Decizia civilă nr. 15/2013. Servitute
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.15 /A/2013 Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013
Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: B. M. L., judecător JUDECĂTOR: F. G. C., președinte secția I civilă GREFIER: D. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții T. V., T. I. împotriva sentinței civile nr. 1517/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._
, având ca obiect servitute.
Dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 1517/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. V. și P. V. în contradictoriu cu pârâții T. V., T. I. , P. E., P. A. , P. S. , P. M.
, P. T. I.
, M. L.
, P. A.
, P. I.
, I. S.
, C. F.
, M. A.
și
în consecință:
S-a dispus instituirea servituții de trecere pe tot timpul anului, cu piciorul, animalele și atelaje, la terenul folosit de reclamanți și înscris în CF 26419 N., nr. top 607, peste fondul aservit înscris în CF 26420 N., nr. top. 174/1, respectiv pe traseul situat între punctele A-B-C-D potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.41-50), respectiv pe traseul indicat în culoarea roșu pe planul de detaliu de la fila 44-45.
Au fost obligați pârâții, în calitate de posesori faptici ai terenului ce constituie fond aservit, să permită accesul reclamanților de la calea publică până la terenul lor, pe acest traseu.
S-a dispus înscrierea în CF a servituții de trecere astfel instituite, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert R. I. .
Au fost obligați pârâții T. V. și T. I. să plătească reclamanților suma de 1.511,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
S-a precizat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. V. și
T. I., aceasta a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din_, ca neîntemeiată, după ce a fost pusă în discuția părților.
Potrivit extrasului de CF nr. 26419, nr. top. 607 (f. 4), terenul de natură arabil în suprafață de 373 mp are ca proprietari tabulari pe numita P. V. în cotă de 1/1, potrivit înscrierii din anul 2009.
Potrivit extrasului de CF nr. 26420, nr. top. 174/1(f.5), terenul de natură pășune în suprafață de 158 mp are ca proprietari tabulari pe numitul P. I. în cotă de 1/1, potrivit înscrierii din anul 1911.
Potrivit adresei nr.39/11956 din_ emisă de Primăria Năsăud(f. 51) dosar, decesul numitului P. I. a fost înregistrat la nr.18/_, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, pârâții P. E., P. A., P. S., P. M. P. T. I., M.
L., P. A., P. I., I. S., C. F. M., M. A. .
Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară topografică întocmit de expert R. I., imobilul în litigiu este situat în localitatea N., cartier L. și este înscris în CF 26419 N. cu nr. top 607 în suprafață de 373 mp. Accesul la acest imobil s-a făcut din str. L. peste mai multe imobile conform planului de situație, inclusiv peste imobilul înscris în CF 26240 N. cu nr. top 147/1. Acest teren nu are acces la drumul public și se propune instituirea unei servituți de trecere în favoarea fondului dominant cu nr.top.607 asupra fondului aservit cu nr. top 174/1 pe o lungime 4,7 ml și o lățime de 2,8 ml în suprafață de 13 mp materializată prin punctele A,B,C,D.
Așa cum rezultă din concluziile cercetării la fața locului și din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară topografică întocmit de expert R. I., terenul reclamanților nu are ieșire la drumul public și constituie lot înfundat. Astfel, prima instanță a reținut că nu există posibilitatea unui alt drum de acces mai scurt la calea publică, varianta de acces identificată de expert în cauză fiind mai puțin împovărătoare pentru terenul fond aservit, fiind amplasată la marginea acestuia.
Pentru aceste motive, instanța a considerat întemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată, motiv pentru care în baza art. 616 și următoarele cod civil și art. 617 din Noul Cod civil, aceasta a fost admisă și a dispus instituirea servituții de trecere pe tot timpul anului, cu piciorul, animalele și atelaje, la terenul folosit de reclamanți și înscris în CF 26419 N., nr. top 607, peste fondul aservit înscris în CF 26420 N., nr. top. 174/1, respectiv pe traseul situat între punctele A-B-C-D potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.41-50), respectiv pe traseul indicat în culoarea roșu pe planul de detaliu de la fila 44-45, fiind obligați pârâții, în calitate de posesori faptici ai terenului ce constituie fond aservit, să permită accesul reclamanților de la calea publică până la terenul lor, pe acest traseu.
În baza art. 44-46 din Decretul Lege nr. 115/1938 s-a dispus înscrierea în CF a dreptului a servituții de trecere astfel instituite, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert R. I. (f.41-50).
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța i-a obligat pe pârâții T. V. și
T. I. să plătească reclamanților suma de 1.511,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariu avocat, onorariu expertiză extrajudiciară, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform chitanțelor depuse la dosar(f.84-85, 90,2,7).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții T. V. și T. I.
solicitând în principal modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților și respingerea acțiunii formulate
împotriva pârâților recurenți, iar în subsidiar casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea cererii s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică din următoarele considerente. În primul rând pârâții recurenți nu au calitatea procesuală pasivă în cauză raportat la obiectul acțiunii introductive, neavând calitatea de proprietari ai imobilelor în litigiu, iar simpla calitate de posesori faptici ai imobilului fond aservit nu justifică chemarea în judecată a acestora în condițiile în care acțiunea nu cuprinde capete de cerere și împotriva acestora.
O altă critică adusă sentinței s-a referit la faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost legal sesizată prin acțiune și a dispus obligarea pârâților să le permită reclamanților accesul la calea publică, deși acest capăt de cerere nu a fost formulat.
În ce privește solicitarea subsidiară de casare cu trimitere spre rejudecare, s-a arătat faptul că prima instanță nu a efectuat o completă cercetare judecătorească, singura probă fiind un raport de expertiză tehnică extrajudiciară depus de reclamanți și cu toate că pârâții recurenți au contestat concluziile acestui raport și au solicitat efectuarea unei expertize judiciare, instanța a respins cererile în probațiune în acest sens, situație în care cercetarea judecătorească realizată de prima instanță este incompletă, aspect ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept s-au invocat prevederile art.299 și urm și art.274 Cod procedură civilă. Recursul declarat a fost legal timbrat.
Intimații reclamanți P. V. și P. V. au depus a dosar întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs f.23-25.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat faptul că sunt eronate susținerile recurenților potrivi cărora nu au calitate procesuală pasivă în cauză fiindcă aceștia, pe de o parte, sunt proprietari ai terenului fond aservit în baza sentinței civile nr.660/1996 a Judecătoriei N. prin care a fost admisă cererea de intervenție a acestora și s-a constatat validitatea antecontractului de vânzare cumpărare din 19 iulie 1983 în baza căruia defunctul P. V. a înstrăinat intervenientului T. V. terenul în suprafață de 5184 mp, cu prețul de 210.000 lei, potrivit identificărilor din raportul de expertiză, bunul fiind dobândit în timpul căsătoriei recurenților, iar faptul că pârâtul recurent nu a întabulat în cartea funciară această hotărâre judecătorească nu are nici o relevanță, iar pe de altă parte, pârâții justifică calitate procesuală pasivă și ca posesori faptici, deoarece din prevederile art.616 Cod civil rezultă că proprietar al terenului trebuie să fie cel al cărui lot este înfundat, respectiv cel al fondului dominant, iar cu privire la fondul aservit se face vorbire de locul vecinului, în acest sens fiind și practica judiciară.
În ce privește susținerile recurenților potrivit cărora prima instanță ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, intimații reclamanți au arătat că sunt nefondate întrucât obligarea pârâților să le permită reclamanților accesul la calea publică pe traseul servituții este consecința admiterii acțiunii, mai ales că în notele de ședință depuse au indicat motivele pentru care au fost chemați în judecată acești pârâți, respectiv ca în calitate de posesori faptici hotărârea să le fie opozabilă, să poată fi pusă în executare și în final aceștia să le permită accesul la calea publică peste terenul aflat în posesia lor.
S-a mai reliefat și faptul că sunt nefondate susținerile recurenților cum că prima instanță nu le-a încuviințat efectuarea unei expertize judiciare. În acest sens s-a
precizat că la termenul la care s-au propus și încuviințat probele, reclamanții au solicitat expertize extrajudiciare de expertul R. I., iar mandatarul pârâților și pârâții personal au arătat că sunt de acord cu efectuarea acestei lucrări, iar instanța a încuviințat proba, situație în care această probă a căpătat valențele unei expertize judiciare. După depunerea raportului de expertiză pârâții au contestat traseul servituții propus de expert în sensul că nu este până la calea publică, motiv pentru care s-a efectuat o cercetare la fața locului și s-a constat că identificările făcute de expert sunt corecte, iar traseul servituții propus de expert este singura posibilitate de acces la terenul fond dominant, că acest traseu al servituții este calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare spre calea publică.
A depus la dosar întâmpinare și pârâta intimată M. A. ce a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legale și temeinice f.21.
Tribunalul la termenul de judecată din 23 ianuarie 2013 a calificat calea de atac ca fiind apelul,
iar nu recursul, ținând cont de obiectul acțiunii civile formulat nu este evaluabil în bani fiindcă s-a solicitat doar instituirea unei servituți de trecere și notarea acesteia în cartea funciară.
Analizând sentința atacată
prin prisma și în limitele motivelor de apel invocate, tribunalul constată că se impune admiterea în parte a apelului declarat de pârâți potrivit considerentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Prima critică formulată de apelanții pârâții potrivit căreia aceștia nu ar justifica calitate procesuală pasivă în cauză este nefondată. În acest sens, tribunalul reliefează faptul că în mod corect a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive la termenul din 18 ianuarie 2012, fiindcă față de obiectul acțiunii introductive acești pârâți justifică legitimare procesuală pasivă.
Potrivit art.616 Codul civil anterior, în vigoare la data introducerii acțiunii și aplicabil în cauză, proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nici o ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului său….
Din acest text legal, tribunalul arată că se deduce că acțiunea având ca obiect instituirea dreptului de servitute trebuie intentă împotriva atât a proprietarului tabular, dar și a persoanei ce are posesia efectivă asupra imobilului fond aservit tocmai pentru ca acest drept să fie opozabil și stabilit în contradictoriu cu persoanele efectiv interesate în cauză.
Sub acest aspect, tribunalul constată că în dosarul atașat 2728/1992 s-a pronunțat sentinței civile nr.660/1996 a Judecătoriei N. prin care a fost admisă
cererea de intervenție a recurentului din acest dosar și s-a constatat validitatea antecontractului de vânzare cumpărare din 19 iulie 1983 în baza căruia defunctul P.
V. a înstrăinat intervenientului T. V. terenul în suprafață de 5184 mp, cu prețul de 210.000 lei, potrivit identificărilor din raportul de expertiză, iar acest bun imobil fiind dobândit în timpul căsătoriei recurenților, situație în care această hotărâre judecătorească are efecte directe privind calitatea de proprietar al bunului imobil în litigiu, chiar dacă ulterior recurenții nu și-au întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin această hotărâre judecătorească, situație în care din această perspectivă pârâții recurenți justifică calitate procesuală pasivă.
Aceștia de altfel justifică calitate procesuală pasivă și în calitate de posesori faptici ai imobilului fond aservit, fiindcă după cum s-a explicat, prevederile legale incidente în materie, respectiv art.616 Codul civil anterior, presupun că acțiunea
având ca obiect instituirea dreptului de servitute trebuie intentă împotriva atât a proprietarului tabular, dar și a persoanei ce are posesia efectivă asupra imobilului fond aservit, când este vorba de persoane diferite, tocmai pentru ca acest drept de servitute să fie opozabil și stabilit în contradictoriu cu persoanele efectiv interesate în cauză.
Tribunalul arată că nu este fondată nici critica subsidiară în sensul că cercetarea judecătorească nu a fost completă fiindcă nu s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară. În acest sens, trebuie reliefat că în urma calificării căi de atac ca fiind apelul s-a solicitat administrarea acestei probe în apel, însă tribunalul a respins-o ca nefiind utilă soluționării cauzei, apreciind că sunt suficiente probele administrate în cauză pentru justa soluționare a cauzei.
Trebuie reliefat că în cauză s-a efectuat un raport de expertiză extrajudiciară f.41-47 prin care s-au identificat imobilele în litigiu, s-a stabilit că imobilul reclamanților este lot înfundat, s-a stabilit traseul servituții, iar cu privire la încuviințarea și administrarea acestei probe pârâții nu s-au opus la termenul de judecată din 18 ianuarie 2012 când a fost încuviințată, situație în care valoarea probatorie a acestei expertize este similară cu cea a unei expertize judiciare, mai ales că pârâții recurenții au fost citați de expert, recurentul a fost prezent, raportul de expertiză le-a fost comunicat la termenul din 14 martie 2012, iar pârâții nu au contestat această lucrare la termenul următor din 25 aprilie 2012, ci doar la cel din 06 iunie 2012, acestea fiind practic tardiv formulate. Mai trebuie reliefat faptul că lucrarea de expertiză se coroborează cu constatările primei instanței din procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului din 12 iunie 2012, unde au fost prezenți pârâții apelanți și s-a reținut printre altele că lotul reclamanților este înfundat, că singura posibilitate de ieșire la calea publică este cea identificată de expert.
Așa fiind, tribunalul arată că acțiunea a fost corect și legal soluționată pe baza expertizei extrajudiciare depuse la dosar și a celorlalte înscrisuri existente la dosar, neimpunându-se efectuarea unei lucrări de expertiză judiciară, fiindcă starea de fapt a fost lămurită sub acest aspect.
Tribunalul arată că este întemeiată critica invocată de pârâți în sensul că prima instanță s-a pronunțat asupra a ce nu s-a cerut, fiind încălcate prevederile art.129 alin. ultim Cod procedură civilă ce prevăd că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În acest sens, tribunalul constată că pin acțiunea introductivă, care nu a fost ulterior modificată ori precizată, reclamanții au solicitat primei instanțe doar să dispună instituirea servituții de trecere pe tot timpul anului, cu piciorul, animalele și atelaje, la terenul folosit de reclamanți și înscris în CF 26419 N., nr. top 607, peste fondul aservit înscris în CF 26420 N., nr. top. 174/1 și să se dispună înscrierea în CF a servituții de trecere astfel instituite, dar nu s-a solicitat obligarea pârâților, în calitate de posesori faptici ai terenului ce constituie fond aservit, să permită accesul reclamanților de la calea publică până la terenul lor, traseu servituții.
Cu toate că nu s-a formulat un asemenea capăt de cerere, prima instanță s-a pronunțat prin sentința atacată și asupra unui petit cu care nu a fost investită legal de reclamanți și a dispus obligarea pârâților, în calitate de posesori faptici ai terenului ce constituie fond aservit, să permită accesul reclamanților de la calea publică până la terenul lor, traseu servituții.
Tribunalul arată că nu se poate reține apărarea intimaților reclamanți în sensul că obligarea pârâților să le permită reclamanților accesul la calea publică pe traseul servituții este consecința admiterii acțiunii, mai ales că în notele de ședință depuse au indicat motivele pentru care au fost chemați în judecată acești pârâți, pentru că trebuie făcută distincție între obiectul acțiunii și motivele de fapt ce stau la baza acesteia, pe de o parte, ori obiectul acțiunii nu cuprinde și cererea de obligare a pârâților să permită accesul reclamanților la calea publică, nefiind suficient faptul că acest lucru ar reieși din motivarea acțiunii, ori notele de ședință prin care s-a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive f.22, acestea nu au natura juridică a unei precizări a acțiunii, mai ales în condițiile în care acțiunea a fost formulată de un avocat. Pe de altă parte, instanța de judecată este obligată printr-o normă imperativă să se pronunțe exclusiv asupra obiectului cererii deduse judecății, neputând dispune și asupra a altceva ce nu s-a cerut, chiar dacă o asemenea dispoziție ar fi o măsură subsecventă cererii principale, adică în speță, după ce s-a instituit servitutea de trecere, au fost obligați pârâții să permită accesul reclamanților la calea publică pe traseul servituții, deși acest lucru nu s-a cerut reclamanți, instanța de judecată neputând soluționa cereri presupuse, bănuite sau implicite, ci doar cele clar formulate prin acțiunea dedusă judecății.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca, în baza art.296 Cod procedură civilă, să admită în parte apelul declarat de pârâții T. V. și T. I.
, împotriva sentinței civile nr.1517/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._, va schimba în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția primei instanțe de obligare a pârâților să permită accesul reclamanților de la calea publică la terenul lor pe traseu stabilit.
Se vor menține în întregime celelalte dispoziții ale sentinței privind instituirea servituții de trecere pe tot timpul anului, cu piciorul, animalele și atelaje, la terenul folosit de reclamanți și înscris în CF 26419 N., nr. top 607, peste fondul aservit înscris în CF 26420 N., nr. top. 174/1, respectiv pe traseul situat între punctele A- B-C-D potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.41-50), respectiv pe traseul indicat în culoarea roșu pe planul de detaliu de la fila 44-45, cea privind înscrierea în CF a servituții de trecere astfel instituite, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert R. I. și cea privind obligarea pârâților T. V. și T. I. să plătească reclamanților suma de 1.511,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
În baza art. 274 și art.277 Cod procedură civilă, tribunalul față de soluția admiterii în parte a apelului, constată că atât apelanții pârâți, cât și intimații reclamanți se află în culpă procesuală, pe care tribunalul o stabilește ca fiind egală față de modul de dezlegare a apelului, motiv pentru care tribunalul va obliga apelanții să plătească în solidar, ținând cont că au același interes în cauză, intimaților P. V. și P. V. , suma de 509,2 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
La stabilirea acestei sume, tribunalul a avut în vedere că apelanții sunt îndreptățiți să primească jumătate din cheltuielile de judecată efectuate în apel și dovedite, aferente admiterii apelului, adică 4,8 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate f.26, aceștia nedepunând la dosar dovezi privind plata onorariului avocațial în apel, iar intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească jumătate din cheltuielile de judecată în apel, adică suma de 500 lei, jumătate din onorariu avocațial achitat de intimați potrivit chitanței justificative depuse la dosar f.40 și suma de 14 lei cheltuieli de deplasare, reprezentând jumătate din suma totală de 28 lei plătită cu
acest titlu, un bilet dus întors de la domiciliu la Bistrița costă 14 lei f.42, intimatul fiind prezent la două termene de judecată în fața tribunalului, caz în care scăzând din suma de 514 lei la care sunt îndreptățiți intimații suma de 4,8 lei la care sunt îndreptățiți apelanții, rezultă suma 509,2 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel pe care trebuie să o plătească apelanții intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite, în parte, apelul declarat de pârâții T. V. și T. I. , ambii domiciliați în N., cartier L., nr.176, județul Bistrița N., împotriva sentinței civile nr.1517/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._, schimbă în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția primei instanțe de obligare a pârâților să permită accesul reclamanților de la calea publică la terenul lor pe traseu stabilit.
Menține în întregime celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelanții T. V. și T. I. să plătească în solidar intimaților P. V. și P. V., domiciliați în N., cartier L., nr. 163, județul Bistrița-N., suma de 509,2 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
M. | L. B. | G. | C. | F. L. | D. |
MLB//15 ex.// 05 februarie 2013 Jud. fond C. M.
| ← Decizia civilă nr. 9/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 29/2013. Servitute → |
|---|
