarea depusă iar, ulterior prin toate pozițiile procesuale formulate în dosarul nr._, iar susținerea primei
instanțe că trebuiau să se raporteze la prima dată când aceste pretenții au fost recunoscute, adică 04 Iunie 2009, este eronată, raportarea trebuind a fi făcută la ultima dată a recunoașterii acestor pretenții, dată mult ulterioară, atât prin poziția procesuală adoptată față de calea de atac, cât și față de data pronunțării deciziei T. ului C. . În concluzie, până la aceeași dată a pronunțării unei hotărâri irevocabile în dosar nr._, cursul prescripției era întrerupt, conform dispozițiilor art.16 lit. a din Decretul-lege nr.167/1958.
c). chiar dacă prima instanță a apreciat și faptul că posesia și folosința imobilului ar fi irelevante în calcul termenului de 3 ani al prescripției extinctive, recurenții apreciază că data la care au predat imobilul proprietarilor are relevanță sub aspectul momentului la care s-a născut interesul lor în formularea acestei acțiuni. Acest moment nu a fost nicidecum data de 05 Februarie 2008, ci data la care au predat imobilul, la începutul anului 2010 și față de această dată, acțiunea este prescrisă.
În situația în care se va aprecia că acest motiv de recurs este întemeiat, solicită casarea cu trimitere pentru completarea probațiunii sub acest aspect în fața Judecătoriei C. -N. .
Prin întâmpinarea formulată intimatul Ministerul Finanțelor Publice (f.11) a solicitat instanței de control judiciar, respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale a învederat faptul că recurenții critică sentința atacată arătând în esență că dreptul lor la acțiune nu s-a născut la data constatării nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare, ci având folosința imobilului conform O.U.G. nr.40/1990, abia la momentul la care aceasta efectiv a predat imobilul.
Potrivit dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pentru fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, recurenții au cunoscut (sau trebuiau să cunoască) paguba, respectiv faptul că sunt fără proprietatea apartamentului în cauză, la data rămânerii irevocabile a sentinței de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, fiind fără relevanță faptul că O.U.G. nr.40/1990 dădea foștilor chiriași dreptul de folosință pentru o perioadă de 5 ani. Faptul că recurenții nu au cunoscut de la data rămânerii irevocabile a sentinței de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, dispozițiile legale în vigoare ce reglementau dreptul lor la despăgubiri, le este imputabil și nu constituie o cauză de întrerupere a prescripției, așa cum susțin recurenții, întrucât nimeni nu i-a oprit să cunoască legea. Alegerea uneia dintre cele două modalități prevăzute de lege pentru valorificarea dreptului printr-o acțiune în pretenții, nu are efect asupra termenului de prescripție pentru realizarea celeilalte modalități.
O altă critică adusă sentinței, vizează pretinsa recunoaștere de către pârât a dreptului reclamanților prin întâmpinarea depusă la dosarul nr._
, recunoaștere care ar fi condus la nașterea unui nou termen de prescripție, calculat în opinia recurenților, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în acest din urmă dosar, și nu de la data depunerii întâmpinării, cum greșit a reținut prima instanță.
Această critică este neîntemeiată, întrucât prima instanță a reținut în mod corecta că nu se poate da eficiență art.16 din Decretul-lege nr.167/1958, întrucât reclamanții fac confuzie între recunoașterea dreptului reglementată de această dispoziție legală, și anume a unui drept distinct sub forma unor pretenții individualizate și recunoașterea formală a dreptului la acțiune.
În fina, nici în ceea ce privește nașterea interesului pentru formularea acțiunii, susținerile recurenților nu sunt întemeiate, întrucât acesta s-a născut la data rămânerii irevocabile a sentinței de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, când au avut cunoștință că au rămas fără proprietatea apartamentului și nu ulterior, la data predării imobilului proprietarilor de drept.
Având în vedere toate aceste considerente, intimata a solicitat instanței de control judiciar, respingerea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr.3286/18 Februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cu consecința menținerii acesteia ca temeinică și legală.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, T. ul în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, îl va respinge pentru următoarele considerente:
În cadrul primului motiv de recurs se susține că la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 831/2006 a Judecătoriei C. -N. recurenții nu puteau avea cunoștință despre întinderea pagubei suferite.
T. ul constată că sentința civilă menționată, prin care s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 30239/_, încheiat între S.C. Constructardealul S.A. și recurenți, a rămas irevocabilă la data de 0_ (f. 7-11, 19-22 dosar judecătorie).
Potrivit alin. 1 al art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei "începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască"; paguba. Este evident că la data rămânerii irevocabile a sentinței recurenții cunoșteau întinderea pagubei suferite și exista și temei de drept pentru repararea acesteia.
Împrejurarea că, ulterior, prin Legea nr. 1/2009 au fost adoptate norme mai favorabile pentru beneficiarii Legii nr. 112/1995, nu este de natură să permită o altă concluzie. În realitate, recurenții reclamanți aveau posibilitatea de a solicita pe calea acțiunii promovate în temeiul acestui ultim act normativ, în principal, prețul de circulație al imobilului, iar în subsidiar, prețul actualizat al acestuia. Constatarea se impune mai ales în condițiile în care, art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicată, text introdus prin Legea nr. 1/2009, vizează restituirea prețului de piață al imobilelor în ipoteza proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Rezultă cu puterea evidenței că textul are o aplicabilitate limitată la ipoteza definită.
Față de cele expuse, pe de o parte, sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că la data menționată nu au cunoscut întinderea pagubei, iar pe de altă parte, cele potrivit cărora formularea acțiunii din dosarul nr._ a întrerupt cursul prescripției. De altfel, nici recurenții nu precizează în baza cărui text din Decretul nr. 167/1958 ar fi putut opera întreruperea prescripției.
Prin al doilea motiv de recurs se susține că pretențiile recurenților au fost recunoscute de către pârât, prima dată, prin întâmpinarea depusă iar, ulterior prin toate pozițiile procesuale formulate în dosarul nr._, fiind incidente dispozițiilor art.16 lit. a) din Decretul nr.167/1958.
Criticile recurenților sunt nefondate iar textul legal invocat nu este aplicabil. Astfel, prin întâmpinarea formulată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. (f. 43-44 dosar judecătorie) pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect obligarea sa la restituirea prețului de piață, arătând că nu sunt incidente dispozițiile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, pârâtul a arătat că reclamanții (recurenții din prezenta cauză - n.n.) "pot solicita prețul actualizat…în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001";. Recurenții puteau beneficia de prețul actualizat în baza textului legal arătat dar cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Sunt nefondate și criticile cuprinse în motivul de recurs subsecvent deoarece, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței care formează obiectul controlului judiciar, posesia și folosința imobilului nu au relevanță în calcul termenului de 3 ani al prescripției extinctive, iar față de constatările anterioare nu se impune examinarea celorlalte susțineri cu privire la momentul de la care s-a născut dreptul cu privire la formularea prezentei acțiuni.
În lumina considerentelor expuse, T. ul apreciază că sunt nefondate în întregime criticile recurenților, în cauză nefiind prezent motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G. și P. V., împotriva Sentinței civile nr.3286/18 Februarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.20._ al Judecătoriei C.
-N., care va fi menținută în totul.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G. și P.
V., împotriva Sentinței civile nr.3286/18 Februarie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.20._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
2013.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Fată și pronunțată în ședința publică din data de 03 Decembrie
Președinte, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. | Judecător, E. L. |
Grefier, L. C. |
L.C. 04 Decembrie 2013
Pregătit pentru motivare/A.P.B./04 Decembrie 2013 Red. E.L./2 exemplare/_
Jud. fond: M. Lazăr - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Sentința civilă nr. 944/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 4339/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
