Decizia civilă nr. 3503/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3503/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel Cluj Judecători: A C.
A. | -T. N. | |
Grefier | : S. | -D. G. |
S-a luat | în examinare, | în vederea pronunțării, recursul declarat de |
reclamanții A. | E. și A. | K. P. împotriva deciziei civile nr. 261/_ , |
pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ *, privind și pe pârâții M.
S. PRIN P., C. LOCAL AL M. S., P. M. S., G._ PECTORATUL Ș. S. și intervenientul A. I. G., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2013,când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei S., reclamantul A. P. Richard a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. S. prin primar, P. Județului S., C. Local al M. S., cu sediul în M.
S., strada S. B., nr. 2, județul S., G. nr. 37 S., cu sediul în M.
S., strada N. T., nr. 25, județul S., I. Ș. Județean S., cu sediul în M.
S., strada B., nr. 2, județul S., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților să - i lase în deplină proprietate și posesie imobilul construcție și teren situat în S., strada N. T., nr. 25, înscris în Cf nr. 8379, având nr. top. 3152/1/_ /1/1/3/1, transcris ulterior în CF S. nr. 4.
.
Ca urmare a decesului reclamantului inițial A. P. Richard acțiunea a fost continuată de succesorii acestuia K. P. A. (decendent) și E. A. ( soție supraviețuitoare) cu domiciliul procesual ales în B., str. Eforiei, nr. 8, etaj 1, apt. 6, sector 5, la Cabinet Individual de Avocat "Gheorghiu D. E. " conform precizării acțiunii depuse la dosarul de rejudecarea la fila 125.
Prin sentința civilă nr. 4957 din_ pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._
s-a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de P. mun. S., sens în care s-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală cererea de chemare în judecată formulată la data de_ de reclamantul A. P. Richard împotriva Primăriei Mun. S. .
S-a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul
I. Ș. Județean S. sens în care s-a respins ca fiind introdusă împotriva
unei persoane lipsite de calitate procesuală acțiunea civilă formulată de reclamantul amintit față de pârâtul menționat în aliniat.
S-a respins acțiunea civilă formulată, ulterior completată de reclamant împotriva pârâților C. Local al mun. S., Grădiniția nr. 37.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta I. G. A., soția supraviețuitoare a defunctului Carol Ludwig
A. .
Prin decizia civilă nr. 521 din_ pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._
s-a admis apelul declarat de reclamantul A. P. Richard împotriva sentinței civile nr. 4957/_ pronunțată de Judecătoria Sibiu, care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 695/2012 a Judecătoriei S. s-a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul I. Ș. Județean S. ; s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta I. G. A., soția supraviețuitoare a defunctului Carol Ludwig A. ; s-a respins acțiunea civilă precizata și continuata de reclamanții K. P. A. și E. A. în calitate de succesori ai numitului A.
P. Richard, împotriva pârâților M. S. prin primar, P. Județului S., C. Local al M. S., G. nr. 37 S., I. Ș. Județean S. .
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că imobilul situat în
M. S., strada N. T., nr. 25, județul S. a fost evidențiat în CF 3545
S., fiind transcris în CF 8379 S. sub A + 1 nr. top._ /1 casă cu etaj și curte pe strada Rosenfeld, nr. 25 din S. . Primii proprietari tabulari sunt A. Carol și soția sa născută Konnerth Lotte în virtutea încheierii cf 1538/_, bază fiind contractul de vânzare cumpărare din_ (B-1,2 ).
După decesul proprietarului tabular A. Carol cota sa de lA se transmite în baza certificatului de moștenitor 12596/1934 al Judecătoriei S. în favoarea lui A. Carol, Baumann Șarlotta, născută A., A. Richard, conform
încheierii de carte funciară nr. 9532/_ .
În baza contractului de donație din_, se intabulează dreptul de proprietate în cote egale de 1/3 în favoarea lui A. Carol, Baumann Charlotte (născută A. ), A. Richard (B - 7,8,9) conform încheierii de carte funciară nr. 4098/_ .
În baza Decretului nr. 92/1950, conform încheierii de carte funciară 1428/_ se intabulează cu titlu de drept naționalizare întregul imobil în favoarea Statului Român reprezentat prin Sfatul Popular al Orașului S. prin ILL ( B - 10 ).
Temeiul dobândirii dreptului de proprietate de către I. ui Ș. al Județului S. și temeiul înscrierii în cartea funciară este, conform mențiunilor din încheierea de intabulare, Legea învățământului nr. 84/1995, art. 14, 45 și 81 din Decretul lege 115/1938 ( fila 128 dosar).
Ulterior, în baza Ordonanței de Urgență nr. 30/2000 și a încheierii de intabulare nr. 4128/2001 imobilul a fost intabulat în favoarea Domeniului P. al M. S. . Actul normativ menționat a modificat art. 166 din Legea
învățământului și a introdus alin 4 * 1 prin care s-a prevăzut că terenurile și clădirile în care își desfășoară activitate unitățile de învățământ preuniversitar_ fac parte din domeniul public al municipiilor _. în baza dispoziției legale de mai sus, în baza actelor depuse la dosar la file 24-27 s-a operat în cartea funciară transferul dreptului de proprietate de la I. ui Ș. al Județului S. la M.
S. - Domeniu P. .
Cu privire la actul normativ care stă la baza intabulării imobilului în favoarea M. S. - domeniu public, prin Legea 113 din 14 martie 2002, în vigoare din data de_ s-a respins Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30
din 14 aprilie 2000 pentru modificarea și completarea art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995. Instanța a constatat astfel că actul normativ care a stat la baza intabulării în CF a dreptului de proprietate a fost desființat.
În prezent, imobilul este folosit de pârâta I. ui Ș. al Județului S.
-G. nr. 37 S. .
Actele de stare civilă justifică calitatea reclamanților de succesori ai proprietarului tabular A. Carol, aspect necontestat de pârâți.
Cu privire la excepția invocata de pârâtul I. ui Ș. al județului S. ," având în vedere împrejurarea ca pârâtul I. Ș. al Județului S. este posesor al imobilului, fiind înscris în cartea funciară conform celor reținute mai sus, iar, în lumina depozițiilor Legii 113 din 14 martie 2002 care a respins OUG 30/2000, ce a stat la baza intabulării în CF a M. S. - Domeniul P., este și proprietar tabular al imobilului, instanța a apreciat că nu este fondata excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 137 C.p.c a respins-o.
Pe fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea formulata și precizată de reclamanți nu este fondată.
Reclamanții solicita a se face o comparare a titlurilor celor doua părți, respectiv titlul sau despre care spune ca este mai preferabil - autoarea sa dobândind proprietatea prin vânzare cumpărare, fiind înscrisă in CF si titlul pârâtei M. S. OUG 30/2000, înscris în CF.
Din studiul mențiunilor de CF. rezulta ca după preluarea imobilului de la autorii reclamanților de către Statul Român, acesta si-a înscris in CF. dreptul de proprietate, apoi, imobilul a intrat în proprietatea I. ui Ș. al județului S.
, pârât in cauză, care și-a înscris in c.f. dreptul de proprietate in baza decretului lege 115/1938, înscrierea fiind constitutivă de drepturi. După aceasta înscriere, ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 30/2000 și a încheierii de intabulare nr. 4128/2001 imobilul a fost intabulat în favoarea Domeniului P. al M. S. . Titlul care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate în favoarea M. S. a fost desființat ulterior prin respingerea ordonanței conform Legii 113 din 14 martie 2002.
Instanța a apreciat că nu se poate ca, in urma comparării titlurilor intr-o acțiune in revendicare, când ambele părți fac dovada proprietății asupra aceluiași imobil, să se dispune radierea din c.f. a dreptului de proprietate al subdobânditorului si înscrierea in C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului, fără o rectificare a mențiunilor succesive din c.f. referitoare la înscrierea Statului Român si la înscrierea dreptului pârâtei, rectificare ce nu este posibilă decât in urma desființării titlului subdobânditorului, adică al pârâtei conform dispozițiilor decretului lege 115/1938. Or, compararea titlurilor de proprietate al unor subiecți diferiți asupra aceluiași imobil poate fi efectuată numai între titluri deopotrivă actuale și deopotrivă valabile.
Cum titlul antecesorului reclamantului nu mai este actual și consecutiv, nici valabil în momentul de față, el nu poate fi comparat cu titlul pârâtei înscris în CF. Mai mult, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, o astfel de acțiune în revendicare ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților și securității raporturilor juridice.
Imobilul in cauza face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de Legea 10/2001, autorul reclamanților apelând si la beneficiile acesteia, însă fără respectarea termenelor legale, sens în care prin dispoziția nr. 78 /_ emisă de P. ul M. S. s-a respins notificarea ca fiind formulata în afara termenului de prescripție( file 34-35). Soluția a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 6028 din dosar_ prin
respingerea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 168/2008 a Curții de Apel Alba Iulia.
Atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond, dacă și pârâtul din acțiunea în revendicare, nu are la rândul său, un bun în sensul Convenției, o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul ; o speranță legitimă în același sens dedusă din dispozițiile legii speciale, emisă cu o jurisprudență constantă pe acest aspect - dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului cu valoarea actuală de circulație a imobilului.( L. și Faimblat c/a României și Gingis c/a României).
Or, în prezenta cauză temeiul dreptului I. ui Ș. Județean este chiar legea învățământului, legea 84/1995.
În baza considerentelor de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a respins ca nefondata acțiunea în revendicare precizata și continuata de reclamanții K. P. A. și E. A. .
Prin decizia civilă nr. 261 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ * s-au respins apelurile declarate de reclamanții A. K. P. și A.
și de pârâtul I. Ș. Județean S., împotriva sentinței civile nr. 695/2012 a Judecătoriei S., pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelul reclamanților este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
I. Ș. Județean S. nici nu avea nici un motiv să conteste titlul reclamantei, de vreme ce aceasta nu a avut niciodată vreun titlu asupra imobilului, acesta fiind preluat de statul român de la bunicii săi, în anul 1964, în baza D. 92/1950.
Pârâtul M. S. a depus întâmpinare la instanța de fond(f.l8, f. 159 dos. fond), solicitând respingerea acțiunii. întâmpinarea a fost formulată de
M. S., chiar mai înainte de a fi chemat în judecată, întrucât pârâta Primăria Sibiu nu are personalitate juridică. După chemarea acestui pârât în judecată, a depus din nou întâmpinare pârâtul M. S., exprimându-și punctul de vedere cu privire la fondul acțiunii formulate de reclamantul inițial.
Instanța de fond nu a evitat să se pronunțe pe fond, ci a soluționat corect fondul cauzei, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate. în mod corect a reținut instanța că nu au fost atacate încheierile de întabulare prin care imobilul a trecut în proprietatea statului, apoi a I. ui Ș. Județean S., chiar dacă acestea au fost date în baza unor legi.
Este adevărat că nu se putea cere pe calea acțiunii civile anularea unor texte de lege, însă reclamanții au pierdut din vedere dispozițiile legii 7/1996 cu privire la rectificarea cărții funciare în cazul nevalabilității titlului care a stat la baza intabulării.
Instanța de fond nu se putea pronunța cu privire la lipsa valabilității titlului câtă vreme nu s-a formulat un astfel de capăt de cerere, întrucât potrivit art. 129 al.6 c.pr.civ. judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecății.
Dreptul de proprietate al pârâtului este unul actual și valabil, câtă vreme nu s-a contestat nevalabilitatea înscrierii și nici a titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea. Apoi, potrivit art. 480 C.civ.în vigoare la data introducerii acțiunii, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În sistemul de publicitate prin cărți funciare proprietar este cel intabulat în cartea funciară, dreptul de proprietate se dovedește cu
înscrierea în cartea funciară. Potrivit art. 30 din Legea 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile acestei legi, în folosul unei
persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. în speță, reclamanții nu sunt proprietari ai imobilului, nu sunt intabulați în CF, nu fac dovada unui titlu de proprietate actual și valabil, astfel că cererea lor de a fi obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie un imobil al căror proprietari nu sunt ei, este total neîntemeiată.
Nu se putea face nici o comparație de titluri, câtă vreme reclamanții nu au nici un titlu care să poată fi comparat cu al pârâților. Antecesorii lor au pierdut titlul de proprietate prin preluarea imobilului de către stat, și nu l-au redobândit până la acest moment, nici nu au făcut nici un demers în acest sens în termenele prevăzute și prelungite de legea 10/2001.
Așa cum s-a arătat instanța de fond s-a pronunțat pe fondul acțiunii în revendicare considerând, așa cum a arătat, că reclamanții nu justifică nici un titlu asupra imobilului, chiar reclamanții recurenți afirmând că imobilul se află în prezent în domeniul privat al statului, deci nu în proprietatea lor.
Prevederile CEDO reținute de instanța de fond nu au fost invocate pentru a se apăra vreun abuz de drept, ci pentru a se justifica soluția pronunțată, care este legală și temeinică.
Afirmația instanței de fond că reclamanții nu au un bun în sensul convenției este pertinentă pentru că după preluarea la stat a imobilului, acesta nu a mai revenit niciodată în posesia și proprietatea foștilor proprietari și, cu atât mai puțin, a reclamanților, aceștia nu au obținut vreo altă hotărâre
judecătorească prin care să li se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului și nici nu au vreo speranță legitimă în acest sens.
Nu are nici o relevanță discuția dacă imobilul a intrat sau nu în circuitul civil, chiar dacă instanța de fond a reținut această împrejurare la pronunțarea hotărârii atacate. Nu de o astfel de împrejurare depinde soluția dată în cauză.
Sentința atacată este în concordanță cu jurisprudență ÎCCJ; exprimată în decizia nr. 33/2008, potrivit căreia în cazul acțiunilor de drept comun/având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv, concursul dintre legea specială /și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și CEDO, convenția are prioritate, cu condiția să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Prin acțiunea, formulată reclamanții solicită tocmai nesocotirea dreptului de proprietate al pârâtului, inducând, așa cum a reținut corect instanța de fond, un climat de insecuritate juridică.
Condițiile de admisibilitate a acțiunii de drept comun nu sunt îndeplinite, reclamanții nu sunt proprietari ai imobilului revendicat, dimpotrivă, pârâtul este nu numai posesor, ci este și proprietar al imobilului.
Instanța de fond a reținut corect că I. Ș. Județean S. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul legii nr. 84/1995, Legea învățământului, apoi prinț OUG nr. 30/2000 imobilul a fost intabulat în favoarea Domeniului P. al Mun. S., însă prin L. 133/2002 s-a respins ordonanța de urgență, ceea ce înseamnă că imobilul a rămas în proprietatea I. ui Ș., însă acesta nu a făcut demersuri pentru rectificarea cărții funciare în acest sens.
Față de toate aceste împrejurări instanța a constatat că sentința atacată este legală și temeinică.
În ce privește apelul declarat de pârâtul I. Ș. Județean S., a reținut că acesta nu justifică nici un interes în a promova prezenta cale de atac,
întrucât a câștigat procesul, acțiunea formulată fiind respinsă în contradictoriu
cu toți pârâții. Legitimare activă în apel are numai partea care a pierdut procesul, întrucât partea care a câștigat nu poate demonstra că i-au fost lezate drepturile.
În consecință, potrivit art. 296 c.pr.civ. instanța a respins apelurile și a păstrat sentința atacată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. E. și A.
K. P., recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia.
Prin încheierea civilă nr. 2/2013 Curtea de Apel Alba-Iulia a scos de pe rolul său cererea de recurs trimițând-o spre judecată Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia s-a dispus strămutarea judecării cauzei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj la data de_ sub același număr.
Prin recursul declarat de către reclamanți împotriva deciziei civile nr. 261/2012 a Tribunalului S. s-a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală.
Astfel cum se arată de către instanța de apel în motivare, ceea ce s-a solicitat de către reclamanți este compararea titlului lor de proprietate înscris în CF nr. 8379 cu cel al posesorului neproprietar, respectiv I. Ș. al
Județului S. și G. nr. 37 S. care și-a înscris dreptul de proprietate la data de_ în CF nr. 41662, neținând cont de faptul că este un imobil naționalizat preluat în mod abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.
În mod greșit se reține și faptul că imobilul se află în domeniul public al M.
S. .
I. Ș. al Județului S. și G. nr. 37 S. nu pot fi considerați
proprietari ai imobilului deoarece nu au avut niciodată titlu de proprietate, pe cale de consecință neputând fi vorba despre un imobil care se află în domeniul public.
O altă motivare greșită se referă la faptul că acțiunea formulată pe dispozițiile dreptului comun, din perspectiva CEDO ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților și securității raporturilor juridice în condițiile în care s- a apelat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 fără respectarea termenelor legale.
Prin decizia nr. 33/2008 pronunțată în interesul legii s-a arătat că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de către stat, cu sau fără titlu valabil în perioada_ -_ . Unele instanțe au admis acțiuni în revendicare în aplicarea art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție și prin interpretarea unor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauze contra României.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, atâta timp cât acest decret a fost abrogat și declarat abuziv prin prevederile Legii nr. 10/2001 fiind prezumat că toate operațiunile juridice efectuate cu privire la imobilul în litigiu sunt la rândul lor abuzive, abuzul de drept neputând produce efecte juridice.
În susținerea cauzei s-a invocat hotărârea pilot M. Atanasiu și alții contra României.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă o acțiune pe drept comun întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri anexate la filele 11-21 din dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., art. 480 Cod civil, Legea nr. 10/2001, art. 20 și art. 21 din Constituția României, art. 1 din
Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 6 din CEDO, hotărârea pilot M. Atanasiu și alții contra României.
S-au formulat întâmpinări de către pârâți.
Prin întâmpinarea formulată de către I. Ș. JUDEȚEAN S.
s-a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii pe drept comun, reclamanții nu justifică nici un titlu asupra imobilului, hotărârea atacată este în concordanță cu decizia în interesul legii nr. 33/2008.
Prin întâmpinarea formulată de către M. S. prin P. s-a solicitat de asemenea respingerea recursului declarat de către reclamanți.
În motivare s-a arătat în esență că reclamanții nu au un titlu care să poată fi comparat cu al pârâților. Antecesorii acestora au pierdut titlul de proprietate prin preluarea imobilului de către stat și nu l-au redobândit până la acest moment și nu au făcut vreun demers în acest sens în termenele prevăzute și prelungite de Legea nr. 10/2001.
În mod corect instanța a statuat că un demers judiciar care are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv nu poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea prevederilor instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun fiind suprimată.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului o astfel de acțiune ar aduce atingere dreptului de proprietate publică al pârâților și securității raporturilor juridice.
S-a formulat de asemenea întâmpinare și de către C. LOCAL AL M.
S. prin P., aceasta având același conținut ca și întâmpinarea formulată de către M. S. prin P. .
La data de_ pârâtul M. S. prin P. depune la dosar o precizare a întâmpinării prin care invocă excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei municipiului S. solicitând respingerea recursului ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând recursul declarat de reclamanții A. E. și A. K. P. împotriva deciziei civile nr. 261 din_ a Tribunalului S., Curtea reține următoarele:
În vederea soluționării recursului trebuie pornit de la conținutul deciziei în interesul legii nr.33/2008, invocată și de către instanța de apel, susținându-se însă în mod greșit că ar fi vorba despre jurisprudența ICCJ. Decizia în interesul legii are o altă valoare decât o soluție de speță pronunțată de ICCJ, regimul juridic al acesteia rezultând din prevederile art. 3307 alin.4 C.pr.civ. conform
căruia dezlegarea dată problemelor de drept prin aceasta e ste obligatorie pentru
instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
În analiza recursului în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, contrar susținerilor din cererea de recurs prin care s-a redat trunchiat conținutul deciziei, faptul că în ceea ce privește opțiunea între aplicarea legii speciale și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, nu poate fi acceptat punctul de vedere exprimat în sensul că există o astfel de opțiune. O asemenea interpretare este contrară principiului de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală-speciala generalibus derogant- și care pentru a fi aplicat nu trebuie prevăzut în fiecare lege specială.
Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă cât și anumite termene și condiții menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de către stat.
Relevant în ceea ce privește dreptul la opțiune este și că în decizia în interesul legii nr.33/2008 s-au reluat considerentele deciziei în interesul legii nr.
53/2007 prin care s-a statuat că: " Prin dispozițiile sale Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate, și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Legea nr.10/2001, în limitele date de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.";
S-a mai arătat în conținutul deciziei în interesul legii nr.33/2008 că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut utiliza această procedură în termenele legale, au deshisă calea acțiunii în revendicare, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință de către chiriași. Cu atât mai mult deci, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001, nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare întemeiate pe dispozițile dreptului comun având în vedere regula - electa una via - și principiul securității raporturilor juridice consacrat de jurisprudența CEDO.
În cauza dedusă judecății, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr.695/2012 a Judecătoriei S., autorul reclamanților a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, notificare soluționată însă în sensul respingerii ca fiind formulată în afara termenului de prescripție prin dispoziția nr.78/_ emisă de P. ul municipiului S., dispoziție atacată de către autorul reclamanților, menținută însă prin decizia irevocabilă pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr.6028/2008.
Rezultă deci cu evidență că prin promovarea acțiunii în evendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun se încearcă de către reclamanți a se obține ceea ce nu s-a reușit prin demersul pe care deja l-au finalizat, demers întemeiat pe prevederile legii speciale, Legea nr.10/2001.
Reclamanții solicită compararea titlului lor, conform înscrierii din C.F. nr.8379 S., în anul 1917, cu titlul pârâtului I. Ș. al județului S., ignorându-se preluarea făcută de către Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, apreciat a fi inapt de a produce transfreul dreptului de proprietate din patrimonial autorilor reclamanților în cel al pârâților.
În ceea ce privește titlul reclamanților, astfel cum s-a arătat și de către instanțele de fond, se apreciază că aceștia nu se pot prevala la acest moment de un titlu de proprietate valabil, care să poată fi comparat cu cel al pârâților.
În cazul reclamanților din acest dosar, astfel cum s-a precizat de către judecătorie, și apoi de către tribunal, avându-se în vedere decizia în interesul legii nr.33/2008, aceștia nu au un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, respectiv o hotărâre judecătorească anterioară prin care să li se fi recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, sau o speranță legitimă în acest sens, dedusă din dispozițiile legii speciale unite cu o jurisprudență constantă în acest sens. Reclamanții se prevalează numai de un drept de proprietate înscris în cartea funciară anterior anului 1945,trecut în favoarea Statului Român în anul 1964, în baza Decretului nr.92/1950, asupra căruia a fost apoi înscris un drept de proprietate în favoarea I. ui Ș. Județean S.
.. Deci simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă un bun actual și nici o speranță legitimă (cauza Poenaru împotriva României).
Având în vedere motivele pentru care s-a pronunțat soluția atacată, nu se pune nici problema încălcării accesului liber la justiție sau a dreptului la un proces echitabil, drepturi protejate într-adevăr de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar nu în mod absolut.
În ceea ce privește dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, acestea sunt asigurate în cadrul procedurii judiciare prevăzute de Legea nr.10/2001. Curtea Europeană a decis că dreptul de acces la justiție este compatibil cu anumite limitări, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
În cuprinsul deciziei în interesul legii nr.33/2008 se arată în acest sens că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului este una efectivă.
Astfel cum s-a reținut și de către instanțele de fond, prin acțiunea formulată reclamanții urmăresc redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin invocarea unor dispoziții de drept comun interne(inclusiv art.480 C.civ.), a unor prevederi constituționale și din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care reclamanții au înțeles deja să valorifice și dispozițiile legii speciale puse la dispoziția lor în acest sens.
În jurisprudența CEDO s-a afirmat în mod constant( a se vedea în acest sens cauza Păduraru contra României) că prin Convenție, art.1 din Protocolul nr.1, nu se impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția. Soluția aleasă de către Statul Român în acest sens este cea care rezultă din Legea nr.10/2001, reclamanții neputând ignora această opțiune a Statului Român în materia retrocedării imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989. Existența unor termene și condiții prevăzute de această lege specială sunt de asemenea măsuri compatibile cu prevederile Convenției raportat la principiul securității raporturilor juridice civile.
În ceea ce privește implicațiile Hotărârii pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții contra României la data de_, se apreciază de către Curte că din conținutul acesteia nu se poate desprinde ideea susținută de către reclamanți, în sensul că prin aceasta sunt obligate instanțele de judecată la restituirea proprietăților preluate în mod abuziv de către Statul Român foștilor proprietari, și în cazul în care acțiunile sunt întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
Se impune a se menționa și faptul că jurisprudența ICCJ referitoare la această problemă de drept este în același sens ( a se vedea decizia civilă nr.1831/2011, decizia civilă nr.1383/2011).
Referitor la excepția invocată de către pârâtul M. S. prin întâmpinarea depusă la dosar la data de_, aceea a lipsei capacității
procesuale a Primăriei municipiului S. se constată că aceasta a fost deja soluționată irevocabil în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr.521/2010 a Tribunalului S., în cel de-al doilea ciclu procesual judecata nemaidesfășurându-se și în contradictoriu cu această pârâtă.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu 312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. E. și A. K. P. împotriva deciziei civile nr. 261 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. E. și A.
K. P. împotriva deciziei civile nr. 261 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
D. | -L. B. A. | C. | A. -T. N. |
Grefier,
S. -D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: D. Teofilia Luca, G. Comanita Jud.fond: L. Aurelia Popescu
| ← Decizia civilă nr. 240/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 75/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
