Decizia civilă nr. 128/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 128/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. G.
J. ECĂTOR: P. M. B.
J. ECĂTOR: W. D.
GREFIER: M. C.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de către pârâtul T. T., cu domiciliul în localitatea M., nr. 999A, județul M., precum și recursul declarat de intervenientul T. V., cu domiciliul în localitatea M., str. M.
, nr.999, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1800 din data de_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului- pârât T. T. și a recurentului-intervenient T. V., lipsă fiind intimata
C. M. prin P. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
T. ,
Deliberând asupra recursurilor civile formulate de T. T. și T.
V. instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1800 pronunțată la data de 28 august 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes și a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta C. M. prin P. . De asemenea a fost admisă în principiu cererea de intervenție, iar pe fond cererea de intervenție a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii,
excepții ce se analizează cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 C.pr.civ., ea nu sunt întemeiate.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În speță, nu se analizează în esență dreptul de proprietate al nici uneia dintre părți, dat fiind și specificul procedurii ordonanței președințiale ce nu presupune o analiză pe fond a pretențiilor părților ci doar un examen sumar al cauzei, pentru a se putea stabili de partea cui este aparența dreptului, astfel că nu se poate reține obligativitatea reclamantei de a chema în judecată proprietarul terenului, astfel cum a pretins pârâtul, ci reclamanta, solicitând luarea de urgență a unor măsuri vremelnice legate de folosința unei suprafețe de teren, a chemat în judecată în mod corect persoana care s-a opus exercitării acesteia în mod nestingherit, împiedicând transportul de balast depozitat pe teren.
Totodată, s-a arătat că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii, interes ce este legitim, născut și actual, personal și direct, urmărindu- se continuarea normală a unor lucrări publice de reabilitare a drumurilor din comună contractate cu SC Hidroconstrucția SA și evitarea unor pagube cauzate de neexecutarea contractului încheiat, lucrări zădărnicite de imposibilitatea transportării balastului aflat pe terenul înscris în C.f.5528 nr.top.4298/7 în suprafață de 3007 mp.
Analizând pe fond cererea formulată prin prisma susținerilor părților, probatoriului administrat și dispozițiilor legale aplicabile în speță, instanța a apreciat că reclamanta solicită o intervenție urgentă a justiției pentru luarea unor măsuri în condițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale, pentru admisibilitatea căreia instanța trebuie să verifice îndeplinirii celor trei condiții specifice acestei proceduri: urgența , neprejudecarea fondului litigiului si vremelnicia masurilor luate.
Părțile sunt în litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra unui teren de 3007 mp, identificat în C.f.5528 nr.top.4298/7, reclamanta prevalându- se de faptul că este proprietara tabulară a imobilului, astfel cum atestă extrasul de C.f. depus în cauză, iar pârâtul ( susținut de către tatăl său, intervenient) de faptul că acesta ( tatăl), a obținut sentința civilă nr.2308/_, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unor suprafețe de teren din comuna M., printre care și cea menționată, asupra căreia T. V. nu a fost pus în posesie până în prezent.
Pârâtul l-a reprezentat pe tatăl său în toate demersurile efectuate cu privire la imobilul teren, până recent, iar în urma plângerii penale formulata de către reclamantă, s-a constatat că a plăsmuit cele două contracte de vânzare- cumpărare care au stat la baza pronunțării sentinței civile nr.2308/_ (ordonanța Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus din data de_ și sentința penală nr.166/_ ), pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus aflându-se dosarul nr._ având ca obiect cererea de revizuire a hotărârii judecătorești amintite.
Pe fondul situației de fapt și de drept expuse, reclamanta dorește să se folosească de imobilul teren, iar pârâtul încearcă să împiedice acest lucru, prin demersuri personale pe care le arogă tatălui său, o persoană în vârstă și care, încă de la nivelul anului 2007, s-a constatat că nu are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, fiind încadrat în grad de handicap grav, permanent.
Pârâtul a apreciat că este în interesul său să nu îl mai reprezinte pe T.
V. (dosar_ ,_ *) arătând în prezenta cauză că tatăl său și-a revenit, că nu mai este bolnav și că nu înțelege să îl reprezinte sub nici o formă. Problema stării de sănătate a intervenientului, dacă "și-a revenit"; astfel cum susține pârâtul sau nu, daca este sau nu necesara reprezentarea acestuia, în condițiile în care fiul său o refuză mai nou, este o chestiune care se va reglementa în cadrul dosarului având ca obiect punerea sub interdicție -_ și nu poate împiedica soluționarea cererii reclamantei, mai ales că T. V. are calitatea de intervenient în interes alăturat pârâtului în această cauză, astfel cum o califică instanța și cum rezultă din apărările formulate, solicitându-se doar respingerea cererii de chemare în judecată.
Legat de cererea de intervenție formulată, s-a dispus admiterea în principiu a acesteia, întrucât intervenientul își justifică interesul de a fi introdus în cauză, apărările sale fiind destinate să combată, în comun cu cele ale pârâtului, susținerile reclamantei.
Reclamanta a renunțat la capătul de cerere ce viza obligarea pârâtului la ridicarea autobasculantei parcata pe teren, urmând a se lua act de aceasta și rămânând în discuție doar solicitarea privind obligarea pârâtului să permită transportarea balastului depozitat pe teren.
Cu privire la condiția esențială, enunțată expres de dispozițiile art.581 C.pr.civ., respectiv urgența, aceasta a fost apreciată ca fiind justificată în speță de către reclamantă, fiind într-o situație ce face necesară luarea imediată a unor masuri pentru prevenirea unei pagube iminente. Astfel cum s-a constatat în urma cercetării la fața locului, pe imobilul teren se află depozitat balast, acesta urmând a fi folosit la lucrările pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna M., contractate de către reclamantă. Acest lucru reiese și din declarația martorului A. ca Leon, iar pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că intențiile reclamantei ar fi acelea de a amenaja acolo o piață târg de animale sau alte construcții. Nu prezintă relevanță ce firmă a depozitat acolo balastul și intermediază lucrările cu executantul, beneficiarul lucrărilor fiind reclamanta, care administrează drumurile comunale. Programul în cadrul căruia se desfășoară lucrările de reabilitare este finanțat din fonduri europene, astfel cum a atestat martorul A. ca Leon și există termene certe de execuție și finalizare a lucrărilor, orice impediment ivit în derularea contractului implicând timp și costuri suplimentare. Locația terenului permite depozitarea și transportarea de balast în condiții optime, iar folosirea acesteia înlesnește derularea lucrărilor. Pârâtul
a împiedicat transportul de balast, amenințând echipa de lucrători și este evident că se opune ca reclamanta să se folosească de teren, drept dovadă fiind toate demersurile sale și cele relatate de martorul menționat, precum și de către Mesaros Mitica la fata locului. Actele pârâtului sunt cu atât mai mult nefundamentate, din moment ce nu are nici un drept asupra terenului, astfel cum susține chiar el, tatăl său fiind cel căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului, ori dacă nu dorește să acționeze în numele tatălui său și nu are nici o legătură cu terenul, rezultă în mod cert că orice act întreprins personal pentru a împiedica folosința imobilului este un abuz.
Aparența dreptului de folosință a terenului este de partea reclamantei, proprietara tabulară a imobilului și date fiind constatările organelor de urmărire penală în dosarul nr.1507/P/2009 al Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus.
Măsura ce se solicită a fi luată este vremelnică, fiind solicitată până la soluționarea dosarului civil nr._, deci practic folosirea terenului pentru depozitarea și transportul de balast urmează a fi realizată temporar, până la soluționarea pe fond a litigiului privind drepturile reclamantei asupra terenului. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C.pr.civ., pe cale de consecință, cererea de ordonanță președințială a fost admisă, fără somație sau trecerea vreunui termen, în conformitate cu dispozițiile art.581 alin.4 C.pr.civ.,
pentru a fi evitate și alte pagube.
Dată fiind soluția pronunțată asupra cererii de chemare în judecată, a fost respinsă pe fond cererea de intervenție voluntara accesorie.
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în cuantum de 11 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a declarat recurs pârâtul T.
T., solicitând admiterea recursului declarat și desființarea în totalitate a acesteia.
Au fost invocate excepția lipsei calității procesuale active a Comunei M. și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului și lipsa de interes in promovarea acțiunii.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este proprietara balastului care este depozitat pe respectivul teren și nici dovada faptului că a fost mandatată de una dintre societățile comerciale care realizează lucrările pe raza comunei pentru a o reprezenta în judecată. Din acest punct de vedere s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului s-a arătat că accesul pe proprietatea respectivă se realizează pe drumul ce aparține pârâtului.
În subsidiar s-a arătat că se invocă lipsa dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului în litigiu.
Pe fond cererea de recurs nu a fost motivată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.9C.proc.civ., respectiv art. 137 C.proc.civ.
La data de 31august 2012 a fost formulat recurs de către intervenientul T.
V., în cuprinsul căruia a arătat că solicită desființarea hotărârii pronunțate fiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C.proc.civ.
În motivarea cererii s-a arătat că nu a fost citat de către instanța de judecată. La data de 28 august 2012 a fost depusă o cerere de suspendare a judecății cererii de ordonanță președințială până la numirea unui curator special pentru intervenient. Această cerere nu a fost admisă.
S-a mai susținut că au fost încălcate toate drepturile procesuale deoarece nu a fost citat în cauză.
S-a mai arătat că terenul este proprietatea recurentului T. V. și nu este de acord cu depozitarea materialelor de construcție pe terenul respectiv. În sprijinul acestei susțineri s-a arătat că sunt hotărârile judecătorești atașate dosarului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.304pct.5și 9 C.proc.civ., art. 43 alin. 2 C.proc.civ.,art. 24 Constituția României, art. 6 CEDO și art. 99 lit. t din legea 303/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, instanța reține următoarele:
Motivele de recurs invocate de recurenți au motivate în drept prin prisma prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ.
În ceea ce privește excepțiile invocate de recurentul T. T. se constată că acestea vizează excepția lipsei calității procesuale active, respectiv pasive a părților din prezenta cauză.
În priința excepției lipsei calității procesuale active a Comunei M. se constată că pe terenul situat în M. și înscris în CF M. nr. 5528 nr. cadastral 4298/7 a fost depozitat balast folosit pentru amenajarea drumurilor agricole din comuna M. . Acest teren este întabulat în CF arătat mai sus, titular al dreptului de proprietate fiind menționat Statul Român prin Consiliul popular M. .
Este adevărat că tatăl recurentului T. T., respectiv intervenientul T.
V. a obținut dreptul de a i se reconstitui dreptul de proprietate în baza Sentinței civile nr. 2308/_ asupra terenului înscris în CF 1079 nr. top 4298/7, însă până la acest moment intervenientul nu a fost pus în posesie.
Se mai reține din cuprinsul dosarului întocmit la fond că reclamanta C.
M. a încheiat cu SC Hidroconstrucția SA Contractul de lucrări nr. 1375 din_ potrivit căruia s-a obligat să asigure executantului suprafețele de teren necesare pentru depozitarea materialelor și organizarea de șantier (art. 12 din contractul depus la filele 17-20). Din acest punct de vedere, în măsura în care
C. M. a pus la dispoziție terenul arătat mai sus, iar executantul, sau alte societăți comerciale subcontractante ale lucrărilor și-au depozitat materialele
deconstrucție, iar reclamanta avea obligația de a asigura aceste spații, se consideră ă aceasta are calitate procesuală activă, chiar și în măsura în care nu este proprietara bunurilor acolo depozitate.
Reținând aceste aspecte se consideră excepția invocată ca fiind neîntemeiată, astfel că aceasta va fi respinsă.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului T.
T. se consideră că și aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate.
Prin cererea de chemare în judecată s-a arătat că se solicită obligarea pârâtului să permită transportul balastului depozitat pe terenul înscris în CF 5528 nr. cadastral 4298/7 în suprafață de 3007 mp și obligarea pârâtului T.
T. să-și ridice autobasculanta de pe terenul respectiv.
Așadar pretenția reclamantei C. M. a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul T. T., solicitându-se instanței să-l oblige pe acesta să aibă o anumită conduită.
Se reține că din punct de vedere procedural, capacitatea procesuală pasivă constă in identitatea dintre pârât și persoana căreia i se solicită o anumită conduită. Din această perspectivă pârâtul are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cererii, se constată că recurentul a invocat și lipsa calității de proprietar a reclamantei-intimate. În privința acestei apărări, instanța reține faptul că în prezenta cauză nu se pune în discuție dreptul de proprietate, iar instanța nu este chemată să stabilească titularul acestui drept. Dimpotrivă, în cadrul procedurii simplificate a ordonanței președințiale, instanța este îndrituită să dispună asupra unei cereri, dispoziția fiind una vremelnică. Astfel se consideră că în mod corect a stabilit instanța de fond faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ.
În cauza dedusă judecății cererea vizează încetarea acțiunilor recurentului prin care intimata este în imposibilitate de a ridica anumite bunuri de pe terenul arătat mai sus, teren înscris în CF 5528 M. nr. cadastral 4298/7.
În ceea ce privește această cerere se constată de către instanța de recurs, că J. ecătoria, în mod legal a stabilit starea de fapt, iar soluția pronunțată este una legală și temeinică, fiind constatându-se cele 3 condiții pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, iar pe fond, având în vedere starea de fapt statuând-se că cererea formulată este întemeiată.
Având în vedere cele de mai sus, instanța consideră recursul declarat de recurentul T. T., neîntemeiat, astfel că acesta va fi respins.
În privința recursului declarat de T. V., acesta este nefondat, pentru următoarele motive:
În privința susținerii că nu a fost citat în cauză, instanța reține că instanța de fond a dispus citarea acestuia sens în care a si amânat cauza. La dosarul cauzei se află citația de la fila 67 cu mențiunea afișării citației. Din acest punct
de vedere, reținând și caracterul urgent al procedurii ordonanței de plată se constată că recurentul T. V. a fost citat în cauză.
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosarul cauzei la filele 73-74, se constată că acestea au fost depuse după dezbaterea cauzei și în mod corect nu au fost avute în vedere de către instanță. Susținerile părților, apărările formulate de aceștia și proba cu înscrisurile ce urmează a fi administrate trebuie depuse până la închiderea dezbaterilor. Depunerea acestora după închiderea dezbaterilor nu poate duce la analiza acestora de către instanța de judecată.
În ceea ce privește numirea unui curator special, instanța consideră că există obligația de ase numi un curator persoanei incapabile sau care este lipsit temporar de discernământ. În cazul de față se constată că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, personal de recurent, acesta a arătat că "și-a revenit";, astfel că nu se poate pune în discuție numirea unui mandatar sau tutore în cauză.
Nu în ultimul rând instanța constată că cererea formulată la instanța de fond a fost calificată ca fiind cerere de intervenție accesorie, astfel că apărările formulate trebuie să se circumscrie apărărilor formulate de recurentul-pârât T.
T. .
Având în vedere cele de mai sus, instanța consideră recursurile declarate de T. T. și T. V. ca fiind nefondate, astfel că în baza art. 312, raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., instanța le va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a Comunei M., excepție invocată de recurentul T. T. .
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului T. T., excepție invocată de T. T. .
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. T. domiciliat în C. M. str. Lunca Morii nr. 999/A jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 1800 pronunțate la data de 28 august 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. V. domiciliat în C. M. str. M. nr. 999 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 1800 pronunțate la data de 28 august 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
P. G. P. M. B. W. D. M. C.
Red./dact./M.B.P./_ 2ex.
← Decizia civilă nr. 131/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 68/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|