Decizia civilă nr. 4635/2013. Partaj judiciar

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4635/R/2013

Ședința publică din data de 11 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A. -T. N.

JUDECĂTORI:

M. -C. V.

A. C.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul U. V. -D.

, împotriva deciziei civile nr. 374 din 6 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimatul M. D. -F.

, având ca obiect partaj judiciar - revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul U. V. -

D., lipsă fiind intimatul M. D. -F. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, revizuientul solicită acordarea unui termen, pentru a se prezenta la mediere, având în vedere că pe citație este menționat acest aspect.

Curtea, constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol din oficiu, pentru a se constata în speță incidența perimării, întrucât la data de 14 noiembrie 2012 a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Față de această împrejurare, respinge cererea de amânare formulată de revizuient, apreciind că momentul procesual în care se află prezenta cauză nu necesită medierea, și din oficiu, în temeiul prevederilor art. în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1), art. 248, art. 252 alin. (2) și art. 253 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și acordă cuvântul asupra acesteia.

Revizuientul U. V. -D., având cuvântul asupra excepției invocate de instanță, reiterează cererea de amânare în vederea apelării la instituția medierii.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 374 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire, a fost respinsă ca tardivă revizuirea declarată de revizuentul U. V. D.

1

împotriva deciziei civile nr. 98/A din_ pronunțată în dosar nr._ al

  1. ului C. care a fost menținută în totul, a fost respinsă cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată, a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire, a fost respinsă ca tardivă revizuirea declarată de revizuentul U. V. D. împotriva deciziei civile nr. 98/A din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., care a fost menținută menține în totul, a fost respinsă cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată.

    Decizia a fost atacată cu recurs de către revizuentul U. V. D., însă cauza a fost suspendată la data de _ , în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc.civ.

    Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, în ședința publică de astăzi a fost invocată, din oficiu, excepția perimării recursului.

    În consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod proc.civ., recursul va fi perimat.

    PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

    D E C I D E :

    Constată perimat recursul declarat de revizuientul U. V. D. împotriva deciziei civile nr. 374 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE JUDECĂTORI

    1. -T. N. M. C. V. A. C.

GREFIER

M. L. -T.

Red. A.T.N. dact. G.C.

2 ex/_

Jud.primă instanță: M.Oncică-S.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4635/2013. Partaj judiciar