Decizia civilă nr. 232/2013. Revendicare imobiliară

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

cod operator 4204

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 232/A

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. P.

J. ECĂTOR: D. W.

GREFIER: C. M.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către pârâtele

F. M., B. M., ambele cu domiciliul în D., str. P. D. B., nr. 4 județul M. împotriva sentinței civile nr. 458 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_ și pentru astăzi, când a decis următoarele:

Asupra apelului civil de față,

Prin Sentința civilă nr. 458/_, Judecătoria Dragomirești a admis în parte cererea în revendicare, introdusă de reclamantul O. D. PRIN P.

, cu sediul în D., str. 1 D. 1918, nr. 151, județul M., în contradictoriu cu pârâtele F. M., B. M., ambele cu domiciliul în D.

, str. P. D. B., nr. 4, județul M. .

Au fost obligate pârâtele F. M. și B. M. să lase reclamantului O.

D. PRIN P., în deplină proprietate și liniștită folosință terenul situat în pct. "La grajduri";, D., județul M., în suprafață de 1477 mp, identificat în CF nr. 50156, nr.cad. 50156, compus din parte a nr. top. 212/2/2; 213/2/2; 214/2/2; 215/2/2; 216/2, delimitat în conturul 2-3-4-5-6-7-8-9-2 redat

în anexa grafică nr. 2 la Raportul de expertiză întocmit de expert Brodacs I. și integrat în prezenta sentință.

A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtelor cu același obiect.

Prima instanță a reținut că este întemeiată în parte cererea reclamantului, anume numai în măsura în care pârâtele folosesc teren ce se află în proprietatea reclamantului, astfel cum a fost dovedita in cauza, fiind de subliniat că nu interesează în speță dacă terenul face parte din domeniul public sau din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, diferența de regim juridic a acțiunii în revendicare fiind dată numai de imprescriptibilitatea (extinctivă și achizitivă) a dreptului ce are ca obiect bunuri aparținând domeniului public, precum si in ce privește obligația reclamantului de a achita taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

Reclamantul a făcut dovada că este titular al dreptului de proprietate înscris în CF 50156, al cărui obiect este terenul în suprafață de 9183 mp, identificat prin număr cadastral 50156, parte din acest teren, în măsura suprafeței de 1477 mp, fiind găsită de expertul cauzei, în folosința pârâtelor.

Terenul este amplasat în pct. "La grajduri";, aparținând domeniului public al O. ui D., conform HCL nr. 20/_, fiind identificat în anexa nr. 4 la hotărâre, poz. 220: teren agricol, suprafața =14749 mp, "La grajduri";.

Dată fiind apartenența terenului la domeniul public, acțiunea în revendicare acestuia este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Pârâtele au ocupat fără titlu această suprafață de teren, expertul delimitând distinct parcela ce cuprinde terenul atribuit autorului lor conform Adeverinței de proprietate nr. 162/_ (pct. 1-2-9-10), de parcela ce a fost identificată a fi al proprietarului revendicant (pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-2).

Această din urmă parcelă are suprafața de 1477 mp, astfel că pentru diferența până la 4529 mp cât s-a precizat după depunerea raportului de expertiză (f.98), cererea reclamantului este privită ca neîntemeiată.

Prin urmare, acțiunea reclamantului având ca obiect revendicare, este întemeiată numai în parte, anume numai în măsura în care s-a arătat în cele ce precedă.

Fundamentul legal al cererii reclamantului se regăsește în dispozițiile Noului Cod Civil, conform dispoziției tranzitorii cuprinse la art. 6 al. 6 din acest act normativ.

Raportul juridic de proprietate are ca și părți pe titularul dreptului de proprietate, subiectul pasiv fiind nedeterminat, celui din urmă revenindu-i obligația generală și negativă de a nu aduce atingere dreptului real aparținând subiectului activ.

Încălcarea dreptului de proprietate ce intră în conținutul acestui raport juridic constituie o situație juridică ale cărei efecte se produc în timp până la momentul la care încetează acțiunea de atingere adusă dreptului.

Pârâtele dețin fără titlu terenul în suprafață de 1477 mp, cu privire la care s-a dovedit că aparține reclamantului, iar efectele acestei dețineri sunt, dintre cele la care se referă textul legal precizat, astfel că se impune aplicarea legii noi la efectele viitoare ale situației juridice deduse judecății.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele. Raportat la valoarea obiectului litigiului (123.500 lei - fila 14 și fila 25), la termenul de judecată din_ calea de atac a fost calificată ca fiind cea a apelului (fila 25).

Apelantele au solicitat schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și în subsidiar anularea acesteia și trimiterea cauzei în rejudecare aceleiași instanțe.

Apelantele au arătat că prima instanța a înlăturat excepțiile invocate de ele privind lipsa legitimității procesuale active a reclamantului cu motivația ca dispozițiunile art. 10, 20 alin. 1 si 21 alin. 1 si 2 din Legea nr. 215/2001 republicata conferă orașului calitatea de subiect ca titular al patrimoniului unității administrativ teritoriale.

Apelantele apreciază că interpretarea dată celor trei texte de lege este greșită cu trimitere mai ales la art. 21 din actul normativ menționat care in teza a-II-a a alin. 1 restrânge calitatea de subiect juridic al unității administrativ teritoriale doar în privința raporturilor juridice de drept fiscal, sunt titulare ale codului de înregistrare fiscal, ale conturilor deschise la unitățile teritoriale și bancare.

Același text de lege învederează ca unitățile administrativ teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public si privat in care acestea sunt parte ori in raporturile cu persoane fizice sau juridice.

Cu alte cuvinte capacitatea juridică a unităților administrativ teritoriale nu este raportată la administrarea domeniului public ori privat al comunei, orașului sau municipiului.

În opinia apelantelor în speță sunt incidente dispozițiunile art. 36 alin. 2 lit. "c" din Legea nr. 215 /2001 republicată ținând seama că obiectul cauzei îl reprezintă un act de administrare a patrimoniului ce presupune acte de dispoziție, conservare etc.

În concluzie își mențin excepția invocată considerând că prima instanță a făcut o interpretare greșită a legii.

Au invocat totodată excepția autorității de lucru judecat învederând instanței că prin Sentința Civila nr. 322/1997 pronunțata în dos. nr. 6/1995 al Judecătoriei D. s-a admis o acțiune în justiție având același obiect și cauză, acceptată de instanța fondului însă dându-se o interpretare cu totul greșită stării de fapt se reține că în speță nu există identitate de părți.

În aceeași hotărâre se subliniază de asemenea ca parte în acest proces a fost pe de o parte Consiliul local D. iar pe de altă parte antecesorul apelantelor, tată și respectiv soț, astfel că în speță chiar daca se admit efectele hotărârii a cărei autoritate de lucru judecat se produc și față de moștenitorii

celui care a figurat ca pârât în cauza anterioară, reclamantul, titular al dreptului de proprietate, se poate îndrepta și împotriva acestor moștenitori, care i-au uzurpat dreptul de proprietate pretins.

Cu alte cuvinte prima instanță admite inclusiv cel de-al treilea element al identității de părți dar fără nici o probă le impută că ar fi uzurpat dreptul de proprietate ce a făcut obiectul hotărârii anterioare.

O simplă examinare a Sentinței Civile menționate și care se află la dosar la filele nr.32-33 din dosar este de natură a fundamenta ideea că în speță se reclamă doua parcele de teren cuprinse în top. 212 si 213 care au suferit într-adevăr unele dezmembrări însă aceasta nu schimbă situația inițială în care s-a revendicat în întregime cele două parcele din topograficele menționate.

Se trece cu vederea că din datele cauzei rezulta neechivoc împrejurarea potrivit căreia gospodăria antecesorului nostru defunct se află amplasată pe acest teren, că el a folosit terenul și că după decesul acestuia apelantele care au gospodărit împreună cu defunctul au continuat să locuiască și să folosească această gospodărie fără a face acte de uzurpare a proprietății astfel cum susține hotărârea criticată.

Ambiguitatea motivării soluției pe excepția invocată de către apelante, excepție a cărei soluționare a fost lăsată de reclamant la aprecierea instanței, le determina a concluziona că prima instanță a făcut o interpretare greșită a principiului autorității lucrului judecat și prin urmare pronunță o soluție nelegală.

Neîntemeiat se reține în hotărârea primei instanțe că apelantele ar fi ocupat fără titlu suprafața de teren în litigiu deoarece așa cum au arătat apelantele au moștenit întreaga suprafață de teren de la defunctul tată și respectiv soț pentru care s-a reconstituit proprietatea până la nivelul suprafeței de 0,30 ha din care arabil 0,15 ha și neproductiv 0,15 ha așa cum rezultă din adeverința provizorie nr.162 din_, verso, depusă la dosar la filele nr. 28.

Cât privește fondul cauzei lăsând la o parte revenirile succesive asupra acțiunii introductive trebuie reținut că expertiza efectuată în cauză este incompletă deoarece expertul invocă pe de o parte greșita documentație cadastrală depusă la dosar iar pe de altă parte invocă faptul că nu a avut timp să identifice și să studieze aceasta documentație pentru a putea formula concluzii certe. A se vedea punctul VI/1 al raportului de expertiză.

În altă ordine de idei examinând raportul de expertiză trebuie observat că parcelele de teren asupra cărora instanța a dispus predarea proprietății sunt cuprinse în mai multe numere topografice.

Din expertiza efectuată în cauză sunt identificate mai multe parcele de teren din care apelantele au deținut porțiuni până la suprafața de 1477 m.p. fără ca aceste suprafețe de teren să fie măsurate individual cu atât mai mult cu cât top. 213/2/2, 214/2/2, 215/2/2 și 216/2/2 sunt deținute și de alte persoane astfel că modul în care s-a dispus predarea proprietății de către prima instanță este greșit.

Apelantele nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiză deoarece acesta era incomplet și au apreciat că reclamantul ori instanța din oficiu va dispune clarificări cu privire la aceste neajunsuri.

Mai mult este de observat că în raportul de expertiză s-a identificat doar suprafața de 546 m.p. din terenul ce a făcut obiectul reconstituirii proprietății potrivit adeverinței depuse la dosar din care rezultă că reconstituirea poartă asupra unei suprafețe de 0,30 ha.

Trebuie remarcat că din această suprafață doar 0,15 ari este teren productiv restul fiind teren neproductiv și care practic echivalează cu suprafața de 1477 m.p. care face obiectul revendicării.

Această suprafață de teren neproductivă a fost de fapt o groapă amenajată de antecesorul apelantelor astfel explicându-se includerea ei în adeverința provizorie ca urmare a reconstituirii proprietății.

În subsidiar pentru clarificarea tuturor chestiunilor legate de identificarea corectă a imobilului apelantele solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei în rejudecare aceleași instanțe.

Reținând că reclamantul nu s-a conformat cererilor expertului de a depune la dosar extrasele de CF nr. 2457 și respectiv 105 apelantele conchid că în speță nu s-a putut realiza o expertiză pentru determinarea tuturor înscrierilor cu privire la proprietate.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor apelantelor și în considerarea efectului devolutiv al căii de atac, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a soluționat corect excepția legitimității procesuale active a reclamantului. Astfel s-a reținut corect că având calitate de titular al patrimoniului din care face parte pretinsul drept de proprietate asupra terenului în litigiu, O. D. are și calitate procesuală în cauză, existând identitatea necesară legitimității procesuale, între cel ce se afirmă titular al dreptului dedus judecății și cel ce a formulat acțiunea în justiție.

În această ordine de idei, tribunalul reține că prima instanță a analizat și interpretat corect dispozițiile art. 10 din Legea 215/2001, art. 20 alin. 1, art. 21 alin. 1-2 și art. 119 din aceiași lege.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele apelante cu privire la Sentința civilă nr. 322/_ a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 6/1995, prima instanță a pronunțat de asemenea o soluție corectă în sensul respingerii excepției.

În cauza din dosarul 6/1995 obiectul revendicării l-a constituit terenul în suprafață de 0,16 ha din locul numit "Suprahăitaș la grajduri";. În cauza de față obiectul revendicării este suprafața de 4000 mp din CF 50150 situată în același loc. Suprafețele revendicate diferă așadar, chiar dacă expertizele din cele două dosare relevă suprafața folosită de pârâte este aceiași cu cea folosită fără drept de autorul lor.

Astfel, chiar dacă se reține există între cele două cauze o identitate de obiect și cauză, identitatea de părți nu poate fi reținută. Practic pârâtele apelante au invocat excepția în scopul de a se constata că autorul lor B. Petru a fost anterior obligat la predarea în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului o suprafață aproape identică de teren pe același amplasament, fiind superfluă în opinia lor obligarea din nou a moștenitorilor autorului anterior obligat. Ceea ce omit pârâtele apelante în susținerea excepției este că reclamantul le-a chemat în judecată în prezenta acțiune reclamând că pârâtele i-au uzurpat la rândul lor dreptul de proprietate pretins, asemenea autorului lor. Pârâtele au fost chemate în judecată în considerarea propriilor lor acțiuni de uzurpare, nu ca moștenitori a autorului lor.

Sub un alt aspect, se constată că Sentința civilă nr. 322 a fost pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. 6/1995, la data de 30 iunie 1997. Potrivit art. 405 C.proc.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie, în cazul acțiunilor reale imobiliare în termen de 10 ani, termen care curge de la data la care poate fi pusă în executare titlul executoriu. În cazul în care titlul nu este pus în executare, acesta își pierde caracterul executoriu.

În acest caz, având în vedere faptul că termenul de 10 ani era împlinit la momentul la care a fost sesizată instanța de judecată cu cererea în revendicare care face obiectul prezentului dosar, hotărârea și-a pierdut caracterul executoriu, astfel că partea interesată, în condițiile în care dreptul de proprietate este un drept imprescriptibil, are posibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată fără a fi încălcată autoritatea de lucru judecat.

Reținând aceste aspecte, instanța constată că în mod corect a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

T. reține și împrejurarea că numerele topografice 212 și 213 menționate în Sentința civilă 322/_ au suferit dezmembrări ulterior pronunțării respectiv sentințe, astfel că posibilitatea concretă de punere efectivă în executare a Sentinței 322/1997 este negativ afectată.

Din atitudinea procesuală a pârâtelor apelante care invocă efectul pozitiv al unei sentințe din 1997 (defavorabilă autorului lor și lor însele) rezultă că acestea au remarcat că ar fi dificilă în prezent punerea în executare a respectivei sentințe, din cauza dezmembrărilor împotriva lor suferite de cele două topografice.

Și fondul cauzei a fost corect soluționat de către prima instanță în considerarea întregului probatoriu administrat.

Astfel reclamantul a făcut dovada că este titular al dreptului de proprietate înscris în CF 50156, al cărui obiect este terenul în suprafață de 9183 mp, identificat prin număr cadastral 50156, parte din acest teren, în măsura suprafeței de 1477 mp, fiind găsită de expertul cauzei, în folosința pârâtelor.

Dată fiind apartenența terenului la domeniul public, acțiunea în revendicare acestuia este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Pârâtele au ocupat fără titlu această suprafață de teren, expertul delimitând distinct parcela ce cuprinde terenul atribuit autorului lor conform Adeverinței de proprietate nr. 162/_ (pct. 1-2-9-10, fila 71), de parcela ce a fost identificată a fi al proprietarului revendicant (pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-2).

Reținând că pârâtele folosesc fără titlu din terenul reclamantului, suprafața de 1447 mp și raportat la suprafața totală revendicată de reclamant (4529 mp) prima instanță a admis în mod corect în parte acțiunea.

Și contextul juridic (legea aplicabilă) a fost corect stabilit de către prima instanță, raportat la disp. art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil, reținându-se că raportul juridic de proprietate are ca și părți pe titularul dreptului de proprietate, subiectul pasiv fiind nedeterminat, celui din urmă revenindu-i obligația generală și negativă de a nu aduce atingere dreptului real aparținând subiectului activ.

Având în vedere considerentele de mai sus, apelul va fi respins conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul

declarat de apelantele F. M. și B. M., ambele domiciliate în D. str. P. D. B. nr. 4 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 458/_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești jud. M. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE		J. ECĂTOR			GREFIER
P. M. B.	W.	D.	M.	C.

Red.: W.D./_

T.red.: M.C./_ /5 ex. Com. 3 ex.

J. ecător la fond: E. M. S.

← Decizia civilă nr. 75/2013. Revendicare imobiliară		Decizia civilă nr. 3393/2013. Revendicare imobiliară →

Decizia civilă nr. 232/2013. Revendicare imobiliară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 232/2013. Revendicare imobiliară