Decizia civilă nr. 44/1. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date - 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.44 1 Ședința publică din 26 aprilie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte instanță

  1. M., judecător

    1. D., judecător

      V. V., grefier

      S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. V., domiciliată în P., nr.477, Jud.S., împotriva sentinței civile nr.1267 din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul civil nr._

      , având ca obiect fond funciar.

      La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei-reclamante A. V., av.Blaga Aurelia, lipsă fiind părțile.

      Procedura de citare este legal îndeplinită.

      S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a depus răspunsul la adresa emisă către C. L. de F. F. P. (f. 53-66).

      Întrebat fiind, reprezentanta recurentei-reclamante, arată că a luat la cunoștință despre răspunsul depus la dosar de către C. L. de F. F. P. .

      Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

      Reprezentanta recurentei-reclamante A. V., av.Blaga Aurelia susține recursul declarat solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate și rejudecând cauza în fond admiterea în totalitate a plângerii petentei. Susține faptul că petenta în calitate de moștenitoare a defunctului Lupou Teodor a formulat o cerere la comisie pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,48 ha teren cu vegetație forestieră, aceasta fiind respinsă, după care a formulat o cerere în anulare a acestor hotărâri, reconstituindu-i-se numai 2,34 ha teren cu vegetație forestieră pe un alt teren decât cel solicitat. Menționează că în cauză a fost efectuată și o expertiză din care rezultă că suprafața revendicată de petentă este liberă, nefiind revendicată, și că persoanele care figurează pe titlurile de proprietate prin care s-au atribuit parcelele cu nr.top.1833 și 1835 sunt defuncții Lupo Teodor și Lupo Ana (decedați) părinții petentei A. V. . Mai precizează că ulterior s-a procedat la rectificarea CF-urilor în sensul că s-au radiat înscrierile făcute pe nr.top.1833 și 1835, în prezent nefiind ocupate, nr. de carte funciară fiind CF 169 vechi și 1833 și 1835 rectificate.

      Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.

      T R I B U N A L U L :

      Prin sentința civilă nr.1267 din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul civil nr._ s-a admis în parte plângerea formulată de petenta A. V., în contradictoriu cu intimatele C. L. de

      1. F. -P., și C. J. de F. F. S. ,s-a dispus anularea parțială parțială a Hotărârii 246 din 22 iunie 2007 emisă de C. J. S. cu consecința reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea petentei pentru suprafața de 625 stânjeni, respectiv 2247,5 mp, teren cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament înscris în Cf 2047, nr. top. 1528.

        S-a respins ca nefondată plângerea petentei cu privire la anularea parțială a hotărârii nr. 138 din 1 iunie 2007,precum și cererea de rectificare a CF 169 P.

        ,fiind obligată intimata C. locală de F. F. P. la cheltuieli de judecată în favoarea petentei în cuantum de 335,15 lei reprezentând parte din onorariul expertului.

        Pentru a dispune în acest sens instanța reține următoarele :

        Petenta A. V. este fiica defunctului Lupo Teodor decedat la data de 27 octombrie 1994 și a formulat cererea de reconstituire cu nr. 106 din_ în baza L. 247/2005 solicitând diferența de 2,98 ha +0,50 ha teren forestier, sens în care a depus CF 2047, extras CF 1187 P., extras CF 2079 P., extras CF 197 P. (f. 25-29).

        Prin Hotărârea 246 din 22 iunie 2007, C. J. a validat propunerea Comisiei Locale P. de respingere a cererii de retrocedare a unei suprafețe de 0,5028 ha teren cu destinație forestieră sub motivația, lipsă de acte concludente.

        Prin Hotărârea 138 din 1 iunie 2007, C. J. a invalidat propunerea Comisiei Locale de F. F. P. de respingere a cererii de reconstituire a unei suprafețe de 2,9772 ha. În consecință, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,9772 ha, dar din totalul suprafeței de 2,9772 ha, numai 2,34 ha au fost reconstituite cu vegetație forestieră în destinație forestieră, iar diferența de 0,6372 ha reconstituindu-se pe categoria de folosință pășune cu destinație agricolă.

        În consecință, instanța a verificat dacă cererea petentei este întemeiată și dacă deține acte concludente pentru dovedirea proprietății reținând că :

        Conform procesul-verbal de dezbatere a moștenirii nr. 545/1941 întocmit de notarul public Ajtai K. Pal la data de 10 aprilie 1941, în privința moștenirii defunctului Lupo Peter (tatăl defunctului L. Teodor) rezultă faptul că tatăl petentei, respectiv Lupo Teodor, a dobândit prin moștenire, la vârsta de 20 de ani, următoarele terenuri:

        -intravilanul imobil în întregime cu toate construcțiile, conform CF P. nr. 169, nr. top._, 1557, în întregime imobilul din aceeași carte funciară nr. top. 1761, 1763

        -pădurea comună și pășunea în cotă de 1/3 parte din CF 169, nr. top.

        9,10,11.

        Conform expertizei topografice efectuate în cauză terenul în suprafață

        de 0,5028 ha solicitat de petentă, este pădure și se face parte din tarlaua Rogoz în suprafață de 20518 mp. Această pădure reprezintă o parte din imobilele înscrise în

        CF 174, nr. top. 1533, CF 1326 P., nr.top. 1527, CF 2047 - P., nr. top. 1528 ai

        căror proprietari sunt Lupo Ianoș, Gubani Janoș și Lupo Tivadar.

        1. .În cartea funciară nr. 174 P., nr. top. 1533 (f. 137) apare ca și proprietar tabular numitul Lupo Toagyer, conform contractului de vânzare-cumpărare și adeverinței comunale din data de 8 februarie 1909. Conform deciziei de predare a instanței regale a districtului Șimleu Silvaniei 1908/4/9, dreptul de proprietate a lui Lupo Toaggyer al Onuczului Imobilul AI 2-4 trece cu titlu de moștenire pe Lupo Vaszilika, Lupo Veronika, Lupo Peter, Bolozsan M. -văduva lui Lupo Toagyer.

          Având în vedere că, în conformitate cu procesul-verbal de dezbatere a moștenirii mai sus menționat (f. 14), tatăl petentei Lupo Tivadar avea în anul 1941 vârsta de 20 de ani, rezultă că nu există identitate între Lupo Toagyer al Onuczului menționat în CF 174 și Lupo Tivadar - tatăl petentei. Aceasta pentru că înscrierile din CF 1974 pe numele lui Lupo Toagyer al Onuczului sunt din anul 1909, când Lupo Tivadar nici nu era născut. În schimb, în CF 174 nr. top. 1533, apare ca și proprietar Lupo Peter, bunicul petentei, dar acest teren a fost atribuit, prin procesul verbal de dezbatere a moștenirii, în întregime văduvei Lupo Peterne născută Roșca

          M., după care petenta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

        2. .În cartea funciară 1326 P., nr. top. 1527 nu apare ca și proprietar Lupo Teodor. (F. 120)

        3. .În CF 2047 P., nr. top. 1528 apare ca și proprietar Lupo Tivadar pe cota de 1-2 din suprafața de 1250 stânjeni, prin cumpărare (f. 94).

      Rezultă, din analiza cărților funciare, că din cele trei cărți funciare menționate în raportul de expertiză, petenta își dovedește dreptul de proprietate doar pentru cota de ½ parte din suprafața de 1250 stânjeni înscrisă în CF 2047, nr. top. 1528 (f. 94).

      Având în vedere că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că terenul situat în tarlaua Rogoz este liberi, nefiind atribuit în favoarea altor persoane, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentă, va dispune anularea parțială a Hotărârii 246 din 22 iunie 2007 emisă de C. J. S. și va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 625 stânjeni, respectiv 2247,5 mp, teren cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament.

    2. Cu privire la cererea privind anularea parțială a Hotărârii nr. 138 din 1 iunie 2007, instanța reține următoarele:

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, pădurea situată în tarlaua

"Țarina dintre poieni"; pe parcelele înscrise în CF 169 P. sub nr. top. 1833 și sub nr. 1835 a fost atribuită altor persoane pentru care s-au emis titluri de proprietate. Pe aceste parcele a fost întabultă, în mod greșit, o parte din casa, curtea și grădina petentei, situată în realitate pe parcelele cu nr. top. 1558 și 1557 (f. 105). Mai mult

, Lupo Teodor nu apare ca și proprietar tabular în CF 169, nr. top. 1833 și nr. top. 1835 iar printre terenurile moștenite de la tatăl său Lupo Peter, nu figurează și aceste terenuri.

Aceeași situație este și în cazul terenului înscris în CF 169, nr. top. 1831. În această carte funciară nu apare ca și proprietar Lupo Tivadar ci Lupo Peter iar în urma dezbaterii succesorale după Lupo Peter, terenul din această carte funciară, nr. top. 1831 a fost atribuit fratelui defunctului Lupo Tivadar, respectiv numitului Lupo Peter.

În consecință, petenta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren înscrise în CF 169, nr. top._ .

Din această carte funciară, tatălui petentei s-au fost atribuite alte nr. topografice, ca urmare a dezbaterii succesorale după defunctul Lupo Peter. (f. 14).

Cererea de anulare parțială a hotărârii 138 din 1 iunie 2007 a Comisiei Județene S., în sensul modificării categoriei de folosință a terenului validat pe anexa 39 a localității P. la pct. 2, titular Lupo Teodor, în suprafață de 0,6372 mp din "destinație agricolă"; în destinație forestieră"; nu este întemeiată și pe motivul că la baza cererii de reconstituire au fost depuse alte cărți funciare așa cum rezultă din adresa de la fila 122 dosar emisă de C. L. de F. F. P. . Pentru suprafețele de teren din CF 169, nr. top._, petenta nu a formulat cerere de reconstituire care oricum nu ar fi fost admisibilă pentru motivele mai sus expuse, respectiv acestea nu fac dovada faptului că Lupo Tivadar este proprietar.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a respins ca neîntemeiată cererea privind anularea parțială a Hotărârii nr. 138 din 1 iunie 2007 emisă de C.

J. S. în sensul modificării categoriei de folosință a terenului validat pe anexa 39 a localității P. la pct. 2, titular Lupo Teodor, în suprafață de 0,6372 mp din

"destinație agricolă"; în destinație forestieră.

Cererea de rectificare a CF 169 P. în sensul majorării suprafeței înscrise în aceasta cu 5028 mp, repartizată proporțional sub nr. top. 1831, 1833 și 1835, apare ca o cerere accesorie petitului având ca obiect anularea parțială a Hotărârii 138 din 1 iunie 2007, astfel că instanța a respins-o ca o consecință a respingerii cererii principale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen petenta A. V.

, solicitând admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței atacate și rejudecând cauza în fond să se admită în întregime plângerea formulată.

În motivarea recursului formulat recurenta arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente :

Cu privire la primul petit al plângerii formulate precizează că :

Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca titularul suprafeței de teren de 0,5028 ha este defunctul meu tata Lupo Teodor.

Din concluziile expertului inserate in raportul de expertiza si Completare la raportul de expertiza rezulta ca terenul indicat si localizat de către reclamanta este padure-se afla în tarlaua ROGOZ si are o suprafața de 20518 mp care nu a fost atribuita altor persoane, pe acest teren nu s-au emis titluri de proprietate, fiind înscris în -C.F. nr. 174 P. sub nr, top 1533 in suprafața de 12.590 mp, proprietar Lupo V., fratele lui Lupo Teodor care este tatăl petentei A. V. .

Precizează ca numitul Lupo V. consemnat proprietar în CF nr. 174, nr. top 1533, nu a avut copii, nu a fost căsătorit, s-a aflat o perioada în întreținerea fratelui sau, tatăl petentei ( Lupo Teodor decedat in 1994), si ulterior în intretinerea petentei A. V. ( nepoata acestuia pana în anul 2001 cand a decedat) deoarece a fost diagnosticat cu afecțiunea de schizofrenie si întârziere mintala.

- C.F. nr. 1326 P. sub nr. top 1527( convertit în CF nr. 50122) cu suprafața de 6554 mp ( fila 75), proprietar Lupo V., persoana descrisa mai sus.

-C.F. nr. 2047 P. sub nr. top 1528 in suprafața de 6837 mp, proprietar Lupo Tivadar în proporție de ½ parte.

La dosarul cauzei au fost depuse si acte de stare civila din care rezulta ca sunt ascendenții petentei următoarele persoane: L. Onucza TOAGYER, Lupo Vaszalika sau Lupo Lazlo (în limba romana Lupo V. ), Lupou Demeter ( Lupo Dumitru), Lupo Peter, ( P. ) Lupo Tivadar ( Lupo Teodor) talal petentei A. V.

.

Din coroborarea probelor depuse la dosarul cauzei rezulta ca terenul revendicat a aparținut ascendenților mei, ca acesta exista în materialitatea lui pe vechiul amplasament, fiind localizat si identificat de către expert, ca are categoria de folosința pădure si ca este liber nefiind atribuit altor persoane, fiind permanent în folosința reclamantei A. V. ( una si aceeași persoana cu A. V. ). Lit. A punctul 5 din Raport Expertiza.

Precizează totodată ca din actele de stare civila depuse la dosar rezulta si calitatea lui de moștenitor.

Prin urmare, cu toate ca este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafața solicitata, respectiv 0,5028 ha, instanța de fond i-a admis doar în parte plângerea si a dispus reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 2247,5 mp.

Astfel, a solicitat modificarea sentinței recurate, si în consecința sa se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totala de 0,5028 ha teren cu vegetație forestiera pe vechiul amplasament.

II. Referitor la cel de-al doilea petit prin care a solicitat anularea parțiala a hotărârii nr.138/_ emisa de C. J. S., în sensul modificării categoriei de folosința a suprafatei validate de 0,6372 ha din "teren cu destinație agricola" în teren cu " destinație forestiera" si reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie pe vechiul amplasament.

Asa cum a arătat din suprafața solicitata de de 3,48 ha i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de 2,9772 ha pe alt amplasament în Composesoratul P., din care 2,34 ha teren vegetație forestiera cu destinație forestiera si 0,6372 ha, cu destinație agricola, conform poziția 2 Anexa 39, la hotărâre, cu toate ca vechiul amplasament este liber, conform concluziilor expertului.

Din raportul de expertiza rezulta ca terenul exista si ca acesta se găsește în locul numit " Țarina dintre poeni, are categoria de folosința pădure, acesta fiind, începând cu anul 1990, permanent în folosința reclamantei A. V. ( lit. B pct 4 -expertiza) si este înscris în: -C.F. nr. 169 C.F. P. sub nr. top. 1833 in suprafața de 11,195 mp; top 1835 in suprafața de 9337 mp; top 1831 în suprafața de 11.190 mp.

Suprafața totala înscrisa pe cele trei topografice -dupa rectificarea cărților funciare este de 31.714 mp, din care suprafața solicitata de subsemnata este de 6 372 mp, iar pe diferența de suprafața rezultata i s-a reconstituit suprafața de 2, 34 ha ( 23400 mp) pe alt amplasament în Composesoratul P. .

Arată ca numitul Lupo Peter care figurează ca proprietar pe CF nr. 169 cu nr. top 1833 si 1835, este frate cu Lupo V. ( bolnav despre care am arătat mai sus), si cu Lupo Teodor- tatăl petentei, frați dupa care nu au rămas moștenitori.

Prin urmare suprafața de 6372 mp se regăsește pe cele trei topografice mai sus indicate.

Referitor la lucrarea " Completare la raportul de expertiza " înregistrata în data_ expertul a concluzionat la pct. 1 ca în pădurea situata în tarlaua " Țarina dintre poeni" inscrise în C.F. nr. 169 -P. sub nr. top 1833 si sub nr. top 1835 a fost atribuita altor persoane pentru care s-au emis titluri de proprietate.

Menționează ca pe terenul de sub nr. top 1833 si 1835- (extravilan-pădure) din eroare expertul Cichi Francisc, a intabulat o parte casa, curte si gradina si o parte din aceste imobile pe parcela cu nr. top 1558 si 1557 ( intravilan), unde de fapt se afla în realitate.

Persoanele care figurează pe titlurile de proprietate prin care s-au atribuit parcelele cu nr. top 1833 si 1835, asa cum susține expertul Aionesei N., sunt Lupo Teodor si Lupo Ana în prezent decedați care sunt de fapt părinții petentei A.

V. . Precizez ca ulterior s-a procedat la rectificarea CF-uri în sensul ca s-a radiat inscrierile făcute pe nr. top 1833 si 1835, acestea în prezent fiind neocupate, asa cum rezulta din CF-urile rectificate pe care le anexez prezentei.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

În recurs recurenta a depus acte de stare civilă,arbore genealogic,extrase CF

,copia TP28883/51227,și 24491/86086,s-au comunicat de la C. L. de fond funciar P. actele care au stat la baza emiterii acestor TP.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:

Așa cum judicios reține judecătorul fondului în CF 174 P., nr. top. 1533 (f. 137-141 dosar fond ) apare înscris ca și proprietar tabular sub B 15 numitul Lupo Toagyer, conform contractului de vânzare-cumpărare și adeverinței comunale din data de 8 februarie 1909. Conform deciziei de predare a instanței regale a districtului Șimleu Silvaniei 1908/4/9, dreptul de proprietate a lui Lupo Toaggyer al Onuczului Imobilul AI 2-4 trece cu titlu de moștenire pe Lupo Vaszilika, Lupo Veronika, Lupo Peter, Bolozsan M. -văduva lui Lupo Toagyer.

Conformi procesului-verbal de dezbatere a moștenirii mai sus menționat (f. 14), tatăl petentei Lupo Tivadar avea în anul 1941 vârsta de 20 de ani, rezultă că nu există identitate între Lupo Toagyer al Onuczului menționat în CF 174 și Lupo Tivadar - tatăl petentei. Aceasta pentru că înscrierile din CF 1974 pe numele lui Lupo Toagyer al Onuczului sunt din anul 1909, când Lupo Tivadar nici nu era născut. În schimb, în CF 174 nr. top. 1533, apare ca și proprietar Lupo Peter, bunicul petentei, dar acest teren a fost atribuit, prin procesul verbal de dezbatere a moștenirii, în întregime văduvei Lupo Peterne născută Roșca M., după care petenta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Conform extrasului CF 174 P., nr. top. 1533 depus de recurentă la dosarul format în recurs(f.38) sub B 16 și respectiv B 23 este înscris ca proprietar Lupo Vaszalika pe cotele de 3/24 și respectiv 1/24 părți în baza unor încheieri emise în anul 1909 și respectiv 1911.

Recurenta afirmă că această persoană Lupo Vaszalika este este unchiul său Lupo Vasilie.Din examinarea actelor de stare civilă depuse în recurs tribunalul constată că Lupo Vasilie este născut în anul 1929 și decedat (fără posteritate potrivit afirmațiilor recurentei) în anul 2001 (f. 16).

Observând că unchiul recurentei s-a născut la mai bine de 20 de ani de la data emiterii încheierilor în baza cărora Lupo Vaszalika a fost înscris în CF 174 P.

, nr. top. 1533,T. reține că persoana înscrisă în Cf nu este unchiul petentei.

De asemenea Lupo Vaszalika înscris sub B1 în CF 1326 P., nr. top.

1527/1 în baza încheierii din_ (prin succesiune) nu poate fi unchiul petentei- care nu era născut încă.

În același CF sub B3 este înscris numitul Lupo Vaszalika prin cumpărare în baza încheierii din_ dar cum unchiul petentei născut în anul 1929 avea atunci un an pentru a aprecia că este identitate între el și persoana înscrisă în cf trebuia să fie înscrisă în CF mențiunea minoratului.

În ceea ce privește CF 2047 P., nr. top. 1528 în care este înscris ca și proprietar Lupo Tivadar pe cota de 1/2 din suprafața de 1250 stânjeni, prin cumpărare (f. 94) acest act a fost luat în considerare de instanța de fond care apreciază că prin acest înscris, petenta își dovedește dreptul de proprietate pentru cota de ½ parte din suprafața de 1250 stânjeni înscrisă în CF 2047, nr. top. 1528 .

În consecință nu se susțin afirmațiile petentei potrivit căreia ar fi îndreptățită la reconstituirea în favoarea sa la întreaga suprafață de teren înscrisă în cele trei cărți funciare analizate ci doar la suprafața de teren reținută de instanța de fond ca fiind dovedită prin CF 2047 P., nr. top. 1528

În ceea ce privește motivele de recurs formulate pentru dovedirea celui de-al doilea petit vizând anularea parțială a Hotărârii nr. 138 din 1 iunie 2007, instanța reține următoarele:

Prin Hotărârea 138 din 1 iunie 2007, C. J. a invalidat propunerea Comisiei Locale de F. F. P. de respingere a cererii de reconstituire a unei suprafețe de 2,9772 ha. Validându-se în favoarea antecesorului petentei Lupo Teodor dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,9772 ha, din care 2,34 ha cu vegetație forestieră în destinație forestieră, iar diferența de 0,6372 ha reconstituindu-se pe categoria de folosință pășune cu destinație agricolă (f.13).

Soluția comisiei s-a întemeiat pe înscrisurile depuse în scop probator de petentă o dată cu cererea de reconstituire ,din care rezultă că în CF 1187 P. antecesorul petentei recurente Lupo Togyer figurează înscris pe suprafața de 6.372 mp teren de categoria "pășune " (f.26).

Prin urmare în prezenta cauză recurenta trebuia să dovedească faptul că terenul înscris în această carte funciară are în prezent o altă categorie de folosință decât cea din evidențele CF și anume pădure dar acest aspect nu a fost dovedit în cauză,recurenta înțelegând să se folosească în cauză de extrasele CF 1833,1835 și 1831-acte doveditoare ale proprietății în care așa cum a reținut și instanța de fond nu sunt înscriși antecesorii săi ci alte persoane.

Pentru motivele susmenționate în tem. art.312 al.1 si 2 Cod proc.civila se va respinge recursul ca nefondat si se va menține în întregime hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E CI D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. V. împotriva sentinței civile nr.1267 din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M.

L.

M.

D.

G.

V.

V.

Red.LM/_

Dact.VV/_ /2ex.

Jud.fond: M. A. -D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 44/1. Fond funciar