Decizia civilă nr. 1731/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1731/R/2013
Ședința publică din 4 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare cererea de revizuire declarată de reclamanții R.
L. M. și R. C. M. împotriva deciziei civile nr. 4551 din_ a Curții de Apel C. în dosarul nr._, privind și pe intimații P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P., MOL R. P. P. SRL și C. LOCAL C. -N. .
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate Mol R. P. P. SRL, avocat Szedilek Lenke, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 2 aprilie 2013, s-a respins cererea de abținere formulată de membrele completului de judecată C 4 R. Totodată, s-a respins și cererea de recuzare formulată de revizuientele R. L. M. și Pașca C. M., cu privire la toți membrii completului de judecată C 4 R.
La data de 21 martie 2013 și 26 martie 2013, s-a depus o precizare și o cerere de repunere în termenul de revizuire, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta pârâtei intimate.
De asemenea, la data de 4 aprilie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantelor revizuiente, o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât au formulat cerere de strămutare a cauzei. Solicită acordarea unui termen și pentru pregătirea apărării și prezentarea de noi dovezi.
Reprezentanta pârâtei intimate Mol R. P. P. SRL, arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că nu s-a făcut dovada formulării cererii de strămutare, iar, în ce privește cererea de amânare pentru pregătirea apărării, o respinge, apreciind că această cerere nu este justificată având întrucât cauza se află la al doilea termen de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate Mol R. P. P. SRL
solicită respingerea cererii de repunere în termenul de revizuire și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta pârâtei intimate Mol R. P. P. SRL, solicită respingerea cererii de revizuire, în principal ca tardivă, în subsidiar, ca nefondată, având în că nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 2 și 5 Cod proc. civ., indicate ca temei legal prin motivele de revizuire.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Decizia pronunțată în recurs ce evocă fondul cauzei
Prin decizia civilă nr. 4551 din_ a Curții de Apel C., a fost admis recursul declarat de pârâții P. M. ui C. -N. și M. C. -
N. Prin P. împotriva sentinței civile nr. 357 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, care a fost modificată, în sensul că a fost respinsă plângerea formulată de reclamantele
R. L. M. și R. C. M. .
Au fost respinse recursurile declarate de reclamantele R. L. M. și R. C. M., pârâta SC Mol R. P. P. SRL C. -N. și chematul în garanție C. Local al municipiului C. -N. .
Considerente
Așa cum rezultă din copia CF 1. C., în prezent sistată, parcela cu nr. top 11894 construcție și teren în suprafață de 486 stjp, situată pe str. Lingurarilor nr. 19, a fost proprietatea tabulară, în părți egale, a numiților
R. V. și Aitonean M., sub B8, B9, în ceea ce privește cota de 279/486 parte.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 424 din_, în anexa decretului de expropriere, imobilul fiind identificat administrativ ca fiind situat pe str. Lingurarilor nr. 21.
Pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, au formulat notificare cei doi proprietari tabulari, notificare soluționată prin dispoziția nr. 2928/_ a P. ui municipiului C. -N., în sensul propunerii acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru cota de ½ parte din cota de 279/486 parte din imobilul situat pe str. Lingurarilor nr. 19 (21), înscris în CF nr. 18608 C., cu nr., top 11894, în favoarea fiecăruia dintre revendicatori.
Pârâții au susținut, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de recurs, că plângerea a fost tardiv formulată, întrucât
antecesorul reclamantelor, R. V., a ridicat personal dispoziția de soluționare a notificării sale, însă, din confirmarea de primire depusă la dosar nu rezultă acest lucru, aceasta nefiind semnată, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția tardivității, considerând că termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost respectat.
Pe fond, față de cuprinsul cărții funciare, prin dispoziția contestată, s-a stabilit în mod corect îndreptățirea antecesorului reclamanților, respectiv a numitului R. V., precum și a fostei proprietare tabulare Aitonean M. la acordarea măsurilor reparatorii conform cotelor de proprietate din cartea funciară preluate abuziv de stat, atât în ceea ce privește terenul, cât și construcția, ulterior demolată.
Aceasta, deoarece, din cuprinsul cărții funciare nu rezultă că aceștia ar fi avut o cotă mai mare din construcție decât din teren.
De altfel, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței obiect al recursului, și instanța de fond a stabilit îndreptățirea doar la această cotă, nefiind formulate motive de recurs de către reclamante cu privire la cota pentru construcție.
Reclamantele au susținut că, în condițiile în care proprietara tabulară Aitonean M., beneficiară a dispoziției primarului, nu a contestat această dispoziție, reclamantele beneficiază de dreptul special de acrescământ rezultând din dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că li se cuvine restituirea în natură a întregului teren sau stabilirea unor despăgubiri în bani de către instanță, în măsura în care aceasta ar aprecia că există porțiuni de teren ce nu pot fi restituite în natură. În realitate, art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se referă la o cu totul altă ipoteză, și anume situația în care fostul proprietar (tabular) are mai mulți moștenitori și doar o parte dintre aceștia formulează notificare. Doar în această situație, de cota celorlalți moștenitori profită cei care au parcurs măsura administrativă stabilită de legea specială. În speță, Aitonean M. este chiar fosta proprietară tabulară, a și formulat notificare, i s-a și soluționat favorabil sub aspectul întinderii dreptului, astfel că reclamantele, din niciun punct de vedere nu pot solicita măsuri reparatorii, în natură sau în bani, în ceea ce privește porțiunea ei de proprietate din imobilul obiect al litigiului.
Așadar, față de corecta stabilire, prin dispoziția contestată, a părții din imobil pentru care se cuvin măsuri reparatorii în baza legii speciale de restituire, rămâne de stabilit natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantelor.
Din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de inginer expert Mădăraș M. T., rezultă destinația actuală a terenului solicitat a fi restituit în natură, iar acesta, așa cum corect a susținut emitentul dispoziției și unitatea administrativ-teritorială în a cărei proprietate se află în prezent terenul, are o destinație conformă cu utilitatea publică pentru care a fost expropriat și se încadrează în întregime în dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, construcția preluată fiind demolată și pe teren edificându-se alte construcții și lucrări de utilitate publică.
Astfel, conform dispozițiilor art. 10.3 din Norme, "în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele";.
Destinația terenului solicitat spre restituire, așa cum rezultă din raportul de expertiză, este aceea de: S 1 - 493 mp, teren aflat sub str.
Primăverii, carosabil cu linie de tramvai, spațiu verde și trotuar aferent; S 2
- 593 mp, teren amenajat ca parc, respectiv spațiu verde și alei; S 3 - 147 mp, teren amenajat ca parc (spațiu verde, alee și loc de joacă); S 4 - 515 mp teren aferent amenajării benzinăriei, pe care se găsesc aleea de acces auto și trotuarele dinspre str. Primăverii, platforma de acces spre pompele benzinăriei și o parte din spațiul verde amenajat peste rezervoarele subterane de carburanți.
Din descrierea expertului, necontestată de vreuna dintre părți, rezultă că spațiile S 1, S 2 și S 3 se încadrează expres în dispozițiile din Normele metodologice privind terenurile exceptate de la restituire, norme care explicitează fără a încălca dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele, în motivele de recurs, au arătat că nu există vreo interdicție legală pentru restituirea acestor terenuri, neformulând, însă, critici punctuale cu privire la considerentele instanței de fond referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 10 pct. 3 din Norme.
Discuții pot exista în ceea ce privește terenul inclus în cadrul benzinăriei, prima instanță apreciind că acesta poate fi restituit în natură, conform concluziilor raportului de expertiză topografică, însă, în realitate, așa cum corect susțin pârâții P. mun. C. -N., emitent al dispoziției contestate și M. C. -N., proprietar actual al terenului, și acest teren este o amenajare destinată nevoilor comunității, benzinăria în cadrul căreia este inclus satisfăcând o astfel de nevoie, instanța având o marjă de apreciere în acest sens raportat la enumerarea exemplificativă din cuprinsul art. 10.3 din Norme.
În realitate, ceea ce solicită reclamantele, este să li se restituie în natură un teren care, așa cum rezultă din planul de situație anexă la raportul de expertiză, este o "oază"; într-un teren de mari dimensiuni afectat unei utilități publice, aflat într-o zonă sistematizată, scopul ansamblului compus din spații verzi, alei, benzinărie, căi de comunicații etc. fiind acela de a satisface nevoile comunității urbane.
Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind posibilitatea de subrogare în drepturile persoanei juridice deținătoare parte contractantă din contractul de asociere în participațiune nu se aplică automat, ci se stabilește mai întâi posibilitatea restituirii în natură.
În ceea ce privește stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma unor sume de bani, după pronunțarea hotărârii pilot Anastasiu împotriva României, mai exact, având în vedere măsurile luate de Statul Român la indicațiile Curții Europene, Curtea de Apel C. și-a schimbat parțial jurisprudența, apreciind că, în prezent, Fondul Proprietatea este funcțional, așa cum rezultă din consultarea site-ului fondului și a site-ului
Bursei de Valori București, așadar, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu mai este un mod de reparație ineficient și iluzoriu, neimpunându-se acordarea de către instanțe doar a unor despăgubiri bănești, conform jurisprudenței anterioare.
Este adevărat că, potrivit aceleiași jurisprudențe, curtea a apreciat că durata procedurilor interne nu este una rezonabilă raportat la dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoanele îndreptățite având obligația de a parcurge două proceduri administrative, urmate, atunci când este cazul, de două proceduri jurisdicționale și a stabilit dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, stabilind valoarea de circulație a bunului preluat abuziv, apreciind că, în această situație, comisiei centrale îi rămâne doar sarcina de a emite titlul de despăgubire până la concurența sumei stabilite de instanță.
Stabilirea valorii de circulație a imobilului preluat abuziv de către stat a avut loc în acele situații în care s-a cerut instanței să cenzureze posibilitatea restituirii în natură ori a fost atacată dispoziția de respingere sau de admitere doar în parte a notificării sau când nu a fost emisă dispoziție asupra notificării, fiind recunoscut abia în instanță dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dacă instanța ar stabili direct dreptul reclamantei la măsuri reparatorii bănești, aceasta ar putea executa direct hotărârea judecătorească împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, conform jurisprudenței Curții de Apel C. în alte cauze (a se vedea, în acest sens, decizia civilă nr. 129 din 16 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr._, decizia civilă nr. 101 din 23 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. _
, decizia civilă nr. 58/_, pronunțată în dosarul nr._ și încheierea civilă f.n. din_ din dosarul nr._ ).
Ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești ce reflectă jurisprudența invocată a Curții, prin decizia nr. 27 din_, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, iar acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul
nr. 1 și ale art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt inadmisibile.
În considerentele acestei decizii, ÎCCJ reține că "la momentul sesizării instanței de judecată, în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul nu are un "bun actual", pentru că nu există o decizie administrativă sau judecătorească definitivă care să îi recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate.
El a inițiat doar o procedură administrativă prin care a urmărit să beneficieze de măsuri reparatorii, sub forma restituirii în natură sau prin echivalent, pentru bunul preluat de stat înainte ca R. să ratifice Convenția, procedura administrativă astfel declanșată fiind supusă controlului judecătoresc.
Reclamantul nu se poate prevala nici de o speranță legitimă, deoarece "creanța de restituire", în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care reclamantul ar putea-o invoca, este o creanță sub condiție.
Chiar dacă problema întrunirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului este analizată în cadrul procedurii administrative, atunci când se fac propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, această chestiune este soluționată irevocabil în cadrul demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin urmare, la momentul sesizării instanței de judecată, creanța nu poate fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a avea o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
În aceste circumstanțe, obligarea statului român la despăgubiri, motivat de faptul că reclamantul beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, nu poate fi primită, din moment ce, Ia momentul sesizării instanței, reclamantul nu are un bun și nici o creanță
suficient consolidată, de natură a-l face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Nici constatarea nefuncționalității Fondului "Proprietatea" în cadrul numeroaselor hotărâri pronunțate de C.E.D.O. în cauze împotriva României nu poate atrage calitatea procesuală pasivă a statului în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Procedura în fața Fondului este o procedură execuțională, care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sau hotărârea instanței, iar rolul statului, în respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, este acela de a-și construi un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice, acest rol neputând fi cenzurat pe calea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Or, crearea unei jurisprudențe prin care statul poate fi obligat direct la despăgubiri nu reprezintă doar o schimbare a debitorului obligației de plată, ci și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.
Punerea în executare a hotărârilor prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, este debitor se face de această dată de la bugetul de stat, cu condiția ca acesta să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești.
În acest sens, în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, C.E.D.O. a avut în vedere și ipoteza achitării despăgubirilor direct de la bugetul de stat, a constatat că există o problemă structurală în mecanismul acordării măsurilor reparatorii și a luat act că această modalitate reprezintă o "sarcină foarte importantă pe care legislația în materie de bunuri imobile naționalizate o impune bugetului de stat și referitor la care Guvernul recunoaște că este dificil de suportat" (paragraful 227).";
Conform dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod proc. civ., deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, or, din considerentele deciziei, rezultă că procedurile administrative și jurisdicționale prevăzute de legile interne nu contravin dispozițiilor art. 6 par. 1 din CEDO și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că trebuie aplicate în continuare de către instanțe.
În consecință, reclamantelor le rămâne deschisă calea prevăzută de Titlul VII a Legii nr. 247/2005, ele neputând solicita stabilirea dreptului lor la despăgubiri bănești în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Raportat la toate aceste considerente, recursul reclamantelor a fost apreciat ca nefondat.
Tot ca fiind nefondate au fost apreciate și recursurile pârâtei SC Mol
R. P. P. SRL C. -N. și a chematului în garanție C. Local al municipiului C. -N., întrucât terenul aferent benzinăriei nu va fi restituit în natură, pârâta neformulând recurs cu privire la fond, ci doar în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție, iar chematul în garanție, deși a invocat motive de fond, împotriva sa, acțiunea a fost respinsă, nejustificând un interes în exercitarea recursului.
Au fost apreciate ca fiind fondate recursurile declarate de P. mun.
C. -N., în calitate de emitent al dispoziției contestate și de M. C. -N.
, în calitate de proprietar al terenului cu privire la care prima instanță a dispus restituirea în natură.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, reclamantele R. L. M. și R. C.
M. au formulat o cerere de revizuire, solicitând revizuirea ei, întrucât este nelegală, din mai multe considerente, și anume:
Instanța de recurs nu a analizat în mod obiectiv motivele de recurs invocate de recurentul M. C. -N. prin P., luând în considerare probele existente la dosar și a judecat recursul prin prisma unor susțineri care nu se sprijină pe probe obiective.
În al doilea rând, revizuienții consideră ca lipsă de obiectivitate și reaua credință ce derivă dintr-o vădită discriminare, dată de faptul că R.
V., a cărui moștenitori sunt, fiind de etnie romă, s-a implicat în mod curent în probleme politice, fiind membru al Partidei Romilor, astfel că nu s-a bucurat de un tratament egal cu al celorlalți cetățeni ai municipiului C.
-N., în realitate cu autoritățile locale.
În al treilea rând, motivul invocat la pct. 2, nefiind invocat în recurs, având în vedere încrederea în nepărtinirea justiției în ce privește dreptul reclamantelor la un proces echitabil nu poate fi privit ca lipsit de relevanță, deoarece există dovezi clare din care să rezulte motivele invocate, care coroborate cu refuzul nejustificat al M. ui C. -N. de a soluționa cererea lui R. N. și de a-i acorda despăgubiri pentru cota parte din terenul ce i-a fost expropriat, astfel că pot constitui motive pentru revizuirea deciziei civile nr. 4551/R/2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., precum și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ulterior, au depus o completare a motivelor de revizuire, solicitând și repunerea în termenul de revizuire, raportat la data redactării hotărârii.
În această completare, revizuientele invocă și motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod proc. civ., pe motiv că recurenții al căror recurs a fost admis au criticat hotărârea instanței de fond doar sub aspectele tardivității formulării plângerii, al dispunerii retrocedării în natură a terenului în suprafață de 501,5 mp și al cuantumului despăgubirilor prin echivalent stabilite de instanță, nu și a legitimității dreptului reclamantelor în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 sau al posibilității despăgubirii din Fondul Proprietatea. Motivele de recurs privesc doar retrocedarea în natură și cuantumul despăgubirilor stabilite prin expertiză. Din motivarea deciziei pronunțată în recurs, nu rezultă că instanța ar fi ținut cont de aceste aspecte și, în consecință, nu face referire la ceea ce recurenții P. mun. C. -N. și M. C. -N. prin P. au solicitat în mod expres, respectiv respingerea cererii "cu consecința menținerii dispoziției nr. 2928 din 17 noiembrie 2005 emisă de P. municipiului C. -N. ";.
Mai mult, greșit a constatat instanța de recurs că terenul pe care este construită benzinăria nu poate fi restituit în natură, considerând în mod greșit că este utilizat în condițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în realitate fiind proprietatea SC Mol R. P.
P. SRL, în urma unui contract de concesionare a terenului. În concluzie, terenul pe care se află benzinăria nu este folosit în scop de utilitate publică de către proprietarul Statul Român, impunându-se restituirea sa în natură, așa cum corect a stabilit instanța de fond.
Exproprierea poate fi realizată doar pentru cauză de utilitate publică și cu condiția unei drepte și prealabile despăgubiri, or, în ceea ce privește terenul preluat de la antecesorul reclamantelor, scopul acesteia a fost atins doar parțial, suprafața expropriată fiind concesionată SC Mol R., încălcându-se, astfel, față de reclamante, principiul non discriminării
consacrat de Protocolul 12 la Convenție, singura cale la care puteau apela reclamantele fiind revizuirea, ele neavând recurs la recurs.
Exproprierea proprietarilor din fosta str. Lingurarilor s-a făcut pe motive de presiuni etnice, zona fiind locuită la data exproprierii de romi,chiar expertul numit de instanță vorbind despre "terenul din țigănime";, ceea ce dovedește că mentalitatea față de această etnie a rămas neschimbată.
Revizuirea fiind o cale de atac promovată pentru a îndrepta erori de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, este admisibilă.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței la nici un termen de judecată.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate,
raportat la dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 Cod proc. civ. și ale art. 6 din
C.E.D.O., art. 1 din Protocolul nr. 1 și Protocolul nr. 12, curtea constată
următoarele:
Cererea de revizuire are la bază două motive, unul se referă la discriminarea revizuientelor prin soluția pronunțată, iar altul la pronunțarea instanței de recurs asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În ceea ce privește primul motiv, deși au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod proc. civ., acesta nu se încadrează în textul de lege invocat, întrucât motivul prevăzut de textul de lege se referă la un înscris
doveditor reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr- o împrejurare mai presus de voința părților. Revizuientele au depus la dosar înscrisuri prin care au dorit să dovedească calitatea antecesorului lor
R. V. de membru al Partidei Romilor Pro Europa (f. 3, 19). Acestea nu constituie un înscris nou, întrucât, pe de o parte, acesta nu a fost reținut de partea potrivnică, iar reclamantele nu au invocat o împrejurare mai presus de voința lor datorită căreia să nu-l fi putut prezenta, iar, pe de altă parte, soluția instanței, așa cum rezultă din considerente, nu a avut în vedere apartenența antecesorului reclamantelor la vreo etnie, pentru ca depunerea sa la dosar să fie de natură să ducă la schimbarea soluției ce evocă fondul.
Referitor la al doilea motiv, textul art. 322 pct. 2 Cod proc. civ. se referă la soluționarea unor capete de cerere care nu au fost solicitate sau acordarea unor pretenții peste limita celor formulate într-un capăt din cererea de chemare în judecată și nu la motive invocate în exercitarea căilor de atac. Revizuientele au fost reclamante în cererea de chemare în
judecată, iar instanța de recurs, modificând soluția și evocând fondul, a respins în totalitate cererea. Recurenții P. mun. C. -N. și M. C. -
N. au fost pârâți în cererea de chemare în judecată, astfel că, raportat la aceștia, în condițiile în care nu s-a formulat vreo cerere reconvențională, nu poate subzista motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod proc. civ.
Au fost invocate și alte motive privind stabilirea stării de fapt, precum și dispozițiile cuprinse în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 și Protocolul nr. 12, însă acestea nu conferă dreptul la vreo cale de atac extraordinară peste limitele prevăzute de legea națională, specificul acestor căi de atac constând în aceea că trebuie să se încadreze în motivele expres prevăzute de lege.
În ceea ce privește cererea de repunere în termen, raportată la motivul invocat ulterior, aceasta este lipsită de obiect, fiind formulată în termen.
În temeiul art. 326 alin. 3 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac formulată de revizuienți ca lipsită de obiect.
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuienții R. L. M. și R. C. M. împotriva deciziei civile nr. 4551 din_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. | C. A. | A. C. | ANA I. | C. B. |
Red. CAA dact. GC 2 ex/_
| ← Încheierea civilă nr. 1024/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 611/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
