Decizia civilă nr. 33/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.33/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. G. G.
Judecător: M. C. Judecător: D. Ț.
G. ier: V. O.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul G. M.
, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței civile nr. 53/2011 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ *, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul G. M.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția de perimare a cauzei,
întrucât a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură efectuat în cauză.
Recurentul G. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției perimării.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.
T.
Prin recursul formulat la data de_ recurentul a formulat recurs împotriva sentinței nr. 53/2011 solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii ca tardivă și ilegală.
În motivare recurentul a arătat că prima instanță a pronunțat sentința fără a ține seama de probele existente la dosar.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La termenul de judecată din data de 04 ianuarie 2012 recurentul G. M. nu și-a precizat în scris cererea de recurs în sensul de a indica hotărârea pe care înțelege să o atace în prezentul recurs, respectiv sentința civilă nr. 53/2011
pronunțată în dosarul nr._ * sau încheierea din_ prin care se lămurește dispozitivul unei hotărâri.
În conformitate cu dispozițiile art. 155 indice 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 316 și 298 Cod procedură civilă, instanța a suspendat judecata recursului.
Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs, tribunalul reține că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 4 ianuarie 2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților;
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, și a trecut mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul G. M., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței civile nr. 53/2011 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
P. G. G. | C. M., Ț. | D. O. | V. |
Red.P.G./_
Tred. O.V. /_ - 2 ex
Dosar nr. _
Decide:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul G. M., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței civile nr. 53/2011 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
← Decizia civilă nr. 172/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 44/1. Fond funciar → |
---|