Decizia civilă nr. 233/2013. Partaj judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.
SECȚIA I CIVILĂ DOSAR NR. _
DECIZIA CIV ILĂ nr. 233/R/2013Ședința publică din data de 22 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | - I. | B. | , judecător |
JUDECĂTOR: M. | L. | B. | |
JUDECĂTOR: G. | C. | F. | , președinte de secție |
GREFIER: N. | G. |
S-a luat în examinare recursul civil declarat de intervenienții în nume propriu C.
M., C. O. împotriva sentinței civile nr. 74/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții C. M. și C.
O. asistați de avocat Petra V. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul reclamantului-intimat A. LS, avocat S. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul-intimat și pârâții-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurenților, avocat Petra V., arată că nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat S. M., nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Nemaifiind cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.
Reprezentantul recurenților, avocat Petra V., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulată în scris, în principal admiterea recursului în baza dispozițiilor art.
312 alin. 3 teza II C.proc.civ., casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului; în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat S. M., solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs potrivit chitanței de plată a onorariului de avocat, pe care o depune la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 74/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul
A. LS în contradictoriu cu pârâții S. M. , S. M. , S. L. , F. V. , C. S. , C. M. , O. A. , C. S. , C. O. , SS , B. F. E. M. , S. N. , O. V. , P. V. , P. G. , P. O. ,
G. M. , G. S. , G. V. , G. Octavia, DS , P. L. , C.
V. , C. Z. și în consecință s-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului cu privire la terenul în litigiu în raport cu cotele de coproprietate, potrivit documentației tehnice (completare) întocmită de expert R. G. I. - tabel de mișcare parcelară nr. 2, cu corectura adusă de instanță, atribuindu-se reclamantului A. LS lotul format din terenul cu nr. top nou 722/1, în suprafață de 792 mp, fânaț și arabil în extravilan în ridul Cubav; s-a luat act de faptul că nu s-au pretins sulte compensatorii de ceilalți copartajanți și nici nu se impune plata de sulte; s-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului astfel atribuit, pe numele reclamantului, potrivit documentației tehnice susmenționată, tabel de mișcare parcelară nr. 2, corectat de instanță în sensul consemnării la rubrica ,,Situația actuală. Nr. topo’’ a nr. top 722 în loc de 772 cum din eroare s-a consemnat, precum și la rubrica ,,Situația
viitoare’’, în sensul consemnării la ,,Nr.topo’’ a top noi 722/1, 722/2 și 722/3, în loc de nr. top noi 772/1, 772/2 și 772/3, cum greșit s-a consemnat, urmând ca terenurile cu nr. top noi 722/2 și 722/3 să rămână înscrise pe vechii proprietari tabulari cu excepția reclamantului.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienții C. O. și C. M. (a lui Sabin, zis și Silviu) în contradictoriu cu reclamantul și ceilalți pârâți susmenționați și cu pârâta C. Z. astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 225, având ca obiect uzucapiune, validitate antecontract vânzare-cumpărare și pronunțare hotărâre care să țină loc de act autentic, succesiune, partaj și intabulare în CF drept de proprietate.
S-a respins ca neîntemeiată cererea intervenienților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost obligați intervenienții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1030 lei cheltuieli de judecată.
S-a luat act de faptul că s-a admis excepția tardivității modificării cererii de intervenție în interes propriu, ridicată de reclamant, respingându-se modificarea cererii de intervenție.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că terenul în litigiu este situat în extravilanul comunei Ș. între vecinii Chișnar Aurel, I. ș O., Scripeț V., P. V., Danci Petrică, S. Ionel, N. V., G. Flaviu și o altă parcelă aflată în prezent în folosința intervenienților C. O. și M., potrivit identificărilor efectuate de expert R. I. în documentația tehnică (completare) de la filele 166-188.
Cu date de carte funciară terenul se identifică cu cel înscris în CF 25458 Ș., (provenit din conversia de pe hârtie a CF 330), top 722 și are suprafața totală de 1660 mp din care, în folosința actuală a intervenienților C. O. și C. M. se află suprafața de 1585 mp.
Potrivit extrasului de carte funciară, proprietari tabulari ai acestui teren sunt numiții S. M. și S. Palagea (n. G. ), în cotă de ½ părți și reclamantul A.
S. în cotă de ½ părți.
Pârâții (cu excepția pârâtei C. Z. ) sunt succesorii proprietarilor tabulari S.
și S. Palagea (n. G. ), așa cum rezultă din adeverința nr. 3903/_ eliberată de Primăria comunei Ș. .
Reclamantul la rândul său este fiul numitei A. R. M. care, așa cum rezultă din coala desfășurată de carte funciară, în anul 2005, pe cale notarială a dezbătut succesiunea după antecesorii săi G. S. Pantelimon, respectiv după proprietarii tabulari G. Timoftei și G. Octavia născută D. .
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu concluziile documentației tehnice, instanța a reținut că în fapt terenul în litigiu s-a aflat în întregime în folosința părinților intervenienților, numiții C. Silviu (Sabin) și C. Z., care l-au dobândit de la coproprietarul tabular G. Timoftei, prin cumpărare.
La acea dată, G. Timoftei, așa cum s-a consemnat mai sus, împreună cu soția sa avea calitatea de coproprietar tabular pentru cota de ½ părți din întregul teren.
Din aceleași probe, instanța a reținut că pentru jumătate din terenul în litigiu, intervenienții au solicitat să se constate validitatea unui antecontract de vânzare- cumpărare încheiat cu proprietarul tabular G. Timoftei.
Numai că intervenienții nu au depus la dosar, ad probationem, înscrisul a cărui validitate s-a solicitat să se constate în cauză, invocând că acesta a dispărut în anul 1974 când casa veche existentă pe teren s-ar fi surpat. Această susținere s-a făcut atât prin cererea de intervenție, cât și în fața instanței astfel cum s-a consemnat în încheierea din data de_ .
Reclamantul la rândul său a invocat faptul că nu deține actul de vânzare- cumpărare invocat de intervenienți (ca succesor al coproprietarului tabular G. Timoftei) și că un astfel de act nu există pentru că nu s-a încheiat vreodată.
În acest context, instanța a avut în vedere prevederile art. 1198 din vechiul Cod civil, în vigoare la data sesizării instanței.
Astfel, intervenienții aveau obligația să depună la dosar actul sub semnătură privată a cărui validitate o solicită în cauză, pentru probațiunea pretenției lor, cu o
singură excepție respectiv, dacă titlul care le servea ca dovadă scrisă a fost pierdut din cauză de ,,forță majoră neprevăzută’’.
Numai că, în speță, intervenienții au invocat dispariția înscrisului cu prilejul pretinsei surpări a casei vechi de pe terenul în litigiu, intervenită în anul 1974 însă, prin niciun mijloc de probă, intervenienții nu au dovedit susținerile lor. Mai mult decât atât, niciunul din martorii audiați chiar la cererea intervenienților nu a avut cunoștință și nu a știut ca, de-a lungul timpului, vreo casă a intervenienților ori a antecesorilor lor să se fi prăbușit.
În consecință, intervenienții nu au dovedit forța majoră invocată în cauză pentru imposibilitatea depunerii la dosar, ad probationem, a înscrisului sub semnătură privată invocat. Urmare a acestui fapt, instanța nu a putut reține caracterul de antecontract de vânzare-cumpărare a acestui înscris, în lipsa acestuia ori, în cazul nedovedirii forței majore invocate și nici caracterul de început de dovadă scrisă în lipsa acestui act.
Pe cale de consecință, cererea de constatare a validității antecontractului de vânzare-cumpărare, obiect al cererii de intervenție a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Pentru cealaltă jumătate de teren pentru care intervenienții au invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către părinții lor C. Sabin și C. Z., cererea este de asemenea neîntemeiată.
Pentru a reține în acest fel instanța a avut în vedere că, prin cererea de intervenție, intervenienții au invocat uzucapiunea de 30 de ani, prevăzută de art. 1452 și următoarele din Decretul-lege nr. 115/1938, de către părinții lor C. Sabin (Silviu) și C.
Z. .
Condițiile prevăzute de lege pentru instituția acestei uzucapiuni nu au fost dovedite în cauză.
Astfel, pentru această jumătate de teren intervenienții au invocat joncțiunea posesiei părinților lor cu folosința proprietarului de carte funciară G. Timoftei ce excede cotei tabulare a acestuia. Cu toate acestea, prin niciun mijloc de probă nu s-a făcut în cauză dovada datei la care G. Timoftei ar fi început să folosească în mod exclusiv, în mod public, pașnic, netulburat și sub nume de proprietar, suprafața de teren ce excede cotei sale tabulare, fapt absolut necesar în cauză câtă vreme raportat la momentul de început al primei posesii exercitată, se stabilește legea aplicabilă uzucapiunii.
În cauză, din declarațiile martorilor, instanța a reținut că antecesorii intervenienților, numiții C. Silviu și S. au intrat în folosința terenului în litigiu (în întregime) în anul 1956, folosință pe care au continuat-o până la data de 18 aprilie 1964 când C. Silviu (Sabin) a decedat după care, posesia a fost continuată până în prezent de mama intervenienților, numita C. Z. .
Astfel, termenul prescripției achizitive de 30 de ani, chiar dacă s-ar calcula începând cu perioada de început al primului război mondial, s-ar împlini în jurul anului 1970, când, potrivit probelor administrate posesia asupra terenului în litigiu a fost exercitată exclusiv de C. Z., soțul acesteia fiind decedat din anul 1964.
În consecință, petitul de uzucapiune de 30 de ani de către C. Z. și soțul ei C. Silviu este neîntemeiat.
Din acest punct de vedere se mai impune precizarea faptului că, pentru uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de art. 1452 și următoarele cod civil austriac legea nu cere existența vreunui just titlu.
S-a reținut că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de părți, motiv pentru care s-a analizat petitul de uzucapiune de către C. Silviu și S. și raportat numai la posesia exercitată de aceștia începând cu anul 1956.
În consecință, chiar dacă s-ar reține că prima posesie aplicabilă în cauză a început în anul 1956, petitul de uzucapiune de către C. Silviu și C. Z. este neîntemeiat.
Din acest punct de vedere instanța a reținut faptul că uzucapiunilor începute în anul 1956 le sunt aplicabile doar dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Prevederile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu sunt dovedite, nefiind dovedit în speță că înscrierea în cartea funciară a proprietarilor tabulari s-a făcut fără cauză legitimă.
Pentru uzucapiunea reglementată de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este necesară îndeplinirea în cauză a două condiții și anume trecerea unui termen de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și exercitarea posesiei în această perioadă în condițiile legii.
În speță, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, proprietarii tabulari S. M., S. Palagea, G. Timoftei și G. Octavia au decedat la data de 8 octombrie 1937, 9 martie 1960, 29 mai 1960 și 1 mai 1986.
În consecință, termenul prescripției achizitive s-ar fi împlinit, raportat la decesul ultimului proprietar tabular, la data de 1 mai 2006.
Din probele administrate în cauză (declarații de martori) rezultă faptul că în anul 2006 posesia a fost exercitată de către pârâta C. Z. despre care martorii au susținut că folosește terenul până în prezent, după decesul soțului ei.
Întrucât soțul ei C. Silviu a decedat cu mult înainte respectiv, în anul 1964, în niciun caz nu se poate susține că soții C. Silviu și C. Z. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, împreună, așa cum s-a solicitat să se constate în cauză.
În fine, s-a arătat că, în final, intervenienții au invocat că, de fapt, ei sunt cei care în urmă cu circa 30 de ani au primit terenul ca zestre de la părinții lor. Așa cum s-a consemnat mai sus, această susținere a fost calificată ca o modificare a cererii de intervenție fiind respinsă de instanță ca tardiv formulată raportat la data înregistrării acesteia.
În subsidiar, s-a reținut că, din declarațiile martorilor audiați, nu rezultă că numita C. Z. ar fi dat terenul ca zestre intervenienților, martorii susținând că după decesul lui C. Silviu, C. Z. a folosit acest teren până în prezent.
Câtă vreme nu s-a făcut dovada faptului că terenul în litigiu sau o parte din acesta s-a aflat în patrimoniul defunctului C. Silviu (Sabin) la data decesului acestuia, în baza art. 650 și următoarele din vechiul Cod civil, raportat și la art. 1 din Legea nr. 319/1944, în vigoare la data deschiderii succesiunii, s-a respins ca neîntemeiată și cererea de dezbatere a succesiunii după defunctul C. Sabin (Silviu).
Pe cale de consecință, câtă vreme intervenienții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate, cu titlu de succesiune, după tatăl lor, așa cum au invocat în cauză, este neîntemeiat și petitul de ieșire din indiviziune, în drept fiind aplicabile prevederile art. 728 și următoarele Cod civil, în vigoare la data înregistrării acțiunii și a art. 6731și următoarele Cod procedură civilă.
Deoarece din extrasul de carte funciară rezultă calitatea de coproprietar al terenului în litigiu în cotă de ½ părți, în baza art. 728 Cod civil în vigoare la data sesizării instanței și art. 6731și următoarele Cod procedură civilă s-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului potrivit documentației tehnice (completare) întocmită de expert R. G. I. (f. 166-188) - tabel de mișcarea parcelară nr. 2, cu corectura adusă de instanță, și s-a atribuit reclamantului terenul cu nr. top nou 722/1 în suprafață de 792 mp.
S-a avut în vedere la modalitatea de partaj dispusă, în mod exclusiv cota de coproprietate de ½ părți a reclamantului din imobilul în litigiu căreia îi corespunde în fapt o suprafață de 830 mp, reclamantului atribuindu-i-se un lot de 792 mp, corespunzător tabelului de mișcare parcelară nr. 2, astfel cum s-a solicitat de reclamant în cauză.
Reclamantul nu a pretins sulte compensatorii și având în vedere că diferența de suprafață este nesemnificativă, acestuia nici nu i se cuvine plata de sulte.
Nici ceilalți copartajanți, pârâți în cauză, nu au cerut sulte compensatorii.
În fine, în baza art. 44-46 din Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la data sesizării instanței, s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului astfel atribuit, pe numele reclamantului, potrivit documentației tehnice menționată, tabel de mișcare parcelară nr. 2 care s-a corectat în sensul consemnării la rubrica ,,Situația actuală. Nr. topo’’ a nr. top 722 în loc de 772 cum din eroare s-a consemnat, precum și la rubrica ,,Situația viitoare’’, în sensul consemnării la ,,Nr. topo’’ a top noi 722/1, 722/2 și 722/3 în loc de nr. top noi 772/1, 772/2 și 773/2 consemnate greșit, urmând ca terenurile cu nr. top noi 722/2 și 722/3 să rămână înscrise pe vechii proprietari tabulari, cu excepția reclamantului care a ieșit din indiviziune, având în vedere faptul că intervenienților li s-a respins cererea de intervenție.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea intervenienților de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 650 și următoarele, art. 728, art. 1198 din vechiul Cod civil, art. 1 din Legea nr. 319/1944, art. 27 și 28, art. 44 - 46 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 1452 și următoarele Cod civil austriac, art. 6731și următoarele Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs intervenienții¸ solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii de intervenție, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a devenit proprietar pe cale notarială, recent, fără ca recurenții să aibă cunoștință de acest fapt, deși erau posesori faptici.
Niciunul din actualii proprietari și nici antecesorii lor nu au folosit vreo palmă de pământ din anul 1956, iar actele întocmite de aceștia nu sunt opozabile intervenienților.
Instanța de fond a pornit de la o premisă greșită și anume de la faptul că antecesorul intervenienților, defunctul C. Silviu a decedat în anul 1964, deși în realitate acesta a decedat la data de 25 iunie 1994, conform certificatului de deces anexat.
Prin urmare, toate raționamentele instanței privitoare la respingerea cererii de intervenție motivat de faptul că antecesorul a decedat în anul 1964 își pierd valabilitatea. Excepția tardivității a fost greșit respinsă, deoarece, pe de o parte, atunci s-a constatat lipsa actului de vânzare-cumpărare, precum și decesul proprietarilor tabulari, iar pe de altă parte, prin acțiunea introductivă s-a solicitat constatarea uzucapiunii, pe
alte temeiuri.
Instanța de fond era obligată să dispună completarea probatoriului testimonial dacă se considera nelămurită ori să admită cererea de intervenție pe baza probelor existente.
La analiza uzucapiunii de 30 de ani s-a avut în vedere greșit anul morții defunctului C. Silviu, decesul antecesorului în anul 1964 reținut de instanță fiind singurul impediment în constatarea dobândirii dreptului de proprietate în favoarea antecesorilor intervenienților.
Uzucapiunea de 20 de ani s-a împlinit în persoana antecesorilor intervenienților în anul 1976.
Condițiile uzucapiunii erau îndeplinite și în persoana intervenienților, chiar dacă termenul de 20 de ani se calcula din anul 1986, întrucât aceștia și în prezent folosesc terenul în litigiu.
Folosința terenului de antecesorii intervenienților începând din anul 1956 rezultă fără niciun dubiu din înscrisul eliberat de Primăria Ș. în care terenul apare înscris în registrul agricol în anii 1956-1958, fiind făcută mențiunea "cumpărat arabil de 0,14 ha de la Timoftei G. ";.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 3 teza II C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 38).
Intimatul A. LS , legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 39) s- a opus admiterii recursului, solicitând obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că prin acțiunea introductivă și cererea de intervenție s-a stabilit cadrul procesual pentru ca fiecare parte să-și poată formula apărările.
Modificarea sau întregirea cererilor nu poate avea loc după primul termen de judecată.
Schimbarea motivelor de fapt și de drept cu privire la uzucapiune constituie o modificare de acțiune, astfel încât nefiind cuprinsă în situațiile de excepție prevăzute de art. 132 alin. 2 C.proc.civ., în mod corect instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de constatare a uzucapiunii întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Instanța de fond nu putea analiza temeinicia petitului de uzucapiune formulat prin cererea de intervenție prin prisma prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938,
deoarece prin intervenția formulată s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în persoana antecesorilor intervenienților în temeiul Codului civil austriac.
Întrucât s-a reținut tardivitatea intimatul nu a avut posibilitatea de a se apăra și administra probe pe uzucapiunea de 20 de ani.
Cu privire la temeinicia cererii de intervenție s-a arătat că uzucapiunea de 30 de ani întemeiată pe Codul civil austriac nu poate fi reținută, deoarece nu se cunoaște perioada în care terenul a fost folosit de G. Timoftei și soția sa.
Totodată, s-a arătat că deși se arată în cererea de intervenție că antecesorii au folosit peste 30 de ani, nu s-a invocat joncțiunea posesiei acestora cu posesia numitului
G. Timoftei și a soția sale.
În ceea ce privește cererea de validare, s-a arătat că intervenienții nu au dovedit forța majoră, astfel că nu au probat existența convenției de vânzare-cumpărare, aspect care în recurs nu s-a criticat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 132 C.proc.civ., art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând vreun temei care să ducă la casarea sau modificarea acesteia, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Recurenții au intervenit în proces, în nume propriu, la data de 29 decembrie 2010 (f. 21 dosar fond) solicitând constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de antecesorii lor C. Silviu (Sabin) și C. Z. prin uzucapiune asupra cotei de ½ părți, respectiv prin vânzare-cumpărare asupra celeilalte cote de ½ părți; validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1956, dezbaterea masei succesorale după defunctul lor tată și partajarea terenului între moștenitori, conform înțelegerii.
După admiterea în principiu la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011 (f. 104 dosar fond) instanța a pus în discuție probațiunea solicitată de părți, încuviințând-o în întregime, inclusiv sub aspectul dovedirii faptului relevat de intervenienți, acela al dispariției antecontractului de vânzare-cumpărare odată cu prăbușirea casei.
Ulterior, la data de 19 noiembrie 2012, prin notele de ședință depuse la dosar (f.
257 dosar fond) intervenienții au înțeles să invoce pe cale de excepție dobândirea de către aceștia a dreptului de proprietate prin uzucapiunea extratabulară de 20 de ani, prevăzută de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.
În mod corect și absolut procedural instanța de fond a calificat poziția intervenienților ca reprezentând o veritabilă modificare a cererii de intervenție inițială.
Teza apărării dreptului intervenienților pe calea excepției invocate a fost corect înlăturată de instanța de fond și nu poate fi adoptată nici de tribunal.
Intervenția în interes propriu nu reprezintă altceva decât intruziunea terțului în litigiul altora, fără vreo solicitare în acest sens din partea acestora.
Cererea de intervenție în interes propriu este o cerere de chemare în judecată. Ca prezumtiv titular al unui drept propriu, intervenientul principal nu poate avea în procesul civil în care a intervenit decât calitatea de reclamant.
Or, uzucapiunea pe cale de excepție, nu poate fi invocată decât de cel împotriva căruia se formulează pretenții, care nu este altul decât pârâtul.
Așadar, la data de 19 noiembrie 2012 intervenienții au înțeles să modifice obiectul cererii de intervenție (solicitând constatarea dobândirii de către aceștia și nu de antecesori a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 20 de ani), precum și cauza, adică temeiul de fapt și de drept care a stat la baza pretențiilor inițiale.
Având în vedere că cererea de intervenție în interes propriu, în forma sa inițială s- a promovat la data de 29 decembrie 2010, că modificarea acesteia sub aspectul obiectului și a cauzei a intervenit la data de 19 noiembrie 2012, adică după aproape 2 ani de la formularea pretențiilor inițiale, că în cauză nu poate fi reținută vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute de art. 132 alin. 2 C.proc.civ., în mod judicios instanța de fond a constatat tardivitatea modificării cererii de intervenție în interes propriu.
Nu poate fi reținută apărarea intervenienților din cadrul recursului declarat în sensul că până la acel moment nu putea fi realizată modificarea, întrucât numai atunci s-a constatat lipsa actului de vânzare-cumpărare și decesul proprietarilor tabulari.
Prin chiar cererea inițială de intervenție în interes propriu (f. 22 dosar fond) intervenienții au arătat că antecesorii acestora au cumpărat cota de ½ părți din teren printr-un act dispărut odată cu prăbușirea casei, astfel că încă de la acest moment cunoșteau inexistența actului doveditor.
Faptul că abia la data de 19 noiembrie 2012 intervenienții depun la dosar certificatele de deces ale celor 4 proprietari tabulari nu înseamnă că numai la acel moment aceștia au cunoscut faptul decesului.
Decesul proprietarilor tabulari Sângeorzan M. și Palagea, a căror cotă s-a pretins a fi uzucapată, a fost cunoscut de intervenienți încă de la momentul promovării cererii inițiale de intervenție, acest fapt rezultând din adeverința nr. 3903/_ (f. 24 dosar fond) depusă de intervenienți la dosar.
Nu se poate reține nici apărarea recurenților în sensul că tardivitatea nu poate opera, întrucât de la început s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, chiar dacă în baza altor temeiuri legale.
Este adevărat că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat, însă în cauză a avut loc nu doar o modificare de temei legal, ci chiar o modificare de obiect și de cauză, inițial solicitându-se constatarea calității de proprietari ai intervenienților prin moștenire legală (urmare a dobândirii proprietății asupra terenului de părinții intervenienților prin uzucapiune și vânzare-cumpărare și a transmiterii masei succesorale a defunctului C. Silviu), iar ulterior, constatarea calității lor de proprietari prin uzucapiune.
Cât timp au fost modificate limitele investirii instanței, în mod corect, existând opoziția părții adverse (reclamantul intimat) instanța de fond a analizat momentul până la care poate interveni modificarea.
În aceste condiții, reținându-se tardivitatea modificării cererii, pretențiile părților se analizează în raport cu acțiunea principală a reclamantului intimat și cu cererea inițială de intervenție în interes propriu.
Din probatoriul testimonial administrat (f. 139, 140 dosar fond) rezultă că antecesorii intervenienților, numiții C. Silviu și C. Z. au început posesia terenului în litigiu în anul 1956, aspect afirmat de altfel și de intervenienți.
Niciunul din martorii audiați nu a putut atesta teza susținută de intervenienți cu privire la prăbușirea casei și dispariția antecontractului de vânzare-cumpărare cu acest prilej.
Întrucât în cauză nu s-a probat dispariția antecontractului de vânzare-cumpărare a cărui validare s-a solicitat din cauză de forță majoră (surparea casei în anul 1974, așa cum s-a invocat) în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare- cumpărare, lipsind cerința ca antecontractul să fie valabil încheiat în forma scrisă cerută ad probationem.
Registrul agricol are valoare declarativă, fiind întocmit pe baza simplei declarații a părților, astfel că mențiunea din cuprinsul său ("cumpărat arabil 0,14 ha Timoftei G. ";
- f. 102 dosar fond, f. 8 dosar recurs) nu poate fi apreciată ca un început de dovadă scrisă.
În ceea ce privește cealaltă jumătate de teren, din depozițiile martorilor audiați nu rezultă data la care întreg terenul înscris în cartea funciară nr. 330 topografic 722 (proprietate tabulară a defuncților Sângeorzan M., Sângeorzan Palagea, G. Timoftei și G. Octavia - f. 223 dosar fond) a început să fie folosit de defuncții G. Timoftei și soția sa G. Octavia și nici data la care a încetat posesia acestora.
În cauză nu s-a invocat joncțiunea posesiei părinților intervenienților cu defuncții
G. Timoftei și G. Octavia, ci folosința terenului de către părinți împreună cu antecesorii lor.
Nu s-a reușit prin probatoriul testimonial probarea datei începerii posesiei de antecesorii părinților.
Momentul începerii posesiei este deosebit de relevant, întrucât în funcție de acest moment se stabilește legea aplicabilă uzucapiunii.
Singura dovadă certă este posesia exercitată de părinți începând cu anul 1956.
În condițiile în care nu se cunoaște momentul începerii posesiei de antecesorii părinților sau de persoanele care au folosit terenul anterior anului 1956 nu se poate stabili dacă în cauză operează sau nu uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de Codul civil austriac sau cea prevăzută de Codul civil român și nici data la care s-a împlinit termenul necesar dobândirii proprietății prin uzucapiune pentru a se stabili cu certitudine în persoana cui s-a împlinit termenul.
În aceste condiții nu are relevanță faptul că instanța de fond (pornind tocmai de la mențiunea făcută de intervenienți în cuprinsul cererii de intervenție cu privire la data decesului antecesorului lor, dată necorectată prin cererea depusă la dosar la data de _
- f. 225 dosar fond) a reținut ca dată a decesului defunctului C. Silviu data de 18 aprilie 1964 (care este de fapt data decesului defunctului C. M. l, tatăl defunctului C. Silviu) în loc de 25 iunie 1994 (f. 231 dosar fond; f. 5 dosar recurs).
Posesia începută de părinții intervenienților în anul 1956 exercitată de aceștia împreună până la decesul defunctului C. Silviu la data de 25 iunie 1994 este supusă dispozițiilor art. 27 și 28 ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Prevederile art. 27 nu sunt incidente, nefiind invocată și dovedită înscrierea fără cauză legitimă a dreptului de proprietate al proprietarilor tabulari.
Nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 28, care condiționează dobândirea proprietății ca urmare a posesiei pașnice, neîntrerupte, sub nume de proprietar timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular.
Fiind vorba de 4 proprietari tabulari termenul de 20 de ani începe să curgă de la decesul ultimului proprietar tabular, adică de la data de 1 mai 1986. Or, în anul 1994 tatăl intervenienților a decedat, astfel încât nu se poate reține dobândirea de către acesta împreună cu soția sa a dreptului de proprietate prin uzucapiune, cu consecința includerii imobilului în masa succesorală a defunctului și atribuirii către intervenienți, în calitate de moștenitori, așa cum s-a solicitat prin cererea inițială de intervenție în interes propriu.
Întrucât în mod corect s-a reținut tardivitatea modificării cererii de intervenție în interes propriu, aspectele invocate în cuprinsul cererii modificatoare, privitoare la dobândirea proprietății direct de intervenienți prin posesia de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual.
Soluția trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului testimonial nu poate fi dispusă în condițiile în care prima instanță a asigurat dreptul intervenienților să propună probele pe care le doresc și a încuviințat probațiunea solicitată de aceștia.
Nu se impunea ca instanța de fond să solicite completarea probațiunii, așa cum se pretinde în recurs, ci dimpotrivă revenea recurenților obligația de a solicita o eventuală suplimentare a probațiunii testimoniale în condițiile în care au cunoscut faptul că prin probatoriul testimonial administrat nu au reușit să probeze vânzarea-cumpărarea, respectiv data începerii posesiei de cei care au posedat anterior anului 1956.
Pe de altă parte, suplimentarea probațiunii în sensul audierii martorilor indicați în cererea de recurs, a fost solicitată la fondul cauzei pentru dovedirea uzucapiunii de 20 de ani împlinită în persoana intervenienților recurenți, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 15 ianuarie 2013 (f. 289 dosar fond). Or, în condițiile reținerii excepției tardivității, nu se impune administrarea vreunei probe în acest scop.
În baza considerentelor relevate și a textelor legale invocate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienți.
În temeiul art. 274, 277 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a recurenților și văzând interesul lor comun și legătura lor de rudenie (frați), tribunalul îi va obliga în solidar să plătească intimatului reclamant suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr. 64/_, depusă în original la dosar (f. 60).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții C. M. și C. O.
, ambii domiciliați în comuna Ș., nr. 22, județul Bistrița-N. împotriva sentinței civile nr. 74/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_ în dosarul nr. _
, pe care o menține ca legală și temeinică.
Obligă recurenții să plătească intimatului A. LS , domiciliat în comuna Ș. nr. 93, județul Bistrița-N. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
R. I. B. | M. | -L. | B. | G. | C. F. | N. | G. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
| ← Decizia civilă nr. 1136/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 422/2013. Partaj judiciar → |
|---|
