Decizia civilă nr. 280/2013. Plângere încheiere carte funciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 280/R/2013
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
C. -M. CONȚ
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. R. -C. și SC R. C. S., împotriva deciziei civile nr. 481 din 18 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâta C.
M. -D., precum și pe pârâtul J. C. PRIN C. LOCAL C., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3018 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, a fost respinsă plângerea formulată de petenții C. R. C. și SC R. C. S. în contradictoriu cu intimații: J. C., prin C. J. C.
, in calitate de administrator și C. M. D., având ca obiect desființarea încheierilor nr._ si nr._ emise de Biroul de C. si P. I.
C., privitor la imobilul cu nr. cadastral 2., înscris în cartea funciară 2.
/UAT C. -N., cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară; precum și radierea notării de sub B 11, din CF nr. 2. /UAT C. -N., nr. cadastral 2., cu privire la acțiunea civila ce constituie obiectul dosarului nr. 30._ al Judecătoriei C. -N., raportat la imobilul compus din teren aflat in proprietatea J. ui C. sub B3 și in administrarea C. ui J. C. - prin SC Tetarom SA, si respectiv construcții aflate in proprietatea SC R. C. S., sub B5.
Au fost obligați petenții la plata în favoarea intimatei C. M. D. a sumei de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ la O.C.P.I. C. sub dosar nr. 1. intimata C. D. -M. a solicitat notarea în C.F. nr. 2. /UAT C. -N., nr. cadastral 2. a extinderii de acțiune la acțiunea reconvențională înregistrată sub dosar nr. 30_ a Judecătorie C. -N. .
Așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de C.f. anexat cauzei prin încheierea nr. 1. /_ s-a dispus notarea in CF nr. 2. /UAT C. -N., nr. cadastral 2., in foaia de proprietate, sub B11, a extinderii de acțiune
înregistrata în dosar nr. 30._ al Judecătoriei C. -N., înaintată de către intimata C. D. M. contra pârâtelor SC R. C. S., SC SIALTPRO S., SC R. TEHNOLOGIE S. .
Ulterior, prin încheierea nr. 129098/_ a fost respinsa cererea de reexaminare a încheierii de notare, formulata de petenții C. R. C. și SC R.
S. . Conform extrasului de c.f. imobilul în litigiu este compus din teren aflat în proprietatea J. ui C. și administrarea C. ui J. C. prin S.C. TETAROM S.A. și respectiv, construcții aflate în proprietatea S.C. R. C. S., având regimul juridic al imobilelor aflate în parcurile industriale, respectiv Parcul Industrial Tetarom I.
Prin prezenta plângere petenții au solicitat desființarea încheierilor de carte funciară nr. 1. /2010 și nr. 129098/2010 emise de Biroul de C. și P.
I. C., cu privire la imobilul cu număr cadastral 2., înscris în CF 2.
/UAT C. -N. și, în consecință, radierea notării de sub Bl 1, din cartea funciară anterior menționată, cu privire la acțiunea civilă ce constituie obiectul dosarului nr. 30._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect acțiune de partaj al bunurilor comun, invocând în esență faptul că construcția aflată pe terenul proprietatea J. ui C., este înscrisă în cartea funciară în favoarea S.C. R. C. S.R.L., deci face parte din patrimoniul societății, iar potrivit reglementărilor legale, bunurile aflate în patrimoniul unei societăți comerciale, nu pot face obiectul partajului bunurilor comune dintre doi foști soți, întrucât patrimoniul societății este distinct de patrimoniul asociaților.
Astfel, este real faptul că dosarul nr. 30._ al Judecătoriei C. -N., in prezent suspendat, are ca obiect acțiune de partaj a bunurilor comune dobândite de petentul C. R. C. și intimata C. D. M., fiind disjuns dintr-un dosar de divorț.
Însă, nu este real faptul că în dosarul nr. 30._ părțile între care se derulează litigiul sunt doar petentul C. R. C. si fosta soție, intimata C.
M. . Astfel, în dosarul sus menționat intimata C. D. M. a formulat o extindere de acțiune - solicitat a fi notată în C.F. - prin care a chemat în judecată printre altele, și pe petenta S.C. R. C. S. .
Pe de altă parte, prin acțiunea reconvențională formulată - partaj bunuri comune - intimata a solicitat sa se constate ca din masa bunurilor comune dobândite de soți fac parte și părțile sociale de la SC. R. C. S. C. -N., deci, prin însăși acțiunea principală a inclus la partaj părțile sociale ale petentei SC. "R. C. " S. C. -N. .
Mai mult, prin extinderea de acțiune formulată intimata C. D. M. a susținut in mod expres ca toate societățile au fost înființate in timpul căsătoriei sale cu petentul C. R. C. și că toate părțile sociale au fost dobândite în aceea perioadă, din fonduri comune.
Or, art. 349 alin. 2 C. civil prevede că :"calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune. "
De menționat că, prin încheierea nr. 1. /_ prin care s-a dispus notarea in CF nr. 2. /UAT C. -N., nr. cadastral 2., in foaia de proprietate, sub B11, a extinderii de acțiune înregistrata în dosar nr. 30._ al Judecătoriei C. -N., s-a reținut ca fiind îndeplinite dispozițiile art. 22, art. 26, alin. 4, pct. c, art. 38, art. 47 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 42, pct. 3, art. 93 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, modificat prin Ordinul nr. 133/2009.
În motivare, s-a arătat că prin acțiunea notată reclamanta C. D. M. a solicitat instanței să se dispună modificarea Actelor constitutive ale pârâtelor
SC. R. C. S.R.L. ș.a.m.d., prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune.
Or, în mod evident, ca urmare a solicitării formulate la cartea funciară, registratorul verifică să existe o aparență a dreptului pretins de petent pentru ca notarea să se realizeze în condiții de perfectă legalitate, fără a avea abilitarea să verifice sau să aprecieze fondul cererii de chemare în judecată, respectiv extindere de acțiune reconvențională - partaj bunuri comune - anexată de altfel la dosarul de C.F., contrar celor susținute de petenți.
Astfel, prin dispoz. art. 42 alin. 1 lit. e din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 7/1996, se menționează următoarele: "arătarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios a unui drept real înscris in cartea funciara" iar la litera "q" se menționează că se au in vedere "orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătura cu imobilul".
Mai mult, potrivit art.93 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, modificat prin Ordinul nr. 133/2009: "Notarea existenței unui litigiu cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în cartea funciară se va putea face fie la cererea părții interesate, fie din oficiu la sesizarea instanței de judecată. Notarea se va face în baza copiei acțiunii având ștampila și numărul de înregistrare ale instanței sau certificatul de grefă care identifică obiectul procesului, părțile și imobilul’’.
Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile legale invocate, în temeiul dispoz. art. 50 din Legea nr. 7/1996 instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenți.
În temeiul dispoz art. 274 C.pr.civilă a obligat petenții la plata în favoarea intimatei C. M. D. a sumei de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Prin decizia civilă nr. 481/_ a T. ului C.
a fost respins ca nefondat apelul declarat de petenții C. R. C. și SC R. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3018 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, care a fost menținută în totul.
Au fost obligați apelanții să plătească intimatei C. M. D. suma de 1860 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
T. ul a reținut că limitele cercetării judecătorești sunt configurate de cadrul procesual de învestire, respectiv cadrul legal incident în cauză, fiind fără relevanță apărările întemeiate pe instituții sau principii de drept care exced acestor coordonate specifice cauzei pendinte.
În acest sens, în procedura de înscriere în cartea funciară, respectiv de notare, lucrătorul de carte funciară nu este obligat și nici îndreptățit să analizeze justețea sau temeinicia cererii, ci trebuie să se rezume strict la verificarea îndeplinirii unor exigențe minimale, în cazul notării conform art. 26 alin.4 lit. c din Legea nr.7/1996 coroborat cu art. 42 alin.1 din Ordinul nr.633/2006, fiind necesar a se depune o acțiune în justiție referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul, condiție pe deplin îndeplinită în cauză.
Notarea în cartea funciară a acțiunilor în justiție are drept scop informarea terților cu privire la existența unui litigiu în legătură cu imobilul înscris în cartea
funciară, fără a restrânge însă dreptul proprietarului tabular de a-și exercita toate atributele dreptului de proprietate.
Art. 26 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 prevede că înscrierile din cartea funciară sunt de trei feluri, respectiv intabularea [lit. a)], înscrierea provizorie [lit. b)] și notarea [lit. c)].
Notarea are ca obiect "înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară".
Art. 42 din Regulament aduce detalii în privința operațiunii de notare în cartea funciară și stabilește, enumerând cu caracter exemplificativ, faptele, drepturile și litigiile care intră în categoria celor ce pot fi notate într-o carte funciară.
De altfel, la lit. q), ultima din enumerare, se arată că pot fi notate orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni care au legătură cu imobilul.
Acțiunea notată în CF 2. /UAT C. -N. prin Încheierea nr. 1. /_
, contestată în dosarul de față, reprezintă extinderea față de SC R. C. S. a acțiunii formulate de C. M. D. în contradictoriu C. R. C. pentru partaj bunuri comune, între care se regăsesc și părțile sociale deținute la această societate comercială, precum și modificarea actelor constitutive ale acesteia, prin menționarea părților sociale atribuite urmare a partajului.
Așa cum rezultă din CF nr. 2. /UAT C. -N. ,imobilul este proprietatea S.C. "R. C. " S.R.L..
Având în vedere că imobilul face parte din patrimoniul societății comerciale, este evident că o acțiune vizând regimul juridic al părților sociale poate afecta și acest imobil.
Din acest punct de vedere, notarea procesului în cartea funciară este admisibilă, așa cum corect a reținut și prima instanța, și se încadrează în dispozițiile art. 42 din Regulament, lit. e) și q).
Nu au putut fi reținute nici susținerile apelanților referitoare la incidența art.48 al.1 lit. c din Legea nr.7/1996 care stipulează că " în cazul în care registratorul admite cererea, dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții"; (…) lit. c"; individualizează imobilul printr-un identificator unic"; lit. e " este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.";
Rezultă foarte clar din textul de lege mai sus enunțat că cele două condiții de admisibilitate a cererii sunt prevăzute atunci când se solicită întabularea sau înscrierea provizorie, iar nu și atunci când se solicită notarea în cartea funciară.
Prin definiție notarea este înscrierea de carte funciară prin care se aduce la cunoștință terților anumite fapte sau raporturi juridice, care poartă asupra drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Rezultă deci că notarea reprezintă o înscriere subsecventă în cărțile funciare, fiind o categorie aparte de întabulare și înscriere provizorie.
Așadar, textul de lege aplicabil cererii de notare a acțiunii în cartea funciară, este art.55 alin.1 din Ordinul nr.633/2006, potrivit căruia cererea de înscriere adresată biroului va cuprinde: numele, prenumele și domiciliul solicitantului, actul e identitate, obiectul înscrierii, indicarea actului sau actelor în măsură să justifice cererea, localitatea în care se află situat imobilul, numărul cadastral al acestuia și numărul de carte funciară, după caz.
Or, cererea formulată de petenta C. M. D. îndeplinea toate aceste cerințe, cuprinzând inclusiv numărul cadastral al imobilului și numărul de carte funciară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimații C. R. C., SC R.
C. S.
, solicitând modificarea în sensul admiterii în întregime a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3018/2012 a Judecătoriei C. -N. și schimbării acesteia în sensul admiterii plângerii, cu consecința radierii notării din CF.
S-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului recurenții au invocat următoarele aspecte de nelegalitate care atrag incidența art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.:
l. Greșita aplicare a prevederilor Ordinului nr. 633/2006, în sensul că au fost luate în considerare exclusiv prevederile art. 55 alin. 1 fără a fi coroborate cu celelalte dispoziții care completează cadrul legal în care se derulează operațiunile de carte funciară: art. 17, 26 alin. 4 lit. c, 47 din Legea nr. 7/1996, art. 93 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006.
Luând în considerare exclusiv prevederile art. 55 alin. 1 din Regulament, instanța de apel a ignorat două aspecte esențiale pentru orice operațiune efectuată cu privire la cartea funciară, inclusiv notarea unei acțiuni: necesitatea existenței unui litigiu privind dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat și identificarea imobilului cu date exacte - număr de carte funciară și număr topografic / cadastral, în actele justificative anexate cererii de notare.
Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cauză.
Greșita aplicare a prevederilor art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.
În mod eronat instanța de apel a apreciat că textul legal care condiționează dispunerea intabulării sau înscrierii provizorii doar dacă înscrisul individualizează imobilul printr-un identificator unic, este aplicabil doar operațiunilor de intabulare și înscriere provizorie, nu și operațiunii de notare.
Legea nr. 7/1996 nu reglementează distinct procedura de evidențiere în CF pentru fiecare operațiune - intabulare, înscriere provizorie sau notare - ci reglementează în ansamblu, procedura comună de evidențiere a tuturor acestor operațiuni în CF.
Este criticată ca fiind greșită afirmația instanței de apel potrivit căreia având în vedere că imobilul face parte din patrimoniul societății comerciale, este evident că o acțiune vizând regimul juridic al părților sociale poate afecta și acest imobil.
Concluzia are la bază două erori esențiale:
- obiect al dosarului nr. 30_ nu este dreptul de proprietate asupra părților sociale, ci contravaloarea părților sociale pe care intimata C. D.
M. le-a apreciat ca făcând parte din masa bunurilor comune partajabile;
- dreptul de proprietate asupra părților sociale ale unei societăți comerciale nu are ca efect modificarea dreptului de proprietate asupra unui imobil proprietatea persoanei juridice.
În dezvoltarea acestei critici recurenții au arătat că în ipoteza admiterii acțiunii de partaj doar recurentul C. R. C. ar putea fi obligat la plata unei sume de bani, față de societatea SC R. C. S. situația rămânând neschimbată în ceea ce privește imobilul asupra căruia poartă notarea acțiunii.
Dreptul de proprietate asupra părților sociale ale unei societăți comerciale conferă unei persoane calitatea de asociat, un eventual drept de proprietate asupra bunurilor aflate în patrimoniul societății comerciale putând exista abia după lichidarea acesteia.
În timpul existenței societății asociatul are dreptul de a încasa dividende.
Nu există identitate între părțile sociale și drepturile pe care acestea le conferă proprietarului (asociatului care deține părțile sociale în cadrul societății) și bunurile mobile sau imobile aflate în patrimoniul societății.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea, cu majoritate de voturi, constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs invocat, curtea, cu opinie majoritară constată că acesta nu este fondat.
Prin extinderea de acțiune înregistrată la data de_ în dosar nr. 30_ la Judecătoria C. -N. (în prezent, strămutat la Judecătoria Constanța), reclamanta C. D. M. a chemat în judecată pârâta SC R. C. S. (și alte patru societăți comerciale), solicitând ca în urma partajului bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul C. R. C. (litigiul înregistrat sub nr._ la Judecătoria Cluj-Napoca, dosar nr. 30_
fiind disjuns), să dispună, în contradictoriu cu societatea pârâtă, modificarea actelor constitutive ale acesteia, prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului comun.
Pârâta SC C. S. este proprietar tabular asupra construcțiilor evidențiate în CF nr. 2. C. -N., nr. cadastral 2. - C1, 2. - C2.
Art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 prevede că notarea are ca obiect
"(…), acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.";
Din conținutul acestei dispoziții, reiese că poate face obiect al unei notări în CF o acțiune care are legătură cu imobilul intabulat în CF.
Interpretarea dată de recurenți potrivit căreia cerința legală este în sensul necesității existenței unui litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat este restrictivă, întrucât textul art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 nu limitează posibilitatea notării doar la acele acțiuni care au ca obiect un litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat.
În speță, la fel ca și instanțele de fond, curtea cu opinie majoritară apreciază că extinderea de acțiune formulată de reclamantă împotriva pârâtei proprietară a imobilului evidențiat în CF nr. 2. C. -N. este susceptibilă de a fi notată în cartea funciară, cu respectarea principiului legalității formale și materiale a notării.
Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele ce o însoțesc.
Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic (art.41-51, 83 din Legea nr. 7/1996), iar pe de altă parte, să cerceteze dacă potrivit cuprinsului cărții funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.
Prin urmare, examinarea registratorului se mărginește la verificarea valabilității actului a cărui notare se cere și a posibilității notării în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară, cu privire la imobil.
În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă extinderea de acțiune a cărei notare a fost solicitată este înregistrată la
instanța investită cu soluționarea acțiunii principale și dacă este formulată în contradictoriu cu proprietarul tabular al imobilului asupra căruia se solicită notarea, fără a avea competența analizării, pe fond, a legalității și temeiniciei acestei extinderi.
Exact acelorași limite de verificare este supusă și instanța care analizează plângerea formulată împotriva încheierii de reexaminare a încheierii în baza căreia s-a operat notarea în cartea funciară.
Scopul notării acțiunii/extinderii de acțiune în cartea funciară este de a
încunoștința terțele persoane asupra existenței unui litigiu, fără ca prin această înscriere să fie afectate atributele proprietății.
În speță erau întrunite condițiile formale pentru înscrierea extinderii de acțiune în cartea funciar, neexistând temeiuri de anulare a încheierii de carte funciară.
Nici afirmația vizând lipsa identificării imobilului în actele justificative anexate cererii de notare nu este întemeiată, întrucât din cuprinsul cererii de înscriere înregistrată sub nr. 1. /_ la O. de C. și P. I. C.
- Biroul de C. și P. I. (f. 50 dosar fond), reiese cu evidență că imobilul a fost identificat atât prin indicarea numărului de carte funciară - 2.
C. -N., cât și prin indicarea numărului parcelei - 2. - C1, iar cererii i-au fost anexate extinderea de acțiune și acțiunea reconvențională, cerința art. 47 din Legea nr. 7/1996 și art. 93 din Regulament, fiind pe deplin respectate.
Curtea, cu opinie majoritară apreciază că nici al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Potrivit art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, înscrierile (în CF) sunt de trei feluri: întabularea, înscrierea provizorie și notarea.
Actul normativ în materia publicității imobiliare prevede așadar trei categorii de înscrieri, clasificate potrivit prevederii evocate, după obiectul lor.
Ulterior, fiecare dintre cele trei categorii beneficiază de dispoziții legale distincte, atât în conținutul legii materiale, cât și al Regulamentului.
Din întreaga economie a actelor normative în materie, rezultă că în dispozițiile comune tuturor celor trei categorii de înscrieri, legiuitorul le-a menționat pe toate, iar atunci când a instituit anumite cerințe aparte, specifice doar uneia sau pentru două din cele trei categorii de înscrieri, le-a menționat exclusiv doar pe cele avute în vedere pentru acea dispoziție.
Acesta este cazul și a art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996, care face referire expresă numai la intabulare și înscriere provizorie, efectuarea notării nefiind condiționată de individualizarea imobilului printr-un identificator unic.
Notarea ca înscriere în CF, nefiind menționată în art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996, contrar susținerii recurenților, nu poate fi supusă cerințelor acestei prevederi, în condițiile în care legiuitorul a arătat expres cele două categorii de înscrieri cărora această dispoziție li se aplică.
Corect apreciază curtea cu majoritate de voturi că, așa cum a reținut tribunalul, notarea reprezintă o înscriere subsecventă intabulării și înscrierii provizorii, cerințele formale pentru îndeplinirea sa fiind mai restrânse decât cele reclamate de efectuarea celorlalte două.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs curtea, cu majortate de voturi, constată că în cadrul acestuia recurenții fac ample referiri la obiectul litigiului înregistrat sub nr. 30_, respectiv la fondul problemei litigioase ce se dezbate în acel cadru procesual, exprimându-și opinia în privința cererii reclamantei C. D. M. de includere în masa bunurilor supuse partajului a părților sociale deținute la SC R. C. S. (și alte patru societăți). Or, prezentul litigiu îl constituie plângere împotriva încheierii nr.
129098/2010 a B. C., prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii nr. 1. /2010 a B. C., în baza căreia s-a dispus notarea în Cf nr.
2. C. a extinderii de acțiune în dosar nr._ .
În primul rând, extinderea de acțiune din dosar nr. 30_ al Judecătoriei C. -N., care a făcut obiectul notării în CF, (strămutat în prezent
la Judecătoria Constanța), nu are ca obiect includerea în masa partajabilă a părților sociale deținute la SC R. C. S. ,ci modificarea actelor constitutive ale societății, prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune.
În al doilea rând, potrivit art. 42 alin. 1 din Ordinul nr. 633/2006, notarea poate avea ca obiect (…) și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul, iar potrivit enumerării exemplificative arătate la alin. 2 lit. g, notarea poate viza orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul.
Or, în speță, această dispoziție este incidentă întrucât notarea extinderii de acțiune având ca obiect modificarea actelor constitutive ale societății, prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune, este permisă de lege,, pe considerentul că asupra imobilului proprietară este societatea SC R. C. S., notarea are legătură cu imobilul.
Chiar dacă fraza din conținutul considerentelor deciziei pronunțate în apel criticată de către recurenți nu excelează prin acuratețea exprimării, nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii pronunțate.
În prezentul litigiu nu are nicio relevanță împrejurarea dacă părțile sociale ale unei societăți comerciale sunt sau nu susceptibile de a face obiectul partajului în urma divorțului asociatului.
Totuși, în susținerea opiniei majoritare, curtea apreciată oportună evocarea dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, care reglementează repartizarea activelor societății cu răspundere limitată în ipoteza dizolvării.
În speță, SC R. C. S. este o societate cu răspundere limitată cu asociat
unic.
În literatura de specialitate s-a apreciat că în cazul societăților cu
răspundere limitată cu asociat unic se poate decide contopirea fazei de hotărâre a dizolvării, cu faza de stabilire a modului de lichidare a societății. În ipoteza dizolvării societății și după îndestularea creditorilor, unicul asociat poate deveni proprietar al bunurilor din patrimoniul social.
Luând în considerare această ipoteză a dizolvării societății și revenirii în proprietatea unicului asociat - petiționarul C. R. C. - a imobilului evidențiat în Cf nr. 2. C. -N., acesta, devenind proprietar, adică titular al tuturor atributelor dreptului de proprietate, ar putea să dispună de acestea. Într- o atare ipoteză, notarea extinderii de acțiune făcută în dosar nr. 30_ de către reclamanta C. D. M., în baza efectului de informare a terțelor persoane cu privire la situația imobilului, ar atenționa un terț potențial cumpărător asupra faptului că imobilul este în litigiu.
Așa cum s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs, notarea nu afectează atributele proprietății, nu grevează și nu indisponibilizează imobilul.
Singurul aspect relevant îl constituie împrejurarea că notarea care s-a cerut a fi făcută privește extinderea de acțiune având ca obiect modificarea actelor constitutive ale societății, prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune. Proprietar tabular al imobilului asupra căruia s-a dispus notarea este tocmai societatea comercială a cărei act constitutiv se solicită a fi modificat pe calea extinderii de acțiune notată în CF, iar prin această extindere, SC R. C. S. a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea, cu majoritate de voturi va respinge ca nefondat recursul intimaților C.
R. -C. și SC R. C. S. .
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei C. M. -D. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Cu majoritate de voturi:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarii C.
R. -C.
și SC
R. C. S. împotriva deciziei civile nr. 481 din _
a T.
ului C.
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă numiții recurenți să plătească intimatei C. M. -D. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
M. C. V.
A.
-T.
N. M.
L.T.
Red. M.V. dact. G.C.
2 ex/_
Jud. apel: D.I.Tașcă, M. Oncică S.
O P I N I E S E P A R A T Ă
Opinia separată vizează soluția de admitere a recursului declarat de petenții C. R. C. și S.C. R. C. S.R.L., în contra deciziei civile nr. 481/_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, cu consecința modificării acestei decizii, în sensul admiterii apelului declarat de aceiași petenți împotriva sentinței civile nr. 3018/_ a Judecătoriei C. -N., și a schimbării acestei sentințe, în sensul admiterii plângerii petenților, astfel cum a fost formulată.
Limitele învestirii instanței.
Prin plângerea dedusă judecății pendinte, petenții au solicitat desființarea încheierilor de CF nr. 1. /2010 și 129098/2010, emise de Biroul de C. și P.
I. C., privitor la imobilul cu nr. cadastral nr. 2., înscris în CF nr. 2.
/UAT C. -N., cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii notării de sub B. 11 din această carte funciară.
Situația de carte funciară.
Potrivit mențiunilor din CF nr. 2. C. -N., asupra imobilelor construcții, cu nr. cadastral 2. - C1, nr. ser. A1. + 1, și nr. cadastral 2. - C2, nr. ser. A1. + 2, este întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept
construire, în întregime, sub B. 5, în favoarea lui S.C. R. C. S.R.L. (f. 42-43 dosar fond).
Sub B. 11 în aceeași carte funciară s-a notat, asupra construcțiilor cu datele de carte funciară anterior menționate, extinderea de acțiune din dosar nr. 30_ al Judecătoriei C. -N., înaintată de către reclamanta C. D. -
M., în contradictoriu cu pârâtele S.C. R. C. S.R.L., S.C. SIALTPRO S.R.L.,
S.C. R. Tehnologie S.R.L., S.C. ELECTROGLOBAL S.R.L. și S.C. ENSET S.R.L., prin această extindere de acțiune reclamanta solicitând instanței să dispună
"modificarea actelor constitutive ale acestor societăți comerciale";, prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune.
Obiectul și cauza extinderii de acțiune care a fost notată sub B. 11 în
CF.
Prin extinderea de acțiune înregistrată în dosar nr. 30_ al
Judecătoriei C. -N., la data de 0_, (f. 51-52 dosar fond), reclamanta din acel dosar, C. D. - M., în contradictoriu cu pârâtele S.C. R. C. S.R.L.,
S.C. SIALTPRO S.R.L., S.C. R. Tehnologie S.R.L., S.C. ELECTROGLOBAL S.R.L. și S.C. ENSET S.R.L., a solicitat instanței ca "în urma partajului să dispună, în contradictoriu cu societățile comerciale pârâte, modificarea actelor constitutive ale acestora prin menționarea părților sociale atribuite în urma partajului bunurilor comune; să oblige pârâtele, prin administrator, în baza art. 198 și 203 din Legea nr. 31/1990, să opereze modificările în deținerea părților sociale în Registrul Asociaților; să dispună operarea acestor modificări privitoare la deținerea părților sociale la O. Registrului Comerțului";.
Această extindere de acțiune a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 65, art. 66 și urm., art. 198 și urm. art. 204 și urm. din Legea nr. 31/1990, art. 7, art. 21 lit. d și h din Legea nr. 26/1990.
În motivarea acestei extinderi de acțiune s-a arătat că numita C. D. -
M. a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei sale cu numitul C. R. C., între bunurile comune aflându-se și o serie de participații (părți sociale/acțiuni), la diferite societăți comerciale.
Întrucât toate aceste societăți comerciale au fost înființate în timpul căsătoriei părților, toate părțile sociale la aceste societăți comerciale au calitatea de bun comun, conform art. 30 C. fam.
Scurte considerații cu privire la natura juridică a părților sociale /
acțiunilor unei societăți comerciale.
Deși în actualul cadru procesual, acela al unei plângeri împotriva unei încheieri de carte funciară, prin care se solicită radierea notării unei extinderi de acțiune în CF, nu se pot face în mod direct și nemijlocit statuări asupra temeiniciei fondului dreptului dedus judecății prin respectiva extindere de acțiune, totuși, opinăm în sensul că este posibilă o scurtă și tangențială "pipăire a fondului";, și aceasta doar din perspectiva analizării condițiilor de admisibilitate a notării în CF a respectivei extinderi de acțiune.
Drept urmare, trecând peste împrejurarea că extinderea de acțiune, astfel cum a fost formulată, nu era de competența instanței civile, ci a instanței comerciale, apreciem că este util a fi făcute scurte considerații cu privire la natura juridică a părților sociale/acțiunilor unei societăți comerciale.
Art. 5 alin. 2 din Legea societăților comerciale prevede că societatea cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane, caz în care se întocmește numai statutul.
Acest statut, denumit generic în cuprinsul Legii societăților comerciale, ca și contractul de societate, de altfel, act constitutiv, dobândește dată certă, potrivit art. 5 alin. 7, prin depunerea la Registrul O. ui Comerțului.
Actul constitutiv - fie el contract, statut -, a fost definit în doctrina de specialitate ca fiind manifestarea de voință prin care asociații sau asociatul unic, în cazul S.R.L. cu unic asociat, constituie societatea comercială, el cuprinzând în principiu regulile care guvernează raporturile dintre asociați, pe de o parte, și dintre asociați și societate, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Stanciu D. Cărpenaru, S. D., C.Predoiu, Gh. Piperea - Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția a IV-a, Editura Ch Beck 2009, pag. 80 și urm.).
Actul constitutiv al unei societăți comerciale (contract de societate și/sau statut), este acel act juridic prin care două sau mai multe persoane, prin aporturile lor, constituie un patrimoniu distinct, destinat efectuării de acte de comerț, în vederea împărțirii câștigului ce ar putea rezulta și cu obligația participării la pierderi (M. Scheaua, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 Comentată și adnotată, pag. 47).
Așa cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, condițiile de fond prevăzute pentru încheierea valabilă a unui astfel de act constitutiv sunt cele prevăzute în art. 948 C.civ., acest contract fiind guvernat, printre altele, și de principiul relativității efectelor contractului, consacrat de art. 973 C.civ. (Op. cit., pag. 81).
Actul constitutiv al unei societăți comerciale (contractul de societate) prezintă trei elemente esențiale, specifice, care îl particularizează față de alte contracte sinalagmatice, și anume: fondul sau capitalul social, affectio societatis; participarea la beneficiu și pierderi.
Constituirea unui fond (capital social) prin aporturile asociaților, este premisa personalității juridice a societății și condiția funcționării acesteia.
Capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaților și este înscris în contabilitate la pasivul bilanțului.
El variază ca valoare, în funcție de forma juridică a societății și de obiectul de activitate al acesteia.
Affectio societatis presupune voința comună a asociaților de a participa la realizarea obiectului de activitate al societății și de a obține beneficii în urma acestuia, la momentul constituirii societății affectio societatis presupunând voința asociaților (asociatului unic în cazul S.R.L. cu unic asociat), de a constitui o nouă persoană juridică, iar absența unui affectio societatis pe parcursul societății, conducând la dizolvarea societății C.S.J., Secț. Com., Decizia nr. 287/1996, în R.D.C. nr. 11/1997, pag. 111.
În sfârșit, beneficiile și pierderile reprezintă cauza principală și rațiunea (expectația beneficiilor), ultimă a contractului de societate.
Aporturile reunite ale asociaților formează, așa cum s-a arătat anterior, capitalul social, categorie juridică ce reflectă valoarea acestor raporturi la momentul efectuării lor, fiind expresia valorifică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății.
În bilanțul societății, capitalul social apare la pasiv, deoarece reprezintă contrapartida aporturilor asociaților, care la dizolvarea societății trebuie restituite.
Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat reprezintă, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate (a se vedea în acest sens Stanciu D. Cărpenaru,
S. D., C. Predoiu, Gh. Piperea - Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția a IV-a, Editura Ch Beck 2009, pag. 15 și urm.), o inovație
îndrăzneață, care permite aplicarea principiului răspunderii comerciantului persoană fizică pentru datoriile comerciale la patrimoniul comercial și constituirea unui astfel de patrimoniu, separat de patrimoniul persoanei fizice, prin crearea unei ficțiuni juridice, o persoană juridică, societate comercială, subiect de drept distinct de subiectul de drept care a creat-o.
Aportul în numerar la constituirea capitalului social al S.R.L. cu unic asociat constă într-o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societății, iar subscrierea aportului reprezintă un act de dispoziție, cu efecte asupra transmiterii dreptului de la asociat la societate, conform jurisprudenței
C.S.J. (O. Căpățână, Societățile Comerciale, pag. 183).
Obiectul aportului se transmite de asociat în deplină proprietate societății
care se constituie, devenind proprietatea acesteia.
Art. 204 din Legea societăților comerciale prevede în ce condiții poate fi modificat actul constitutiv al unei societăți comerciale, respectiv :
prin Hotărârea Adunării Generale ori a C. ui de Administrație, respectiv Directoratului, sau prin hotărârea instanței de judecată, pronunțată în condițiile art. 223 alin. 3 din lege, adică prin excluderea unui asociat la cererea societății sau a oricărui asociat;
în condițiile art. 226 alin. 2 din lege, adică atunci când "în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice în baza unei hotărâri a tribunalului";, urmând ca instanța să dispună prin aceiași hotărâre și cu privire la structura participării la capitatul social al celorlalți asociați.
Față de dispozițiile exprese ale art. 204 din Legea societăților comerciale, coroborat cu art. 223 alin. 3 și art. 226 alin. 2 din aceeași lege - care stipulează expres și imperativ care sunt situațiile limitative în care se poate modifica actul constitutiv prin hotărâre judecătorească -, este evident că modificarea unor astfel de acte constitutive este posibilă doar în cadrul legal expres precizat de Legea societăților comerciale.
Revenind la problema părților sociale ale unei societăți comerciale, apreciem că se impun a fi făcute următoarele precizări, după cum urmează:
Părțile sociale
, care, așa cum am arătat anterior, din momentul în care au
fost subscrise, formează capitalul social al societății, devin proprietatea societății
comerciale din mom entul înregistrării a cesteia în Registrul Co merțului
, ele fiind înscrise în bilanțul societății la "pasiv";, pentru că reprezintă o datorie a societății
față de asociați.
Dreptul de proprietate al asociaților, corespunzător aportului lor la părțile
sociale, se transformă într -un drept de creanță, de a încasa dividende
(Decizia Î.C.C.J. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, pag. 82).
Părțile sociale nu s unt bunuri comune ale soților, chiar d acă subscrierea
acestora s-ar fi făcu t din bani com uni - în înțelesul pe care art. 30 C.fam. îl dă
noțiunii de "bun comun"; al soților -, neputându-se face confuzie între banii
comuni ai soților, care au fost folosiți pentru subscrierea respectivelor părți
sociale, și faptul că, după subscriere, pă rțile sociale au deve nit capitalul social a l
societății, respectiv, constituie proprietatea societății, iar nu a asociatului care le -
a subscris.
Odată devenite proprietatea societății comerciale, respectivele părți sociale vor da dreptul asociatului care le-a subscris de a participa doar la beneficii/dividendele obținute de societate.
Asociatul nu va putea însă emite niciun fel de pretenții cu privire la capitalul social al societății, format din respectivele părți sociale și care, așa cum am arătat, constituie proprietatea societății comerciale.
Că este așa, respectiv că pe toată durata societății, asociatul are drept doar la părți din beneficiile societății, o dovedește fără putință de tăgadă chiar textul art. 66 alin. 1 din Legea societăților comerciale, text legal care prevede că, pe durata societății, creditorii asociatului pot să își exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.
Împrejurarea că în timpul căsătoriei soților doar unul dintre soți a devenit asociat ori acționar la o societate comercială, nu constituie un fundament legal pentru acreditarea ideii că părțile sociale sau acțiunile la o astfel de societate comercială ar deveni bunuri comune ale celor doi soți, și aceasta având în vedere, pe de o parte, considerentele anterior expuse, iar pe de altă parte, faptul că nimic nu se opunea ca la momentul constituirii respectivelor societăți comerciale și celălalt soț să dobândească calitatea de asociat la acele societăți comerciale.
O astfel de acțiune ar fi pe deplin admisibilă dacă prin aceasta s-ar fi solicitat instanței, de către soțul neasociat, să se constate că în masa bunurilor comune intră dreptul de creanță, în cotă de câte 1/2-a parte pentru fiecare din cei doi foști soți, având ca obiect contravaloarea beneficiilor obținute de societate, ori, dreptul de creanță, în cotă de ½ parte pentru fiecare din cei doi foști soți, reprezentând contravaloarea sumelor de bani care au fost folosite pentru achiziționarea respectivelor părți sociale sau acțiuni.
Nu este de ignorat nici faptul că, dacă într-o cerere de partaj de bunuri comune între doi foști soți, cum este și cazul de față, s-ar da curs favorabil solicitării formulate prin extinderea de acțiune, - ceea ce nu s-ar putea face decât cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii societăților comerciale -, ar însemna, pe de o parte, să se modifice actul constitutiv al societății comerciale în alte condiții decât cele permise de legea în vigoare, iar pe de altă parte, ar însemna să se înfrângă principiul affectio societatis, ceea ce, evident, ar duce la dizolvarea societății, în acest sens dispunând tocmai Legea societăților comerciale.
Este adevărat că părțile sociale reprezintă bunuri mobile incorporale, dar nu este mai puțin adevărat că acestea constituie proprietatea societății, iar nu a asociatului care le-a subscris.
Scurte considerații cu privire la regi mul juridic al not ării în cartea
funciară și cu pr ivire la condițiile de admisibilitate a efectuării unei
notări în cartea funciară.
Este știut faptul că în regim de carte funciară, atât sub imperiul vechiului Decretului-lege nr. 115/1938, cât și sub imperiul Legii nr. 7/1996, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 64/2010, aprobată prin Legea nr. 133/2012, notarea în cartea funciară are, după caz, fie efect de opozabilitate față de terți, fie de informare a acestora, în cazurile anume prevăzute de lege, cu privire la drepturile personale, faptele, sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară (Aurelia R., Acțiunile de carte funciară - Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu nr. 2008, pag. 25; C. Cucu, Legislația cadastrului și a publicității imobiliare - Comentarii și explicații, Ed. All Beck, B. ești 2005, pag. 107 și urm., pag. 143).
Notarea, așadar, are ca obiect înscrierea în cartea funciară a altor acte, fapte, sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, în cazurile ordonate sau permise de lege.
Notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter provizoriu, în această categorie putând fi enumerate exemplificativ:
incapacitățile totale sau parțiale de exercițiu ale titularului dreptului real înscris; instituirea curatelei; modalitățile juridice ce afectează dreptul înscris în cartea funciară; arătarea de raporturi juridice cu o altă persoană, de natură să afecteze regimul juridic al bunului nemișcător; arătarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios asupra unui drept real înscris în cartea funciară; a acțiunii de predare a înscrisului translativ sau constitutiv al dreptului ce urmează a se înscrie; a acțiunii de ieșire din indiviziune; arătarea acțiunii pentru anularea hotărârii declarative de moarte a titularului de drept real înscris în cartea funciară; arătarea situațiilor când se face urmărirea silită a imobilelor; interdicția
de înstrăinare sau grevare a imobilului; precum și modalitățile interdicției de strămutare sau grevare; contractul de locațiune sau cesiunea de venituri; dreptul de preempțiune; promisiunea stabilită prin convenție de a încheia un contract de înstrăinare cu privire la bunul imobil; sechestru asigurator și judiciar; schimbarea rangului unei ipoteci; atacarea încheierii de înscriere în cartea funciară, cu apel și recurs; sentința declarativă de faliment; lucrările de expropriere a imobilului; precum și orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege.
De regulă, notările mai sus enumerate au caracter de opozabilitate, însă, prin prisma art. 40 din Legea nr. 7/1996, astfel cum acesta a fost modificat prin Titlul XII, art. I, pct. 45 din Legea nr. 247/2005, anumite notări (sau înscrieri, în limbajul legiuitorului), au efect de informare, adică doar caracter informativ, de care nu depinde opozabilitatea față de terți.
În această categorie intră notarea acelor acte și fapte juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilul cuprins în cartea funciară.
Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, notarea în cartea funciară are scopul de a realiza o publicitate completă, integrală, pe lângă drepturile reale imobiliare ce sunt supuse înscrierii în cartea funciară, și a anumitor drepturi de creanță, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, astfel încât, terții să aibă cunoștință de situația juridică reală a imobilului (M. N., Tratat de publicitate imobiliară, vol. II, Noile Cărți funciare, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic B. ești, 2011, pag. 500 și urm.).
Concluzionând asupra naturii juridice a notării în cartea funciară, este de precizat faptul că aceasta reprezintă înscrierea prin care actele sau faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor, în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, devin opozabile față de terți ori, după caz, sunt înscrise numai cu titlu informativ.
Cu alte cuvinte, în sistemul cărților funciare, doar drepturile reale imobiliare, numite și drepturi tabulare, pot face obiectul unei întabulări sau înscrieri provizorii, după caz, în timp ce, drepturile de creanță, faptele, sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, pot fi numai notate în cartea funciară, în cazurile ordonate sau permise de lege.
Prin această notare, însă, drepturile de creanță nu își schimbă caracterul și nu devin reale prin faptul înscrierii lor, chiar dacă, și ele capătă, în cazurile expres prevăzute de lege, caracterul de opozabilitate erga omnes, întrucât acest caracter nu este de esența și nici măcar de natura acestor drepturi, ci, el permite numai titularului să își valorifice dreptul în contradictoriu cu orice altă persoană interesată, ca de pildă, împotriva succesorului tabular, sau a creditorului acestuia din urmă.
Pe de altă parte, principiul publicității materiale a cărților funciare nu se aplică drepturilor de creanță și altor drepturi personale, care nu se dobândesc, și nici nu devin valabile, prin înscrierea lor în cartea funciară.
Dispozițiile Legii nr. 7/1996 cu referire la notarea actelor, faptelor sau altor raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară sunt puține și sumare (art. 19, art. 26 alin. 4 lit. c, art. 37 alin. 2, art. 38, art. 39, art. 41 alin. 1, art. 54 alin. 3), însă, prevederile referitoare la notarea în cartea funciară, cuprinse în Legea nr. 7/1996, sunt dezvoltate și completate substanțial în Regulament, care conține atât dispoziții de principiu, cât și dispoziții particulare.
În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 din Regulament, notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor
referitoare la drepturilor reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul.
Potrivit art. 42 alin. 2 din Regulament, în această categorie pot fi enumerate:
- a) incapacitățile totale sau parțiale de exercițiu ale titularului dreptului real înscris;
b) instituirea curatelei;
c) modalitățile juridice care afectează dreptul înscris în cartea funciară;
d) arătarea de raporturi juridice cu o altă persoană de natură să afecteze regimul juridic al bunului imobil;
e) arătarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară, a acțiunii de predare a înscrisului translativ sau constitutiv al dreptului ce urmează a se înscrie, a acțiunii de ieșire din indiviziune, a plângerii sau a acțiunii penale în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară;
arătarea acțiunii pentru anularea hotărârii declarative de moarte a titularului de drept real înscris în cartea funciară;
arătarea situațiilor când se face urmărirea silită a imobilelor;
Interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare și amenajare;
contractul de locațiune sau cesiunea de venituri;
dreptul de preempțiune;
promisiunea stabilită prin convenție de a încheia un contract de înstrăinare cu privire la bunul imobil;
intenția de înstrăinare sau ipotecare a bunului imobil;
revocarea procurii date în vederea încheierii unui act translativ de proprietate având ca obiect un imobil;
sechestrul asigurator și judiciar;
schimbarea rangului unei ipoteci;
plângerea împotriva încheieri de carte funciară;
respingerea cererii de înscriere;
deschiderea proceduri insolvenței și sentința declarativă de faliment;
lucrările de expropriere a imobilului;
orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul.
Din cele ce preced, rezultă că notarea în cartea funciară are ca obiect înscrierea actelor, faptelor sau a altor raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, în cazurile ordonate sau permise de lege, acte sau fapte juridice care, în funcție de natura lor, pot fi grupate, indiferent de efectul notării lor, după cum urmează:
raporturile juridice care configurează situația juridică personală a titularului de carte funciară, cum ar fi: minoritatea; interdicția judecătorească; tutela; curatela; mențiunea deschiderii procedurii de reorganizare judiciară sau a falimentului titularului de carte funciară; calitatea de bun comun al imobilului;
drepturile personale și alte raporturi juridice patrimoniale în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară, cum ar fi: drepturile de creanță, drepturile potestative, etc.
intenția de a înstrăina sau de a greva imobilul din cartea funciară;
îngrădirile legale și judiciare de înstrăinare sau grevare a imobilului cuprins în cartea funciară;
măsurile de executare silită și cele asiguratorii asupra imobilului înscris în cartea funciară;
acțiunile în justiție în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară (a se vedea în acest sens M. N., op.cit., pag. 506 și urm.).
În ceea ce privește posibilitatea notării în cartea funciară a calității de bun comun a imobilului, această ipoteză are în vedere situația în care un bun imobil a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei acestora, însă, în cartea funciară a fost întabulat dreptul de proprietate doar în favoarea unuia dintre cei doi soți, nefăcându-se nicio mențiune în sensul că acesta ar fi căsătorit (M. N., op. cit., pag. 510 și urm., cu trimiterile la notele de subsol în acest sens).
Or, în cauza pendinte, imobilele construcții cu privire la care s-a solicitat a fi notată în cartea funciară extinderea de acțiune, nu figurează întabulate în favoarea unuia dintre soți, și nici nu au fost dobândite în proprietate de unul dintre soți, în timpul căsătorie sale cu celălalt soț, ci, reprezintă proprietatea tabulară a unei societăți comerciale - persoană juridică distinctă de persoana fizică, soț, asociat al acestei persoane juridice -, fiind dobândită prin construire.
Referitor la notarea acțiunilor în justiție, în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară, se impun a fi făcute câteva precizări prealabile:
Anumite acțiuni în justiție, în legătură cu imobilul sau cu drepturile înscrise în cartea funciară, trebuie notate în cartea funciară în scopul de a împiedica, pe de o parte, dobândirea cu bună credință a unui drept tabular în tot cursul procesului, iar pe de altă parte, de a asigura executarea hotărârii pronunțată în acel proces.
În general, notarea acțiunilor în cartea funciară va avea drept urmare că toate înscrierile posterioare notării vor fi inoperante față de reclamant și succesori săi în drepturi.
Potrivit art. 19 din Legea cărților funciare, se pot înscrie în cartea funciară acțiunile privitoare la proprietate, precum și cele privitoare la drepturile reale înscrise în această carte, iar conform art. 42 din Regulament, pot fi notate în cartea funciară acțiunile judiciare enumerate în acest art. 42, enumerare care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, nu este limitativă, ci doar exemplificativă.
În doctrină (M. N., op. cit., pag. 535 și urm.) s-a arătat că, în general, conform jurisprudenței mai vechi, construită pe baza vechilor regulamente de carte funciară, însă pe deplin actuală, nu se pot nota decât acțiunile intentate pentru un drept real tabular dobândit anterior intentării acțiunii.
Cu alte cuvinte, notarea nu poate avea loc dacă reclamantul nu e deja înscris în cartea funciară ca titular al dreptului real pe care îl valorifică prin acțiunea sa.
S-a arătat astfel că acțiunile de drept comun care pot fi notate în cartea funciară ar fi, în esență, următoarele: acțiunea pentru desființarea sau desfacerea actului juridic pentru cauze anterioare sau posterioare încheierii lui; acțiunea pentru acordarea rangului preferențial la dobândirea unui drept tabular; acțiunea revocatorie sau pauliană; acțiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial, în condițiile prevăzute de art. 80 și urm. din Legea insolvenței nr. 85/2006, cu modificările ulterioare; acțiunea de partaj; acțiunile reale sau personale introduse de terții care invocă drepturi proprii asupra imobilului înscris în cartea funciară; acțiunea pentru anularea hotărârii declarative de moarte; cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, în temeiul Legilor funciare de restituire.
Pe lângă acțiunile de drept comun, în cartea funciară pot fi notate și acțiunile de carte funciară, care au ca obiect nemijlocit înscrierile din cartea funciară, mai ales atunci când acestea nu au ca suport juridic exercitarea vreunei acțiuni de drept comun înscrise, în prealabil, în cartea funciară, în raport cu care ar avea caracter accesoriu, cum ar fi de pildă, o acțiune în prestație
tabulară, o acțiune în justificare tabulară ori o acțiune în rectificarea înscrierilor de carte funciară.
În esență, așadar, acțiunile de drept comun care pot fi notate în cartea funciară trebuie să fie acțiuni prin care o terță persoană invocă un drept propriu asupra imobilului înscris în cartea funciară, cum ar fi de pildă, acțiunea în revendicare, acțiunea confesorie, petiția de ereditate, acțiunea în grănițuire, acțiunea ipotecară ori acțiunea creditorului privilegiat înscris, care își exercită dreptul de urmărire.
Cerința esențială pentru admisibilitatea notării în cartea funciară a unei acțiuni de drept comun este aceea ca terțul să invoce un drept propriu asupra imobilului înscris în cartea funciară în care se solicită a fi făcută notarea.
Or, prin extinderea de acțiune depusă în dosarul de partaj de bunuri, și care a fost notată sub B.11 în CF, reclamanta din respectivul dosar nu a invocat un drept propriu asupra imobilului înscris în această carte funciară, ci a solicitat doar modificarea actelor constitutive în baza cărora au fost înființate societățile comerciale enumerate în extinderea de acțiune, și aceasta în condițiile în care doar una dintre aceste societăți comerciale, respectiv, S.C. R. C. S.R.L., era întabulată, sub B. 5, ca și proprietară tabulară a imobilelor construcții.
Apreciem, așadar, că această extindere de acțiune, prin prisma considerentelor anterior detailate, nu întrunea condițiile de admisibilitate a unei notări în cartea funciară, astfel cum aceste condiții sunt reglementate în Legea cărților funciare și în Regulament.
În sfârșit, indiferent că este obligatorie, în cazurile anume prevăzute de lege ori facultativă, atunci când legea o lasă la aprecierea celui interesat, notarea în cartea funciară se poate face numai în temeiul actelor doveditoare, din dispoziția instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală sau, din oficiu, de către registratorul de carte funciară, în cazurile anume prevăzute de lege (art. 47, art. 54 din Legea cărților funciare; art. 55 și urm. din Regulament).
Însă, dacă notarea se cere în baza înscrisului original, notarea este admisibilă numai dacă acest înscris original întrunește în mod obligatoriu anumite condiții, imperativ și expres prevăzute de art. 48 alin. 1 din Legea cărților funciare, modificată prin O.U.G. nr. 64/2010, aplicabil prin analogie, după cum urmează:
este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
identifică, în mod corect, numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.
Raportând aceste dispozițiile legale la situația pendinte, se poate aprecia în sensul că "înscrisul original";, în baza căruia se cere notarea în CF, este tocmai extinderea de acțiune notată sub B.11, înscris care, evident, nu întrunește condițiile impuse de art. 48 alin. 1, mai sus citat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior arătate, apreciem în sensul că notarea în CF nr. 2. C. -N. a extinderii de acțiune din dosar nr. 30_ al Judecătoriei C. -N., nu era admisibilă.
Drept urmare, apreciem că soluția ce se impunea a fi pronunțată, în opinia noastră, era aceea a admiterii recursului petenților, așa cum a fost formulat.
JUDECĂTOR
C. -M. CONȚ
Redactat opinie separată CMC/dact. MS 06 februarie 2013
| ← Decizia civilă nr. 405/2013. Plângere încheiere carte funciară | Decizia civilă nr. 484/2013. Plângere încheiere carte funciară → |
|---|
