Sentința civilă nr. 2757/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2757/F/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată reclamanții P. E., P. V., T.
E. M. și B. A. C. , în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul B. A. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se costată că, în data de_, reclamantul B. A. C. a depus la dosar un înscris intitulat "Precizări";, însoțit de certificatul eliberat de mediator cu privire la avantajele medierii care corespunde dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 192/2006.
Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul art. 107 din Noul Cod de procedură civilă.
Reclamantul B. A. C. arată că își menține poziția exprimată cu privire la această excepție prin înscrisul intitulat "Precizări"; depus la dosar.
Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud invocată din oficiu de instanță la termenul de judecată anterior, raportat la dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul arată că a înțeles prevederile art. 26 mai sus menționat, însă susține că acestea sunt completate de Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul rămâne în pronunțare cu privire la excepțiile puse în discuție.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții P. E., P. V., T.
E. M. și B. A. C. în contradictoriu cu pârâta Autoritata pentru V. A. S.
, au solicitat constatarea refuzului tacit al pârâtei de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; stabilirea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; în temeiul art. 26 din Legea nr.10/2001 obligarea pârâtei ca, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să emită o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; în cazul în care termenul stabilit de instanță nu va fi respectat, în temeiul art. 24 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorului Autorității pentru V. A. S. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data expirării termenului stabilit de instanță până la data executării sentinței; în cazul în care termenul stabilit de instanță nu va fi respectat, în temeiul art. 24 alin.(2) din Legea nr. 554/2004 și în condițiile art. 905 alin.(2) din Codul de procedură civilă, obligarea pârâtei la plata de penalități în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data expirării termenului stabilit de instanță până la data executării sentinței.
În motivare s-a arătat că în fapt, reclamanții, prin executorul Judecătoresc Andronesi V. n
au formulat Notificarea nr. 101/2002, urmare căreia Primarul Municipiului B. a emis Dispoziția nr. 1840 din_, cu propunere de acordare despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru o cotă de 2298/2633 mp de teren înscris în C.F. 4291 B., nr. top. 717,718.
Primarul și-a declinat competența în favoarea A.V.A.S. pentru o cotă de 335/2633 mp de teren înscris în C.F. 4291 B., nr. top. 717,718 dezmembrate și comasate în nr. top. 8334/B/P, 8334/B, 717/4/2/2, 718/4/2/2 transcrise în C.F. 5803/B/P B. . Acea declinare de competență s-a făcut, nu pentru că petenții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2633 mp, ci pentru faptul că primarul a considerat că A.V.A.S. a avut calitatea de unitate deținătoare a cotei de 335/2633 mp.
S-a menționat că, Primăria municipiului B. a înaintat către A.V.A.S. cu adresa nr. 71329/_, copii de pe notificare și toate înscrisurile anexate și a înștiințat această instituție despre Dispoziția Primarului Municipiului B. nr. 1840/_ prin care s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituire în ceea ce a privit cota de 2298/2633 mp.
Având în vedere că transmiterea notificării și a înscrisurilor anexate a avut loc într-un cadru legal, s-a considerat că, la data de_ pârâta A.V.A.S. a fost învestită legal cu notificarea pentru cota de 335/2633 mp de teren în vederea propunerii de acordare a despăgubirilor, în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare a fost obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Or, pârâta nu numai că nu a respectat acest termen ci, deși notificarea a fost înregistrată la
A.V.A.S. sub nr.15725 din data de_ însoțită de actele doveditoare, aceasta a solicitat petenților (așa cum a rezultat din adresa nr. 29409/_ ) originalul sau copii legalizate a unor documente care s-au regăsit anexate la notificare. S-a menționat că originalele sau copiile legalizate solicitate de către pârâtă se află în dosarul rămas la Primăria Municipiului B. .
S-a învederat faptul că a fost aberant să se solicite de două ori aceleași acte în original, deoarece atât Primăria Municipiului B. cât și A.V.A.S. trebuiau să trimită dosarele la A.N.R.P. unde, potrivit legii cele două dosare se conexează, formându-se un singur dosar.
Reclamanții au considerat că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.633 mp, cu ocazia soluționării notificării formulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, drept care a fost recunoscut atât de Primarul Municipiului B. care a emis Dispoziția nr. 1840 din_, cât și de instanțele de judecată conform Sentinței civile nr.20/F/2010 a Tribunalului B. -Năsăud, Deciziei civile nr.337/A/2010 a Curții de Apel C. și Deciziei nr. 1657/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr._ aflat în arhiva Tribunalului B. -Năsăud.
S-a precizat că, atâta timp cât s-a recunoscut dreptul reclamanților asupra imobilului - teren în suprafață de 2298/2633 mp, situat în situat în B., fosta str. Traian Banciu nr. 24-26, azi str. C.R.Vivu, a fost evident faptul că reclamanții au fost îndreptățiți la despăgubiri și pentru cota de 335/2633 mp de teren ce nu a putut fi soluționată de către Primarul Municipiului B. . În consecință, pentru diferența de 335 mp din întregul de 2633 mp, s-a impus acordarea de măsuri reparatorii în aceleași condiții.
Întrucât potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, existența și întinderea dreptului de proprietate, în absența unor probe contrare, s-a prezumat a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în cazul de față dovada că antecesorii petenților au fost proprietarii terenului de 2633 mp, a fost făcută și de anexele Decretului de expropriere nr. 307/1988.
S-a arătat că pârâta avea la dispoziție toate elementele necesare pentru stabilirea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a notificatorilor (reclamanții din cauză). Deși notificarea putea fi soluționată în termenul legal de 60 de zile, pârâta nu a respectat prevederile legale menționate anterior și nu a emis o dispoziție motivată cu privire la notificarea petenților.
Reclamanții au menționat că pârâta A.V.A.S. nu a soluționat notificarea în termenul legal, încălcând astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. l din
Protocolul Adițional nr. l, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a notificării reclamanților și încălcarea obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
În drept s-au invocat dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. l din Protocolul Adițional nr. 1, art. 21 alin.(2) din Constituția României, Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 3 alin.(l), art. 4 alin.(2), art. 10 alin.(2), art. 11 alin.(6), art. 24, art. 25 alin.(l), art. 26 și art. 29 din Legea nr. l0/2001, art. 24 alin.(l)-(2) din Legea nr.554/2004 și art. 905 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului-B. -Năsăud de soluționare a cauzei și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, privind propunerea de acordare despăgubiri pentru imobilul revendicat, deoarece nu au fost îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/201/R, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare s-au arătat următoarele:
Cu privire la admiterea excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului B. - Năsăud, Secția a I-a Civilă de soluționare a cauzei, pârâta a arătat că s-a putut constata că în condițiile art. 107 N.C.P.C se dispune că, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, instanța rămânând competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul și-ar schimba domiciliul sau sediul. Așadar, prin acele prevederi legale a fost stabilita competența teritorială a Tribunalului B.
- Secția civilă de a soluționa litigiul formulat în temeiul Legii nr.10/2001/R și nu a Tribunalului B.
-Năsăud.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS (fostă AVAS), privind propunerea de acordare despăgubiri pentru imobilul revendicat, deoarece nu au fost îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr.10/2001/R, pârâta a motivat că, în ceea ce a privit obligațiile legale stabilite în sarcina instituției pârâte, conform Legii nr. 10/2001/R, prin dispozițiile art. 29 și urm. din lege, s-a reglementat regimul juridic al "măsurilor compensatorii în condițiile legii privind unele masuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, ... " pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de AAAS.
Pârâta a arătat că, așa cum a rezultat din actele cauzei, notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității de moștenitor după foștii proprietari. În aceeași ordine de idei, aceștia nu au depus declarații din care să rezulte dacă au primit sau nu despăgubiri la momentul preluării abuzive de către Statul Român, pentru imobilul revendicat și dacă s-a inițiat acțiune în justiție.
De asemenea, s-a menționat că nu a fost comunicată situația juridică a imobilului format din construcție și teren deși, toate documentele mai sus menționate au fost solicitate prin adresa nr. CB/29409/_, reclamanții nu au dat curs solicitării pârâtei.
În cadrul legal stabilit, s-a putut constata că nu au fost îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, deoarece dosarul administrativ nu a fost completat cu actele solicitate și notificarea nu a putut fi înaintată Comisiei de Analiză constituită în vederea aplicării Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că s-a putut constata că acțiunea a fost netemeinică și nelegală, constatându-se din actele cauzei, prin Notificarea nr. 101/2002, notificatorii T. M. -V., P.
, P. V. si B. A. C. au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF 4291 B. cu nr. top 717, 718 în suprafață de 2633 mp, situate în B., str. Traian Banciu nr. 24- 26, în prezent str. C.R.Vivu. S-a arătat că pârâta AAAS nu a putut soluționa până în prezent notificarea deoarece, nu au fost depuse la dosarul administrativ actele solicitate în vederea soluționării notificării.
Pârâta AAAS (fostă AVAS) a arătat că nu a fost notificată în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R și din actele și probele dosarului nu s-a dovedit, în raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce au reglementat procedura prevăzută de art. 29 din lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, că a fost urmată acea procedură și reclamanții au făcut dovada drepturilor lor legale.
S-a menționat că, din analiza dispozițiilor art. 32 și urm. din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire s-a putut constata că "se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite
pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale".
Astfel, în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificărilor, pe baza actelor doveditoare existente la dosarul administrativ, AAAS a apreciat că a fost încă în termenul legal de analiză a notificării și a fost necesară efectuarea demersurilor necesare de către reclamanți pentru completarea dosarului administrativ și probarea pretențiilor lor, conform prevederilor Legii nr.10/2001/R.
Față de cele arătate, s-a precizat că, competența instanței poate interveni numai în măsura în care se emitea acea decizie motivată de către AAAS, prin finalizarea procedurii administrative și acea decizie să fi putut face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/200/R. Având în vedere acele prevederi legale și actele cauzei, s-a apreciat că a fost obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementate de lege, pentru a nu se încălca competențele și cadrul legal expres prevăzut de Legea nr.10/2001/R.
Cu privire la "refuzul tacit al AAAS de a emite o decizie cu propunerea acordării masurilor reparatorii prin echivalent" s-a menționat că instituția pârâtă nu a refuzat emiterea deciziei motivate, ci a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile legale, deoarece nu au fost depuse actele doveditoare solicitate prin adresă.
Referitor la capătul de cerere privind calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, s-a învederat că susținerile acestora nu au fost întemeiate, deoarece nu au depus documente pentru a-și dovedi acea calitate în condițiile Legii nr. 10/2001/R.
Cu privire la capetele de cerere 4 și 5 din acțiune privind obligarea AAAS la plata unei amenzi civile și plata de penalități de întârziere, acestea au fost neîntemeiate și s-a solicitat respingerea acestora, deoarece s-a putut constata că prin dispozițiile art. 32 și urm. din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire au fost prevăzute în mod expres termene legale care dau posibilitatea atât persoanelor îndreptățite să-și depună documente în completare, cât și AAAS să analizeze și să emită o decizie motivată în condițiile Legii nr. 10/2001/R, sens în care în executarea obligațiilor legale a AAAS prin adresa nr. CB/29409/_, a solicitat completarea dosarului administrativ cu toate documentele doveditoare necesare soluționării notificării reclamanților.
Așadar, în raport de acele prevederi legale, așa cum s-a arătat mai sus, atât reclamații cât și AAAS s-au aflat în termenul legal de analiză a notificării și a fost necesară efectuarea demersurilor necesare de către reclamanți pentru completarea dosarului administrativ și probarea pretențiilor lor, conform prevederilor Legii nr.10/2001/R. De asemenea, acele capete de cerere au fost nelegale, deoarece în prezent, dispozițiile procedurale în materia executării silite cuprind reglementari exprese cu privire cu privire la situația în care obligația de "a face" nu a putut fi îndeplinită prin alte persoane decât debitorul, respectiv art. 905 și urm. NCPC, ori față de acele reglementări exprese și speciale având aceiași finalitate, a fost nelegală obligarea AAAS la plata unei amenzi civile și plata de penalități de întârziere.
În considerarea celor expuse, având în vedere actele cauzei și textele de lege aplicabile, pârâta a arătat că s-a putut constata că, cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată și legală și nu s-a putut reține nici o obligație în sarcina AAAS.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 - 208 NCPC, Legea nr. 10/2001/R, precum și prevederile legale menționate prin întâmpinare.
Reclamanții P. E., P. V., T. E. M. și B. A. C. au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând nulitatea întâmpinării acesteia, lipsa calității de reprezentant convențional a doamnei Manuela O. u, puterea de lucru judecat a Sentinței Civile nr. 20/F/2010 a Tribunalului B. -Năsăud, prezumția autorității de lucru judecat în ceea ce privește faptul că AVAS deține toate înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării reclamanților, și solicitând constatarea faptului că acțiunea este întemeiată și legală.
În motivare s-au arătat următoarele:
Cu privire la invocarea nulității întâmpinării formulată de AAAS (fostă AVAS), în esență, s-a arătat că aceasta a fost semnată de către o persoană conferă dreptul de a reprezenta AAAS în raporturile cu persoanele fizice precum și în fața instanțelor judecătorești.
Referitor la invocarea lipsei dovezii calității de reprezentant convențional a doamnei Manuela O. u s-a precizat că la dosarul cauzei nu s-a regăsit nici un înscris care să ateste calitatea de consilier juridic sau avocat a doamnei Manuela O. u.
În ceea ce a privit excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului
B. -Năsăud invocată de către pârâtă, s-a învederat că, conform art. l alin.(2) din OUG nr. 23/2004 A. pentru Administrarea A. S. a fost instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei, art.111 NCPC prevăzând că cererile îndreptate împotriva autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul reclamantului. De asemenea, s-a arătat că art.116 NCPC stabilește că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar art.122 NCPC a statuat că reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor Codului de procedură civilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS(fostă AVAS) invocată de către pârâtă, s-a relevat că AAAS a fost investită prin Dispoziția Primarului Municipiului B. nr. 1840/_, potrivit art.5 cu soluționarea notificării formulate de reclamanți, în calitate de unitate deținătoare asupra cotei de 335/2633 mp teren, act comunicat prin adresa nr.71329/_ înregistrată la AAAS sub nr.15725/_ (fila 65). La acea adresă au fost anexate un număr de 67 de file, reprezentând copii conforme cu originalul a înscrisurilor existente în dosarul administrativ rămas la Primăria Municipiului B., astfel că pârâta are calitate procesuală pasiva în cauză, fiind îndeplinite condițiile impuse de art.29 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a arătat că a fost depășit termenul de 60 de zile stabilit de art.25 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, lege care nu a interzis persoanei îndreptățite să atace în justiție unitatea deținătoare care nu s-a pronunțat prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată. Având în vedere principiul de drept care a statuat că "unde legea nu interzice, înseamnă că permite" considerându-se că AAAS poate fi chemată în judecată în cauză.
Reclamanții au invocat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 20/F/2010 a Tribunalului B. -Năsăud în raport cu obiectul acțiunii în ceea ce a privit modul de soluționare a cererii, în sensul acordării reclamanților de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 și pentru cota de teren cu care a fost investită spre soluționare AAAS.
Așadar, de vreme ce calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire a fost dedusă judecății în dosarul_ a Tribunalului B. -Năsăud dintre aceleași părți și cauza a fost soluționată irevocabil pe fond, fiind acordate reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, a rezultat că acea soluție pronunțată de instanță în dispozitivul sentinței, a dobândit putere de lucru judecat și s-a impus ca și instanța sesizată să pronunțe o soluție identică în ceea ce a privit modul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Totodată, reclamanții au invocat prezumția autorității de lucru judecat referitor la faptul că AAAS a deținut toate înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării reclamanților, fapt care a reieșit din considerentele care au constituit susținerea necesară a dispozitivului Sentinței civile nr. 20/F/2010 a Tribunalului B. -Năsăud, unde instanța a statuat faptul că AAAS "va soluționa notificarea reclamanților pe baza documentației comunicate și a înscrisurilor depuse în probatoriu de către reclamanți"
Reclamanții au arătat că acțiunea este întemeiată și legală din următoarele motive:
AAAS a trimis adresa nr. 29409/_ (fila 65) prin care a solciitat completarea dosarului administrativ doar reclamantei P. E., ceilalți reclamanți neavând cunoștință de acest înscris. Acest fapt reieșind și din confirmarea de primire(fila 63-64).
S-a menționat că pârâta avea obligația legală de a aduce la cunoștință pretențiile sale tuturor notificatorilor în cauză, deoarece P. E. nu avea mandat să-i reprezinte. Din acest motiv reclamanții P. V., T. E. M. și B. A. C. s-au aflat în imposibilitatea de a da curs solicitării AAAS.
Adresa nr. 29409/_ (fila 65) prin care AAAS a solicitat completarea dosarului administrativ, a devenit opozabilă celor trei reclamanți menționați anterior prin intermediul instanței, doar din momentul depunerii acesteia la dosarul nr._ a Tribunalului B. -Năsăud.
S-a precizat că următoarele documente solicitate de AAAS prin adresa nr.29409/_ s-au regăsit în dosarul administrativ depus în probatoriu la dosarul cauzei de către pârâtă: declarația
notarială din care rezultă dacă reclamanții au primit sau nu despăgubiri(fila 121); copia de pe coala de CF 4291 (fila 77-85), mențiunile din această coală de CF referitoare la dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților sunt scrise în limba română; certificat de moștenitor(fila 88); situația juridică a terenului este descrisă în documentul intitulat Certificat privind starea de fapt a imobilului (fila 123-124), celelalte înscrisuri solicitate de către AAAS regăsindu-se în dosarul nr._ a Tribunalului B. -Năsăud. S-a considerat că pârâtei i-au fost opozabile toate înscrisurile depuse în probatoriu în dosarul menționat anterior deoarece a fost parte în cauză si a intrat în posesia acestor înscrisuri prin intermediul instanței.
Referitor la susținerea pârâtei asupra faptului că reclamanții nu au depus actele doveditoare, s-a considerat că nu a avut relevanță faptul că AAAS a intrat în posesia înscrisurilor solicitate prin intermediul instanței și nu direct prin depunerea acestora la AAAS, atâta timp cât și reclamanții au luat la cunoștință de adresa nr. 29409/_ tot prin intermediul aceleiași instanțe.
Având în vedere faptul că Sentința civilă nr. 20/F/2010 a Tribunalului B. -Năsăud a rămas irevocabilă la data de_, dată la care pârâta deținea cu certitudine toate înscrisurile solicitate, s-a solicitat constatarea faptului că pârâta A.A.A.S nu a respectat nici de această dată termenul legal impus de art.25 alin.(l) din Legea nr. 10/2001.
Văzând faptul că AAAS a intrat în posesia înscrisurilor solicitate, reclamanții au solicitate să se constate culpa pârâtei în ceea ce a privit nesoluționarea în termenul legal a notificării reclamanților.
Tergiversarea soluționării notificării cu care AAAS a fost investită în anul 2007 nu a putut fi desigur considerată în termen rezonabil, precum cere CEDO. În consecința s-a arătat că a fost încălcat și art. 21 din Constituția României, precum și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a susținut că, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a notificării, prin refuzul nejustificat de emitere a unei dispoziții, AAAS le-a încălcat și drepturile ocrotite prin dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit că instanța de judecată a fost competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Instanța supremă a înțeles să sancționeze conduita culpabilă a celui care trebuia să soluționeze notificarea și care nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.25 alin.(l) din Legea nr. 10/2001. Voința instanței supreme a fost aceea de a se soluționa notificările într-un termen rezonabil și de aceea a apreciat că, instanțele judecătorești, în virtutea plenitudinii lor de jurisdicție pot analiza pe fond pretențiile persoanelor ce se consideră îndreptățite.
Reclamanții au arătat că instanța este competentă să soluționeze pe fond acțiunea reclamanților, ținând cont de refuzului nejustificat al AAAS de a soluționa notificarea cu care a fost investită legal.
Referitor la dispozițiile art.32 și urm. din Legea nr. 165/2013, menționate de către pârâtă în întâmpinare, s-a solicitat instanței să se constate că acestea nu au fost aplicabile în cauză deoarece raportul juridic s-a născut înainte de intrarea în vigoare a acestor prevederi.
S-a precizat că, capetele de cerere 4 și 5 din acțiune privind obligarea AAAS la plata unei amenzi civile și plata de penalități de întârziere au fost întemeiate deoarece s-a considerat că AAAS a tergiversat cu rea credință, astfel cum s-a arătat mai sus, soluționarea notificării cu care a fost investită legal și în privința căreia deținea toate înscrisurile pe care legea le prevedea pentru soluționarea unei astfel de cereri.
În consecință, pentru judecarea cauzei, s-a solicitat ca instanța să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 247/2005, a Constituției României și cele ale altor acte normative, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței, precum și Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Reclamanții au precizat că, în urma solicitărilor, SC Combis SA le-a comunicat că la adresa din B., str. C.R.Vivu bl. 1 a deținut doar un teren de 92 mp, înscris în CF B. nr.5803/B/P sub nr. Topo. 717/4/2/2, 718/4/2/2 și 8334/B/P imobil pe care l-au vândut în anul 1999.
Deoarece suprafața de teren din adeverința SC Combis SA nu a corespuns cu suprafața de teren menționată în art. 5 din Dispoziția Primarului Municipiului B. nr. 1840/_, au solicitat lămuriri la OCPI B. -Năsăud. Acea instituție a confirmat susținerile SC Combis SA, arătând faptul că, acea societate a deținut la adresa menționată anterior un teren de 92 mp, respectiv o cotă de 37/280 mp și 55 mp înscris în CF B. nr.5803/B/P.
Urmare a adeverinței SC Combis SA nr.44/_ și adresei OCPI B. -Năsăud nr. 75/_ cât și a altor înscrisuri, a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului B. nr. 429/_ care a modificat Dispoziția Primarului Municipiului B. nr. 1840/_ .
Modificările care au privit cauza au fost faptul că se stabilea calitatea de persoane îndreptățite la restituire a reclamanților asupra imobilului teren în suprafață de 2541/2633mp și a imobilului construcții ( 2 case și anexe) iar AAAS a rămas investită să soluționeze notificarea doar pentru cota de 92/2633 mp.
La termenul de judecată din_, tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud raportat la dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Analizând excepțiile de necompetență teritorială invocate, instanța reține următoarele:
Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (denumită actual A. pentru Administrarea A. S. ) raportat la dispozițiile art. 107 NCPC urmează a fi respinsă de tribunal, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 111 NCPC, care prevăd că cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului, competența fiind alternativă, nu exclusivă. Potrivit art. 116 NCPC reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel încât raportat la dispozițiile invocate de pârâtă nu se poate reține necompetența teritorială a Tribunalului B. -Năsăud
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul reține că reclamantul B. A. C. prin înscrisul intitulat "Precizări"; (f.188-189) a solicitat respingerea acestei excepții raportat la faptul că art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 are caracter imperativ în ceea ce privește competența teritorială doar în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se atacă decizia sau dispoziția motivată de respingerea a notificării, iar reclamanților nu li s-a emis o astfel de dispoziție, ei solicitând prin prezentul demers tocmai obligarea pârâtei la soluționarea notificării.
Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. R. ni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată. Inconsecvența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să-și valorifice drepturile.
Prin decizia nr. 3179 din 9 mai 2012 Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit într-o speță similară că art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001 instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă instanței (tribunalului) în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura de soluționare a notificării, norma de competență ce se aplică, pentru identitate de rațiune, și în ipoteza în care se solicită obligarea aceleiași entități să soluționeze notificarea prin emiterea actului administrativ prevăzut de lege. Atitudinea omisivă a persoanei juridice deținătoare/entității învestite cu soluționarea notificării, îmbrăcând forma lipsei răspunsului concretizat în dispoziție/decizie în termenul prevăzut de lege - atrage competenta instanței care este în măsura să cenzureze chiar dispoziția prin care se soluționează notificarea.
În aceste condiții, acțiunea prin care se solicită sancționarea pasivității persoanei juridice învestită cu competența soluționării notificării, reprezintă o veritabilă acțiune în realizarea dreptului,
a cărei cauză se află în prevederile Legea nr. 10/2001, lege specială, care instituie o procedură specială diferită de dreptul comun.
După cum se poate observa atât din cuprinsul acțiunii, cât și din întâmpinare, s-a indicat că sediul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (denumită actual A. pentru Administrarea A. S. ) se află în B. .
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul urmează a admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții P. E., P. V., T. E. M., B. A. C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului (denumită actual A. pentru Administrarea A. S. ), având ca obiect acțiune întemeiată Legea nr. 10/2001, în favoarea Tribunalului B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud, invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud, excepție invocată din oficiu de instanță și pe cale de consecință:
Declină competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții P. E., CNP 2., cu domiciliul în B., B-dul R., nr. 14, jud. B. -Năsăud, P. V., CNP 2., cu domiciliul în B., S. F., nr. 1, sc. A, ap. 6, jud. B. -Năsăud, T. E.
M., CNP 2., cu domiciliul în B., S. D., nr. 6, sc. C, ap. 34, jud. B. -Năsăud, B.
C., CNP 1., cu domiciliul în B., S. Ion M., nr. 1, sc. A, ap. 6, jud. B.
-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B., sector 1, S. C. A. Ș., nr. 50, Cod fiscal 11795573, având ca obiect acțiune întemeiată Legea nr. 10/2001, în favoarea Tribunalului B. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. C. S.
Red./Dact. BISz/MD - _
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
Către,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
cu sediul în Bulevardul Unirii nr. 37, sectorul 3, cod poștal 0.
Alăturat vă înaintăm dosarul nostru cu numărul de mai sus privind pe reclamanții P. E., P. V., T. E. M. și B. A. C. și pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având ca obiect Legea 10/2001, în care prin Sentința civilă nr. 2757/F/2013 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea dumneavoastră.
Dosarul nostru conține un număr de file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. S. C. S.
| ← Sentința civilă nr. 605/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 315/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
