Decizia civilă nr. 149/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 149/A/2013
Ședința publică din 22 Martie 2013 Completul compus din: Președinte: Ana-SS
Judecător: O. R. G. Grefier: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul apelant M. I. împotriva Sentinței civile nr. 16244/_, pronunțată în dosarul nr. _
al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații I. DE M. L. C.
N., S. C., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului I. de M. L. C. -N., avocat L. P., lipsă fiind apelantul M. I. și intimatul S. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 martie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea Penitenciarului Bistrița o adresă, prin care comunică instanței faptul că în data de_ apelantul M. I. a fost pus în libertate, iar citația pentru acest termen i-a fost comunicată sus-numitului sub semnătură. Totodată se mai arată că domiciliul apelantului este în C. -N., str. T. nr. 11, jud. C. .
La data de 07 februarie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea apelantului chitanța nr. 519602241/_, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apelantului să se prezinte în cauză.
Reprezentantul intimatului solicită lăsarea cauzei la finalul ședinței, în eventualitatea prezentării apelantului.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului I. de M. L. C. -N., avocat L. P., lipsă fiind apelantul M. I. și intimatul S. C. .
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, arată că raportul de constatare medico- legală nu este un act juridic, ci constituie un mijloc de probă, iar aprecierea unei probe în afara cadrului procesual în care a fost administrată nu este posibilă, motiv pentru care demersul procedural al apelantului este
inadmisibil. În speță, apreciază că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 184 C.pr.civ.
Apelantul susține falsul raportului de expertiză raportat la corectitudinea diagnosticului reținut și nu falsul scrisului sau semnăturii actului. Concluzionând, apelul declarat de reclamant este vădit netemeinic.
T. UL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civila nr. 16244/_ , pronunțată în dosarul nr. _
al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M. I. aflat în Penitenciarul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul S. C. și pârâtul I. DE M. L. C. .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În fapt prin cererea sa, reclamantul urmărește anularea raportului de constatare medico-legală nr. 2432/II/a/74 din_ ca fiind întocmit ca urmare a unui fals invocând art. 184 C.pr.civ.
Potrivit art. 64 alin. 1 C.pr.civ., constatarea medico-legală reprezintă un mijloc de probă, care în temeiul art. 63 alin. 2 C.pr.civ. este supusă aprecierii organului judiciar, în scopul aflării adevărului.
Constatarea medico-legală nu constituie un act juridic care să dea naștere la drepturi și obligații și care să fie supus anulării de către instanță. După cum s-a arătat anterior acesta va face obiectul analizării în cadrul cauzei pentru a cărei lămurire a fost dispus și întocmit în procesul de apreciere a probelor de către instanță. Prin urmare, nu se poate vorbi de o anulare a unei constatări medico-legale, de vreme ce aceasta reprezintă rezultatul opiniei ori concluziilor unui expert în urma constatărilor sale.
Raportul de constatare medico-legal reprezintă un act procedural ce cuprinde constatările medico-legale, a cărui anulare se poate obține în condițiile art. 197 alin. 1 C.pr.pen., însă nulitatea intervine doar în situația încălcării unor norme procedurale referitoare la întocmirea acestui act, cum ar fi lipsa semnăturii expertului, omisiunea de a răspunde la toate întrebările fixate, necompetența, etc.
Instanța a reținut, prin prisma motivelor de nulitate invocate de reclamant, că acesta nu invocă vicii de procedură ale raportului de constatare medico-legală, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 197 alin. 1 C.pr.civ., a căror încălcarea putea fi de altfel invocată doar potrivit art. 197 alin. 4 C.pr.pen.
Fiind vorba de critici legate de constatarea medico-legală în sine, instanța reiterează faptul că, nu există un act juridic ci, în speță se contestă un mijloc de probă. Astfel că, indiferent dacă sunt corecte ori eronate cele arătate de expert în cadrul constatărilor sale, modalitatea prevăzută de lege pentru persoana vătămată de cele constatările expertului o constituie posibilitatea de a invoca aceste aspecte în fața instanței și chiar a instanțelor care apreciază probele.
Totodată, verificarea modului de întocmire a raportului de constatare medico-legală este supus unei proceduri speciale prevăzute de art. 26-28 din
O.G. nr. 1/2000.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat ca inadmisibil și nefondat în drept demersul judiciar al reclamantului, cu atât mai mult cu cât, dispozițiile art. 184 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, cât timp a existat o judecată penală, în cadrul căreia s-au analizat susținerile reclamantului și s-a stabilit că nu există o atestare în fals. Astfel, prin Decizia penală definitivă nr. 127/R/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, s-a reținut că fapta de fals intelectual cu privire raportul de constatare medico-legală nu există, fiind menținută soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtului S. C. . Ori, această hotărâre are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, în temeiul art. 22 alin. 1 C.pr.pen., în ceea ce privește existența faptei de fals, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia, motivele ce au stat la baza judecății penale fiind aceleași cu cele invocate în speță și care au fost tranșate definitiv de instanța penală.
Instanța a mai arătat că, întemeierea soluției de neîncepere a urmării penale pe art. 10 lit. d C.pr.civ. și nu pe art. 10 lit. a C.pr.pen. nu este de natură a modifica concluziile de mai sus ale instanței, mai ales că, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost justificată tocmai de absența laturii obiective și subiective a faptei de fals.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel reclamantul M. I. , solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii cererii.
În motivare, apelantul a arătat, cu privire la faptul că acțiunea este inadmisibilă, că instanța a tratat cu superficialitate și în mod total eronat acțiunea sa deoarece:
În cadrul procesului penal s-a constituit parte civilă în temeiul art. 14 și 15 C.pr.pen.
Acțiunea publică s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, iar prin Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Î. cu privire la aplicarea dis part. 14 alin. 3 lit. a din C.pr.pen. și a dispoz. art. 184 C.pr.civ s-a stabilit că acțiunea aparține părților.
Raportul de constatare medico-legală a cărui anulare o solicită nu este un act procedural sau o dispoziție legală care reglementează desfășurarea procesului penal ci este un act/înscris oficial așa cum este el arătat în art. 289 C.pen., deoarece este emis de o instituție publică, deci nu pot fi invocate prev. art. 197 C.pr.pen.
În această situație legea prin prev art. 189 C.pr.civ și art. 14 alin. 3 lit. a C.pen, îi dă dreptul apelantului să solicite anularea unui înscris oficial care a fost folosit ca mijloc de probă dacă a fost întocmit în urma unui fals prin care s-a alterat adevărul privind numai conținutul său, adică faptele, datele sau împrejurările pe care este chemat să le probeze chiar dacă din punct de vedere al condițiilor legale de formă înscrisul este valabil.
Nu în ultimul rând, prin această abordare a către instanța de fond a cererii apelantului, instanța îi "anulează"; dreptul de a beneficia de prevederile art. 394 alin. 1 lit. C.pr.pen.
Cu privire la faptul că demersul judiciar al apelantului este nefundat în drept, acesta arată următoarele:
În mod eronat, netemeinic și nelegal instanța de fond apreciază că este nefondat deoarece în cadrul judecății penale s-a stabilit că nu există o atestare în fals, fiind menținută soluția procurorului de neîncepere a
urmăririi penale din dos. 8499/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Din studierea rezoluției procurorului rezultă că neînceperea urmăririi penale a fost dispusă în temeiul art. 10 lit. d deoarece lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv latura subiectivă.
În această rezoluție este evidențiat că a fost introdusă în cuprinsul raportului de constatare medico-legală sintagma de "soc hemoragic"; care nu se regăsește în FO2595, cu toată că este consemnat că acest diagnostic a fost preluat din foaia de observație FO2595.
Din moment ce acest diagnostic trebuia preluat din FO2595 iar în aceasta nu există acest diagnostic, și totuși el apare în raportul de constatare medico-legală, rezultă că a fost introdus în urma unui fals intelectual, chiar dacă această faptă nu este infracțiune datorită lipsei laturii subiective.
În mod eronat, netemeinic și nelegal instanța de fond a reținut că neînceperea urmăririi penale a fost justificată tocmai de absența laturii obiective și subiective a faptei de fals.
Dacă ar lipsi și latura obiectivă este evident că această faptă nu ar exista, ceea ce ar fi dus la neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 alin. 1 lit. a C.pr.pen.
De altfel, falsul intelectual presupune, sub aspectul (laturii obiective) elementului material o activitate de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă.
Făptuitorul a trecut în cuprinsul raportului în mod mincinos o faptă despre care înscrisul este destinat să facă probă.
În temeiul art. 184 C.pr.civ., falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă.
Sub acest aspect instanța a respins în mod nelegal cererea reclamantului de a fi interogat faptuitorul C. S., prin care dovedea, coroborat cu celelalte probe de la dosarul cauzei că raportul de constatare medico-legală a fost întocmit în urma unui fals, iar pe cale de consecință acesta trebuie anulat.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I. de M. L. C. -N. a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și menținerea hotărârii de fond.
În motivare, s-a arătat că, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, raportul de constatare medico-legală constituie un mijloc de probă. Orice nemulțumiri ale părților participante la procesul penal raportat la conținutul/modul de întocmire al unui raport de constatare medico- legală vor putea fi analizate doar cu respectarea prevederilor art. 115 alin.
2 C. pr. pen., și anume prin refacerea/completarea constatării tehnico- științifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize. De asemenea, netemeinicia susținerilor apelantului este relevată și de prevederile art. 63 alin. 2 C.pr. pen., potrivit cărora aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată. Prin urmare, o apreciere a posteriori a unui mijloc de probă folosit într-un proces penal, ulterior finalizării procesului penal, nu poate constitui decât un demers inadmisibil.
Astfel, realitatea și corectitudinea celor reținute de expert în cuprinsul raportului de constatare medico-legală pot fi contestate doar în
fața organului de urmărire penală sau instanței care apreciază această probă și nicidecum printr-un demers procedural separat ca în cazul de față.
Această concluzie se impune și prin prisma faptului că în materia procesului penal nulitatea poate opera doar în condițiile art. 197 C. pr. pen. Astfel, încălcarea oricăror altor prevederi legale decât cele vizate de art. 197 alin. 2 C. pr. pen. va putea fi invocată doar în condițiile art. 197 alin. 4
pr. pen. (și anume numai dacă motivul de nulitate a fost invocat în cursul efectuării actului când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului), și nicidecum printr-un demers civil separat.
În concluzie, aprecierea unei probe în afara cadrului procesual în care a fost administrată nu este posibilă, motiv pentru care demersul procedural al reclamantului este unul inadmisibil.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 184 C. pr. civ. în cazul de față, intimata face următoarele precizări:
În primul rând, ipoteza în care falsul se va cerceta de instanța civilă, ipoteză vizată de acest articol, face referire strict la ipotezele în care în fața instanței civile este depus un înscris care ulterior este defăimat ca fals de una dintre părți. Aceasta este singura concluzie posibilă, întrucât art. 184 este plasat în capitolul "Verificarea de scripte".
Astfel, în cazul în care una dintre părțile unui litigiu declară, cu referire la un înscris depus în fața instanței, că scrisul sau semnătura sunt false, și arată pe autorul/complicele falsului, instanța poate suspenda judecarea pricinii și poate sesiza procurorul cu cercetarea acestui aspect. Când totuși nu este caz.de judecată penală, acest fals va putea fi cercetat de instanța civilă (ipoteza vizată de art. 184 C. pr. civ.).
Prin urmare, pentru a fi în prezența unei situații de cercetare a falsului de către instanța civilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: în cursul derulării unui proces civil să fie depus în fața instanței un înscris care să fie defăimat de una dintre părți ca fiind fals; falsul să privească scrisul sau semnătura înscrisului (art. 180 alin. 1
C. pr.civ.)
Este lesne de observat faptul că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cazul de față, întrucât: reclamantul pune în discuție falsul unui raport de constatare medico-legală, ce a fost administrat ca și probă într-un proces penal; pretinsul fals nu vizează scrisul/semnătura actului, ci corectitudinea diagnosticului reținut în cuprinsul raportului de constatare medico-legală atacat.
În al doilea rând, art. 184 C. pr. civ. vizează cazurile în care, deși a fost dispusă de către organul de urmărire penală/instanța penală o soluție dintre cele prevăzute de art. 10 C. pr. pen. ori acțiunea publică s-a prescris, constatarea falsului unui act ar putea produce consecințe pe tărâm civil. Astfel, calea procedurală la care face referire art. 184 C. pr. civ. poate fi urmată doar în măsura în care s-ar urmări obținerea unei reparații pe tărâm civil, cum ar fi despăgubirile materiale, neputând fi utilizată pentru lipsirea de efecte a unei hotărâri penale definitive prin care reclamantul M. I. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.
Cu alte cuvinte, chiar și o eventuală constatare a falsului raportului de constatare medico-legala în discuție nu ar fi în măsură să producă vreo consecință pe tărâm civil. În momentul de față, procesul penal a fost
finalizat, prin condamnarea numitului M. I., iar acest lucru nu va putea fi schimbat sub nicio formă de o instanță civilă. Este firesc să fie așa, întrucât nu poate fi conferită unei instanțe civile posibilitatea de a infirma cele statuate în mod definitiv de o instanță penală, într-o atare situație aducându-se atingere puterii de lucru judecat a deciziei penale.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, a existat o judecată penală în cadrul căreia au fost analizate susținerile apelantului-reclamant și s-a stabilit în mod irevocabil prin decizia 127/R/_ a T. ului C. pronunțată în dos._ că nu există fapta de fals intelectual cu privire la raportul de constatare medico-legala, fiind menținută soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Decizia penală mai sus amintită a T. ului C. are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în temeiul art. 22 alin. 1 C. pr. pen. cu privire la: existența faptei de fals, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia, motivele care au stat la baza judecății penale fiind aceleași cu cele care sunt invocate în prezent de apelantul-reclamant.
În ceea ce privește întemeierea demersului apelantului-reclamant pe prevederile art. 14 alin 3 C. pr. pen., este de subliniat faptul că acest articol se referă la acțiunea civilă atunci când aceasta este exercitată în cursul procesului penal prin constituire de parte civilă și nicidecum la o acțiune civilă de sine stătătoare.
Mai mult, nu se vede cum poate fi întemeiată o acțiune civilă pe prevederi ale Codului de procedură penală, în condițiile în care prin plângerea penală formulată de către reclamant, acesta nu a înțeles să se constituie parte civilă și nu a solicitat anularea înscrisului ce face obiectul acțiunii deduse judecății.
Așadar, dacă ar fi urmărit consecințe de ordin civil prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată, apelantul-reclamant ar fi avut posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal. Faptul că nu a făcut-o denotă intențiile sale de a contracara efectele penale ale deciziei de condamnare printr-un proces civil, demers în mod evident inadmisibil.
Susținerea apelantului-reclamant potrivit căreia instanța de fond, prin soluția dată, îi "anulează" dreptul de a beneficia de un eventual caz de revizuire a hotărârii penale prin care a fost condamnat, este lipsită de consecințe juridice. Astfel, misiunea instanței este aceea de a aprecia condițiile de admisibilitate și temeinicie ale cererii introductive, și nu aceea de a asigura reclamantului pârghii pentru eventuale demersuri viitoare.
Cât privește netemeinicia susținerilor apelantului-reclamant intimatul a arătat următoarele: Inexistența falsului
Prin decizia penală nr. 127/R/2010 a T. ului C. s-a statuat în mod definitiv faptul că diagnosticul inițial de șoc hemoragie exista la momentul întocmirii raportului de constatare medico-legală a cărui anulare se solicită de către reclamant deoarece dl dr. S. C., la momentul întocmirii acestuia, nu a făcut decât să copieze diagnosticul astfel cum fusese acesta reținut de medicii de la I. Inimii "N. Stăncioiu" unde victima Iancu C. a fost transportată de urgență.
Așa cum s-a reținut în cuprinsul deciziei penale nr. 127/R/2010 a T. ului C. (pag. 15 a acesteia), diagnosticul de șoc hemoragie apare de altfel și în procesul-verbal din data de_ (aflat la fila 101 a dosarului penal de fond) întocmit de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Cluj, deoarece acesta fusese diagnosticul reținut de personalul medical din cadrul I. ui inimii imediat după incident.
Prin urmare, diagnosticul de șoc hemoragic a fost reținut imediat după incidentul a cărui victimă a fost numitul Iancu C. de către medicii de la I. Inimii, fără vreo implicare a vreunui medic legist din cadrul IML
C. .
De altfel, este important de subliniat faptul că dlui S. C. i s-a solicitat să întocmească un raport de constatare medico-legală, și nu un raport de expertiză medico-legală. Este important de sesizat această diferență tocmai datorită caracterului urgent al raportului de constatare medico-legală, care de cele mat multe ori nu permite examinări imediate amănunțite și care se bazează pe constatările făcute de medicii care au examinat victima imediat după incidentul care a cauzat rănile.
În aceste condiții, concluzia care se desprinde nu este doar aceea că dl dr. S. C. nu s-a făcut vinovat de falsificarea raportului în cauză, ci și aceea că falsul nu a existat de fapt raportul de constatare medico-legală fiind legal întocmit.
Un alt aspect esențial este acela că raportul de constatare medico- legală ce face obiectul prezentei judecăți a fost întocmit în depline condiții de legalitate, deoarece concluziile acestuia au fost confirmate de către Comisia Superioară de M. L. din cadrul INML Mina Minovici, cel mai înalt for de medicină legală, care prin avizul E_ (aflat la fila 35 din dosar) a confirmat în totalitate conținutul și concluziile acestui raport. Prin urmare, toate căile legale de cenzurare a legalității acestui raport de constatare medico-legală au fost epuizate, temeinicia concluziilor acestuia fiind deja confirmată.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 184 C.pr.civ., întrucât a existat o judecată penală, fiind pronunțată Decizia penală definitivă nr. 127/R/_, dată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit art. 64 C.pr.pen., constatarea medico-legală reprezintă un mijloc de probă și că aceasta poate fi anulată doar în conformitate cu art. 197 C.pr.pen., și anume pentru încălcarea unor norme procedurale, cum ar fi lipsa semnăturii expertului sau altele de acest fel.
Ori, reclamantul nu invocă vicii de procedură ale raportului de constatare medico-legală, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 197 C.pr.pen.
În plus, așa cum a arătat prima instanță, constatarea medico-legală nu constituie un act juridic.
Potrivit teoriei dreptului civil (Drept civil român, G. Beleiu, Editura Șansa, 1993, f. 118): "Prin act juridic se înțelege o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica ori stinge un raport juridic civil concret.";
Fiind doar un mijloc de probă, constatarea medico-legală poate fi supusă cenzurii instanței în fața căreia a fost administrat și se analizează împreună cu toate celelalte probe administrate în cauză.
În acest sens, se constată că în dosarul penal în care s-a întocmit constatarea medico-legală contestată de reclamant au fost administrate și alte probe, inclusiv o altă constatare medico-legală, astfel că soluția pronunțată în respectivul dosar nu s-a întemeiat doar pe constatarea medico-legală contestată, ci pe toate celelalte probe administrate în cauză.
Așadar, chiar dacă s-ar admite cererea reclamantului de anulare a constatării medico-legale, aceasta nu ar avea nici o consecință, astfel încât demersul judiciar promovat de reclamant în prezentul dosar apare ca lipsit de finalitate.
Apelantul a mai invocat că prima instanță a reținut în mod greșit că în cadrul judecății penale s-a stabilit că nu există o atestare în fals.
Din analiza actelor depuse la dosar și din lecturarea Deciziei penale nr. 127/R/2010, rezultă că Tribunalul Cluj a analizat în motivarea acelei decizii atât latura subiectivă, reținând că nu a existat intenție și nici vinovăție, cât și latura obiectivă, menționându-se în mod expres că nu există o atestare în fals și că făptuitorul și-a întocmit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu.
Față de toate aceste considerente, se constată că motivele de apel sunt nefondate.
În consecință, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamantul M. I., împotriva Sentinței civile nr. 16244/_, în dosarul nr._ * al Judecătoriei C.
-N., pe care o va păstra în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamantul M. I. împotriva Sentinței civile nr. 16244/_, în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Președinte, Ana-SS
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 01 Aprilie 2013 Tehn AP - _
Red. ORG/ 5 ex.
Jud fond: T. an S. -B. - Jud. C. -N.
| ← Decizia civilă nr. 474/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 231/2013. Anulare act → |
|---|
