Sentința civilă nr. 349/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.349

Ședința publică din 04 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.

S.

-T.

G. ier: M.

H.

Pe rol este pronunțarea asupra cererii formulate de către petentul F.

E., cu domiciliul în Israel, I., str. Ș., nr. 51, și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Menyhart G. E., în comuna S. B., str. I. J., nr. 97, jud. B. în contradictoriu cu intimatul P. M. S. M., în reprezentarea M. S. M., având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind

consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_, apoi la data de astăzi, când a hotărât următoarele.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, ulterior precizată, petentul F. E. a solicitat în contradictoriu cu P. M.

S. M. a se dispune anularea dispoziției P. ui nr. 1001/2009 ca nelegală și nefondată, reconstituirea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în S. M., str. Republicii nr. 27, înscris în CF nr. 3363 nr. topo 1297 și CF nr. 1107 nr. topo 1287, restituirea în natură a imobilului, iar dacă aceasta nu este posibilă, obligarea Primăriei la întocmirea unei oferte de acordare a unui alt imobil cu aceeași valoare în locul imobilului menționat și

în cazul în care nu sunt întrunite condițiile de reconstituire a dreptului de proprietate solicită reconstituirea prin acordare de despăgubiri bănești echivalente cu valoarea de circulație a imobilului la data plății efective a despăgubirilor.

În motivarea plângerii, petentul a învederat că P. a emis o hotărâre nelegală și netemeinică deoarece la dosar au fost depuse suficiente acte prin care s-a făcut dovada dreptului de proprietate al petentului asupra imobilului.

Petentul a arătat că este unicul moștenitor al defuncților F. Salomon și

F. Berta, părinții săi, care au cumpărat imobilul situat în S. M. . S. Republicii nr. 27, înscris în CF nr. 3363 nr. topo 1297 și CF nr. 1107 nr. topo 1287 prin contract de vânzare - cumpărare de la numitul Fuchs Ferdinand, contract autentificat în fața notarului public în data de_, iar în data de_ în baza Decretului nr. 111/1951 imobilul a fost naționalizat, fără despăgubirea părinților.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 26 alin. e) din Legea nr. 10/2001.

Plângerea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

P. M. S. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Pe fond, pârâtul a arătat că notificarea depusă de petent a fost respinsă prin emiterea dispoziției nr. 1001/2009 deoarece dosarul depus la Primăria M. S. M. nu întrunește condițiile HG nr. 250/2007, petentul nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin actele depuse la dosarul nr. 352/2001.

La dosar s-au depus în probațiune înscrisuri.

S-a efectuat de către expert tehnic judiciar Suciu M. un raport de expertiză în specialitatea topografie -cadastru, ulterior completat.

În ședința publică din data de 10 ianuarie 2013 instanța a apreciat necesar ca părțile să se pronunțe asupra aspectului competenței P. ui M.

S. M. cu privire la notificarea formulată de petent, raportat la imobilul identificat cu nr. topo 1287 înscris în CF nr. 1107 S. M., în aplicarea prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, dar niciuna dintre părți nu

și-a expus poziția procesuală.

Analizând cauza, instanța reține următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în data de_ P. M. S. M. a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, acesta nefiind vizat prin Dispoziția nr. 979/2009, care face referire la Rosman Jakob Dov.

Corespunde adevărului că prin plângerea înregistrată pe rolul T. ui

M. în data de_ petentul a solicitat a se dispune anularea Dispoziției nr. 979/2009, admiterea notificării nr. 83/2002, dar a atașat plângerii dispoziția nr. 1001/2009 emisă de P. M. S. M., de respingere a notificării nr. 83/2002, iar prin precizarea cererii de chemare în judecată a învederat că solicită anularea Dispoziției nr. 1001/2009, dispoziție prin care s-a respins

notificarea formulată de petent. Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active va fi respinsă, petentul fiind persoana legitimată activ a promova plângerea, în aplicarea prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ca persoană care se pretinde îndreptățită.

Analizând plângerea, T. reține că prin notificarea comunicată Primăriei S. M. prin executorul judecătoresc Batin Petru, înregistrată sub nr. 83/2002 la BEJ și înregistrată în data de_ la respectiva instituție, sub nr. 5960, petentul F. E. - prin mandatar Ghemeș Nemethi Ș. - în calitate de moștenitor al proprietarilor imobilului (clădire și teren aferent) a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în S. M., str. Republicii nr. 27, arătând că nu cunoaște cine deține imobilul în prezent și că va depune acte doveditoare în termenul prevăzut de lege, formulând cerere la Arhivele Statului.

În condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 (forma actuală), în data de_ petentul a indicat faptul că imobilul revendicat (teren și construcție) a fost dobândit de F. Salomon și Berta prin cumpărare în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat în data de_, este înscris în CF nr. 3363 și 1107 sub nr. topo 1297 și 1287, figurând înscrisă o casă situată în strada Republicii nr. 67, construită din piatră, acoperită cu tablă, compusă din un apartament cu patru încăperi la parter și la etaj patru încăperi, curte și grădină în suprafață de 964 mp (276,5 stânjeni pătrați) și grădina în intravilan în suprafață de 870 mp (541,73 stânjeni pătrați) cu fațada grădinii la strada Cloșca nr. 9 (fostă S. Kisgyar).

Totodată petentul prin mandatar a precizat expres că dintr -o eroare de dactilografiere s-a trecut la numărul străzii ca fiind 27, din documente reiese că acesta este 67.

Petentul a atașat extrase de carte funciară, contractul de vânzare - cumpărare la care a făcut referire.

În același sens în data de_ (nr. intrare 4822) s-a depus la dosarul format nota de constatare cu privire la imobilul ce constituie obiectul cauzei, acesta fiind identificat în S. M. str. Republicii nr. 67 în prezent str. Iuliu Maniu nr. 73 respectiv str. Kisgyar în prezent Gării nr. 2, iar în data de_ respectiv_ s-au înaintat acte de stare civilă. Este adevărat că la același dosar în_ s-a mai depus de avocat Toader Șustic o notă de constatare vizând imobilul de pe str. Republicii nr. 27, ai cărei proprietari nu sunt antecesorii petentului, dar primul set de acte menționat a fost depus în dosarul nr. 352/2002, înaintat instanței de către intimată.

Cu toate acestea, prin dispoziția nr. 1001/2009, având în vedere notificarea nr. 83/2002 (nr. notificare 5960/2002 în dosarul nr. 352 aferent acesteia), P. M. S. M. a respins notificarea, reținând că nu sunt depuse acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului și orice alte acte doveditoare.

Din chiar cuprinsul adresei nr. 23/R/2011 depusă la fila 43 din dosarul instanței rezultă că la acel moment intimata nu se putea pronunța asupra imobilului în litigiu, în contextul schimbării denumirii străzii din Republicii în Iuliu Maniu și a renumerotării imobilelor. O oarecare confuzie a fost creată și menținută de către petent, care făcea referire la imobilul situat în S. M., strada Republicii nr. 27, dar în contextul în care acesta a indicat expres datele de carte funciară, atașând înscrisuri doveditoare care reflectau adresa corectă,

T. a apreciat că o atare confuzie era surmontabilă.

Se reține că potrivit mențiunilor din CF nr. 3363 colectivă S. M., imobilul în suprafață de 963 mp, identificat cu nr. topo 1297 a fost proprietatea lui F. Salomon (dentist) și a soției F. Berta născută Adler, domiciliați în Sighet (sub B16 respectiv B19-20), imobil cumpărat în baza contractului de vânzare - cumpărare din_ respectiv nr._, întabularea dreptului de proprietate fiind efectuată în baza încheierii de CF nr. 269 din_ și nr. 160 din_ .

Întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară este susținută prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 21/15 din_, conform căruia Fuchs Ferdinand a vândut lui F. Salomon și soției

F. Berta, porțiunea sa de ½ parte, în întregime, din imobilele cuprinse în CF nr. 3363 și nr. 1107 Sighet, cu nr. topo 1297 și 1287- casa din strada Republicii nr. 67, construită din piatră, acoperită cu tablă, compusă din un apartament la parter, cu patru încăperi și la etaj patru încăperi, curtea și grădina în suprafață totală de 967 mp (276.5 stânjeni pătrați), act de asemenea depus la dosarul de Lege nr. 10/2001 al petentului. Pe numele lui F. Salomon, precum și pentru soția și fiul acestuia, domiciliați în S. M., str. Republicii nr. 67, s-a eliberat în_ un certificat de călătorie în Israel.

Conform înscrierii din CF nr. 3363 S. M. de sub B22, în baza Decretului nr. 111/1951, a anexei la Decret și a sentinței civile nr. 724/1962 a

T. ui Raional Sighet, s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român.

Ulterior preluării imobilului, casa situată în S. M. str. Iuliu Maniu nr. 73 (strada fiind redenumită și imobilul renumerotat), înscrisă și în foaia de avere sub A5 pe nr. topo 1297, s-a apartamentat în trei apartamente. Înscrierile din cartea funciară evocată, de la pozițiile 23-38 relevă că apartamentele au fost vândute chiriașilor, aceștia obținând ordin de prefect asupra terenului aferent, transcriindu-și drepturile în alte cărți funciare.

În anexa nr. 1 și nr. 3 la raportul de expertiză efectuat în cauză, această casă a fost configurată pe terenul identificat cu nr. topo 1297, la adresa strada Iuliu Maniu nr. 73 (fila 148 dosar).

După cum relevă actele de stare civilă apostilate și certificatul de calitate de moștenitor nr. 804 din_ depuse în dosarul de Lege nr. 10/2001 al petentului (nr. 352/2002), petentul F. E. este unicul moștenitor acceptant al

succesiunii defuncților F. Salomon, decedat în data de_ și F. Berta, decedată în data de 8 februarie 1998.

Raportat la ansamblul probator evocat, se constată că petentul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, administrând și dovada preluării abuzive a imobilelor anterior individualizate, în considerarea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001, art. 3 alin. 1 lit. a raportat la art. 4 alin. 2 din același act normativ.

În speță, raportat la aspectul apartamentării și vânzării către chiriași a locuințelor create în imobilul construcție ce a fost proprietatea autorilor petentului, se constată aplicabilitatea prevederilor art. 7 alin. 1 indice 1, alin. 5, art. 18 alin. 1 lit.c din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind înstrăinat în condițiile Legii nr.112/1995, iar terenurile aferente sunt exceptate expres de lege de la restituirea în natură.

Așadar, în considerarea prevederilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reținând și declarația sub semnătură certificată și apostilată depusă de petent la fila 28-29 din dosarul nr. 352/2002, instanța constată că petentul F.

E. este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent. Intimata nu a comunicat dacă deține bunuri sau servicii pe care le poate oferi în compensare, deși i s-a solicitat acest lucru, nu a formulat o ofertă și nici petentul nu a indicat astfel de bunuri, pe cale de consecință se va constata îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru: terenul situat în S. M., strada Iuliu Maniu nr. 73, în suprafață de 963 mp, înscris în CF nr. 3363 S. M., nr. topo 1297, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Suciu M., anexa nr. 3 și pentru construcția în prezent apartamentată, casă cu trei apartamente, înscrisă în CF nr. 3363 Sighet, nr. topo 1297, situată în prezent pe strada Iuliu Maniu nr. 73 din S. M., (fostă strada Republicii nr. 67, S. M., compusă din un apartament la parter cu patru încăperi și la etaj patru încăperi).

În ce privește imobilul anterior detaliat, competența de soluționare a notificării revenea primarului M. S. M., conform prevederilor art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul teren înscris în CF nr. 1107 S. M., cu nr. topo 1287 în suprafață de 868 mp a fost proprietatea lui F. Salomon și F. Berta, conform înscrierilor de sub B8, B11 și B 12, fiind preluat de Statul Român, care și-a reflectat dreptul de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară sub B14, în_, întabularea dispunându-se cu titlu de drept lege în baza Decretului nr. 712/1966. În baza Deciziei nr. 23/1988 a Consiliului P. ular Județean M.

- Baia Mare și a adresei nr. 278/1988 emisă de Consiliul P. ular al M. S.

M. s-a notat dreptul de administrare operativă directă în favoarea

I.A.T.S.A. Dacia Pitești Filiala Dacia Service C. .

Asupra unei suprafețe de 831,13 mp din acest teren s-a întabulat prin încheierea nr. 1662 din 17 iulie 1994 dreptul de proprietate cu titlu de lege conform HG nr. 794/1992, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MB nr. 1023, în favoarea Dacia Service SA Pitești, care și-a schimbat denumirea în SC Sig Iatsa SA S. M. . Pe acest teren sunt edificate mai multe construcții, relevate în anexa nr. 1 și 2 la raportul de expertiză efectuat de expert Suciu M. și notate în cartea funciară: două garaje, hală de reparații compusă din atelier reparații, vopsitorie, tinichigerie, grupuri sanitare, centrală termică, vestiare, magazie, spălătorie și șopron metalic.

Raportat la aceste aspecte care rezultă parțial și din ultima completare a raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a pus în discuție precizarea cadrului procesual pasiv, iar apoi competența P. ui M. S. M. cu privire la notificarea formulată de petent, raportat la imobilul identificat cu nr. topo 1287 înscris în CF 1107 S. M. .

Niciuna dintre părți nu s-a pronunțat asupra aspectului pus în discuție.

Se reține că prevederile art. 21 și art. 27 din Legea nr. 10/2001(forma actuală) reglementează ipoteza imobilelor deținute de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, respectiv imobilele (preluate cu titlu valabil) evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Pentru aceste imobile, soluționarea notificării se realizează, după caz, prin dispoziția sau decizia organelor de conducere ale unității deținătoare ori de către instituția publică care a efectuat privatizarea. Așadar în aceste ipoteze competența de pronunțare asupra notificării revine fie unității deținătoare a bunurilor imobile, fie entității investite de legiuitor cu soluționarea.

Legea nr. 10/2001 în Capitolul III a reglementat pentru exercitarea dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv două etape: una necontencioasă și una contencioasă, stabilind subiecții între care se desfășoară aceste proceduri și anume persoana îndreptățită la restituire și unitatea deținătoare, părți care figurează atât în faza necontencioasă, cât și în cea contencioasă.

Raportat la situația juridică a suprafeței de 831,13 mp din terenul identificat cu nr. topo 1287, se constată că P. M. S. M. nu era competent a se pronunța asupra notificării, competență pe care acesta și-a asumat-o implicit respingând în întregime notificarea formulată de petent.

Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Ipoteza din speță este diferită, împiedicând în aprecierea instanței evocarea fondului cu privire la toate imobilele ce au format obiectul notificării.

Cadrul procesual pasiv determinat de petent prin plângerea cu a cărei soluționare a învestit instanța nu permite analizarea pe fond a întregului obiect al notificării și nici dispunerea altor măsuri, instanța de judecată fiind chemată a se pronunța omnia petita, cu respectarea principiului disponibilității. Acesta a solicitat anularea unei dispoziții a P. ui M. S. M. și restituirea bunurilor, doar unitatea administrativ teritorială fiind atrasă în cadrul procesual, iar pretențiile petentului au vizat dispoziția doar sub aspectul anterior evocat.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține. Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite. Redirecționarea notificării către unitatea deținătoare a bunului imobil sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea este prevăzută și prin H.G. nr. 250/2007, art. 27.1 și 27.2, în vigoare la data emiterii dispoziției contestate. Procedând contrar, soluționând notificarea prin respingerea acesteia în întregime, deși pentru o parte din imobil nu era competent a se pronunța, P. M. S. M. a pronunțat o dispoziție pro parte nulă, cu depășirea competenței, nulitate care este una absolută și de ordine publică.

Dispoziția atacată va fi anulată în întregime (parțial pentru necompetența emitentului, parțial pe considerente de netemeinicie), dar în ceea ce privește nr. topo 1287, se va constata îndreptățirea petentului la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 doar pentru suprafața de 36,87 mp care a rămas în proprietatea Statului Român, în limitele cadrului procesual și a petitelor formulate.

Va fi obligat pârâtul să întocmească și să înainteze propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru această suprafață de teren.

În ce privește cheltuielile de judecată, se reține că petentul a făcut dovada achitării sumei de 3000 lei conform chitanței depuse în fotocopie la fila 172 dosar, din care 1200 lei onorariu avocat și 1800 lei cheltuieli administrative, fără a fi detaliate acestea. Onorariul expertului în specialitatea topografie,

suportat de petent, a fost de 1900 lei. Instanța se va raporta așadar la suma de 1200 lei, onorariu avocat și la cea de 1900 lei, onorariu expert și ținând seama de limitele și considerentele pentru care s-a admis plângerea, va obliga pe pârâtul M. S. M. să achite reclamantului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului F.

E., invocată de pârâtul P. M. S. M. .

Admite în parte plângerea formulată de reclamantul F. E., domiciliat în Israel, I., strada Ș., nr. 51, ap. 22, etaj 4, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Menyhart G. -E., în comuna Săcuieni B., strada I. J. nr. 97, județul B., în contradictoriu cu pârâtul P. M. S. M. ,

M. S. M. prin P., împotriva dispoziției nr. 1001 din_, emisă de P. M. S. M. .

Anulează dispoziția nr. 1001 din_, emisă de P. M. S.

M. în soluționarea notificării înregistrate sub nr. 5960/2002.

Constată că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru: terenul situat în S. M., strada Iuliu Maniu nr. 73, în suprafață de 963 mp, înscris în CF nr. 3363 S. M., nr. topo 1297, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Suciu M., anexa nr. 3 și pentru construcția în prezent apartamentată, casă cu trei apartamente, înscrisă în CF nr. 3363 Sighet, nr. topo 1297, situată în prezent pe strada Iuliu Maniu nr. 73 din S. M., (fostă strada Republicii nr. 67, S. M., compusă din un apartament la parter cu patru încăperi și la etaj patru încăperi), precum și pentru suprafața de 36,87 mp din terenul în suprafață totală de 868 mp, înscris în CF nr. 1107 S.

M., nr. topo 1287.

Obligă pârâtul să întocmească și să înainteze propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele anterior menționate.

Constată necompetența pârâtului P. M. S. M. de a proceda la soluționarea notificării formulate de reclamant, cu privire la suprafața de 831,13 mp din terenul înscris în CF nr. 1107 S. M., nr. topo 1287.

Obligă pe pârâtul M. S. M. să achite reclamantului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. -T. A. -Ana H. M.

Red.S.T.A.A./_

Tred. M.H./_ - 6 ex

Com. 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 349/2013. Legea 10/2001