Decizia civilă nr. 179/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 179
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: DP Judecător: P. R. M. Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta S.C. DSR.L., cu sediul în Z., str. C., nr. 16, bl. N 6, ap. 3, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1916/19 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta pricină.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1916 din 19 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr. _
, Judecătoria Zalău a admis cererea în pretenții formulată de reclamanta S. R. de R. B. împotriva pârâtei S.C. DSR.L. și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 630 lei, reprezentând taxa radio pentru perioada aprilie 2010 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere calculate până la data de_, în cuantum de 107,10 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta S. R. de R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art. 40 alin. 1 si 3 din același act normativ, printre altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. O asemenea taxă este datorată, potrivit prevederilor art. 3 din HG nr. 977/2003, de către persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din
România ale persoanelor juridice străine, în calitate de beneficiare a acestor servicii.
Potrivit art. 5 alin. 1 din HG 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
Art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
Deși prevederile art. 3 alin. 2 și 3, atât din HG nr. 977/2003, cât și din H.G nr. 978/2003, au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/_, instanța a reținut că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu au fost abrogate, iar legea are forță juridică superioară hotărârii de guvern.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003, care vizează scutirea de la plata acestei taxe.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. DSR.L., solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentei cauze.
În motivarea apelului, apelanta arată că S.C. DSR.L. nu a fost niciodată beneficiara serviciului de radiodifuziune și că, nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar";, astfel încât, sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva"; sau o autoritate, instituție, societate etc., pentru care se face o lucrare.
De asemenea, apelanta face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/9 aprilie 2009, prin care a fost anulat art. 3 din HG 977/2003, cu consecința desființării obligației microîntreprinderilor din România de a plăti taxa radio-TV în folosul societăților publice de radio și televiziune.
A. ul formulat de pârâta S.C. DSR.L. este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
De asemenea, art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 reiterează această obligație, statuând că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice
străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune";.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au calitatea de beneficiar în accepțiunea art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul articolului sus- menționat este constituțional.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, ținând seama și de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei radio-TV, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea, prin Decizia nr. 1930/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice incumbă această obligație și, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se, așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres, așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma "beneficiari ai acestor servicii"; nu poate fi altfel interpretată, decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel, art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Cu privire la trimiterea făcută de recurenta la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, T. reține că, deși prevederile art. 3 din HG nr. 977/2003 au fost anulate prin această decizie, dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu au fost abrogate, iar legea are forță juridică superioară hotărârii de guvern.
Aceste considerente fac astfel ca apelul pârâtei să fie nefondat, urmând ca acesta să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. DSR.L. împotriva sentinței civile nr. 1916/_ a Judecătoriei Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Grefier, | ||||||
D. | P. | P. | R. | M. | M. | L. | -M. |
Red. PRM/_ /Dact.MLM/_ /4 ex. Com. 2 ex/_
Jud. fond: E. R. U. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 792/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 674/2013. Pretenții → |
|---|
