Decizia civilă nr. 391/2013. Reziliere contract

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 391/R/2013 Ședința publică din data de 9 octombrie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. L. B.

JUDECĂTOR: I. S.

GREFIER: M. - M. E.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții G. M. și G. C. -C. împotriva sentinței civile nr.1977/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.10._, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă pârâții-recurenți G.

M. și G. C. -C., reclamantul-intimat M. B. prin P. și pârâta- intimată G. M. -D. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul-intimat M.

B. prin P. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Se constată de asemenea că nu s-a depus la dosar taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina recurenților în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului având în vedere că la dosar nu s-a depus taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar stabilit, deși recurenții au fost citați pentru primul termen de judecată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, iar recurentului

G. M. prezent în instanță la termenul de judecată din data de_, punându-i- se în vedere să achite această sumă, sub sancțiunea anulării cererii.

Instanța reține pricina în pronunțare cu privire la excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr.1977/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.10._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. B. , reprezentat legal prin P. ul M. ui B. , în contradictoriu cu pârâții G. M. ,

G. C. -C. și G. M. -D.

, și-n consecință :

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma totală de 2.276,60 lei, din care 1.310,05 lei reprezentând chirie neachitată pentru perioada ianuarie 2011 - iulie 2012, iar suma de 966, 55 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în baza clauzelor contractuale.

S-a dispus rezilierea contractului de închiriere locuință ANL nr. 1.624 din_ pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâți.

1

S-a dispus evacuarea pârâților din locuința situată în B., str. Z. nr. 1, bl.

1, sc. A, et. IV, ap. 25, jud. B. -Năsăud.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.

În primul rând, principala obligație ce revine chiriașului în cazul unui contract ce are ca obiect cedarea folosinței unei locuințe o reprezintă plata chiriei, potrivit art. 1429 din vechiul Cod civil, aplicabil în considerarea principiului tempus regit actum, dar și a art. 25 alin. (2) din Legea locuinței nr. 114/1996, aplicabil pentru aceleași considerente. În cauză, chiria pentru perioada ianuarie 2011 - iulie 2012 nu a fost achitată de pârâții chiriași. În lipsa oricărei dovezi privind îndeplinirea obligației de plată a chiriei, instanța de fond a apreciat ca întemeiat primul capăt de cerere și l-a admis. În mod corelativ, a fost admisă și cererea de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere.

Referitor la cererea de reziliere a contractului, pârâții, în calitate de chiriași, aveau obligația de a achita chiria pentru locuința ce face obiect al contractului de închiriere ANL nr. 1624 din data de_, însă nu și-au mai îndeplinit această obligație pentru perioada ianuarie 2011 - iulie 2012.

Potrivit prevederilor contractuale, și anume art. 8 din contractul încheiat între părți, una dintre situațiile când intervine rezilierea contractului la cererea proprietarului este și aceea în care chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv. Într-adevăr, pârâții nu și-au îndeplinit principala obligație ce le revenea, aceea de a plăti chiria, pentru o perioadă ce depășește 3 (trei) luni de zile, motiv pentru care operează în cauză sancțiunea rezilierii contractului ANL nr. 1624 din data de_ pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale în mod culpabil de către pârâți. Deși legal citați, aceștia din urmă nu s-au prezentat și nu au depus vreun înscris care să motiveze în vreun fel neplata chiriei, situație în care prima instanță a constatat că prezumția de culpă în neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu a fost înlăturată sau răsturnată de către pârâți.

Ca o consecință directă a rezilierii contractului, s-a admis și cererea de evacuare a pârâților, întrucât în situația rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care să pronunțe rezilierea contractului, pârâții vor rămâne fără titlul locativ avut, contractul acestora nemaiputând produce efecte juridice, devenind persoane tolerate în locuința respectivă. S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții G. M. și G. C. -C. solicitând admiterea recursului

, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului s-a susținut faptul că pârâții nu au fost legal citați de prima instanță și nu au putut formula apărările necesare. S-a mai susținut că instanța nu a administrat probele necesare și utile cauzei și că au achitat chiria aferentă, astfel că nu se impunea rezilierea contractului și evacuarea.

În drept, s-au invocat prevederile art.302/1, art.304 pct.5,6,9 și art.304/1 Cod procedură civilă.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

declarat de pârâți și menținerea sentinței atacate.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat faptul că susținerile recurenților conform cărora au achitat chiria sunt nereale, dimpotrivă debitul a

2

crescut la suma de 4071 lei, pârâții dând dovadă de rea credință și ignoră raporturile contractuale asumate.

La termenul de judecată din 09 octombrie 2013, tribunalul a invocat excepția de netimbrare a recursului

, excepție care urmează a fi admisă potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează:

Potrivit art.20 din legea nr.146/1997, lege aplicabilă în cauză raportat la data depunerii cererii de recurs în 24 mai 2013, anterior intrării în vigoare a OUG nr.80/2013, plata taxei judiciare de timbru se face anticipat, iar în caz de nerespectare a acestei obligații până la termenul stabilit de organul judiciar, sancțiunea aplicabilă este anularea cererii sau acțiunii, după caz.

În cauză, tribunalul observă că recurenții pârâți au fost legal citați pentru primul termen de judecată din data de_ cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, iar recurentului G. M. prezent în instanță la termenul de judecată din data de_, punându-i-se în vedere să achite această sumă, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, fiind legal citați cu mențiunea de a timbra recursul cu o taxă judiciară de timbru de 8 lei, calculate potrivit art.11 alin.1 din lege și un timbru judiciar de 0,30 lei, se constată că recurenții totuși nu și-au îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare anterior reliefată până la termenul de judecată din 09 octombrie 2013.

Având în vedere această situație, tribunalul, în baza art.20 din legea nr.146/1997, urmează a anula ca netimbrat recursul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.1977/2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr.10._

. Ținând cont de soluția adoptată, nu pot fi examinate pe fond criticile formulate de pârâți în cererea de recurs.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții G. M. și G. C. -C.

, cu domiciliul în B., str. Z. nr. 1, bl. 1, sc. A, et. IV, ap. 25, județul B. - Năsăud, împotriva sentinței civile nr.1977/2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr.10._ .

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G.

C. F. M.

L.

B.

I.

S. M. M.

E.

MLB// 2ex.// 11 octombrie 2013Jud. fond O. CV.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 391/2013. Reziliere contract