Decizia civilă nr. 1864/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ * Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1864/R/2013
Ședința publică din 19 aprilie 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
P. de pe lângă C. de A. C., reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. C. ,
împotriva sentinței civile nr. 128 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, privind și pe reclamanții intimați N. T. și B. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, domnul avocat F. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 11 din dosar și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ., prin memoriul de recurs (pe verso-ul f. 3 din dosar)
De asemenea, C. constată că la data de_, reclamanții intimați N.
T. și B. M., prin intermediul domnului avocat F. I., au înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul
S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ., la care a fost anexată împuternicirea avocațială ce atestă împrejurarea că reclamanții intimați N. T. și B. M. l-au împuternicit pe domnul avocat F. I. pentru formularea și redactarea întâmpinării, a cererilor și a concluziilor, precum și pentru reprezentare în prezentul dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită instanței să pună în discuție și Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, având în vedere problema de drept neunitară în materie.
C. pune în discuția reprezentantului reclamanților intimați Decizia nr. 6/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a admis recursul în
interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Reprezentantul reclamanților intimați apreciază că Decizia nr. 6/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție nu poate fi pusă în discuție pentru că nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial. De asemenea, arată că părerea sa este în sensul că se acordă despăgubiri materiale și pentru bunurile mobile confiscate prin sentința penală.
Reprezentantul reclamanților intimați și reprezentanta P. ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților intimați și reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului decla- rat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu face distincție între bunurile mobile sau bunurile imobile și, de asemenea, arată că interpretarea instanței de fond este în exces, întrucât nu a fost intenția legiuitorului de a nu produce nici un efect această Lege nr. 221/2009.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că din probele dosarului rezultă că antecesoarea reclamanților intimați, numita N. I. a fost condamnată de Tribunalul Militar C. la închisoare, confiscarea averii și degradare civică pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, din această condamnare executând efectiv 4 ani în Penitenciarul Aiud și Arad, iar acesteia i-au fost confiscate casa și anexele, precum și toate bunurile din casă, animale, teren. De asemenea, arată că s-a dovedit faptul că bunurile imobile au fost restituite, iar bunurile imobile fac obiectul acestui dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită instan-ței să aibă în vedere Decizia nr. 6/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.
În concluzie, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. consideră că recursul declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat. Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții N. T. și B. M. .
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 991 din_ a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins capătul de cerere din acțiunea reclamanților N. T. și B. M., având că obiect obligarea pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata daunelor morale, dreptul la acțiune fiind prescris.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N. T. și B. M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având că obiect constatarea caracterului politic al condamnării și al măsurilor administrative suferite de antecesoarea reclamanților, defuncta N. I., obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate și distruse.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la capătul de cerere având că obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța constată că prin acțiunea inițială reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și măsurile administrative pe care le-a suferit antecesoarea lor și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: "acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.761/_, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. P. Constanța și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța constată că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o
modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin precizarea de acțiune, reclamanții au arătat că înțeleg să invoce dispozițiile art.998, 999 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 "termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesoarei reclamanților pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acesteia, deoarece în acel moment cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesoarei reclamanților ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr._, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de_ a intrat în vigoare Decretul-Lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât antecesoarea reclamanților ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 lit. a și i din Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.228 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de Decretul nr. 199/1950, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesoarea reclamanților întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu
caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât urmează să respingă și acest capăt de cerere.
Referitor la măsurile administrative, din actele comunicate de CNSAS rezultă că antecesoarea reclamanților a fost supravegheată de securitate după executarea pedepsei închisorii, fără însă ca împotriva să fi fost luate măsuri administrative, motiv pentru care instanța a considerat neîntemeiat și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative.
În fine, instanța a respins ca neîntemeiat petitul din acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate și distruse, considerând că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ., în condițiile în care la dosar nu s-a depus nici o probă din care să rezulte existența prejudiciului material și a cuantumului acestuia.
Împotriva acestei sentințe reclamanții N. T. și B. M. au declarat recurs care a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 799/R/_ a Curții de A.
C., pronunțată în același dosar, sentința a fost casată parțial în ceea ce privește petitul având ca obiect daune materiale și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond pe acest aspect, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ce privește însă soluția pronunțată cu privire la daunele materiale, curtea a constatat că recursul este fondat.
Reclamanții au solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata sumei de
100.000 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate și distruse.
Prin precizarea de acțiune formulată la termenul de judecată din_, reclamanții au indicat bunurile care au fost confiscate de la antecesoarea lor și pentru care solicită acordarea daunelor materiale.
Instanța a respins această cerere ca neîntemeiată, reținând că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civil, întrucât la dosar nu s-a depus nicio probă din care să rezulte existența prejudiciului material și cuantumul acestuia.
Este adevărat că existența și întinderea prejudiciului nu au fost dovedite, însă instanța în baza rolului activ avea obligația să pună în discuție necesitatea dovedirii acestui prejudiciu, solicitând reclamanților să propună probe în acest sens.
Deși cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale s-a formulat încă prin acțiunea introductivă, iar precizarea de acțiune prin care s-au indicat bunurile ce au făcut obiectul confiscării de la antecesoarea reclamanților s-a depus la termenul de judecată din_, instanța nu a pus în discuție necesitatea dovedirii acestor pretenții, formularea cererii nefiind într-adevăr, suficientă.
Din conținutul sentinței de condamnare nr. 901/_ a Tribunalului Militar C., definitivă prin decizia penală nr. 221/_ a Tribunalului Suprem al R.P.R. reiese că odată cu condamnarea antecesoarei reclamanților N. I. s- a dispus și confiscarea totală a averii acesteia.
Reiese că împrejurarea confiscării averii care a generat prejudiciul material este dovedită, urmând a se face dovada bunurilor ce au făcut obiectul confiscării și a contravalorii acestora.
Întrucât în recurs această dovadă nu poate fi administrată, raportat la dispozițiile art. 305 Cod proc.civ., în baza art. 312 alin. 1, 3, 5 Cod proc.civ., curtea a admis recursul și a casat parțial sentința în ceea ce privește petitul având ca obiect daune materiale, trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond, pe acest aspect.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuție necesitatea administrării de probe pentru dovedirea bunurilor confiscate, starea lor la acel moment și a
contravalorii acestora: probe testimoniale, expertize de evaluare, adrese la instituții abilitate care sunt în măsură să comunice valoarea actuală a unor bunuri similare celor care au făcut obiectul confiscării de la antecesoarea reclamanților, precum și orice alte probe pertinente și apreciate ca fiind utile pentru dovedirea acestui aspect.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 128 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ *, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N. T. și B. M., în contradictoriu cu S.
R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 20.225 lei cu titlu de despăgubiri materiale, respingându-se alte pretenții.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că antecesoarea reclamanților a suferit o condamnare aplicată prin Sentința 901/1958 a Tribunalului Militar C., definitivă prin respingerea recursului, pentru o faptă prevăzută de Decretul 199/1950.
Totodată s-a dispus confiscarea bunurilor acestei persoane.
Întrucât condamnarea suferită de antecesoarea reclamantei este considerată de lege ca fiind una cu caracter politic, acțiunea reclamanților de obligare la daune materiale este admisibilă.
Reclamanții și-au justificat calitatea procesuală prin actele de stare civilă depuse în fața instanței în primul ciclu procesual.
Având în vedere dispozițiile trasate instanței de rejudecare potrivit art. 315
C. proc. civ., instanța a dispus administrarea unui probatoriu necesar probării existenței bunurilor confiscate ca urmare a executării sentinței penale sus amintite și a valorii acestora.
Urmare a adreselor efectuate, Consiliul local al comunei Sâncraiu a comunicat că în evidențele lor nu există un act de preluare a bunurile deținute de
N. I., iar moștenitorilor acestuia i-au fost eliberate două titluri de proprietate după N. Teodor în suprafață totală de 5,686 ha.
În dosarul comunicat de CNSAS, este menționată starea materială a lui N.
I. compusă din casă de locuit și 5 ha pământ. Se poate aprecia că imobilele terenuri confiscate familiei au fost restituite în natură prin alte dispoziții legale.
De altfel, în fața instanței de rejudecare apărătorul reclamantei a indicat că părțile nu mai susțin cererile privitoare la bunurile imobile teren, întrucât acestea au fost restituite.
Instanța de fond, raportat la precizarea de acțiune depusă în primul ciclu procesual ( fila 150), a administrat probe testimoniale.
Prealabil s-a impus a se menționa că instanța de rejudecare are în vedere cele consemnate în precizarea de acțiunea în sensul că se solicită a se restitui cota de ½ din mai multe bunuri, apreciind că cererea formulată în rejudecare prin care arată că solicită întreaga cotă este o modificare de acțiune ce nu poate fi făcută în rejudecare.
Pe de altă parte chiar dacă s-ar avea în vedere această precizare cererea de acordare de despăgubiri materiale pentru bunurile arătate în întregime nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din declarațiile testimoniale rezultă că bunurile mobile existente imobilul antecesoarei părților, au fost bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei.
Din aceleași probe testimoniale rezultă că și tatăl reclamanților a suferit o condamnare, însă în prezenta cauză nu se solicită despăgubiri decât ca urmare a condamnării lui N. I. .
Martorul Crețu R. a declarat că familiei lui N. I. i-au fost confiscate haine de corp în valoare de 1000 lei haine de pat, piese de mobilier în valoare între 3.000 și 4.000 lei, o mașină de cusut Szinger în valoare de 1000 Euro, 4 bivoli, 50 de oi, 3 porci, 2000 kg de grâu, 500 kg ovăz, 500 kg de porumb, 500 kg de cartofi.
De asemenea a mai declarat martorul că cei doi copii al lui N. I. au stat cu chirie într-una din camerele casei părintești, iar la revenirea familiei N. în locuință, construcția a avut nevoie de renovări în condițiile în care o casă în timp se degradează.
Martorul Hanga T. a declarat că ulterior condamnării, lui N. I. i-a fost luat mobilierul, 3 bivolițe, 50 de oi, o mașină de cusut Szinger, 2000 kg grâu și haine. A apreciat că valoarea mașinii de cusut la 1000 Euro și a declarat că bunurile mobile din gospodărie erau comune cu ale soțului.
Martora Fărcane Ana a declarat că are cunoștință de preluarea unor haine și animale fără a preciza exact ce anume.
Martorul B. Filian are cunoștință de preluarea unor bunuri aparținând familiei și depozitate într-un alt imobil din sat, respectiv 1 cojoc vechi de cca. 100 ani, o mașină de cusut marca Szinger și un dulap.
Din analiza acestor probe rezultă că s-a făcut dovada preluării a unui mobilier tradițional în valoare de 4000 lei, a unei mașini de cusut marca Szinger în valoare de 1000 Euro echivalentul a 4.400 lei, îmbrăcăminte în valoare de 1000 lei, doar a 3 bivoli, 50 de oi și cereale, respectiv 2000 kg de grâu, 500 kg ovăz, 500 kg de porumb, 500 kg de cartofi.
Deși s-a probat preluarea și a unor porci, instanța de fond nu a avut în vedere și aceste animale întrucât prin precizarea de acțiune formulată în primul ciclu procesual aceste bunuri nu au fost solicitate a fi restituite prin măsuri compensatorii.
Nu a fost probată vreo valoare a hainelor de pat și veselei confiscate și nici nu au fost indicate bunurile în mod detaliat ca eventual prin administrarea unor probe să se determine o valoare a acestora.
Nu a fost probată vreo valoare a lipsei de folosință a casei și a anexelor gospodărești, fiind dovedit de altfel că cei doi copii ai familiei au continuat să trăiască într-o parte a imobilului. Chiar dacă din declarațiile martorilor rezultă că cei doi copii ar fi plătit chirie pentru folosința locuinței, în cauză nu a fost propusă nici o probă deși sarcina revenea reclamanților.
Nu s-a probat o folosință necorespunzătoare a imobilului pe perioada confiscării, martorul Crețu R., declarând că renovările la imobil s-a datorat unei folosințe normale în timp.
Lipsa folosinței terenului agricol nu poate fi avută în vedere atâta timp cât s-a probat că aceste bunuri au fost colectivizate, terenurile nemairămânând în proprietatea persoanelor fizice.
În ceea ce privește evaluarea bunurilor mobile, probate că s-au confiscat, în lipsa unei existențe materiale a acestora, nu s-a putut administra o expertiză de evaluare. Pentru acest considerent, instanța a avut în vedere declarațiile testimoniale, precum și actele comunicate de către autoritățile locale și ofertele de prețuri.
Prin adresa nr. 2237/2012 emisă de Comuna Sâncrai s-a comunicat că o bivoliță valorează 3000 lei, o oaie 350 lei, 1 kg grâu 1,30 lei, un kg cartofi 1,4 lei, 1 kg ovăz 1,2 lei.
Abrudan G. a făcut o ofertă de preț la vânzarea unui bivol de 4000 lei, iar SC Garden Construct SRL, achiziționează 1 kg de grâu la 1,5 lei, 1 kg de orz la 1,3 lei, 1 kg porumb la 1,5 lei, 1 kg cartofi la 1,4 lei.
Față de aceste înscrisuri, instanța va avea în vedere valorile medii ale acestor bunuri.
Având în vedere aceste probe rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri materiale în cotă de ½ pentru mobilier tradițional în valoare de 4000 lei, mașină de cusut marca Szinger 4.400 lei, îmbrăcăminte populară 1000 lei, 3 bivoli în valoare de 9000 lei (nefiind dovedită existența a patru bivoli așa cum a s- a arătat în cererea de chemare în judecată), 50 de oi în valoare de 17.500 lei, ovăz 600 lei ( 500 kg x1,2 lei) grâu 2600 lei ( 2000 kg x1,3 lei), cartofi 700 lei ( 500 kg x1,4 lei), porumb 750 lei ( 500 kg x 1,5 lei), motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 1, 3 și 4 din Legea 221/2009 va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N. T. și B. M., în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice .
Reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, acțiunea fiind scutită de plata taxelor de timbru. Au făcut dovada achitării unui onorariu de avocat în cuantum de 1000 lei.
Întrucât acest onorariu a fost plătit pentru purtarea procesului în toate fazele acestuia și întrucât cererea de constatare al caracterului politic al condamnării și obligare la daune morale a fost respinsă irevocabil în primul ciclu procesual, iar cererea de obligare la despăgubiri materiale a fost admisă în parte, tribunalul în temeiul art. 274 și 277 C. proc. civ. a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 20.225 lei cu titlu de despăgubiri materiale și va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. C., a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se respingă acțiunea reclamanților.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că nu este de acord cu soluția instanței de fond, în primul rând, pentru faptul că bunurile mobile confiscate ca urmare a unor hotărâri penale de condamnare nu fac obiectul despăgubirilor deoarece Legea nr. 221/2009 nu se referă la bunuri de acest fel, ci doar la bunuri imobile.
Întreaga probațiune se reduce doar la declarațiile martorilor care, în mod surprinzător, și-au amintit, în ciuda vârstei înaintate, întregul efectiv patrimonial confiscat, deși reclamanții nu au reușit să depună înscrisuri prin care să dovedească această împrejurare.
În al doilea rând, jurisprudența C.E.D.O. este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu garantează dreptul de a dobândi un bun, astfel că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care nu au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției, or că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari.
În al treilea rând, mama reclamanților a fost beneficiara unei indemnizații lunare de deținut din partea S. ui R., al cărei scop a fost acela de a repara prejudiciile ca urmare a condamnării politice.
În al patrulea rând, reclamanții au avut un comportament oscilant în speță, în sensul că au solicitat despăgubiri doar după cota parte de ½ din patrimoniul familiei antecesoarei, deși s-a susținut că și tatăl reclamanților a fost condamnat politic.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Reclamanții intimați N. T. și B. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat (f.10).
În susținerea poziției procesuale, reclamanții intimați au arătat că sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile întrucât Legea nr. 221/2009 nu distinge după cum bunurile fac sau nu obiect al legilor reparatorii anterioare, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite, în natură sau echivalent, în baza acestor legi.
Existența unor bunuri, faptul luări lor ori aprecierea valorii acestora constituie o împrejurare care poate fi dovedită cu orie mijloc de probă.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, din conținutul sentinței penale nr. 901/_ a Tribunalului Militar
C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 221/_ a Tribunalului Suprem al R.P.R. rezultă că odată cu condamnarea antecesoarei reclamanților, N. I.
, s-a dispus și confiscarea totală a averii acesteia.
N. I. a decedat la data de_, iar reclamanții N. T. și B. M. și-au justificat calitatea procesuală activă prin actele de stare civilă depuse în fața instanței în primul ciclu procesual din care reiese că sunt descendenții de gradul întâi a defunctei.
Critica pârâtului recurent referitoare la faptul că bunurile mobile confiscate ca urmare a unor hotărâri penale de condamnare nu fac obiectul despăgubirilor materiale deoarece Legea nr. 221/2009 nu se referă la bunuri de acest fel, ci doar la bunuri imobile este, în opinia Curții, întemeiată.
Astfel, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede că:
"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și completările ulterioare, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Din interpretarea logică, gramaticală și sistematică a textului de lege mai sus menționat C. constată că pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi, pentru argumentele ce urmează a fi expuse.
Așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri
reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Apărarea reclamanților intimați referitoare la regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.
Or, deși în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul reglementează acordarea de "despăgubiri reprezentând valoarea bunurilor confiscate", fără a distinge între bunuri mobile și bunuri imobile, ulterior, prin trimiterea expresă, făcută în cadrul aceleiași norme, la dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, individualizează categoriile de bunuri pentru care pot fi acordate despăgubiri.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea regulii de interpretare menționate anterior.
De asemenea, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pot fi solicitate "despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate _, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite_ în condițiile Legii nr.10/2001_ sau ale Legii 247/2005".
Termenul "respective" se raportează la bunurile confiscate, pe care, ulterior, le individualizează prin trimiterea făcută la cele două legi de reparație. Legătura pe care acest termen o realizează între categoria bunurilor confiscate, pentru care pot fi solicitate despăgubiri și cea a bunurilor care nu au fost deja restituite în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,
nu poate avea decât semnificația unei identități între cele două categorii de bunuri.
Totodată, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare: "Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin.
(1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare".
Numai dacă despăgubirile acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă la aceleași categorii de bunuri pentru care partea interesată poate obține reparații în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se justifică reglementarea enunțată anterior, cuprinsă în alin. (5) al aceluiași articol, și al cărei scop nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație - Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
Interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.
Or, adoptarea unei norme care să reglementeze dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de acordarea de despăgubiri numai pentru anumite categorii de bunuri confiscate face parte din marja de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, pe care C. Europeană a recunoscut-o ca fiind la dispoziția statelor contractante.
Având în vedere împrejurarea că în temeiul art. art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi, C. apreciază că acest text legal nu este incident în prezenta cauză deoarece reclamanții au solicitat prin acțiunea precizată obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro echivalent în lei la data plății,
reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate și distruse, fără a mai susține cererea cu privire la bunurile imobile care s-a dovedit că au fost restituite în temeiul legilor speciale de reparație, motiv pentru care este inutilă analizarea celorlalte critici al pârâtului recurent.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C. constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel că în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 coroborat cu art.3041C.pr.civ. va admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin
D.G.F.P. A JUD. C., împotriva sentinței civile nr. 128 din_ a Tribunalului
, pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o modifică, în sensul că, respinge în întregime cererea formulată de reclamanții N. T. și B. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri materiale în baza Legii nr. 221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. C., împotriva sentinței civile nr. 128 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o modifică, în sensul că, respinge în întregime cererea formulată de reclamanții N. T. și B. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri materiale în baza Legii nr. 221/2009.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. -A. P. C.
-M.
CONȚ
I. -D. C.
GREFIER,
-A. M.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: D. T. .
| ← Decizia civilă nr. 911/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 2482/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
