Decizia civilă nr. 135/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 135/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: Președinte: P. G.
J. ecător: P. M. B.
J. ecător: W. D.
G. ier: M. C.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului formulat de către pârâții H. V. V., cu domiciliul în localitatea Rona de Sus, nr.1333, județul M., H. I., cu domiciliul în localitatea Rona de Sus, nr.1333, județul M., S. V., cu domiciliul în localitatea Rona de Sus, nr.1276, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1285 din data de_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 1285 din 29.V.2012 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul B. M. împotriva pârâților H. V. V., H. I. și S.
V. și în consecință au fost obligați pârâții să mute târla oilor amplasată de către aceștia pe terenul pășune alpină din locul denumit "Crucea Lutoasei"; din hotarul comunei Poienile de sub Munte, teren proprietatea reclamantului situat între vecinii - fond forestier - U.A.112 - pășune - Fetco Anastasia, B. M. ,
B. G. și U. G. . În caz de refuz al pârâților de a muta târla de pe terenul reclamantului s-a autorizat pe reclamant să o mute pe cheltuiala pârâților.
În considerentele sentinței se reține că:
Instanța văzând obiectul cererii de față dispune soluționarea cesteia fără citare părților.
Față de susținerile reclamantului, obiectul cererii și actele depus la dosarul cauzei și menționate mai sus, instanța reține următoarea stare de fapt: așa cum rezultă din titlul de proprietate nr.45878/4 /_, reclamantul B.
M. este proprietar asupra suprafeței de 34 h și 500 m.p. teren - pășune alpină în parcela denumită " Crucea Lutoasei";, fiind pus in posesie conform procesului verbal nr.48/_ .
În primăvara acestui an dorind să urce cu oile la pășunat pe terenul proprietate lui a constat că pe acest teren, pârâții și-au instalat "târla"; pt. propria lor turmă ,, aceștia primind repartizarea de pășunat de la Primăria Comunei Rona de Sus. deși suprafața pășunii alpine "Crucea Lutoasei"; estre de circa 1200 m.p., pârâții și-au instalat stâna pe suprafața pe care a fost pus in posesie reclamantul, acesta neputând să-și instaleze propria târlă pe terenul proprietatea lui. Față de cele reținute mai sus, instanța văzând prevederile art.581 c.pr.civ. urmează să admită cererea așa cum a fost formulată. Urgența măsurii fiind dată de faptul că reclamantul nu are posibilitatea să-și ducă propriile animale la pășunat pe terenul proprietatea lui, fiecare zi de întârziere aducându-i prejudicii însemnate. Cu privire la construcția denumită "târlă";, este de menționat că aceasta este o amenajare provizorie și nu este o construcție ce ar necesita autorizație de construcție sau de demolare eliberate în baza legii 50/1991 republicată.
Împotriva sentinței au declarat recurs H. V. și H. I. precum și S.
V. care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială. În subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară și a probei testimoniale, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului se arată că, în mod nelegal s-a soluționat cererea de ordonanță președințială fără citarea părților. Prin promovarea unei astfel de hotărâri a adus grave prejudicii recurenților. Nu sunt îndeplinite cerințele pentru admisibilitatea ordonanței președințiale. Recurentul H. V. este organizator de stână și este beneficiarul contractului de închiriere a pășunii comunale Lutoasa încheiat pe o perioadă de 5 ani. Pe terenul în cauză este amplasat un saivan, o construcție din teren, având dimensiunile de 6 m lățime și 15 m lungime cu destinația de adăpost pentru animale, care nu este proprietatea recurentului H. V., ci este proprietatea Primăriei Comunei Rona de Sus, deci se impune identificarea acestei construcții. Pentru a se putea muta "tarla"; se impune administrarea de probe, respectiv proba cu expertiza tehnică, pentru identificare sub aspect de CF a terenului, pentru identificarea construcțiilor aflate pe acest teren și proba testimonială prin care să se stabilească care sunt construcțiile amplasate, proprietatea cui este saivanul.
Hotărârea instanței de fond este nelegală. Față de dispozitivul sentinței pronunțate în cauză ea este fără termen, prin urmare s-a dispus o măsură cu caracter permanent. Ori pe cale de ordonanță președințială nu se pot lua măsuri cu caracter permanent s-a admis acțiunea formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă, nefiind proprietar de carte funciară a imobilului în cauză.
Recurenții H. I. și S. V. nu au calitate procesuală pasivă, deoarece nu ei au amplasat "turla"; de oi pe terenul "Lutoasa";.
Intimatul B. M., prin întâmpinarea depusă (f. 10), a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că atunci când H. V. a închiriat terenul de la Primăria Rona de Sus nu s-a asigurat ce a închiriat, nu a solicitat predarea terenului închiriat și astfel a ocupat intenționat și în cunoștință de cauză terenul.
În probațiune s-a depus copie după coala CF 50522 Poienile de Sub Munte, titlul de proprietate 1948 din 16.V.2003, Hotărârea nr. 8 din 2012 privind repartizarea pășunii Lutoasa-Cruce, contractul de închiriere, o lucrare de expertiză întocmită de expertul Zlampareț în dosarul nr._ .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 45878/4 din 10 ianuarie 2007 s-a reconstituit în favoarea reclamantului B. M. dreptul proprietate cu privire la suprafața de 34 ha 5000 mp teren pășune situat în satul Poienile de Sub Munte și hotărârea la locul numit "Crucea Lutoasei";.
Prin titlul de proprietate nr. 1948 din 16.V.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Comunei Rona de Sus cu privire la suprafața tabulară de 110 ha 600 mp teren situat pe teritoriul comunei Poienile de Sub Munte. Terenul este situat tot la locul numit "Lutoasa Cruce"; și "Dosul Lutoasei";.
Prin contractul de închiriere a pășunii comunale Lutoasa încheiat la 24.IV.2012 (f. 17) Consiliul Local Rona de Sus a închiriat suprafața de 50 ha teren pășune Lutoasa pârâtului H. V., pe o perioadă de 5 ani, cu începere din anul 2012 și până în anul 2016.
Potrivit concluziilor din raportul de expertiză întocmit de expert Zlampareț I. (f. 56) între terenul atribuit petentului B. M. (34,50 ha) și terenul atribuit Comunei Rona de Sus există o suprapunere de 21,8588 ha.
Potrivit art. 581 C.pr.civ., pe lângă condițiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conținutul acțiunii civile, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea anumitor condiții speciale. Aceste condiții speciale care trebuie îndeplinite în mod cumulativ sunt: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și condiția ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. Este suficient ca una din condiții să nu fie îndeplinită pentru a nu se putea admite cererea de ordonanță președințială.
Prima condiție e aceea a urgenței în cauză se apreciază a nu fi îndeplinită.
Așa cum s-a arătat reclamantul deține un titlu de proprietate cu privire la terenul situat la locul numit "Lutoasa";. La fel și Primăria Rona de Sus deține un titlu de proprietate, între cele două titluri există o suprapunere de teren pentru suprafața de 21,8588 ha. În cauză nu rezultă pe terenul cui s-a edificat acea construcție și de către cine. În maniera în care a fost formulată cererea de ordonanță președințială se solicită mutarea "târlei"; de oi, deci luarea unei măsuri definitive, ceea ce nu se poate admite potrivit disp. art. 581 C.pr.civ.
Pe cale de consecință se apreciază că recursul promovat de recurenți este fondat, urmând a fi admis, conform art. 312 alin. 1, 2, art. 304 pct. 9 C.pr.civ și a se modifica în tot sentința judecătorească în sensul respingerii de ordonanță președințială.
Văzând și disp. art. 274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de H. V., H. I. și S. V. contra sentinței civile nr. 1285 din 29.V.2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus județul M.
, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul B. M. cu toate capetele de cerere.
Obligă pe intimat să plătească 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurenților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 6 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
P. G. P. M. | B. | W. D. | M. | C. |
Red.: P.G./t.red.: M.C._ /2 ex.
J. ecător la fond: G. Mariș
← Decizia civilă nr. 132/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 131/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|