Decizia civilă nr. 16/2013. Pretenții
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 16/R
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. G.
J. ecător: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
G. ier: B. M.
Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de pârâta V. M., domiciliată în B. M., str. Transilvaniei, nr. 8/77, județul M. și domiciliul ales în B. M., str. Ana Ipătescu, nr. 3/1, județul M., împotriva sentinței civile nr. 11482 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata Ț. D., personal, lipsă fiind recurenta V. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata Ț. D. face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 415,00 lei și timbru judiciar mobil de 2,5 lei datorate pentru cererea de repunere pe rol, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau acte de depus.
Instanța, din oficiu, invocă excepția anulării ca netimbrat a recursului, după care în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, unește excepția cu fondul și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Intimata Ț. D. solicită admiterea excepției, iar pe fond respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată pentru repunerea pe rol.
Instanța reține cauza în pronunțare.
După luarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se constată depusă din partea recurentei V. M., cerere de amânare pentru angajare apărător, cererea are atașate dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 830 lei și timbru judiciar mobil în sumă de 5 lei și bilet de externare.
T.
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 11482 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ se admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Ț.
D. domiciliată în B. M., str. P. nr. 5/24, județul M., în contradictoriu cu pârâta V. M. domiciliată în B. M., str. Transilvaniei nr. 8/77, județul M. .
Este obligată pârâta să achite reclamantei suma de 6200 euro reprezentând împrumut nerestituit și dobânda legală calculată la suma de 6200 euro de la data de 03 iunie 2010 și până la achitarea integrală a debitului și să achite reclamantei suma de 1665 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, potrivit înscrisului depus la fila 5 din dosar numit "convenție";, pârâta a luat de la reclamantă cu titlu de împrumut suma de 6200 euro, termenul de restituire fiind stabilit de părți la data de_ . S-a prevăzut că în caz de neplată la scadență a sumei împrumutate, pârâta urmează să plătească penalizări de 0,15%/zi întârziere. Împrumutul a fost contractat la data de 20 iunie 2008. Convenția este semnată de pârâtă.
În interogatoriul luat pârâtei aceasta a recunoscut că a luat bani cu împrumut de la reclamantă, suma de 1000 euro în cursul anului 2007. Pârâta a arătat că a restituit suma împrumutată, respectiv suma de 30000000 ROL și în plus suma de 27000000 ROL reprezentând dobândă. Pârâta a precizat că la restituirea sumei de bani, reclamanta a refuzat întocmirea chitanțelor prin care să se dovedească restituirea și de asemenea, nu a fost niciodată prezentă o altă persoană în momentul restituirii sumelor de bani. Pârâta a recunoscut că a scris și a semnat înscrisul de la fila 5 din dosar, convenția de împrumut, convenția a fost încheiată pentru suma de 6200 euro. Pârâta a arătat că era cu reclamanta în relații amicale, și s-au încheiat convenții succesive pentru a fi acoperită dobânda percepută de reclamantă pentru sumele împrumutate .
Martora Ghirasin Ana, încuviințată reclamantei, a declarat că știe de existența împrumutării de către reclamantă pârâtei în anul 2008 a sumei de aproximativ 6000
- 6400 euro. Martora a declarat că știe de la reclamantă că suma împrumutată nu a fost restituită de pârâtă, martora auzind și personal că pârâta nu are de unde să restituie suma împrumutată. Martora a declarat că reclamanta nu obișnuiește să împrumute sume de bani (f. 64 - 65). Martorul B. e Tinucu C. a confirmat declarația martorei Ghirasin Ana cu privire la suma împrumutată. Acest martor a declarat că în vara anului 2008 a dat împrumut reclamantei suma de 2000 euro pentru ca aceasta să ajute la rându-i pe cineva (f. 66).
Din declarația martorei M. I. rezultă că părțile se cunosc de aproximativ 10 ani, fiind în relații de prietenie. Martora a declarat că a împrumutat pârâtei suma de 20000000 ROL pentru a-i restitui reclamantei. La restituirea sumei de bani martora însă nu a fost prezentă. Aceeași martoră a declarat că a împrumutat la rându-i de la reclamantă sume de bani și pentru sumele restituite reclamanta nu a eliberat chitanțe. Martora a declarat că reclamanta împrumută sume de bani cu dobândă (f. 79).
Și martora G. V. a declarat de existența împrumutului, declarând și faptul că la suma de 6200 euro s-a ajuns pentru că pârâta nu a achitat la timp ratele la împrumut și această suma include și dobânda. Martora a declarat că reclamanta o căuta pe pârâtă la locul de muncă pentru a i se restitui sumele împrumutate, martora
nu a fost însă niciodată prezentă la aceste întâlniri și nu a asistat la discuțiile dintre părți (f. 80).
Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1584 și ar. 1073 cod civil sub aspectul fondului cauzei și art. 1079 cod civil, cu privire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de_, data scadenței obligației de plată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta V. M., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului se susține că suma de 6200 euro consemnată în așa zisa convenție nu a fost predată niciodată recurentei, motiv pentru care recurenta înțelege să invoce nulitatea actului motivat de lipsa contraprestației și anume predarea sumei. Acest aspect a rezultat și din susținerea martorelor G. V. și I.
M. .
Recurenta a făcut dovada cu înscrisurile datate anterior, că erau înscrise sume diferite cu privire la care, la data formulării acțiunii, pretențiile ar fi fost prescrise. În realitate, suma împrumutată recurentei a fost de 700 euro în ianuarie 2007 și ulterior suma de 1000 euro, cu o dobândă de 20% lunar, intimata întocmind de fiecare dată cu recurenta un înscris sub semnătură privată, la care erau adăugate dobânzile aferente. Astfel la data de_ suma totală era de 2550 euro iar în alt înscris suma de 2350 euro.
Rațiunea pentru care a fost încheiat actul depus în probațiune de către reclamanta - intimată, este ascunderea de către reclamantă a practicii bine cunoscute pe care o avea aceasta și anume cămătăria. De multe ori recurenta a fost amenințată, aceasta acceptând sub presiune să semneze înscrisul în care s-a consemnat suma de 6200 euro, sumă care așa cum s-a susținut nu a fost predată recurentei. Suma totală pe care recurenta a achitat-o intimatei în diferite tranșe în anul 2008, este de 5750 lei, aproximativ 2000 euro la acea dată, aceasta depășind cu mult debitul, inclusiv dobânda aferentă.
La termenul din_, în temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost suspendată, fiind repusă pe rol pentru termenul din_, la solicitarea intimatei, care fiind prezentă la dezbateri după repunerea cauzei pe rol a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată pentru repunerea cauzei pe rol, în cuantum de 415 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurentă, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.
Aspectele invocate de recurentă în susținerea nulității convenției încheiate între părți, în sensul nepredării sumei de bani stipulată în convenție, nu sunt dovedite. Din materialul probator administrat, în mod corect instanța fondului a reținut că între părți s-a încheiat actul sub semnătură privată intitulat "convenție";, acest înscris a fost semnat de către recurentă, fără ca aceasta să facă dovada că ar fi fost constrânsă în vreun fel, suma consemnată ca acordată recurentei cu titlu de
împrumut este de 6200 euro, împrumutul a fost contractat la data de 20 iunie 2008, termenul de restituire fiind stabilit de părți la data de_ . din declarațiile martorilor audiați se poate reține că aceștia aveau cunoștință despre împrumutul acordat recurentei, cunoscând cu aproximație și suma ca fiind de aproximativ 6000 euro, dar nici cu ocazia acordării împrumutului și nici cu ocazia restituirii unor sume, nici unul din martori nu a fost prezent, aceștia făcând mențiunea că de fiecare dată au fost prezente doar intimata și recurenta.
Față de starea de fapt conturată din probele administrate, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1584 și ar. 1073 Cod civil sub aspectul fondului cauzei.
Față de considerentele reținute, tribunalul a apreciat nefondat recursul și urmează a-l respinge.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată ocazionate intimatei în recurs, respectiv va fi obligată la plata sumei de 415 lei, reprezentând taxa de timbru achitată pentru repunerea cauzei pe rol, dovedită cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE ca nefondat
recursul declarat de V. M., cu domiciliul procesual ales în B. M., str. Ana Ipătescu, nr. 3/1 - cabinet avocat Bordei Raluca în contra sentinței civile nr. 11482 din_ a Judecătoriei B. M., județul M. .
Obligă
pe recurenta V. M. să plătească intimatei Ț. D. suma de - 415 - lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ
.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte | J. ecători | G. ier | |||
P. G., P. M. | B. | , C. | V. , | B. M. |
Red./T.red C.V./_ Ex. 2
J. ecător fond: A. R. A.
← Încheierea civilă nr. 1458/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 17/2013. Pretenții → |
---|