Încheierea civilă nr. 68/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 68/A/C.C.2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 24 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR. O. R. G. GREFIER: E. C.
Pe rol este soluționarea cererilor formulate de apelanții H. I Ș. și S.
I.I. pentru acordare ajutor public judiciar.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art.15 alin.1 din OUG nr.51/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
T. UL
Reține că prin cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul H. I Ș. se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanță să dispună scutirea de plata taxei de timbru, reducerea acesteia iar în subsidiar eșalonarea.
În motivarea cererii arată că locuiește singur și se întreține din pensia de 1070 lei și nu are cum să facă față unei astfel de cheltuieli. Are doi copii plecați cu familiile în Spania care nu u posibilitatea să-l ajute. Majoritatea veniturilor sale sunt cheltuite pe utilități și medicamente întrucât suferă de numeroase afecțiuni.
Prin cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul S. I.I. se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanță să dispună scutirea de plata taxei de timbru, reducerea acesteia iar în subsidiar eșalonarea.
În motivarea cererii arată că locuiește împreună cu soția care nu obține nici un venit și se întrețin din pensia de 3956 lei . Nu are cum să facă față unei astfel de cheltuieli, cu atât mai mult cu cât până în prezent a cheltuit în prezentul proces peste 28.861,21 lei. Majoritatea veniturilor sale sunt cheltuite pe utilități și medicamente fiind operat pe cord și fiind suferind de numeroase alte boli.
Analizând cererile prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și a probelor administrate, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.6 din OUG nr.51/2008 lit.c ajutorul public judiciar se poate acorda sub forma scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege. Potrivit art.8 beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni se situează sub 300 lei.. În acest caz sumele ce constituie ajutor public se avansează în întregime de către stat. Dacă venitul mediu net este de 600 lei, atunci ajutorul se avansează de către stat în proporție de 50%.
Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, iar conform art.9, la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, îndemnizații, onorarii, rente, chirii, profit din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă și alte asemenea, precum și sumele datorate periodic, cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere.
În dovedirea cererii apelantul H. I Ș. a depus acte medicale din care reiese că este suferind de artropatie gutoasă și gonatroză bilaterală, chitanțe de achitare a utilităților, cuponul de pensie pe luna aprilie care atestă că obține o pensie de 1070 lei. Nu a depus acte cu privire la alte venituri sau bunuri deținute.
În dovedirea cererii sale apelantul S. I.I. a depus copia cuponului de pensie din care reiese că în luna aprilie 2013 a încasat o pensie de 3990,, adeverință de venit eliberată de AFP B. care atestă că nu figurează cu venituri impozabile, declarație pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimul an; adeverința eliberată de Direcția de taxe și impozite locale a C. ui local sector 1 B., care atestă că acesta deține în coproprietate un apartament în valoare de 284.839,34 lei,adeverințe medicale.
Prin urmare, din probele administrate în cauză reiese că nici unul dintre apelanți nu îndeplinește condițiile de reducere sau de scutire a taxelor judiciare de timbru.
Cu toate acestea pornind de la dispozițiile art.34 din OUG nr.51/2008 care statuează că în cazul în care taxele judiciare datorate sunt mai mari decât dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioară formulării cererii de ajutor public judiciar, eșalonarea se va face astfel încât rata lunară să nu depășească jumătate din venitul net pe familie, instanța apreciază că se poate acorda ajutorul public judiciar sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru.
Raportat la considerentele mai sus invocate tribunalul va admite în parte cererile și va dispune eșalonarea începând cu luna iulie a taxei judiciare datorate astfel: pentru apelantul H. I.Ș. în 11 rate lunare11 rate lunare, prima rată fiind de 313,6 lei, iar următoarele de câte 500 lei, iar pentru apelantul Suciu I. în 4 rate lunare a 1328,4 lei fiecare.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul
H. I Ș. , CNP 1., domiciliat în S. M., str. M. E., nr.3/A/5, jud. M. .
Respinge cererea de scutire sau reducere a taxei judiciare de timbru.
Dispune eșalonarea plății taxei judiciare de timbru de 5313,6 lei de către apelant în 11 rate lunare, începând cu luna iulie 2013, prima rată fiind de 313,6 lei, iar următoarele de câte 500 lei.
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul
S. I I. , CNP 1. domiciliat în B., sos. B. -P., nr.14-22, bl.13/2, sc.D, et.4. ap.43, sector 1.
Respinge cererea de scutire sau reducere a taxei judiciare de timbru.
Dispune eșalonarea plății taxei judiciare de timbru de 5313,6 lei de către apelant în 4 rate lunare a 1328,4 lei fiecare, începând cu luna iulie 2013.
Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 24 Mai 2013
Președinte, Ana-SS
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
E. C.
Red.Dact/SS 5ex._
← Decizia civilă nr. 1223/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 4333/2013. Partaj judiciar → |
---|