Decizia civilă nr. 2384/2013. Plângere încheiere carte funciară

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 2384/R/2013

Ședința publică din 17 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.

C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta S.C. I. P. I. B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 58/A/_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de petenta S.C. I. P. I. B. S.A. nu a fost timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului petentei recurente posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Curtea constată că prin memoriul de recurs (pe verso-ul f. 4 din dosar), petenta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării recursului, având în vedere că pentru termenul de judecată de azi, recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a achita pentru recurs o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare care se află la f. 14 din dosar, iar până la acest moment, recurenta nu a făcut dovada timbrării recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare, asupra excepției netimbrării recursului.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 21.002 din_ a Judecătoriei C. -Napoca, pronunțată în dosarul nr._

, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamanta SC I. P. I. B. S.A împotriva încheierii de carte funciară nr. 33392/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 21061/_ s-a respins cererea formulata de reclamanta SC I.

P. IMVESTMENTS B. S.A. cu privire la înscrierea dreptului de proprietate

asupra imobilului cu nr. cadastral 1044 înscris in CF nr. 51403 (provenita din CF nr. 5420 ) UAT Baciu.

În termen legal, reclamanta a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea nr. 33392/_ s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă.

În motivarea acestei soluții, OCPI-BCPI C. a reținut că pentru înscrierea dreptului de proprietate in cartea funciară, registratorul este dator să verifice îndeplinirea obligației de plata a impozitului, si in cazul in care nu se va face dovada achitării acestui impozit se va respinge cererea de înscriere pana la plata impozitului (art. 77¹ al. 6 C. fiscal, ultima teza). S-a făcut referire si la normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, art. 151² . De asemenea, s-C.pr.fiscala si art. 1093 C.civ. care se aplica in mod corespunzător.

Examinând înscrisurile existente în dosarul de carte funciară nr. 33392/_ instanța de fond a reținut că reclamanta SC I. P. I. B.

S.A. a dobândit dreptul de proprietate in urma executării silite a creditorilor ipotecari D. D. Julucu si D. D. prin adjudecarea la licitație a următoarelor imobile: - 1)teren arător in suprafață de 375 mp, identificat in CF nr. 51404 Baciu provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 5419, nr. cadastral 1043; 2) teren arător în suprafață de 378 mp, identificat cu CF 51403 Baciu provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 5420 nr. cadastral 1044;

3) teren arător în suprafață de 2/5 din 480 mp, identificat cu CF nr. 50624 Baciu provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare 5421, cu nr. top/cadastral 1045. Conform art. 516 C.pr.civ. actul de adjudecare încheiat in data de_ constituie titlu de proprietate al reclamantei si poate fi înscris in cartea funciară.

Însă, pentru înscrierea in cartea funciară trebuie îndeplinite anumite condiții, printre care si cea prevăzută de art. 77¹ al. 6 teza ultimă referitoare la plata impozitului datorat la transferul proprietății. Norma fiscală impune registratorului verificarea plății impozitului ca o condiție imperativă pentru înscrierea dreptului de proprietate.

Este adevărat că obligația de a achita impozitul revine contribuabilului, in cazul de față garanții ipotecari a căror bunuri au fost executate silit, dar norma indicată mai sus nu face nici o distincție in acest sens la momentul înscrierii dreptului de proprietate. Prin urmare, in mod corect s-a reținut de registratorul de carte funciară că, pentru a se putea efectua înscrierea dreptului, trebuie să existe la dosarul de carte funciară dovada achitării impozitului, indiferent cine îl achită in concret. Reclamanta nu a depus dovada achitării impozitului aferent transferului de proprietate, astfel că in mod corect s-a dispus respingerea cererii de înscrierea a dreptului de proprietate.

In mod temeinic s-a reținut incidența dispozițiilor HG nr. 44/2004 punctul

impozitului in cazul transferului de proprietate in urma executării silite. Norma impune obligația contribuabilului de a declara venitul la organul fiscal competent, iar in eventualitatea în care această obligație nu este îndeplinită, organul de executare sau cumpărătorul trebuie să solicite organului fiscal stabilirea deciziei de impunere.

Cu privire la susținerile reclamantei in sensul că prevederile art. 77 al. 6 din Codul fiscal nu se aplica in situația transferului dreptului de proprietate prin executare silită, instanța de fond nu le-a putut reține. Procedura stabilită de art.

vedere si impozitarea transferurilor efectuate ca urmare a procedurii executării silite. Nici nu se poate susține în mod întemeiat că persoana a căror bunuri au

fost executate silit nu obține un venit in urma transferului proprietății prin executare silită, deoarece, in speța de față, reclamanta a plătit un preț pentru adjudecarea imobilelor, sumă care a fost utilizată de garanții ipotecari la acoperirea unei părți din datoria garantată.

De asemenea, după cum s-a reținut si in încheierea de carte funciară contestată, faptul că debitori executați silit nu au achitat impozitul, nu este de natură a o împiedica pe reclamantă să-și exercite dreptul de proprietate. Potrivit actualei reglementări a publicității imobiliare cuprinse in Legea nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate nu are efect constitutiv ci doar efect de opozabilitate. Reclamanta, in calitate de proprietar si prima interesată în efectuarea înscrierii, are posibilitatea de a achita impozitul aferent transferului de proprietate urmând a se îndrepta apoi împotriva debitorilor acestei obligații, pentru recuperarea sumei achitate.

Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond, în temeiul art. 50 si 50¹ din Legea nr. 7/1996, a respins plângerea formulată de reclamanta SC I. P.

I. B. S.A. împotriva încheierii de carte funciară nr. 33392/_ .

Prin decizia civilă nr. 58/A/ din 06 februarie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._

s-a respins ca nefondat apelul declarat de petiționara SC I. P. I. B. SA împotriva sentinței civile nr. 21.002 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -Napoca, care a fost menținută în totul.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut că obligația de a achita impozitul pentru transferul proprietății aparține contribuabilului, respectiv debitorul din patrimoniul căruia este înstrăinat bunul, astfel încât este inutil să se răspundă motivelor de apel invocate de petiționară cu privire la titularul obligațiilor de plată a impozitului pe transferului proprietății.

Nu a putut fi primită susținerea apelantei potrivit căreia în situația in care transferul dreptului de proprietate are loc în urma executării silite, nu este datorat impozit pe transferul proprietății, câtă vreme art. 151^ 7 alin. ultim din HG 44/2004 se referă explicit la transferurile prin executare silită.

Așa cum a reținut corect prima instanță, și în cazul vânzării prin executare silită debitorul a obținut un venit, constând din prețul de adjudecare în sumă de

147.300 lei.

Lipsa dovezii achitării impozitului pentru transferul proprietății, constituie un impediment la admiterea cererii de înscriere, astfel cum rezultă din prev. art.77^1 alin 6 Cod Fiscal.

In speță, constatând acest impediment, singura soluție pe care o putea dispune registratorul de carte funciară era respingerea cererii de înscriere formulată de petiționara apelantă.

Instanța a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât soluția pronunțată este temeinică și legală.

Așa cum a reținut prima instanță, în calitate de terț interesat, petiționara poate să achite impozitul datorat de debitor, astfel încât cererea sa de înscriere să devină admisibilă, urmând ca ulterior să se îndrepte împotriva debitoarei pentru recuperarea sumei achitate în contul debitoarei.

Pentru motivele arătate în temeiul art. 295, 296 C.pr.civ. apelul a fost respins ca nefondat, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Împotriva acestei decizii, petenta S.C. I. P. I. B. S.A a declarat recurs

, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, petenta a învederat instanței că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Astfel, din interpretarea art. 1512lit. a din H.G. nr. 44/2004 rezultă că petenta, în calitate de adjudecatar al imobilului înscris în C.F. nr. 51403, nr.cad. 1.044, în baza actului de adjudecare din_ emis de către executorul bancar Negru Doru Romulus, nu are calitatea de contribuabil în sensul art. 771Cod fiscal deoarece dreptul de proprietate nu se transferă din patrimoniul adjudecatarului, ci în patrimoniul acesteia, astfel că obligația plății impozitului aparține fostului proprietar.

Potrivit art. 4 din Anexa 4 a Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor și al Ministrului Justiției nr._ /C/2008, decizia de impunere privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în situația în care transferul se realizează prin altă procedură decât cea notarială sau judecătorească este comunicată doar contribuabilului, fostul proprietar, nu și adjudecatarului, chiar și în situația în care respectiva decizie este emisă în baza documentației depusă de către adjudecatar.

Prin urmare, obținerea deciziei de impunere și plata acesteia nu sunt obligații ale adjudecatarului ci numai ale fostului proprietar. Întrucât decizia de impunere nu se comunică și adjudecatarului este evident că acesta nu este în măsură să o prezinte la Biroul de Carte și P. itate I. biliară și, cu atât mai puțin, nu are obligația de a o plăti.

Potrivit art. 1511din H.G. nr. 44/2004, după expirarea termenului de 10 zile în care contribuabilul (debitorul) avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, organul de executare silită sau cumpărătorul au numai obligația de a depune documentația aferentă transferului, astfel încât organul fiscal să poată emite deciziile de impunere pe numele contribuabilului, singurul care datorează impozit conform legii.

În speță, organul fiscal a fost înștiințat de transferul proprietății prin depunerea de către petentă, la organul fiscal competent, a declarațiilor fiscale și a actelor aferente adjudecării, fapt confirmat de certificatul fiscal în conformitate cu art. 254 alin. 5 din Codul fiscal.

Prevederile art. 771alin. 6 din Codul fiscal sunt prevăzute în Cap.

"Veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal";, astfel că obligația de plată a impozitului reglementată prin acest text de lege este condiționată de obținerea unui venit de către transmițătorul dreptului de proprietate la transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii. Or, în speță, transmiterea proprietății imobiliare s-a realizat de la debitor la adjudecatar în cadrul procedurii executării silite, astfel că persoana din patrimoniul căreia a fost transferat imobilul nu a obținut un venit rezultat dintr-un act la baza căruia să fi stat manifestarea sa de voință.

Eventualul refuz al înscrierii dreptului de proprietate pentru lipsa dovezii plății impozitului de către un terț constituie o atingere gravă a substanței dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât creează o stare gravă de incertitudine cu privire la dreptul de a dispune de bunul său întrucât exercitarea dreptului de proprietate este plasată sub condiția ca o altă persoană (fostul proprietar) să își îndeplinească obligațiile fiscale, fapt care ar putea să nu fie niciodată îndeplinit.

Pentru termenul de judecată din_, Curtea a dispus citarea petentei recurente la sediul social din B., B-dul DP, nr. 6A, etj. III, cam. 3.11, cu mențiunea de a timbra recursul cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat. (f.14)

Având în vedere că petenta recurentă nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de Curte, în ședința publică din_, instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de petentă.

În conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției nelegalei timbrări a recursului, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a recursului.

Astfel, potrivit art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Art. 9 din O.G. nr. 32/1995 stabilește că, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Având în vedere că petenta recurentă a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aferente recursului declarat și nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau de acordare a ajutorului public judiciar, ținând seama de faptul că petenta recurentă nu și-a îndeplinit această obligație procesuală, Curtea în temeiul art.

137 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, va anula ca netimbrat recursul declarat de petenta S.C. I. P. I. B. S.A împotriva deciziei civile nr. 58/A/ din 06 februarie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de petenta S.C. I. P.

I.

B.

S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A/ din 06 februarie 2013 a T.

ului

C.

pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

I. -D. C.

A. -A.

P.

C.

-M. CONȚ

GREFIER,

  1. -A. M.

Red.A.A.P./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D. V.P.

Jud.tribunal:C.V.Balint;V.G. .

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2384/2013. Plângere încheiere carte funciară