Decizia civilă nr. 182/2013. Acordare personalitate juridica

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.182/A

Camera de consiliu Ședința din 24 septembrie 2013

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Ț. D.

J. ECĂTOR: P. G. G.

GREFIER: B. D.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelanta A. producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în loc. L. nr. 134, com. Mireșu Mare, jud. M., reprezentată prin Președinte Buciuman G. F., împotriva încheierii civile nr. 8297/_, pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acordare personalitate juridică.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă împuternicitul apelantei A. producătorilor agricoli "L. ";, consilierul juridic T. Z. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care instanța în conformitate cu dispozițiile art. 219 din Noul Cod de procedură civilă procedează la verificarea identității părților.

Reprezentantul apelantei A. producătorilor agricoli "L. ";, consilierul juridic T. Z. arată că este împuternicit de către apelantă să o reprezinte în cauză prin actul constitutiv.

Instanța constată că în actul constitutiv depus la filele 34-35 dosar de fond, în penultimul alineat se menționează că "domnul T. Z. -consilier juridic, este mandatat de adunarea generală să îndeplinească procedura de înregistrare al Judecătoria Baia Mare, până inclusiv la ridicarea certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa instanței";.

Instanța constată că apelul formulat de către petenta A. producătorilor agricoli "L. ";, împotriva încheierii civile nr. 8297/_, pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost declarat în termenul legal.

Reprezentantul apelantei A. producătorilor agricoli "L. ";, consilierul juridic T. Z. depune la dosar în extras, textele legale aplicabile în materie, respectiv cele cuprinse în Legea nr.36/_, Ordonanța nr. 26/_ cu privire la asociații și fundații, Ordinul Ministrului Justiției nr.2333/C din _

. Arată că nu are chestiuni prealabile, cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat, motiv pentru care solicită cuvântul asupra apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul părților în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.

Reprezentantul apelantei A. producătorilor agricoli "L. ";, consilierul juridic T. Z. solicită instanței admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii atacate, pe cale de consecință să se dispună înregistrarea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia Mare a Asociației producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în România, județul M., localitatea L., nr. 134, comuna Mireșu Mare. În susținerea apelului arată că începând cu_, urmare a intrării în vigoare a Ordinului Ministrului Justiției nr.2333/C din_, părților se eliberează doar duplicat de pe actul notarial, exemplarul original care conține semnăturile rămâne spre păstrare la arhiva biroului notarial, prin urmare pe duplicat nu apar semnăturile membrilor asociației.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra apelului civil de față:

Prin încheierea civilă nr. 8297/_, pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de A.

P. A. "L. ";, reprezentată prin Președinte Buciuman G. F., prin împuternicit consilier juridic T. Z., având ca obiect înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la G. a Judecătoriei Baia Mare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că: potrivit art. 6 alin. 2 și

3 din O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, Statutul și Actul constitutiv al unei asociații trebuie să cuprindă pe lângă alte elemente și semnăturile membrilor asociați, aceasta fiind o condiție de valabilitate a respectivelor acte necesare înscrierii asociației prevăzută de legiuitor.

În cauză, lipsa semnăturilor a fost justificată de reprezentantul asociației pe dispozițiile Ordinului nr.2333/C din data de 24 iulie 2013, care prevăd într-adevăr că actul autentic se întocmește într-un singur exemplar original, părților urmând să le fie eliberate duplicate care reprezintă redarea fidelă a conținutului actului notarial, cu excepția semnăturilor părților și a notarului public.

Deși prevederile Ordinului nr.2333/C din data de 24 iulie 2013 sunt clare în această privință, duplicatul unui act autentic fiind lipsit de semnăturile originale ale părților, instanța reține că prin adoptarea respectivului act normativ nu au fost schimbate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Statutul și Actul constitutiv al unei asociații, nefiind eliminată cerința semnăturii membrilor asociați, cu atât mai mult cu cât pentru respectivele acte nu este obligatorie forma autentică, ale putând fi și atestate de avocat.

Instanța consideră că prin adoptarea Ordinului nr.2333/C din data de 24 iulie 2013 nu a avut loc o abrogare tacită a dispoziției din O.G. nr. 26/2000,

care prevede obligativitatea ca Statutul și Actul constitutiv al asociației să cuprindă semnăturile membrilor asociați, până la o intervenție a legiuitorului în sensul corelării respectivelor texte legale, membrilor asociați revenindu-le obligația să respecte întrutotul cerințele prevăzute pentru Statutul și Actul constitutiv al asociației, O.G. nr. 26/2000, inclusiv în ceea ce privește semnăturile membrilor asociați.

Cum, în cauză, neregularitățile sesizate și puse în vedere reprezentantului asociației nu au fost înlăturate, instanța a respins cererea de înscriere formulată de petentul T. Z., împuternicit al Asociației P. A. "L. ";.

Împotriva încheierii civile nr.8297/_ a Judecătoriei Baia Mare, în termenul prevăzut de art. 11 alin.3 din O.G. nr.26/2000, a formulat apel apelanta-petentă A. P. A. "L. ";, reprezentată prin Președinte Buciuman G. F., solicitând: schimbarea în tot a încheierii civile atacate și admiterea cererii formulate de petentă, înregistrarea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia Mare a apelantei.

În motivele de apel, apelanta a arătat că: începând cu data de 12 august 2013-data autentificării actelor constitutive, respectiv Act constitutiv și Statutul asociației a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Justiției nr.2333/C din_ privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de mai sus nu se mai eliberează de către biroul notarial numai formular "duplicat";, care se utilizează de solicitant, ca și în cazul de față.

Astfel conform prevederilor art. 225 din Regulament se precizează textual: (1) În cazul în care actul notarial se încheie în formă autentică de către notarul public, acesta se întocmește, potrivit legii, într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial.

(2) Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeași forță probantă ca și originalul și, dacă actul constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, constituie, ca și originalul, titlu executoriu.

(6) Duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a conținutului actului notarial și a încheierii de autentificare originale, cu excepția semnăturii părților și a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părților și notarului public se menționează numele și prenumele fiecărui semnatar…."

Față de modificările legislative intervenite în perioada intermediară, respectiv înaintea termenului de judecată fixat pentru data de_ .

Apelanta a cerut instanței de fond să revină asupra dispozițiilor date prin procedura de citare și să constate că pe actele eliberate "duplicat"; nu se semnează de membri asociați, în conformitate cu dispozițiile art. 225 alin.1,2 și 6 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, cu modificările ulterioare.

Apelanta a depus la dosar: notele de ședință din data de_, copie după Ecris privind soluționarea cererii, copie procedura de citare, copie textele legale invocate.

În drept invocă prevederile Codului de procedură civilă și art.11 din O.G. nr.26/2000 cu modificările și completările ulterioare, art. 98-101 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, art. 225 alin.1, 2 și 6 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, cu modificările ulterioare.

Analizând încheierea civilă nr.8297/_ a Judecătoriei Baia Mare în baza motivelor de apel formulate tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor Legii nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.98: (1) Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public.

  1. Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în fața notarului public de către părți sau de către reprezentanții lor și, după caz, de cei chemați a încuviința actele pe care părțile le întocmesc, de martorii-asistenți, atunci când este cerută prezența lor, și, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condițiile prezentei legi.

  2. Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înțelege orice înscris atașat înscrisului principal, care detaliază sau completează conținutul acestuia din urmă și a fost declarat ca atare de către părți. Înscrisurile care constituie documentația necesară autentificării se rețin la dosarul actului și nu se consideră anexe.

  3. Părțile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forța probantă prevăzută de lege ca și originalul actului.

Art. 99: Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancțiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84, și următoarele mențiuni:

  1. constatarea că s-a luat consimțământul părților;

  2. constatarea că înscrisul a fost semnat în fața notarului de toți cei ținuți să îl semneze. Mențiunea notarului public că una dintre părți nu a putut semna ține loc de semnătură pentru aceasta;

  3. dispoziția de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară autentic prezentul înscris."

Art. 100: (1) Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.

  1. Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simțuri:

    1. faptul prezentării părților și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora;

    2. locul și data încheierii actului;

    3. exteriorizarea consimțământului.

  2. Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.

Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, publicat în M.O. nr.479/_ arată, de asemenea, în art. 225 alin.1: (1) În cazul în care actul notarial se

încheie în formă autentică de către notarul public, acesta se întocmește, potrivit legii, într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial.

  1. Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeași forță probantă ca și originalul și, dacă actul constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, constituie, ca și originalul, titlu executoriu.

  2. După identificarea părților, a mandatarilor acestora sau a reprezentanților legali ori convenționali, notarul public aduce la cunoștința acestora conținutul actului supus autentificării, îi întreabă dacă i-au înțeles conținutul și consecințele juridice și dacă cele cuprinse în act reprezintă voința părților.

  3. Luarea consimțământului se face prin semnarea actului de către părți, de reprezentanții acestora, de cei chemați a încuviința actele pe care părțile le întocmesc și, după caz, de martorii-asistenți. Părțile declară că au citit actul sau că acesta le-a fost citit în întregime, i-au înțeles conținutul și consecințele juridice și că cele cuprinse în act reprezintă voința părților.

  4. La luarea consimțământului prin interpret, actul notarial va fi semnat și de către acesta.

  5. Duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a conținutului actului notarial și a încheierii de autentificare originale, cu excepția semnăturii părților și a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părților și notarului public se menționează numele și prenumele fiecărui semnatar. Pe prima pagină a duplicatului se va aplica o parafă cu mențiunea "DUPLICAT". La finalul duplicatului eliberat la autentificarea actului notarial îndeplinit, după încheierea de autentificare, se introduce formula de duplicat cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează și aplică sigiliul: "Prezentul duplicat s-a întocmit în ..... exemplare, de ............, notar public, astăzi, data autentificării actului, și are aceeași forță probantă ca originalul." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conținut: "Prezentul duplicat s-a întocmit în ..... exemplare, de ............, notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeași forță probantă ca originalul și constituie titlu executoriu în condițiile legii."

  6. Un exemplar al duplicatului eliberat la autentificare se arhivează împreună cu originalul actului păstrat în arhiva notarului public.

  7. În vederea îndeplinirii operațiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un duplicat eliberat la autentificarea actului. Duplicatele eliberate părților la autentificarea actului și cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului autentic încheiat într-un singur exemplar original.

  8. În cazul în care actul notarial se încheie în afara sediului biroului notarial, în încheiere se va menționa locul în care s-au luat consimțământul și semnătura fiecărei părți.

Potrivit art. 5 din O.G. nr.26/2000 cu modificările și completările ulterioare: (1) A. dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul.

(2) În temeiul dreptului constituțional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta.

Art. 6 (1) În vederea dobândirii personalității juridice, membrii asociați încheie actul constitutiv și statutul asociației, în formă autentică sau atestată de avocat.

  1. Actul constitutiv cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

    1. datele de identificare a membrilor asociați: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

    2. exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului propus;

    3. denumirea asociației;

    4. sediul asociației;

    5. durata de funcționare a asociației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;

    6. patrimoniul inițial al asociației; activul patrimonial, în valoare de cel puțin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociației, este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al asociaților. În cazul aportului în natură, forma autentică a actului constitutiv și a statutului este obligatorie;

    7. componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;

    8. persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;

    9. semnăturile membrilor asociați.

  2. ) Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

  1. elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor precizate la lit. g) și h);

  2. precizarea scopului și a obiectivelor asociației;

  3. modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;

  4. drepturile și obligațiile asociaților;

  5. categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;

  6. atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;

  7. destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației, cu respectarea dispozițiilor art. 60.

Art. 7*): (1) Oricare dintre membrii asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție urmează să-și aibă sediul.

(2) Cererea de înscriere va fi însoțită de următoarele documente:

  1. actul constitutiv;

  2. statutul asociației;

  3. actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;

  4. dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.

Art. 8: (1) A. devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

  1. În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere și a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de președintele instanței verifică legalitatea acestora și dispune, prin încheiere, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

    (2^1) În cadrul procedurii de verificare a legalității cererii de înscriere și a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2), judecătorul desemnat de președintele instanței verifică respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) și poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiției de a elibera dovada disponibilității denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat.

  2. Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică din oficiu, pentru evidența fiscală, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociației, cu menționarea numărului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Apelanta a depus la dosarul primei instanțe toate înscrisurile prevăzute de O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații-fila 3-35 din dosarul primei instanțe.

Raportat la considerentele mai sus expuse, constatând că, în speță, cererea de înscriere este însoțită de documentele prevăzute de art.7 din O.G. nr.26/2000, fiind întrunite cerințele legale pentru a se dispune înscrierea, în baza art. 480 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă coroborat cu art. 11 din

O.G. nr.26/2000, tribunalul va admite apelul și va schimbă în tot încheierea atacată, în sensul că: va admite cererea formulată de către petenta A. producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în L. nr. 134, com. Mireșu Mare, jud. M., reprezentată prin Președinte Buciuman G. F., prin împuternicit consilier juridic T. Z. și va dispune înregistrarea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia Mare a Asociației producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în România, județul M., localitatea L., nr. 134, comuna Mireșu Mare.

Membrii fondatori ai Asociației P. A. L. sunt: Buciuman

G. F., domiciliată în sat L. nr. 134, com. Mireșu Mare, CNP 2.

; Moțoc M., domiciliată în sat L. nr. 184, com. Mireșu Mare, CNP 2.

, Remețan I., domiciliat în sat L. nr. 70, com. Mireșu Mare, CNP 1., Buciuman I., domiciliat în sat L., nr. 134, com. Mireșu Mare, CNP 1. și SC Grup Prod L. SRL, cu sediul în sat L. nr. 134, com. Mireșu Mare, J_, CUI:18840329.

Scopul principal al asociației este promovarea și apărarea intereselor membrilor asociației în calitate de producători agricoli, ca deținători de terenuri agricole și animale, de rentabilizare a activității membrilor și valorificarea superioară a rezultatelor muncii lor ca producători agricoli.

Consiliul director al asociației este compus din: Buciuman G. -F. - Președinte, Moțoc M. -vicepreședinte și Remețan I. -trezorier.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de către apelanta A. producătorilor agricoli

L., cu sediul în loc. L. nr. 134, com. Mireșu Mare, jud. M., reprezentată prin Președinte Buciuman G. F., împotriva încheierii civile nr. 8297/_, pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._

, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Admite cererea formulată de către petenta A. producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în L. nr. 134, com. Mireșu Mare, jud. M., reprezentată prin Președinte Buciuman G.

  1. , prin împuternicit consilier juridic T. Z. și Dispune înregistrarea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia Mare a Asociației producătorilor agricoli "L. ";, cu sediul în România, județul M., localitatea L., nr. 134, comuna Mireșu Mare.

    Membrii fondatori ai Asociației P. A. L. sunt: Buciuman

  2. F., domiciliată în sat L. nr. 134, com. Mireșu Mare, CNP 2.

; Moțoc M., domiciliată în sat L. nr. 184, com. Mireșu Mare, CNP 2.

, Remețan I., domiciliat în sat L. nr. 70, com. Mireșu Mare, CNP 1., Buciuman I., domiciliat în sat L., nr. 134, com. Mireșu Mare, CNP 1. și SC Grup Prod L. SRL, cu sediul în sat L. nr. 134, com. Mireșu Mare, J_, CUI:18840329.

Scopul principal al asociației este promovarea și apărarea intereselor membrilor asociației în calitate de producători agricoli, ca deținători de terenuri agricole și animale, de rentabilizare a activității membrilor și valorificarea superioară a rezultatelor muncii lor ca producători agricoli.

Consiliul director al asociației este compus din: Buciuman G. -F. - Președinte, Moțoc M. -vicepreședinte și Remețan I. -trezorier.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

Ț. D.

P. G.

G.

B.

D.

Red.Ț.D./_

T.red.B.D./_

3 ex.

J. ecător la fond:D. Ș.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 182/2013. Acordare personalitate juridica