Decizia civilă nr. 197/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
Decizia civilă nr. 197/R
Ședința publică din 03 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. P.
J. ECĂTOR: D. W.
J. ECĂTOR: G. G. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de către pârâta G. V.
E., domiciliată în B. M., str. M. B. nr. 9/13 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 9336 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9336 pronunțată la data de 10octombrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâtul G. V.
E., având ca obiect ordonanță președințială. De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta G. V. E. în contradictoriu cu reclamantul G. M. și în consecință au fost respinse și cererile având ca obiect cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, J. ecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit în anul 1998, în localitatea B. M., județul M., iar din căsătoria acestora a rezultat 2 copii, în prezent minori, G. E. A. și G. V. M. .
Părțile au solicitat în cadrul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. _
, aflat pe rolul Judecătoriei B. M., printre altele, desfacerea căsătoriei dintre părți prin acordul acestora, exercitarea de către fiecare a autorității părintești asupra minorilor, în mod exclusiv și stabilirea locuinței minorilor, acțiune soluționată, în fond, prin Sentința nr. 5755 din data de_, aflată la data soluționării prezentei cereri în apel la Tribunalul Maramureș.
Potrivit art. 6132 Cod procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.
Totodată, prin dispozițiile art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă s-a stabilit că instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin dispozițiile legale precitate, prevăzute de 6132Cod procedură civilă,
se instituie în favoarea părților, prezumția existenței urgenței, însă numai sub aspect probator, în sensul că acestea, dintre cele trei condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale vor fi ținute a dovedi numai caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului, neputându-se considera că nu mai este necesară a fi îndeplinită condiția urgenței măsurii ce se cere a fi luată în cauză.
Instanța urmează să analizeze, în cele ce urmează, în mod separat, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 581 C.proc.civ., pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială, fiind necesar ca măsura vizată să aibă un caracter vremelnic, să fie expresia unei situații de fapt care reclamă urgență în demersul în justiție, prin riscul producerii unui prejudiciu prin întârziere, și să nu prejudece fondul litigiului dintre părți.
Reclamantul, a făcut prin actele depuse la dosarul cauzei, dovada existenței acțiunii de divorț dintre părțile prezentei cauze, însă nu s-a menționat în cuprinsul cererii, nici o limită temporală până când măsura solicitată a se lua urmează să fie valabilă, nefiind îndeplinită astfel condiția vremelniciei, din modul de formulare a cererii rezultând că măsurile solicitate a fi luate de instanță se urmărește să aibă caracter definitiv și nu vremelnic.
In raport de actele dosarului, și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, instanța apreciază, că, în speță, măsura ce se solicita a fi dispusă, nu ar fi necesară pentru protecția urgentă a unui drept al reclamantului, nefiind îndeplinită nici condiția urgenței.
În privința urgenței, s-a apreciat că aceasta există ori de cate ori măsura este necesară pentru păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea piedicilor ivite în cursul unei executări, iar acestea nu se pot realiza în mod eficient pe calea unei acțiuni de drept comun, întrucât, prin întârziere, s- ar produce un prejudiciu care nu ar putea fi reparat.
Existenta urgentei se apreciază în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, obiective si subiective, inclusiv perioada de timp scursă de la apariția urgenței și până la formularea cererii și dacă, funcție de comportamentul părților, ea se menține in intervalul arătat.
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu a rezultat a fi incidente motive întemeiate, care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către reclamant, iar locuința minorilor să fie stabilită la acesta, în
lipsa unor astfel de motive caracterul urgent al cererii nefiind justificat, cererile putând fi analizate pe fond fără ca reclamantul să fie în vreun fel prejudiciat.
În consecință, cererea nu are un caracter urgent și nu este de natura să împiedice cauzarea unui prejudiciu.
În cauză, instanța a constatat că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului cauzei, întrucât reclamantul a solicitat stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești în mod exclusiv și stabilirea locuinței minorilor la el, ceea ce presupune analize amănunțite cu privire la relațiile dintre părți și copiii lor minori, care cu certitudine ar antama fondul cauzei.
Deși art. 581 Cod proc. civ nu menționează în mod expres condiția nerezolvării litigiului în fond, s-a decis ca aceasta condiție trebuie să fie îndeplinită de orice cerere de ordonanță președințială, întrucât prin pronunțarea asupra fondului cauzei n-ar mai exista nici o utilitate in soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte, chiar dacă ar considera contrar evidenței că în cauză cele 3 condiții prevăzute de art. 581 Cod proc.civ. sunt îndeplinite, simpla lor îndeplinire nu poate conduce automat la admiterea cererii, instanța având a aprecia și dacă aceasta este întemeiată, respectiv măsura solicitată să fie necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Potrivit art. 397 Cod civil, aplicabile prin prisma dispozițiilor art. 504 din același cod, după divorț, în speță fiind în această ipoteză, părțile fiind divorțate la data soluționării prezentei cereri, întrucât hotărârea pronunțată în cauza având ca obiect desfacerea căsătoriei este irevocabilă în ceea ce privește divorțul, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul, în care există motive întemeiate, raportat la interesul superior al minorului, care să justifice exercitarea autorității părintești de un singur părinte.
Așadar regula instituită de dispozițiile Noului cod civil este aceea a exercitării în comun de către foștii soți a autorității părintești asupra copiilor lor minori, instanța putând opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinți, doar dacă există motive foarte bine întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al copilului, care să-i formeze convingerea că păstrarea autorității părintești și de către celălalt părinte ar dăuna intereselor copilului.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor și, chiar dacă autoritatea părintească este exercitată în
comun de părinți, deciziile curente privind îngrijirea minorului și educarea acestuia sunt luate doar de părintele cu care acesta locuiește.
Implicarea ambilor părinți în exercitarea autorității părintești este în mod evident în interesul superior al minorilor, luarea în comun a deciziilor în ceea ce-i privește pe aceștia contribuind la consolidarea relației dintre minori și părinți, la creșterea sentimentului de siguranță și încredere în sine, știind că se află permanent în atenția familiei lor.
Instanța nu a constatat din probele administrate în cauză, incidența unor motive întemeiate, care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către reclamant, astfel încât cererea astfel cum a fost formulată se vădește a fi și neîntemeiată.
Neîntemeiată este de altfel cererea reclamantului de stabilirea a locuinței minorilor la locuința sa pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel potrivit dispozițiile art. 400 alin. 2 Cod civil, dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei ținând seama și de interesul său superior.
Și în speță, copiii părților, până la introducerea cererii de divorț, au locuit împreună cu ambii părinți, astfel încât instanța pentru stabilirea locuinței minorilor trebuie să aibă în vedere doar interesul superior al acestora.
Având în vedere, întreg probatoriul administrat în cauză, ținând cont de opinia exprimată de minori cu ocazia ascultării acestora în Camera de consiliu și de vârsta acestora, a problemelor evidente de comunicare dintre minora E.
-Alexandrina și reclamant, instanța apreciază că este în interesul superior al minorilor ca locuința acestora să fie stabilită la pârâtă.
În privința cererii reconvenționale formulate, J. ecătoria a apreciat că prin intermediul acesteia pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat atribuirea în favoarea sa a beneficiului folosinței locuinței situată în B. M., str. M. B. nr. 9/13, jud. M. și evacuarea pârâtului-reclamant din acest imobil până la partajarea irevocabilă a bunurilor comune, cerere ce urmează să fie analizată tot prin prisma condițiilor prevăzute de art. 581 Cod proc.civ. și 6132Cod procedură civilă, reținând că pentru admisibilitate unei astfel de cereri este necesar ca măsura vizată să aibă un caracter vremelnic, să fie expresia unei situații de fapt care reclamă urgență în demersul în justiție, prin
riscul producerii unui prejudiciu prin întârziere, și să nu prejudece fondul litigiului dintre părți.
Reclamanta, a făcut prin actele depuse la dosarul cauzei, dovada existenței acțiunii de divorț dintre părțile prezentei cauze, aflat pendinte pe rolul
T. ui M. în faza apelului și a modului de soluționare de către instanța de fond, și a menționat, în mod expres, în cuprinsul cererii, o limită temporală până când măsura solicitată a se lua urmează să fie valabilă, adică soluționarea procesului privind partajarea bunurilor dobândite sub durata căsătoriei.
Deși dosarul de divorț nu a fost soluționat în mod irevocabil, sub aspectul cererilor accesorii divorțului, reclamanta nu a solicitat ca măsura ce o va dispune instanța să producă efecte până la soluționarea dosarului de divorț, ci până la soluționarea procesului privind partajarea bunurilor dobândite sub durata căsătoriei.
În atari condiții, instanța consideră că în cauză nu este îndeplinită condiția vremelniciei, având în vedere că măsura ce se solicită a fi luată de instanță pe calea ordonanței urmează să-și producă efectele, potrivit solicitării reclamantei, până la soluționarea procesului de partaj, proces care nu este pe rolul vreunei instanțe și în privința căruia nu se poate aproxima când va fi demarat de părți, neexistând astfel o limită temporală clar delimitată, în care măsura luată de instanță să producă efecte, existând posibilitatea cel puțin teoretică ca părțile să nu promoveze vreodată procesul de partaj iar măsura să capete astfel caracter definitiv, sau doar după trecerea mai multor ani, afectând astfel în mod evident caracterul de vremelnicie al măsurii dispuse.
In raport de actele dosarului, instanța apreciază însă, că, în speță, nu este îndeplinită condiția urgenței, fiind reiterate motivele reținute pentru cererea de chemare în judecată.
S-a apreciat că se poate reține, în speță, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, că măsura ce se solicita a fi dispusă, ar fi necesară pentru protecția urgentă a reclamantei și a copiilor părților, în condițiile în care instanța de fond investită cu soluționarea cererii de divorț, a dispus măsura evacuării pârâtului-reclamant, iar acesta nu mai locuiește în prezent în locuința comună.
În cauză, instanță constată că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului cauzei, întrucât reclamanta-pârâtă a solicitat atribuirea locuinței și evacuarea pârâtului-reclamant, ceea ce presupune analize amănunțite cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru a fi îndreptățit la atribuirea folosinței locuinței, care cu certitudine ar antama fondul cauzei.
Deși art. 581 Cod proc. civ nu menționează în mod expres condiția nerezolvării litigiului în fond, s-a decis ca aceasta condiție trebuie să fie îndeplinită de orice cerere de ordonanță președințială, întrucât prin pronunțarea asupra fondului cauzei n-ar mai exista nici o utilitate in soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reține că potrivit art. 274 Cod. proc. civ. cererile formulate de părți nu sunt întemeiate, astfel că s-a respins și această solicitare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs G. V.
E. . Cererea prin care a fost promovată calea de atac nu cuprinde motivele de recurs, recurenta arătând că în baza art. 303 C.proc.civ, după comunicarea Sentinței atacate va depune și motivele pentru care a înțeles să uzeze de calea de atac.
La data de 22 februarie 2013 părțile au primit comunicarea Sentinței civile nr. 9336/_ .
Motivele recursului au fost depuse la data de 6 martie 2013 în ședință publică.
La termenul din data de 3 aprilie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate de instanță din oficiu, precum și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
În prezenta cauză, T. a fost învestit cu soluționarea recursului declarat de G. V. E. împotriva Sentinței civile nr. 9336 pronunțate la data de_ de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ având ca obiect ordonanță președințială.
Soluționarea cauzei s-a realizat în fața Judecătoriei B. M. cu citarea părților, astfel că potrivit art. 582 alin. 1 C.proc.civ., termenul de recurs de5 zile a început să curgă de la data pronunțării în ședință publică a Sentinței atacate, respectiv de la data de 10 octombrie 2012.
Cu respectarea termenului de recurs de 5 zile, recurenta a formulat recurs. În cuprinsul cererii a arătat că potrivit art. 303 C.proc.civ., urmează să formuleze motivele de recurs după ce va fi comunicată Sentința atacată.
În ședința publică din data de 6 februarie 2013, tribunalul constatând că părțile nu au primit printr-o comunicare oficială din partea instanței de judecată Sentința atacată a dispus comunicarea acesteia, pentru a da posibilitatea recurentei să motiveze recursul promovat.
Potrivit procedurii de comunicare aflată la fila 13 din dosar, recurentei
G. V. E. i s-a comunicat la data de 22 februarie 2013 Sentința atacată. Din susținerile reprezentantei recurentei, cu ocazia dezbaterii recursului instanța reține că Sentința atacată a fost comunicată acesteia la data de 21 februarie 2013.
Instanța de recurs, având în vedere mențiunile din cuprinsul filei de comunicare (f.13), reține că data comunicării Sentinței atacate este data de 22 februarie 2013, de la această dată, potrivit art.303 C.proc.civ. începând să curgă termenul de recurs.
În ceea ce privește termenul de recurs, instanța constată că potrivit art. 582 alin. 1 C.proc.civ., termenul de recurs în cazul ordonanței președințiale este un termen special, caracteristic acțiunilor urgente, respectiv 5 zile. Astfel, atât pentru declararea căii de atac cât și pentru motivarea căii de ataca ulterior comunicării hotărârii atacate, termenul care va fi avut în vedere veste acela de 5 zile. Nu se poate reține susținerea că este aplicabil termenul de 15 zile, deoarece acest termen este aplicabil în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale nu se instituie un termen special pentru declararea căii de atac.
Având în vedere cele de mai sus, se constată că în termen de 5 zile de la data la care a fost comunicată hotărârea, respectiv de la 22 februarie 2013,
până la data de 28 februarie 2013 recursul trebuia motivat. Motivele recursului au fost depuse la dosarul cauzei abia la termenul din data de 6 februarie 2013, în ședință publică.
Potrivit art. 306 alin. 1 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul de recurs, sau în termenul prevăzut la art. 303 alin. 2 C.proc.civ. Motivele de ordine publică pot fi invocate și ulterior împlinirii acestui termen, existând posibilitatea de a fi invocate și din oficiu de instanță.
Motivul invocat de recurentă în susținerea recursului este motivul prevăzut de art. 304pct. 9 C.proc.civ., motiv ce nu este de ordine publică. Nu au fost invocat nici un motiv de ordine publică pentru a putea fi analizat recursul pe fond. De asemenea instanța nu a identificat un astfel de motiv de recurs de ordine publică.
Reținând cele de mai sus, se consideră întemeiată excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen astfel că excepția urmează a fi admisă, iar recursul va fi anulat motiv pentru care nu va mai fi analizat pe fond, fiind incidente prevederile art.137 C.proc.civ..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata acestor cheltuieli revenind instanței obligația de a stabili cuantumul acestor cheltuieli.
În prezenta cauză se reține că apărările formulate de intimatul, care are dreptul la cheltuieli de judecată, au fost legate de soluția dată pe fondul cererii de recurs, deși instanța a pus în discuție, din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen.
Din acest punct de vedere instanța consideră că sunt incidente în cauză prevederile art. 274 alin. 3C.proc.civ., astfel că deși au fost formulate apărări pe fondul recursului, având în vedere aspectul de procedură pus în discuție și modul în care a fost soluționat recursul declarat-anulat pentru nemotivare în termen, cauza din acest punct de vedere fiind una de o complexitate redusă va obliga recurenta la plata sumei de 350 lei în favoarea intimatului G. M. .
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Reținând cele de mai sus, instanța va admite excepția nulității recursului declarat de recurenta G. V. E., recursul urmând să fie anulat ca nemotivat în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, excepție invocată de instanță din oficiu.
Anulează recursul declarat de G. V. E. domiciliată în B. M. str. M. B. nr. 9/13 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 9336 pronunțată în data de 10 octombrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Obligă recurenta G. V. E. la plata sumei de 350 lei în favoarea intimatului G. M., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
P. M. B. W. DP G. M. C.
Red./dact./M.B.P./_ 2ex.
J. ecător la fond: Ș. Dan
| ← Decizia civilă nr. 161/2013. Ordonanta presedintiala | Sentința civilă nr. 350/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
