Decizia civilă nr. 214/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 214/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE O. R. G.
Judecător O. -C. T. Judecător A. -F. D. Grefier A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent A. DE P. T. V.
2. împotriva Sentinței civile nr. 3113/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat C. L. DE A. A L. DE F. F.
D. C. P. T., PRINR. L., intimat C. J. DE A. A L. DE F. F. D. C. P. C., PRINR. L., intimat M. T., PRIN P., intimat A. DS, intimat A. DS, având ca obiect fond funciar DISJUNS D._ .
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 3113/_ pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 2430328/2012 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta
A. de P. T. V. 2., cu sediul în T., Piața 1 Decembrie 1918, nr.1, jud.
, în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., M. T. prin P., A. Domeniilor S. .
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Reclamanta își justifică dreptul la reconstituire cu CF 1540 T., A1-12 care atestă, în condițiile art.11 din Legea nr.18/1991, dreptul reclamantei de a beneficia de reconstituirea în proprietatea sa a unei suprafețe de 144,9875 ha. În însuși cuprinsul memoriului justificativ întocmit de către expert M. Andrei Zoltan, de care reclamanta se prevalează în probațiune, se arată raportat la CF 1540 T. :
"total suprafață după acte = 1.449.875 mp = 144,9875 ha";.
Este adevărat că în aceeași lucrare tehnică se arată "total suprafață măsurată = 1.547.229 mp = 154,72 ha";, dar, raportat la art.11 din Legea nr.18/1991, îndreptățirea la reconstituire sau mai exact întinderea îndreptățirii la reconstituire se determină strict pe baza actelor cu putere probatorie indicate de legiuitor care, în cazul de față, sunt reprezentate de CF 1540 T., A1-12. Astfel, raportat la CF 1540 T., A1-12, reclamanta este îndreptățită la a beneficia de reconstituirea în proprietate a unei suprafețe totale de 144,9875 ha.
Cu toate acestea, prin Sentința civilă nr.3437/2007 pronunțată în Dos.nr._ al Judecătoriei T., rămasă irevocabilă, s-a dispus, raportat la CF 1540 T., A1-12, reconstituirea în proprietatea reclamantei a suprafeței de 149,8 ha, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, deci s-a reconstituit în proprietate o suprafață ce excede suprafața din CF, aspect care însă nu mai poate fi reanalizat întrucât a intrat în putere de lucru judecat.
considerentele de mai sus, văzând și CF 1540 T., A1-12, instanța reține că reclamanta nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în baza acestei cărți funciare pentru o suprafață mai mare de 149,8 ha cum s-a dispus prin Sentința civilă nr.3437/2007. Prin prisma art.11 din Legea nr.18/1991
și a probatoriului administrat în cauză, la această suprafață de 149,8 ha nu se mai poate adăuga o suprafață de încă 4,91 ha, cum alegă reclamanta. În susținerea acestei concluzii vin și considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În concret, suprafața de 149,8 ha care rezultă din Sentința civilă nr.3437/2007 a făcut obiectul Hotărârii nr.82/29 ian. 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C. în cuprinsul căreia, atât prin considerentele, cât și prin dispozitivul acestei hotărâri a comisiei, s-a analizat defalcat această suprafața totală de 149,8 ha astfel: s-a validat, prin art.1, tabelul anexă 39 în care a fost înscrisă suprafața de 144,9875 ha conform CF 1540 T. ; s-a dispus, prin art.2, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 4,8125 ha reprezentând diferența dintre suprafața de 149,8 ha ce rezultă din Sentința civilă nr.3437/2007 și suprafața de 144,9875 ha ce rezultă din CF 1540 T. . Art.2 se impune însă analizat prin prisma considerentelor Hotărârii nr.82/29 ian. 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C., rezultând din această analiză că 4,8125 ha este de fapt suprafața ocupată de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții, justificată pe baza Sentinței civile nr.3437/2007, dar excedentară suprafeței scriptice din CF 1540 T., A1-12.
Tot cu privire la suprafața de 4,8125 ha ocupată de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții s-a adoptat și Hotărârea nr.605/24 iunie 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C. prin care s-a validat tabelul anexă nr.39 cu 1 poziție în favoarea actualei reclamante cu privire tocmai la această suprafață.
Mai mult, este de remarcat că pentru suprafața de 144,9875 ha s-a și realizat punerea reclamantei în posesie, prin procesul verbal de punere în posesie nr. 2911/12176/_ . totodată, și pentru suprafața de 4,8125 ha s-a realizat punerea reclamantei în posesie, prin procesul verbal de punere în posesie nr.2912/12176/_ .
Văzând existența celor două hotărâri de comisie județeană de fond funciar, și faptul că prin aceste hotărâri s-a determinat suprafața ocupată de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții ca fiind 4,8125 ha și s-a dispus în consecință, instanța a apreciat că reclamanta trebuie să parcurgă procedura plângerii împotriva celor două hotărâri, în condițiile art.53 din Legea nr.18/1991, dacă este nemulțumită cu privire la reducerea suprafeței ocupate de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții de la 4,9126 ha cât a determinat expertul M. Andrei Zoltan la 4,8125 ha sau dacă este nemulțumită cu includerea suprafeței ocupate de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții în suprafața de 149,8 ha cu privire la care s-a dispus prin Sentința civilă nr.3437/2007.
Este de asemenea de reținut că procedura plângerii nu este una facultativă, ci are caracter obligatoriu. Or, reclamanta, ignorând dispozițiile art.53, alin.3, a solicitat instanței în mod direct, fără a cere în prealabil sau în principal anularea Hotărârii nr.82/29 ian. 2009 și a Hotărârii nr.605/24 iunie 2009 ale Comisiei județene de fond funciar C., să dispună direct reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,91 ha.
Or, a admite acțiunea așa cum este aceasta formulată de către reclamantă ar echivala cu o eludare, inclusiv de către instanța de judecată, a prevederilor legale imperative care instituie procedura plângerii împotriva hotărârilor comisiei județene de fond funciar, cu impact negativ asupra siguranței circuitului civil în vederea ocrotirii căreia sunt edictate cu caracter obligatoriu anumite proceduri și termene imperative, cum este cazul art. 53. alin.2 din Legea nr.18/1991.
Față de toate cele de mai sus, instanța a respins petitul 1 al acțiunii cu privire la suprafața de 4,91 ha.
În ceea ce privește petitele de obligare la plata de daune cominatorii și amenzi civile, instanța a apreciat că aceste petite ar fi fost teoretic admisibile dacă ar fi fost admis petitul 1 față de care sunt subsecvente și interdependente sub aspectul soluției. Cum însă instanța a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită la încă 4,91 ha teren, soluția ce se va da petitelor 2 și 3 nu poate fi decât de respingere.
Față de toate cele de mai sus, instanța a respins acțiunea, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs A. de
P. T. V. 2. solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare arată că instanța de fond a apreciat eronat de plano situația dedusă judecății, încălcând de asemenea în mod grosolan regulile de procedură.
Cu privire la regulile de procedură instanța a respins (ca nefondată ?) cererea reținând în considerente inadmisibilitatea acesteia ("a admite acțiunea așa cum este aceasta formulată de către reclamantă ca echivala cu o eludare, inclusiv de către instanța de judecată, a prevederilor legale imperative care instituie procedura plângerii împotriva hotărârilor comisiei județene de fond funciar").
Ori, deși instanța este datoare a pune în discuția părților toate chestiunile deduse judecății,instanța fondului a omis să pună în discuția părților această chestiune a inadmisibilității . I
Dacă și-ar fi îndeplinit obligațiile ar fi putut pune concluzii de respingere a excepției pentru următoarele considerente: I
Prin Sentința civilă nr.3437/2007 s-a pronunțat o hotărâre parțială cu privire la suprafețele necontestate pe care le-a solicitat în temeiul Legii 247/2. .
Cu privire la restul cererii s-a disjuns prezentul dosar și s-a suspendat prin acordul părților, în încercarea de [ soluționare amiabilă a revendicării.
Deoarece nu s-a ajuns la nici un rezultat (demersurile administrative au stagnat din pricina pasivității comisiei locale) a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Cele două hotărâri ale comisiei județene indicate de instanța fondului nu au făcut decât să pună în practică cele stabilite prin sentința sus-amintită, fără a dispune suplimentar cu privire la cererile acestora.
Astfel, prin nici una din cele două hotărâri nu s-a dispus respingerea sau admiterea doar în parte a cererii acestora, ci s-a purces la soluționarea parțială a cererii. De aceea, nu justifică vreun interes în atacarea hotărârilor decât în măsura în care se menționa despre respingerea celorlalte pretenții formulate prin cererea depusă.
Adl.
A solicitat pronunțarea unei hotărâri parțiale în ce privește imobilele înscrise în CF 1540 T. (pentru suprafața rămasă de 49.162 m.p. cu destinația de drumuri de exploatare,parau si curți construcții) pentru ca in privința lor cauza se află în stare de judecată, nefiind necesară administrarea altor probe.
De aceea ,concluziile acesteia asupra acestui petit sunt cele ce urmează. Cu privire la imobilele înscrise în CF 1540 T. :
A+l,no top. 4683,în suprafață de 47 jugh 1213 m.p. A+2,no top. 4685,în suprafață de 6 jugh. 500 stj.p. A+3,no top. 4687,în suprafață de 44 jugh. 700 stj.p. A+4,no top. 4689,în suprafață de 1 jugh. 1.444 stj.p. A+5,no top. 4692,în suprafață de 40 jugh. 100 stj.p. A+6,no top. 4694,în suprafață de 8 jugh. 263 stj.p.
A+7,no top. 4696,în suprafață de 51 jugh. 796 stj.p. A+8,no top. 4697,în suprafață de-jugh. 1008 stj.p. r A+9,no top. 4698,în suprafață de 20 jugh. 600 stj.p. A+10,no top. 4700,în suprafață de 5 jugh. 1000 stj.p. A+l 1,no top. 4701,în suprafață de-jugh. 800 stj.p.
A+12,no top. 4702,în suprafață de 24 jugh. 719 stj.p., în suprafață totală de 251 jugh și 1153 stj.p., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei porțiuni de 149,8 ha ,potrivit concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară efectuat în cauză de MOLDO VAN ANDREI(excluzându-se suprafața de rămasă de
49.162 m.p. (4,9162 ha) ocupată de parau,drumuri de exploatare și pășune liberă, care a rămas in continuare litigioasă iar instanța nu s-a pronunțat prin Sentința 3437/_ din Dos._ ). Astfel, este de reținut că potrivit raportului de
expertiza depus de intimata C. L. de F.
F. T. suprafața măsurată a imobilelor preluate de la autoarea acestora era de 154,72ha, în condițiile art. 6 alin 2 ind. 2 din Legea 1/2000 modif. prin Legea 247/2. .
Potrivit aceluiași raport, suprafața cu privire la care nu s-a pronunțat instanța prin sentința parțială anterioară cuprindea:
-suprafața parau=l 6.572 m.p, -suprafața drumuri=3,512 m.p.,-suprafața ocupata de constructii+teren aferent=29.078 m,p.
Prin titlul de proprietate 18.946/_ s-a dispus restituirea pentru 149,8 ha,punerea în posesie incluzând si porțiunile de teren ocupate fără titlu de crescătorii de animale din zonă (29.078 m.p.) așa cum rezultă din procesul-verbal de punere în posesie și din schița de punere în posesie, depuse la dosar și reanexate prezentelor note. Asta presupune că o porțiune liberă de pășune de
m.p. nu a fost inclusă în titlul de 149,8 ha.
Astfel, diferența de restituit pe seama Asociației este de 49 162 mp, pe vechiul amplasament ocupată de parau,drumuri de exploatare și pășune liberă precum și construcția existentă.
Construcția identificata in raportul de expertiză al d-lui M. ANDREI ZOLTAN ca fiind Ce 1, cu terenul aferent de 6.194 m.p. (aflata in posesia d-lui IURIAN GRIGORE,fară titlu) reprezintă o construcție ce anterior aparținuse Asociației de pășunat, așa cum rezultă din Registrul pentru fundațiunile recunoscute persoane juridice ținut la grefa Judecătoriei T. . În acest registru, la poziția 101 apare ,pe lângă terenul deținut de asociație și o clădire și un grajd. În schița înregistrată sub nr. 133/1929 păstrată la Arhivele Naționale (depusă la dosar) este prezentat terenul asociației fiind trecute și construcțiile mai sus descrise.Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 1/2000 - (1) Construcțiile de orice fel, aparținând exploatațiilor agricole si care au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr.83/1949 pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945, se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora. În cazul în care astfel de bunuri imobile nu mai exista, se vor acorda despăgubiri.
Pentru terenul nerestituit cu destinația de drum (de exploatare,n. n) și parau sunt aplicabile dispozițiile art. III alin 1 indice 1 din Legea169/1997 modificată prin Legea 247/2. potrivit cărora:
"(1¹) Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspenda efectele cu privire la aceste terenuri pana la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie."
De altfel, dată fiind destinația de drum de exploatare aceste terenuri nici măcar nu pot fi incluse în domeniul public al municipiului, fiind doar drumuri între parcele fără afectațiune publică.
Oricum, în temeiul textului mai sus indicat și în cazul în care ar fi incluse în domeniul public acestea ar fi apte de restituire.
Cu privire la terenurile înscrise în CF 3371 T. ,A+3,no top.6054, Pășune în locul numit "Pășunea Turzii",în suprafață de 54 jugh. 1400 stj.p.=31,581 ha
,A+4,no top. 6051/4,Pășune în suprafață de 378 jugh.837 stj.p = 217,8403 ha, A+7,no top. 6035/1,Pășune Tormejeszto în suprafață de 281 jugh. 1080 stj.p= 162 ha 938 m.p. a rămas de restituit suprafața de 43,81 ha aflată pe teritoriul administrativ al comunei P. .
Îîn dos._ a fost promovată o acțiune de către mun. T. ce are ca obiect Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar 256/_ .Această hotărâre (ce modifică HCJ 82/2009) stabilește în sarcina Comisiei Locale de fond funciar T. obligația de reconstituire a suprafeței de 43,81 ha ,în timp ce HCJ82/2009 stabilea această obligație în sarcina Comisiei Locale de fond funciar P. .
Având în vedere înrâurirea pe care hotărârea pronunțată în dos._ ar avea-o asupra soluției din prezenta cauza, cu privire la aceste imobile se justifică suspendarea pentru litispendență, până la soluționarea irevocabilă a dos._ .
De asemenea, fată de cele mai sus arătate expertiza dispusă în cauză apare ca fiind inutilă solicitând a se reveni la efectuarea acesteia și să dispună restituirea avansului achitat.
C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., cu sediul în municipiul T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a Sentinței Civile nr.3113/2012, a Judecătoriei T., pronunțată în dosar civil nr._ .
În motivare se arată că prin acțiunea principală formulată, din care s-a disjuns petitul ce face obiectul prezentului dosar civil, recurenta reclamantă A. de P. T. V. 2. a solicitat, față de suprafețele de teren puse în posesie, în plus o diferență de suprafață 4,9126 ha, cu destinația de pășune. De asemenea se solicită obligarea solidară a pârâților la plata de daune cominatorii pe seama recurentei reclamante de câte 100 lei pentru fiecare zi de întârziere din momentul promovării prezentei acțiuni și până la eliberarea pe seama recurentei a titlului de proprietate și obligarea pârâților la plata în favoarea statului a amenzii civile de la 20 lei până la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației de eliberare a titlului de proprietate prevăzut.
În ceea ce privește dosarul de fond funciar depus la Primăria municipiului T. în condițiile Legii nr.247/2., recurenta reclamantă a anexat ca acte doveditoare extras de carte funciară.
C. locală a întocmit anexa nr. 39, cu o singur poziție în favoarea Asociației de P. T. V. 2. pentru suprafața de 144,9875 ha pășune, înscrisă în CF 1540
T. :
A+l, nr.top. 4683, în suprafață de 47 jugh. 1213 mp A+2, nr.top. 4685, în suprafață de 6 jugh. 500 stj.p. A+3, nr.top. 4687, în suprafață de 44 jugh.700 stj.p.
A+4, nr.top.4689, vale(patak) în suprafață de 1 jugh.1.444 stj.p. A+5, nr.top. 4692, în suprafață de 40 jugh.100 stj.p.
A+6, nr.top. 4694, în suprafață de 8 jugh. 263 stj.p. A+7, nr.top. 4696, în suprafață de 51 jugh.796 stj.p.
A+8, nr.top. 4697, vale(patak) în suprafață de - jugh.1008 stj.p. A+9, nr.top. 4698, în suprafață de 20 jugh.600 stj.p.
A +10,nr.top.4700, în suprafață de 5 jugh.1000 stj.p.
A+ll, nr.top,4701, vale(patak) în suprafață de - jugh. 800 stj.p. A+12, nr.top.4702, în suprafață de 24 jugh.719 stj.p.
Suprafața totală = 144,9875 ha
Anexa 39 a fost validată de către C. județeană de fond funciar C. prin Hotărârea nr.82/29 ianuarie 2009 prin care s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar T. la întocmirea documentației necesare pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 144,9875 ha, conform extrasului CF și a diferenței de 4,8125 ha stabilită de instanța judecătorească în baza sentinței civile nr.3437/2007 a Judecătoriei T., pronunțată în dos.civ._, număr vechi_, rămasă definitivă și irevocabilă.
In baza sentinței civile mai sus enunțate a fost întocmită anexa 39 cu o singură poziție în favoarea Asociației de P. T. V. 2. pentru suprafața de 4,8125 ha, conform documentației, respectiv raportul de expertiză extrajudiciară efectuat în dosarul civil mai sus enunțat.
C. județeană de fond funciar C. a validat anexa 39 prin Hotărârea nr.605/24 iunie.2009.
In aceste condiții C. locală de fond funciar T. a procedat la punerea în posesie la a recurentei reclamante cu suprafețele validate, prin întocmirea Proceselor verbale de punere în posesie :
Proces-verbal de punere în posesie nr. 2911/12176 din_ pentru suprafața de 144, 9875 ha în baza Hotărârii Comisiei județene nr.82/2009
Proces-verbal de punere în posesie nr. 2912/12176 din_ pentru suprafața de 4, 8125 ha în baza Hotărârii Comisiei județene nr.605/2009.
Potrivit art.53, din Legea nr.l8/1991 (2) împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, deci instanța de fond corect a apreciat când a constatat că recurenta trebuia să urmeze procedura legală dacă a fost nemulțumită în ceea ce privește reducerea suprafeței ocupate de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții, de la 4,9126 la 4,8125 ha cât a stabilit expertul
M. Zoltan sau dacă a fost nemulțumită cu includerea suprafeței ocupate de pârâul Valea Sărată, de drumuri și construcții în suprafața totală de 149,8 ha, așa cum s-a dispus prin Sentința civilă nr.3437/2007. Astfel, trebuia să se solicite anularea Hotărârii Comisiei județene nr.82/29 ianuarie 2009 și a Hotărârii Comisiei județene nr.605/24 iunie 2009 și nu în mod direct - reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,9162 ha.
Mai mult decât atât, instanța de fond corect a apreciat când a constatat că petitele de obligare la daune cominatorii și amendă civilă erau admisibile numai dacă recurenta era îndreptățită la o suprafață suplimentară de 4,9162 ha, față de suprafața cu care a fost pusă în posesie, întrucât aceste petite sunt subsecvente și interdependente sub aspectul soluției.
Având în vedere susținerile de mai sus, solicită onoratei instanțe respingerea recursului ca nefondat.
În drept, își întemeiază susținerile pe prevederile Legii nr. 18/1991, republicată, Legea nr.247/2., HG nr.890/2., cu modificările și completările ulterioare, Cod Pr.Civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3437/2007 pronunțată în Dos.nr._ al Judecătoriei T., rămasă irevocabilă, s-a dispus, raportat la CF 1540 T., A1-12, reconstituirea în proprietatea reclamantei recurente a suprafeței de 149,8 ha.
Potrivit Hotărârii nr.82/29 ianuarie 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C. s-a validat, prin art.1, tabelul anexă 39 în care a fost înscrisă suprafața de 144,9875 ha conform CF 1540 T. iar prin art.2 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 4,8125 ha reprezentând diferența dintre suprafața de 149,8 ha ce rezultă din Sentința civilă nr.3437/2007 și suprafața de 144,9875 ha ce rezultă din CF 1540 T. (filele 66,67 din vol. III al dosarului de fond)
Tot cu privire la suprafața de 4,8125 ha s-a adoptat și Hotărârea nr.605/24 iunie 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C. prin care s-a validat tabelul anexă nr.39 cu 1 poziție în favoarea recurentei cu privire tocmai la această suprafață(fila 68 din vol. III al dosarului de fond).
În cuprinsul memoriului justificativ întocmit de către expert M. Andrei Zoltan, se arată următoarele "total suprafață măsurată = 1.547.229 mp = 154,72 ha";(fila 30 din vol. III al dosarului de fond).
T. ul conchide că ceea ce s-a validat prin emiterea Hotărârii nr.82/29 ianuarie 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C., respectiv prin emiterea Hotărârii nr.605/24 iunie 2009 a Comisiei Județene de fond funciar C. a avut în vedere, în mod exclusiv, dispozițiile statuate în mod irevocabil prin Sentința civilă nr.3437/2007 pronunțată în Dos.nr._ al Judecătoriei T., astfel că apare ca întemeiată susținerea recurentei potrivit căruia nu justifica un interes legitim în atacarea acestor două hotărâri decât în ipoteza în care nu s-ar fi dat eficiență deplină contestației sale.
Or, în cuprinsul memoriului justificativ întocmit de către expert M. Andrei Zoltan, se precizează că totalul suprafeței ocupată de pârâu, drumuri și construcții este de 49 162 mp.
În condițiile în care în favoarea recurentei s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 149 ha și 8000 mp, prin emiterea Titlului de proprietate nr.18946/_, contrar opiniei exprimate de judecătorul fondului ,
tribunalul apreciază că rămâne în discuție o suprafață de 4,9162 ha teren, față de întreaga suprafață măsurată de 154,72 ha.
Așa cum am evocat anterior, suprafețele de teren validate prin cele două hotărâri ale Comisiei județene de fond funciar C. sunt de 4,8125 ha, respectiv 144,9875 ha, în total 149,8 ha teren, așa cum de altfel s-a dispus prin hotărâre judecătorească.
Elementul esențial în soluționarea prezentei pricini îl reprezintă faptul dacă terenul în suprafață de 4,9162 ha solicitat de către recurentă se identifică în regim de carte funciară cu CF 1540 T. A+l, nr.top. 4683, A+2, nr.top. 4685, A+3, nr.top. 4687, A+4, nr.top.4689, A+5, nr.top. 4692, A+6, nr.top. 4694, A+7, nr.top. 4696, A+8, nr.top. 4697, A+9, nr.top. 4698, A +10,nr.top.4700, A+11, nr.top,4701, A+12, nr.top.4702.
Or, acest aspect nu poate fi statuat decât prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în specialitatea topografie, probă care, în temeiul art.305 C pr civ
, nu poate fi administrată în fața instanței de recurs.
În aceste condiții, în speță devin incidente dispozițiile art.312 alin 3 C pr civ, sens în care, tribunalul va admite recursul declarat de A. de pășunat T. V. împotriva Sentinței civile nr. 3113/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o casează in totalitate si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Turda.
În rejudecare prima instanță va dispune efectuarea unei expertize topografice pentru se clarifica dacă terenul în suprafață de 4,9162 ha solicitat de către recurentă se identifică în regim de carte funciară cu CF 1540 T. A+l, nr.top. 4683, A+2, nr.top. 4685, A+3, nr.top. 4687, A+4, nr.top.4689, A+5, nr.top. 4692,
A+6, nr.top. 4694, A+7, nr.top. 4696, A+8, nr.top. 4697, A+9, nr.top. 4698, A
+10,nr.top.4700, A+11, nr.top,4701, A+12, nr.top.4702, urmând a administra și alte probe necesare și utile unei juste soluționări a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A. de pășunat T. V. împotriva Sentinței civile nr. 3113/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o casează in totalitate si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Turda.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, A. P. |
Red.A.D./Tehn. L.C.
_ /2 ex.
Jud. fond: C. M. Macarie -Jud. T.
← Decizia civilă nr. 10/2013. Fond funciar | Încheierea civilă nr. 131/2013. Fond funciar → |
---|