Decizia civilă nr. 3859/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3859/R/2013
Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. - C. V.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. N. și, respectiv, recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. C., împotriva
sentinței civile nr. 171 din_ a T. ui C., pronunțată în dosar nr. _
, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A.
S., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent. Dosarul se află la primul termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul S. N. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A.
S., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că la data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată de pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C., prin care acesta solicită respingerea recursului formulat de reclamantul S. N., modificarea hotărârii instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii și, totodată, în temeiul art. 242 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., având în vedere că prin întâmpinare, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri, precum și împrejurarea că nu mai sunt de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată raportat la toate capetele de cerere. Arată că, în speță, este vorba de o măsură administrativă aplicată reclamantului, privind stabilirea domiciliului obligatoriu din orașul Seini în orașele T. și Gherla, în perioada_ -_, iar aceasta constituie o măsură administrativă cu caracter politic, însă în acest sens hotărârea atacată nu este motivată. Totodată, arată că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a beneficiat de prevederile Decretului nr. 118/1990, dar în speță nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, întrucât măsura administrativă privind stabilirea domiciliului obliga-toriu a fost aplicată în baza prevederilor Decretului nr. 83/1949.
De asemenea, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că măsurile administrative considerate de drept cu caracter politic sunt cele menționate la art. 1 alin. 2 lit. c din Legea nr. 221/2009, iar măsura administra- tivă privind stabilirea domiciliului obligatoriu aplicată în baza prevederilor Decre- tului nr. 83/1949, nu se regăsește printre acestea. Totodată, arată că reclaman- tul a apreciat că temeiul de drept pe care se întemeiază cererea este art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 221/2009, însă trebuiau invocate prevederile O.U.G. nr. 214/1999 la care legea face trimitere, or în hotărârea atacată nu se regăsește nici un fel de motivare cu privire la acest aspect.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că la f. 159 și următoarele din dosarul instanței de fond se află depus, în xerocopie, dosarul C.N.S.A.S., din care rezultă că reclamantul S. N. a fost analizat ca efectuând activitate de informator, numărul de cod al acestuia fiind "POENARU";, respectiv se spune că la data de_ a fost recrutat ca agent numitul S. N.
, absolvent al Facultății de Drept, de profesie avocat, având funcția de jurisconsult la G.A.S.C. Turzii. Totodată, arată că, având în vedere aspectele
menționate în dosarul C.N.S.A.S., reclamantul S. N. nu poate susține că a fost persecutat, iar în cauză nu s-a dovedit că este vorba de o măsură administrativă cu caracter politic.
În concluzie, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de
reclamantul S. N. . De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantul S. N. și arată că în prezenta cauză nu s-a dovedit confiscarea bunurilor.
C. pune în discuție aplicarea în cauză a Deciziei nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind problema de drept din prezenta cauză.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. apreciază că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
C. reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă în sala de judecată domnul Bâlc
I. care arată că este mandatarul reclamantului recurent S. N., care este în vârstă de peste 90 de ani.
C. aduce la cunoștința mandatarului reclamantului recurent
împrejurarea că în prezenta cauză nu există avocat angajat, iar cauza a fost luată la a doua strigare și nu s-a prezentat niciuna dintre părți, ci doar procurorul, iar având în vedere că prin întâmpinarea depusă de pârât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a lăsat cauza în pronunțare.
Totodată, aduce la cunoștința mandatarului reclamantului recurent că prezenta cauză se poate lua doar cu participarea procurorului, motiv pentru care, la acest moment nu se mai poate discuta nimic.
Mandatarul reclamantului recurent solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru ca avocatul să poată depune la dosar concluzii scrise.
C. aduce la cunoștința mandatarului reclamantului recurent că în această cauză nu se impune amânarea pronunțării hotărârii în cauză, precum și împrejurarea că o să analizeze recursul declarat de reclamant, așa cum acesta a fost formulat în scris.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 171/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr._ , s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. N., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a fixării de domiciliu obligatoriu al reclamantului S. N., în orașele T. și Gherla, pe perioada_ -_ .
S-a respins excepția inadmisibilității.
S-a admis excepția prescripției și, în consecință, s-a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale.
S-a respins restul capetelor de cerere din acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
"Potrivit adeverinței eliberate de Direcția Instanțelor Militare cu nr. 2021/_ (fila 7), reclamantul S. N., fiul lui V. și M. născut la_ în orașul Szolnok, Ungaria a fost dislocat la data de_, în baza Decretului nr. 83/1949, din comuna Seini, jud. Satu-Mare și i s-a fixat domiciliul
obligatoriu în orașul T., iar din 1950 în orașul Gherla, jud. C. . La data de_ prin Adresa M.A.I. nr. 792754/1963 i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Faptul că reclamantul a avut domiciliul obligatoriu a fost confirmat și de martorii audiați în cauză.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 1302/_ dată de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a recunoscut că petentul
S. N. a suferit o perioadă efectivă de 14 ani și 5 luni, (_ -_ ) în domiciliu obligatoriu, pentru considerente politice (fila 9).
Față de acestea și față de prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanța va constata caracterul politic al măsurii administrative a fixării de domiciliu obligatoriu al reclamantului S. N., în orașele T. și Gherla, pe perioada_ -_ .
În privința excepției inadmisibilității, invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin notele de ședință depuse la fila 216, instanța va respinge această excepție, având în vedere că pârâtul a solicitat respingerea petitului privind daunele materiale ca inadmisibil, ori instanța constată că acest petit este întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește excepția prescripției, aceasta urmează a fi admisă doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale.
Prin notele de ședință depuse la fila 94-95, reclamantul a invocat prevederile art. 998 din Codul civil privind răspunderea civilă delictuală.
În materia răspunderii civile delictuale, sunt aplicabile prevederile art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel încât dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la momentul când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Și dacă s-ar accepta că o acțiune în răspundere a statului nu putea fi formulată în timpul regimului comunist, formularea prezentei cereri la data de_, după mai bine de 20 de ani de la căderea regimului comunist, din decembrie 1989, apare ca fiind făcută după expirarea terenului de prescripție.
Ca o consecință a admiterii excepției prescripției pentru petitul de daune morale și văzând că textul de lege care prevedea posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada_ -_ și anume art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituțional prin Decizia 1354/_ a Curții Constituționale, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect daune morale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind imobilul situat în Baia-Mare, str. 1 Mai nr. 8a, jud. Maramureș, acesta urmează a fi respins, având în vedere că acest imobil nu a fost preluat de S. R. de la reclamant ca urmare a unei măsuri politice luate împotriva acestuia în timpul regimului comunist, pentru a putea fi aplicabil art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009. Astfel, chiar reclamantul a arătat în motivarea cererii sale că acel imobil a fost preluat de la numita Klein E., văduva Dr. Dragoș Teofil.
Reținând că, în cauză nu s-a făcut dovada preluării imobilului ca urmare a unei măsuri politice și că astfel nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009, instanța va respinge respectivul capăt de cerere.
În privința imobilelor indicate în completarea de acțiune depuse la fila 32, instanța reține următoarele:
Pădurea de pe raza orașului Seini, având nr. top_ /2 și 5466, a fost solicitată de către reclamant în baza legilor fondului funciar, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 6984/2002 a Judecătoriei Baia-mare, depusă la filele 78,
79. Prin această sentință s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în
favoarea reclamantului S. N. asupra suprafeței de 10 ha teren cu vegetație forestieră înscris în CF nr. 1951 Seini nr. top 5464/1 și în Cf nr. 1952 Seini nr. top 5464/2 și 5466.
În condițiile în care reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii în privința acestor terenuri, cererea formulată în baza Legii nr. 221/2009 nu mai poate fi primită.
De asemenea, terenul agricol înscris în CC nr. 1197 Seini a fost solicitat de către reclamant în baza Legii nr. 247/2005, astfel cum rezultă din cererea formulată de acesta și depusă în copie la fila 100 din prezentul dosar. Ca urmare, cererea reclamantului trebuie să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 cu modificările ulterioare.
Și în privința celor două case din Seini, una pe str. N. Bălcescu și una pe str. D. Soarelui, reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. Conform adresei Primăriei orașului Seini, fila 220, acea notificare a fost respinsă pe motiv că imobilele au fost demolate. Și în privința acestor imobile se impune urmarea procedurii prevăzute de legile speciale de reparație. De altfel, valoarea acelor case nu a putut fi stabilită nici de către expert, dat fiind că reclamantul nu a fost în măsură să depună dovezi cu privire la starea și situația imobilelor de dinainte de demolare.
În plus, se reține că potrivit înscrierilor din CF 2303 Seini (fila 120) și CF 2388 Seini (fila 123), imobilele din aceste cărți funciare, inclusiv casele, au fost proprietatea numitei Bărbul M., de la care le-a preluat S. R. . Așadar, casele nu au fost preluate de la reclamant, astfel ca acesta să fie îndreptățit la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 221/2009, câtă vreme potrivit acestei legi se pot acorda despăgubiri pentru bunurile confiscate ca efect al unei hotărâri de condamnare sau a unei măsuri administrative cu caracter politic.
Aceleași considerente se au în vedere și în ceea ce privește bunurile mobile în scrise în procesul-verbal de predare a bunurilor întocmit la_ (fila 41). Potrivit acestui proces-verbal s-a procedat la preluarea bunurilor fostă proprietate Doctor Sălăgean V. și văduva Sălăgean V. Reținându-se că aceste bunuri au fost confiscate de la mama reclamantului, dar în privința acesteia nu s-a cerut și nu s-a dovedit luarea unei măsuri administrative cu caracter politic, instanța reține că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din legea nr. 221/2009.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri";.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at re curs, în termen legal, pe de o parte, reclamantul S. N., iar pe de altă parte, pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL
F INANȚELOR PUBL ICE REPREZENT AT PR IN D.G.F.P. A JUD. C. .
Prin propriul recurs, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată, respectiv, obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu, din orașul Seini, în orașele T. și Gherla, în perioada_ - _
, în temeiul Decretului nr. 83/1949; obligarea pârâtului la a-i plăti reclamantului prețul de circulație al următoarelor imobile: imobilul din municipiul Baia Mare, str. 1 mai nr. 8/a, înscris în Cf nr. 2825 Baia Mare, nr. top 410 și 411, actualmente Muzeul Județean Maramureș și Parchetele din județul Maramureș; pădure situată în raza orașului Seini, în suprafață totală de 28 jugăre și 2012 stj.p., înscrisă în CF nr. 1959 Seini, nr. top_ /2 și 5466; teren agricol situat în raza orașului Seini, înscris în CF nr. 1197 Seini, și identificat cu nr.
topografice menționate în această Cf; două case de locuit, una compusă din 5 camere și dependințe, și cealaltă compusă din două camere și dependințe, situate în orașul Seini; să fie obligat pârâtul la plata prețului de circulație a tuturor bunurilor mobile menționate în cuprinsul actului numit "proces verbal de predare a bunurilor";, încheiat la data de_ în Seini, județul Maramureș.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, dată în baza Decretului nr. 83/1949, pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945, și care a constat în strămutarea forțată a domiciliului său, din Seini, în T. și Gherla, fiind deci îndreptățit la a se constata caracterul politic al acestei măsuri în baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, mai ales că este și beneficiarul Decretului lege nr. 118/1990, prin emiterea Hotărârii nr. 1302/_
, de către Comisia pentru aplicarea acestui decret.
Este îndreptățit să solicite obligarea S. ui R. la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin această măsură, având în vedere că prin edictarea Legii nr. 221/2009 S. R. a recunoscut caracterul delictual și prejudiciabil al faptei pe care a comis-o, iar termenul de prescripție extinctivă a dreptului său la acțiune în sens material pentru despăgubiri curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
Recurentul arată că este îndreptățit la a pretinde de la pârât restituirea prețului de circulație al imobilului înscris în Cf nr. 2825 Baia Mare, nr. top 410 și 411, întrucât este unicul moștenitor al fostei proprietare tabulare a acestui imobil, defuncta văduvă dr. Dragoș Teofil, născută Klein E., calitate pe care a dobândit-o în baza testamentului olograf întocmit de către defunctă la data de _
, în limba maghiară, și prin care a testat în favoarea reclamantului întreaga ei avere mobilă și imobilă.
Pe defunctă reclamantul a îngrijit-o din anul 1956, când a fost alungată din Baia Mare, și s-a refugiat în T. la reclamant, și până la_, când a intervenit decesul acesteia.
Defuncta a fost soție de avocat, și deci, este exceptată de la naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950.
Reclamantul este și beneficiarul unui certificat de moștenitor de pe urma defunctei, cu nr. 89/_ .
Reclamantul este îndreptățit în temeiul art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 221/2009 la a solicita obligarea intimatului la plata prețului de circulație al bunurilor imobile și mobile, câtă vreme, nici un text de lege nu interzice, nici expres și nici implicit, aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009, astfel încât, este superficială și fără temei juridic motivarea instanței de fond privitoare la inadmisibilitatea acestei cereri a reclamantului.
Recurentul solicită despăgubiri pentru bunurile mobile care au fost confiscate chiar de la reclamant prin procesul verbal din_ .
Prin propriul recurs, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. , a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că, potrivit prevederilor art. 4 alin.
2 din Legea nr. 221/2009, reținute de prima instanță, se poate constata caracterul politic pentru alte măsuri decât cele prevăzute la art. 3, iar măsura dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu este reglementată de art. 3 din lege, nefiind deci incidente dispozițiile art. 4 alin. 2.
Decretul nr. 83/1949, pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1949, pentru înfăptuirea reformei agrare, nu este enumerat expres printre actele normative arătate la art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la recursul pârâtului.
Legea nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Prin prisma Legii nr. 221/2009 pot fi solicitate despăg ubiri de către
persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fostsupuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cucaracter politic, pentru prejudiciile materiale ce le-au fost cauzate înperioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Însă, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri cuvenite în temeiul acestei legi, este necesar să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Legea nr. 221/2009 definește ce anume se înțelege prin măsură administrativă cu caracter politic, precizând în art. 3:
"Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.
344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității P. orului;
Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M. ui Securității S. ui";.
Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile Legii nr. 221/2009, să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor,
nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.
Astfel, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 prevede că: "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Este adevărat că în art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu este menționat în mod expres Decretul nr. 83/1949, dar nu este mai puțin adevărat că art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 221/2009 prevede că toate condamnările dispuse în temeiul art. 4 și 5 din Decretul 83/1949, pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, privind reforma agrară, constituie de drept condamnări cu caracter politic.
Prin urmare, dacă legea însăși stabilește caracterul politic de drept al condamnărilor dispuse în temeiul acestui act normativ, este de prezumat că și măsurile administrative dispuse în temeiul aceluiași Decret nr. 83/1949 vor avea tot caracter politic.
De altfel, prin prisma art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată era îndrituită să constate caracterul politic și al altor măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, în aprecierea caracterului politic al acestor măsuri administrative instanța de judecată putându-se raporta și la ceea ce art.1 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 221/2009 prevedea că, constituie o condamnare cu caracter politic.
Drept urmare, C. constată că recursul pârâtului este nefondat.
Cu privire la recursul reclamantului.
Cu privire la motivul de recurs referitor la daunele morale.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamant în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/_ a Curții Constituționale a R. iei, astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantul nu mai este îndreptățit la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/_, publicată în M. Of. nr. 761/_, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. iei din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției R. iei nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 758 din 29
octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
"(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R. iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al R. iei, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. iei Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, în această materie a fost pronunțată și o decizie în interesul legii, nr. 12/_, de către Î.C.C.J., în dosar nr. 14/2011, prin care s-a stabilit că
"urmare a deciziilor C.C.R. nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
În ceea ce privește temeiul juridic pentru daune morale, fundamentat pe dispozițiile art. 998 - 999 C.civ., C. constată că în mod legal prima instanță a reținut incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Art. 998 C.civ. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S. ui R.
, în temeiul art. 998 C.civ., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S. ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantului, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.civ.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 100.000 lei, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "prescr ip ț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic inu ite pr in
f apta il ic ită, începe s ă curg ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cun oscu t s au trebu ia s ă
cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată prin măsura stabilirii forțate de domiciliu și a dislocării sale -, cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la data la care aceste măsuri i-au fost aplicate.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantul nu putea, în perioada anterioară datei de_, să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C.civ., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată- pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de_, reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, mai ales că, la data de_, în Monitorul Oficial al R. iei nr. 50/_, a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/_, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_ .
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_, se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între_ -_, în
ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție,
internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
De altfel, reclamantul este și beneficiarul Decretului lege nr. 118/1991, astfel confirmat de hotărârea nr. 1302/_ (f. 9 dosar fond), iar dovada dislocării în baza Decretului nr. 83/1949, din Seini în T., și apoi în Gherla se găsește la fila 7 dosar fond.
constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv,_ .
Or, cererea prec iz ată pr in no tele de șed inț ă depuse l a f ilele 94 -95 dosar fond, a fost promovată de către reclamant la data de _, cu depășirea evidentă a ter menulu i de prescripț ie ex tinc tiv ă prev ăzu t de ar t. 8 al in. 1 r ap. l a ar t. 3 al in. 1teza I din Decretul nr. 167/1958,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.civ., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că Legea nr. 221/2009 a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C.civ., câtă vreme, Legea nr. 221/2009 a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile Legii nr. 221/2009, în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C.civ. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, Decretul nr. 167/1958.
Pe cale de consecință, C. constată că acest motiv de recurs este nefundat.
Cu privire la motivul de recurs referitor la acordarea daunelor materiale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada_ -_, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Prin Decizia în interesul legii nr. 6/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea n. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv, Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr., 247/20005, cu modificările și completările
ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație";.
Prin urmare, decizia în interesul legii stabilește în mod expres că pot fi solicitate și acordate despăgubiri materiale doar pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/02001 republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.
Așa fiind, toate terenurile solicitate de reclamant la Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, cereri reiterate apoi în temeiul Legii nr. 247/2005, nu pot face obiect al prezentei cauze, întemeiată pe Legea nr. 221/2009, întrucât, în acest sens s-a dispus prin Decizia în interesul legii nr. 6/2012 (f. 101, 100, 222-226, 32, 78, 79 dosar fond).
De altfel, pentru o mare parte dintre aceste terenuri, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii fondului funciar (f. 78-79, 101, 222-226 dosar fond).
În ceea ce privește cele două case, una cu cinci camere și dependințe, și una cu două camere și dependințe, situate în Seini, și solicitate de reclamant prin notificarea nr. 280N/_, acestea nu mai pot face obiect al prezentului litigiu, câtă vreme, notificarea reclamantului a fost soluționată în temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 1132/_, în sensul respingerii notificării reclamantului, pe motiv că imobilele construcții nu sunt în administrația Primăriei Seini, ci a Direcției sanitar-veterinare Maramureș și S.C. Cuarț S.A. Baia Mare, iar terenurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, ci a Legii fondului funciar (f. 218 dosar fond), iar construcțiile au fost demolate, construindu-se o nouă locuință (f. 220 dosar fond).
În plus, cele două case, una pe str. N. Bălcescu și una pe str. D. Soarelui, au constituit proprietatea tabulară a numitei Bărbul M., de la care le-a și preluat S. R., iar nu proprietatea reclamantului (CF nr. 2303 Seini - f. 120 dosar fond și CF nr. 2388 Seini - f. 123 dosar fond).
În ceea ce privește bunurile care au constituit proprietatea tabulară a numitei Klein E. R., măritată dr. Dragoș Teofil, și a cărui succesor testamentar este reclamantul (f. 11, 12 dosar fond), C. constată că reclamantul nu este îndreptățit la a pretinde despăgubiri pentru aceste bunuri, întrucât nu au constituit proprietatea reclamantului, nu au fost preluate de stat de la reclamant, ca o consecință directă a măsuri administrative aplicate reclamantului, imobilul fiind trecut în proprietatea S. ui R. în baza Decretului nr. 92/1950 de la proprietara Klein E. R., măritată dr. Dragoș Teofil.
Referitor la bunurile mobile preluate de la reclamant prin procesul verbal de preluare, din_ (f. 41-42 dosar fond), acestea nu pot face obiect al Legii nr. 221/2009, respectiv, pentru aceste bunuri reclamantul nu poate solicita despăgubiri materiale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, dată fiind Decizia în interesul legii nr. 6/2013 a Î.C.C.J.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C. urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. N. și de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA
GENERALĂ A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 171/_ a T. ui C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. -D. C.
M.
C.
V.
C.
-M. CONȚ
GREFIER
A. M.
Red.CMC/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: O.R.G.
| ← Sentința civilă nr. 2482/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 170/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
