Decizia civilă nr. 231/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 231/R/2013
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI: ANA I.
: A. | C. | |
GREFIER | : C. | B. |
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 493 din_ a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimații P. E. C. ȘI P. D., având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanții intimați P.
E. C. și P. D., avocat Remus Vlasiu, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 15 ianuarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți P. E. și P. D., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința păstrării în totalitate a deciziei civile recurate, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._, reclamanții P.
E. C. si soția P. D., in calitate de reclamanți au chemat in judecata parații C. local al M. T., prin primar;statul roman prin M.
E. Si F., pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța prin pronunța:
- sa oblige pârâții sa le restituie contravaloarea actualizata a imobilului cu destinația de apartament nr. 5, situat in mun. T., str. Republicii nr.37, jud. C., înscris in CF nr. 12.622 T., transcris din CF nr. 2062 T., top. nr. 771/1/1/1/2/S/V, 771/2/1/1/2/S/V, pe care pârâta de rând 1 1-a vândut reclamantei la data de 10 iulie 1997 in baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 556 din data de 10 iulie 1997; cu obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente se arata ca la data de 10 iulie 1997, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 560 încheiat in baza Legii nr. 112/1995, subsemnații reclamanți au dobândit prin cumpărare de la parata de rând 1 prin RATACFL T. - regia autonoma care avea in administrare fondul locativ la vremea respectiva - imobilul situat in T., Republicii nr. 37, ap. 5, jud. C. . asupra căruia pana la acel moment am avut calitatea de chiriași.
Prețul stabilit prin contractul de vânzare cumpărare a fost de
14.671.052 lei vechi, care a fost achitat integral.
Întrucât au deținut calitatea de chiriași la momentul la care li s-a comunicat ca pot sa cumpere apartamentul, au demarat si finalizat procedura de vânzare-cumpărare.
La momentul la care s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare sus menționat, nu aveau cunoștința despre niciun impediment pentru cumpărarea imobilului. S. roman fiind proprietar tabular. Ulterior încheierii contractului insa, au urmat o serie de litigii având ca obiect revendicarea acestui imobil.
Astfel, moștenitorul foștilor proprietari tabulari de la care S. roman a preluat imobilul in anul 1949, respectiv Tutsek Ludovic, a revendicat imobilul, ar prin sentința civila nr. 550 / 2002 pronunțata de Judecătoria Turda in dosar civil nr. 4558 / 2000, acesta i-a fost restituit, instanța de fond constatând nulitatea absoluta a contractului nostru de vânzare cumpărare, pe motiv ca atât vânzătorul cat si reclamanții, in calitate de cumpărători, ar fi fost de rea-credită la încheierea contractului de vânzare cumpărare, știind ca imobilul era solicitat pentru restituire .
Toate căile de atac promovate de reclamanți au fost respinse, ajungându-se ca in final sa se pronunțe decizia civila nr. 2046/R/_ pronunțata in dosarul nr. 6707 /l 17 /2005 de către Curtea de Apel C., irevocabila.
Urmare acestor hotărâri judecătorești, reclamanții nu mai dețin apartamentul in cauza, fiind deposedați iar ca urmare a desființării retroactive a contractului de vânzare cumpărare se impune restituirea prețului plătit pe seama paratei de rând 1, prin actualizarea acestuia.
Întrucât prețul achitat a fost de 14.671.052 lei vechi in anul 1997, se impune ca acestuia sa se facă la valoarea actualizata la data promovării prezentei cereri. In acest sens solicita instanței efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții, cu scopul de a se stabili actuala valoare de piața a apartamentului.
In ceea ce privește legitimarea procesuala pasiva a celor doi pârâți, justifica chemarea acestora in judecată prin faptul că s-a stabilit culpa pârâtului de rândul 1 in sensul că acesta nu era în măsură să înstrăineze apartamentul, iar in ceea ce privește pârâtul de rândul 2 considera că aceasta este o datorie a bugetului de stat, iar M. este ordonator principal de credite.
Primul ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 1093 din_ a Judecătoriei T., acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 353 din_ a T. ului C., a fost admis apelul reclamanților și sentința schimbată, în sesnsul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 106.000 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 714 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță și 1190 lei cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia civilă nr. 2409 din_ a Curții de Apel C., a fost admis recursul pârâtului, decizia tribunalului fiind casată, apelul rejudecat,
sentința desființată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, pentru ca cererea reclamanților să fie soluționată în toate etapele judecății în baza aceleiași cauze juridice..
Precizarea de acțiune
În rejudecare, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând acordarea prețului de piață al imobilului și în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1227/_ a Judecătoriei T., a fost admisă acțiunea exercitată de reclamanții P. E. C. și P. D. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. F. P., prin D. Generală a F.
P. a Județului C. și C. Local T. prin primar și, în consecință, a fost obligat pârâtul S. R. prin M. F. P. să restituie pe seama reclamanților suma de 106.000 lei reprezentând prețul de piață al imobilului și ambii pârâți au fost obligați să le plătească reclamanților suma de 2454 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Starea de fapt
În temeiul Legii nr. 112/1995, între reclamanții P. E. C. și P. D.
, pe de o parte și R.A.T.A.C.F.L. T., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 556/_ având ca obiect imobilul cu destinația de apartament, situat din punct de vedere administrativ în T.
, str. Republicii, nr. 37, etaj 1, ap. 2, jud. C. .
Prin sentința civilă nr. 550/2002, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4558/2000, rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de către Tutsek Ludovic, în contradictoriu cu reclamanții și s-a
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 559/_ .
Pentru a se hotărî astfel, s-a avut în vedere, așa cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 2046/R/_, că, prin Sentința civilă nr. 246/_, rămasă irevocabilă, s-a admis acțiunea promovată de moștenitorul fostului proprietar al imobilului în cauză în contradictoriu cu
R. și s-a constatat că imobilul în cauză a fost preluat fără titlu valabil de la fostul proprietar.
Dezlegarea în drept
Astfel, devine incident art. 1, alin. 4 din HG nr. 20/1996 conform căruia "locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995";.
Se pune, în consecință, problema eludării dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și problema incidenței art. 50 alin. 2 sau a art. 50, alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Analizând în mod restrictiv dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare coroborat cu faptul că bunul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 nu făcea în realitate obiectul acestei legi potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, s-ar ajunge la concluzia că reclamanții ar fi îndreptățiți doar la prețul actualizat al imobilului de vreme ce contractul a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Cu toate acestea, judecătoria a dat eficiență jurisprudenței CEDO (cauza Raicu contra R. iei) și va reține că reclamanta a suferit o încălcare a art. 6 paragraf 1 al CEDO și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
În concret, urmare a pronunțării mai multor hotărâri judecătorești, unele contradictorii și al înfrângerii principiului securității raporturilor juridice prin promovarea recursului în anulare (fila 9-10 dosar inițial), reclamanții au fost privați de un bun în accepțiunea art. 1, alin. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO în condițiile în care într-un ciclu de judecată s-a statuat că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 556/_ este valabil încheiat, iar apoi, într-un al alt ciclu de judecată care a succedat admiterii recursului în anulare s-a statuat de asemenea în mod irevocabil că același contract este lovit de nulitate absolută.
În atare împrejurări, în acord cu practica CEDO, instanța a apreciat că reclamanții trebuie să beneficieze de despăgubiri care să conducă la repararea efectivă, reală a prejudiciului pe care l-a suferit. Or, o atare reparație se poate realiza prin garantarea posibilității de a obține prețul de piață al bunului de care reclamanta a fost privată.
Această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert A. G. la suma de 106.000 lei.
Pe cale de consecință, instanța de fond a admis acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită, așa cum a fost aceasta precizată atât în privința cadrului procesual sub aspectul părților, cât și asupra pretențiilor deduse judecății.
În temeiul art. 274 C.p.c., reținând că pârâții se află în culpă procesuală și au căzut în pretenții, instanța de fond i-a obligat la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată ce le-au fost ocazionate reclamanților de soluționarea prezentei cauze, compuse din: 500 lei - onorariu expert, onorariu avocațial -714 lei (fila 115 dos. inițial), 1240 lei - onorariu avocațial- în total 2454 lei.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 493 din_ a T. ului C., a fost admis în parte apelul declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. Generală a F. P. împotriva sentinței civile nr. 1227/2012 din 0_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâtul S. R. prin M. E. și F. a fost obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 2208,6 lei reprezentând 90% și pârâtul C. Local al M. T. la plata în
favoarea reclamanților a sumei de 245,6 lei reprezentând 10% din totalul cheltuielilor pentru prima instanță.
Apelantul a fost obligat să plătească intimaților suma de 1100 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerente, se reține că prima critică formulată de către apelant vizează faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut raportat la temeiul juridic invocat și anume Legea 1/2009 și Legea 10/2001.
De remarcat că, în primul ciclu procesual, instanța de recurs a dispus casarea deciziei instanței de apel, prin care a schimbat soluția de respingere a acțiunii de către judecătorie, în sensul admiterii acesteia, pe considerentul că a analizat acțiunea din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la aceeași convenție, cu referire la cauza Raicu contra R. iei, situație în care se impune ca acțiunea să se soluționeze în toate etapele judecății și pe baza aceleiași cauze juridice.
Totodată, s-au dat îndrumări instanței de rejudecare în sensul de a se pune în vedere reclamanților să precizeze exact care este temeiul juridic pe care înțeleg să-și fundamenteze pretențiile lor.
Drept urmare, în fața judecătoriei, reclamanții și-au precizat acțiunea invocând, în principal, în drept, prevederile art. 50 ind. 1 din Legea 1/2009 iar, în subsidiar, art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Conformându-se prevederilor art. 315 alin 1 C. pr. civ., conform cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, tribunalul socotește motivul de apel menționat neîntemeiat, judecătoria pronunțând o soluție temeinică și legală, în sensul respingerii acțiunii din perspectiva dispozițiilor Legii 10/2001, adică a temeiului juridic de drept principal, admițând, însă, acțiunea din perspectiva temeiului juridic de drept subsecvent.
S-au mai invocat motivele contradictorii în cuprinsul sentinței, însă nu poate fi reținută nici această critică, deoarece admiterea pretențiilor, așa cum s-a arătat, s-a făcut în baza temeiului juridic invocat în subsidiar, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea 10/2001.
Și motivul următor, respectiv că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, este neîntemeiat, pentru același considerent.
Cât privește admiterea acțiunii, din perspectiva art. din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest text de lege poate constitui temei al acțiunii, deoarece, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, dispozițiile din tratatele comunitare se aplică cu preferință față de dreptul intern, respectiv prevalează față de acestea, dacă există neconcordanțe în privința drepturilor fundamentale ale omului, putându-se aplica direct în condițiile în care s-a constatat că reclamantul a avut un bun recunoscut în virtutea unei hotărâri judecătorești irevocabile, care, însă, a fost desființată ca urmare a unei căi de atac extraordinare, pierzându-l astfel.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că, în mod corect judecătoria, a inclus și onorariul de avocat din primul ciclu procesual, fiind binecunoscut faptul că, în urma casării, partea care, în cele din urmă, va cădea în pretenții, în baza art. 274 C. pr. civ., va suporta toate cheltuielile de judecată, chiar și cele efectuate în primul ciclu procesual, pe principiul culpei procesuale.
Singura critică întemeiată o constituie faptul că, într-adevăr, judecătoria a dispus obligarea, atât a pârâtului S. R., cât și a C. ui local T. la plata cheltuielilor de judecată, fără, însă, a preciza în ce mod, respectiv în solidar sau în mod separat fiecare.
ul a apreciat că, atâta timp cât soluția nu a fost atacată de către pârâtul C. local T., aceasta rămânând irevocabilă față de el, evident, este căzut în pretenții, dar, neputându-se reține o culpă solidară, câtă vreme s-a angajat răspunderea S. ui R. pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin încălcarea prevederilor din Convenția Europeană, a stabilit cheltuielile de judecată în proporție de 10 % din total, respectiv 245,6 lei, în sarcina C. ui local Tureni și 90% din total, adică 2208,6 lei, în sarcina pârâtului S.
R. .
În baza art. 276 C. pr. civ., proporțional cu pretențiile admise, tribunalul a obligat apelantul să le plătească intimaților suma de 1100 lei
cheltuieli de judecată în apel parțiale, raportat la totalul de 1240 lei, achitat conform chitanței nr. 186/_ eliberată de avocat Remus Vlasiu.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând casarea ei, rejudecarea apelului și schimbarea sentinței judecătoriei, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâtul învederează că instanța de apel s-a pronunțat numai asupra capătului de cerere referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, fără a-și motiva hotărârea în ceea ce privește celelalte capete de cerere, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ.
Pârâtul a solicitat instanței de apel să constate că prima instanță a fost confuză în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, acesta nefiind clarificat, în condițiile în care reclamanții, prin precizarea de acțiune depusă la_, au arătat că acesta îl constituie art. 501alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 și au apreciat admisibilitatea acțiunii și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1. Temeiul juridic al acțiunii a fost ignorat și obiectul modificat, soluția fiind nelegală, pentru că nu poate fi justificată numai prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., subzistând, astfel, și motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Instanța apreciază că imobilul nu a constituit obiectul Legii nr. 112/1995, astfel că nu erau întrunite condițiile art. 501din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, iar dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 nu pot fi aplicate direct.
De altfel, nu rezultă dacă suma acordată a fost cu titlu de preț sau de despăgubiri, și sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată.
Referitor la modul de calcul al cheltuielilor de judecată pentru prima instanță, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, împărțind cheltuielile de judecată între cei doi pârâți, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod proc.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel, pârâtul apelant nu putea fi obligat la plata acestora față de reclamanții intimați, câtă vreme apelul său a fost considerat ca fiind fondat în parte, iar exercitarea unei căi de atac nu poate duce la îngreunarea situației proprii.
Întâmpinarea din recurs
Reclamanții intimați, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că nu există vreo confuzie în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, acesta fiind art. 501alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții făcând această precizare pentru termenul de judecată din_, dispozițiile convențiilor internaționale putând fi aplicate cu preferință față de dreptul intern.
Așadar, cauza juridică a acțiunii a fost clarificată, iar obiectul ei nu a fost modificat de instanță.
Hotărârea este motivată și nu cuprinde motive contradictorii, întrucât faptul că titlul reclamanților, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, a fost anulat nu înseamnă că aceștia nu sunt îndreptățiți să primească prețul de piață.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul
său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele
ce urmează a fi expuse.
Astfel, motivul potrivit căruia instanța de apel nu ar fi motivat hotărârea decât sub aspectul cheltuielilor de judecată este nefondat și acest lucru rezultă chiar din criticile ulterioare formulate de recurent cu privire la considerentele deciziei pronunțate în apel, nesubzistând, deci, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ.
Nu există nicio confuzie cu privire la temeiul juridic al acțiunii, acesta fiind clarificat cu ocazia rejudecării după casare și fiind indicat art. 1 din Protocolul 1, în considerarea împrejurării că reclamanții au avut un drept la un bun consacrat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și că au pierdut acest drept ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac care nu era la îndemâna părților, respectiv a recursului în anulare, la cererea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pierzând dreptul de proprietate asupra unui bun, reparația echitabilă o constituia valoarea de circulație a acestuia.
Așadar, nu există vreo lipsă de motivare sau vreo confuzie în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii și calificarea pretențiilor, nepunându-se problema modificării obiectului, întrucât instanțele de fond, respectând principiul disponibilității procesului civil și dezlegarea în drept obligatorie dată de instanța de recurs, în temeiul art. 315 Cod proc. civ., au stabilit dreptul reclamanților la un bun, privarea lor de acest drept, natura juridică și cuantumul despăgubirilor datorate de pârât ca urmare a faptei sale ilicite constând în privarea reclamanților de dreptul lor de proprietate, nefiind încălcate, așadar, nici din această perspectivă, dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., pentru că motivele hotărârii nu sunt contradictorii și nici ale art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., pentru că instanța a aplicat un temei legal, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 și a explicat motivul aplicării acestui temei legal raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, fiind nefondat, astfel, și motivul de recurs potrivit căruia instanțele naționale nu pot aplica direct dispozițiile tratatelor internaționale privind drepturile fundamentale ale omului și înlătura legislația internă în măsura în care contravine acestora.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată în prima instanță, nu subzistă motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., pentru că instanța nu a dat mai mult decât s-a cerut, ci a aplicat dispozițiile art. 277 Cod proc. civ., stabilind culpa procesuală a pârâților și, raportat la aceasta,
cuantumul cheltuielilor de judecată la care poate fi obligat fiecare. Aceasta nu reprezintă o depășire a limitelor investirii, pentru că pârâtul a investit
instanța de apel cu cenzurarea modului în care prima instanță a stabilit cheltuielile de judecată, iar instanța de apel nu a făcut decât să cerceteze culpa procesuală a fiecărui pârât, raportat la care a stabilit cuantumul cheltuielilor la care poate fi obligat fiecare dintre aceștia față de reclamanți.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul în apel, marea majoritate a motivelor sale de apel au fost găsite nefondate de către instanță și singurul motiv întemeiat s-a raportat doar la repartizarea cheltuielilor de judecată între cei doi pârâți, astfel că pârâtul apelant a căzut parțial în pretenții față de reclamanții intimați, sub acest aspect instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 276 Cod proc. civ., nesubzistând nici acest motiv de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., din considerentele arătate, recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală și în această etapă a procesului, în temeiul art. 316, 298 și 274 alin. 1 Cod proc. civ., recurentul va fi obligat să-i plătească intimatului P. E. Cornel suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 9.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 493 din_ a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatului P. E. C. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. | A. C. ANA I. | A. | C. C. | B. |
Red. CAA dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: O. C. Tatu, A.F. D.
| ← Decizia civilă nr. 569/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 2013/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
