Decizia civilă nr. 206/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 206/A/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS
JUDECĂTOR: O. R. G. GREFIER E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe apelanta R. O. D. împotriva Sentinței civile nr. 5424/2012 pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații R. V., R. T., R. Ana, R. I., având ca obiect, partaj judiciar +grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta R. O.
asistată de av. Albu Mina M. în substituirea av. Mischian M. D., lipsind:
intimat pârât - R. Ana
intimat pârât - R. V.
intimat pârât - R. I.
intimat pârât - R. T. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
T. ul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
Se constată în ce privește prezentul apel că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-a depus la dosar de intimați o întâmpinare prin care solicită respingerea apelului pentru motivele arătate în scris, din care un exemplar se comunică reprezentantei apelantei.
Reprezentanta apelantei depune la dosar o notificare prin care invită intimații a se prezenta la Biroul Notarilor Publici Asociații Buda D., Mitre
R. Lacrima și Pădurean Călin C. pentru a rezolva litigiul pe cale amiabilă. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului cu privire la apel.
T. ul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul reprezentantei apelantei cu privire la apel.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, respectiv modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul obligării pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată privind onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fără cheltuieli de judecată. De asemenea, arată că în ce privește culpa procesuală este a pârâților care au refuzat orice înțelegere cu apelanta, deși s-a încercat a se soluționa litigiul pe cale amiabilă, conform notificării depusă la dosar. Solicită a se constata că în ce privesc pârâții aceștia au fost obligați la plata eșalonată a taxei de timbru, a reușit s-o achite singură iar ulterior a fost necesară efectuarea unei expertize topografice în cauză, c/v cheltuielilor privind efectuarea acestei lucrări fiind de
3060 lei. Solicită a se constata că s-a solicitat în ce privește imobilul casă să fie atribuit lui R. V. i s-a efectuat intabularea pe cheltuiala clientei sale. A făcut demersuri pentru întocmirea acelei notificări, pentru a dovedi buna credință a clientei sale și reaua-credință a pârâtului R. V. .
T. UL
Reține că Judecătoria Turda, prin Sentința civilă nr. 5424/2012 pronunțată în dosar nr._ a admis în parte, cererea R. V.
,formulata de reclamanta R. O. D. în contradictoriu cu pârâții R. V. ,
T., R. Ana, și R. I., si s-a luat act de învoiala părților în sensul sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață totală de
mp, situat din punct de vedere administrativ pe teritoriul comunei Ciurila, sat S., imobil înscris in T.P. nr. 28093/1034 din data de_, prin formarea a cinci loturi, după cum urmează:
Un lot format din suprafața totala de 9.400 mp teren, alcătuita după cum urmează: 1.000 mp situata in tarla 15, parcela 70;
1.500 mp situata in tarla 14/1, parcela 52; 1.100 mp situata in tarla 10 parcela 199; 1.500 mp situata in tarla 13 parcela 349; 250 mp situata in tarla 43, parcela 57/3; 1.000 mp situata in tarla 11 parcela 48; cota de ½ parte din suprafața de 3.000 mp situata in tarla 13, parcela 600/24; cota de ½ parte din suprafața de 1.800 mp situata in tarla 18, parcela 45; cota de ½ parte din suprafața de 1.300 mp situata in tarla 2, parcela 61, care sa ii revină in totalitate paratei R. I. ;
Un lot format din suprafața totala de 2.100 mp teren, alcătuita după cum urmează: 1.100 mp situata in tarla 11, parcela 51/5;
1.000 mp situata in tarla 12, parcela 101/2, care sa îi revină in totalitate reclamantei;
Un lot format din suprafața totala de 2.200 mp teren, alcătuita după cum urmează: 1.000 mp situata in tarla 14/1, parcela 152/2; 1.200 mp situata in tarla 13 parcela 496/2, care sa ii revină in totalitate paratei R. Ana;
Un lot format din suprafața totala de 3.050 mp teren, alcătuita după cum urmează: cota de ½ parte din suprafața de 3.000 mp situata in tarla 13, parcela 600/24; cota de ½ parte din suprafața de 1.800 mp situata in tarla 18, parcela 45; cota de ½ parte din suprafața de 1.300 mp situata in tarla 2, parcela 61, care să îi revină în totalitate pârâtului R.
V. ;
5. Un lot format din suprafața totală de 1.750 mp teren, alcătuită după cum urmează: 1.500 mp situată în tarla 13, parcela 333, 250 mp situată în tarla 43, parcela 57/4, care să îi revină în totalitate paratului R. T. .
Ia act de învoiala părților in sensul sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață totală de 16200 mp, situat din punct de vedere administrativ în extravilanul comunei
Ciurila, sat S., imobil înscris in T.P. nr. 25891/395 din data de_, prin formarea a
patru loturi, după cum urmează:
1. Un lot format din suprafața totala de 4.200 mp teren, situata in tarla 13, parcela 102/8 care sa ii revină in totalitate paratului R. T. ;
Un lot format din suprafața totală de 2.500 mp teren, alcătuita după cum urmează: 800 mp situata in tarla 10 parcela 79/1; 200 mp situata in tarla 10 parcela 79/2; 1.500 mp situata in tarla 15 parcela 360/16, care sa ii revină in totalitate paratului R. V. ;
Un lot format din suprafața totala de 4.000 mp teren, alcătuită după cum urmează: 1.500 mp situata in tarla 12 parcela 86; 1.800 mp situata in tarla 12 parcela 140; 700 mp situata in tarla 12 parcela 275, care sa ii revină in totalitate paratei R. Ana;
4. Un lot format din suprafața totală de 5.500 mp teren, alcătuita după cum urmează: 4.000 mp situata in tarla 12 parcela 28; 1.500 mp situata în tarla 15 parcela 312/1, care să îmi revină in totalitate reclamantei.
S-a luat act de învoiala părților în sensul sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul casa familială compusă din P+E, la parter: bucătărie și cămara iar la etaj: 3 camere, antreu, având ca anexe gospodărești grajd cu sura, imobil inscris in C.F. 50595 Ciurila, carte funciară provenita din
conversia de pe hârtie a C.F. 711 S., prin atribuirea acestuia in totalitate paratului R. V. si dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit pe aceasta cale cu titlu de partaj, ca bun propriu.
A fost obligat paratul R. V. sa plătească în favoarea reclamantei, pârâtului R. T. și pârâtei R. Ana sultă în valoare pentru fiecare a echivalentului în lei la data plății a sumei de 2662,50 Euro ș ai stabilit termen pentru achitarea acestor sulte de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești
S-a stabilit linia de hotar intre imobilul inscris in C.F. 712 S., având
nr.
top 14/2/3 si 16/1/2/2/3,, imobilul înscris in C.F.711 S., având nr. top. 14/2/2 si 16/1/2/2/2, si imobilul inscris in C.F. 710 S., având nr. top. 14/2/1 si 16/1/2/2/1, conform schiței și planului de situație cuprinse în anexa 3 a raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert Gyorgy A. ( f. 85 dosar)
S-au compensat onorariile avocațiale
A fost obligat pârâtul R. V. să plătească reclamantei suma de 2.417,25 lei cheltuieli de judecată parțiale și pe pârâta R. Ana să plătească reclamantei suma de 483,45 lei cheltuieli de judecată parțiale
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Conform extrasului de carte funciara depus la f. 6 dosar asupra imobilului înscris în CF 50595 Ciurila ( fost CF 711 S. ) A.1, nr. top 14/2/2,16/1/2/2/2 curte și grădină de 550 mp, A 1.1 nr cad C 1 . top 14/2/2,16/2/2/2 casă familială, A 1.2, cad C 2, top 14/2/2,16/1/2/2/2 anexe gospodărești sunt proprietari asupra terenului R. V. iar asupra construcțiilor R. V. în cota de 5/8 parte, reclamanta, R. T. și R. Ana în cote de câte 1/8 parte fiecare .
Prin titlul de proprietate nr. 25891/395 din 28 noiembrie 1995 pe seama numitei R. R. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1 ha și 9200 mp; prin titlul de proprietate nr. 28093/1034 din 7 decembrie 1999 pe seama numitelor R. I. și R. R. s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2 ha si 4200 mp( f. 9, 10 dosar).
Prin tranzacțiile de partaj datate 25 februarie 2010 s-a convenit de către copartajanți a se sista starea de indiviziune cu privire la aceste imobile, în privința acestora neexistând opoziție doar în privința imobilului casă și anexe
pârâții R. V. și R. Ana nefiind de acord a achita sulta ca urmare a atribuirii acestuia în favoarea lor. În cursul derulării procesului în privința acestor din urma imobile s-a manifestat ca modalitate de partajare îmbrățișată de părțile litigante fără rezerve atribuirea lor în natura pârâtului R. V. cu plata de sultă către ceilalți copartajanți, raportat la valoarea de circulație a acestor imobile astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosar ( chiar dacă pârâta R. Ana a specificat personal în fața instanței că și-a cedat partea pârâtului R. V. această înțelegere s-a arătat că a vizat terenul și nu și imobilele construcții, f. 36 dosar ; oricum cu privire la noua modalitate de partajare a imobilelor terenuri astfel rezultată nu s-au formulat în cauză pretenții clare, concrete instanța nefiind astfel investită în acest sens mai ales că în atare situație pârâtul R. V. era partea împrocesuată care justifica interes procesual direct, imediat, personal în acest sens )
Avându-se în vedere opțiunea exprimată în cursul procesului și preved art. 673 ind 4 si urm Cod pr. civilă s-a luat act de învoiala părților în sensul sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul casă familială compusă din P+E, la parter: bucătărie și cămara iar la etaj: 3 camere, antreu, având ca anexe gospodărești grajd cu sura, imobil inscris in C.F. 50595 Ciurila, carte funciară provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 711 S., prin atribuirea acestuia in totalitate pârâtului R. V. și în baza art. 881 NCC a dispus intabularea dreptului de proprietate dobândit pe această cale cu titlu de partaj, ca bun propriu.
In vederea asigurării egalității de tratament juridic ,ținând cont de valoarea de circulație a imobilelor construcții din litigiu, astfel cum reiese din raportul de expertiza evaluatorie întocmit în cauză, concluziile de specialitate astfel exprimate nefiind contestate de părți ( f. 119, 168 dosar), ținând cont de cotele de proprietate deținute de către părțile împrocesuate din aceste imobile urmează a se obliga pârâtul R. V. să plătească în favoarea reclamantei, pârâtului R. T. și pârâtei R. Ana sultă în valoare pentru fiecare, sultă reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 2662,50 Euro și sa stabilit termen pentru achitarea acestor sulte un termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești, conform art. 673 ind 10 alin 4 Cod pr. civilă.
Având în vedere 276 Cod pr. civila onorariile avocațiale suportate de către părți urmează a fi compensate.
In baza art. 277 Cod pr civilă, în raport de interesul justificat de fiecare parte litigantă în prezentul dosar, părțile pârâte a căror obligare la plata de cheltuieli de judecată s-a solicitat de către partea reclamanta vor fi obligate la plata de cheltuieli reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii expertiza evaluatorie și topografică; așadar urmează a fi obligat pârâtul R. V. să plătească reclamantei suma de 2417,25 lei cheltuieli de judecata parțiale și pârâta R. Ana să plătească reclamantei suma de 483,45 lei cheltuieli de judecata parțiale.
Împotriva sentinței civile nr.5424/2012 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._ a declarat în termen legal apel reclamanta R. O. -D., prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 5424/2012 pronunțata de Judecătoria Turda în dosarul civil nr._ în sensul obligării pârâților R. V. și R. Ana la plata tuturor cheltuielilor de judecată reprezentând onorar expert, taxa timbru și timbru judiciar.
În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 5424/2012 pronunțata de Judecătoria Turda în dosarul civil nr._ a fost admisă în parte cererea introductiva. Cu toate acestea instanța de fond a obligat cei doi pârâți, R. V. și R. Ana, doar la plata parțială a cheltuielilor de judecată constând din onorar expert, taxa timbru și timbru judiciar.
Față de aceasta dispoziție a instanței de fond consider sentința atacata ca fiind
netemeinica din următoarele considerente:
I.- in mod greșit instanța de fond a aplicat in cauza dispozițiile art. 277 C.Pr.Civ..
Astfel, instanța de fond a considerat ca, raportat la interesul justificat de fiecare parte litigantă, părțile pârâte, a căror obligare la plata cheltuielilor de judecata s-a solicitat, vor fi obligate doar în parte la plata cheltuielilor de judecata suportate de către apelantă.
Ori, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că acest litigiu nu ar fi fost înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești dacă cei doi pârâți nu ar fi refuzat soluționarea partajului pe cale amiabilă.
Pentru aceasta, după cum rezultă și din actele aflate la dosar, este evident că înainte de înregistrarea cererii introductive, reclamanta a încercat soluționarea diferendului pe cale amiabilă.
Astfel, i-a convocat pe toți coproprietarii pentru a încheia o tranzacție de partaj, atât in ceea ce privește terenurile înscrise în cele doua titluri de proprietate, cât și în ceea ce privește imobilele construcții înscrise în C.F.nr. 50595 Ciurila, carte funciară provenită din conversia pe hârtie a C.F.nr. 711
.
Dacă într-o primă fază cei doi pârât au fost de acord cu sistarea amiabilă a stării de indiviziune cu privire la terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate, încheindu-se pentru aceasta o tranzacție de partaj, la momentul la care s-au prezentat la notarul public pentru a încheia tranzacția în forma autentică pârâtul R. V., deși prezent, a refuzat să o semneze, în timp ce pârâta R. Ana nici măcar nu a înțeles să se prezintă.
Mai mult, în ceea ce privește sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor construcții înscrise in C.F.nr. 50595 Ciurila, carte funciară provenită din conversia pe hârtie a C.F.nr. 711 S., pârâtul R. V., coproprietar în cota de 5/8 a parte asupra acestora, persoana căreia urma să
îi revină întregul drept de proprietate ca urmare a sistării stării de indiviziune, a refuzat orice fel de discuție pe marginea acestei operațiuni.
Ca atare, este evident că cel puțin în ceea ce privește petitele din cererea introductivă ce vizau sistarea stării de indiviziune cu privire la terenurile de pe titlu, dar si cu privire la imobilele construcții, cheltuielile avansate de către recurentă, constând din taxa timbru, timbru judiciar și onorar expert evaluator, s-au datorat exclusiv atitudinii celor doi pârâți.
II.- onorarul pentru expertul topo urmează a fi suportat exclusiv de către pârâtul R. V. ca urmare a poziției adoptate de către acesta.
Pârâtul R. V. a contestat permanent linia de hotar dintre imobilul înscris în C.F.nr. 712 S. cu nr.top. 14/2/3 și 16/1/2/2/3, imobilul înscris în C.F.nr. 711 S. cu nr.top. 14/2/2 si 16/1/2/2/2 și imobilul înscris în C.F.nr. 710 S. cu nr.top. 14/2/1 si 16/1/2/2/1.
Mai mult, pârâtul R. V., fără a avea acordul său, a mutat gardul ce delimita imobilul înscris in C.F.nr. 711 S. de imobilele înscrise in C.F.nr. 710 S. și C.F.nr. 712 S., îngrădindu-i astfel accesul la terenul proprietatea sa înscris in C.F.nr. 712 S. cu nr.top. 14/2/3 si 16/1/2/2/3.
Astfel, este evident că promovarea acestui petit a fost determinată exclusiv de către atitudinea adoptată de către pârâtul R. V., motiv pentru care și cheltuielile generate de această cerere urmează a fi suportate în întregime tot de către acesta.
III.- instanța nu putea sa reducă cheltuielile de judecata solicitate atâta timp cât, pe de o parte dosarul civil a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată ca urmare a atitudini de care ei doi pârâți au dat dovadă, iar pe de alta parte niciunul dintre aceștia nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâții R. V. și R. Ana, au solicitat respingerea
apelului formulat de apelanta R. O. D. împotriva sentinței civile nr.5424/2012 pronunțata de Judecătoria Turda în dosarul nr._, ca neîntemeiat, având in vedere următoarele motive:
Prin cererea de apel reclamanta apelanta solicita modificarea in parte a sentinței civile nr.5424/2012 a Judecătoriei Turda in sensul obligării paraților intimați la plata tuturor cheltuielilor de judecata reprezentând onorar expert, taxa timbru si timbru judiciar.
1. Fata de primul motiv de apel referitor la așa-zisa "tranzacție de partaj" nefinalizata in procedura de soluționare amiabila a diferendului, învederam instanței următoarele:
Tranzacția de partaj redactata de avocat a fost semnata de toate părțile din litigiu, inclusiv de intimatul pârât R. V. și a stat la baza promovării acțiunii din prezentul dosar;
Reclamanta R. O. D. nu si-a exprimat niciodată clar pretențiile cu privire la cuantumul sumei pretinse cu titlu de sultă din imobilul reprezentând construcție, acesta fiind motivul pentru care nu a avut cum sa finalizam procedura notariala de partaj;
Nici prin cererea de chemare in judecata reclamanta nu a precizat valoarea sumei pretinse cu titlu de sultă din construcție, prin urmare, este evident ca singura posibilitate legală de stabilire a valorii imobilului a fost efectuarea expertizei de evaluare;
Notificarea pentru rezolvarea pe cale amiabila a diferendului se refera doar la problema sistării stării de indiviziune iar cererea de chemare in judecata are ca petit si stabilirea liniei de hotar dintre doua imobile vecine aparținând părților in litigiu. In consecința, si sub acest aspect, singura posibilitate legala de efectuare a operațiunii de stabilire a liniei de hotar pe cale judecătorească a fost efectuarea expertizei judiciare in specialitatea topografie.
Astfel, din cele mai sus expuse rezulta ca susținerea apelantei referitoare la provocarea litigiului din vina exclusiva a intimatului pârât R. V. este neîntemeiată.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate , a probelor de la dosar și dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.277 Cod de procedură civilă dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare parte sau după felul raportului dintre ei.
Anterior promovării cererii de chemare în judecată, părțile au încercat partajarea amiabilă a imobilelor din litigiu, sens în care au și încheiat o tranzacție cu privire la terenuri, tranzacție semnată de toate părțile. În ceea ce privește imobilul construcție cu terenul aferent, părțile nu s-au înțeles întrucât pârâții R. V. și R. Ana nu au fost de acord cu plata vreunei sulte.
Cu toate acestea, la momentul la care părțile au trebuit să se prezinte la notar pentru semnare, R. V. a refuzat semnarea tranzacției în formă autentică deoarece nu a fost de acord cu modul de formare a loturilor, iar R. Ana nu s-a prezentat .
La primul termen de judecată pârâtul R. V. a arătat că nu este de acord cu convenția de partaj și nici cu modalitatea de partaj solicitată de reclamantă, iar pârâta R. Ana a arătat că fiind paralizată a lăsat terenul său pârâtului R.
V., astfel că acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.275 Cod de procedură civilă.
Din actele depuse în probațiune reiese că reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru de 2391 lei, la care se adaugă onorariul expertului Buculei E. în cuantum de 1500 lei și cel al expertului A. Gyorgy în
cuantum de 1860 lei.
În ceea ce privește cererea de partajare a terenurilor, cât și acea a casei, tribunalul apreciază că sunt incidente dispozițiile art.277 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată fiind stabilite proporțional cu interesul fiecărei părți. Chiar dacă cei doi pârâți s-ar fi prezentat la notar taxa de timbru achitată acestuia era de 3% din valoare, valoarea care rezulta din expertizele notariale la care se adăuga onorariul notarului. Prin urmare, indiferent de modalitatea în care se efectua partajul, părțile datorau taxa de timbru și onorariu notarial sau avocațial. Pe de altă parte, nu există nici o dispoziție legală prin care să se stabilească că în cazul partajului, refuzul de a se prezenta la notar echivalează cu o punere în întârziere. Tranzacția semnată la_ cuprinde doar o parte din terenuri, iar cu privire la construcție reclamanta nu a făcut nici o cerere cu privire la cuantumul sultei. Prin urmare, pentru taxa judiciară de timbru de 2391 și onorariul expertului Buculei, de 1500 lei, obligația părților se raportează la cota de proprietate deținută astfel: pârâtul R. V. 5/8 parte, iar ceilalți câte 1/8 parte fiecare. În consecință, din suma de 3891 lei pârâtul R. V. datorează 2431,875 lei, iar pârâta R. Ana suma de 486,375 lei. În ceea ce privește costul expertizei pentru grănițuire, acesta se datorează în mod egal de fiecare parte, întrucât fiecărei părți îi profită în mod egal. Ca urmare din valoarea de 1860 lei pârâților R. V. și R. Ana le revine obligația de achitare a sumei de 372 lei fiecare.
În final, cheltuielile la care trebuia obligat pârâtul R. V. sunt de 2803,87 lei iar pârâta R. Ana la suma de 858,37 lei.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.277 Cod de procedură civilă, iar cheltuielile nu au fost reduse, ci doar stabilite proporțional cu interesul părților. Acest interes a fost însă greșit apreciat fapt ce a dus la calculul greșit al cheltuielilor.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată în ceea ce privește cheltuielile de judecată și va obliga pe pârâtul R. V. să plătească reclamantei suma de 2803,87 lei cheltuieli de judecată și pe pârâta R. Ana să plătească reclamantei suma de 858,37 lei cheltuieli de judecată.
În apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul declarat de reclamanta R. O. D. împotriva sentinței civile nr. 5424 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, pe care op schimbă în parte, în ceea ce privește cheltuielile de judecată și în consecință:obligă pe pârâtul R. V. să plătească reclamantei suma de 2803,87 lei cheltuieli de judecată și pe pârâta R. ANA să plătească reclamantei suma de 858,37 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
E. C.
Red. S.S./dact. C.E.
7 expl./_ Jud.fond.C. C.
← Decizia civilă nr. 4333/2013. Partaj judiciar | Încheierea civilă nr. 104/2013. Partaj judiciar → |
---|