Decizia civilă nr. 264/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 264/R/2013

Ședința publică de la 12 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.

JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: C. -G. H.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe recurent D. E., recurent C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. și pe intimat C. locala de aplicare a fondului funciar de pe lângă P. municipiului C. -N., intimat P. I., intimat P. D., intimat P.

G., având că obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 16871 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având că obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 26 februarie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la această dată, pronunțarea hotărârii fiind ulterior amânată prin încheierile de amânare a pronunțării hotărârii din data de 5 martie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

A. cauzei de față, constată următoarele

Prin Sentința civilă nr. 16871 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte cererea precizata formulată de reclamanta D. E. în contradictoriu cu parații C. locala C. -N. de aplicare a Legii 18/1991, C. J. C. de aplicare a Legii 18/1991, P. I., P. D. și P. G. ; a fost obligată C. locala C. de fond funciar să întocmească documentația și să o înainteze Comisiei Județene

C. de fond funciar pentru emiterea titlului de proprietate în favoarea defunctei P. M. pentru terenurile în suprafața de 3928 mp înscris în CF 111 Someșeni nr. top 497/2 și pentru terenul de 5755 mp înscris în CF 755 Someșeni nr. top 875/26; a fost obligată pârâta C. locala C. de fond funciar să pună în posesie pe reclamanta și pe pârâții P. I., P. D. și P. G. cu privire la terenurile de mai sus; au fost respinse capetele de cerere de mai sus privind terenurile identificate în CF 1068 Someșeni nr. top 872/a/10 precum și în CF 666 Someșeni nr. top 136/3/13/1/1, 137 /3/13/1/1, 138

/3/13/1/1; au fost obligate pârâtele C. locala C. de fond funciar și C. Judetene C. de fond funciar să plătească reclamantei suma de 2300 ron cheltuieli parțiale de judecata reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Potrivit Certificatului de moștenitor de la f 5 în urma defunctei P. M., decedata la data de_, au rămas că și moștenitori reclamanta și pârâții P.

I., P. D. și P. G. .

La f. 6 exista adeverința 6011/_ din care reiese că defunctei P. M. i-a fost stabilit dreptul de proprietate potrivit Hotărârii Comisiei Judetene 80/29 oct 1991 pentru suprafața de 2,02 ha pevazută în tabelul anexa nr. 2A la poziția 6 P.

La data de_ sub nr. 8323 defuncta P. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele luate de CAP Someșeni în calitate de moștenitoare a soțului decedat P. G. .

Din copia registrului agricol aferent anilor 1959-1963 reiese că defunctul

P. G., antecesorul parților, a intrat în CAP cu o serie de terenuri în suprafața totala de 3,37 ha.

În ședința publica din data de_ f. 97 reprezentantul reclamantei a precizat cererea în sensul că revendica doar terenurile identificate în raportul de expertiza depus la dosar, acesta fiind deci obiectul cererii de chemare în judecată.

La dosar exista raportul de expertiza în discuție, întocmit de inginer expert D. M. obiectul cererii făcându-l deci un număr de 4 terenuri și anume terenul de la Patarit în suprafața de 4200 mp care se identifica potrivit expertizei în CF 111 Someșeni nr. top. 497/2 f 68 în suprafața de 1 iugăr și

584 stj.p. proprietari tabulari fiind în cote de ½ parte fiecare P. Suzsanna căsătorita cu Biji Jeromos și antecesorul parților P. G. .

Apoi terenul Ghera în suprafața de 5755 mp care apare înscris în CF 993 Someșeni cu nr. top 872/a/14 în suprafața de 1 jugar și 800 stă f66,85 proprietari tabulari descendenții lui P. Ilie a R. lui.

Următorul teren este Fânațe de 5755 mp teren care se identifica în CF 755 Someșeni nr. top 875/26 în suprafața totala de 2 iugăre având că proprietari tabulari în cote de cate ½ parte pe B. V. și P. G. și P. M.

.

Ultimul teren este unul intravilan situat pe strada Ion I. de la Brad nr. 27 solicitat fiind suprafața de 1928 mp cu destinația gradina și pe care expertul l-a identificat în CF 666 Someșeni, având nr. top 136/3/13/1/1, 137 3/13/1/1, 138/3/13/1/1 având că și proprietari tabulari pe numiții Gabor Ana, Gabor N., Gabor I., Gabor Dimitru Gabor M. minora, Gabor G. minor, Gabor N. .

Expertul mai arata că terenurile identificate însumează 1 ha și 7638 mp. iar diferența pana la 2562 mp ar reprezenta suprafața unei alte grădini care nu a fost indicata de parți iar partile au indicat că pentru acea gradina au fost promise despăgubiri

În legătura cu acest teren intravilan, reclamanta prin reprezentant arata f 89 că temeiul în baza căruia a fost dobândit terenul este contractul de la f 75 de la dosar acesta fiind îngrădit și folosit de reclamanta

Potrivit acestui contract de schimb de la f 75, încheiat la_ între Sfatul P. ular al comunei Someșeni și antecesorul reclamantei P. G. și soția P. M., reiese că cel dintâi a cedat antecesorului reclamantei și soției acestuia terenul proprietatea Comunei Someșeni, situat în locul numit Prundar de circa 400 stj.p., iar locul cedat se găsește între vecinii Lenar și I. a Julii și D. N. a Florii dat în schimbul unui teren al acestora pe care s-a construit Caminul Cultural.

Ulterior, expertul remarcând că a procedat la o eroare de identificare a terenului Gherea a întocmit o completare la raport arătând că inițial l-a identificat în mod greșit, terenul regăsindu-se în CF 1068 Someșeni nr. top 872/a/10 Fanat În Post Gera având că proprietar tabular pe Molnar Iosif

Prin adresa de la f 38 vol. 2 comisia locala de fond funciar a învederat instanței că denumirea locala a terenului ce a făcut obiectul contractului de schimb de la f 75 este La Punte iar cu privire la acesta s-a formulat cerere de către antecesorul reclamantei numitul P. G., terenul aflându-se identificat în registrul agricol în suprafața de 1,14 ha cu denumirea La Punte Arata că acest teren a fost în proprietatea comunei Someșeni dintotdeauna el a fost preluat de la foștii proprietari, iar în momentul de față figurează în administrarea M.A.P.N. C.

Având în vedere că instanța a constatat necesare lămuriri suplimentare cu privire la terenul intravilan situat pe strada Ion I. de la Brad în cauza s- a efectuat expertiza, inginer Erculescu D. care a arătat în lucrarea să că, într- adevăr terenul de pe strada Ion I. de la Brad se afla identificat în CF 666 Someșeni fiind folosit de parți, suprafața folosita fiind de 1905 mp.

Expertul arata în lucrarea sa, că actul de schimb nu oferă informații pentru localizarea certa iar toponimicul dat pentru localizare Prundar nu este inscripționat în nici una din harțile consultate, însă vecinul menționat Lenard

  1. a Julii, este antecesorul vecinilor de la sud vest și socrul vecinului de la numărul 25 A, martorul Vincze Martin.

În ceea ce privește toponimicul La Punte menționat în adresa comisiei locale, arata expertul, acesta se afla pe malul stâng al Someșului Mic unde se afla și terenul despre care se menționează că figurează în administrarea M.A.P.N., deoarece pe malul drept unde se afla terenul în cauza nu exista nici un teren administrat de M.A.P.N.

De asemenea toponimicul Prundari se regăsește tot pe malul stâng al Someșului Mic. Arata expertul că în zona terenului în cauza acesta era neproductiv acoperit cu piatra de râu, de aici posibil denumirea Prund din contractul de schimb. De altfel, terenul în cauza se afla în intravilan unde de regula nu se folosesc toponimice care sunt specifice terenurilor extravilane Practic datorita faptului că zona în cauza a suferit foarte multe schimbări atât sub aspectul reliefului a limitelor naturale cât și a numerelor topografice, practic nu mai este posibila urmărirea exacta a terenului în cauza. De asemenea, în zona terenului în cauza se afla toponimicul Barc.

Expertul arata în concluzii că terenul primit de reclamanta în schimb ar putea corespunde terenului în cauza ținând cont de natura solului, el însă în nici un caz nu corespunde cu terenul La Punte, așa cum este acesta descris în adresa comisiei locale

De asemenea față de registrul agricol expertul arata că suprafața de 0,15 ha La Punte, identificata în registru agricol, ar corespunde terenului în cauza dacă reclamanta nu deține și alt teren în zona La Punte de pe malul stâng al Someșului Mic.

În cauza au fost audiați și martorii Vincze Martin și Potor V. .

Din declarația primului martor, care cunoaște familia cam de 40 de ani, reiese că știe că reclamanta folosește gradina de pe strada Ion I. de la Brad de pe vremea vechiului regim respectiv o suprafața de cam de 20 și ceva de ari. Nu știe să fi avut vreodată probleme în folosința terenului. Arata că a primit terenul în schimbul celui dat pentru edificarea Căminului Cultural din zona La gradina i se spune Barc. Arata că Prundar nu este terenul pe care îl folosește reclamanta acela fiind dincolo de Someș.

Cel de-al doilea martor a arătat că știe familia cam de 26 de ani. Arata că are teren pe strada Ion I. de la Brad, iar când a venit în Someșeni în urma cu 26 de ani, reclamanta folosea terenul de pe aceasta strada, acesta fiind de aproximativ 30 de ari. Martorul a auzit de la oameni că terenului îi spune Prundar, în zona aflându-se și trenul Barc. Nu știe că reclamanta să fi avut discuții cu terți legate de folosința terenului în discuție și a auzit discuții de la oamenii din localitate cum că a primit terenul în discuție în urma schimbului făcut cu statul cedând un teren pentru construirea căminului cultural Știe și că D. N. a Florii are teren acolo dar mai departe de cel al reclamantei

În cauza a fost efectuata o expertiza judiciara pentru identificarea terenului Gherea față de identificarea inițial greșita a acestuia expertiza concretizata în lucrarea expertului Florea F. (fila 255 Vol 2) și față de răspunsul comunicat instanței de C. locala C. f 218 Vol 2, care arata că terenul în discuție s-ar suprapune pe terenul pentru care s-a emis TP _

, emis în favoarea unor terți.

Experta, față de faptul că nu s-a extins acțiunea față de titularii titlului de proprietate în discuție, deși instanța a pus în discuție aceste aspecte în virtutea rolului activ, arată, pe de-o parte că terenul revendicat de reclamant se afla în prelungirea parcelei pentru care s-a emis deja TP_ în favoarea antecesoarei reclamante P. M. . De asemenea, experta arata că terenul în discuție se afla identificat în CF 1068 Someșeni Nr. top 872/a/10 proprietar Molnar Iosif iar 5800 mp din acest tren a fost atribuit deja prin TP_ .

De asemenea, din răspunsul la obiecțiuni f 13 vol. 2, reiese că nr. cadastral 872/1/10 menționat în TP 3250/4753 nu este identic cu nr. top 870/a/10 care este folosit de reclamanta, decât dacă aceste doua terenuri se suprapun la față locului ceea ce însă expertul nu a putut constata deoarece titularii TP nu au fost de față.

Totodată din Interogatoriul luat Comisiei Locale, coroborat cu adresa de la f. 91, f144, f 201- vol 1, reiese că terenul din Zona Fânațe de 5755 mp a fost validat prin anexa 2a nu a fost solicitat de alte persoane și nu s-eliberat TP, el se regăsește și în registrul agricol în suprafața de 0,58 ha de asemenea terenul Pata Rât are denumirea locala și de Drumul Petii se afla în registrul agricol sub aceasta denumire în suprafața de 0, 29 ha suprafața care s-a și validata în anexa 2 a, nu a fost revendicat de alte persoane și nu a fost eliberat TP pentru el Se arata că, în legătura cu suprafața de teren de 4200 mp măsurata de expert cu privire la acest teren partile nu au dreptul la 4200 mp ci la 3864 mp conform cartii funciare

În legătura cu terenul de la Gherea se arata că în Anexa 2a de la fila 114 a fost validat acest teren în suprafața de 1,16 ha terenul identificându-se în registrul agricol cu aceasta denumire în suprafața de 1,16 ha.

De asemenea, în anexa 2 a fost validat și terenul La Punte care se afla identificat în registrul agricol în suprafața de 0, 14 ha, iar terenul intravilan solicitat de reclamanta nu a făcut obiectul validării, practic nu a fost solicitat, deoarece terenul validat în adeverința este doar cel ce figura în Registrul Agricol - fila 99 din vol. 1 dosar de fond.

Față de cele de mai sus instanța a apreciat cererea precizata întemeiata și a admis-o doar în parte, în baza art. art. 5 lit. h și i din H.G. nr. 890/2005 art. 6 lit. f din H.G. nr. 890/2005.

În consecința, a obligat C. locala C. de fond funciar să întocmească documentația și să o înainteze Comisiei Județene C. de fond funciar pentru emiterea titlului de proprietate în favoarea defunctei P. M. pentru terenurile

în suprafața de 3928 mp înscris în CF 111 Someșeni nr. top 497/2 și pentru terenul de 5755 mp înscris în CF 755 Someșeni nr. top 875/26

Aceste doua terenuri sunt libere, reclamanta dovedind dreptul de proprietate atât prin cele consemnate în registrul agricol cât și în cartile funciare

Însă, în ceea ce privește terenul înscris în CF 111 Someșeni nr. top 497/2, acesta are suprafața de 1 jugar și 584 stj.p. deci 5755 plus 2102 mp adică 7857 mp., iar antecesorul reclamantei deține în proprietate doar ½ parte din acesta deci 3928 mp nedovedind dreptul de proprietate asupra porțiunii aparținând celuilalt proprietar tabular

Au fost respinse capetele de cerere privind terenurile identificate în CF 1068 Someșeni nr. top 872/a/10 precum și în CF 666 Someșeni nr. top 136/3/13/1/1 ,137 /3/13/1/1,138 /3/13/1/1

În legătura cu primul teren, deși exista validata suprafața de 1,16 ha iar reclamanta a primit TP_ în suprafața de 5800 mp, care se identifica pe numărul top 872/a/10 așa cum arata experta Florea F., comisia locala arata că pentru numărul top identificat mai sus s-a mai emis și TP_ în favoarea unor terți

Or, instanța a pus în vedere extinderea de acțiune față de titularii titlului pentru că expertul să poată răspunde asupra unei eventuale suprapuneri între terenul revendicat și terenul terților, reclamanta nu a interes să facă acest lucru.

Din lucrarea expertului nu se desprind datele de identificare a Titlului de proprietate nr._ în condițiile în care nu i-a fost arătat amplasamentul, terții nefiind chemați în judecata

În acest context, având în vedere că în cartea funciara proprietar tabular este Molnar Iosif, care nu este antecesorul reclamantei, coroborat cu faptul emiterii TP în favoarea unor terți pentru restul de teren și a imposibilității identificării acestuia pentru cele mai sus arătate, instanța a respins acest capăt de cerere.

În ceea ce privește terenul intravilan de pe str. Ion I. de la Brad, acesta nu a fost înscris în registrul agricol, nu se afla identificat, iar în cartea funciara se afla în proprietatea unor terți, reclamanta nefăcând dovada transmiterii dreptului de proprietate.

Ceea ce însă a fost solicitat, terenul La Punte, nu face obiectul prezentei cauze, însă a fost validat prin anexa 2a în suprafața de 0 14 ha neproductiv, așa cum apare identificat în registrul agricol. De asemenea, reclamanta nu a dovedit că ar deține și un alt teren La Punte pe malul stâng al Someșului.

Văzând contractual de schimb de la f. 75 vol. 1 pe care reclamanta și întemeiază pretențiile se poate observa că obiectul schimbului este o suprafata de 400 stj.p., adică 1440 mp deci atâta cât apare în registrul agricol terenul La Punte.

De asemenea expertul Erculescu D. arata că terenul folosit de reclamanta nu poate fi identificat cu certitudine ca fiind terenul ce face obiectul schimbului existând însă o posibilitate față de natura solului prund, terenul fiind denumit în contractul de vânzare cumpărare prundar

Instanța și-a format convingerea din probele administrate cum că terenul identificat în contractul de schimb se refera la terenul La Punte și nicidecum la terenul de pe strada Ion I. de la Brad.

Instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâta B. M. prin întimpinare față de faptul că reclamanta a renunțat la judecata față de aceasta și nici cu privire la cererea reconvenționala pe care aceasta a formulat- o reieșind din cerere că aceasta este formulata doar în contextul în care

terenul reclamantei și al sau se suprapun, or, situația respectiv eroarea de identificare s-a lămurit

În baza art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtele C. locala C. de Fond F. și C. județene C. de fond funciar să plătească reclamantei suma de 2300 ron, cheltuieli parțiale de judecata reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile examinate a declarat recurs în termen legal reclamanta D. E. (f. 8-10) solicitând în temeiul dispozițiilor art. 301, art. 303 alin. 1, art. 299 raportat la art. 312 pct. 2-3, art. 304 pct. 9 C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea Sentinței civile nr. 16871/2012, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivele cererii recurenta a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșita a legii și printr-o interpretare eronata a probelor administrate în cauza.

În cauza de față, în opinia recurentei, pe de o parte, având în vedere că s-a emis o Adeverința cu o suprafața de teren, fiind validata suprafața de teren de 2,02 ha prin hotărâre a Comisiei Județene, pârâtele, cele doua comisii, nu mai puteau contesta acesta suprafața și nici amplasamentul, pentru că este absurd să-ti invoci propria culpa, iar pe de alta parte, raportat la dispozițiile art. 9, 12, 15, 34 din H.G. nr. 890/2005, respectiv art. 8, 9 din Legea nr. 18/1991, dovada dreptului de proprietate se poate face prin orice mijloc de proba, chiar și declarații de martor.

Din cuprinsul hotărârii recurate rezulta că interpretarea data probelor administrate în cauza este una greșita, astfel pentru terenul solicitat de recurenta reclamantă, teren cuprins în adeverința arătată mai sus și validat de către cele doua comisii, în cauza au fost administrate doua expertize, respectiv un raport de expertiza a fost întocmit în cauza de către domnul expert D. Minai, acesta cuprinde identificarea tuturor parcelelor de teren solicitate și validate pe numele de P. M., iar alte doua expertize s-au întocmit în cauza pentru terenul de la "Ghera,, și pentru terenul de pe strada Ion lonescu de la Brad din Someșeni.

Pentru terenul având toponimicul "Ghera,, atât expertiza efectuata în cauza de domnul expert D. M. cât și expertiza efectuata în cauza de d-na expert Florea F., au identificat terenul în topograficul 872/a/10, C.F. nr. 1068 Someșeni, ambele expertize relevând că aceasta parcela de teren se afla în posesia și folosința recurentei și a pârâților persoane fizice, rude ale sale.

Așadar, în cauza este lipsit de relevanța faptul că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către parata comisia locala s-a arătat că pentru aceasta parcela de teren s-a emis T.P. în favoarea altor persoane, atâta vreme cât recurenta și persoanele menționate îl au în folosința și este cert că nu s-a emis titlu de proprietate pentru acest teren la alte persoane.

În mod greșit se mai arata că nu au fost chemate în judecata persoanele în favoarea cărora s-a emis T.P. nr._, în suprafața de 1,15 ha, tarla 14, iar față de aceasta împrejurare, solicită instanței să rețină că tot comisia locala a făcut trimitere anterior la un alt titlu de proprietate emis pe numele de

  1. M., în condițiile în care recurenta nu avea nimic de a face cu aceasta persoana, a chemat-o în judecata în mod neîntemeiat.

    În concluzie, pentru acest teren reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechile amplasamente, iar legea fondului funciar a permis nerespectarea vechiului amplasament, prin urmare, atâta vreme cât recurenta

    și rudele sale au posesia asupra terenului și acesta nu este revendicat de terțe persoane, în cauza nu este relevanta respectarea amplasamentului.

    Pentru terenul din intravilan de pe strada Ion lonescu de la Brad, s-au analizat probele, respectiv raport de expertiză efectuat de expert Erculescu D., declarații de martori, contract de schimb, numai că interpretarea este greșita.

    Văzând contractul de schimb care menționează suprafața de 400 stj.p., un argument care a format convingerea instanței că suprafața actual folosita de reclamantă și parații P. D. și P. G., este alta în fapt, adică mai mare, decât cea din contractul de schimb, acreditând astfel ideea că este vorba de un alt teren, arată că din cuprinsul contractului de schimb rezulta că este vorba de cea 400 stj.p., deci când s-a făcut schimbul nu s-a stabilit exact suprafața, fiind menționați vecinii Lenar a lui loan a Julii și D. N. a Florii

    Aceeași vecini au fost menționați și de martorii audiați în cauza și de către domnul expert Erculescu D., iar mențiunea din sentința recurata cu privire la localizarea terenului, oscilând instanța între probele administrate, în nici un caz nu poate fi a M.A.P.N.-ului, după cum arata și domnul expert, terenul a fost identificat în posesia recurentei o suprafața de 930 mp și în posesia pârâților P. D. și P. G. o suprafața de 975 mp, iar terenul cuprins în Adresa comisiei locale depusa la dosar pentru termenul din data de_, nu corespunde cu terenul în cauza, cu atât mai mult cu cât se recunoaște că antecesorul P. G. figurează în zona în Registrul Agricol cu o suprafața de teren de 0,14 ha și nu deținem un alt teren în zona.

    În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., 304 ind. 1 C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., Legea nr. 18/1991, HG. Nr. 890/2005, Legea nr. 247/2005.

    Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs în termen legal C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată (f. 2-6) solicitând modificarea sentinței civile recurate.

    În motivele recursului, pârâta a criticat legalitatea și temeinicia sentinței.

    Astfel, conform art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, este atributul exclusiv al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N., în speță, de stabili amplasamentul sau de a propune altul în cazul în care vechiul amplasament nu poate fi restituit în natură, de a întocmii procesul verbal de punere în posesie și de a înmâna titlurile de proprietate persoanelor îndreptățite.

    De asemenea, prin Sentința civila nr. 16871/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a reținut faptul că în ședința publică din data de_ reprezentantul reclamantei a precizat cererea în sensul că revendică doar terenurile identificate în raportul de expertiză depus la dosar, acesta fiind obiectul cererii de chemare în judecată.

    Raportat la prevederile legale în vigoare și la motivele reținute de instanța de fond, recurenta a arătat că nu are personal specializat în vederea efectuării expertizelor încuviințate de către instanțele judecătorești sau

    formulării unui puncte de vedere pertinente față de expertizele extrajudiciare depuse în probațiune și nici nu deține baza de date (registre, planuri parcelare, hărți, etc…), în vederea identificării amplasamentelor, motiv pentru care nu se poate reține culpa procesuală a acesteia în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenurilor înscrise în CF nr. 173 Feleacu nr. top. 3216, în suprafață de 2055 mp și în CF nr. 1593 Feleacu, nr. top. 3584 în suprafață de 1918 mp.

    Din considerentele expuse mai sus rezultă cu prisosință lipsa culpei Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., și astfel solicită admiterea recursului în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.300 lei.

    În cuprinsul motivelor de recurs se mai invocă o serie de texte legale incidente pentru a se sublinia că recurenta nu are personalitate juridică și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

    În drept, au fost invocate prevederile art. 275, art. 304, art. 304/1 C.pr.civ., Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 69/2000, O.U.G. nr. 24/2001, O.G. nr. 22/2002, Legea nr. 288/2002, Legea nr. 500/2002, Ordinul nr. 634/2006, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 621/2011 privind scrierea titlurilor de proprietate de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, cu modificările și completările ulterioare.

    Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta C. L. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. (f. 19-20), prin care critică hotărârea instanței de fond având în vedere faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 11 alin 2 și 3 coroborat cu art. 34 alin. 2 din HG nr. 890/2005, reclamanții au obligația de a face dovada identificării acestuia din punct de vedere dimensional și topografic pe baza unei schițe cu precizarea vecinătăților, precum și dovada proprietății acestora, dovada filiației fata de proprietarii de carte funciara.

    În ceea ce privește stabilirea onorariilor avocațiale, suma stabilită este total nejustificata.

    În susținerea celor mai sus arătate înțelegem să invocăm dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din_, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006. Astfel, "Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este

    cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

    În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

    Potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicata, s-a statuat faptul ca, C. L. de fond funciar, constituie o autoritate publica și are calitate procesuala activa sau pasiva, în limita competentei sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civila. Din cele menționate mai sus, nu reiese faptul ca aceasta a dobândit calitate de persoana juridica și are patrimoniu propriu, ca element distinct al personalității juridice.

    Fata de cele menționate mai sus, C. L. de fond funciar este autoritate publica cu activitate administrativa, cum ii definește legea natura

    juridica, nu are personalitate juridica, nu are buget propriu de venituri și cheltuieli, astfel încât solicitam exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata.

    Pentru aceste considerente solicită instanței admiterea recursului nostru astfel cum a fost formulat, și exonerarea Comisiei Locale de la plata cheltuielilor de judecată precum și judecarea în condițiile art. 242 (2) C.pr. civ. Pârâta C. locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, de pe langa Consiliul local al municipiului C. -N. a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei (f. 31-32), prin care solicita respingerea recursului acesteia, arătând în esență că sentința civilă pronunțată este legală și

    temeinică în limitele criticate de recurentă.

    Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, T. ul reține următoarele:

    1. Recursul declarat de reclamanta D. E. este nefondat

Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 8323/402/_ (f. 20 vol. I dosar judecătorie), antecesoarea recurentei, P. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul fânaț în suprafață de 1,16 ha. la locul denumit "Ghera";, suprafață care este identică cu cea înscrisă în Registrul agricol al defunctului P. G. (f. 28 vol. I dosar judecătorie).

Prin suplimentul întocmit la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, expertul D. M. a arătat că terenul menționat se identifică cu o parte din parcela cu nr. top. 872/a/10, care este înscrisă în C.F. nr. 1068 Someșeni, sub A+3, categoria de folosință "Fânaț în post. Gera";, în suprafață de 2 jug. având ca proprietar tabular pe Molnar Iosif (f. 168 vol. I, dosar judecătorie).

Ulterior, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. Florea F. (f. 255-261, vol. I, dosar judecătorie), s-a stabilit că defuncta P.

M. a fost pusă în posesie cu o parcelă de teren în suprafață de 5800 mp. evidențiată în Titlul de proprietate nr. 3264/4893, în tarlaua 14 parcela 872/1/10/1, care se identifică în parte cu terenul având nr. top. 872/a/10 din C.F. nr. 1068 Someșeni, proprietar tabular Molnar Iosif.

Referitor la susținerile pârâtei C. locală în sensul că pe terenul arătat s-ar fi eliberat Titlul de proprietate nr._ în suprafață de 1,15 ha., tarla 14, parcela nr. 872/1/10, emis în favoarea numiților Poruțiu Aurelia, R. D., Molnar E. ia, A. Viorica și Molnar Viorel, moștenitorii defunctului Molnar

I., expertul a fost în imposibilitate de a identifica suprafața din titlul de proprietate deoarece părțile din teren nu cunosc amplasamentul, iar beneficiarii titlului nu au calitatea de părți în proces.

Referitor la amplasamentul de la locul denumit "Ghera";, martorul Vincze Martin a arătat că este rudă cu Molnar Iosif și cu familia Poruțiu și are cunoștință de faptul că, atât aceștia cât și recurenta reclamantă D. E. folosesc teren la "Ghera";. Mai mult, și martorul deține teren în zona respectivă și arată că nu au fost discuții cu privire la folosința terenului (f. 29 vol. II, dosar judecătorie).

În opinia recurentei, în cauză este lipsit de relevanță faptul că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către C. locală s-a arătat că pentru această parcelă de teren s-a emis titlu de proprietate în favoarea altor persoane, atâta vreme cât recurenta are în folosință terenul și este cert că nu s-a emis titlu de proprietate în favoarea altor persoane. Mai susține recurenta că pentru acest teren reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechile amplasamente, iar legea fondului funciar a permis nerespectarea vechiului amplasament, prin urmare, atâta vreme cât recurenta și rudele sale au posesia "terenului și acesta nu este revendicat de terțe persoane, în cauză nu este relevantă nerespectarea amplasamentului";.

Susținerile recurentei sunt nefondate, deoarece pentru verificarea calității de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un a anumit teren, instanța are obligația de a verifica dacă acest teren a aparținut sau nu solicitantului sau antecesorilor în drepturi. Doar după ce se stabilește că vechiul amplasament este ocupat există posibilitatea solicitării unui teren în compensare sau alte măsuri reparatorii. Din perspectiva acestor constatări este irelevantă împrejurarea că recurenta nu a fost tulburată în posesia terenului pe care îl solicită.

Față de împrejurarea că terenul solicitat este înscris în cartea funciară în favoarea unei alte persoane decât antecesorul recurentei și ținând cont de faptul că nu s-a făcut dovada că ar fi operat vreo transmisiune a dreptului de proprietate cu privire la acest teren anterior cooperativizării, cererea recurentei pentru amplasamentul analizat este neîntemeiată. În ipoteza în care susținerile martorilor cu privire la folosința terenului din locul denumit

"Ghera"; sunt reale, este posibil ca terenul care se află în posesia recurentei și potrivit afirmațiilor acesteia a rudelor sale, este înscris într-o altă carte funciară în favoarea antecesorilor săi. O asemenea dovadă nu s-a făcut însă iar potrivit art. 1169 din vechiul cod civil sarcina probei revenea recurentei reclamante.

Referitor la amplasamentul situat pe str. I.I. de la Brad, T. ul constată că, după momentul depunerii raportului de expertiză analizat, S. administrare Fond F. R.A. C. -N. a comunicat instanței faptul că în ceea ce privește terenul identificat de expert în intravilanul municipiului C. -N., str. I.I. de la Brad, nr. top. 136/13/1/1, 137/13/1/1 și 138/3/13/1/1 în suprafață de 3.029 mp., înscris în C.F. nr. 666 Someșeni, proprietari tabulari sunt Gabor N., Gabor ileana, Gabor Dumitru, Gabor M. - minoră, Gabor

G., minor, toți în cotă de ½ parte și Gabor N. în cotă de ½ parte, reclamanții nefăcând dovada calității de persoane îndreptățite. Atât în cuprinsul adresei examinate cât și a celei emise ulterior (f. 91, 94 vol. I dosar judecătorie), s-a arătat că acest teren intravilan nu a fost validat în anexa 2a, poziția 6P, în favoarea antecesoarei recurentei. Validarea s-a făcut pe baza înscrierilor din Registrul agricol din anii 1959-1963, vol. I, poziția 31..

Conform Contractului de schimb încheiat la data de_, între Sfatul

P. ular al comunei Someșeni și P. G., în schimbul terenului în suprafață de110.stj.p. situat în aproprierea locului unde s-a construit Căminul Cultural

P. G. a primit terenul în suprafață de 400 stj.p. în locul numit "Prundar"; (f. 75 vol. I dosar judecătorie).

Referitor la amplasamentul de pe str. I.I. de la brad, martorul Vincze Martin a arătat că "la grădină i se spune Bârc";. A mai arătat martorul că Pruindaru nu este terenul pe care îl folosește reclamanta, acela este dincolo de Someș (f. 29 vol. II, dosar judecătorie).

Martorul Potor V. (f. 30 vol. II, dosar judecătorie) a declarat că s-a mutat în urmă cu 26 de ani în Someșeni și de atunci folosește recurenta reclamantă acest teren. Martorul a precizat că terenului i se spune Prundar, dar acolo este și locul numit Bârc.

La solicitarea instanței fond, S. Revendicări, Fond F. și Registrul Agricol (f. 38 vol. II, dosar judecătorie), a comunicat următoarele: 1)terenul menționat în contractul de schimb, în suprafață de 400 stj.p., are denumirea

"La Punte";, neavând alte denumiri locale; 2)acest teren a fost revendicat conform Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 247/2005 de către P. G. ; 3)terenul de "La Punte"; a fost în proprietatea Comunei Someșeni dintotdeauna, iar acest teren i-a fost oferit în schimb numitului P. G. și soției P. M., deoarece

aceștia au cedat terenul aflat în proprietatea lor în vederea construirii Căminului Cultural din Someșeni.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. Erculescu D. (f. 53-62 vol. II, dosar judecătorie) rezultă că terenul cu denumirea locală "La Punte"; este situat pe celălalt mal al Someșului (stâng) față de terenul folosit de recurentă. Expertul a concluzionat în sensul că terenul din registrul agricol, în suprafață de 0,14 ha neproductiv corespunde terenului în cauză dacă recurenta nu deține și alt teren în zona "La Punte"; de pe malul stâng al Someșului Mic.

Față de obiecțiunile formulate de intimata C. localp C. -N. (f. 74 vol. II, dosar judecătorie) în sensul că terenurile situate în zonele Prundari și La Punte se află în tarlaua 47, iar terenul identificat de expert pe str. I.I. de la brad se află în tarlaua 142,

Conform Registrului agricol, defunctul P. G. a deținut suprafața de 0,14 ha teren la locul denumit "La Punte"; (f. 28 vol. I dosar judecătorie).

Din coroborarea probelor administrate rezultă că terenul care a format obiectul schimbului este cel înscris în registrul agricol în favoarea defunctului

P. G., fiind diferit ca amplasament de cel solicitat în prezenta cauză.

Constatările instanței cu privire la posesia terenului, expuse cu ocazia analizării situației amplasamentului de la "Ghera";, sunt valabile și pentru terenul de pe str. I.I. de la Brad. T. ul apreciază că recurenta reclamantă nu a făcut dovada faptului că amplasamentul solicitat este cel primit în schimb de către antecesorul ei în drepturi, iar sarcina probei îi revenea potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză.

Pentru considerentele expuse, criticile recurentei vor fi apreciate nefondate în întregime.

II. Recursurile declarate împotriva aceleiași sentinței de pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

C. -N. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. vizând cheltuielile de judecată la care au fost obligate prin sentința recurată sunt nefondate.

Susținerile recurentelor în sensul că dispozițiile art. 274 C.pr.civ. nu sunt aplicabile deoarece nu se poate reține culpa lor procesuală sunt nefondate. Atribuțiilor celor două comisii rezultă din ansamblul dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind obligate să soluționeze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate. Ansamblul dispozițiilor legale invocate în motivele recursului nu conduc instanța de control judiciar la o altă concluzie.

Față de cele ce preced și având în vedere faptul că instanța de fond a încuviințat în parte cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată,se poate aprecia că suma de 2.300 lei are un caracter rezonabil.

Pentru considerentele arătate se constată motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu este prezent în cauză cu privire la recursurile examinate. S-a dat eficiență în cauză și prevederilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.

Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct.

9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D. E. și de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. și de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

C. împotriva Sentinței civile nr. 16871 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., care va fi menținută în totul.

În baza prevederilor art. 274 C.pr.civ. se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D. E. și de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. -N. și de pârâta C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., împotriva Sentinței civile nr. 16871 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

E. L. M.

O.

-S.

D. -I. T.

În concediu Semnează

PREȘEDINTE SECȚIE CIVILĂ

SS

GREFIER

C. -G. H.

C.H. 15 Martie 2013

Red. L.E./Tehnored. C.H./2 ex./_

Jud. fond. I. veronica - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 264/2013. Fond funciar