Decizia civilă nr. 231/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 231/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către reclamantul C. H. în contra Sentinței civile nr. 131 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimata S. R. C. S., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul apelantei, avocat Sima Ionuț, cu împuternicirea la fila 14 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Reprezentantul apelantului depune dovada citarii intimatului prin publicitate conform art. 95 alin. 3 C.pr.civ., cu data de 10 aprilie în ziarul Monitorul de C. .
T. ul dispune a se consemna faptul că procedura de citare prin publicitate este îndeplinita.
Interpelat fiind de către instanță, reprezentantul apelantei arată că nu are cunoștință dacă aceasta firma a exploatat terenul, bănuiește că a început exploatarea, acesta fiind motivul pentru care încearcă să o oprescă. Nu știe dacă există muncitori sau au fost acolo. Nu are alte cereri.
Așa fiind, T. ul declară închisă procedura probatorie și acordă cuvântul pe scurt, asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, pentru motivele aratate in scris pe care le sustine oral pe scurt. Nu solicita cheltuieli de judecata.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.131/07 Februarie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. H., în contradictoriu cu pârâta S. R. C. S., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr.5/_ și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Huedin la data de_ sub nr. dosar_ iar în timpul judecății, la data de_ a intrat în vigoare Legea nr.287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată cu modificări prin Legea nr.71/2011.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Noul cod civil legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă iar potrivit alin. 3 al aceluiași text legal, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.
În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, la data de_ având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract încheiat la data de_, astfel încât, în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil.
La data de_ între Consiliul de Administrație al C. H., jud. C.
, reprezentat prin președinte L. Ștefan și pârâtul SC R. C. SRL s-a încheiat, pe o perioadă de 49 ani, un contract denumit de către părți contract de concesiune.
Potrivit clauzelor contractuale, obiectul contractului îl constituie
"preluarea în concesiune"; a unui teren în suprafață de 0,25 hectare, din totalul de 56 de hectare aflat în posesia membrilor C. ui în vederea exploatării de piatră și a desfășurării altor activități necesare acestui scop, în schimbul plății unui preț de 30.300 Euro/an.
Contractul a fost semnat de către președintele consiliului de administrație, L. Ștefan din partea C. ui H., în calitate de concedent și de către dl. B.
T. din partea SC R. C. S.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că acest contract reprezintă un act de dispoziție, având în vedere, pe de o parte, durata încheierii, apreciindu-se sub acest aspect că înstrăinarea folosinței unui bun pe o perioadă mai îndelungată de timp excede limitele administrației pure, constituind un act de dispoziție iar, pe de altă parte, obiectul contractului, respectiv exploatarea de piatră și desfășurării activităților necesare acestui scop, astfel încât, dat fiind faptul că în momentul returnării bunului acesta nu va mai putea fi returnat în starea pe care o avea în momentul încheierii contractului, deoarece se va fi consumat din esența sa, prin încheierea acestei convenții s-a realizat practic un act de dispoziție asupra terenului și nu doar un act de administrare. S-a arătat că, întrucât prin semnarea convenției s-a realizat un act de dispoziție asupra terenului, acesta este nul, deoarece nu îndeplinește condiția esențială a existenței consimțământului composesoratului, semnătura unei astfel de convenții neputând fi făcută decât după o hotărâre a adunării generale, în conformitate cu prevederile statutare.
Potrivit dispozițiilor art.948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiect determinat și cauză licită. Lipsa oricăreia dintre condițiile prevăzute de acest text legal atrage nulitatea absolută a convenției.
În speță, ca motiv de nulitate absolută a fost invocată lipsa unui consimțământ valabil exprimat a C. ui H. la încheierea contractului înregistrat sub nr.5/_ .
Consimțământul reprezintă condiția esențială, de fond și generală a actului juridic civil, care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior iar pentru a fi valabil exprimat consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vicii de consimțământ.
În speță, instanța trebuia să verifice dacă la încheierea contractului în litigiu a fost respectată condiția esențială a exprimării unui consimțământ valabil de către
C. H., iar pentru a constata valabilitatea acestui consimțământ, instanța trebuie să verifice dacă acesta a fost exprimat în conformitate cu dispozițiile Statutului C. ui, reclamantul invocând faptul că un consimțământ valabil la încheierea unui astfel de contract putea exprima numai Adunarea Generală, nu Consiliul de Administrație, motivat de faptul că respectivul contract privește un act de dispoziție.
Potrivit dispozițiilor art.24 lit. a Statut, Consiliul de Administrație are nu numai atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului iar potrivit dispozițiilor art.27.1 lit. a Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții.
În consecință, raportat la aceste dispoziții statutare, a rezultat faptul că un consimțământ valabil poate exprima, la încheierea unui act de administrare, Consiliul de Administrație al composesoratului, prin Președintele composesoratului iar în ceea ce privește actele de administrare, prin dispozițiile statutare s-a instituit
obligația consiliului de administrație de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului.
Această competență a Consiliului de Administrație de a încheia acte de administrare prin reprezentarea Președintelui, a rezultat și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.14.1 din Statut, care reglementează atribuțiile exclusive ale adunării generale. Astfel, potrivit lit. f și i ale textului menționat, Adunarea Generală a C. ui H. are ca atribuții exclusive mărirea și micșorarea patrimoniului composesoratului prin acte de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate, respectiv dezbaterea modificărilor privind structura proprietății prin reduceri sau majorări de drepturi ca urmare a achiziționării unor active sau a unor drepturi composesorale de către composesorat, respectiv a unor hotărâri judecătorești definitive și avizarea operării acestor modificări în evidențele composesoratului.
Adunarea Generală are competență exclusivă în ceea ce privește actele care vizează mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoral, în vreme ce actele de administrare sunt de competența Consiliului de Administrație iar în speță, prin actul încheiat nu s-a mărit și nu s-a micșorat patrimoniul C. ui H. .
Întrucât, raportat la considerentele expuse, Consiliul de Administrație al C. ui H., prin Președinte, poate exprima un consimțământ valabil la încheierea unui act de administrare, în verificarea motivului de nulitatea invocat de către reclamant, instanța trebuia să stabilească dacă prin contractul nr.5/_ s-a făcut un act de administrare asupra patrimoniului composesoratului sau un act de dispoziție.
Potrivit clauzelor contractuale inserate în cuprinsul art.1, obiectul contractului este ,,preluarea în concesiune a terenului,, în suprafață de 56,84 ha, înscris în CF 141, nr. top 1330, proprietatea composesoratului. Durata concesiunii este de 49 ani, potrivit art. 2 iar prețul concesiunii și modalitatea de plată este stabilită conform dispozițiilor art.4-7 din contract.
Potrivit dispozițiilor art. 480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Atributele dreptului de proprietate sunt dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui (jus utendi), dreptul de a-i culege fructele și veniturile pe care le poate da (jus fruendi) și dreptul de a dispune de lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare (jus abutendi).
Față de clauzele contractului, raportat la dispozițiile art.480 Cod civil, instanța a apreciat că, în speță, contractul nr.5/_ reprezintă un act de administrare al patrimoniului composesoratului și nu un act de dispoziție.
Astfel, art.8 din contract a stabilit dreptul concesionarului de a exploata în mod direct terenul ce face obiectul contractului iar în exercitarea acestui drept concesionarul are ,,dreptul de a folosi terenul… și de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii potrivit obiectivelor stabilite prin contract,,. Corelativ, concesionarul are, potrivit art.10, obligația de a asigura exploatarea eficientă în regim de continuitate și permanență, obligația de a achita prețul concesiunii (art.11), preț care se achită anual, în rate eșalonate (art.4), precum și obligația instituită de art.14, de a restitui concedentului amplasamentul. Tot prin contract s-a stabilit, în cuprinsul art.9, dreptul concedentului de a verifica prin reprezentant terenul concesionat, precum și modul de respectare a obligațiilor.
Potrivit dispozițiilor art.977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante iar nu după sensul literal al termenilor.
Față de acest text legal, raportat la clauzele contractuale, a rezultat că intenția părților a fost aceea de a încheia un contract numit de părți ,,concesiune,, care reprezintă un act de administrare a patrimoniului composesoratului, și nu un act de dispoziție, act pentru care consimțământ valabil poate exprima, în conformitate cu dispozițiile art.24 lit. a și art.27 alin. 1 lit. a Statut, Consiliul de Administrație, prin Președinte.
Astfel, chiar dacă contractul în litigiu a fost denumit de către părți
,,concesiune,, acesta este un contract nenumit, prin care părțile au înțeles ca, în
schimbul unei contraprestații de natură pecuniară, să se cedeze folosința - nu proprietatea - terenului, prin cedarea acesteia proprietarul exercitându-și dreptul de a-i culege fructele naturale sau civile, aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor legale referitoare la regimul concesiunilor, cuprinse în Legea nr.219/1998, obiectul reglementării concesiunii îl constituie bunurile proprietate publică ori privată a statutului sau unităților administrativ teritoriale și activitățile și serviciile publice de interes național sau local sau alte servicii iar în speță nu este vorba despre o concesiune reglementată de lege, terenul care formează obiectul contractului în litigiu nefăcând parte din bunurile strict reglementate potrivit dispozițiilor Legea nr.219/1998.
Motivele invocate de către petent în susținerea punctului său de vedere că actul este unul de dispoziție, raportat la durata contractului și la exploatarea pietrei, piatră care reprezintă un product, deoarece consumă esența bunului supus închirierii, nu au putut fi primite de către instanță, aceasta întrucât, prin însăși dispozițiile statutare, composesoratul a restrâns sfera actelor care intră în atribuția exclusivă a adunării generale la mărirea și micșorarea patrimoniului composesoratului prin acte de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate, respectiv dezbaterea modificărilor privind structura proprietății prin reduceri sau majorări de drepturi ca urmare a achiziționării unor active sau a unor drepturi composesorale.
Instanța a apreciat ,,concesionarea,, suprafeței de teren de 56,84 ha drept un act de administrare atât raportat la întregul patrimoniu al composesoratului cât și pentru faptul că cedarea folosinței acestui teren nu micșorează patrimoniul composesoratului. .
În ceea ce privește exercitarea atributelor dreptului de proprietate, fiind evident că prin contractul în litigiu composesoratul nu a exercitat jus abutendi, respectiv dreptul de a dispune de lucru, nici prin înstrăinare, nici prin consumare, întrucât dreptul de proprietate nu a fost transferat pârâtului și nici terenul care formează obiectul contractului nu se poate susține că se consumă prin exploatare. Ceea ce se consumă prin exploatare este piatra existentă pe acest teren, însă exploatarea acestei pietre intră în sfera lui jus utendi, care reprezintă dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui - dreptul de a întrebuința un teren pe care se află o carieră de piatră conform naturii și destinației sale, aceea de a exploata piatra - precum și a lui jus fruendi, care reprezintă dreptul de a culege fructele și veniturile pe care le poate da bunul aflat în proprietate.
În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la categoria de bunuri din care face parte piatra ce urmează a fi exploatată, instanța a reținut că piatra dintr-o carieră reprezintă un product, însă contractul în litigiu are ca obiect cedarea folosinței terenului, astfel cum s-a arătat în paragraful anterior, iar acest fapt reprezintă un act de folosință și nu unul de dispoziție asupra patrimoniului composesoratului.
Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art.948 Cod civil., aceasta a fost respinsă.
Față de dispozițiile art.274 și următoarele Cod procedură civilă, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr.131/07 Februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Huedin, a declarat apel în termen legal, reclamantul C. H. (f.3-6), prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate, constatării nulității absolute a contractului de concesiune nr.5/01 Decembrie 2008 și repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că în mod greșit a statuat instanța fondului că, contractul de concesiune nr.5/01 Decembrie 2008 reprezintă un act de administrare și nu un act de dispoziție, făcând referire la dispozițiile art.8 din contract care stabilesc dreptul concesionarului de a exploata în mod direct terenul ce face obiectul contractului, în exercitarea acestui drept concesionarul având
dreptul de a folosi terenul și de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii potrivit obiectivelor stabilite prin contract.
Instanța de fond a subliniat în acest context dreptul concesionarului de a asigura exploatarea eficientă în regim de continuitate și permanență, de a achita prețul concesiunii, precum și obligația de a restitui concedentului amplasamentul.
Apelantul consideră că aprecierea instanței raportat la calificarea contractului de concesiune ca fiind un act de administrare este în mod vădit eronată, având în vedere durata pentru care a fost încheiat contractul, coroborat cu scopul contractului, respectiv exploatarea de piatră de pe terenul ce face obiectul concesiunii.
În acest sens, instanța de fond în mod greșit a considerat că prin exploatarea pietrei, subliniind chiar că această exploatare se va face "în regim de continuitate și permanență"; pentru o perioadă de 49 de ani, concesionatul culege fructele bunului concesionat, fiind de fapt vorba de producte.
Astfel, sub acest aspect se impune precizarea că piatra nu constituie un fruct al terenului, ci un product, deoarece consumă esența bunului supus închirierii.
Pentru a face o interpretare corectă a voinței părților în vederea stabilirii naturii de act juridic de dispoziție a contractului perfectat, instanța ar fi trebuit să țină cont și de faptul că pârâta nu a contestat prin întâmpinare faptul că încheierea acestui contract reprezintă un act de dispoziție și, mai mult pârâta nu s-a opus nici admiterii acțiunii în anulare și nici constatării nulității absolute a contractului de concesiune încheiat în data de 01 Decembrie 2008.
Apelantul a mai învederat faptul că instanța de fond în mod greșit a interpretat voința contractuală a părților la încheierea actului juridic, respectiv a contractului de concesiune încheiat cu pârâta, instanța neluând în considerare pentru aprecierea naturii actului juridic astfel încheiat toate prevederile contractuale stabilite de părți în cuprinsul contractului.
Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că prin concesionarea terenului nu s-a acordat doar dreptul concesionarului de a folosi propriu-zis acest teren, ci concesionarea acestui teren a avut ca scop exploatarea carierei de piatră situate pe acest teren pe o perioadă de 49 de ani, act juridic ce determină în mod evident consumarea substanței acestui bun imobil și care presupune pe cale de consecință micșorarea patrimoniului composesoratului.
Faptul că în cuprinsul contractului de concesiune părțile au stipulat că,
"concesionarul are dreptul de a folosi terenul ce face obiectul contractului și de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii potrivit obiectivelor stabilite prin contractul de concesiune"; nu poate împiedica calificarea corectă de către instanță a pietrei exploatate din cariera aflată pe terenul concesionat ca fiind un product al terenului și nu un fruct.
Având în vedere aceste considerente conform cărora încheierea contractului de concesiune nr.5/01 Decembrie 2008 este un act de dispoziție întrucât determină micșorarea patrimoniului composesoratului, prin consumarea substanței, chiar până la epuizarea acesteia dată fiind durata contractului, a unui bun imobil cu o importanță economică considerabilă, ca și o consecință directă a exploatării acesteia în regim de continuitate și permanență.
În aceste condiții, consimțământul composesoratului în calitate de concesionar la încheierea contractului de concesiune nu a fost valabil exprimat, întrucât pentru realizarea unui act juridic de dispoziție este necesară exprimarea voinței Adunării generale a composesoratului, formată din toți membri composesori. Astfel, pentru exprimarea unui consimțământ valabil la încheierea contractului de concesiune nr.5/01 Decembrie 2008, trebuia să preexiste o hotărâre a Adunării generale a composesoratului prin care să fie aprobată încheierea acestui contract, doar în temeiul unei astfel de hotărâri, Consiliul de administrație reprezentat prin președintele său, putea să semneze contractul în mod valabil, în reprezentarea sa, pentru punerea în executare a hotărârii Adunării
generale a composesoratului.
În lipsa unei astfel de hotărâri lipsește consimțământul concesionarului la încheierea contractului de concesiune, lipsind astfel una din condițiile esențiale ale
unui act juridic civil și fiind încălcate dispozițiile art.948 pct.2 din vechiul Cod civil, lipsa consimțământului în convenții atrăgând nulitatea absolută a contractului astfel încheiat, deoarece actul juridic civil, în lipsa unui consimțământ valabil exprimat, putând avea o aparență materială, însă această aparență nu poate fi transpusă într-o aparență juridică.
Pentru toate aceste considerente, solicită constatarea nelegalității sentinței civile atacate, cu consecința admiterii cererii de apel, schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii în anulare.
Intimata deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:
Starea de fapt existență în speță a fost reținută în mod corect de către prima instanță în sensul că la data de_ între Consiliul de Administrație al C.
H., jud. C., reprezentat prin președinte L. Ștefan și pârâtul SC R. C. SRL s- a încheiat, pe o perioadă de 49 ani, un contract denumit de către părți contract de concesiune.
De asemenea potrivit clauzelor contractuale, obiectul contractului îl constituie "preluarea în concesiune"; a unui teren în suprafață de 0,25 hectare, din totalul de 56 de hectare aflat în posesia membrilor C. ui în vederea exploatării de piatră și a desfășurării altor activități necesare acestui scop, în schimbul plății unui preț de 30.300 Euro/an, contractul fiind semnat de către președintele consiliului de administrație, L. Ștefan din partea C. ui H., în calitate de concedent și de către dl. B. T. din partea SC R. C. S.
În mod evident, prin ipoteza de față suntem în prezența valorificării productelor care în esență, așa cum s-a statuat în doctrină, sunt bunuri care rezultă dintr-un alt bun.
Spre deosebire de fructe, productele se caracterizează prin aceea că, pentru a fi obținute, trebuie consumată, treptat sau dintr-o dată substanța bunului din care rezultă, însemnând că obținerea productelor implică exercițiul atributului de dispoziție materială asupra acestui bun.
În pofida acestor statuări, tribunalul conchide că elementul esențial în dezlegarea prezentei pricini îl reprezintă dispozițiile inserate în cuprinsul Statutului C. ui H. .
Astfel, la art.14.1 lit f sunt enumerate în mod neechivoc și limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală a C. ui, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate.
Raportat la aceste dispoziții statutare, tribunalul constată că încheierea contactelor de concesiune nu se regăsește printre actele juridice care conduc la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului și a căror perfectare este atributul exclusiv al Adunării Generale a C. ui.
De altfel, în mod judicios prima instanță a reținut că, în speță, competența Consiliului de Administrație de a încheia acest contract de concesiune prin reprezentarea Președintelui, a rezultat și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.14.1 din Statut, care reglementează atribuțiile exclusive ale adunării generale.
De asemenea, în mod corect s-a statuat de către judecătorul fondului faptul că potrivit dispozițiilor art.24 lit. a Statut, Consiliul de Administrație are nu numai atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului iar potrivit dispozițiilor art.27.1 lit. a Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 alin 1 C pr civ va respinge ca ca nefondat apelul declarat de către reclamantul C. H. în contra Sentinței civile nr. 131 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o păstrează în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamantul C. H. în contra Sentinței civile nr. 131 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
G. P.
G.P. 30 Aprilie 2013 A.P.B./07 Mai 2013/0920
A.F.D./4 exemplare/16 mai 2013
Judecător fond: L. -E. M. - Judecătoria Huedin
| ← Decizia civilă nr. 149/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 60/2013. Anulare act → |
|---|
