Decizia civilă nr. 397/2013. Fond funciar

Comentarii

0

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 397/R/2013 Ședința publică din data de 17 octombrie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta R. M. împotriva sentinței civile nr. 12394/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ *, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterea recursului a avut la data de 3 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.

La cererea reprezentanților părților, pentru a le da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 10 octombrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 octombrie 2013.

T R I B U N A L U L,

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 12394/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ *, s-a admis cererea petentelor R. S., R. I. și R. A., în contradictoriu cu intimata R. M., și pe cale de consecință :

S-a constatat ineficacitatea renunțării petentelor la moștenirea după defuncții R. Ș. și R. I., declarațiile date de petente în fața notariatului de Stat B. la data de_ neputând produce efecte juridice, câtă vreme anterior a avut loc un partaj convențional încheiat de către toate moștenitoarele legale ale defuncților, inclusiv petentele.

S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de Notariatul de Stat B. la data de_ .

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defuncții R. Ș. și R. I. fac parte, alături de imobilele menționate în certificatul de moștenitor nr. 65/1980, și imobilele terenuri identificate în Titlul de proprietate nr. 59802/_, vocație succesorală având atât petentele, cât și intimata, în calitate de descendenți în linie directă de grad 1.

S-a dispus anularea Titlului de proprietate nr. 59802/2008 emis doar pe numele intimatei R. M., în sensul că aceasta nu este unica succesoare a autorilor săi

R. Ș. și R. I., calitate de moștenitor având în egală măsură și petentele din prezenta cauză.

A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către petenta R. I. în cuantum de 6.517 lei, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru depuse la judecarea pe fond a cauzei în primul ciclu procesual.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.6107/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta R. M.

, ca fiind neîntemeiată.

Prin aceeași hotărâre s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții R. S., R. I., R. A. împotriva pârâtei R. M., fiind totodată obligați să-i plătească acesteia suma de 595 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, reclamanții R. S., R. I. și R. A. au chemat în judecată pe pârâta R. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate ineficiența juridică a declarațiilor de renunțare la moștenire date de reclamanți la data de 27 martie 1980 la Notariatul de Stat din B. privind averea succesorală a defunctului R. I. decedat la data de_ și a defunctei R. S. decedată la data_, ambii cu ultimul domiciliu în comuna L.

, nr. 233, jud. B. Năsăud; să constate calitatea reclamanților de moștenitori legali din clasa descendenților ai defuncților R. I. și R. S. ; să constate nulitatea certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de Notariatul de Stat Județean B. la data de 27 martie 1980; să constate că din masa succesorală rămasă după defuncta

1. S., precum și din masa succesorală a defunctului R. I. fac parte, pe lângă imobilele menționate în certificatul de moștenitor mai sus arătat și imobilele (terenuri) înscrise în Titlul de proprietate nr. 59802/_, titlu anulat prin Sentința civilă nr. 980/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 357/R/2008 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud; să dispună anularea titlului de proprietate emis pe numele pârâtei R. M. ca urmare a anulării Titlului de proprietate 59802/_, cu cheltuieli de judecată.

   În motivarea acțiunii, reclamanții arată că împreună cu pârâta sunt descendenți ai defuncților R. S. care a încetat din viață la data de 17 martie 1979 și R. I. decedat la data de 09 decembrie 1979, ambii având ultimul domiciliu în comuna L.

   , nr. 233, jud. B. Năsăud. În anul 1980 reclamanții au dat declarațiile de renunțare la moștenire după defuncții lor părinți înregistrate sub nr. 150,_ conform registrului de renunțări la succesiuni al fostului Notariat de Stat Județean B. Năsăud.

   Aceste declarații de renunțare la moștenire sunt ineficiente din punct de vedere juridic, deoarece pe de o parte ele au fost date după expirarea termenului de 6 luni de opțiune succesorală stabilit de art. 700 C. civ. cât privește pe defuncta R. S., iar pe de altă parte au fost date în necunoștință de cauză cu privire la componența masei succesorale a ambilor defuncți ținând seama de faptul că la data când declarațiile respective au fost făcute, masa succesorală a lor se compunea numai din casa de locuit, o șură cu grajd, un șopron, un coteț cu două boxe, terenul de sub și din jurul acestor construcții cu o suprafață totală de 250 mp, bunuri dobândite de defuncți prin uzucapiune și aparținând în părți egale acestora.

   Potrivit legislației în vigoare la momentul renunțării la moștenire, terenurile care au aparținut defuncților menționați erau ieșite din patrimoniul lor devenind proprietate cooperatistă ca urmare a aducerii lor în patrimoniul CAP de către aceștia. În martie 1980 când au fost făcute declarațiile de renunțare la moștenire era imprevizibilă pentru oricine răsturnarea de situație care s-a produs ca urmare a revoluției din anul 1989. Era de asemenea imprevizibil și faptul că prin efectul Legii nr. 18/1991 se va reglementa de către legiuitor repunerea moștenitorilor în dreptul de a accepta moștenirea în condițiile în care fiii membrilor CAP nu au acceptat moștenirea în termenul legal pentru părinții lor decedați anterior revolutei menționate. Distincția care s-a făcut în practica aplicării Legii nr. 18/1991 între renunțătorii expreși și neacceptanții moștenirii este artificială și lipsită de temei juridic, ținând seama de faptul că renunțarea la moștenire poate să aibă fie caracter expres când este făcută prin declarații de renunțare, fie tacit sau implicit când persoana cu vocație succesorală nu săvârșește în termenul de opțiune succesorală prevăzută de art. 700 C. civ. acte de acceptare tacită a moștenirii. Aceștia au arătat că este renunțător la moștenire orice persoană care nu acceptă moștenirea (expres sau tacit) în termenul legal de opțiune succesorală, de vreme ce nici o dispoziție legală din Codul civil sau dintr-o altă lege specială nu discriminează pe succesibilii care au dat declarații de renunțare la moștenire față de cei care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii în

   termenul legal de opțiune succesorală.

   Mai mult, nici art. 13 din Legea nr. 18/1991 nu face această discriminare când dispune prin alin. 2 că " Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei." Într-adevăr de vreme ce se consideră renunțători la moștenire atât succesibilul care a făcut declarație expresă de renunțare, cât și cel care nu a făcut acte de acceptare a moștenirii în termenul de opțiune succesorală crearea unui regim juridic diferențiat și discriminator între cele două tipuri de succesibili cât privește repunerea lor în termenul de acceptare a moștenirii reglementată prin alin. 2 al art. 13 din Legea nr. 18/1991 este nelegală și profund dăunătoare sub aspectul respectului datorat legii de către instanțele judecătorești.

   Discriminarea a fost făcută prin chiar Decizia civilă nr. XI din 05 februarie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 733/_ . În opinia lor, este însă de observat și, totodată, de reținut că deciziile date în interesul legii de către Î.C.C.J. nu produc efecte retroactive, ci primesc aplicare numai pentru viitor începând cu data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Or, în speță este vorba de fapte consumate în anul 1991 care deci nu intră sub incidența deciziei la care se referă.

   Raportat la această premisă, reclamanții au subliniat că au făcut acte de acceptare a succesiunii după ambii defuncți, antecesori ai lor, în anul 1991 formulând cereri la Legea nr. 18/1991, ca urmare li s-a și emis un titlu de proprietate pe numele lor și a pârâtei anume, Titlul de proprietate nr. 59802/_ care ulterior a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 980/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 357/R/2008 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud).

   Pe de altă parte cu privire la averea succesorală a defuncților antecesori ai părților s-a aflat pe rolul instanțelor din B. și un proces de ieșire din indiviziune în care atât reclamanții cât și pârâta au figurat ca părți și care a fost finalizat prin Sentința civilă nr. 1368/2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ . Prin această sentință au fost formulate și atribuite loturi în natură atât fiecăruia dintre reclamanți cât și pârâtei. În masa de împărțit au fost incluse și terenurile obiect al prezentei acțiuni introductive de instanță și care au fost menționate prin Titlul de proprietate nr. 59802/_, ulterior anulat. S-a mai arătat că pe parcursul derulării procesului de partaj pârâta R. M. nu a contestat calitatea de moștenitor ai reclamanților și nu s-a opus la formarea și atribuirea de loturi în natură și fiecăruia dintre aceștia din averea succesorală a defuncților părinți ai părților.

   Se mai arată că la data de_ reclamanții și pârâta, toți în calitate de moștenitori ai defuncților R. I. și R. S., au încheiat un contract de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3978/_ de B.N.P. M. Dițiu, cu numitul Ignat Ezechil prin care au vândut acestuia din urmă o suprafață de 10.400 mp, teren fânaț, tarla 29/4, parcela 26, înscris în Titlul de Proprietate nr. 59802/_ . Acest teren făcea parte din masa succesorală a defuncților antecesori ai vânzătorilor. Este indiscutabil că prin înfăptuirea actului de dispoziție juridică a vânzării terenului respectiv pe de o parte reclamanții s-au manifestat ca veritabili moștenitori ai defuncților lor părinți, iar pe de altă parte faptul că pârâta R. M. a semnat acest contract alături de reclamanți și ea în calitate de vânzătoare confirmă cu puterea evidenței că pârâta la rândul ei i-a recunoscut pe reclamanți ca moștenitori veritabili ai defuncților părinți ai tuturor vânzătorilor. Prin urmare, pârâta R. M. prin semnarea contractului respectiv alături de reclamanți a demonstrat că nu se consideră unica moștenitoare a părinților comuni ai tuturor vânzătorilor, ci îi recunoaște ca moștenitori din clasa descendenților și pe reclamanți.

   Pârâta R. M., legal citată, a formulat întâmpinare ( f. 35-37), prin care a solicitat a se constata existența autorității de lucru judecat cu privire la punctul "a" din acțiunea introductivă, referitor la "ineficienta juridică a declarațiilor de renunțare la moștenire date de reclamanți la data de 27 martie 1980 la Notariatul de Stat din B. privind averea succesorală a defunctului R. I. decedat la data de 0_ și a defunctei R. Sofronica decedată la 17 martie 1979, ambii cu ultimul domiciliu în comuna L., nr.233, județul B. -Năsăud" și respingerea, ca neîntemeiate, a celorlalte capete de cerere subsidiare, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

   În motivare pârâta a arătat că este cu totul surprinzătoare formularea actualei acțiuni în prezența unei hotărâri irevocabile având exact același conținut. Aceasta a arătat că în dosarul Judecătoriei B. nr._, soluționat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 812/2009, rămasă irevocabilă, aceiași reclamanți, în contradictoriu cu pârâta au solicitat instanței "să constate nulitatea absolută a ..//…declarațiilor de renunțare la succesiunea defuncților R. Șofronica, decedată la_ și R. I., decedat la 0_, date de reclamanți și înregistrate sub nr. 150 și 151 și 152/1980 și, în consecință, să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de fostul Notariat de Stat Județean B. -Năsăud în dosarul succesoral nr. 65/1980".

   Prin prezenta acțiune, ca să nu se repete identic cu formularea din acțiunea anterioară, se solicită a se constata "ineficiența juridică" a acelorași declarații. Ineficiența unui act rezultă din caracterul său nul, sau caduc, sau în baza unei alte

   sancțiuni juridice, astfel că practic solicitându-se "in terminis" constatarea unei stări de fapt cererea apare ca inadmisibilă. În măsura în care se va preciza capătul de cerere în sensul constatării nulității, ori dispunerii anulării acelor declarații, împrejurare care de altfel se și urmărește, se invocă autoritatea de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 812/2009 pronunțată în dosarul_, rămasă irevocabilă.

   S-a mai arătat că se tinde la modificarea unei alte hotărâri judecătorești irevocabile, nr. 980/2008, pronunțată în dosarul_, prin care s-a dispus anularea titlului de proprietate emis și în favoarea reclamanților și aceasta în baza acelorași considerente referitoare la faptul că reclamanții nu au avut în vedere împrejurarea că regimul comunist va fi schimbat și că terenurile vor fi restituite foștilor proprietari, aspect cu privire la care reclamanții au fost în eroare, respectiv dacă știau că regimul comunist va fi schimbat nu renunțau la succesiune. În motivarea acțiunii nu se prezintă succesiunea reală a evenimentelor derulate între părți și aceasta tocmai pentru a nu se observa existența autorității lucrului judecat.

   Inițial a fost eliberat Titlul de proprietate 59802/2004 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate după antecesorii R. I. și Șofronica pentru 5 ha 207 m.p., atât în favoarea pârâtei cât și a reclamanților. În dosarul de partaj nr._ reclamanții au căutat să o prejudicieze pe pârâtă, astfel că prin Decizia nr.88/R/2008 recursul ei a fost admis și cauza a fost trimisă spre rejudecare. Urmare a conduitei frauduloase a reclamanților, pârâta R. M. a promovat o acțiune judecătorească în constatarea nulității absolute a acestui titlu de proprietate cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate și în favoarea reclamanților, acțiune ce a fost admisă prin Sentința nr. 980/2008 pronunțată în dosarul_ și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 357/R/2008. Reclamanții văzând că anularea titlului de proprietate s-a făcut pe baza faptului că ei au fost renunțători la succesiunea antecesorilor lor, au promovat o nouă acțiune obiect a dosarului Judecătoriei B. nr._ prin care au solicitat constatarea nulității absolute a declarațiilor de renunțare și nulitatea certificatului de moștenitor. Prin Sentința civilă nr. 812/2009 acțiunea a fost respinsă, iar prin Decizia Tribunalului B. -Năsăud nr. 372/R/2009 a fost respins și recursul, soluția instanței de fond rămânând irevocabilă.

   Pârâta consideră că acțiunea este inadmisibilă sub aspectul formulării primului capăt de cerere și a existenței autorității lucrului judecat. Aceasta a mai arătat că își menține în totalitate susținerile formulate în cele două dosare arătate cu privire la împrejurările reiterate în prezenta acțiune privitoare la nulitatea declarațiilor de renunțare sau ineficiența juridică a lor.

   Reclamanții au formulat un răspuns la întâmpinare (f. 65-69), prin care au solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat ca fiind nefondată. Cât privește susținerea pârâtei potrivit căreia solicitarea de a se constata nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare care a format obiectul dosarului nr._ și a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 812/2009 rămasă irevocabilă și solicitarea din prezenta cerere introductivă de instanță de a se constata ineficiența juridică a declarațiilor de renunțare nr. 150,_ ar fi identice ca semnificație juridică nu poate fi primită deoarece între cele două formulări nu există identitate.

   Este adevărat că nulitatea absolută este o cauză de ineficacitate a actului juridic, dar aceasta nu este singura cauză de ineficiență a actului juridic. O declarație de renunțare la moștenire poate fi lovită de nulitate absolută din varii motive ce țin de

   nerespectarea cerințelor obligatorii privind forma și conținutul declarației precum și de persoana celui care o dă (anume dacă aceasta este făcută personal de către un incapabil, iar nu prin reprezentantul său legal). Ineficiența juridică a unei astfel de declarații poate avea însă și alte cauze decât nulitatea ei în sine, precum aceea care vizează situația când declarația de renunțare se face după ce în termenul legal de opțiune succesorală persoana în cauză a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii, iar declarația de renunțare la moștenire este dată de către acea persoană ulterior acceptării tacite a respectivei moșteniri. Tot astfel ineficienta unei declarații de renunțare la moștenire poate decurge chiar din lege. Astfel în cazul dat, art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 repune în termenul de acceptare a moștenirii pe moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate fără a face distincție între moștenitorii care au renunțat tacit sau au renunțat expres la moștenire ținând seama de faptul că unele terenuri care fac parte din masa succesorală la data deschiderii succesiunii nu se aflau în circuitul civil și deci nu puteau forma obiect al dreptului de moștenire. Această prevedere legală este de bun simț și urmărește ca finalitate să repună în drepturi pe moștenitorii care au renunțat (tacit sau expres) la moștenire în perioada de timp în care exista certitudinea că anumite terenuri nu fac parte din masa succesorală fiind scoase din circuitul civil ca urmare a cooperativizării agriculturii sau a preluării abuzive a lor de către stat.

   Renunțătorii la moștenire trebuie să fie tratați din punct de vedere egal indiferent dacă sunt renunțători taciți sau renunțători expreși. Renunțarea la moștenire are aceeași semnificație juridică și produce aceleași consecințe juridice indiferent de forma în care se face. Este motivul pentru care dacă legiuitorul prin dispoziția normativă citată a repus în termen pe cei care nu-și pot dovedi calitatea de moștenitor ca urmare a neacceptării moștenirii în termenul legal de opțiune succesorală, nu a

   făcut distincție între cei care nu-și pot dovedi această calitate pentru că au renunțat expres și cei care nu-și pot dovedi această calitate pentru că au renunțat tacit neacceptând moștenirea în termenul legal de opțiune succesorală.

   Prin precizarea de acțiune depusă la filele 72-73 din dosar, reclamanții au arătat că declarațiile de renunțare la moștenire sunt ineficiente deoarece, cel puțin în privința defunctei R. S. au fost date după expirarea termenului de opțiune succesorală de 6 luni prev de art. 700 C.civ.. Conform prevederilor acestui text legal dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. Prin ricoșeu și dreptul de a renunța la moștenire se prescrie în același termen, deoarece atât acceptarea moștenirii cât și renunțarea la moștenire sunt componente ale dreptului de opțiune succesorală care din punct de vedere al conținutului său are caracter unitar ceea ce face cu neputință disocierea dreptului de acceptare, de dreptul de renunțare și prin consecință face imposibilă exercitarea acestuia din urmă după expirarea termenului de opțiune succesorală.

   Pe de altă parte, renunțarea la moștenire nu mai este posibilă atunci când în prealabil moștenitorul renunțător a făcut acte de acceptare a moștenirii, situație în care se află și reclamanții din prezentul dosar. Așa fiind, acceptarea tacită a moștenirii în termenul de opțiune succesorală lipsește de consecințe juridice o eventuală renunțare la moștenire făcută de către moștenitorul acceptant la o dată ulterioară expirării termenului de opțiune succesorală.

   Analizând actele dosarului, prin prisma prevederilor art. 137 C.pr.civilă, judecătoria a constatat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă,

   raportat la Sentința civilă nr. 812/2009 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, nu este întemeiată și s-a respins în consecință, deoarece în speță nu operează tripla identitate de elemente pentru a face incidente dispozițiile art. 1201 C.civ. și ale art. 166 C.pr.civ., pentru a opri o a doua judecată.

   Astfel, între solicitarea reclamanților de "a se constata nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare la succesiunea defuncților R. S., decedată la data_ și R. I., decedat la data de_ și înregistrate sub nr. 150, 151 și 152/1980";, care a format obiectul dosarului nr._ și care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 812/2009 și solicitarea din prezenta cerere introductivă de instanță de "a se constata ineficiența juridică a declarațiilor de renunțare la moștenire date de reclamanți la data de 27 martie 1980 la Notariatul de Stat din B. privind averea succesorală a defunctului R. I. decedat la data de_ și a defunctei R. S. decedată la data_, ambii cu ultimul domiciliu în comuna L., nr. 233, jud. B. Năsăud"; nu există identitate. Chiar dacă nulitatea absolută este o cauză de ineficiență a actului juridic, aceasta nu este singura cauză de ineficacitate, având trăsături particulare prin care se deosebește de toate celelalte cauze de ineficiență a actului juridic (rezoluțiune, reziliere, revocare, inopozabilitate, caducitate, etc.).

   Cu toate că excepția invocată nu poate fi primită, deoarece între cele două formulări nu există identitate, instanța nu poate ignora faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis de hotărârea unei instanțe ulterioare.

   Astfel, prin sentința civilă nr. 812/2009 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 372/R/2009 a Tribunalului B. -Năsăud, au fost respinse pretențiile reclamanților referitoare la constatarea nulității absolute a declarațiilor de renunțare la succesiunea defuncților R.

2. și R. I., înregistrate sub nr. 150, 151 și 152/1980, și la anularea certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de fostul Notariat de Stat județean B. -Năsăud, în dosarul succesoral nr. 65/1980, cu motivarea că renunțarea la moștenire este un act juridic indivizibil, ceea ce înseamnă că nu se poate renunța la o parte din moștenire și a se accepta diferența, iar eroarea obstacol, pretinsă a fi înlăturat consimțământul reclamanților, respectiv apariția după 10 ani de la dezbaterea succesiunii a unor legi reparatorii, nu poate fi considerată ca o cauză de nulitate, nefiind îndeplinită condiția existenței ei în momentul încheierii actului.

Pe de altă parte, s-a statuat în sensul că scopul urmărit de reclamanți, acela de a dobândi imobile în virtutea prevederilor legii fondului funciar, nu poate fi realizat, chiar și în ipoteza în care s-ar constata nulitatea certificatului de moștenitor, de vreme ce prin Decizia civilă nr. 357/2008, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, s-a reținut în mod irevocabil, că reconstituirea dreptului de proprietate a fost validată doar în favoarea pârâtei R. M., astfel că titlul de proprietate a fost legal emis fără includerea reclamanților.

Or, această statuare a instanței în legătură cu valabilitatea declarațiilor de renunțare la moștenire și a certificatului de moștenitor nu poate fi supusă unei

evaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.

Este vorba de prezumția de lucru judecat care funcționează în cauză (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ.), potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art. 1202 alin. 2 C.civ.).

Sub acest aspect, analizarea cauzei de ineficiență juridică a declarațiilor de renunțare la moștenire, cu consecința constatării nulității certificatului de moștenitor nr. 65/1980, și implicit constatarea calității reclamanților de moștenitori legali ai defuncților R. S. și R. I., s-ar putea face numai cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, așa cum rezultă el din reglementarea dată prin dispozițiile legale sus citate, ceea ce nu poate fi acceptat și drept urmare, s-au respins capetele de cerere formulate în acest sens, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește solicitarea de a fi incluse în masa succesorală a defuncților, pe lângă imobilele menționate în certificatul de moștenitor, și imobilele terenuri înscrise în Titlul de proprietate de 59802/_, titlu anulat prin sentința civilă nr. 980/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, s-a respins și acest capăt de cerere, reținându-se că anularea titlului de proprietate s-a făcut tocmai în considerarea faptului că reclamanții au fost renunțători la succesiunea autorilor lor, astfel că nu puteau beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, titlul fiind emis în mod greșit și pe numele lor.

Neîntemeiat este și capătul de cerere privind anularea Titlului de proprietate de 59802/_ emis pe numele pârâtei și drept urmare s-a respins în consecință, raportat la sentința civilă nr. 980/2008 a Judecătoriei B. ce a fost menținută în recurs prin Decizia civilă nr. 357/R/2008 a Tribunalului B. -Năsăud, prin care s-a stabilit că titlul trebuia emis numai în beneficiul pârâtei, ca titulară a reconstituirii atestate prin adeverința nr. 784/7 noiembrie 1991, așa încât nu se poate pune problema anulării actului emis ulterior doar în favoarea acesteia, în calitate de titulară a dreptului de proprietate recunoscut.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Împotriva sentinței expuse au declarat apel, în termen legal, reclamanții R. S.

, R. I. și R. A., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, menținând totodată soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat hotărâtă de prima instanță. Cu cheltuieli de judecată.

S-a criticat sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

Pronunțând sentința apelată prima instanță a comis mai multe erori de judecată. Prima eroare este aceea că sentința apelată este motivată contradictoriu. Astfel,

pe de o parte, judecătorul fondului respinge în mod corect excepția autorității de lucru judecat, iar pe de altă parte motivează soluția de respingere a cererii introductive de instanță pe "prezumția autorității de lucru judecat";.

De vreme ce în considerente s-a demonstrat că în speță nu este autoritate de lucru judecat, este contradictoriu să se rețină în aceleași considerente că

"valabilitatea declarațiilor de renunțare la moștenire și a certificatului de moștenitor nu poate fi supusă unei evaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței";, dintr-un alt proces care a fost finalizat prin sentința civilă nr.812/2009 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul civil nr._ devenită irevocabilă.

Formulând această apreciere, judecătorul fondului a omis un fapt esențial anume că sunt ineficiente din punct de vedere juridic deoarece pe de o parte ele au fost date după expirarea termenului de 6 luni de opțiune succesorală, stabilit de art.700 cod civil cât privește pe defuncta R. S., iar pe de altă parte au fost date în necunoștință de cauză cu privire la componența masei succesorale a ambilor defuncți, ținând seama de faptul că la data când declarațiile respective au fost făcute masa succesorală a lor se compunea numai din casa de locuit, o șură cu grajd, un șopron, un coteț cu două boxe, terenul de sub și din jurul acestor construcții cu o suprafață totală de 250 mp, bunuri dobândite de defuncți prin uzucapiune și aparținând în părți egale acestora.

În continuarea motivării apelului s-au reluat în întregime considerațiile de fapt și de drept menționate în cuprinsul acțiunii introductive.

La termenul de judecată din 10 martie 2011, tribunalul a calificat natura căii de atac exercitată în cauză ca fiind recursul, argumentat de faptul că valoarea bunurilor obiect material al prezentei cereri de chemare în judecată s-a stabilit de judecătorie, la înregistrarea acțiunii, ca fiind de 91.950,5 lei, potrivit mențiunilor din rezoluția administrativă de la fila 1 verso din dosarul de fond. E. luarea nu a fost contestată de reclamanți, ci s-a însușit, achitându-se taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar calculate tocmai din perspectiva acestei valori, prin chitanța și timbrele mobile de la filele 30-31. În atari condiții devin aplicabile prevederile art.282/1 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Intimata R. M. s-a opus admiterii recursului.

Prin Decizia Civilă nr. 104/R/2011 pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2011 Tribunalul B. -Năsăud a admis recursul declarat de reclamanții R. Ș.

, R. I. și R. A., împotriva sentinței civile nr.6017/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, dispunând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul B. -Năsăud a reținut că prima critică adusă sentinței este corectă. Procesul dintre părți s-a rezolvat prin respingerea excepției autorității de lucru judecat ridicată de pârâta R. M. și pe fond s-a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată. Din examinarea considerentelor sentinței s-a observat însă că raționamentele folosite pentru a demonstra netemeinicia pretențiilor supuse judecății s-au subscris de fapt elementelor ce conturează instituția incidentului procedural ce face de prisos analiza fondului raporturilor juridice, respectiv cel al autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința nr.812/2009 pronunțată de Judecătoria Bistrița, menținută în recurs prin decizia nr.372/R/2009 a Tribunalului B.

-Năsăud, cu trimitere și la statuările deciziei nr.357/2008 a aceluiași tribunal.

Așa fiind, s-a constatat că motivarea nu corespunde cu dispozitivul, primul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care considerentele o impuneau. Contrarietatea dintre ele încalcă dispozițiile art.261 pct.5 și 6 Cod procedură civilă, ce

impun o totală consecvență între cele două părți ale hotărârii, atrage în același timp sancțiunea nulității ei potrivit art.105 alin.2 și casarea acesteia pentru cazul prevăzut la art.304 pct.7 din același cod.

S-a mai reținut că, deși prima instanță se referă cu claritate la imposibilitatea statuării asupra valabilității declarațiilor de renunțare la moștenire provenind de la reclamanți determinat de imperativul autorității de lucru judecat, se încearcă o distincție între autoritate și puterea lucrului judecat pentru justificarea atingerii fondului cauzei. În realitate, legătura dintre cele două concepte este indisolubilă. Autoritatea de lucru judecat și puterea lucrului judecat exprimă aceeași idee, dar pe planuri diferite. Autoritatea semnifică găsirea și consacrarea adevărului, iar puterea de lucru judecat se traduce în forța cu care se impune acest adevăr în relațiile judiciare. Ambele sunt prezumții legale absolute și irefragabile și însușirea lor echivalează cu o necercetare a fondului problemei litigioase, aspect care conduce, urmare a casării, la trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță de fond în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

Totodată, s-a reținut că, excepția invocată de pârâtă nu se regăsește întrutotul în speță. Compararea cererilor formulate de reclamanți prin acțiunea de față și prin acțiunea obiect al dosarului nr._ în care s-a dat sentința nr.812/2009 ilustrează că în cea din urmă s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a declarațiilor din 27 martie 1980 de renunțare a reclamanților la succesiunea părinților lor, fundamentată pe eroarea asupra substanței obiectului, ca eroare obstacol, în condițiile în care la data dezbaterii moștenirilor terenurile nu se aflau în circuitul civil și indiscutabil, dacă puteau prevedea că regimul comunist va fi schimbat și că terenurile vor fi restituite foștilor proprietari, nu ar fi renunțat la averea autorilor lor.

În dosarul prezent se susține în principal un alt motiv de ineficacitate a declarațiilor, afirmându-se că acestea nu pot produce efecte pe plan juridic deoarece au fost date după expirarea termenului de 6 luni de opțiune succesorală, stabilit de art.700 Cod civil, cât privește pe defuncta R. Ș. .

S-a constatat că diferența dintre cele două litigii constă în indicarea în dosarul actual a unui alt principiu de drept substanțial ca temei de ineficiență a actelor juridice, ceea ce înseamnă evocarea unei cauze distincte și neîntrunirea cerințelor cumulative prevăzute de art.1201 Cod civil.

În ce privește restul motivelor de ineficiență subliniate în cererea de chemare în judecată tranșată prin sentința recurată: imprevizibilitatea schimbării regimului comunist, a apariției unei legi reparatorii de retrocedare a bunurilor în favoarea foștilor proprietari deposedați sau a succesorilor lor s-a reținut că nu mai pot forma subiect de discuție întrucât sunt chestiuni analizate și înlăturate irevocabil ca motive de ineficiență a renunțărilor, circumstanțe deduse din sentința nr.920/2008, decizia nr.357/R/2008, sentința nr.812/2009 și decizia nr.372/R/2009, pe acest segment al litigiului operând autoritatea de lucru judecat.

S-a mai reținut că, doar în cazul în care se va aprecia că declarațiile de renunțare nu prezintă regularitate potrivit tezei actuale a reclamanților, prezentată anterior, se vor putea reconsidera raporturile dintre părți în sensul și cu scopul final urmărit de apelanți, acela de a fi acceptați ca persoane ce întrunesc calitatea de moștenitori, cu toate efectele ce decurg de aici, circumscrise capetelor de cerere subsidiare și stării de fapt prin care se pretinde că s-au comportat ca atare.

Identic, numai dacă se vor constata abateri de la textele legale incidente în materia renunțării la moștenire se va putea conchide asupra neincidenței Deciziei nr. XI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interpretarea și aplicarea unitară a art.8 și 13 alin.2 din Legea nr.18/1991, pentru că decizia se valorifică strict în situațiile în care renunțările sunt conforme normelor legale ce le reglementează.

În ipoteza netemeiniciei pretenției principale din acțiunea introductivă, decizia Înaltei Curți primește eficiență. Aplicarea ei este obligatorie în toate procesele aflate în curs de judecată la data pronunțării ei și pentru cele ce se vor judeca în viitor, chiar dacă se dezleagă problema de drept vizând fapte consumate înainte.

Instanța de recurs a recomandat ca instanța de trimitere să procedeze la rejudecarea cauzei în limitele și cu luarea în considerare a rezolvărilor de fapt și de drept expuse până la pronunțarea deciziei.

În rejudecare, s-au administrat proba cu interogatorul pârâtei R. M., proba cu interogatorul reclamantelor R. I. și R. S., precum și proba cu martori, fiind audiați 4 (patru) martori la termenele de judecată stabilite în acest sens.

După dezbateri, reclamanta R. I. a depus la dosarul cauzei Concluzii scrise prin care a solicitat instanței să constate ineficiența juridică (ineficacitatea) Declarațiilor de renunțare la moștenire date de reclamantă, precum și de reclamanții

R. Ș. și R. A. la data de_ la Notariatul de Stat din B., autentificate sub nr.150, nr.151 și nr.152 din 1980, privind masa succesorală după defuncții lor părinți R. Ș. (+_ ) și R. I. (+0_ ), dat fiind acceptarea tacită anterioară, materializată în partajul voluntar dintre toți moștenitorii; să constate nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr.65/1980 eliberat de Notariatul de Stat B. la data de_, dat fiind ineficacitatea juridică Declarațiilor de renunțare la moștenire nr.150, 151 și 152 din_ care au stat la baza emiterii acestui certificat; să constate că, din masa succesorală după defuncții R. Ș. și R. I. fac parte, alături de imobilele menționate în certificatul de moștenitor (identificate în c.f. 1711

1. sub nr.top.418/1, constând în casă de la A-nr.233 din L., șură cu grajd, șopron, coteț și teren în suprafață de 250 mp), și imobilele terenuri din T.P.59802/_

   , vocație succesorală având atât reclamanții, cât și pârâta, toți în calitate de descendenți - fii; să dispună anularea titlului de proprietate nr.59802/2008 emis pe numele pârâtei R. M. (ca urmare a anulării T.R59802/2004), în calitate de unică moștenitoare a def. R. I. și S., dat fiind calitatea de moștenitori și a reclamanților, în calitate de descendenți acceptanți. Cu cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual la fond, în cuantum de 6.517 lei, din care 3570 lei onorar avocațial justificat cu facturile și chitanțele-depuse de av. M. Costin, iar 2947 lei taxă judiciară de timbru (fila 30 din Dosar nr._, primul dosar de fond). Fără cheltuieli de judecată în rejudecarea pe fond a cauzei, în prezentul dosar, astfel cum a arătat și cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei la data de_ .

   Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a apreciat ca fiind fondată cererea petentelor pentru considerentele ce se succed.

   Din răspunsurile date de către intimata R. M. la interogator (filele 26-27 din dosarul de rejudecare), instanța a reținut faptul că pârâta recunoaște faptul că imediat după decesul tatălui lor, defunctul R. I., în decembrie 1979, cei 4 (patru) frați au avut discuții în sensul că intimata R. M. rămâne în casă și o să le dea sultă compensatorie celorlalți moștenitori. Aceste aspecte sunt confirmate de martorul

   Naghi Arpad (fila 41 din dosarul de rejudecare), fostul soț al intimatei R. M., care a precizat că sumele de bani reprezentând sultă compensatorie au fost date de el personal surorilor intimatei, martorul fiind la aceea dată soțul intimatei și locuind cu aceasta în imobilul rămas în proprietatea exclusivă a intimatei în urma partajului convențional.

   Este adevărat că ulterior, petentele au declarat în fața notarului public că au calitatea de renunțător față de moștenirea după tatăl lor, dar aceste declarații nu pot produce efectul lor specific, fiind lovite de ineficacitate, câtă vreme s-a făcut dovada că anterior petentele acceptaseră practic succesiunea după tatăl lor, primind în această calitate de moștenitor sultă compensatorie în cuantum de câte 15.000 lei fiecare dintre ele. De altfel, referitor la partajul convențional intervenit anterior, instanța reține că potrivit prevederilor art. 730 alin. (1) din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză în considerarea principiului tempus regit actum, dacă toți erezii sunt prezenți și majori, se pot împarți între dânșii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalități. Prin urmare, condițiile pentru validitatea împărțelii prin bună învoială sunt :

   • prezența tuturor coproprietarilor, condiție care în speță a fost îndeplinită prin faptul că toți au calitatea de parte în cauză, probele administrate dovedind prezența tuturor atunci când a intervenit înțelegerea dintre ei ;

   • toți coproprietarii să aibă capacitatea de exercițiu, condiție ce este îndeplinită în cauză ;

   • coproprietarii să fie de acord cu realizarea împărțelii pe această cale și cu clauzele convenției, condiție care este de asemenea îndeplinită în cauză, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.

   Fiind îndeplinite toate aceste condiții, partajul se poate realiza fără îndeplinirea vreunei formalități, deci în orice formă, inclusiv verbală, dovada ei urmând a fi făcută potrivit dreptului comun, părțile putând achiesa inclusiv la administrarea probei cu martori. În speță, existența partajului a fost probată prin recunoașterea acestuia de către pârâtă, dar și prin proba cu martori, instanța constatând că legătura strânsă de rudenie dintre părți constituie o imposibilitate morală de a preconstitui un înscris, nefiind aplicabile regulile de la art. 1191 și următoarele din vechiul Cod civil. Coproprietarii pot împărți toate bunurile sau numai o parte dintre ele, iar bunurile pot fi împărțite în natură sau în orice altă modalitate convenită de către părți.

   Ca efect al partajului, intervenit în cauză prin convenția părților, dreptul asupra unei cote părți din masa bunurilor de împărțit devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun ori asupra anumitor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietar exclusiv al bunurilor atribuite, considerându-se că a dobândit acele bunuri direct de la defunct din momentul deschiderii succesiunii, adică al morții acestuia.

   Instanța de fond a constat că intimatei i-a revenit prin efectul partajului convenit de părți dreptul de proprietate asupra imobilului teren+construcții aferente înscris în CF 1711 L., nr. top. 418/1, situat în intravilanul comunei L., iar petentelor le-a revenit dreptul asupra câte unei sumei de 15.000 lei achitată de intimată fiecărei petente. Faptul că sulta a fost achitată ulterior nu are relevanță juridică, câtă vreme manifestarea de voință a părților a fost în sensul convenției de partaj menționate încă din luna decembrie 1979. Prin urmare, declarațiile de renunțare date câteva luni mai târziu în fața notarului public nu pot avea semnificația juridică a renunțării pure și simple, întrucât ar însemna că petentele ar fi străine de

   succesiune, lucru imposibil câtă vreme ele încheiaseră deja un partaj convențional în cauză.

   Față de cele expuse, a fost admisă cererea petentelor, constatându-se ineficacitatea renunțării petentelor la moștenirea după defuncții R. Ș. și R. I., declarațiile date de petente în fața Notariatului de Stat B. la data de_, acestea neputând produce efecte juridice, câtă vreme anterior a avut loc un partaj convențional încheiat de către toate moștenitoarele legale ale defuncților, inclusiv petentele, constatându-se, totodată, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de Notariatul de Stat B. la data de_ . În acest context, se impune a se constata că din masa succesorală rămasă după defuncții R. Ș. și R. I. fac parte, alături de imobilele menționate în certificatul de moștenitor nr. 65/1980, și imobilele terenuri identificate în Titlul de proprietate nr. 59802/_, vocație succesorală având atât petentele, cât și intimata, în calitate de descendenți în linie directă de grad 1. În mod corelativ, s-a admis și cererea de anulare a anulare a titlului atacat, în sensul că intimata nu este unica succesoare a autorilor săi R. Ș. și R. I.

   , calitate de moștenitor având în egală măsură și petentele din prezenta cauză. În acest sens, instanța a reținut că emiterea titlului având ca autor pe R. I. și R. S. pentru întreaga suprafață intimatei nesocotește și prevederile art. 13 alin. (2) ce stabilesc că repunerea în termen pentru moștenitori operează doar pentru cota ce li se cuvine și nu pentru toată suprafața ce a aparținut autorului. Cum cota intimatei este de ¼, întrucât calitate de moștenitori au și petentele ce au încheiat un partaj convențional parțial în cauză, se impune anularea titlului atacat.

   În fine, în temeiul art. 274 C.proc.civ., a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.517 lei, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru depuse la judecarea pe fond a cauzei în primul ciclu procesual.

   Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal pârâta R. M., solicitând admiterea recursului , modificarea sentinței atacate, aceasta fiind pronunțata cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.

   În motivarea recursului s-au susținut în esență următoarele:

   Instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea formulată de reclamantele- intimate, dispunând constatarea ineficacității renunțării petentelor-intimate la moștenirea după defuncții R. S. si R. I., declarațiile date de petente in fata Notariatului de Stat B., la data de_ ; constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 65/1980 eliberat de Notariatul de Stat B. la data de_ ; constatarea ca din masa succesorala rămasa după defuncții R. S. si R. I. fac parte, alături de imobilele menționate in certificatul de moștenitor nr. 65/1980 si imobilele terenuri identificate in Titlul de proprietate nr. 59802/_, vocație succesorală având atât petentele, cât și intimata recurentă, în calitate de descendenți în linie directă de grad I ; anularea titlului de proprietate nr. 59802/2008 emis doar pe numele intimatei-recurente, în sensul că aceasta nu este unica succesoare a autorilor săi R. S. și R. I., calitate de moștenitor având in egala măsura si petentele- intimate din prezenta cauza.

   Recurenta a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamantele-intimate. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Indubitabil, interesul trebuie sa fie unul juridic, ceea ce înseamnă că un interes pur pecuniar sau pur teoretic nu ar justifica exercițiul acțiunii civile. În

   cadrul acestei concepții, prin cerința în discuție se înțelege că interesul trebuie să nu contravină legii, precum și că trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situația juridica legală pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie.

   Ținând seama de cele expuse și observând soluția pronunțată în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că interesul intimatelor din prezenta cale de atac este unul realmente iluzoriu, motivat de argumentele ce vor urma.

   Astfel, instanța investită cu soluționarea pricinii, după rejudecare, constată că din masa succesorala rămasă după defuncții R. S. si R. I. fac parte, alături de imobilele menționate în certificatul de moștenitor nr. 65/1980 și imobilele terenuri identificate în Titlul de proprietate nr. 59802/_, vocație succesorală având toate părțile demersului juridic. În egală măsură, dispune anularea titlului de proprietate emis doar pe numele recurentei, in sensul că nu este singura moștenitoare a autorilor părților.

   Chiar presupunând calitatea de succesoare a reclamantelor-intimate, îndreptățite a fi beneficiarele, în cote egale, a întregului emolument din masa partajabilă, nu poate fi încurajată și tranșată în vreo manieră cu consecințe în plan practic această stare de fapt, deoarece anularea titlului de proprietate pe motiv că precizează o singură moștenitoare, in loc de 4 (patru) nu presupune ope legis înscrierea intimatelor în titlul de proprietate anulat. Mai mult decât atât, acestea nu au la îndemână nicio pârghie de natură administrativă sau judiciară pentru a modifica în vreun fel acest aspect, în circumstanța în care acestea nu au formulat, in termen legal cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la Legea 18/1991 si chiar dacă ar fi formulat, nu au urmat procedura administrativă în integralitatea ei (respectiv de atacare a propunerii Comisiei locale și cu plângere a HCJ prevăzute de Regulamentul aprobat prin HGR 131/1991, rep. și art. 53 și urm din Legea nr. 18/1991, rep.)

   Prin urmare, acestea se află în imposibilitate obiectivă de a solicita înscrierea lor in titlul de proprietate, situație care le privează de existenta unui interes juridic real, care sa aibă caracter determinant în justificarea exercițiului acțiunii civile.

   Din perspectiva recurentei, instanța de fond a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii. S-a admis cererea intimatelor, constatându-se ineficacitatea renunțării acestora la moștenirea după antecesorii lor, declarațiile date de acestea neputând produce efecte juridice, câtă vreme anterior a avut loc un partaj convențional încheiat de către toate moștenitoarele legale. Or instanța, tocmai acest aspect nu l-a avut în vedere. Mai exact, faptul că declarațiile de renunțare au fost date în contextul acestui partaj voluntar, amiabil între toți moștenitorii, astfel cum rezultă din probele administrate. Astfel, nu s-a contestat de către nicio parte. Intimatele s-au îndestulat fiecare cu suma de 15. 000 lei, achitate de recurentă către fiecare din surorile sale. Prin urmare, apreciază că doar ea are calitatea de moștenitoare.

   Intimatele R. I. și R. S., au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

   În motivarea întâmpinărilor, s-au susținut în esență aceleași apărări, după cum urmează:

   Excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii a reclamanților a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că intimatele au înțeles să invoce inadmisibilitatea ei, dat fiind tardivitatea acesteia raportat la prevederile art.136 C.pr.civ.

   Dacă se trece peste tardivitatea excepției lipsei de interes, s-a susținut în apărare că argumentarea recurentei în susținerea acestei excepții denotă faptul că aceasta nu a înțeles motivele de fapt și de drept pentru care instanța de fond a pronunțat soluția de anulare a titlului de proprietate nr.59802/2008 emis doar pe numele acesteia. Soluția de anulare a titlului s-a impus ca o consecință firească a constatării ineficacității renunțării intimatelor și fratelui acestora la moștenirea după defuncții lor părinți, a constatării nulității absolute a certificatului de moștenitor și a constatării faptului că, din masa succesorală fac parte și imobilele terenuri obiect al titlului de proprietate, care au aparținut acestora. S-ar fi impus ca recurenta să-și aducă aminte motivul pentru care a obținut, în anul 2008, anularea titlului de proprietate emis inițial pe numele tuturor celor 4 frați, și anume incidența Deciziei nr.XI/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interpretarea și aplicarea unitară a art.8 și art.13 alin.2 din Legea 18/1991, fapt care a determinat emiterea unui nou titlu doar pe numele acesteia.

   Insă, astfel cum a statuat și instanța de recurs în decizia de admitere a recursului și trimitere spre rejudecare a prezentei cauze (Decizia civilă nr. 104/R/2011), decizia instanței supreme se valorifică strict în situațiile în care renunțările sunt conforme normelor legale ce le reglementează.

   În același sens, instanța de recurs a statuat că, "doar în cazul în care se va aprecia că declarațiile de renunțare nu prezintă regularitate... se vor putea - reconsidera raporturile dintre părți în sensul și cu scopul final urmărit de apelanți, acela de a fi acceptați ca persoane ce întrunesc calitatea de moștenitori, cu toate efectele ce decurg de aici...".

   Ori, prin probatoriul administrat în cauză, reclamantele au dovedit, astfel cum instanța de fond a reținut, partajul convențional încheiat de către toți moștenitorii, anterior declarațiilor de renunțare la moștenire.

   Prin urmare, constatându-se că renunțările la moștenire nu au fost conforme normelor legale, este evident că reclamanții intimați au dobândit calitatea de moștenitori, având vocație succesorală la întreaga masă succesorală a defuncților lor părinți, din care fac parte și terenurile din titlul de proprietate în discuție.

   În aceste condiții, nu se mai poate pune problema efectuării altor demersuri administrative sau judiciare pentru anularea titlului de proprietate, astfel cum susține recurenta și nici nu are vreo relevanță dacă subsemnata sau frații săi au formulat cereri de reconstituire în temeiul Legii 18/1991 sau dacă au urmat procedura administrativă în integralitatea ei, atâta timp cât a fost în discuție calitatea lor de moștenitori și nu aspecte care să vizeze legalitatea titlului atacat prin prisma normelor legale speciale.

   Prin urmare, reclamanții nu se află în vreo "imposibilitate obiectivă" de a solicita anularea titlului de proprietate, aceștia având interesul în promovarea acțiunii și valorificarea drepturilor lor subiective.

   Referitor la constatarea ineficacității renunțării reclamanților la moștenirea părinților, în mod corect instanța de fond a reținut, în motivarea acestei soluții, intervenirea partajului convențional încheiat anterior acesteia între toți moștenitorii.

   Contrar susținerii recurentei, tocmai acest aspect 1-a avut în vedere instanța de fond în fundamentarea soluției sale. Recurenta a recunoscut încă din momentul rejudecării cauzei, după casare, încheierea partajului voluntar între toți moștenitorii,

   ocazie cu care a achitat fraților o sultă compensatoare pentru partea acestora din casa părintească.

   În recursul declarat, recurenta reiterează această împrejurare, arătând expres faptul că "... anterior a avut loc un partaj convențional încheiat de către toate moștenitoarele legale..." și că "... declarațiile de renunțare au fost date în contextul acestui partaj voluntar, amiabil între toți moștenitorii, astfel cum rezultă din probele administrate", adică exact ceea ce s-a susținut în fundamentarea acțiunii și s-a dovedit prin probatoriul administrat.

   Partajul voluntar amiabil care a intervenit între moștenitori - recurenta și intimații — este, fără niciun echivoc, cel dintâi dintre actele de dispoziție care se putea încheia doar urmare a acceptării moștenirii. Ceea ce nu înțelege recurenta este faptul că, cel care a acceptat moștenirea nu mai poate reveni asupra acceptării (ea fiind irevocabilă); dacă a acceptat moștenirea "renunțarea la succesiune este lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare", practica instanțelor judecătorești, inclusiv a instanței supreme în acest sens, fiind fără echivoc.

   Prin urmare, instanța de fond în mod legal și temeinic a admis acțiunea, dând curs întru totul dispozițiilor instanței de control din decizia de casare.

   Intimatele consideră că recursul declarat de R. M. este nefondat, iar pct.9 al art.304 C.pr.civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauză. De altfel, recurenta a solicitat modificarea sentinței atacate, însă nu arată în ce sens.

   Intimatul R. A., legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări scrise la dosar.

   Recursul declarat de pârâtă este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

   Examinând cu prioritate critica referitoare la lipsa de interes în promovarea acțiunii, corelativ cu apărările referitoare la tardivitatea formulării acestei excepții de fond, tribunalul constată că atât susținerile recurentei cât și cele ale intimatelor sunt nefondate.

   Făcând parte din categoria excepțiilor absolute și peremptorii, fiind o condiție de exercitare a acțiunii civile, lipsa de interes poate fi invocată de părți sau din oficiu pe tot parcursul procesului, inclusiv în recurs, apărarea vizând tardivitatea invocării lipsei de interes formulată de intimatele R. Ș. și R. I., este nefondată.

   Observând parcursul cauzei de față, tribunalul reține că interesul reclamanților în promovarea cererii de constatare a ineficacității declarațiilor de renunțare a făcut obiectul judecății în recursul din primul ciclu procesual, pin decizia de casare nr. 104/R/2011, statuându-se expres și obligatoriu conform art. 315 din Codul de procedură civilă, asupra existenței interesului reclamanților în pricina de față raportat la scopul final urmărit, acela de a li se stabili calitatea de moștenitor și de a combate teza incidenței în raporturile dintre ei și pârâtă a Deciziei în interesul legii nr. XI/2007.

   Examinând pe fond, prin prisma criticilor aduse hotărârii atacate de către recurentă dar și sub toate aspectele conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că soluția de constatare a ineficacității declarațiilor de renunțare autentice și de anulare a certificatului de moștenitor nr. 65/1980 este legală și temeinică.

   Cele trei declarații de renunțare ale reclamanților la succesiunea defuncților R.

2. , decedată la_, și R. I., decedat la_, au fost date la notar în data de

_ . Pentru ca acestea să producă efectele prevăzute de lege, manifestarea de voință trebuia să fie făcută înlăuntrul termenului de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 alin.1 din vechiul Cod civil, și fără ca în prealabil erezii să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii.

În ceea ce privește moștenirea defunctei R. M., deschisă la data de 17 martie 1974, în mod corect s-a reținut ineficiența declarațiilor de renunțare din 27 martie 1980, aceasta fiind făcute după trecerea a mai bine de 6 ani de la deces, cu mult după expirarea termenului mai înainte evocat.

Același declarații sunt ineficiente și în ceea ce privește succesiunea defunctului

R. A., decedat la 9 decembrie 1979, întrucât deși actele de renunțare s-au realizat în intervalul de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, anterior toți cei patru copiii ai defunctului acceptaseră fără echivoc succesiunea acestuia. Așa cum judicios s-a reținut, prin însăși răspunsurile la interogator (f.27), pârâta recurentă a recunoscut faptul că imediat după decesul tatălui său, între ea și reclamanții intimați a intervenit o înțelegere în sensul atribuirii către ea a casei părintești și a plății unor sulte compensatorii, ce se traduce în plan juridic într-un partaj voluntar. Convenția s-a executat în sensul rămânerii în proprietatea recurentei a imobilului și a plății respectiv încasării sultelor convenite. Teza este confirmată și probatoriul testimonial administrat, mai cu seamă de martorii Naghi Arpad (f.41) și Ciot M. (f.54).

Efectuarea acestui partaj anterior, declarațiilor de renunțare este în mod cert un act de acceptare tacită a moștenirii defunctului R. I., situație în care moștenitorii acceptanți nu mai puteau renunța în mod valabil la drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de succesori legali ai acestuia, astfel că actele contestate sunt ineficace, consecința nulității certificatului de moștenitor fiind reținută în mod corect de prima instanță.

Cu toate acestea, soluția dată petitelor de masă succesorală și anulare a titlului de proprietate nr. 59802/_, este una nelegală, așa cum se va argumenta în continuare.

Litigiul de față se poartă din punct de vedere al obiectului material cu privire la imobilele înscrise în titlul de proprietate nr. 59802/_, reconstituite în favoarea pârâtei recurente în calitate de moștenitoare a defuncților R. Ș. și R. I. . Dreptul la reconstituirea proprietății, conform Legii 18/1991, este consacrat în persoana moștenitorilor și nu a defuncților, efectul admiterii cererii fiind acela de eliberare a titlului de proprietate pe numele succesorilor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Drept urmare, reconstituirea dreptului de proprietate nu are ca efect readucerea terenurilor în patrimoniul succesoral, cum greșit s-a stabilit, acestea intrând în proprietatea (indiviză, după caz) moștenitorilor solicitanți.

Mai mult decât atât, titlul de proprietate a cărui anulare s-a dispus de către instanța de fond a fost emis în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, sentința civilă nr. 980/2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, care este în vigoare și își produce efectele între părți. Până când nu sunt înlăturate pe căile legale efectele acestei sentințe, nu se poate stabili, pe cale ocolită, o altă îndreptățire la reconstituirea dreptului de proprietate, soluția instanței de fond încălcând nu numai principiul securității raporturilor juridice dar și prevederile art. 6 din CEDO.

În această privință tribunalul reține și temeinicia motivului de ordine publică invocat de recurentă la termenul de judecată din 3 octombrie 2013, vizând lipsa chemării în judecată în prezentul litigiu a celor două comisii de fond funciar,

județeană și locală, care au emis actele ce au stat la emiterii, respectiv au emis titlul atacat, însă măsura preconizată de către recurentă, aceea de casare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare nu poate fi adoptată, în contextul deja arătat și în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 312 alin.5 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate și în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge petitele de constatare a masei succesorale a defuncților R. S. și R. I. precum și cel de anulare a Titlului de proprietate nr. 59802/_ . Va fi obligată pârâta R. M. să plătească reclamantei

R. I. suma de 3258,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond, apreciind că pretențiile au fost admise în proporție de 50%. Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii.

Totodată, tribunalul va lua act de împrejurarea că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezentul recurs, și văzând limitele admiterii recursului, în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatei R. S. suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând jumătate din onorariul avocațial achitat cu chitanța depusă la fila 21, ca singur act doveditor al cheltuielilor de judecată efectuate de intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta R. M. împotriva sentinței civile nr. 12394/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care o modifică în parte în sensul că :

Respinge petitele de constatare a masei succesorale a defuncților R. S. și

R. I. precum și cel de anulare a Titlului de proprietate nr. 59802/_ .

Obligă pârâta R. M. să plătească reclamantei R. I. suma de 3258,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Ia act de faptul că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezentul recurs.

Obligă recurenta să plătească intimatei R. Ș. suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.

	PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,		GREFIER,
S.	I.	N.	C.	I. C. C.	S.

Red./Dact. S.I. 2 ex _

Jud. fond:Oprea C.V.

← Decizia civilă nr. 43/2013. Fond funciar		Decizia civilă nr. 369/2013. Fond funciar →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 438/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 264/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 463/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 43/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 369/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 1237/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 506/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 24/2013. Fond funciar