Decizia civilă nr. 87/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 87/2013
Ședința publică din data de 17 Septembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: K. | M. | , președinte tribunal |
JUDECĂTOR: D. | G. | , președinte secție civilă |
H. | A. | , grefier |
S-a luat în examinare apelul declarat de recurentul-reclamant B. J. C. , cu domiciliul în orașul Ș. -S., strada 1 D. 1918, nr. 61, județul Sălaj împotriva Sentinței civile nr. 293 din_, a Judecătoriei Ș. -silvaniei, pronunțată în dosar civil nr._, având ca obiect - partaj judiciar.-
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului-reclamant avocat Szakacs Zsolt substituind pe avocat Szakacs Erzsebet cu delegație de substituire la dosar fila 20, lipsă fiind recurentul- reclamant B. J. C. și intimații-pârâți O. Ș. silvaniei - reprezentat prin primar, S. R. - prin C. Local Ș. S., Kereces G., K. R., T.
I., T. E., T. K., H. F., ș H. R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este motivat, procedura de citare este legal îndeplinit, iar taxa judiciară de timbru și timbru judiciar au fost achitate fila 6 din dosar.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentului-reclamant avocat - Szakacs Zsolt, care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, solicită admiterea apelului în sensul admiterii capătului de cerere a reclamantului ce vizează ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 88 Ș. S., dispunându-se partajul imobilului conform propunerii de ieșire din indiviziune, care în raportul de expertiză este foarte bine delimitat, din care lotul nr. 2 compus din 42 mp în favoarea reclamantului.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, instanța consideră că dosarul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr.293 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Ș. S., s-a admis în parte cererea principală precizată înaintată de reclamantul B. J. C.
, împotriva pârâților O. Ș. S. reprezentat prin primar, S. R. - prin
C. Local Ș. S., K. G., K. R., T. I., T. E., T. K., H. F., H. R. .
S-a admis în parte cererea reconvențională a pârâților K. G. și K.
R. .
S-a dispus majorarea terenului înscris în C.F. nr.88 Ș. S. cu
nr.top.125/1 de la 1094 mp la 1148 mp.
Hotărârea pronunțată va ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 42 mp din acest teren în favoarea reclamantului și pentru reclamanții reconvenționali K. G. și K. R. pentru suprafața de 90 mp din același teren.
S-a dispus întabularea în C.F. în acest sens.
S-a respins cererea reclamantului pentru constituirea servituții de trecere și pentru ieșire din indiviziune.
S-a respins cererea reclamanților reconvenționali pentru întabularea Deciziei nr.217/_, privind suprafața de 100 mp.
S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părților. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele :
Imobilul în litigiu este situat în Ș. -S. str.1 D. 1918 nr.61 și înscris în C.F. nr.88 Ș. S. nr.top.125/2 teren și casa de 1094 mp proprietatea S. ui
R. asupra terenului în întregime și apartamentului nr.3 cu nr.top.125/III ; pârâții
H. F. si H. R. asupra apartamentului 4 cu nr.top.125/IV, apartamentele nr.1 cu nr.top.125/I proprietatea pârâților K. G. si K. R. și nr.2 cu nr.top.125/II proprietatea pârâților T. I. si T. Carol fiind transcrise în C.F. nr.21 ind.Ned. Ș. S., respectiv C.F. nr.1414 ind. Ș. S. . Prin Sentința civilă nr.537/2006 pronunțată de către J. Ș. S. nr.top.nou 125/1 teren de 40 mp cu spațiu comercial în suprafață de 31,76 mp s-a transcris in cf.nr.4760 mp în favoarea reclamantului B. J. C. .
Au fost înscrise ca părți comune: fațada, acoperiș cu șarpantă și învelitoare de țiglă profilată, pod, trotuar de protecție, poarta de lemn (f. 53).
In folosința pârâților T. Carol și I. a fost atribuită folosința terenului de 108 mp din acest teren, aferentă construcțiilor proprietatea acestora, conform contractului de vânzare cumpărare nr.122/_ (f.55).
In urma măsurătorilor efectuate de către expertul Aionese N. s-a stabilit că suprafața terenului cu nr.top.125/2 este de 1148 mp în loc de 1094 mp.(f.118).
In baza art.44 din Legea nr.7/1996, care prevedea că imobilul înscris în C.F. se poate modifica prin alipiri, dezlipiri sau prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia, instanța a dispus majorarea terenului înscris în C.F.nr.88 Ș. -S. nr.top.125/1 de la 1094 mp la 1148 mp.
Prin Contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de_, O. S.
S. - prin P. a promis înstrăinarea terenului de 42 mp înscris în C.F. nr.88 Ș.
S. în favoarea reclamantului B. Ianos C., pentru prețul de 6,23 USD/mp achitat în întregime (f.6).
Prin Contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de_ același vânzător s-a obligat să înstrăineze în favoarea pârâților K. G. și R. suprafața de 90 mp teren cu nr.top.125/2 pentru prețul de 1613 lei achitat în întregime (f.108).
Nici în prezent vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația de a încheia convențiile în forma autentică, astfel că în baza art.5 al.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 în vigoare la data introducerii cererilor, hotărârea pronunțată va ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 42 mp din acest teren în favoarea reclamantului și pentru reclamanții reconvenționali K. G. si
K. R. pentru suprafața de 90 mp din același teren, iar pe cale de consecință se va dispune intabularea în C.F. atât a suprafeței majorate de teren, cât și a drepturilor dobândite prin vânzare - cumpărare.
In proprietatea pârâților K. se află și suprafața de 100 mp teren conform Deciziei nr. 217/_ emisa de către Prefectura Județului Sălaj (f.111).
Pe schițe sunt evidențiate cele cinci apartamente, notate cu C1-5, spațiul comercial cu nr.top.125/1 proprietatea reclamantului și construcțiile anexe (magazii, garaje,cotețe, wc-uri ) notate cu C6-C15, edificate de părți .(f.119,170).
S-a observat că frontul la stradă este ocupat în mare parte de construcții, apartamentele C2 si C3 proprietatea pârâților T. și K. și spațiul comercial notat cu SC proprietatea reclamantului fiind situate pe acest front, rămânând o fâșie de teren care asigura accesul și celorlalte părți la construcțiile lor. Apartamentul proprietatea pârâților H., notat cu C5 este situat pe latura opusă frontului la stradă.
Toate părțile au solicitat partajul, cu atribuire de loturi, nefiind de acord însă cu propunerea reclamantului, în cererile de ieșire din indiviziune acestea având o dubla calitate, atât de reclamant, cât si de pârât.
Fată de amplasamentul construcțiilor, suprafața terenului rămas liber, modalitatea de acces a părților la construcții, împrejurării ca au fost de acord să dobândească proprietatea unor construcții aflate în curte comună, acceptând deci implicit de a institui o coproprietate forțată și perpetua și că din propunerile expertului rezultă că partajul s-ar face prin fărâmițarea excesiva a terenului și cu inconveniente aduse celorlalți coproprietari, faptului ca părțile au conviețuit o lungă perioada de timp folosind în comun terenul în litigiu, constituirea servituții de trecere și ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în cf. nr.88 Ș. S. nr.top.125/2 sunt neîntemeiate, motiv pentru care vor fi respinse.
Actul de proprietate a cărui înscriere în cartea funciară s-a solicitat de către reclamanții reconvenționali K. G. și R. este apt de intabulare fără intervenția instanței, prin cerere adresată biroului de cadastru si publicitate imobiliara întemeiata pe disp.art.47 al.6 si 48 al.1 din Legea nr.7/1996, însoțită de o documentație de intabulare. In consecință, cererea de întabularea Deciziei nr.217/_ privind suprafața de 100 mp va fi respinsă.
Deoarece părțile au avut pretenții și susțineri atât admise, cât și respinse, în baza art.276 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul B. J. C. a declarat apel, solicitând în principal, schimbarea hotărârii în sensul admiterii capătului de cerere a reclamantului ce vizează ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 88 Ș. S., nr. top 125/2, dispunându-se partajul imobilului conform propunerii de ieșire din indiviziune din raportul de expertiză topografică efectuat de expertul Aionese N. și a planului de situație anexat la raport. A se dispune partajul prin formarea a patru loturi, conform raportului de expertiză
evocat, din care lotul compus din 42 mp. teren cu număr topografic nou 125/2/2 în favoarea reclamantului.
În cazul în care pârâții-reclamanți reconvenționali K. G. și K. R. nu declara recurs, solicită ca partajul să se dispună prin formarea a două loturi cu numerele topografice noi, din care lotul nr. 2, compus din 42 mp. teren cu nr. top. nou 125/2/2 în favoarea reclamantului și lotul nr. 1 compus din diferența din total, din imobil, în favoarea S. ui R. .
În motivarea apelului se arată că, hotărârea este nelegală în privința soluției date cererii pentru ieșirea din indiviziune asupra imobilului discutat prin formarea loturilor cuvenite.
Potrivit prevederilor art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, ori prin soluția dată, prima instanță nesocotește dispozițiile imperative ale acestui text legal.
Câtă vreme reclamantul are în posesie efectiva suprafață de 42 mp ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării din_, câtă vreme din studiul raportului de expertiză nu rezultă cele reținute de către prima instanță și anume că părțile din acest proces ar fi fost de acord să dobândească proprietatea unor construcții aflate în curtea comună și implicit instituirea unei coproprietăți forțate și perpetue.
Nici din propunerile expertului nu rezultă că prin partajul solicitat de către reclamant s-ar ajunge la fărîmițarea excesivă a terenului, cu alte inconveniente aduse celorlalți coproprietari pentru care este nelegală soluția de respingere a cererii de partaj.
A. ul este întemeiat pentru următoarele :
Prima instanță a respins capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune cu motivarea că, față de amplasamentul construcțiilor, suprafața terenului rămas liber, modalitatea de acces a părților la construcții, împrejurării ca au fost de acord să dobândească proprietatea unor construcții aflate în curte comună, acceptând deci implicit de a institui o coproprietate forțată și perpetuă și că din propunerile expertului rezulta că partajul s-ar face prin fărâmițarea excesiva a terenului și cu inconveniente aduse celorlalți coproprietari, faptului ca părțile au conviețuit o lungă perioadă de timp folosind în comun terenul în litigiu.
Această soluție este nelegală din perspectiva prevederilor art. 728 Cod civil, conform căreia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.
Este adevărat că art. 741 Cod civil, arată că se va evita pe cât posibil fărîmițarea peste măsură și diviziunea exploatațiilor, însă acestea nu sunt motive pentru a se respinge ieșirea din indiviziune, ci criterii de luat în seamă cu ocazia împărțelii.
Nu se poate accepta nici motivarea primei instanțe, că față de amplasamentul construcțiilor, suprafața terenului rămas liber modalitatea de acces a părților la construcții, împrejurarea că au fost de acord să dobândească proprietatea unor construcții aflate în curte comună, acceptând deci implicit instituirea unei coproprietăți forțate și perpetue.
Astfel apartamentele nr. 1,2,3,4,5 sunt situate în așa fel încât nici unul nu împiedică accesul la celălalt, iar majoritatea anexelor sunt situate pe limita față de proprietatea vecină; suprafața terenului rămas liber și modalitatea de acces a părților la construcții, așa cum rezultă din schița de la fila 119 efectuată de
expert nu aduc atingere proprietății asupra terenului rămas liber și care se află în proprietatea S. ui R. . Împrejurarea că coproprietarii au fost de acord să dobândească proprietatea unor construcții aflate în curte comună, acceptând împlicit instituirea unei coproprietăți forțate și perpetue, nu este corect reținută de prima instanță, întrucât coproprietatea forțată și perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot și sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulți proprietari, neputând fi împărțite. Dacă sunt împărțite, aceste bunuri, de regulă, devin improprii folosinței căreia i-au fost destinate. Ori, apartamentele cumpărate, de către părți sunt folosite exclusiv de către fiecare, reprezentând proprietatea lor tabulară, terenul pe care se află fiind în proprietatea
S. ui R., nimic neîmpedicând ieșirea din indiviziune asupra acestor construcții.
În acest context și având în vedere dispozițiile art. 728 Cod civil, urmează ca instanța de apel să ia în considerare expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză ( f. 118 - 119).
Astfel lotul nr. 1 teren intravilan cu nr. top nou 125/2/1 în suprafață de 42 mp, poligonul 18 -19 - 20 - 21 - 24 - 25 - 18 pe planul de situație i-ar reveni reclamantului, aceasta fiind suprafața cumpărată de către acesta la licitație (f. 6), restul suprafeței de 1106 mp. înscris în C.F. 88 Ș. S. "teren și casă"; cu nr. top 125/2/2, poligonul 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 25 - 24 - 21 -
22 - 23 - 10 în planul de situație rămânând în favoarea S. ui R. prin C. local al orașului Ș. S., acesta fiind proprietarul tabular al acestei suprafețe.
În virtutea caracterului devolutiv al apelului restul dispozițiilor sentinței se vor menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de reclamantul B. J. C., cu domiciliul în orașul Ș. -S., strada 1 D. 1918, nr. 61, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 293 din 28 februarie 2013, a Judecătoriei Ș. S. .
Schimbă hotărârea atacată în ceea ce privește capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune. Rejudecând cauza sub acest aspect dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului de 1148 mp. înscris în C.F. nr. 88 Ș. S., nr. top. 125/2 conform raportului de expertiză efectuat de expertul Aionese N. filele 117 - 119 care face parte integrantă din prezenta astfel: lotul I în suprafață de 42 mp. teren în favoarea reclamantului B. J. C., lotul II teren și casă în suprafață de 1106 mp. în favoarea S. ui R. prin C. Local Ș. S. .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
K. M. | D. | G. | H. | A. |
Red. K.M. / _
Dact. H.A. /_ / 12 ex. Jud. Fond :C. A. S.
← Decizia civilă nr. 4635/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 452/2013. Partaj judiciar → |
---|