Decizia civilă nr. 28/2013. Revendicare imobiliară

Comentarii

0

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 28/R/2013

Ședința publică din data de 24 Ianuarie 2013

Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. N. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: I. S.

GREFIER: V. V.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanții G. E. G. și G. A. împotriva sentinței civile nr.9348 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, având ca obiect revendicare imobiliară .

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pentru data de azi 24 ianuarie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr.9348 din 27.0. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._

* s-a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea reclamanților G. E. G. și G. A. de ridicare a stâlpilor de susținere a cablurilor electrice de pe terenul lor, de către pârâta SC E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA - SUCU. LA B., formulată în cadrul dosarului nr._, în contradictoriu și cu pârâții B. H. și B. A. T. ; s-a respins cererea de chemare în garanție a PRIMĂRIEI B. B., prin PRIMAR formulată de pârâta SC E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD S.A.- SUCU. LA B., ca fiind neîntemeiată; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele.

Prin Sentința civilă nr.5189/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. _

, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților G. E. G. și G. A. împotriva pârâților

S.C.E. Transilvania Nord S.A.-Sucursala B., B. H. și B. A. T. și în consecință: a fost obligat pârâtul B. A. T. să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului înscris în CF 422/1 B. B., nr. top. 2296/2/_ /2/1 și să se abțină pe viitor de la orice tulburare de fapt (eliberând suprafața de 321 m2proprietatea reclamanților ocupată de pârât) sau de drept, a fost respinsă ca nefondată cererea de ridicare a

stâlpului de susținere a cablurilor electrice de către SC E. SA; a fost obligat pârâtul să plătească cheltuieli de judecată reclamanților, în cuantum de 1660 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și parte a onorariului de avocat; a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC E. Transilvania Nord SA - Sucursala B. în contradictoriu cu chemata în garanție Primăria Bistrița-B. prin Primar.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului B. A. T. la eliberarea suprafeței de 351 m2din terenul aflat în proprietatea acestora și la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului înscris în CF 422/1 B. B., nr.top2296/2/2/1; 2299/2/1, întemeindu-se pe disp.art.480 Cod civil.

A reținut ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC E. Transilvania Nord S.A.- Sucursala B. la ridicarea stâlpului de susținere a cablurilor de energie electrică aflați pe proprietatea reclamanților, reținând pentru aceasta aplicabilitatea în cauză a disp.art.16 alin 2 lit.c din Legea nr. 318/2003, care prevăd pentru titularii autorizațiilor de înființare și titularii de licențe, beneficiul unui drept de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora.

A mai reținut că potrivit art.18 alin 4 din legea menționată, dreptul arătat este o servitute legală ce se exercită pe toată durata existenței capacității energetice și este cu titlu gratuit.

În privința despăgubirilor ce s-ar datora reclamanților în temeiul art.18 alin 5 din lege, instanța a reținut că din probatoriul administrat nu s-a făcut dovada că prin amplasarea stâlpilor reclamanților li s-ar fi afectat vreo cultură sau restrâns vreo activitate a acestora.

În plus s-a reținut că reclamanții au solicitat doar ridicarea stâlpilor, fără să invoce vreuna din situațiile prevăzute de textul sus arătat referitor la despăgubiri.

În privința ridicării stâlpilor instanța a apreciat că cererea este vădit nefondată întrucât prin amplasarea stâlpilor subzistă o servitute legală asupra terenurilor reclamanților, fiind inadmisibil a se reveni la situația anterioară amplasării stâlpilor, întrucât s-ar încălca prevederile legale imperative ce stabilesc un regim juridic aplicabil în această materie.

În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat că aceasta a rămas fără obiect cât timp S.C.E. Transilvania Nord S.A., chemată în garanție, nu a căzut în pretenții.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii și în consecință admiterea în întregime a acțiunii lor, prin obligarea

S.C. E. Transilvania Nord S.A. la ridicarea celor doi stâlpi amplasați pe proprietatea lor.

Prin motivele de recurs s-a criticat hotărârea pentru nelegalitate în privința respingerii cererii de obligare a pârâtei SC E. Transilvania Nord S.A. la ridicarea celor doi stâlpi, instanța ajungând la această concluzie printr-o interpretare greșită a raportului juridic dedus judecății, urmare a confuziei între amplasarea unei capacități energetice și lucrările necesare pentru realizarea, exploatarea și întreținerea aceste capacități energetice, cu consecința unei confuzii între existența unui drept de servitute și încălcarea dreptului de proprietate.

În cadrul criticii s-a arătat că din disp.art.16 alin 1 din Legea nr.318/2003, rezultă că cerințele de autorizare pentru realizare și retehnologizare a capacității energetice sunt pentru lucrările de interes public, atunci când sunt efectuate preponderent pe domeniul public, însă în condițiile realizării acestor lucrări pe proprietăți private este necesară exproprierea proprietarilor, împrejurare ce aduce în discuție disp.art.6 din Legea nr.38/1994.

În cadrul criticii s-a mai arătat că disp.art.16 alin 2 din Legea nr.318/2003 se referă la un drept de servitute în favoarea S.C. E. Transilvania Nord S.A. privind proprietățile învecinate pentru realizarea lucrărilor la care se referă alin 1 din menționatul articol, drept care este temporar, respectiv pe durata realizării lucrărilor arătate, în scopul bunei funcționări și exploatări a acestora. Menționatele dispoziții legale referindu-se la modalitatea de preluare a unor proprietăți în vederea amplasării pe acestea a lucrărilor menționate de alin.1, art.16 din Legea nr. 318/2003.

Critica adusă hotărârii a mai relevat omisiunea instanței de a verifica incidența disp.art.6 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea, a disp.art.44 din Constituția României și a disp.art.1 din Protocolul Adițional 1 la C.E.D.O.

În acest sens s-a apreciat că, în cauză nu este vorba de existența unui drept de servitute, ci de o veritabilă expropriere de fapt, contrară dispozițiilor legale arătate, recunoscându-se astfel pârâtei

S.C.E. prerogative nerecunoscute de lege nici unei alte entități în exproprierea unor suprafețe de teren fără respectarea dreptului de proprietate și a procedurii de expropriere.

Prin întâmpinarea depusă de S.C.E. Transilvania Nord S.A. s-a solicitat respingerea ca netemeinic și nelegal a recursului și menținerea hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării s-a invocat existența unui Protocol între Consiliul Județean B. Năsăud și societatea intimată, în realizarea necesităților de dezvoltare energetică din județul B. Năsăud, protocol prin care au fost stabilite prioritățile pentru lucrările electrificate printre care pentru anul 2003 a fost stabilită ca prioritate și Zona Colibița.

S-a arătat că pe baza acestui protocol s-a încheiat contractul de prestări de servicii de proiectare nr.75/_ cu S.C.E. S.A - S.I.S.E. "E. Transilvania Nord, în prezent S.C.F.I.S.E. "E. Serv"; S.A. - S.I.S.E. "E. Transilvania Nord";, societate autorizată în acest sens, aceasta realizând pe baza unei teme de proiectare, proiectul pentru zona Colibița .

S-a precizat că în conformitate cu clauzele contractului, societatea de proiectare a avut obligația de obținere a tuturor avizelor și acordurilor prevăzute de reglementările în vigoare, în numele și pentru societatea beneficiară a proiectării, astfel că în cazul acestor obligații a fost obținut Certificatul de urbanism eliberat de Primăria Bistrița B., care menționează că terenul pe care

urma să se facă lucrările se află pe domeniul public, motiv pentru care a și formulat cerere de chemare în garanție împotriva acestei Primării.

În privința criticii aduse prin recurs la, interpretarea greșită dată de prima instanță disp.art.16 alin 2 și 3 din Legea 318/2003, se arată că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară spiritului acestor dispoziții care prevăd dreptul titularilor autorizațiilor de înființare și titularilor de licențe de a obține restrângerea sau încetarea activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice care, ar pune în pericol persoane sau bunuri.

S-a mai învederat, în privința suportării cheltuielilor de modificare a instalației sau de eliberare a amplasamentelor de aceste instalații, că potrivit art.37, pct.7 din Legea nr.318/2003, aceste cheltuieli se suportă de către cel care a generat modificarea, astfel că solicitarea reclamanților de obligare la ridicarea stâlpului de susținere a cablurilor electrice, pe cheltuiala intimatei, este contrară legii.

S-a apreciat că invocarea pentru prima dată în recurs a dispozițiilor Legii nr.33/1994, este inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 364/R/2011 Tribunalul B. -Năsăud a admis recursul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 5189/2010 a Judecătoriei B., pe care a casat-o în parte cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv în privința cererii reclamanților de ridicare a stâlpilor de susținere a cablurilor electrice de pe terenul reclamanților, de către pârâta SC E. SA - S.C. Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - E. Transilvania S.A.- Sucursala B., și în privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâta arătată împotriva Primăriei B. B., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii respectiv cele cu privire la obligarea pârâtului B. A. T. la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților, la obligarea acestui pârât la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată și cele privitoare la cererea de reexaminare a expertului Petre Ion.

Critica formulată prin motivele de recurs a fost apreciată de tribunal ca întemeiată prin prisma consecințelor produse de aprecierea primei instanțe în modul de aplicare a dispozițiilor Legii nr.318/2003 privitoare la drepturile și obligațiile titularilor de autorizații și licențe și drepturile și obligațiile terților pe care sunt executate capacități energetice.

S-a reținut că prima instanță a avut în vedere, pentru soluționarea raporturilor juridice intre reclamanți și pârâta S.C.Eletrica Distribuție Transilvania Nord - Sucursala B., exclusiv disp.art.16 alin 2 din Legea nr.318/2003, aplicabilă raporturilor juridice arătate, această lege fiind în vigoare la momentul faptelor, care prevăd că pentru titularii autorizațiilor de înființare și pentru titularii licențelor un drept de servitute subterană, pe care o reține, în conformitate cu dispozițiile legale arătate, ca o servitute legală și gratuită, situație în care reclamanții trebuie să accepte cu consecința că nu poate solicita ridicarea stâlpului.

Instanța nu a avut în vedere și disp.art.20 alin 2 din legea menționată care prevede pentru situația în care terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, cum este cazul în speță, că solicitantul autorizației de înființare poate fie să inițieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică și să obțină concesiunea terenului, în condițiile legii, fie să îl cumpere.

S-a apreciat că o asemenea abordare a reglementărilor raporturilor juridice dintre reclamanți și pârâta S.C. E. Distribuție Transilvania Nord - Sucursala B., era necesară prin prisma cererii reclamanților, față de această pârâtă și numai în funcție de rezolvarea raportului a componenței dintre dispozițiile legale arătate, ulterior să rezolve raporturile juridice dintre cele două părți.

Altfel nu s-ar putea justifica lipsa încălcării disp.art.1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. referitoare la protecția proprietății și a disp.art.44, alin.2-4 din Constituția României referitoare la proprietatea pârâtului.

Pe de altă parte, chiar în situația în care, ar prevala disp.art. 16 alin 2 din Legea nr. 318/2003, așa cum a făcut-o prima instanță, fără însă într-o abordare concurentă a disp.art.20 alin.2 din aceeași lege, recunoscându-se dreptul statului în reglementarea folosinței bunurilor, pentru un interes general și legitim, tribunalul a reținut că acest drept trebuie interpretat prin prisma principiului enunțat de disp.art.1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., fiind astfel adusă în discuție necesitatea păstrării justului echilibru, între cerințele interesului general și imperativele dreptului de apărare a dreptului fundamental al reclamantului acela al dreptului asupra proprietății lui.

Acest just echilibru, impunea primei instanțe, să tranșeze dreptul la despăgubiri recunoscut de dispozițiile Legii nr.318/2003 printr-o dezbatere contradictorie, inclusiv prin exercitarea rolului activ prin punerea în discuția reclamanților, a acestui drept la despăgubiri.

Manierea în care prima instanță a abordat acest drept, este una de tranșare, cu consecința prejudicierii pe viitor a posibilității pentru reclamanți de a nu și-l mai putea valorifica în condițiile în care nu a fost pus în discuția lor și în condițiile în care garanțiile de obținere a acestor despăgubiri sunt destul de precise.

În acest sens se observă că instanța arată că "din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că vrea cultură sau plantație a reclamanților ar fi fost afectată sau că vrea activitate a acestora ar fi fost restrânsă cu ocazia lucrărilor";.

În această cauză nu a fost administrat vreun probatoriu pentru despăgubirile ce s-ar cuveni reclamanților, fapt ce este necesar având în vedere criteriile prevăzute de art. 16 alin 5 din Legea 318/2003.

S-a apreciat de tribunal că lipsa analizării de către prima instanță a celor două aspecte arătate, respectiv a raportului dintre disp.art.16 alin.3 și 20 alin.2 din Legea nr.318/2003 și a dreptului la despăgubiri apreciate ca aspecte de nelegalitate a hotărârii echivalează cu necercetarea fondului.

S-a dat îndrumarea ca instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării, să pună în discuția părților atât disp. art.16 alin 2 cât și cele ale art. 20 alin 2 din Legea nr. 318/2003, urmând să aprecieze asupra raportului dintre ele, având în vedere atât Decizia din 23 martie 2004 a Curții Constituționale cât și Hotărârea M. Cernea ș.a./România a C.E.D.O. și apoi să aprecieze în funcție de concluzia la care ajunge, asupra punerii în discuția reclamanților, posibilitatea solicitării de despăgubiri și în funcție de poziția acestora va administra proba cu expertiza de specialitate prin prisma criteriilor prev. de art.16 alin 5 din Legea nr. 318/2003, precum și alte probe pe care le va aprecia necesare pentru rezolvarea cererii de despăgubiri.

Primind cauza spre rejudecare și limitându-se numai la soluționarea cererilor care au atras casarea Sentinței civile nr. 5189/2010 pronunțată în dosarul nr._, instanța de rejudecare a reținut în fapt următoarele:

Reclamanții G. E. G. și G. A. sunt proprietarii imobilului teren de natură pășune și fânaț, în suprafață de 1.700 mp., situat în comuna B. Bârgăului, sat Colibița, înscris în CF 422/1 B. Bârgăului, nr. top. 2296/2/_ /2/1 (f.5).

În cursul anului 2003, ca urmare a analizării necesităților de dezvoltare energetică din județul

B. -Năsăud, pârâta SC E. Distribuție Transilvania Nord SA - Sucursala B. a efectuat în zona Colibița lucrări de electrificare (f.47-62), ocazie cu care a amplasat doi stâlpi de susținere a cablurilor electrice pe terenul reclamanților.

Este adevărat că terenul în discuție nu a fost trecut în proprietatea statului, pe calea exproprierii, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 (aplicabilă în cauză în considerarea principiului tempus regit actum), dar într-o asemenea situație trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 16 alin. 5 din lege care stabilesc posibilitatea pentru proprietarii terenurilor afectați de lucrările efectuate de către titularii de licență pe terenurile proprietate privată de a fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora.

Cu toate că instanța a pus în discuția părților această oportunitate, reclamanții nu au fost de acord să primească despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat pentru realizarea lucrării de interes public, și, fără a invoca vreun impediment în exercitarea folosinței terenului, au solicitat doar obligarea pârâtei "să-și ridice"; cei doi stâlpi de susținere a cablurilor electrice, amplasați pe terenul lor.

Însă, îndepărtarea acestor stâlpi (care sunt bunuri de interes general cu ajutorul cărora se realizează un serviciu public - de distribuție a energiei electrice) nu este posibilă decât în baza legii. Din interpretarea dispozițiilor art. 37 pct. 7 din Legea nr. 318/2003, rezultă că este posibilă

eliberarea unor amplasamente și modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice sub

condiția suportării cheltuielilor de către cel care a generat modificarea.

Din moment ce reclamanții sunt cei care solicită modificarea rețelei electrice prin adoptarea unei soluții tehnice ce presupune îndepărtarea stâlpilor de susținere a cablurilor electrice

de pe terenul lor, acestora le revine și sarcina de a achita costurile ce decurg dintr-o asemenea operațiune.

În cauza pendinte, reclamanții nu au dovedit că au intenționat în mod efectiv și serios să abordeze în acest fel relația lor cu pârâta, neexistând probe ca s-ar fi încercat ajungerea la un acord echitabil pentru ambele părți.

În plus, în absenta unei documentații tehnice care să permită identificarea variantelor posibile de repoziționare a rețelei electrice, este inacceptabilă, având în vedere repercusiunile asupra interesului public, măsura obligării pârâtei de a ridica stâlpii rețelei electrice aflați pe proprietatea reclamanților.

Prin prisma considerentelor expuse și a dispozițiilor legale invocate, constatând că cererea reclamanților de ridicare a stâlpilor de către pârâta SC E. Distribuție Transilvania Nord SA - Sucursala B., nu este întemeiată, a fost respinsă ca atare.

Consecință a respingerii cererii reclamanților, reținând caracterul dependent al chemării în garanție față de această cerere, s-a respins ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a Primăriei B. B., prin Primar, formulată de pârâtă, în considerarea prevederilor art. 60-63 C.pr.civ.

Împotriva hotărârii expuse au declarat recurs, în termen legal, reclamanții G. E. G. și G. A. ,

solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate și în consecință să se admită cererea de obligare a intimatei de rang 2 S. E. .SA să-și ridice cei doi stâlpi de susținere a cablurilor electrice proprietatea acesteia, amplasați fără drept pe proprietatea reclamanților sau, în caz de refuz, să se încuviințeze ca aceștia să-i ridice pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată, apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea celor mai elementare principii ale dreptului de proprietate, încălcând toate dispozițiile legale privind ocrotirea proprietății private, atât naționale cât și europene.

Dispozițiile legale reținute de instanță (art. 20 alin. 2 dar și ale art. 16 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 318/2003) se referă la amplasarea unei capacități energetice și lucrările necesare pentru realizarea, exploatarea și întreținerea acestei capacități energetice. In speță nu se pune problema de vreun drept de servitute cu privire la întreținerea și exploatarea stâlpilor electrici amplasați preexistenți pe terenul recurenților ci de încălcarea dreptului de proprietate la momentul construirii de către pârâții intimați a stâlpilor respectivi. Critica principală pe care înțeleg să o aducă hotărârii instanței este aceea că instanța a făcut o confuzie între lucrările necesare pentru, exploatarea și întreținerea unei capacități energetice preexistente și amplasarea efectivă pe terenul lor, în mod nelegal, a stâlpilor în cauză (capacitatea energetică), cu alte cuvinte în prezenta cauză este vorba despre încălcarea dreptului de proprietate la momentul construirii de către pârâții intimați a stâlpilor respectivi.

In conformitate cu dispozițiile art. 16 lin. (1) din Legea nr. 318/2003, lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public, acestea urmând regulile lucrărilor de interes public, mai exact, lucrările menționate se desfășoară preponderent pe domeniul public, iar în condițiile în care se execută astfel de lucrări pe proprietăți private, pentru realizarea lor este necesară exproprierea proprietarilor respectivi. Acest articol de lege se coroborează cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, conform cărora lucrările pentru dezvoltarea sistemelor de alimentare cu energie electrica sunt lucrări de utilitate publică, pentru care, în condițiile în care se extind peste proprietăți private este necesară efectuarea unei exproprieri. Aliniatul (2) al articolului 16 din Lege se referă la un drept de servitute asupra proprietățile învecinate lucrărilor menționate la aliniatul (1) din Lege (nu la lucrările în sine) care sunt eventual afectate de aceste lucrări, servituți care sunt necesare pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, pentru buna funcționare și exploatare a acestora și nu la modalitatea de preluare a unor proprietăți în vederea amplasării pe acestea a lucrărilor menționate la alin. (1). Instanța, în hotărârea atacată a făcut o confuzie între dreptul de servitute asupra proprietăților învecinate lucrărilor de realizare și retehnologizare necesar realizării, exploatării și întreținerii acestora și locul de amplasare a acestor lucrări. în plus, conform aceluiași aliniat (2) al art. 16 din Legea energiei, acest drept de servitute este unul temporar, care subzistă doar pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare. într-adevăr, există și posibilitatea

acordării unor despăgubiri, dar în această situație nu se impune stabilirea unor astfel de despăgubiri, deoarece paguba produsă nu este în urma exploatării lucrărilor la care face referire articolul 16 ci paguba este rezultatul încălcării dreptului de proprietate a subsemnaților recurenți prin construirea fără drept a unor astfel de capacitate energetică pe terenul proprietatea noastră. Așadar nu suntem în prezența unei capacități energetice preexistente, pentru care este necesară pătrunderea pe proprietatea subsemnaților în vederea exploatării ei și despăgubirea subsemnaților pentru eventualele pagube care s-ar produce pe perioada exercitării dreptului de servitute stabilit prin art. 16, ci suntem în prezența preluării abuzive a unei bucăți din terenul nostru, pentru construirea stâlpilor de energie electrică. Mai mult, acești doi stâlpi deservesc exclusiv proprietatea vecinului subsemnaților, paratul Baziulescu, care ne-a incălcat proprietatea și a făcut demersurile pentru extinderea rețelei electrice până la casa lui, peste terenul recurenților. Astfel, potrivit dispozițiilor legii nr. 318/2003 titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor care realizează o capacitate energetică, beneficiază de dreptul de servitute legală temporar asupra terenurilor învecinate cu terenul pe care se amplasează capacitatea energetică, în temeiul căruia pot folosi terenurile învecinate pentru efectuarea lucrărilor. De asemenea, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază și de un drept de servitute legală asupra terenurilor învecinate cu cel pe care se află capacitatea energetică, pe toată durata existenței acesteia, pentru lucrări de întreținere, reparații etc. In prezenta cauză, pe terenul lor a fost amplasată însăși capacitatea energetică constând în stâlpii de electricitate, fiind astfel realizată în fapt o expropriere a subsemnaților fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea și fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO potrivit cărora "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." In prezenta cauză nu suntem în situația unui drept de servitute așa cum a interpretat instanța, ci în situația încălcării dreptului de proprietate al subsemnaților prin amplasarea în mod ilegal pe proprietatea noastră a stâlpilor de electricitate în cauză. Așadar nu este vorba despre drepturile stabilite prin lege la alin. (2) al art. 16 din Legea energiei electrice, ci de încălcarea de către intimați a dreptului de proprietate prin amplasarea rețelei electrice pe terenul recurenților. In conformitate cu disp. art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecțiunile și explorările geologice; extracția și prelucrarea substanțelor minerale utile; instalații pentru producerea energiei electrice;.... sistemele de alimentare

cu ene r gie electric ă,

...etc, amplasarea unei astfel de lucrări pe terenul subsemnaților necesitând efectuarea unei exproprieri conform art. 1 din aceeași lege. Doar în aceste condiții lucrarea de extindere a rețelei electrice se putea efectua pe terenul subsemnaților recurenți. In cauză nu s-a realizat o atare expropriere, fiind extinsă rețeaua de electrificare fără nici un drept pe terenul nostru. Instanța în mod greșit a calificat că încălcarea produsă reclamanților reprezintă doar exercitarea unui drept de servitute la care se referă art. 16 din Legea nr. 318/2003, care ar avea un caracter legal, această încălcare fiind în realitate o încălcare a dreptului de proprietate care nu are nici un temei legal.

Conform teoriei instanței de fond, se acordă intimatei S. E. .SA prerogative supreme - nerecunoscute de lege nici unei alte entități, nici măcar Statului Român - în exproprierea unor suprafețe de teren, aceasta putând amplasa după bunul plac sau interes capacități energetice, fără să mai fie respectat dreptul de proprietate, motivele și condițiile exproprierii și justa despăgubire, nemaiaducând în discuție respectarea procedurii de expropriere stabilită în mod strict de lege. Prin urmare, consideră că cererea reclamanților privind ridicarea rețelei electrice amplasate ilegal de pe terenul proprietatea lor este perfect admisibilă, acestora fiindu-le încălcat dreptul de proprietate, instanța în mod greșit dispunând respingerea acesteia. Instanța a reținut că ridicarea stâlpilor se poate efectua doar în baza legii, fără a indica dispoziția legală în baza căreia reclamanții ar putea elibera proprietatea lor de cei doi stâlpi amplasați nelegal și abuziv, făcând abstracție de faptul că reclamanții sunt cei care fac apel la lege pentru a le elibera proprietatea (protejată teoretic de un număr mare de legi și principii de drept intern și european), de niște construcții care sunt amplasate ilegal pe terenul lor. In ceea ce privește art. 37 pct. 7 invocat de instanță, consideră că acest articol nu are absolut nici o legătură cu prezentul litigiu, deoarece reclamanții nu solicită modificarea instalațiilor de energie electrică ci solicită eliberarea proprietății lor ocupată abuziv.

In drept s-au invocat disp. art. 299 și urm. Cod pr. civ., disp. art. 304¹Cod pr. civ., disp. art. 312 Cod pr. civ., disp. art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, art. 1 și art. 6 din Legea nr. 33/1994, art. 274 Cod pr. Civil.

Pârâta intimată S.C.E. Distribuție Transilvania Nord S.A.-Sucursala B. ,și-a delegat reprezentant în instanță și a depus întâmpinare(f.17-19) prin care solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic si nelegal si sa se mențină S.C.nr.9348/2012 data de instanța de fond ca fiind temeinica si legala. In fapt, arată că în data de_ ,ca urmare a analizării necesitaților de dezvoltare energetic din județul B. -Nasaud,a fost incheiat un protocol intre societatea pârâtă si Consiliul Județean B. -Nasaud prin care au fost stabilite prioritățile pentru realizarea lucrărilor de electrificari,finantate din credite obținute de S.C.E. S.A.,pe ani. Pentru anul 2003,pe langa alte zone,a fost stabilita,ca prioritate,electrificarea zonei Colibita. Conform contractului de prestări servicii proiectare nr.75/_, incheiat intre societate si S.C.E. S.A.-S.I.S.E. "E. Transilvania Nord" in prezent S.C. F.I.S.E. "E. Serv" S.A.-S.I.S.E."E. Transilvania Nord",societate autorizata in acest sens,aceasta din urma a elaborat proiectul pentru lucrarea de investiție "Zona Colibita",in baza unei teme de proiectare conform listei lucrărilor de proiectare convenita intre parti. La art.5 din Cap.V lit.A-"Obligatiile prestatorului"-din contract,acesta are obligația sa obtina toate avizele si acordurile prevăzute de reglementările in vigoare ,pentru si in numele beneficiarului. Astfel, in Certificatul de urbanism eliberat de P. B. -B. este menționat ca terenul pe care urmează sa se faca investiția se afla in domeniul public. Drept urmare,consideră ca nu li se poate imputa o conduita culpabila referitoare la amplasarea celor doi stâlpi de susținerea a cablurilor electrice de distribuție a energiei electrice,astfel incat nu pot fi sancționați prin obligarea la suportarea cheltuielilor legate de o eventuala modificare a rețelei electrice. Apreciză că dispozițiile art.20 alin 2 din L.nr.318/2003 sunt inaplicabile atâta timp cat chemata in garanție le-a comunicat prin Certificatul de urbanism ca terenul pe care urmează sa se faca investiția se afla in domeniul public. Având in vedere cererea de chemare in judecata a recurentilor-reclamanti si Certificatul de urbanism in baza căruia au fost executate lucrările de electrificare din zona Colibita, arată că au chemat in garanție emitentul acestui act. Având in vedere documentația întocmita pentru lucrarea de investiție "Zona Colibita", s -a procedat la demararea lucrărilor de electrificare a "Zonei Colibita" cu o rețea de medie tensiune (MT),retea de interes public fara de care aceasta zona nu ar beneficia de serviciul de distribuție a energiei electrice.Modalitatea transformarea energiei electrice din medie tensiune in joasa tensiune si ulterior racordarea consumatorilor la rețeaua electrica a comunicat-o instanței de fond prin inscrisul intitulat "completare la interogatoriu". Insistă in precizarea ca aceasta rețea de medie tensiune deservește intreaga zona Colibita nu doar pe "paratul B. "asa cum menționează recurenții. O astfel de alimentare nu este posibila din punct de vedere tehnic.

Referitor la motivarea recurentilor-reclamanti cum ca instanța de fond a dat o interpretare greșita a art.16 alin.2 si alin.3 din L.nr.318/2003 in rapo rt cu obiectul cauzei,consideră ca aceasta este inadmisibila având in vedere faptul ca aceștia considera a dispozițiile alin.2 si 3 ale art.16 se refera la "dreptul de servitute legala ,temporar ,asupra terenurilor învecinate cu terenul pe care se amplasează capacitatea energetica". In aceasta situație, arată că se întreabă, care ar fi rațiunea servitutii asupra terenurilor învecinate terenului pe care se amplasează capacitatea energetica ? Articolul de lege,dispune in mod imperativ ca: "(1) Lucrările de realizare si retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acorda autorizații, precum si activitățile si serviciile pentru care se acorda licențe sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței. (2) Asupra terenurilor si bunurilor proprietate publica sau privata a altor persoane fizice ori juridice si asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice in vecinătatea capacității energetice* titularii autorizațiilor de înființare si titularii licențelor beneficiază, in condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare si retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice* de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizarii capacității energetice, obiect al autorizației; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționarii normale a

capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile si intervențiile necesare; c)servitutea de trecere subterana, de suprafața sau aeriana pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice si pentru acces la locul de amplasare a acestora, in condițiile legii; d)dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune in pericol persoane si bunuri; e)dreptul de acces la utilitățile publice. (3) Drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 si se exercita pe toata durata existentei capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacități in funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție in caz de avarie." Consideră ca instanța de fond a dat o interpretare care reprezintă dorința legiuitorului si pe care o regăsim in nenumăratele decizii date de Curtea Constituționala, atunci cand aceasta a fost sesizata in vederea exercitării controlului constituționalității acestui articol de lege. Motivarea instanței de fond bazata pe dispoizitiile art.37 pct.7 din Legea nr.318/2003- Legea energiei electrice-(lege care era in vigoare la data eliberării autorizației de construire si a efectuării lucrărilor)- este cea legala, recurenții neintelegand ca: "cheltuielile pentru modificarea instalațiilor electrice de distribuție a energiei electrice,ca urmare a racordării de noi utilizatori sau .."inclusiv pentru eliberarea unor amplasament sunt suportate integral de cel care a generat modificarea". Având in vedere prevederile legale invocate anterior consideră ca solicitarea reclamanților de "ridicare"a stâlpilor de susținere a cablurilor electrice,pe cheltuiala intimatei,este contrara legii.

Doresc sa aduca la cunoștința instanței de judecata faptul ca prin procesul-verbal de cercetare la fata locului încheiat in data de_ ,aflat la fila 135, "Reclamantul G. A. a aratat ca nu mai dorește ridicarea stâlpului 1". Drept urmare, fata de cele menționate mai sus,solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic si nelegal si sa se mențină S.C.nr.9348/2012 dat de instanța de fond ca fiind temeinica si legala, iar in situația in care se va admite recursul si vor cădea in pretenții sa fie obligată chemata in garanție P. B. -Bargaului prin Primar, sa îi despăgubească, in sensul achitării contravalorii lucrărilor pentru modificarea instalațiilor electrice de distribuție a energiei electrice ca urmare a eliberării imobilului-teren in litigiu de aceste instalații.

Intimata S.C.E. Distribuție Transilvania Nord S.A.-Sucursala B., a depus la dosar și

concluzii scrise (f.22-25).

Recursul nu este fondat.

Soluția defavorabilă dată de instanța de rejudecare pretenției proprietarilor tabulari ai uneia dintre porțiunile de teren afectate de electrificarea zonei Colibița de ridicare a doi dintre stâlpii de susținere a cablurilor electrice, amplasați pe terenul ce le aparține, este judicioasă, fiind caracterizată concomitent de atributele legalității și temeiniciei. Instanța de fond a făcut cuvenita distincție între dezdăunarea reclamată de reclamanții recurenți G. E. G. și G. A. pentru încălcarea dreptului de proprietate rezultată din amplasarea celor doi stâlpi pe un teren în privința căruia nu s-a declanșat procedura exproprierii și despăgubirea nepretinsă reglementată de art. 16 alin. 5 din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice ce poate fi antrenată pentru afectarea lui, în conexiune cu dreptul de uz și de servitute acordat ex lege pârâtei intimate. Totodată a interpretat și coroborat corect reglementările incidente speței, cu caracter general instituite de art. 480 Cod civil, art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, art 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO și cele cu caracter special cuprinse de Legea nr. 318/2003 a energiei electrice în cuprinsul art. 16, 18, 20 și 37, invocate de litiganți în argumentarea punctelor de vedere exprimate, pe care le-a avut în vedere la tranșarea raporturile juridice din procesul pendinte.

Utilitatea publică a amplei electrificări a județului B. -Năsăud, inclusiv în zona Colibița agreată de Consiliul Județean B. -Năsăud, proiectată în anul 2002 și realizată în anul 2003, este neechivocă. Contrar susținerilor reclamanților recurenți, cei doi stâlpi amplasați pe terenul lor susțin cabluri electrice de medie tensiune, în care sens probațiunea administrată este unitară, aspect ce exclude ipoteza afirmată a alimentării cu energie electrică a unui singur consumator, pârâtul B.

H., tensiunea medie fiind necesar a fi transformată în prealabil în posturi de transformare în joasă tensiune, transmisă ulterior prin linii electrice către consumatori.

Cum rețeaua de transport și de distribuție a energiei electrice de medie tensiune, inclusiv terenul necesar pentru funcționarea ei sunt destinate folosinței publice, asigurând un serviciu de utilitate publică, chiar dacă reclamanții recurenți nu au fost lipsiți în mod formal de proprietatea lor prin parcurgerea procedurii de expropriere, și sunt afectați în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate prin amplasarea celor doi stâlpi susținători ai cablurilor electrice, limitarea folosirii bunului este una ce se circumscrie exigențelor legale naționale și europene. Din această perspectivă

a conchis corect instanța de fond că singurul remediu este cel instituit de legiuitorul național care, instituind criteriile de despăgubire a proprietarilor terenurilor afectați de drepturi de uz și servitute în beneficiul titularilor de licențe și de autorizații de funcționare a capacităților energetice, a reglementat garanțiile procedurale de care beneficiază proprietarii terenurilor pe care sunt amplasate rețele energetice. O atare reparație nu se pretinde însă, reclamanții recurenți solicitând dezdăunarea (ridicarea a doi dintre stâlpii de susținere a rețelei energetice realizate și a cablurilor electrice) pentru considerentul că, prin amplasarea acestora pe terenul lor s-a procedat la o expropriere de fapt, neconformă cu legea. Teza nu poate fi însușită, dată fiind pe de o parte afectațiunea publică a rețelei energetice în discuție, concursul dintre interesul particular al reclamanților recurenți și cel general al comunității din zonă fiind de tranșat în favoarea celui de-al doilea, primii având dreptul doar la măsuri compensatorii, pe de altă parte legislația națională în deplin acord cu cea europeană instituie în beneficiul autorităților naționale o marjă largă de apreciere pentru desfășurarea politicilor de interes general în materie ( în care sens s-a pronunțat consecvent Curtea Europeană Drepturilor Omului, recent în cauza Cernea și alții împotriva României la data de_ când a constatat neîncălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, reținând că legislația națională în materie permite reclamanților să obțină despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a lucrărilor efectuate de societățile din domeniul electricității). În al treilea rând caracteristica afirmată de reclamanții recurenți de conduită culpabilă a pârâtei intimate societatea de energie electrică nu subzistă. Secunda a realizat lucrarea de electrificare având în vedere documentația aprobată de autoritățile locale, la acel moment verificările întreprinse nesemnalând nici un impediment, în circumstanțe ce caracterizează ca nediligentă manifestarea reclamanților recurenți (imputabilă exclusiv) în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, rezultată din pasivitatea evidentă, recunoscută de altfel, un timp îndelungat. Mai mult, este de observat și că atât în perioada execuției lucrărilor de electrificare a zonei, cât și un interval consistent de timp ulterior (de ordinul anilor), recurenții în calitate de proprietari ai terenului au acceptat necondiționat situația creată, consolidată ca atare, comportamentul lor semnificând acordul tacit. În plus, pentru că unul dintre cei doi stâlpi este plasat chiar la limita terenului, reclamantul G. A. a declarat judecătorului cauzei la un moment dat că nici nu mai insistă în ridicarea lui. Se conchide așadar că în cauza pendinte, raportat la cadrul procesual stabilit în funcție de investirea instanței de către înșiși reclamanții recurenți, s-a respectat justul echilibru între interesul personal și cel public, care trebuia să existe în materia reglementării folosinței bunurilor, fiind neîntemeiată solicitarea de ridicare a doi dintre stâlpii rețelei electrice, amplasați pe terenul reclamanților recurenți. Soluția defavorabilă impune rezolvarea identică și a cererii de chemare în garanție formulată de cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod proc. Civ. recursul declarat va fi respins ca nefondat .

Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.312 Cod procedură civilă:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. E. G. și G. A. , ambii cu domiciliul în mun.B., str.Ion P. R. l, nr.14, județul B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr.9348/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ *.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2013.

	Președinte,				Judecători,			G. ier,
C.	N.	C.	I.	- I.	S.	V.	V.

Red.dact. N.C._ Judecător fond: O. G.

← Încheierea civilă nr. 7/2013. Revendicare imobiliară		Încheierea civilă nr. 354/2013. Revendicare imobiliară →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 141/2013. Revendicare imobiliară Decizia civilă nr. 613/2013. Revendicare imobiliară Decizia civilă nr. 4007/2013. Revendicare imobiliară Încheierea civilă nr. 7/2013. Revendicare imobiliară Încheierea civilă nr. 354/2013. Revendicare imobiliară Decizia civilă nr. 3268/2013. Revendicare imobiliară Decizia civilă nr. 13/2013. Revendicare imobiliară Decizia civilă nr. 526/2013. Revendicare imobiliară