Decizia civilă nr. 231/2013. Reziliere contract
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ DOSAR NR. _
DECIZ IA CIVILĂ nr. 231/ R/2013Ședința publică din data de 22 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție
GREFIER: N. G.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâta A. F. C. G. (în prezent Întreprinderea Individuală C. G. ) împotriva sentinței civile nr. 10581/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 29 octombrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă C. G. în calitate de administrator al recurentei, lipsă fiind reclamantul-intimat M. ui B., prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Prezentă în instanță C. G., în calitate de administrator al pârâtei-recurente, se legitimează cu CI seria XB nr. 1. având domiciliul în B., str. Bârgăului, nr. 21, sc. B, ap. 13, carte de identitate cu valabilitate pentru perioada_ -_ .
Învederează instanței faptul că în S. la nr. administrativ 178 locuiesc părinții ei. Precizează faptul că fosta Asociație familială C. G. în prezent se numește Întreprinderea Individuală C. G. . Mai arată că a achitat o parte din debitul restant și mai are de achitat suma de 8.000 lei. Depune la dosar două chitanțe privind plata chiriei restante.
Tribunalul, din oficiu, invocă și pune în discuția părților excepția tardivității formulării recursului.
C. G., administratorul pârâtei-recurente, apreciază că recursul este în termen declarat solicitând respingerea excepției. Nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Tribunalul, după deliberare, constatând că nu se formulează alte cereri, unește excepția invocată cu fondul recursului și dispune dezbaterea acestuia.
Reprezentantul pârâtei-recurente, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 10581/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 29 octombrie 2012 în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. B.
, prin primar împotriva pârâtei AF C. G. și în consecință a fost obligată pârâta la plata sumei de 23.438 lei, reprezentând 13.790 lei chirie restantă pentru perioada iunie 2011 - iulie 2012 și 9.648 lei penalități de întârziere aferente; s-a dispus rezilierea contractelor de închiriere nr. 454/E/2003 și nr. 28/E/2003 încheiate între părți și a fost obligată pârâta la predarea terenului închiriat, liber de orice sarcini.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că între M. B., în calitate de locator și locatara AF C. G. s-au încheiat contractele de închiriere nr. 454/E/2003 și nr. 28/E/2003 având ca obiect închirierea imobilului teren, domeniu public, în suprafață de 19,50 mp, respectiv 15 mp. situat în Calea Moldovei, pentru amplasarea unui chioșc, respectiv a unei tonete.
Pârâta avea obligația de a achita chiria la termenul fixat prin acestea, neplata la termen atrăgând o penalizare de 0,4% pe zi, fără ca majorarea să poată depăși într-o lună totalul chiriei.
Deși a fost înștiințată prin adresele nr. 82671/_ și 11246/_ că înregistrează restanțe la plata chiriei, pârâta nu și-a respectat în mod repetat această obligație.
Potrivit dispozițiilor art. 1020 din Codul civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligația contractuală asumată, iar potrivit art. 1021 din Codul civil, creditoarea obligației neexecutate are dreptul să aleagă între a cere executarea silită a obligației sau desființarea contractului, cu daune interese, desființarea trebuind să fie cerută în fața instanței de judecată.
1
Așadar, admiterea unei cereri în reziliere presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții constând în neexecutarea unei obligații contractuale, culpa debitorului obligației respective pentru neexecutare și punerea în întârziere a acestuia.
În speță, reclamanta a dovedit neexecutarea obligației pârâtei de a plăti chiria pentru imobilul teren închiriat, neexecutare culpabilă, în lipsa dovedirii unei cauze fortuite, iar punerea în întârziere a pârâtei s-a făcut prin somațiile menționate.
În aceste împrejurări instanța a obligat pârâta la plata sumei de 23.438 lei, reprezentând 13.790 lei chirie restantă pentru perioada iunie 2011 - iulie 2012 și 9.648 lei penalități de întârziere aferente.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 lit. a din contract și art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/l996, în sensul neachitării chiriei cel puțin 3 luni consecutiv, văzând punerea în întârziere prin somații și prin cererea de chemare în judecată, instanța a dispus și rezilierea contractelor de închiriere nr. 454/E/2003 și nr. 28/E/2003 încheiate între părți.
Întrucât unul dintre efectele specifice rezilierii oricărui contract este restitutio in integrum, care implică repunerea părților în situația anterioară, instanța a obligat pârâta la predarea terenului închiriat, liber de orice sarcini.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969, art. 1020 și art. 1021 din Codul civil.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta
, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că hotărârea s-a pronunțat cu nelegala citare a pârâtei, al cărei sediu profesional este în B., strada Bârgăului nr. 21, scara B, etaj 1, apartament 13, județul
B. -Năsăud.
Comunicarea hotărârii atacate s-a făcut tot nelegal, la S. nr. 178 și nu la sediul profesional, recurenta luând cunoștință de hotărâre la data de 26 februarie 2013.
La data introducerii acțiunii civile AF C. G. nu mai exista, ea fiind în prezent Întreprinderea Individuală C. G. .
Intimatul cunoștea denumirea actuală a pârâtei, care rezulta din ștampila aplicată pe procesul-verbal de conciliere.
Prin nelegala citare au fost nesocotite principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare.
În drept s-au invocat dispozițiile OUG nr. 44/2008, art. 95, art. 100 pct. 4 și alin. 3, art.
103, art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 2, 16).
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la
dosar.
La termenul de judecată din data de 22 mai 2013 tribunalul a pus în discuție excepția
tardivității recursului declarat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041C.proc.civ.
, tribunalul constată că recursul este tardiv declarat pentru considerentele care urmează a fi relevate.
Acțiunea s-a promovat la data de 26 septembrie 2012 împotriva pârâtei AF C. G., entitate care a fost citată de la adresa din S. nr. 178, care era înscrisă în cuprinsul contractului de închiriere nr. 454/E/_ și a actelor adiționale din 11 februarie 2004 la contractul nr. 454/E din 15 iulie 2003; nr. 163/E la contractul de închiriere nr. 28/E din 12 februarie 2003, nr. 93/E din 1 martie 2010 la contractul nr. 454/E din 15 iulie 2003, nr. 547/E din 2 decembrie 2010 la contractul de închiriere nr. 454/E din 15 iulie 2003, încheiate de pârâta recurentă (f. 14 - 18 dosar fond).
Anterior promovării acțiunii, la datele de 3 noiembrie 2011, respectiv 13 februarie 2012, reclamanta intimată a procedat la somarea recurentei debitoare privitor la plata debitului restant, somațiile fiind primite de administratorul recurentei sub semnătură (f. 11 - 13 dosar fond).
În cuprinsul tuturor acestor somații este indicat sediul pârâtei recurente ca fiind în S. nr. 178.
Totodată, pârâta recurentă a fost convocată la conciliere, în cuprinsul convocării și al proceselor-verbale de conciliere fiind indicat același sediu al recurentei - S. nr. 178 (f. 6-9 dosar fond).
Pârâta recurentă a primit somațiile depuse la dosar, a participat la conciliere și a semnat procesele-verbale întocmite la data de 26 aprilie 2012.
Nici cu ocazia încheierii actelor adiționale din anul 2010, nici cu prilejul primirii somațiilor din anul 2011 și 2012 și nici cu ocazia concilierii pârâta recurentă nu a adus la cunoștința intimatei reclamante schimbarea sediului.
Nici în recurs pârâta nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că a comunicat reclamantei intimate o copie a certificatului de înregistrare depus la dosar (f. 8).
2
În aceste condiții citarea pârâtei s-a realizat în mod legal la sediul cunoscut de intimată și aflat în evidențele acesteia.
Acceptând încheierea actului adițional din 2 decembrie 2010 pe adresa din S. nr. 178, deși din 24 aprilie 2009 recurenta avea un alt sediu profesional, conform certificatului de înmatriculare, fără a aduce la cunoștința intimatei schimbarea sediului, pârâta recurentă a fost de acord ca orice comunicare să se realizeze la sediul înscris, astfel încât procedura de citare și de comunicare a hotărârii se apreciază ca legal îndeplinită.
Pe de altă parte, prin recursul declarat, pârâta nu a invocat nicio vătămare concretă, în fața instanței de recurs a recunoscut datoria stabilită de instanța de fond, depunând acte justificative ale unor plăți parțiale și învederând că mai are de achitat cca. 8.000 lei.
Hotărârea s-a comunicat la sediul procesual indicat de pârâtă în actul adițional din 2010 și cel înscris în procesul-verbal de conciliere din data de_ (f. 29 dosar fond), astfel că de la acest moment a început să curgă termenul de recurs de 15 zile.
Recursul a fost promovat la data de 4 martie 2013, cu mult peste termenul legal, motiv pentru care în baza art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 301 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtă.
Această soluție împiedică analiza pe fond a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta AF C. G. (în prezent Întreprinderea Individuală C. G. ), cu sediul în B., strada Bârgăului nr. 21, scara B, etaj 1, apartament 13, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 10581/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 29 octombrie 2012 în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | ||||||
R. | I. B. M. | -L. | B. | G. | C. F. | N. | G. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
3
← Decizia civilă nr. 391/2013. Reziliere contract | Sentința civilă nr. 647/2013. Reziliere contract → |
---|