Decizia civilă nr. 234/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 234/R/2013
Ședința publică din 25 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții I. I. și I. D., împotriva deciziei civile nr. 488/A/ din_ a T. ului C., pronunțată în
dosar nr._, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. C. și C. LOCAL AL M.
C. -N., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții I. I. și I. D., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. C. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamanților recurenți și reprezentanților pârâților intimați posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., prin încheierea ședinței publice din la data de_, iar la data de_, reclamanții recurenți I. I. și I. D., prin intermediul domnului Alin Irimieș, au formulat și au înregistrat la dosar o cerere de repunere pe rol a cauzei.
Totodată, Curtea constată că la data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată de către pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C., prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanții I. I. și I. D., iar potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei și în eventuala lipsă a reprezentantului său de la dezbateri.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 8.692 din_ l Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. I. si I. D., în contradictoriu cu pârâtul M. E. SI
F., iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 14.612,45 lei în favoarea reclamanților, reprezentând prețul actualizat al imobilului apartament nr. 13 situat în C. -N., str. U. nr. 8 jud. C. și dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33961/_ încheiat între SC Constructardealul C. -N. pe de o parte și I. I., I. D. pe de altă parte.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei în favoarea pârâților cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33961/_, SC CONSTRUCT ARDEALUL SA, in baza protocolului nr. 28871/_ încheiat cu C. ui Local al mun. C.
-N., a vândut numiților I. D. si I. I., imobilul situat in C. -N., str. U.
, nr. 8, ap. 13, pentru un preț de 11.001.516 ROL. Reclamanții au arătat că din data de_ au avut calitatea de chiriași ai acestui imobil până la data cumpărării.
Prin Sentința civila nr. 5859/_ pronunțată in dosar nr. 3632/2003 al Judecătoriei C. -N., s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33961/1997 încheiat intre SC CONSTRUCT ARDEALUL SA si reclamanții din prezenta cauza I. I. si I. D. . Soluția a fost menținuta de instanța de apel Tribunalul Cluj prin Decizia nr. 31/_ si de instanța de recurs Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 488/R/2007. Prima instanță a reținut ca imobilul din str. Universitarii, nr. 8, nu putea fi vândut in condițiile Legii nr. 112/1996 deoarece este monument istoric. Aceeași argumentație a fost reținuta si de instanța de recurs in sensul ca imobilul era exceptat de la vânzare in temeiul art. 10 al. 2 din Legea nr. 112/1996.
In prezenta cauza, reclamanții au solicitat în esență obligarea pârâtului la plata prețului actualizat plătit de ei pentru imobilul apartament nr. 13 din str. U. nr. 8 și a diferenței dintre prețul de piață și prețul actualizat, cu titlu de despăgubiri pentru evicțiune în temeiul art. 1337-1351 C.civ.
Conform prevederilor art. 50 și 50¹ din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009, sunt îndreptățiți la restituirea prețului imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, chiriașii ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. Însa legiuitorul a înțeles să facă o distincție între contractele încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 și contractele încheiate cu încălcarea dispozițiilor acestei legi.
Astfel, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 si care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, pot pretinde doar prețul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2 si 3 din Legea nr.10/2001.
Dimpotrivă, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 si au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde prețul de piață al imobilului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si 3, precum si art.50¹ din Legea nr.10/2001.
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 33961/_, de care se prevalează reclamanții nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995. Atât prima instanță cat si instanța de recurs au reținut în hotărârile la care am făcut referire mai sus, că vânzarea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 10 al. 2 din Legea nr. 112/1995 care nu permiteau vânzarea imobilelor declarate monument istoric, cum era cazul imobilului din C. -N., str. U. nr. 8 jud. C. .
Considerentele Sentinței nr. 5859/_ a Judecătoriei C. -N. precum si cele ale Deciziei nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C., care au fost pronunțate in contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauza, au trecut in puterea lucrului
judecat și se impun instanței învestită cu soluționarea prezentei cauze, dată fiind obligativitatea acestor hotărâri.
Deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996 despăgubirile cuvenite reclamanților se limitează la prețul actualizat, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
În urma răspunsului primit de la Municipiul C. -N. - Direcția Economică pârâtul M. E. si F. a efectuat actualizarea prețului plătit de reclamanți și a comunicat instanței suma de 14.612,45 lei, sumă ce nu a fost contestată de reclamanți.
Față de cele mai sus reținute, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 14.612,45 lei, reprezentând prețul actualizat al imobilului apartament nr. 13 situat în C. -
N., str. U. nr. 8 jud. C. și dobândit în temeiul contractului de vânzare- cumpărare nr. 33961/_ încheiat între SC Constructardealul C. -N. pe de o parte și I. I., I. D. pe de altă parte.
În vederea determinării valorii de piață a imobilului, s-a efectuat raportul de expertiză de către dl. expert Paven O., valoare de piață a imobilului fiind stabilită la suma de 281.521 lei.
Pretențiile reclamanților la diferența dintre prețul de piață și prețul actualizat în temeiul răspunderii pentru evicțiune a Statului român conform art. 1337-1351 C civ., nu pot fi admise.
Atât Legea nr. 112/1995 "pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului"; cât și Legea nr. 10/2001 "privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)"; sunt legi speciale care prevăd măsuri reparatorii pentru imobilele care au fost dobândite de stat in perioada comunistă. Aceste acte normative conțin dispoziții speciale, derogatorii de la dispozițiile Codului civil, atât în ceea ce privește modul de dobândire a imobilelor ce fac obiectul lor, cât și despăgubirile ce pot fi plătite de Statul Român.
Situația socio-politică din perioada 1945-1990 a făcut posibilă preluarea multor imobile cu încălcarea normelor generale de protecție a dreptului de proprietate. Față de amploarea fenomenului, a fost necesar a se reglementa unele măsuri speciale reparatorii, pentru persoanele care au fost deposedate abuziv de aceste imobile pe de o parte, și pentru persoanele care au dobândit imobilele preluate de la Statul Român pe de altă parte. Principalele legi reparatorii sunt Legea nr. 112/1995 respectiv Legea nr. 10/2001. Dată fiind succesiunea în timp a legilor reparatorii și a situației juridice create prin vânzarea unor imobile în temeiul Legii nr. 112/1995, (imobile care, precum în situația de față au făcut ulterior obiectul Legii nr. 10/2001), legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile art. 50-50¹ din Legea nr. 10/2001 să-și limiteze răspunderea pentru evicțiune la plata prețului actualizat în anumite situații, respectiv plata prețului de piață în alte situații. Obligația statului de a restitui prețul actualizat, respectiv prețul de piață al imobilelor, în favoarea persoanelor a căror contracte de vânzare- cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost anulate, a fost în mod expres prevăzută în Legea nr. 10/2001, tocmai în acest scop, de a se limita răspunderea statului pentru evicțiune doar la aceste măsuri.
Prin urmare, față de cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 50-50¹ din Legea nr. 10/2001, fiind speciale și de strictă aplicare la situația juridică a imobilelor ce au făcut obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995, înlătură prevederile dreptului comun, reprezentate de art. 1337-1351 C.civ.
Pentru a putea obține prețul de piață al imobilului, reclamanții trebuiau să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiile prevăzute de art. 50¹ din Legea
nr. 10/2001 respectiv: - sa fi cumpărat in temeiul Legii nr.112/1995 imobilul iar prețul sa fi fost achitat; - contractul de vânzare-cumpărare sa fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitiva si irevocabila; - acel contract sa fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
După cum s-a arătat mai sus, s-a stabilit prin Decizia nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C. cu putere de lucru judecat, că vânzarea apartamentului nr. 13 din str. U. nr. 8 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care interziceau înstrăinarea imobilelor calificate drept monumente istorice.
Deoarece nu este îndeplinita una din condițiile prevăzute de art.50¹ din Legea nr.10/2001, instanța de fond a apreciat ca nu sunt întemeiate pretențiile reclamanților cu privire la prețul de piață al imobilului mai sus menționat.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. I. si I. D. în contradictoriu cu pârâtul M. E. SI F. si în consecință a obligat pârâtul la plata sumei de 14.612,45 lei în favoarea reclamanților, reprezentând prețul actualizat al imobilului apartament nr. 13 situat în C. -N., str. U. nr. 8 jud. C. și dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33961/_ încheiat între SC Constructardealul C. -N. pe de o parte și I. I.
, I. D. pe de altă parte.
Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere poziția pârâtului care s-a opus la admiterea prezentei acțiuni și pretențiile reclamanților ce au fost admise în parte, instanța de fond a făcut aplicarea art. 276 C.pr.civ și a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamanților reprezentând parte din onorariul avocațial achitat de aceștia .
Prin decizia civilă nr. 488/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._ , s-a respins apelul formulat de I. I. și I. D. împotriva sentinței civile nr. 8692/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care a menținut-o în întregime. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții nu pot beneficia de restituirea prețului de piață a imobilului obiect al contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995.
Reclamanții au pierdut în justiție dreptul de proprietate asupra imobilului, din cuprinsul Deciziei Civile nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C. rezultând că imobilul în litigiu era monument istoric, așa cum rezultă din memoriul tehnic întocmit în vederea întabulării. În baza art 10 alin. 2 din Legea 112/1995 acest imobil era exceptat de la vânzare.
Prin urmare, atât vânzătorul cât și cumpărătorii au ignorat impedimentul la vânzare, contractând cu fraudarea legii, contractul fiind fondat pe o cauză ilicită în sensul art. 948 pct. 4 C.civ.
Astfel nu s-a putute reține că s-au respectat condițiile legale în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, condiționează restituirea prețului de piață de respectarea tuturor condițiilor legale în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Așadar, reținând că în cauză că nu au fost respectate toate condițiile legale la încheierea contractului, cerința art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 nu a fost respectată, astfel reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață în baza acestui text de lege.
Reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață nici în temeiul răspunderii pentru evicțiune, respectiv în baza dreptului comun.
În cauză nu se poate discuta despre evicțiune atâta timp cât contractul de vânzare cumpărare a fost anulat, în această situație fiind incident principiul repunerii în situația anterioară.
Evicțiunea poate fi invocată doar în cazul în care cumpărătorul pierde proprietatea, nu însă ca urmare a nulității contractului ci ca urmare a promovării unei acțiuni în revendicare,în comparare de titluri.
In cazul nulității părțile sunt repuse în situația anterioară, nulitatea fiind imputabilă părților, pe când în temeiul evicțiunii vânzătorul este nevoit să întoarcă cumpărătorului evins prețul bunului pierdut la valoarea de piață, cumpărătorului neputându-i-se imputa nicio culpă din perspectiva evicțiunii.
Art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 nu poate constitui însă o aplicație particulară a evicțiunii în cauză, așa cum au susținut reclamanții, tocmai datorită incidenței nulității.
Prezenta speță este diferită de cea la care se face referire în cauza Tudor împotriva României, în respectiva cauză contractul de vânzare cumpărare nefiind anulat, dreptul de proprietate al cumpărătorului în baza Legii 112/1995 fiind pierdut ca urmare a unei acțiuni în comparare de titluri.
Pentru motivele arătate, tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., a respins apelul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii, reclamanții I. I. și I. D. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile nr. 8.692/_ a Judecătoriei C. -N., în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 266.908,55 lei reactualizat, reprezentând diferența dintre prețul reactualizat achitat de către reclamanți și prețul de piață al imobilului, apartamentul nr. 13 situat în C. -N.
, str. U., nr. 8, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții au învederat instanței că la data de _
, dată la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul mai sus arătat, era în vigoare H.G. nr. 632/_ pentru modificarea art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995. În cuprinsul listei monumentelor istorice din jud. C. încadrate ca fiind bunuri cultural comune se afla și imobilul în litigiu, astfel încât potrivit textelor legala mai sus arătate acesta nu se încadra în prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995.
În acest context, nu poate fi primită aserțiunea tribunalului referitoare la faptul că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu fraudarea legii ci, din contră, prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., aceștia au solicitat tribunalului recunoașterea bunei lor credințe.
Prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 501din Legea nr.
10/2001, astfel încât acțiunea reclamanților se impunea a fi admisă.
Contrar opiniei instanțelor de fond, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare al imobilului litigios, respectiv data de_, în cartea funciară era întabulat dreptul de proprietate al Statului Român și, de asemenea, erau îndeplinite toate condițiile de vânzare prevăzute de art. 9 și art. 10 din Legea nr. 112/1995, reclamanții fiind de bună-credință.
Nu există nicio culpă a reclamanților referitoare la faptul că nu au apreciat corect titlul statului, în condițiile în care acesta din urmă era înscris în cartea funciară, creând aparența unui proprietar veritabil.
Imobilul în litigiu exista în circuitul civil, iar reclamanții, la data formulării cererii de cumpărare au fost de bună-credință, astfel că statul era acela care trebuia să verifice legalitatea procedurii de vânzare a apartamentului. În aceste condiții, statul este ținut să răspundă inclusiv de garanția contra evicțiunii
întrucât reclamanții, prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare au fost privați de dreptul lor de proprietate, statul încălcându-și obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență față de chestiunea de interes general reprezentată de restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa, în temeiul decretelor de naționalizare.
Acceptarea ofertei de cumpărare din partea reclamanților a dat naștere unei speranțe legitime asupra bunului dobândit, iar prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare se impune ca aceștia să fie îndreptățiți la obținerea valorii de înlocuire a bunului la prețul de circulație din momentul evicțiuni. În acest fel, cererea reclamanților este justificată și potrivit dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., astfel încât despăgubirea pentru privarea de proprietate trebuie să fie reală și corespunzătoare prejudiciului suferit.
În opinia reclamanților, dispozițiile cuprinse în normele generale din Codul civil își găsesc aplicare în cauză, nefiind excluse de art. 501din Legea nr. 1/2009, astfel că nu se încalcă autoritatea de lucru judecat față de decizia nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C. dacă în prezentul recurs se analizează buna- credință a cumpărătorilor.
În drept, se invocă prevederile art. 48, art. 50 alin. 3, art. 501din Legea nr. 10/2001; art. 1336, art. 1137, art. 1339, art. 1341, art. 1346, art. 1351 Cod civil; art. 1 din primul Protocol adițional al convenției; art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din_, Curtea, având în vedere lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, precum și împrejurarea că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea întregului dosar la arhivă spre păstrare până la o nouă stăruință a părților interesate.(f.19)
La data de_, reclamanții recurenți I. I. și I. D. au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, motiv pentru care prezentul recurs a fost repus pe rol, fixându-se termen de judecată la data de_ (f.20).
Pârâtul intimat M. FINAȚELOR P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.26-27).
În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că din cuprinsul deciziei civile nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr. _
, rezultă împrejurarea că reclamanții au încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 întrucât imobilul în litigiu era monument istoric, așa cum reiese din memoriul tehnic întocmit în vederea întabulării, acesta fiind exceptat de la vânzare în baza art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, fiind irelevantă H.G. nr. 632/1996 pentru modificarea și completarea art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, câtă vreme vânzarea imobilului era exceptată prin Legea nr. 112/1995 rezultă că reclamanții au cumpărat imobilul litigios cu fraudarea legii, actul juridic de vânzare-cumpărare fiind afectat de o cauză ilicită.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33961/_, SC CONSTRUCT ARDEALUL SA, in baza protocolului nr. 28871/_ încheiat cu C. ui Local al mun. C. -N., a vândut reclamanților I. D. si I. I., imobilul situat in
-N., str. U., nr. 8, ap. 13, pentru un preț de 11.001.516 ROL.
Prin sentința civila nr. 5859/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată in dosarul nr. 3632/2003, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 33961/1997 încheiat intre SC CONSTRUCT ARDEALUL SA si reclamanții I. I. si I. D. .
Această hotărâre judecătorească a fost menținută, în privința soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare mai sus arătat, prin decizia nr. 31/_ a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr.8334/2003 si prin Decizia nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ .
Instanțele de fond au reținut ca imobilul din str. U. nr. 8 nu figurează în listele anexă ale Decretului nr.92/1950, preluarea acestuia de către Statul Român s-a făcut fără titlu în mod abuziv, așa cum rezultă din dispozițiile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001 și din interpretarea per a contrario a art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998.
Imobilul din str. U. nr. 8 este monument istoric, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, iar acesta nu putea fi vândut chiriașilor în condițiile Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare cumpărare încheiat de pârâți, reclamanții din prezenta cauză, fiind nul absolut, conform art.11 din aceeași lege, buna credință a cumpărătorilor neputând înlătura acest caz de nulitate absolută.
În plus, instanța de apel a statuat că reclamanții cumpărători nu pot invoca buna-credință pe care le-o conferă Codul civil și textul special al art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, cu minime diligențe, dacă ar fi consultat anexa la decret, ar fi constatat faptul că nu există o identitate între proprietarul imobilului și persoana de la care s-a realizat naționalizarea și că nu puteau cumpăra apartamentul.
În considerentele deciziei nr. 488/R/2007, Curtea de Apel C. a stabilit că în ceea ce privește motivele din recursul reclamanților referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare pe motiv că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995 și că fiecare dintre cumpărători a fost de bună-credință la data cumpărării, acestea au fost înlăturate ca nefondate, având în vedere că imobilul în litigiu, a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român astfel că acesta nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, știut fiind că obiectul acestei legi îl constituiau doar imobilele cu destinația de locuințe, preluate ca atare de către stat, cu titlu.
De asemenea, aprecierea bunei ori relei-credințe a cumpărătorilor nu este posibilă în fața instanței de recurs, dat fiind că pentru o atare finalitate ar fi necesar să se reaprecieze probele administrate în fața primelor două instanțe, o atare reapreciere nefiind posibilă, întrucât în recurs nu poate fi cenzurată hotărârea recurată sub aspectul netemeiniciei sale, ci doar sub aspectul nelegalității.
Având în vedere că imobilul în litigiu era monument istoric, așa cum rezultă din memoriul tehnic întocmit în vederea întabulării, prin prisma art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, acesta era exceptat de la vânzare în temeiul acestei legi, fiind irelevantă Hotărârea nr. 632/1996 pentru modificarea și completarea art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, având în vedere că această hotărâre avea o forță juridică inferioară Legii nr. 112/1995, și că întâietate de aplicare avea, evident, legea, și că interdicția reglementată de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 a fost abrogată abia prin art.65 din O.U.G. nr. 228/2000.
Prin urmare, câtă vreme acest imobil era exceptat de la vânzare prin însuși textul Legii nr. 112/1995, vânzarea sa către chiriașii cumpărători s-a făcut prin fraudarea legii, contractul de vânzare-cumpărare fiind afectat de o cauză ilicită, în sensul art. 948 pct. 4 Cod civil, art. 966-968 Cod civil, buna-credință a
cumpărătorilor fiind irelevantă pentru asanarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
În opinia Curții, criticile reclamanților recurenți referitoare la faptul că imobilul în litigiu nu se încadra în prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.112/1995, că au fost respectate toate condițiile prevăzute de art.1 alin.1, art.9 și art.10 din Legea nr.112/1995, că au fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare și, în consecință, sunt incidente prevederile art.501din Legea nr.10/2001 sunt neîntemeiate din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, potrivit art. 50 alin.2 din Legea nr.10/2001, "Cererile sau acțiunile in justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru";.
Prin Legea nr.1/2009 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 3 februarie 2009 s-a introdus alin.21și s-a modificat alin.3 al art.50 din Legea nr.10/2001 care au următorul conținut: ";Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. E. și F. *) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare";.
Prin același act normativ s-a introdus și art.501din Legea nr.10/2001 conform căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.
Din interpretarea art.50 și art.501din Legea nr. 10/2001 rezultă ca sunt îndreptățiți la restituirea prețului imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, chiriașii ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, insă in mod diferențiat, in funcție de împrejurarea dacă respectivele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea sau cu încălcarea Legii nr. 112/1995.
Astfel, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 si care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde doar prețul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condițiile prevăzute de art.50 alin. 2 si alin.3 din Legea nr.10/2001.
Dimpotrivă, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 si au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde prețul de piață al imobilului, in condițiile prevăzute de art.50 alin.2¹ si 3, precum si art.50¹ din Legea nr.10/2001.
Astfel, pentru restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, este necesar sa fie întrunite cumulativ următoarele condiții, prevăzute de art.50 alin.2¹, alin. 3 si art.50¹ din Legea nr.10/2001: reclamanții sa fi cumpărat in temeiul Legii nr.112/1995 un imobil, iar prețul sa fi fost achitat, contractul de vânzare-cumpărare sa fi fost desființat
printr-o hotărâre judecătorească definitiva si irevocabila, iar acel contract sa fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Examinând aceste aspecte in prezenta cauza, instanța de apel în mod corect a reținut ca reclamanții au făcut dovada ca au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33961/_, SC CONSTRUCT ARDEALUL SA, in baza protocolului nr. 28871/_ încheiat cu C. ui Local al mun. C. -N., imobilul situat in C. -N., str. U., nr. 8, ap. 13, pentru un preț de
11.001.516 ROL iar această convenție a fost desființată prin sentința civila nr. 5859/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată in dosarul nr. 3632/2003, menținuta, în privința soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare mai sus arătat, prin decizia nr. 31/_ a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr.8334/2003 si prin Decizia nr. 488/R/2007 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ .
În privința cerinței ca acest contract de vânzare-cumpărare de care se prevalează reclamanții să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, instanța de apel a apreciat în mod legal ca această condiție nu este întrunita in speță.
Astfel, prin hotărârile judecătorești mai sus menționate s-a reținut că vânzarea apartamentului nr.13 din C. -N., str. U. nr. 8 jud. C., s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 10 al. 2 din Legea nr. 112/1995 care nu permiteau vânzarea imobilelor declarate monument istoric.
Atât dispozitivul cât și considerentele Sentinței nr. 5859/_ a Judecătoriei C. -N., rămasă irevocabilă prin Decizia nr.488/R/2007 a Curții de Apel C., care au fost pronunțate in contradictoriu cu reclamanții, au trecut in puterea lucrului judecat și se impun în prezenta cauza astfel încât problemele de drept soluționate irevocabil, respectiv cele referitoare la preluarea fără titlu valabil a imobilului în litigiu de către Statul Român, aprecierea relei credințe a cumpărătorilor, statuarea că vânzarea apartamentului către chiriașii cumpărători s-a făcut prin fraudarea legii, contractul de vânzare-cumpărare fiind afectat de o cauză ilicită în sensul art. 948 pct. 4 Cod civil, art. 966-968 Cod civil, nu mai pot fi analizate în cauza pendinte datorită obligativității acestor hotărâri judecătorești.
În consecință, în mod legal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut ca puterea lucrului judecat este un efect al hotărârii judecătorești care trebuie recunoscut nu doar dispozitivului, ci si considerentelor, in măsura in care explica dispozitivul si se reflecta in el.
Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat de reclamanți cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, nefiind incidente dispozițiile art.501din Legea nr.10/2001 astfel încât despăgubirile cuvenite reclamanților se limitează doar la prețul actualizat, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Critica reclamanților recurenți privitoare la aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art.1337 - art.1351 C.civ. care reglementează garanția contra evicțiunii în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină obligarea pârâtului la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului apartament și prețul reactualizat al acestuia este apreciată de Curte ca fiind nefondată.
Astfel, atât Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, cât și Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt legi speciale care prevăd măsuri reparatorii pentru imobilele care au fost dobândite de stat in perioada comunistă. Aceste acte normative conțin dispoziții speciale, derogatorii de la
dispozițiile Codului civil, atât în ceea ce privește modul de dobândire a imobilelor ce fac obiectul lor, cât și despăgubirile ce pot fi plătite de Statul Român.
Ținând seama de succesiunea în timp a legilor reparatorii și a situației juridice create prin vânzarea unor imobile în temeiul Legii nr. 112/1995, imobile care au făcut ulterior obiectul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile art. 50 - art.50¹ din Legea nr. 10/2001 să-și limiteze răspunderea pentru evicțiune la plata prețului actualizat în anumite situații, respectiv plata prețului de piață în alte situații, expres și limitativ reglementate.
Obligația statului de a restitui prețul actualizat, respectiv prețul de piață al imobilelor, în favoarea persoanelor a căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost anulate, a fost în mod expres prevăzută în Legea nr. 10/2001, în acest scop, respectiv de a se limita răspunderea statului pentru evicțiune doar la aceste măsuri.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel a stabilit că dispozițiile art. 50- 50¹ din Legea nr. 10/2001, fiind speciale și de strictă aplicare la situația juridică a imobilelor ce au făcut obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995, înlătură prevederile dreptului comun, reprezentate de art. 1337 - art.1351 C.civ.
M. ivul de recurs al reclamanților recurenți privind incidența în speță a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul acordării valorii de circulație a imobilului vândut, în opinia Curții nu este fondat întrucât statuându-se cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești mai sus arătate faptul că actul juridic de vânzare cumpărare a fost încheiat de reclamanți cu eludarea dispozițiilor legale imperative ale Legii nr.112/2005, rezultă că imobilul a intrat fraudulos în patrimoniul lor, astfel încât aceștia nu pot invoca nici măcar o speranța legitimă cu privire la acest bun.
Având în vedere că sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare a operat retroactiv, reclamanții sunt considerați că nu au fost niciodată proprietarii imobilului, nefiind îndreptățiți la beneficiul fructelor acestui bun întrucât au cumpărat, pe riscul lor, la un preț mult inferior valorii sale, un bun care a făcut obiectul unui litigiu în vederea restituirii lui către adevăratul proprietar.
Pentru aceste considerente și ținând seama că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct.9 C.pr.civ. Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I. I. și I.
împotriva deciziei civile nr. 488/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține ca fiind legală.
PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I. I. și I. D. împotriva deciziei civile nr. 488/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. -A. P.
C.
-M.
CONȚ
I. -D. C.
GREFIER,
-A. M.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D.V.P. .
Jud.tribunal: C.V.Balint; M.T. .
| ← Sentința civilă nr. 549/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 661/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
