Decizia civilă nr. 222/2013. Succesiune

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 222/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE V. G.

Judecător C. -V. B. Grefier A. P.

S-a luat in examinare apelul declarat de apelant M. M. împotriva Sentinței civile nr. 4335/2012 pronunțată de Judecătoria Turda, în dosar nr._, privind și pe intimat M. F., intimat S. M., intimat B.

V., intimat M. E., intimat M. I., intimat M. I., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

S-a facut referatul de cauzei de catre grefier, dupa care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ ,_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4335/_ pronunțată în dosar nr._, s-a admis în parte cererea principală formulată și ulterior precizată și extinsă de reclamanta M. F., în contradictoriu cu pârâții M. M., S.

M., B. V. ,M. E., M. I. și M. I. .

S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată și ulterior precizată de pârâta M. M. .

S-a constatat că masa succesorală după defunctul M. Ilie, decedat la data de_, se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 5 ha și 5600 mp. din Titlul de proprietate nr. 3308/2044 din_ (tarlaua 24, parcela 1855/2, în suprafață de 2 ha și 7000 mp., tarlaua 24, parcela 1843/3, în suprafață de 1 ha și 6000 mp ,T 15, parcela 1271/89 de 1 ha si 1600 mp, T 24, parcela 1843/3 de 1 ha si 6000 mp) și că moștenitori sunt reclamanta M. F., numitul M. Antoniu Virgil și pârâții S. M., B. V., M. E., M. I., M. I., fii, în cote egale de câte 1/7 parte fiecare.

A constatat că masa succesorală după defuncta M. Ana, decedată la data de 3 noiembrie 1994, se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1 ha și 6600 mp, evidențiat în Titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995 (tarlaua 45, parcela 59/1, în suprafață de 1 ha și 4100 mp, tarlaua 45, parcela 59/2 în suprafață de 2500 mp.) și că moștenitori sunt reclamanta M. F. și pârâții S. M., B. V., M. E., M. I., M. I., fii, în cote egale de câte 1/6 parte, fiecare.

S-a luat act de partajul intervenit la data de 27 noiembrie 1994, în sensul că imobilul teren în suprafață de 5 ha și 5600 mp, din Titlul de proprietate nr. 3308/2044 să revină, în cote egale de câte 1/5 parte,

pârâților M. I., M. I., B. V. și în cotă de 2/5 parte pârâtei S.

M. .

S-a luat act de partajul intervenit la data de 27 noiembrie 1994, în sensul că imobilul teren în suprafață de 1 ha și 6600 mp. din Titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995 să revină, în cote egale de câte ½ parte, pârâtei M. E. și reclamantei M. F. .

A constatat că masa succesorală după defunctul M. Antoniu Virgil, decedat la data de_, se compune din cota de ½ parte (ca urmare a sistării comunității de bunuri) din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 6024 Câmpia Turzii, A+1, nr.top. 1753/1/1/6/S/XI, ap.11, et.II, sc.A, în suprafață utilă de 51,88 mp. cu cota părților comune indivize înscrise în CF col. 5994, nr.top. 1753/1/1/6, cotă aferentă de 2,43/100 parte.

S-a stabilit că moștenitorii defunctului M. Antoniu Virgil sunt reclamanta M. F., soră a defunctului, în cota de ½-a parte, și pârâta

M. M., soție supraviețuitoare, în cotă de ½-a parte din masa succesorală mai sus - amintită.

S-a dispus partajarea imobilului apartament din litigiu, prin atribuirea în natură, în întregime, pe seama pârâtei M. M. și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, ca bun propriu, cu titlu de cumpărare și partaj.

A obligat pe pârâta M. M. să plătească în favoarea reclamantei M.

F. suma de 22.781 lei, cu titlu de sultă, în termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

S-a respins pretenția pentru includerea în masa succesorală a defunctului M. Ilie a imobilului casă familială din com. Ceanu Mare, C.

D. N., nr.22, jud. C. .

S-au respins pretenția pentru stabilirea calității de moștenitor după defuncta M. Ana pe seama numitului M. Antoniu Virgil.

S-au respins petitele de partaj, cu privire la imobilul teren în suprafață de 1 ha și 6600 mp. din Titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995, astfel cum au fost formulate prin cererea reconvențională.

S-au respins pretențiile pentru includerea în masa succesorală după defunctul M. Antoniu Virgil a imobilelor terenuri din Titlul de proprietate nr. 3308/2044 din_ și din Titlul de proprietate nr. 28369/595 din 18 septembrie 1995, pretenții formulate prin cererea reconvențională.

S-au respins pretențiile formulate prin cererea principală pentru constatare înstrăinare conform convenției din 15 octombrie 2003, pentru imobilul teren arabil situat în extravilanul comunei Frata în suprafață de 1 ha și 6600 mp, și pentru constatarea renunțării defunctului M. Antoniu - Virgil la cota sa de 80 ari din dreptul de proprietate asupra imobilului teren arabil situat în extravilanul comunei Ceanu Mare în suprafață totală de 5 ha și 4600 mp., în favoarea pârâtei S. M., sora sa.

S-a respins petitul din cererea reconvențională pentru constatare investiții proprii a pârâtei M. M. la imobilul apartament din litigiu.

S-au compensat onorariile avocațiale.

A obligat pârâta M. M. să plătească în favoarea reclamantei suma de 967 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 3308/2044 din 16 martie 2007 s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha si 5600 mp pe raza localitătii Ceanu Mare in favoarea numitului M. Ilie ( T. 24, parcela

1855/2, în suprafață de 2 ha și 7000 mp., tarlaua 24, parcela 1843/3, în suprafață de 1000 mp, T 15, parcela 1271/89 de 1 ha si 1600 mp, T 24, parcela 1843/3 de 1 ha si 6000 mp ), conform copiei titlului de proprietate de la f. 29 dosar.

La data de 21 martie 1991 numitul M. Ilie a decedat potrivit certificatului de deces depus in copie la f. 14 dosar.

In baza art. 650 si urm cod civil de la 1864 ( aplicabil in cauza potrivit art. 91 L. 71/2011) s-a constatat ca masa succesorala dupa defunctul M. Ilie se compune din dreptul de proprietate asupra terenului de 5 ha si 5600 mp mentionat in titlul de proprietate nr. 3308/2044 din 16 martie 2007; totodata s-a stabilit ca mostenitori ai acestui defunct sunt cei sapte copii reclamanta M. F., numitul M. Antoniu Virgil și pârâții S. M., B.

V., M. E., M. I., M. I., în cote egale de câte 1/7 parte fiecare, conform art. 669 Cod civil de la 1864 si actelor de stare civila de la f. 9-15, 43-46 dosar.

Cu privire la retinerea calitatii de mostenitor dupa defunctul M. Ilie pe seama numitului M. Antoniu Virgil s-a reținut ca desi initial reclamanta a sustinut ca acesta nu este mostenitor acceptant la mostenirii dupa defunctul lor tata ( f. 36 dosar), ulterior la sustinerea pretentiei de partaj in mod implicit aceasta pozitie procesuala a fost modificata ( f. 298, 328 dosar); in acelasi sens este de retinut ca o acceptare tacita de catre numitul M. Antoniu Virgil a mostenirii dupa defunctul tata rezulta din raspunsurile la interogatorii ale paratilor ( f. 71- 75 dosar) acestia sustinand ca impreuna, toti cei sapte copii si deci inclusiv M. Antoniu Virgil au lucrat pamantul de la Ceanu Mare dupa decesul tatalui lor. Aceasta imprejurare rezulta si din probatoriul testimonial administrat in cauza- f. 96,107,111 dosar.

Desi s-a solicitat ca în masa succesorală a defunctului M. Ilie sa se includa si imobilul casă familială din com. Ceanu Mare, C. D. N., nr.22, jud. C. instanta a apreciat ca aceasta pretentie nu este dovedita câta vreme s-a sustinut ca dovada dreptului de proprietate a defunctului cu privire la acest imobil se intelege a se face cu adeverinta eliberata de Primaria din localitate vizand persoana platitoare de impozit aferent acestui imobil ( f. 75, 92 ori, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor rezulta din inscrieri in artea funciara sau acte autentice, act notarial, hotarare judecatoreasca. Titlul de proprietate eliberat in baza legilor de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, conform actelor normative care il reglementeaza, face dovada dreptului de proprietate doar asupra imobilelor terenuri si nicidecum asupra imobilelor constructii.

In ce priveste pretetia reclamantei de a se constata ca impreuna cu parata S. M. au efectuat investitii, au introdus pe cheltuiala lor instalația elecțrica la imobilul casa familiala, situat administrativ în com. Ceanu Mare, sat D. N. nr. 22, jud. C. în valoare de 211,8 lei aceasta completare de cerere principala la termenul de judecata din data de 17 mai 2010 a fost apreciata ca fiind tardiv formulata ( f. 202 dosar).

Prin titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995 asupra unei suprafete de 1 ha si 6600 mp s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pe seama numitei M. Ana pe raza satului Frata, comuna Frata (tarlaua 45, parcela 59/1, în suprafață de 1 ha și 4100 mp, tarlaua 45, parcela 59/2 în suprafață de 2500 mp.), conform copiei titlului de proprietate de la f. 304 dosar.

La data de 3 noiembrie 1994 numita M. Ana a decedat potrivit certificatului de deces depus in copie la f. 15 dosar.

In baza art. 650 si urm Cod civil de la 1864 ( aplicabil in cauza potrivit art. 91 L. 71/2011) s-a constatat ca masa succesorala dupa defuncta M. Ana se compune din dreptul de proprietate asupra terenului de 1 ha si 6600 mp mentionat in titlul de proprietate nr. 328369/595 din 18 septembrie 1995; totodata se va stabili ca mostenitori ai acestui defunct sunt cei sase din cei sapte copii respectiv reclamanta M. F., și pârâții S. M., B.

V., M. E., M. I., M. I., în cote egale de câte 1/6 parte fiecare, conform art. 669 Cod civil de la 1864.

Cu privire la retinerea imprejurarii ca dupa defuncta M. Ana numitul M. Antoniu Virgil, fiu, nu are calitatea de mostenitor acceptant al acesteia s-a retinut ca nu s-a dovedit o acceptare expresa din partea acestuia a acestei mosteniri si nici una realizata in mod tacit intrucat din interogatoriile partilor - reclamanta, parati ( f. 69,71-75 dosar) si probatiunea testimoniala administrata in cauza ( f. 95,96,107, 111 dosar )a rezultat ca dupa decesul mamei, a defunctei M. Ana, fiul M. Antoniu Virgil nu a mai folosit si nu s-a mai interesat de bunurile, pamanturile astfel ramase .

Cu inscrisul depus la f. 316 dosar ( inscris insusit prin semnatura de copartajanti), raspunsuri interogatorii reclamanta si paratii ( f. 424-428 dosar), declaratie martor C. C. M. - dobanditor al imobilului din Frata, imobil mostenit de la mama lor de catre parti, martor care a sustinut ca la acel moment al achizitionarii terenului i s-a confirmat existenta partajului intervenit intre frati in sensul ca terenul din Frata a revenit doar reclamantei si paratei M. E. ( f. 407 dosar), inscrisul de instrainare ce cuprinde mentiunea partajului ( f. 319 dosar), mentiunile din registrul agricol al Primariei Ceanu Mare ( f. 49,50, 54, 92,93, 181, 317 ,318, 322 dosar)- numitul M. Antoniu Virgil nefigurand cu terenuri inscrise in Registrul Agricol al localitatii Ceanu Mare s-a apreciat ca între comostenitorii defunctilor M. Ilie si M. Ana a intervenit un partaj voluntar, partaj definitiv, de proprietate cu privire la terenurile din localitatile ceanu Mare si Frata .

Astfel fiind in baza art. 673 indice 4 si urm Cod pr. civila s-a lua act de partajul intervenit la data de 27 noiembrie 1994, în sensul că imobilul teren în suprafață de 5 ha și 5600 mp. din Titlul de proprietate nr. 3308/2044 să revină, în cote egale de câte 1/5 parte, pârâților M. I., M. I., B. V. și în cotă de 2/5 parte pârâtei S. M. si respectiv in sensul că imobilul teren în suprafață de 1 ha și 6600 mp. din Titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995 să revină, în cote egale de câte ½ parte, pârâtei M. E. și reclamantei M. F. .

In conditiile in care este posibila actiunea în realizare in temeiul art. 11 Cod pr. civila s-au respins pretențiile formulate prin cererea principală pentru constatare înstrăinare conform convenției din 15 octombrie 2003, pentru imobilul teren arabil situat în extravilanul comunei Frata în suprafață de 1 ha și 6600 mp., și pentru constatarea renunțării defunctului

M. Antoniu - Virgil la cota sa de 80 ari din dreptul de proprietate asupra imobilului teren arabil situat în extravilanul comunei Ceanu Mare în suprafață totală de 5 ha și 4600 mp., în favoarea pârâtei S. M., sora sa.

Intrucat cu ocazia dezbaterii succesiunii dupa defuncta M. Ana, s-a constatat ca dupa aceasta defuncta numitul M. Antoniu Virgil nu are calitatea de mostenitor si deci nici pe aceea de coproprietar in calitate de comostenitor cu privire la imobilul teren în suprafață de 1 ha și 6600 mp. din Titlul de proprietate nr. 28.369/595 din 18 septembrie 1995, s-a respins

pretentia de partaj formulata cu privire la acest imobil, pretentie formulata prin cererea reconvențională a paratei M. M. .

Conform extrasului de carte funciara depus la f. 8 dosar asupra imobilului înscris în CF nr. 6024 Câmpia Turzii, A+1, nr.top. 1753/1/1/6/S/XI, ap.11, et.II, sc.A, în suprafață utilă de 51,88 mp. cu cota părților comune indivize înscrise în CF col. 5994, nr.top. 1753/1/1/6, cotă aferentă de 2,43/100 parte sunt proprietari tabulari parata M. M. si sotul sau M. Antoniu - Virgil, ca bun comun, cu titlu de cumparare .

La data de 19 decembrie 2006 numitul M. Antoniu - Virgil a decedat conform certificatului de deces depus in copie la f. 6 dosar.

S-a constatat că masa succesorală după defunctul M. Antoniu Virgil, decedat la data de_, se compune din cota de ½ parte (ca urmare a sistării comunității de bunuri) din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 6024 Câmpia Turzii, A+1, nr.top. 1753/1/1/6/S/XI, ap.11, et.II, sc.A, în suprafață utilă de 51,88 mp. cu cota părților comune indivize înscrise în CF col. 5994, nr.top. 1753/1/1/6, cotă aferentă de 2,43/100 parte.

Pentru considerentele expuse la momentul dezbaterii succesiunilor dupa defunctii M. Ilie si M. Ana si ca urmare a validarii partajului de proprietate intervenit intre comostenitorii acestora s-au respins pretențiile pentru includerea în masa succesorală după defunctul M. Antoniu Virgil a imobilelor terenuri din Titlul de proprietate nr. 3308/2044 din_ și din Titlul de proprietate nr. 28369/595 din 18 septembrie 1995, pretenții formulate prin cererea reconvențională.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a se constata că în masa succesorală a defunctului M. Antoniu Virgil decedat la data de 19 decembrie 2006, se includ și sumele de bani constituite în depozite la C.E.C. C.Turzii precum și cele depuse în conturi la Banca Română de Dezvoltare și la Banca Transilvania C.Turzii, la termenul de judecata din data de 17 mai 2010 instanta de jduecata s-a pronuntat in sensul ca este tardiv formulata (

f. 202 dosar).

Desi initial reclamanta a solicitat a se aprecia ca din masa succesorala a defunctului M. Antoniu Virgil face parte si cota de ½ parte din imobilul de 1 ha inscris in titlul de proprietate nr. 28079/128/11 martie 1998 eliberat pe parata M. M. ( f. 36, 55 dosar) ulterior prin pretentiile precizate ( f. 394 dosar) nu s-a mai sustinut acest petit initial, implicit prin solutionarea dosarului de fond funciar promovat pentru anularea partiala a acestui titlu de proprietate, dosar solutionat in sensul respingerii acestei cereri promovate de reclamanta M. F. prin sentinta civila nr. 3306/19 iunie 2009, sentinta ramasa definitiva la data de 15 septembrie 2009( f. 151 dosar).

In baza art. 650 si urm Cod civil de la 1864 si art. 1 lit a L. 319/1944 ( aplicabil in cauza potrivit art. 91 L. 71/2011) s-a constatat calitatea de moștenitor ai defunctului M. Antoniu Virgil pe seama reclamantei M.

F., soră a defunctului, în cota de ½-a parte, și pârâtei M. M., soție supraviețuitoare, în cotă de ½-a parte din masa succesorală mai sus amintită in conditiile in care ceilalti succesori legali, in calitate de farti, paratii din prezenta cauza au intocmit declaratii de renuntare expresa la mostenirea fratelui lor - renuntari in forma autentica incheiate de BNP Vomir Anuta ( f. 231- 240 dosar).

Rezultand o stare de indiviziune cu privire la imobilul apartament din litigiu si avand in vedere modalitatea de partajare avansata de ambele parti litigante ( sub acest aspect neexistand pretentii diferite ), in baza art. 673

indice 4 si urm Cod pr. civila s-a dispus partajarea imobilului apartament din litigiu, prin atribuirea în natură, în întregime, pe seama pârâtei M. M. și in temeiul art. 881 NCC se va dispune întabularea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, ca bun propriu, cu titlu de cumpărare și partaj.

Pentru asigurare egalitate de tratament s-a obligat pârâta M. M. să plătească în favoarea reclamantei M. F. suma de 22.781 lei, cu titlu de sultă, în termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, suma reprezentand contravaloarea cotei de proprietate a reclamantei, cota de ¼ parte din imobilul apartament dobandit cu titlu de mostenire.

In vederea stabilirii sultei la suma mai sus aratata instanta a tinut cont de concluziile de specialitate realizate in cauza de expert M. A., concluzii ce au constituit obiect al obiectiunilor partilor si raspunsului la aceste obiectiuni din partea expertului ( f. 187, 268, 335, 382,383, 419, 421,

436 dosar) .

Raportat la argumentele avute în vedere de catre expert in formularea concluziilor de specialitate din cauza, raportat la coeficientii avuti in vedere si justificarea retinerii sau inlaturarii lor instanta a apreciat raspunsul comunicat la f. 436 dosar drept cel mai elocvent, raspuns prin care expertul a avansat o valoare de circulatie a imobilului apartament in discutie de 82.840 lei ; la aceasta valoare s-a retinut insa o corectie in sensul ca procentul de 10% ,coeficientul de diminuare reprezentat de situatia unor acte neclare aferente imobilului, nu se regaseste in cauza de fata - imobilul fiind intabulat in regim de CF, astfel incat valoarea de circulatie efectiva avuta in vedere de instanta pentru desocotirea reclamantei a fost aceea de

91.124 lei .

In acelasi sens cu toate ca parata M. M. a solicitat a se avea in vedere ca prin mijloace proprii a realizat investitii la acest apartament - instalare instalatie termica, s-a apreciat ca aceasta pretentie nu a probata; aceasta in conditiile in care pe de o parte martorul audiat la f. 429 dosar a sustinut ca fiul paratei M. M. a cumparat centrala, manopera tot el platind-o insa fara a putea daca in intergiem sau partial si in ce cuantum, montarea centralei termice fiind o necesitate, o cheltuiala necesara si in sfarsit pentru ca in chitanta de achizitie a centralei termice defunctul M. Antoniu este mentionat drept achizitor( f. 333 dosar)

Avand in vedere ca solutiile procesuale ce se vor pronunta cu privire la pretentiile deduse judecatii prin cererile partilor litigante vor fi acelea de admitere in parte, in baza art. 276 Cod pr. civila se vor compensa onorariile avocațiale.

Deoarece partajul profita ambelor parti improcesuate in masura cotelor de proprietate detinute din imobil, tinand cont si de pozitia procesuala adoptata pe parcursul procesului, in masura in care cheltuielile de judecata au fost suportate de-a lungul procesului ( taxa de timbru, onorariu expert ) in baza art. 277 Cod pr. civila s-a obligat parata M. M. să plătească în favoarea reclamantei suma de 967 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Parata M. M. au declarat apel in termen impotriva sentintei, solicitand schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii principle si admiterii cererii reconventionale, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, apelanta a invocat urmatoarele motive de netemeinicie si nelegalitate a sentintei atacate.

Instanta a retinut in mod gresit ca M. Antoniu Virgil nu are calitatea de mostenitor al defunctei sale mame M. M., caci prin prisma dispozitiilor art. 689 Cod civil, acceptarea succesiunii rezulta fara echivoc din semnarea de catre acesta a actului de partaj incheiat cu fratii sai la data de_, in termenul de optiune succesorala. Fiind incheiat acest act de partaj, calificat si retinut de instanta ca atare, orice altceva ar rezulta din probele testimoniale si intergatorii este lipsit de relevanta.

Retinand ca si M. Antoniu Virgil este succesor al defunctei M. M.

, succesiunea trebuia predata tuturor mostenitorilor, in cote de 1/7 fiecaruia.

Instanta a respins in mod gresit cererea sa de includere in masa succesorala a defunctului M. Ilie a casei situata in com. Ceanu Mare, sat Dosu N. nr. 22, edificata asupra terenului in suprafata de 1000 m.p. inscris in T.P._ tarlaua 24 parcela 1853/1, retinand ca dovada dreptului de proprietate asupra acesteia s-a facut doar cu adeverinta eliberata de primarie care atesta plata impozitului.

Pentru a dovedi dreptul de proprietate cu privire la aceasta constructie, solicita emiterea unei adrese pe seama Primariei com. Ceanu Mare pentru a comunica un certificat de atestare a existentei constructiei. Dreptul de proprietate cu privire la constructie exista, indiferent daca aceasta este inscrisa sau nu in CF, intrucat inscrierile din cartea funciara au doar efect de opozabilitate fata de terti iar nu efect constitutiv de drepturi, iar potrivit art. 26 din Decretul Lege 115/1938, dobandirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliara artificiala se face fara inscriere in CF.

Astfel fiind, instanta ar fi trebuit sa predea mostenitorilor si acest imobil ce intra in componenta masei succesorale a tatalui lor.

Hotararea primei instante este criticabila si sub aspectul ca instanta a luat act in mod gresit de un presupus partaj intervenit la data de_, atribuind terenurile inscrise in titlul de proprietate eliberat pe seama lui M. Ilie in favoarea mostenitorilor M. I., M. I., B. V. in cote de cate 1/5 fiecare si cota de 2/5 in favoarea paratei S. M. iar terenul cuprins in titlul de proprietate emis pe seama lui M. M. in favoarea lui M. E. si M. F., in cote egale de ½ parte. Aceasta pentru ca in actul de partaj se facea referire la intelegerea fratilor, in sensul ca paratei M. E. sa i se atribuie partea de pamant ce-i revine in comuna Frata, Hotar Mojila, cota care este de 1/7 parte, declaratia martorului C. C. M., care a sustinut existenta unui partaj in sensul retinut de instanta, este neconcludenta, acesta fiind cumparatorul unuia intre terenuri si din acest considerent este interesat in cauza, iar declaratiile martorilor audiati in cauza cu privire la existenta acestui partaj si interogatoriile partilor, a dovedit ca defunctul M. Antoniu Virgil a lasat-o pe sora sa S. M. sa foloseasca partea sa din terenuri, dar nicidecum nu rezulta ca i-a cedat acesteia proprietatea cotei sale din terenuri.

Chiar daca ar fi existat un astfel de partaj, instanta era datoare ca mai inainte sa includa aceste terenuri in masa succesorala, sa le predea succesorilor in cote egale, inclusiv defunctului sau sot si apoi, daca socotea ca dovedit partajul in modalitatea retinuta prin sentinta, sa o oblige, in calitate de succesoare a defunctului M. Antoniu Virgil, sa incheie actul autentic de partaj., caci actul sub semnatura privata incheiat intre frati nu era apt sa transfere proprietatea.

In ce priveste partajul terenurilor cuprinse in cele doua titluri de proprietate, instanta a dat ceea ce nu s-a cerut, caci nici una dintre parti nu

a solicitat aceasta varianta de partaj iar inscrisul de la fila 312 dosar nu poate fi socotita o veritabila cerere cu care instanta sa se considere investita. De altfel, prin precizarea de actiune de la fila 394 dosar, reclamanta a solicitat instantei sa constate ca in urma partajului voluntar intervenit, terenul arabil situat in extravilanul comnei Ceanu Mare a revenit paratilor

S. M., M. I., B. V., M. I. si defunctului M. Antoniu Virgil iar terenul arabil situat in extravilanul com. Frata a revenit reclamantei si paratei M. E. .

Mai trebuie retinut ca in titlul de proprietate emis in favoarea lui M.

I. este inclus si terenul in suprafata de 1000 m.p din intravilan, aferent casei de locuit, cu privire la care niciuna din probele administrate nu a dovedit ca defunctul sau sot a renuntat.

Hotararea primei instante este partial gresita si in ceea ce priveste partajul apartamentului din Campia Turzii, str. O., respectiv in ceea ce priveste sulta, care este prea mare.

Expertiza de evaluare administrata in cauza este neconcludenta, caci experta desemnata in cauza a propus de-a lungul procesului 3 valori foarte diferite intre ele, fara o justificare pertinenta. De asemenea, metoda de evaluare prezentat nu este corecta, caci in principal se foloseste metoda comparatiilor, si numai in mod exceptional se folosesc alte metode. Toate acestea fac ca raportul de expertiza administrat in cauza sa fie neconcludent, fiind necesara administrarea unei noi expertize de evaluare in apel.

La stabilirea sultei instanta nu a avut in vedere ca a facut investitii la apartament, cum este centrala termica achizitionata de fiul sau din prima casatorie, si a carei contravaloarea trebuia dedusa din valoarea apartamentului.

Apoi, instanta in mod gresita adaugat la valoarea propusa de expert acel procent de 10% reprezentand corectia pentru situatia incerta a imobilului, caci acest procent trebuia scazut si nu adaugat la pret.

Prin inatmpinarea depusa la data de_, reclamanta intimata Mooldovan F. a solicitat respingerea apelului ca nefondat si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea pozitiei sale procesuale, intimata a reiterat motivele si apararile invocate si in fata primei instante.

Reclamanta M. F. a formulat cerere de aderare la apelul paratei,

solicitand instantei schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul obligarii paratei la plata sume de 2643 lei cheltuieli de judecata, reprezentant taxa de timbru, onorariul expertilor si 300 lei cheltuieli de transport.

In motivarea cererii, intimata a aratat ca sentinta este partial nelegala, intrucat nu i-au fost acordate toate cheltuielile de judecata, instanta refuzand ca ia in calcul taxa de timbru de 480 lei, jumatate din onorariile expertilor si cheltuielile de transport care sunt in suma de 3000 lei.

Analizand sentinta prin raportare la disp. art. 294-296 Cod pr.civ, tribunalul constata ca apelul declarat de parata M. M. este partial intemeiat, in timp ce cererea de aderare la apel formulata de reclamanta M. F. este neintemeiata, avand in vedere urmatoarele motive:

M. Ana a decedat la data de_ .

Prin actul incheiat la data de_, act de care se prevaleaza chiar reclamanta, cei 7 copii ai defunctei, inclusiv Moca Antoniu Virgil, au convenit cu privire la modul de partajare a terenului din com. Ceanu Mare,

ramas mostenire dupa mama lor. Actul a fost incheiat in termenul de optiune succesorala prev. de art. 700 Cod civil si potrivit art. 689 Cod civil, reprezinta un act de acceptare tacita a mostenirii ramase dupa mama sa, caci arata intentia neindoielnica a lui M. Antoniu Virgil de a accepta mostenirea ramasa dupa mama sa.

In aceste conditii, instanta a concluzionat gresit cu privire la mostenitorii defunctei M. M., inlaturandu-l de la mostenire pe fiul defunctei M. Antoniu Virgil.

De asemenea, este gresita solutia respingerii cererea reclamantei reconventionale de a include in masa succesorala ramasa dupa defunctii

M. Ilie si M. Antoniu Virgil casa din com. Ceanu Mare, sat Dosu N. nr. 22, a anexelor gospodaresti constand din magazie si a imprejmuirii, cu motivarea ca actele depuse la dosar nu au facut dovada proprietatii.

Casa si anexele gospodaresti sunt edificate pe terenul cu destinatia de curti constructii in suprafata de 1000 m.p., cuprins in titlul de proprietate emis pe seama lui M. Ilie, tatal partilor.

Dreptul de proprietate al defunctului asupra acestui teren s-a stabilit cu titlu de reconstituire.

Potrivit disp. art. 492 Cod civil ce reglementeaza accesiunea artificiala, constructiile ce se incoporeaza in teren, se prezuma ca sunt ale proprietarului terenului. Acest text legal instituie o prezumtie simpla, care poate fi rasturnata prin orice mijloc de proba.

Reclamanta si paratii, copii ai defunctilor M. Ilie si M. Ana nu au facut dovada contrara sustinerii paratei, nici nu au sustinut o alta stare de fapt referitor la proprietatea constructiei, ci au aratat doar ca intre frati a existat o intelegere in sensul ca aceste constructii sa revina celui mai mic dintre frati.

In evidentele fiscale, constructiile sunt inregistrate pe rolul paratului

M. I., cu anul construirii 1958.

In ciuda faptului ca acestea sunt inregistrate la pozitia lui M. I., nu s-a sustinut ca supraedificatele au fost construite de acest parat.

Asadar, dreptul de proprietate al defunctului M. Ilie asupra costructiilor apreciem ca este dovedit in virtutea prezumtiei prev. de art. 492 Cod civil, neinlaturata in cauza.

Astfel, casa, magazia si imprejumuirea evaluate in expertiza de evaluare ( f. 270, 336,349 lei ) la suma de 9400 lei casa, 1540 lei magazia si 3160 lei imprejmuirea, fiind in patrimoniul lui M. Ilie la decesul acestuia

, se impunea a fi incluse in masa succesorala a acestuia, iar ulterior cota de 1/7 in aceste terenuri si in masa succesorala a defunctului M. Antoniu Virgil.

In ceea ce priveste modalitatea de partaj dispusa de instanta este neintemeiata critica apelantei potrivit careia reclamanta nu a solicitat aceasta forma de partaj, caci prin precizarea de actiune depusa la fila 359 dosar, reclamanta solicita instantei sa valideze partajul voluntar intervenit intre succesorii defunctilor M. Ilie si M. Ana, in sensul ca terenurile din Ceanu Mare sa revina in cote egale paratilor M. I., M. I., S. M. ,

B. V. si lui M. Antoniu Virgil iar terenurile din com. Frata sa revina reclamantei si paratei M. E., dupa care a solicitat instantei sa constate ca M. Antoniu Virgil i-a cedat paratei S. M. cota sa de 1/5 parte din terenurile din Ceanu Mare, cerere care are de asemenea sensul validarii unui afirmat partaj voluntar intervenit intre parat S. M. si M. Antoniu Virgil.

Contrar sustinerilor apelantei, forma autentica obligatorie prev. de art 5 alin 2 din titlul XII al Legii 247/ 2005 si anterior prin Legea 54 /1998 este ceruta numai in cazul actelor translative de proprietate, or partajul nu este un act translativ ci declarativ. Pentru partaj legea nu impune vreo conditie de forma ad validitatem, partajul putand fi incheiat valabil chiar verbal.

Asadar, nu era necesar ca actiunea sa cuprinda un petit prin care reclamanta sa solicite obligarea paratei M. M., in calitate de mostenitoare a defunctului M. Antoniu Virgil, la incheierea in forma autentica a actului de partaj.

Contrar sustinerilor apelantei, apreciem ca dovedit partajul incheiat intre succesorii defunctilor M. Ana si M. I., in sensul ca terenurile din hotarul com. Ceanu Mare sa revina in parti egale paratilor S. M., M. I.

, M. I., B. V. si defunctului M. Antoniu Virgil, iar cele din com. Frata reclamantei si paratei M. E. .

Apelanta sustine ca martorul C. M. C., care a declarat despre existenta acestui partaj, este interesat in cauza si prin urmare declaratia lui trebuie inlaturata. Chiar trecand peste declaratia acestui martor, existenta partajului este dovedita prin intreaga atitudine a succesorilor, care au folosit terenurile distinct, cei cinci terenurile din Ceanu Mare iar reclamanta si M. E. pe cele din comuna Frata.

Nu s-a dovedit ca M. Antoniu Virgil sa fi folosit vreodata terenurile din com. Frata, sa le fi inscris in registrul agricol pe numele sau, or toate aceste actiuni sau inactiuni duc la concluzia impartirii terenurilor in modalitatea aratata de reclamanta prin precizarea de actiune.

In schimb, nu s-a probat partajul pretins de reclamanta, in sensul ca defunctul M. Antoniu Virgil a inteles sa-si cedeze cota de proprietate din terenul din Ceanu Mare surorii sale S. M. .

Reclamanta si parata S. M. a pretins ca acest partaj este probat din imprejurarea ca insusi M. Antoniu Virgil a semnat in registrul agricol in anul 1994 pentru trecerea terenului din Ceanu Mare de la pozitia mamei sale M. Ana la pozitia surorii lui S. Ana.

Sustinerea nu corespunde realitatii, caci semnatura lui M. Antoniu Virgil din registrul agricol intocmit pentru perioada 1992-1996 a fost aplicata in anul 1994, la declararea in registrul agricol a terenului pe seama mamei sale, nicidecum pentru trecerea terenului la pozitia surorii sale S.

M. .

In speta nu s-a dovedit prin alta proba existenta unei manifestari de vointa a defunctului M. Antoniu Virgil, in sensul de a-si ceda cota sa de proprietate surorii sale. Imprejurarea ca defunctul a lasat-o pe sora sa sa foloseasca aceste terenuri, in conditiile in care, imbolnavindu-se, el nu a mai putut sa le lucreze, nu duce la concluzia ca le-a cedat acesteia in proprietate.

Criticile referitoare la valoarea apartamentului din Campia Turzii sunt neintemeiate.

Chiar daca raportul de expertiza nu este in afara criticilor, date fiind ca experta nu a lamurit din ce considerent nu a apelat la metoda comparatiei de piata, care potrivit standardelor internationale de evaluare este o metoda ce se foloseste cu prioritate, ori de cate ori aceasta este posibila, criticile aduse de apelanta valorii retinuta de instanta nu sunt intemeiate, intrucat valoarea la care s-a oprit instanta este chiar sub valoarea de piata al unui apartament comparabil, dupa cum rezulta din

ofertele de vanzare de pe anunturile de oferte imobiliare depuse la filele f 220 si 229.

Instanta a procedat corect la adaugarea si nu la scaderea procentului de 10%, retinut fara temei de catre expert pentru situatia juridica neclara a imobilului, caci daca acesta era un coeficient de diminuare si in consecinta a scazut valoarea apartamentului, este logic ca, in situatia in care coeficentul de diminuare este inlaturat, procentul de 10% sa se adauge.

Contrar sustinerilor apelantei, valoarea centralei termice nu poate fi scazuta din valoarea apartamentului, caci potrivit facturii depusa la fila

333 dosar, aceasta a fost montata in anul 2001, facuta in timpul vietii lui

M. Antoniu Virgil, iar factura fiind emisa pe numele acestuia, se prezuma ca el a facut plata.

Din declaratia martorului Fetita V. (f. 429 dosar), rezulta ca fiul paratei M. Ana i-a marturisit in anul 2001, ca a facut cadou parintilor sai o suma de bani cu care acestia si-au montat centrala. Nu a precizat insa despre ce suma de bani este vorba, daca aceasta a acoperit integral costul lucrarii. Insa, chiar daca am aprecia ca aceasta declaratie are valoare probatorie si centrala a fost achizitionata si montata integral din banii primiti de la fiul paratei, suma fiind data cu titlu de dar manual ambilor soti, nu exista niciun temei pentru a considera investitia exclusiv in contul paratei, nu si in contul defunctului M. Antoniu Virgil si inclusa in masa succesorala a a cestuia, odata cu cota de ½ parte din apartament.

Partea paratei din aceasta a investitie nu este afectata, cata vreme partajul se face numai pe cota de ½ parte a defunctului.

Prin prisma motivelor retinute mai sus, apelul paratei M. M. a fost apreciat partial intemeiat si in temeiul art. 294-296 Cod pr.civ. urmeaza sa fie admis in parte, schimband in parte sentinta atacata, dupa cum urmeaza:

In temeiul disp. art. 650 Cod civil, se va constata ca din masa succesorala ramasa dupa defunctul M. ilie, pe langa imobilele retinute in sentinta, face parte si casa familiala situata in com. Ceanu Mare, catunul Dosu N. nr. 22, in suprafata de 48 m.p., magazi si imprejmuirea.

In temiul art. 669 Cod civil se va constata ca mostenitorii defunctei

M. Ana, decedata la data de 3 noiembrie 1994 sunt reclamanta M. F., paratii S. Ana, B. V., M. E., M. I., M. I., M. Antoniu Virgil, in cote egale de 1/7 parte.

Intanta va lua act de partajul intervenit in_, in sensul ca imobilul teren in suprafata de 5 ha 4600 m.p. inscris in T.P. nr._ sa revina in cote egale de cate 1/5 parte paratilor M. I., M. ilarie, B. V.

, S. M. si antecesorului paratei, M. Antoniu Virgil, in cote de 1/5 parte fiecare.

In temeiul art. 650 Cod civil se va constata ca din masa succesorala ramasa dupa defunctul M. Antoniu Virgil face parte, pe langa cota de ½ parte din apartamentul incris in Cf 6024 Campia Turzii si cota de 1/7 parte din casa si anexele gospodaresti din com. Ceanu Mare, C. ul Dosu N. nr. 22 si teren curte in suprafata de 1000 m.p. in valoare de 2372 si cota de 1/5 parte din terenul in suprafata de 5 ha 4600 m.p. in valoare de 2293,2 lei.

In temeiul art. 673 ind. 1 si urm. si 728 Cod civilse va dispune sistarea starii de indiviziune asupra masei succesorale ramasa dupa defunctul M. Antoniu Virgil, prin atribuirea cotei succesorale din apartamentul situat in Campia Turzii, inscris in CF 6024 Campia Turzii paratei M. M. iar a cotei succesorale din casa, anexele gospodaresti si

terenul aferent anexelor, precum si a terenului arabil inscris in T.P._ reclamantei M. F. .

In temeiul art. 742 Cod civil si 673 ind. 10 Cod pr.civ., parata M. M. va fi obligata sa plateasca reclamantei suma de 20.548,4 lei cu titlu de sulta, in termen de 2 luni de la ramanerea irevocabila a sentintei.

In temeiul art. 293 Cod pr.civ. va fi respinsa cererea de aderare la apelul paratei formulata de reclamanta M. F. .

Vor fi mentinute dispozitiile din sentinta care nu sunt modificate implicit prin dispozitiile de mai sus.

In temeiul disp. art. 274, 276 Cod pr.civ, reclamanta va fi obligata sa plateasca intimatei suma de 394,78 lei reprezentand cheltuieli de judecata din care 94,78 lei reprezentand taxa de timbru si timbrul judiciar, proportional cu petitele admise.

In ce priveste cererea de aderare la apelul paratei, formulata de reclamanta M. F., o apreciem neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.

Reclamanta pretinde obligarea paratei la plata cotei de ½ parte din cheltuielile sale de judecata, pretentie neintemeiata insa.

In ce priveste cheltuielile de transport, apreciem ca deplasarea reclamantei la instanta a fost ocazionata de solutionarea intregii actiunii, ce cuprinde si petitele referitoare la succesiunea defunctilor M. Ilie si M. Ana, nu numai de dezbaterea succesiunii defunctului M. Antoniu Virgil. Or, cheltuielile legate de petitele avand ca obiect dezbaterea succesiunii ramasa dupa parinti se impart la 7 nu la doi. Astfel reclamanta nu poate pretinde ca parata sa suporte ½ parte din onorariul avocatial, cheltuielile de transport si taxele de timbru si timbrul judiciar aferent petitelor pentru dezbaterea mostenirii sau partajul bunurilor ramase dupa parinti.

Cat despre taxa timbru aferenta petitului avand ca obiect constatarea instrainarii terenului din frata catre Cheresches M. C., in suma de 144 lei si 3 lei timbru judiciar, pretentia suportarii ei de catre parata este vadit nefondata.

Reclamanta solicita obligarea paratei apelante la plata taxei de timbru in suma de 480 lei.

La randul sau reclamanta a achitata taxe de timbru de 1590 lei, potrivit dovezilor de la filele 332 si 242 dosar. In apel, parata si-a dovedit mare parte din pretentii, pentru care este indreptatita sa obtina de la reclamanta taxa de timbru achitata. Ne referim ca taxele de timbru pentru cele trei succesiuni si cererile de partaj, parata obtinand stabilirea calitatii de mostenitor a sotului sau, includerea in masa succesorala a casei din Ceanu Mare D. N. si a terenului aferent de 1000 m.p.,inlaturarea partajului in urma caruia sotul sau a pierdut cota de 1/5 parte din terenul din Ceanu Mare. Taxa de timbru aferenta acestor petite o depaseste pe cea pretinsa de reclamanta de la parata apelanta, astfel incat urmare a compensarii, apelanta nu mai datoreaza nicio taxa de timbru apelantei

Cat despre onorariul expertului, reclamanta a suportat 1420 lei, iar parata 961 lei potrivit dovezilor de la filele 139 si 277. Din totalul onorariilor avocatiale, reclamanata si parata M. M. ar fi trebuit sa suporte cate 1196 lei. Avand in vedere ca parata a suportat din onorariu suma de 921 lei si a mai fost obligata de catre instanta sa platesaca reclamanteiu suma de 917 lei, in mod evident aceasta a suportat chiar mai mult decat avea obligatia, astfel incat pretentia reclamantei la acordarea unui supliment la onorariul expertului este neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite în parte apelul declarat de pârâta M. M. împotriva sentinței civile nr. 4335/2012 pronunțată de judecătoria T. la data de 29 octombrie 2012 în dosar nr._, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:

Constată că din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ilie, pe lângă imobilele reținute in sentință, face parte și casa familială situată in com. Ceanu Mare, cătunul Dosu N. nr. 22, in suprafață de 48 m.p. magazia și împrejmuirea .

Constată că moștenitorii defunctei M. Ana, decedată la data de 3 noiembrie 1994 sunt reclamanta M. F. pârâții S. Ana, B. V., M.

E., M. I. și M. I. și M. Antoniu Virgil, fii, in cote egale de 1/7 parte.

Ia act de partajul intervenit in_, in sensul ca imobilul teren in suprafață de 5 ha 4600 m.p. fin T.P. mr,._ să revină in cote egale de câte 1/5 parte pârâților M. I., M. I., B. V., S. M. și antecesorului pârâtei, M. Antoniu Virgil, in cote de 1/5 parte fiecare.

Constată că din masa succesorală rămasă după defunctul M. Antoniu Virgil face parte, pe lângă cota de 1 parte din apartamentul înscris in CF 6024 Câmpia Turzii și cota de 1/7 parte din casa și anexele gospodărești din com. Ceanu Mare, cătunul Dosu N. nr. 22 și teren curte in suprafață de 1000 m.p. în valoare de 2372 lei și cota de 1/5 parte din terenul in suprafață de 5 ha 4600 m.p. în valoare de 2293,2 lei.

Dispune sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale, prin atribuirea cotei succesorale din apartamentul situat in Câmpia Turzii, inscris in CF 6024 Câmpia Turzii pârâtei M. M. iar a cotei succesorale din casa, anexele și terenului aferent anexelor, precum și a terenul arabil inscris in T.p._ reclamantei M. F. .

Obligă pe pârâta M. M. să plătească reclamantei suma de 20.548,4 lei cu titlu de sultă, în termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Respinge cererea de aderare la apelul pârâtei formulată de reclamanta

  1. F. .

    Menține dispozițiile din sentință care nu sunt modificate implicit prin dispozițiile de mai sus.

    Obligă reclamanta să plătească pârâtei apelante suma de 394,78 lei cheltuieli de judecată in apel.

    Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.

    Președinte,

    V. G.

    Judecător,

    1. -V. B.

      Grefier,

      1. P.

RED./DACT./CB/CȘ

_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 222/2013. Succesiune