Decizia civilă nr. 3268/2013. Revendicare imobiliară

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3268/R/2013

Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de pârâții Ș. A. A. ȘI S.

G. împotriva deciziei civile nr. 36 din 19 martie 2013 a Tribunalului B. - Năsăud, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimatul C. F. G.

, având ca obiect revendicare imobiliară-grănițuire.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâtul recurent Ș. A.

A., asistat de avocat M. Laurențiu Dănuț, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul reclamantului intimat Cordoș F. G., avocat B. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 iunie 2013, s-a depus la dosar, din partea reclamantului intimat C. F. G., întâmpinare prin care solicită anularea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamanților recurenți.

Reprezentantul pârâților recurenți depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 540 lei și 5,3 lei timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat.

Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești si acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului în baza art.312 C.proc. civ., modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de recurenți împotriva sentinței civile nr. 10315/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița, modificarea în parte a acesteia cu consecința stabilirii mejdiei pe linia actuală a împrejmuirii terenului pârâților recurenți și respingerea capetelor de cerere în revendicare și desființarea gardului ca fiind neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar. Arată că și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct. 6 și 9 C.proc. civ.

În subsidiar, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că pentru lămurirea concretă a acestei cauze se impune completarea raportului de expertiză efectuat în cauză. Apreciază că sentința și decizia atacate au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea 7/1996, iar instanțele au modificat cartea funciară nr. 55757 B. în care este înscris dreptul de proprietate al pârâților recurenți fără ca părțile să fi cerut instanței să se pronunțe în acest sens, fiind încălcat principiul disponibilității în procesul civil.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită anularea recursului apreciind că recurenții solicită o rejudecare în fond a cauzei, motivând doar

aparent recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 6 C.pr. civ., în realitate punându-se în discuție temeinicia deciziei.

În mod temeinic și legal a reținut instanța de apel că terenul întabulat pe reclamant nu se suprapune cu terenul întăbulat pe pârâții apelanți, existând doar o suprapunere faptică, respectiv folosirea apelanților nu corespunde cu întăbularea acestora.De asemenea, apelanții nu au solicitat o nouă expertiză în apel și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize, recurenții neavând obiecțiuni la expertiza efectuată în cauză, pe baza căreia s-a pronunțat soluția.

Solicită obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă formulată reclamantul C. F. G. a chemat în judecată pe pârâții Ș. A. A., Ș. G., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună stabilirea limitei dintre imobilul proprietatea sa înscris în CF 53605 B., nr. cadastral 10507 și imobilele pârâților înscrise în CF 55757 B., nr. top. 5693/2/_ /3b/_ /2/2/2; să oblige pârâții să-i recunoască dreptul de proprietate și, în consecință să-i lase în deplină posesie și folosință suprafața ocupată din imobilul teren proprietatea sa; să îi oblige pe pârâți să desființeze gardul construit pe proprietatea reclamantului și refacerea imobilului teren la starea anterioară, iar în caz contrar să încuviințeze ca reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.

Prin sentința civilă nr. 10315/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. F. G. în contradictoriu cu pârâții Ș. A. A. și Ș.

G., și pe cale de consecință: a stabilit limita de demarcație între proprietatea reclamantului și cea pârâților pe linia dată de punctele A-B (conform planului de situație de la planșa 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză - fila 68); a obligat pe pârâții Ș. A. A. și Ș. G. să mute gardul dintre cele două proprietăți pe linia dată de punctele A-B în termen de cel mult 6 (șase) luni de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri; a dispus autorizarea reclamantului să mute gardul dintre cele două proprietăți pe linia dată de punctele A-B pe cheltuiala pârâților Ș. A. A. și Ș. G., în situația în care aceștia din urmă nu vor respecta obligația de a muta ei înșiși gardul în termen de 6 (șase) luni de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri; a obligat pârâții Ș. A. A. și Ș. G. să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de 157 m2teren intravilan înscris în CF 53605 B.

, nr. cad. 10507, obligându-i în același timp pe pârâții menționați să predea către reclamant în liniștită posesie și folosință terenul intravilan ocupat de ei în suprafață de 157 m2, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamantului; a obligat pârâții Ș. A. A. și Ș. G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 941,6 lei către reclamant, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu expert.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, expertiză) evidențiază faptul de necontestat că proprietatea reclamanților este în suprafață de 4.100 m2, iar cea a pârâților este în suprafață de 1.913 m2(a se vedea extrasele CF de la filele 3 și 4). Măsurătorile efectuate de expert au stabilit că gardul edificat de pârâți ocupă o suprafață de 157 mp din proprietatea reclamantului raportat la suprafața de

4.100 mp ce aparține acestuia din urmă, astfel că instanța apreciază că limita de demarcație se impune a fi stabilită pe linia dată de punctele A-B (conform

planului de situație de la planșa 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză - fila 68), respectându-se în acest fel dreptul de proprietate al reclamantului.

Este adevărat că expertul a propus o altă limită de demarcație pe linia data de punctele A-C, variantă în care proprietatea reclamantului s-ar întinde și vis-a- vis de str. C. R. B., însă instanța nu poate reține această propunere, întrucât, pe de o parte, nu ar fi respectate schițele de punere în posesie în baza cărora au fost reconstituite drepturile de proprietate în zonă, iar pe de altă parte,

reclamantul nu a exercitat niciodată posesia, cu ambele sale elemente (corpus și animus), pe suprafața de teren ce se întinde vis-a-vis de str. C. R. B., astfel că nu s-ar putea susține că el ar fi proprietar pe acest teren. Prin urmare, instanța apreciază că linia de demarcație trebuie să respecte proprietatea reclamantului așa cum a fost ea exercitată, chiar dacă în această variantă există riscul ca suprafața de teren a pârâților să fie în fapt mai mică decât cea întabulată, situație ce urmează a fi clarificată de pârâți în raport cu ceilalți vecini sau cu cei ce le-au vândut terenul în cauză.

În mod corelativ admiterii limitei de demarcație din varianta I pe linia A-B, instanța a admis și celelalte pretenții ale reclamantului ce decurg din respectarea dreptului de proprietate al acestuia și al întinderii suprafeței sale de teren, așa cum a fost stabilită potrivit expertizei tehnice, și a obligat pârâții să mute gardul edificat pe terenul reclamantului, iar în situația în care pârâții nu vor respecta obligația de a muta ei înșiși gardul în termen de 6 (șase) luni de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, reclamantul va fi autorizat a-l ridica el pe cheltuiala pârâților, și respectiv, va obliga pârâții să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de 157 m2teren intravilan înscris în CF 53605 B., nr. cad. 10507, obligându-i în același timp pe pârâții menționați să predea către reclamant în liniștită posesie și folosință terenul intravilan ocupat de ei în suprafață de 157 m2, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamantului.

Față de cele expuse, instanța a admis cererea reclamantului așa cum a fost formulată și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 941,6 lei către reclamant, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu expert.

Prin decizia civilă nr. 36/A din 19 martie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a respins, ca nefiind fondat, apelul declarat de pârâții Ș. A. A. și Ș. G. împotriva sentinței civile nr. 1035/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ pe care a menținut-o.

A fost obligat intimatul C. F. G. să plătească în contul municipiului B.

, suma de 615 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Au fost obligați apelanții Ș. A. A. și Ș. G., soți, să plătească intimatului Coroi F. G. suma de 1415 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Atât terenul asupra căruia, în prezent, sunt proprietari pârâții apelanți cât și terenul asupra căruia, în prezent, este proprietar reclamantului intimat au făcut obiectul legilor fondului funciar, dreptul de proprietate fiind reconstituit în temeiul Legii nr.18/1991, în favoarea beneficiarilor reconstituirii, de la care, prin transmiteri ulterioare, terenurile au devenit proprietatea pârâților și respectiv a reclamantului.

La data întocmirii schiței de întabulare a pârâților, așa cum reiese din dosarul atașat nr.5266/1999, al Judecătoriei B., respectiv între_ -_

, f.8 până la final( filele nefiind numerotate), era în vigoare planul parcelar

analogic, aflat la fila 63 din prezentul dosar, care exista din anul 1993(f.59 dosar apel).

S-a constatat că, cele două parcele de teren 5 și 6, din tarlaua 67, atribuite numitei M. M., prin două titluri de proprietate distincte(unul în nume proprietate și unul în calitate de moștenitoare a numitului M. Mihail, f.6 și 7 dosar atașat nr.5266/1999, al Judecătoriei B. ), potrivit planului parcelar analogic existent la acea dată, aveau, împreună, o lățime de 72 m și, înspre râul

B., pe toată această lățime, terenul avea ca vecin pe numita Scurtu M. a cărei parcelă, nr.4, avea lățimea de 72 m

la limita de vecinătate cu parcele 5 și 6(f.63 dosar apel), lățimea parcelelor 5 și 6 împreună, fiind de 72 m și înspre DN 17(36 m fiecare parcelă).

Din aceste două parcele, un lot de teren, cu lățimea de 27, 37 m., situat la limita cu parcela 3, al cărei proprietar era Șomfelean I. ( autorul reclamaților), a revenit pârâților apelanți, un alt lot, paralel cu primul, cu lățimea de 27,37 m, a revenit numitului Ș. A. și un al treilea lot, a fost împărțit pe lungime și a fost dobândit de numitul Neagoș I. (înspre râul B. ) și de către SC "Alex Dora";SRL(înspre DN 17) cu mențiunea că acești doi proprietari, se aflau în posesie terenurilor la data la data întabulării apelanților, fiind indicați vecini pe schița de întabulare(dosar atașat).

La rândul lor acești din urmă proprietari au dobândit și parcela limitrofă, cu nr.7, cu o lățime de 12 m, ce a aparținut numiților Doroftei Mihai și Bulbuc

F., acestora fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate după Doroftei Sever(f.47 și f.63 dosar apel și actele dosarului atașat nr.20/1997 al Judecătoriei

B. ).

S-a constatat că expertul Petre Ion, care a întocmit schița de întabulare a apelanților nu a indicat niciun punct fix de reper, față de care să poată fi determinat amplasamentul terenului dobândit de apelanți dar, din compararea acestei schițe, cu planul parcelar analogic, rezultă că această schiță are aceleași caracteristici grafice ca și schița corespunzătoare percelei 5 din planul parcelar, respectiv linia de demarcație dintre terenul apelanților și parcela nr.3 limitrofă, înspre municipiul B., este o linie oblică, fără întreruperi, vecinul dinspre municipiul B. este Șomfeelan I., iar vecinul dinspre râul B. este Scurtu M. .

Dreptul de proprietate dobândit de apelanți nu poate fi altul decât cel avut de autorul lor, atât sub aspectul localizării cât și sub aspectul formei și dimensiunilor și având în vedere schița de întabularea apelanților și planul parcelar existent la data întabulării, tribunalul constată că terenul apelanților se circumscrie dreptului autorului de la care ei au dobândit, respectiv are aceeași formă cât și același amplasament ca și terenului reconstituit numitei M. M., așa cum acesta este poziționat în planul parcelar analogic existent la data întabulării

De altfel apelanții nici nu au susținut că ar fi dobândit alt teren decât cel avut de titularul de la care ei au dobândit.

Este real că pârâții apelanți sunt cei care s-au întabulat primii în cartea funciară iar întabularea reclamantului care a dobândit terenul limitrof, ce constituie parcela nr.3, este ulterioară și s-a efectuat ulterior în baza unei expertize extrajudiciare, ceea ce face ca dreptul de proprietate al apelanților să fie opozabil reclamantului, în ceea ce privește localizarea, forma și dimensiunile (nu și în privința suprafeței, întrucât înscrierea în cartea funciară nu garantează întinderea dreptului), potrivit art.25 din Legea nr.7/1996, și susținerile apelanților sub acest aspect sunt corecte.

Însă aceasta nu determină schimbarea sentinței, întrucât linia de hotar dintre terenul apelanților și cel al reclamantului, situate limitrof trebuie să aibă

același traseu și aspect ca și linia ce constituie limita terenului întabulat în cartea funciară în favoarea apelanților, linie care, potrivit celor anterior expuse, este identică liniei de hotar dintre parcelele 5 și 3 din planul parcelar de punere în posesie și așa a fost stabilită de prima instanță.

Cum, la data dobândirii de către apelanți între terenul dobândit de aceștia și terenul limitrof, parcela 3, nu existau semne vizibile de hotar iar gardul despărțitor existent în prezent a fost construit ulterior, linia de hotar urmează să se stabilească potrivit liniei despărțitoare dintre parcelele 3 și 5 situate limitrof, linie care a fost indicată și în schițele care au stat la baza celor două întabulări.

Susținerile apelanților în sensul că expertul P. V. a concluzionat că există o suprapunere scriptică între terenul întabulat pe apelanți și cel întabulat pe reclamant nu sunt întemeiate întrucât expertul nu a emis o astfel de concluzie, concluzia acestuia fiind doar în sensul că lotul apelanților respectă prezentarea grafică din documentele care au stat la baza întabulării, fără să arate expres că respectă și amplasamentul terenului întabulat potrivit acestor reprezentări grafice.

Este adevărat că expertul a susținut că întabularea reclamantului nu ar fi corectă, respectiv că terenul acestuia ar fi rotit dar expertul nu s-a pronunțat în sensul că ar exista o suprapunere a întabulărilor, pronunțându-se doar în sensul că există o suprapunere a terenului folosit, în prezent, de apelanți, cu terenul întabulat pe reclamant iar, din actele dosarul reiese că cele două terenuri, al reclamantului și al apelanților, așa cum fiecare este determinat prin schițele de întabulare nu se suprapun.

Astfel, tribunalul a reținut că schița de întabulare a reclamanților a fost corect întocmită aceasta având indicate puncte fixe de reper, corespunde planului parcelar și expertul a localizat-o corect peste situația faptică dar, întrucât, schița ce a stat la baza întabulării apelanților nu are puncte de reper, acest aspect a permis expertului să poziționeze schița în așa fel încât aceasta să se suprapună pe situația faptică, evitând să arate că terenul pârâților, așa cum este el folosit în prezent, nu respectă și amplasamentul din schița de întabulare, arătând doar că terenul pârâților respectă prezentarea grafică din documentele mai "sus menționate"; adică raportul de expertiză parte integrantă din sentința civilă nr.4031/1999.

Teza rotirii lotului reclamantului avansată de expertul P. V. pornește de la premisa greșită că folosința apelanților este conformă, cu amplasamentul menționat în schița de întabulare or, în condițiile în care schița de întabulare a apelanților nu are indicate puncte de reper față de care trebuie amplasat terenul acestora, iar apelanții au dobândit terenul în limitele dreptului de proprietate a autorului lor, singura concluzie este acea că terenul dobândit de apelanți are același amplasat ca și al autorului lor, așa cum el a fost atribuit în posesie.

Chiar dacă în privința terenurilor din litigiu au fost întocmite mai multe planuri parcelare, care nu sunt identice întrutotul, este de necontestat faptul că terenul din parcelele 5 și 6 atribuite numitei M. M.

, înspre râul B., are lățimea egală cu cea a parcelei nr. 4 atribuită numitei Scurtu M.

, forma loturilor este aceeași în toate planurile parcelare și cel mai important, linia de hotar dintre parcelele 3 și 5 și dintre parcelele 5 și 4, sun t acele aș i în to ate pl anur ile p arcel are

(f.60-63 dosar apel).

Astfel, lotul ce constituie parcela nr.5 din care face parte terenul apelanților are linia de hotar față de terenul limitrof, situat spre municipiul B. (care în prezent, este proprietatea reclamantului), parcela 3, o linie oblică pornind de la limita cu DN 17 până la limita cu lotul atribuit numitului Scurtu M.

, linie oblică care se continuă între parcele 3(în prezent a reclamantului) și 4(a numitei Scurtu M. ).

De altfel, atât din schița terenului apelanților în baza căreia aceștia s-au întabulat, cât și din schița de întabulare pentru terenul reclamantului se poate observa că linia ce constituie limita terenului cu terenului celeilalte părți adică a reclamantului înspre terenul apelanților și a apelanților înspre terenul reclamantului are aceeași formă, traseu și înclinație și dacă se alătură cele două schiței linia de hotar se suprapune(f.63, f.65 și f.68 dosar fond).

Totodată și linia de hotar dintre terenul proprietatea SC "Alex Dora com"; SRL, numitului Neagoș I. și Doroftei Mihai și F. (parcela 7,) atât în planul parcelar(f.60-63) cât și în schița de întabulare aflată la fila 47 dosar apel, este tot o linie oblică, linie care are aceeași înclinație și se continuă și după terminarea parcelei 6, limitrof cu parcela 4(f.60 dosar apel).

Din compararea schiței lotului apelanților cu schița lotului reclamantului se poate lesne observa că linia ce constituie limita terenului reclamantului cu terenul limitrof, al apelanților și apoi al numitei Scurtu M., are aceeași formă ca și cea care delimitează lotul apelanților, adică o linie oblică și nu o linie frântă, la terminarea parcelei 5 și începerea parcelei 4 a numitei Scurtu M. .

Expertul propune stabilirea liniei de hotar conform folosinței apelanților pârâți deși această linie de hotar nu corespunde nici cu schița ce a stat la baza întabulării pârâților-apelanți și nici cu cea a terenului proprietarului anterior, de la care au dobândit pârâții.

În niciuna din schițele de parcelare întocmite de comisia municipală și nici în schița în baza cărora s-au întabulat pârâții apelanți, linia de separare a terenului pârâților apelanți de cea a terenului limitrof, deținut de reclamantul intimat, nu este frântă, așa cum a propus expertul în varianta solicitată de apelanți(planșa 1 și planșa 3 ).

Între terenului numitei Scurtu și cel al apelanților, în prezent, se află amenajată o stradă care a fost amenajată pe terenul numitei Scurtu M. .

În varianta de grănițuire solicitată de apelanți linia de hotar este frântă și nu oblică, fiind vizibil faptul că apelanții ocupă o porțiune de teren din terenul reclamantului.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi reală susținerea expertului P. V., în sensul că terenul reclamantului ar fi fost "rotit"; și schița de întabulare a terenului apelantului nu ar corespunde în întregime cu vechiul amplasament al terenului autorului reclamantului, tribunalul a reținut că, în porțiunea în care

există litigiu în privința liniei de hotar, terenul reclamantului este corect întabulat,

deoarece, așa cum anterior s-a reținut, la nivelul străzii noi(R. B. ), situată între terenul apelanților și al numitei Scurtu, linia de hotar, trebuie să se continue oblic și nu frânt

și, dacă s-ar accepta susținerea expertului s-ar ajunge la modificarea atât a planului parcelar cât și a schițelor de întabulare.

În consecință tribunalul a reținut că terenul întabulat pe reclamant nu se suprapune cu terenul întabulat pe pârâții apelanți, existând doar o suprapunere faptică, respectiv folosința apelanților nu corespunde cu întabularea acestora.

Că nu este o suprapune între cele două terenuri, ci doar o folosință faptică a apelanților ce nu corespunde întabulării, rezultă și din faptul că, potrivit planului parcelar și schițelor de întabulare, terenul ce constituie parcela 7, în prezent în proprietatea lui Neagoș I., are linia despărțitoare față de parcela 8 o linie oblică ce se continuă neîntrerupt și pe traseul străzii amenajate și în continuare înspre râul B. (f.60-63 dosar apel) în timp ce, în schița întocmită de expertul P. V., schiță în care sunt notate punctele de delimitare a folosinței

terenurile limitrofe, din zona respectiv ă,

(f.68 dosar fond), dacă folosința ar corespunde schițelor de întabulare și planurilor parcelare, punctul 41 ar trebui situat în continuarea punctului 42, însă, în fapt, punctul 41(ce constituie limita folosinței numitului Neagoș I. ) nu este situat pe linia oblică ce se continuă de la

punctul 42 ci este situat mai înspre municipiul B. (în aceeași modalitate ca limita de folosință a apelanților imediat la nivelul străzii R. B. ), ceea ce indică faptul că folosințele nici numiților Neagoș, Ș. A. și apoi și a apelanților nu corespund întabulărilor, întabulări care respectă planurile parcelare.

Așa fiind, nu se impune compararea titlurilor reclamantului și al apelanților, critica apelanților sub acest aspect nefiind fondată.

Faptul că în modalitatea de grănițuire stabilită apelanții nu dețin întreaga suprafață de teren întabulată în favoarea lor, nu are relevanță sub

aspectul stabilirii liniei de hotar, urmând ca aceștia să-și stabilească limitele terenului și față de ceilalți vecini, cu mențiunea că, față de planul parcelar

inițial, în prezent, o parte din teren este zonă de protecție a DN 17(o lățime de aprox. 8 m, f.60 dosar apel) și, pe de altă parte, suprafața nu este garantată de înscrierea în cartea funciară.

În modalitatea de grănițuire solicitată de apelanți, s-ar ajunge la modificarea formei și dimensiunilor atât a lotului apelanților cât și al reclamantului ceea ce nu este admisibil în cadrul unei acțiuni în grănițuire.

Acțiunea în grănițuire presupune punerea în acord a folosinței cu starea tabulară, folosința trebuind să fie conformă cu întabularea și nu să se modifice forma și amplasamentului terenului înscris în cartea funciară, conform folosinței, pe cale indirectă, în cadrul unei acțiuni de grănițuire.

Așa fiind, faptul că în modalitatea de grănițuire dispusă apelanții nu ar rămâne în posesie cu o suprafață de teren egală cu cea întabulată nu justifică stabilirea liniei de hotar pe traseul solicitat de apelanți.

Față de aceste considerente, tribunalul a reținut că sentința atacată este legală și temeinică iar apelul nu este fondat și în baza art.296 C.pr.civ., a fost respins.

Având în vedere că în sarcina reclamantului intimat instanța de apel a stabilit obligația achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru pe fondul cauzei, în cuantum de 615 lei și cum acesta nu a achitat-o până la închiderea dezbaterilor,conform art.19 și art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997, reclamantul intimat C. F. G. a fost obligat să plătească municipiului B., suma de 615 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

În baza art. 274 C.pr.icv. apelanții au fost obligați să plătească reclamantului intimat Coroi F. G. suma de 1415 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ș. A. A. și S.

G. solicitând modificarea în întregime a deciziei civile nr. 36/2013 a Tribunalului B. -Năsăud în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 10315/2011 a Judecătoriei B. și în consecință modificarea acesteia în parte prin stabilirea liniei de mejdie între proprietățile părților pe linia actuală a împrejmuirii terenului pârâților, respingându-se capetele de cerere având ca obiect revendicare și desființarea gardului ca neîntemeiate. S-au solicitat cheltuieli de judecată în toate instanțele.

În motivare s-a arătat că atât decizia cât și sentința au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., totodată instanțele acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ.

Atât sentința, cât și decizia au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996, instanțele modificând CF nr. 55.757 B. în care este înscris dreptul de proprietate al pârâților fără ca părțile să fi cerut

instanței să se pronunțe în acest sens, fiind încălcat principiul disponibilității în procesul civil. Reclamantul nu a investit instanțele de judecată cu o cerere în

rectificarea sau modificarea CF nr. 55.757 B. în care este înscris dreptul de proprietate al pârâților.

Art. 25 din Legea nr. 7/1996 a instituit principiul opozabilității în CF, prin întabulările ulterioare netrebuind să se încalce dreptul la anterior întabulat în CF în ceea ce privește amplasamentul, forma și dimensiunile terenului, excepțiile de la principiul opozabilității fiind limitativ prevăzute prin art. 31 alin. 1 lit. a din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 în cazul în care cuprinsul CF nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală se poate cere rectificarea sau după caz modificarea acesteia.

Prin hotărârile pronunțate s-a modificat expres planul imobilului cu vecinătățile și planul de coordonate al amplasamentului terenului proprietatea pârâților, părți ale CF conform art. 19 alin. 1 pct. A lit. c din Legea nr. 7/1996 fără ca reclamantul să formuleze cerere în acest sens.

Instanța de apel nu a ținut cont de afirmațiile făcute de către expert în lucrarea de specialitate întocmită, făcând propria expertiză și stabilind o linie de mejdie prin care se modifică în mod expres amplasamentul și limitele terenului proprietatea pârâților, fără ca o parte din proces să-i fi solicitat acest lucru.

Raportat la limitele investirii instanța trebuia să compare pur și simplu prin prisma art. 25 din Legea nr. 7/1996 titlurile invocate de părți, stabilind că titlul pârâților este prioritar față de cel al reclamantului ținând cont de data solicitării înscrierii în CF. Pe baza expertizei efectuate în cauză trebuia statuat faptul că situația de fapt este corespunzătoare întabulării preferabile care trebuie respectată, impunându-se deci respingerea cererii formulate.

În apărare intimatul C. F. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește nulitatea recursului s-a arătat că prin cererea de recurs se solicită practic o rejudecare în fond a cauzei, recursul fiind doar formal

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și pct. 6 C.pr.civ.

Pe fond s-a arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996, motivarea recursului pornind de la o premisă greșită, respectiv aceea că

folosința terenului și înscrierea în CF coincid. Ori, așa cum în mod temeinic și legal a concluzionat instanța de apel folosința recurenților nu coincide cu întabularea dreptului lor de proprietate.

Chiar dacă înscrierea dreptului de proprietate al recurenților ar fi conformă cu folosința acestora, recursul este nefondat, art. 24 alin. 2 din Ordinul nr. 634/2006 prevăzând că răspunderea pentru identificarea și materializarea limitelor imobilului în concordanță cu actele doveditoare a dreptului de proprietate revine persoanei autorizate, rezultând deci că dacă aceasta greșește înscrierea nu este opozabilă terților și nu expropriază vecinii.

În ceea ce privește expertiza întocmită în cauză, instanța nu este ținută de concluziile expertului, aceasta fiind necorespunzătoare în privința concluziilor care nu au nici un fel de suport tehnic, nefiind susținute de probe științifice.

Referitor la afirmația recurenților în sensul că prin prisma art. 25 din Legea nr. 7/1996 instanțele trebuiau doar să compare titlurile și să constate că situația de fapt este corespunzătoare întabulării s-a arătat că de fapt s-a constatat că situația de fapt nu este corespunzătoare întabulării, recurenții folosind terenul în alt mod decât întabularea lor.

Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind solicitată în apel o nouă expertiză.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 115, art. 299 și urm. C.pr.civ.

Analizând recursul declarat de pârâții Ș. A. A. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 36 din 19 martie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud, Curtea reține următoarele:

Recursul declarat de către pârâți este axat pe două critici: încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art.25 din Legea nr.7/1996, și încălcarea principiului disponibilității în procesul civil prin modificarea cărții funciare în care este înscris imobilul proprietatea pârâților fără ca reclamantul să fi investit instanța în acest sens. Criticile formulate au fost apreciate a se încadra la pct.9, respectiv pct.6 a art.304 C.pr.civ.

În primul rând se impune a se face mențiunea că într-adevăr raportat la modul de formulare al art.304 C.pr.civ., în forma în vigoare aplicabilă în cauză, nu se mai pot formula în recurs critici în ceea ce privește temeinicia deciziei atacate, fiind admisibil a se invoca numai unul dintre cele 9 motive de nelegalitate expres prevăzute de text. Aceste motive din cererea de recurs vor fi analizate de către Curte, apreciindu-se că în cea mai mare măsură pârâții critică decizia atacată din perspectiva legalității acesteia, iar nu a temeiniciei așa cum se susține de către reclamantul intimat, singurele chestiuni de netemeinicie fiind cele prin care se critică modul de interpretare de către instanța de apel a expertizei efectuate în cauză.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate, încadrate în drept conform celor arătate mai sus, se impune întâi a se analiza care este obiectul litigiului, astfel cum a cesta a fost precizat în cererea de chemare în judecată. Din conținutul acesteia, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond și de către cea de apel că reclamantul solicită grănițuirea celor două imobile învecinate, a sa și a pârâților, revendicând de la aceștia o suprafață de teren ocupată fără titlu, formulând și un petit accesoriu, acela de mutare a gardului actual pe granița stabilită de către instanță.

Raportat la obiectul litigiului instanța avea obligația de a soluționa petitul având ca obiect grănițuire, analizând implicit și petitul de revendicare formulat de către reclamant, din perspectiva liniei de hotar însă, stabilind apoi granița dintre cele două imobile învecinate și implicit dispunând asupra împrejmuirilor necorespunzătoare.

Instanța de fond, și apoi instanța de apel prin menținerea soluției pronunțate în primă instanță au stabilit granița dintre cele două imobile ca urmare a analizării planurilor parcelare întocmite de către comisia locală în momentul punerii în posesie a persoanelor care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, aceste planuri fiind cele care trebuiau respectate și la momentul întabulării dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu în cartea funciară, coroborat bineînțeles cu documentațiile de întabulare în cartea funciară. Au fost deci respectate prevederile art.584 C.civ. Alte aspecte, respectiv modalitatea în care instanța a

interpretat probatoriul administrat în cauză, aduc în discuție temeinicia deciziei atacate, neputând face obiectul analizei în recurs, astfel cum s-a precizat anterior.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art.25 din Legea nr.7/1996, respectiv a principiului opozabilități întabulării în cartea funciară, se apreciază că acestea nu au fost încălcate prin stabilirea graniței dintre proprietăți în altă modalitate decât cea faptică actuală, ținând cont de starea de fapt reținută de către instanța de apel.

Ceea ce a stabilit instanța de apel pe baza probatoriului administrat este faptul că granița trasată faptic de către pârâți nu a respectat planurie parcelare, planuri parcelare avute în vedere și la momentul întocmirii documentațiilor de întabulare, în aceste condiții pârâții neputând paraliza acțiunea în grănițuire

promovată de către reclamant prin invocarea anteriorității întabulării dreptului de proprietate, respectiv a prevederilor art.25 din Legea nr.7/1996. La o altă concluzie s-ar putea ajunge numai în eventualitatea schimbării stării de fapt reținute de către instanța de apel, ori acest lucru nu se mai poate face în recurs.

Esențial în ceea ce privește aplicarea prevederilor art.25 din Legea nr.7/1996 de către tribunal este ceea ce s-a reținut în considerentele deciziei atacate:

"Este real că pârâții apelanți sunt cei care s-au întabulat primii în cartea funciară iar întabularea reclamantului care a dobândit terenul limitrof, ce constituie parcela nr.3, este ulterioară și s-a efectuat ulterior în baza unei expertize extrajudiciare, ceea ce face ca dreptul de proprietate al apelanților să fie opozabil reclamantului, în ceea ce privește localizarea, forma și dimensiunile (nu și în privința suprafeței, întrucât înscrierea în cartea funciară nu garantează întinderea dreptului), potrivit art.25 din Legea nr.7/1996, și susținerile apelanților sub acest aspect sunt corecte.

Însă aceasta nu determină schimbarea sentinței, întrucât linia de hotar dintre terenul apelanților și cel al reclamantului, situate limitrof trebuie să aibă același traseu și aspect ca și linia ce constituie limita terenului întabulat în cartea funciară în favoarea apelanților, linie care, potrivit celor anterior expuse, este identică liniei de hotar dintre parcelele 5 și 3 din planul parcelar de punere în posesie și așa a fost stabilită de prima instanță.

Î n consecință tribunalul a reținut că te renul întabulat pe r eclamant nu se

suprapune cu teren ul întabulat pe pârâ ții apelanți, existân d doar o suprapuner e

faptică, respectiv folosința apelanților nu corespunde cu întabularea acestora .";

Raportat la cele reținute mai sus rezultă deci că în mod corect a procedat instanța de apel, pornind de la faptul că a fost investită cu o acțiune în grănițuire, acțiune care nu implică o simplă comparare a titlurilor de proprietate. Implicit rezultă că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instanța de judecată pronunțându-se în limitele investirii sale prin cererea de chemare în judecată, nefiind necesară formularea unui petit distinct de modificare sau rectificare de carte funciară de către reclamant, cartea funciară în care este întabulat dreptul de proprietate al pârâților nesuferind modificări în urma soluționării acțiunii în grănițuire.

În ceea ce privește solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, aceasta nu poate fi admisă în condițiile în care în fața instanței de apel(ședința publică din_ ) pârâții prin reprezentant au arătat expres că nu se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, cel efectuat în dosarul judecătoriei fiind lămuritor. Raportul de expertiză apreciat a fi lămuritor în dosarul de apel nu poate fi apreciat altfel în recurs, nemulțumirea pârâților circumscriindu-se de fapt modului în care instanța de apel a interpretat acest raport.

Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de pârâții Ș. A. A. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 36 din 19 martie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.

În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatului C. F. G. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Ș. A. A. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 36 din 19 martie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă recurenții să plătească intimatului C. F. G. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,	JUDECĂTOR,
ANA I.	A.	C.	A. A. C.

GREFIER,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.apel: Berari R.I., Frențiu G.C. Jud.fond: O. C. V.

← Încheierea civilă nr. 354/2013. Revendicare imobiliară		Decizia civilă nr. 13/2013. Revendicare imobiliară →

Decizia civilă nr. 3268/2013. Revendicare imobiliară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3268/2013. Revendicare imobiliară