Decizia civilă nr. 534/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 534
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Completul compus din: Președinte: P. R. M.
Judecător: I. D. -D. Judecător: C. D. Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S.C. C. N. V. S.R.L. - S. M., cu sediul în S. M., str. D., nr. 21, ap. 2. jud. S. M. împotriva sentinței civile nr. 138/_ pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat și semnat.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 138/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a respins cererea formulată de către reclamanta SC C. N. V. S. în contradictoriu cu pârâta Î.I. B. E. .
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-au derulat raporturi comerciale, concretizate în emiterea facturilor fiscale nr. 132416/_, 131983/_ ,_, 134687/_, 134297/_, în cuantum total de 1778,99 lei . Conform susținerilor reclamantei, pârâta a achitat parțial aceste facturi, rămânând un rest de plată de 727,39 lei. Conform notificării depuse la dosar la fila 8, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile prev. de art. 720^1 Cod pr. civ., trimițând această invitație prin poștă la data de_, iar instanța nu poate verifica dacă pârâta a luat cunoștință de invitația la conciliere.
S-a reținut că cererea de chemare în judecată este nefondată, deoarece din probatoriul administrat în cauză (înscrisuri) nu reiese faptul că pârâta și-a însușit prin semnătură facturile menționat. Faptul că pârâta a achitat o parte din acestea a fost reținut de către instanță pe baza afirmațiilor creditoarei reclamante care profită debitoarei pârâte, însă reclamanta nu a depus la dosar nici un act din care să reiasă că au fost achitate facturile parțial.
Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC C. N. V. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii.
In motivare se arată că sentința civilă nr. 138/2013 este netemeinică raportat la împrejurarea că reclamanta a dovedit pretențiile sale, din înscrisurile depuse rezultă plățile parțiale efectuate de către pârâta intimată, iar facturile au fost însușite de către aceasta prin semnare și ștampilare.
In drept au fost invocate disp. art. 308 Cod procedură civilă.
1
In probațiune a depus inscrisuri (hotărârea recurată, facturi fiscale). Recursul este legal timbrat.
Intimata nu s-a prezentat și nu și-a precizat poziția procesuală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale relevante în cauză, tribunalul constată temeinicia recursului dedus judecății, având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept
:
Instanta retine ca obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, astfel că, creditorului acestei obligații îi revine doar sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că între părți au existat raporturi contractuale în forma simplificată.
Debitul a fost notificat pârâtei, fiind derulată procedura concilierii directe, iar nerespectarea cerințelor impuse de art. 7201C. proc. civ. cu privire la procedura concilierii directe poate fi invocată numai de pârât la prima zi de înfățișare, ceea ce nu este cazul în speță.
In ceea ce privește însușirea facturilor de către pârâtă, instanța va reține că în materie comercială, în acord cu prevederile art. 46 C.com. (în vigoare la data nașterii raporturilor dintre părți),
"obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu: acte autentice; cu acte sub semnătură privată; cu facturi acceptate; prin corespondență; prin telegrame; cu registrele părților; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ. În fine, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă";.
În cauză, recurenta-reclamantă a înfățișat, în vederea probării creanței pretinse în contra pârâtei, facturile fiscale nr. 1313283/_ și nr. 134687/_ în valoare totală de 1037, 93 lei. Creanța recurentei este certă și lichidă rezultând din facturile fiscale ștampilate de către pârâtă și este exigibilă, fiind depășit termenul de plată convenit de părți. Recurenta și-a onorat obligația asumată de livrare a marfii, fără ca intimata să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă, de achitare integrală a echivalentului valoric al produselor de care a beneficiat.
Imprejurarea că intimata a achitat parțial debitul, rămânând un rest de 727, 39 lei, rezultă din fișa contului, depusă la dosar și va fi considerată ca acceptare de plată a debitului înscris în facturile fiscale.
Factura fiscală are calitatea de document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau a cumpărătorului și reprezintă un mijloc de probă cu privire la operațiunea efectuată, iar eventualele nereguli sau lipsuri din cuprinsul facturii pot fi invocate doar ca apărări vizând forța probantă a acesteia cu privire la pretențiile emitentului consemnate în documente.
Ori, raportat la facturile fiscale de care se folosește recurenta reclamanta, instanța va reține că acestea nu au fost contestate în vreun fel de intimata-pârâtă care nu a administrat niciun înscris care să justifice stingerea obligațiilor între cele două părți.
Având în vedere că, în speța de față, recurenta, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații, însă nu a făcut-o.
În ceea ce privește plata penalităților, solicitate de către recurenta reclamantă, instanța reține că această cerere este neîntemeiată.
În condițiile în care operațiunile comerciale dintre părți s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată, simpla mențiune pe facturi a unor penalități de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului ( art. 969 C. Civ). Așa cum s-a arătat și în practica judiciară, acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere.
2
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 138/_, pe care o va modifica în sensul admiterii, în parte, a cererii reclamantei SC C. N. V. S. în contradictoriu cu pârâta Î. I. B. E., pe care o va obliga să plătească reclamantei suma de 727, 93 lei reprezentând contravaloare produse. Totodată va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța va obliga pârâta, căzută în pretenții, să-i plătească celeilalte părți 139, 50 lei cheltuieli de judecată parțiale, compuse din taxa judiciara de timbru și timbrul judiciar, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta SC C. N. V. S. împotriva sentinței civile nr. 138/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, în consecință:
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond, admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC C. N. V. S. în contradictoriu cu pârâta Î. I. B. E. ,
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 727, 93 lei reprezentând contravaloare produse.
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere Obliga pârâtasă să plătească reclamantei 139, 50 lei cheltuieli de judecată parțiale. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, P. R. M., I. D. -D., C. D., M. L. -M.
În concediu de odihnă Semnează Prim-grefier
Red./Dact.D.C._ /2 ex
Jud. fond: S. L.
3
| ← Sentința civilă nr. 310/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1148/2013. Pretenții → |
|---|
