Decizia civilă nr. 2866/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2866/R/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. L. și
N. V., împotriva deciziei civile nr. 138/A din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. și M. C. -N. PRIN P.
, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamanților-recurenți N. L. și N. V., avocat Lucaciu Nelu, lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 50 al.2 Legea nr. 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 28 mai 2013, pârâtul-intimat Ministerul Finanțelor Publice - D. C., a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamanților-recurenți.
Reprezentantul reclamanților-recurenți arată că nu se impune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua la cunoștință conținutul întâmpinării, și depune la dosar delegația de reprezentare și copia deciziei civile nr. 4709/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic. Și precizează că este vorba despre un litigiu purtat între Fundația Caritatea și cumpărătoarea apartamentului de la soții N. . Această decizie se referă la cauza de față și a depus-o pentru a face dovada faptului că reclamanții-recurenți de azi, nu au pierdut proprietatea asupra imobilului întrucât erau înscriși în cartea funciară în anul 2009.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii
recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului-intimat Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață pentru imobilul situat în C. -N., str. Brașov nr. 32, ap. 1, înscris în CF 1. C. -N., nr. top 1506/2/1/I, iar în subsidiar la restituirea prețului actualizat ce a fost plătit de reclamanții-recurenți pentru acest imobil. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În speță problema care se ridică este dacă dreptul este sau nu prescris. Reclamanții-recurenți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de cumpărare prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 35132 din 30 iulie 1997, iar dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară. Ulterior, s-a constatat nulitatea acestui contract și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Rezultă că reclamanții au pierdut un bun pentru care ar fi trebuit să fie despăgubiți. Aceștia au obținut dreptul de proprietate conform prevederilor art. 480 din vechiul Cod civil, motiv pentru care nu le poate fi opusă prescripția dreptului la despăgubiri pentru dreptul de proprietate pierdut. Având în vedere că dreptul de proprietate nu se prescrie, iar dreptul la despăgubiri derivă din dreptul de proprietate, acțiunea reclamanților este imprescriptibilă.
Reclamanții au fost lipsiți de proprietate printr-o hotărâre judecătorească, după ce l-au cumpărat la oferta făcută de puterea executivă, însă nu le-au fost acordate nici un fel de despăgubiri. Nu este echitabil ca persoanelor care au pierdut proprietatea în baza unor hotărâri judecătorești să le fie opusă prescripția de 3 ani, iar persoanelor care au pierdut proprietăți înainte de anul 1989, cu titlu sau fără titlu să le fie considerată cererea de despăgubiri imprescriptibilă, în lumina prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Legea nu face diferență între modurile prin care persoana a fost lipsită de proprietate, dar prevede foarte clar că nimeni nu poate fi lipsit de proprietate în lipsa unei despăgubiri.
Apreciază că prescripția dreptului recurenților de azi, la despăgubiri nu este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958, întrucât dreptul la despăgubiri face parte integrantă din dreptul de proprietate, iar potrivit prevederilor art. 21 din Decret, dispozițiile acestuia nu se aplică dreptului șa acțiune privitor la dreptul de proprietate.
Raportat la cele anterior arătate, apreciază că se impune admiterea recursului și în consecință restituirea prețului de piață pentru imobilul din litigiu.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 20904/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui C. -N., prin primar R. Moisin, invocată de către pârâta M. ui C. -N., prin primar R. Moisin, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții N. L. -I. și N. V. în contradictoriu cu M. ui C. -N., prin primar R. Moisin, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a fost respins capătul ce cerere având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice la
restituirea prețului de piață pentru imobilul situat în C. -N., str.Brașov, nr.32, ap.1, jud.C., ca neîntemeiat, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat ce a fost plătit de către reclamanții N.
L. -I. și N. V. pentru imobilul situat în C. -N., str.Brașov, nr.32, ap.1, jud.C., excepție invocată de către pârâta Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții N. L. -I. și N.
V. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat ce a fost plătit de către reclamanții N. L. -I. și N. V. pentru imobilul situat în C. -N., str.Brașov, nr.32, ap.1, jud.C. ca prescrisă și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut lipsa calității procesuale pasive a M. ui C. -N. . Statul este cel care a preluat în mod abuziv, de cele mai multe ori, fără titlu valabil în regimul politic trecut, imobilele aparținând unor persoane fizice pe care, ulterior, le-a înstrăinat, potrivit Legii nr.112/1995 către chiriași care au plătit un preț pentru bunul astfel dobândit. Ulterior, cumpărătorii care au pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau cu moștenitorii lui, urmează să recupereze prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să obțină valoarea de piață a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut, și anume Statul, prin reprezentantul său legal. În cazul acestui tip de acțiune, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. 3 din aceeași lege, care prevede că "Restituirea prețului prevăzut la alin.(2) și se face de către M. Economiei și F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare";.
Potrivit art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția M. F., și, în mod firesc, din același fond se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul reactualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală.
Prin sentința civilă nr. 6031 /_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr. 16102 /2004 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta Fundația Caritatea în contradictoriu cu pârâții Consiliul local C. -N., SC Construct Ardealul SA prin lichidator R.
P. și N. L. -I. și N. V. și s-a constatat că imobilul situat în C. -
N., str.Brașov, nr.32, a fost preluat de Statul Român în mod abuziv fără titlu valabil, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al reclamanților N. L. -I. și N. V. .
S-a reținut că cele două contracte în respectivul litigiu au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de Legea 112/1995. Astfel, s-a mai reținut că în condițiile în care Legea 112/1995 a avut ca obiect principal restituirea imobilelor naționalizate foștilor proprietari - persoane fizice și doar în subsidiar vânzarea imobilelor care nu
se restituie acestora, era evident că imobilul în litigiu nu putea fi vândut, atâta timp cât a aparținut unei persoane juridice. Cu privire la reclamanții din prezenta cauză, instanța a apreciat că aceștia nu pot invoca buna
credință, atâta timp cât în cartea funciară apărea ca proprietar Federația Uniunilor de comunități Evreiești din RPR, iar aceștia trebuiau să cunoască faptul că potrivit dispozițiilor Legii 112/1995 imobilul în litigiu nu poate fi vândut, deoarece nu a fost preluat de Statul Român de la o persoană fizică.
Prin decizia civilă nr. 807/A/2006 pronunțată de către Tribunalul Cluj au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către pârâții N. L.
-I. și N. V., reclamanții din prezenta cauză. Prin decizia civilă nr. 963/R/2007 a Curții de apel C. au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de către pârâții Consiliul local al M. ui C. -N. și N. L.
-I. și N. V., și Cearnovski Iosif.
Prin urmare s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanții N.
L. -I. și N. V., nu îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995 pentru a cumpăra apartamentul în litigiu.
instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50¹ din Legea nr.10/2001 pentru restituirea către reclamanți a prețului de piață al imobilului în discuție, motiv pentru care a apreciat că cererea formulată de reclamanți în acest sens este nefondată și în consecință a dispus respingerea acesteia.
În ceea ce privește petitul cu privire la restituirea prețului actualizat, instanța a apreciat că acesta este prescris. În prealabil, instanța a apreciat că invocarea de către pârâtul M. F. P. a dispozițiilor art. 2500 din Noul Cod Civil, cu nesocotirea dispozițiilor art.201 din Legea 71/2011, care prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, nu afectează pronunțarea de către instanță asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani. În cauză, așa cum s-a menționat anterior, reclamanților li s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr.35132 din_ prin sentința civilă nr.6031 /_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 963/R/2007 a Curții de apel C. la data de 09 mai 2007.
Prin urmare, termenul de 3 ani a început să curgă de la 09 mai 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 13 septembrie 2011, la aproximativ 4 ani. Instanța a reținut că Legea nr. 1/2009 nu reglementează un nou moment de începere a cursului termenului de prescripție, modificările pe care le aduce vizând exclusiv limitele în care se realizează dezdăunarea chiriașului cumpărător, de către stat, în cadrul răspunderii pentru evicțiune totala. De asemenea, instanța a apreciat că nu pot fi incidente în cauză nici dispozițiile art.481 din (vechiul)cod civil. Mai mult, instanța a apreciat că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției, articolul 16 din Decretul nr.167/1958 prevăzând expres care sunt cazurile de întrerupere, iar reclamanții nu au invocat nici unul dintre aceste cazuri.
Prin decizia civilă nr. 138/_ a T. ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții N. L. I., N. V. împotriva sentinței civile nr. 20904/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prima critică adusă sentinței apelate, în sensul că în mod incorect s-a reținut de către prima instanță ca fiind incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect restituirea prețului de piață pentru imobilul situat în C. -N., str. Brașov, nr.32, ap.1, jud. C., nu a putut fi primită ca fiind întemeiată, în condițiile în care, așa cum rezultă, fără echivoc din dispozitivul hotărârii pronunțate de prima instanță a fost respins capătul ce cerere având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață pentru imobilul susmenționat, ca neîntemeiat.
A doua critică adusă sentinței apelate, respectiv că în mod eronat s-a reținut incidenta în speță a excepției prescripției dreptului la acțiune privind restituirea prețului actualizat pentru imobilul situat în C. -N., str. Brașov, nr.32, ap.1, jud. C. nu a putut fi primită ca fiind fondată.
În aceste condiții în mod judicios prima instanță a statuat că termenul de 3 ani a început să curgă de la 09 mai 2007, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la 13 septembrie 2011, la aproximativ 4 ani.
De asemenea în mod pertinent judecătorul fondului a reținut că în speță nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției, articolul 16 din Decretul nr.167/1958 prevăzând expres care sunt cazurile de întrerupere, iar reclamanții nu au invocat nici unul dintre aceste cazuri.
Prin sentința civilă nr.6031 /_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr.16102 /2004 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta Fundația Caritatea în contradictoriu cu pârâții Consiliul local C. -N., SC Construct Ardealul SA prin lichidator R.
P. și N. L. -I. și N. V. și s-a constatat că imobilul situat în C. -
N., str. Brașov, nr.32, a fost preluat de Statul Român în mod abuziv fără titlu valabil, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al reclamanților N. L. -I. și N. V. .
În considerente s-a reținut că cele două contracte în respectivul litigiu au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de Legea 112/1995. Astfel, s-a mai reținut că în condițiile în care Legea 112/1995 a avut ca obiect principal restituirea imobilelor naționalizate foștilor proprietari - persoane fizice și doar în subsidiar vânzarea imobilelor care nu se restituie acestora, era evident că imobilul în litigiu nu putea fi vândut, atâta timp cât a aparținut unei persoane juridice. Cu privire la reclamanții din cauză, instanța a apreciat că aceștia nu pot inova buna credință, atâta timp cât în cartea funciară apărea ca proprietar Federația Uniunilor de comunități Evreiești din RPR, iar aceștia trebuiau să cunoască faptul că potrivit dispozițiilor Legii 112/1995 imobilul în litigiu nu poate fi vândut, deoarece nu a fost preluat de Statul Român de la o persoană fizică.
Prin decizia civilă nr.807/A/2006 pronunțată de către Tribunalul Cluj au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către pârâții N. L.
-I. și N. V., reclamanții din prezenta cauză. Tribunalul Cluj a reținut în plus față de instanța de fond că, chiar și în situația în care s-ar proceda la analizarea bunei credințe se constată că o astfel de condiție nu a fost
îndeplinită în cauză, din moment ce dobânditorii pârâți, prin depunerea unor minime diligențe, ar fi putut afla că imobilul a fost prelua de la o persoană juridică, aceasta figurând în evidențele de carte funciară ca
proprietar tabular, aspect care de altfel a fost constatat de către prima instanță.
Potrivit articolului 50¹ aliniatul 1 din Legea nr.10/2001, invocat de apelanți în susținerea capătului de cerere principal, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Or, în condițiile în care prin hotărârile judecătorești susmenționate, s- a statuat în mod irevocabil că imobilul din litigiu a fost cumpărat cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995, tribunalul, în concordanță cu aspectele reținute de judecătorul fondului, a considerat că nu sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate a cererii de chemare în judecată privind acordarea prețului de piață a imobilului în litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N. L. I. și N. V., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață pentru imobilul situat în C. -N., str. Brașov nr. 32, apartamentul 1, înscris în CF 1. C. -N., iar în subsidiar, restituirea prețului actualizat care a fost plătit pentru aceste imobil; cu cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 6031/2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 35132/_ și recurenții au pierdut un bun pentru care trebuia să fi despăgubiți.
Întrucât recurenții au devenit proprietari cu drepturi depline potrivit art. 480 C. civil, acestora nu li se poate opune prescripția dreptului la despăgubiri pentru dreptul de proprietate pierdut. Dreptul de proprietate imobiliară nu se prescrie, iar dreptul la despăgubiri derivând din dreptul de proprietate este de asemenea imprescriptibil.
Recurenții au apreciat că este inechitabil ca persoanele care au pierdut dreptul de proprietate în baza unor hotărâri judecătorești să le fi opusă prescripția de 3 ani, iar persoanelor care au pierdut proprietatea înainte de 1989 cu titlu sau fără titlu, să le fie considerată cererea în despăgubiri imprescriptibilă în lumina prevederilor art.1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
Prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea prețului actualizat nu este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958, deoarece dispozițiile acestui act normativ nu se aplică la acțiunile privitoare la dreptul de proprietate.
Potrivit art. 44 din Constituție, dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului sunt garantate și recurenții au dobândit dreptul de creanță ca urmare a pierderii dreptului de proprietate, situație în care acest drept este garantat și imprescriptibil pentru că derivă din dreptul de proprietate.
În ceea ce privește restituirea prețului de piață, recurenții au menționat că un încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea
dispozițiilor Legii nr. 112/1995, apreciind că nu erau obligați să verifice istoricul imobilului, deci eludarea dispozițiilor legale nu le pot fi imputabile.
În apărare, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenții N. L. I. și N. V. au solicitat prin acțiunea cu care au investit instanța obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață a imobilului situat în C. -N., str. Brașov nr. 32 apartamentul 1.
Această acțiune cu care reclamanții au investit instanța vizează valorificarea unui drept de creanță născut ca urmare a aplicării principiului repunerii părților în situația anterioară în cazul constatării nulității absolute a unui act juridic civil.
După cum a rezultat din starea de fapt corect reținută de instanța de fond, reclamanții au cumpărat apartamentul 1 mai sus indicat, însă prin sentința civilă nr. 6031/2005 a Judecătoriei C. -N. s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare.
Consecința firească a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și restituirea prestațiilor.
Astfel, reclamanții au fost obligați să restituie imobilul, iar la rândul său, Statul Român era obligat să restituie suma de bani primită cu titlu de preț la data încheierii contractului. Reclamanții aveau dreptul, apelând la instanță, de a obține condamnarea pârâtului la restituirea prețului.
Acest drept însă, nu poate fi realizat în oricând și în orice condiții, ci doar cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Fiind vorba de un drept de creanță, indiferent din ce decurge acesta, în materia prescripției se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani.
Așadar exercitarea unei acțiuni se face numai în condițiile prevăzute în materia prescripției care are o funcție mobilizatoare preventivă deoarece stimulează titularii de drepturi să le exercite în termenele prevăzute de lege. În ipoteza în care titularul unui drept nu acționează, în termenul de prescripție stabilit de lege, intervine, ca sancțiune civilă, îndeplinirea termenului de prescripție și stingerea dreptului material la acțiune.
În cazul de față, instanța de fond în mod corect a apreciat că termenul de prescripție este împlinit, întrucât reclamanții nu și-au valorificat dreptul de creanță, potrivit dispozițiilor art.3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Nu poate fi primită critica referitoare la faptul că acțiunea este imprescriptibilă, deoarece dreptul la despăgubiri derivă din dreptul de proprietate. Dispozițiile Decretului nr. 167/1958 nu fac distincție și nu stabilesc termene de prescripție diferite, după cum dreptul de creanță derivă
din raporturi juridice referitoare la dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobile sau alte asemenea.
Prin urmare, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge și, în consecință, va fi aplicat termenul de prescripție de 3 ani pentru toate acțiunile patrimoniale.
Într-adevăr, dreptul de proprietate este garantat și creanțele asupra statului sunt garantate, însă invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța nu a încălcat dispozițiile art. 44 Constituție, deoarece garantarea drepturilor se face în anumite limite, legiuitorul având posibilitatea să instituie reguli în care să fie exercitat dreptul la acțiune.
Recurenții invocă inechitatea de tratament aplicată în comparație cu persoanele care au fost deposedate de proprietate anterior anului 1989, însă curtea constată că nu se poate invoca o discriminare deoarece reclamanții nu se află în aceeași situație cu a proprietarilor care au fost deposedați de bunurile lor în regimul comunist.
În cazul persoanelor deposedate înainte de 1989, legiuitorul a emis legi reparatorii cu caracter special, de exemplu Legea nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun și în materia prescripției, aplicabile acestor categorii, din care recurenții nu fac parte.
Criticile reclamanților referitoare la modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu respectarea sau eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 sunt neavenite, deoarece vizează fondul cauzei, care nu a fost analizat în prezenta cauză, întrucât acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu poate fi primită susținerea recurenților că termenul de prescripție curge de la data la care au fost radiați din cartea funciară, iar aceștia erau încă intabulați în cartea funciară la data de_ ( cum rezultă din Decizia civilă nr.4709/R/2012) data la care recurenții au donat apartamentul în litigiu numitei Negrea Aurelia. Prin rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 6031/_, la data de_ recurenții N. Lumunița-I. și N. V. au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în C. -
N., str. Brașov nr. 32, chiar dacă această hotărâre nu a fost pusă în executare imediat și recurenții nu au fost radiați din cartea funciară. Așadar dreptul material la acțiune pentru recuperarea prețului din contractul de vânzare-cumpărare nu curge de la data la care recurenții au fost radiați din cartea funciară, de la data executării sentința civilă nr. 6031/_, ci de la data când această hotărâre a rămas irevocabilă.
Prin urmare, curtea constată că pronunțarea deciziei civile s-a făcut cu respectarea și interpretarea corectă a Decretului nr. 167/1958 și art. 44 din Constituție, situație în care nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În temeiul art. 312 alin. 1 C.Pr.Civ., curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N. L. I. și N. V. împotriva deciziei civile nr. 138/A din 19 martie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T.
D. M.
C. V.
A.
-T. N. M.
L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud.apel: A.D.Doica, O.C.Tatu
| ← Încheierea civilă nr. 311/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 450/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
