Decizia civilă nr. 47/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 47/R/2013
Ședința publică din: 7 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. | I. | ,judecător |
JUDECĂTOR: F. | G. | C. ,președinte secție |
JUDECĂTOR: B. | R. | - I. |
GREFIER: H. | V. |
S-a luat în examinare, după casare prin decizia civilă NR.314/R/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, recursul civil declarat de reclamanta P.
G. -C. R. S., prin curator P. G. , împotriva sentinței civile nr. 1158/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare - radiere din CF.
Cauza s-a judecat la data de 24 ianuarie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
La cererea părților, pentru a avea posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 31 ianuarie 2013, când din imposibilitatea constituirii completului de judecată, s-a amânat pentru data de astăzi 7 februarie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr. de mai sus, reclamanta
P. G. -C. R. S., a chemat în judecată pe pârâta P. O. R. R. S.
, solicitând instanței ca în urma probelor administrate să se constate nulitatea absolută a integrării Parohiei G. -Catolice din R. S. în P. O. R. S. dispusă prin Decretul nr.358/1948, restabilirea situației anterioare datei de 1 februarie 1948, respective să se dispună radierea pârâtei di CF, precum și obligarea acesteia să predea reclamantei cimitirul înscris în CF nr.19, top 45 R. S. și să se dispună intabularea imobilului pe numele reclamantei.
În fapt, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa până la data de 1 decembrie 1948, iar prin Decretul nr.358/1948, P. a fost scoasă în afara legii în mod abuziv, iar bunurile acesteia au fost preluate de noua Parohie O. fără a se încheia un act în acest sens. Până la acest decret P. G. - C. a deținut în proprietate cimitirul cu terenul aferent în suprafață de 2405 mp, conform înscrierii din CF nr.19 top 45.
Reclamanta a mai arătat că prin sentința civilă nr. 1599/2002, pronunțată în dosarul nr.212/2002 de Judecătoria Năsăud i-a fost admisă cerere și s-a dispus radierea pârâtei P. O. R. S. din CF pentru imobilul Biserică și s-a reînscris pe numele reclamantei.
În probațiune au fost depuse copia sentinței civile nr. 1599/2002, pronunțată în dosarul nr.212/2002 de Judecătoria Năsăud, extras de CF.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.177/1978, Decretul Lege 9/1989 și 126/1990.
Pârâta P. O. R. S. legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă, motivat de faptul că cimitirul în prezent este intabulat pe P. O. R. S. din anul 1961, și este ocupat în proporție de 95% de morminte ale credincioșilor de rit ortodox. Totodată s-a arătat că foștii credincioși greco - catolici se regăsesc în prezent în proporție de 97% în rândul credincioșilor de confesiune ortodoxă, iar P. G. C. R. S. mai deține un cimitir în jurul bisericii greco - catolice.
În dovedirea celor susținute pârâta a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de_, reclamanta a formulat o precizare de acțiune, prin care arată că își susține cererea de restituire a cimitirului și radierea pârâtei din CF, dar renunță la petitul privind constatarea nulității absolute a integrării Parohiei G. -Catolice din
R. S. în P. O. R. S. dispusă prin Decretul nr.358/1948 deoarece această cerere a rămas fără obiect ca urmare a Decretului Lege nr.126/_, prin care a fost recunoscută oficial Biserica Unită R. cu Roma G. C. .
La data de_, reclamanta a depus o nouă precizare de acțiune prin care arată că obiectul cauzei este rectificare de înscrisuri în cartea funciară în sensul radierii din CF 19 R. S. și reînscrierea pe vechiul proprietar.
În primă instanță, cererea precizată s-a soluționat prin sentința civilă nr.
1158/2012, în sensul respingerii ei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta P. G.
-catolică R. S., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum s-a precizat.
În motivarea apelului s-au susținut în esență următoarele:
Instanța de fond a refuzat să constate și să rețină faptul dovedit că pârâta P.
O. R. salvei s-a înscris în mod abuziv, fără nici un titlu valabil asupra proprietății reclamantei, în speță imobilul cimitir, înscris în cf nr. 19 R. S. nr. top 45.
Din înscrierea în cf, susține apelanta, rezultă în mod cert faptul că pârâta s-a înscris în cartea funciară doar la cererea sa, în mod abuziv, cu încălcarea chiar a discriminatoriului Decret nr. 358/1948, cu privire la desființarea cultului greco- catolic, unde se arată că averea fostelor parohii greco-catolice se atribuie doar în folosința parohiilor ortodoxe, nicidecum în proprietate. Modul abuziv al pârâtei prin care s-a intabulat asupra imobilului în cauză, rezultă și din faptul încălcării prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierea fiind efectuată în lipsa unui titlu translativ de proprietate.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe se referă la faptul că aceasta nu a observat dispozițiile sentinței civile nr.1599/2002, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 212/2002, prin care s-a dispus rectificarea intabulării asupra imobilului din același cf, chiar același crop de avere cu
nr. top 44. argumentele rămase cu putere de lucru judecat privind rectificarea intabulării pentru nr. top 44 sunt valabile și pentru nr. top 45 și în opinia apelantei nu se poate ca ceea ce a stabilit odată o instanță, să fie contrazis de alta.
De asemenea, susține apelanta, nu a format obiectul analizei primei instanțe argumentul privind apartenența imobilului cimitir în cauză la zona de protecție a bisericii reclamantei care este un monument istoric de categoria A, de valoare națională excepțională, monument reprezentativ pe plan universal, așa cum s-a probat prin adresa nr. 316 din_, emisă de Direcția pentru Cultură și patrimoniu Național Bistrița-Năsăud, existentă la dosar. Din cauza lucrărilor neautorizate de săpare de noi morminte peste cele vechi existente ( fiindcă locuri de veci nu mai există), dispar rând pe rând toate însemnele vechi istorice din piatră și din lemn, iar în locul acestora se ridică "chiciuri"; funerare grandioase din beton, care afectează grav punerea în valoare a monumentului istoric.
În opinia apelantei argumentul instanței de fond referitoare la numărul de credincioși ortodocși și greco-catolici nu poate constitui un motiv legal pentru respingerea acțiunii având ca obiect rectificarea de înscrisuri în cf. Temeiul de drept reținut de instanță, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/190, nu este incident în cauză, deoarece acest text are în vedere doar lăcașurile de cult și casele parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, preluate în folosință de Biserica O. R.
, nu trecute în proprietate cum este cazul în speță.
În final, apelanta a mai arătat că pârâta nu poate fi considerată ca fiind de bună credință, și nu poate beneficia de bunul în litigiu, din moment ce s-a înscris în cartea funciară, în mod abuziv, fără a avea titlu legal valabil, fără acceptul proprietarei de carte funciară. Mai mult decât atât, susține apelanta, instanța a pronunțat o hotărâre de respingere a cererii fără a-și motiva soluția din punct de vedere legal.
Intimata, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întimpinării s-a susținut temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, arătându-se că în realitate prima instanță a reținut caracterul abuziv al preluării, că hotărârea ce a fost evocată de apelantă nu se bucură de autoritate de lucru judecat în această cauză; apartenența cimitirului la zona de protecția a bisericii reclamanților nu are legătură cu prezenta cauză.
Intimata a subliniat că prevederile art. 3 din Decretul nr. 126/1990 se aplică și în cauza de față, astfel că imobilul nu poate aparține decât credincioșilor ortodocși, care în prezent constituie majoritatea covârșitoare a credincioșilor din localitate.
Prin decizia civilă nr. 314/R/2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, după recalificarea căii de atac, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat hotărârea atacată și s-a reținut cauza spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriului.
În decizia de casare s-a reținut că în mod corect s-a apreciat demersul reclamantei ca fiind unul de revendicare a imobilului în litigiu, având în prezent destinația de cimitir, nefiind o simplă acțiune în rectificarea cărții funciare, cum s-a susținut în precizarea de acțiune, motivele de fapt și de drept ale cererii conducând la concluzia certă a urmării de către reclamantă a reglementării situației juridice a acestui imobil.
Reclamanta a susținut că proprietatea asupra cimitirului înscris în cf nr. 19 R.
S. nr. top 45 îi aparține, înscrierea în cartea funciară a unui drept de proprietate al pârâtei asupra acestuia fiind lipsită de temei legal.
În apărare, pârâta, printre altele, a invocat și apartenența cimitirului în litigiu la domeniul public al unității administrativ teritoriale potrivit art. 3 alin.4 din legea nr. 213/1998 și art. III pct.10 din Anexa la această lege.
Față de această susținere reclamanta a învederat că cimitirul în cauză nu este unul comunal, că în acesta nu mai există locuri de veci libere, precizând că în localitate mai există un cimitir amenajat de pârâtă în anul 1991, unde sunt înhumate persoanele decedate de la acea dată.
Toate aceste aspecte de fapt, invocate de o parte și de alta, esențiale pentru soluționarea cauzei, inclusiv în privința legitimării procesuale pasive și a stabilirii regimului juridic aplicabil imobilului, nu au fost verificate de către prima instanță, care a omis să pună în discuție, în virtutea rolului său activ instituit de prevederile art. 129 alin.5 din Codul de procedură civilă, necesitatea administrării unor probe, chiar și testimoniale, pentru a stabili în mod cert starea de fapt în cauză.
S-a stabilit că în rejudecare se vor administra probele necesare stabilirii complete a stării de fapt în cauză, și se vor verifica și celelalte critici ale reclamantei recurente, care, dat fiind motivul de casare incident, nu au putut fi analizate în soluționarea recursului.
Analizând actele dosarului, cele cuprinse în dosarul nr. 212/2002 a Judecătoriei Năsăud, atașat, probele administrate atât în fața instanței de fond cât și în rejudecarea cauzei după casare, în limitele stabilite de decizia amintită, tribunalul constată următoarele:
Imobilul obiect al litigiului este situat în localitatea R. S., înscris în cf nr. 19 nr. top 45 cu o suprafață de 2405 mp, având destinația de cimitir. Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că acest imobil inițial a făcut corp comun cu cel având nr. top 44, cu destinația biserică și teren aferent, așa cum rezultă din copia colii de carte funciară amintită, depusă la fila 6 din dosarul de fond (traducerea legalizată a înscrierilor efectuate în limba maghiară fiind depusă la fila 57).
Așa cum s-a reținut cu putere de lucru judecat în sentința civilă nr. 1599/2002, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. 212/2002, atașat, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 461/A/2002 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. 4117/2002, și mai apoi irevocabilă prin decizia civilă nr. 488/2003, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr. 1356/2003, atât biserica cât și cimitirul au constituit proprietatea tabulară a Parohiei G. - Catolice R. S., pentru ca după încetarea activității acesteia în baza Decretului nr.358/1948, să fie preluate în fapt de către P. O. R. S. . În anul 1961, pe baza unei simple cereri formulate de către Oficiul P. l Ortodox Român, respectiv adresa nr. 170/_, s- a procedat la înscrierea dreptului de proprietate pe numele solicitantei, atât a bisericii cât și a cimitirului, acesta din urmă obiect al litigiului de față.
S-a statuat în acel cadru procesual că prin înscriere s-au încălcat prevederile art.2 alin.2 din Decretul nr. 358/1948, prin care s-a stabilit că averile fostelor parohii se atribuie doar în folosința Bisericii Ortodoxe, cele ale art.37 și urm. din Decretul nr.177/1948, precum și prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, teza transferului dreptului de proprietate de la reclamantă la pârâtă nefiind susținută din punct de vedere probator.
Fiind vorba de aceeași înscriere de sub B2 care a privit atât biserica, cu nr. top 44, cât și cimitirul cu nr. top 45, nefiind aduse dovezi care să combată statuările citate mai sus, nu există temeiuri care să justifice o concluzie contrară în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra cimitirului, disputat în litigiul de față. Prin urmare, tribunalul conchide că nu s-a făcut dovada unui transfer la dreptului de proprietate de la reclamantă la pârâtă, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia din urmă neavând la baza un titlu translativ de proprietate.
Pe de altă parte, concluziile instanței de fond referitoare la aplicabilitatea în speță a principiului voinței credincioșilor, instituit de prevederile art. 3 din Decretul - Lege nr.126/1990 sunt eronate.
Dispozițiile legale evocate au în vedere situația lăcașurilor de cult, respectiv a bisericilor, și a caselor parohiale, constituindu-se într-o situație de excepție de la regula restituirii în natură prevăzută de art.2 din același act normativ, de strictă reglementare și interpretare, fără a putea fi extinse și asupra altor categorii de imobile care au aparținut cultelor religioase, cum este cazul cimitirului în litigiu.
Drept consecință, chiar dacă în mod incontestabil numărul credincioșilor ortodocși este unul foarte mare în raport cu numărul credincioșilor greco-catolici așa cum rezultă din adresa nr. 979/_ a Primăriei R. S., prevederile art. 3 din Decretul - Lege 126/1990 nu pot constitui temei al refuzului de restituire, așa cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond.
O altă apărare formulată de către pârâtă, vizează apartenența cimitirului la domeniul public al comunei, motivat de fapt că acesta ar constitui un cimitir comunal, conform prevederilor art. 3 alin.4 din Legea nr. 213/1998 și art. III pct.10 din Anexa la această lege.
Teza este combătută atât de răspunsul comunicat de autoritățile administrației publice locale (f.49 dosar recurs), prin care se precizează că în localitate există trei cimitire, dar nici unul nu a fost apreciat ca fiind comunal astfel că nu este inclus în domeniul public, precum și de depozițiile martorilor audiați după casarea sentinței cu reținere.
Astfel, martorii C. L. (f.50), M. D. (f.52) și P. T. (f.54), au relevat că în sat există trei cimitire: cel în litigiu folosit în prezent în exclusivitate de cultul ortodox; unul mai vechi, nefolosit; precum și un cimitir nou în ridul Podirei (Poderei), unde se află înhumați atât credincioși ortodocși, cât și credincioși greco- catolici respectiv neo-protestanți ("pocăiți";). Aceeași martori au relatat că în cimitirul în litigiu mai există foarte puține locuri, unele dintre aceasta fiind "vândute"; deja de către pârâtă unor localnici. Drept urmare, argumentul vizând inexistența altor cimitire unde credincioșii ortodocși ar putea fi înhumați nu este susținut din punct de vedere probator.
Susținerile reclamantei referitoare la faptul că parte din cimitir constituie zonă de protecție a bisericii ce i-a fost restituită și care constituie monument istoric, probate cu adresa nr. 316 din_, emisă de Direcția pentru Cultură și patrimoniu Național Bistrița-Năsăud(f.13 dosar fond), sunt lipsite de relevanță în cauză, față de limitele investirii instanței, în care soluția este determinată de existența sau inexistența unui drept real asupra imobilului și nu de alte elemente conexe acestuia.
Având în vedere starea de fapt reținută în cauză, textele legale evocate, precum și prevederile art. 480 Cod civil, art. 34 din Legea 7/1996 ( în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată), tribunalul urmează să admită acțiunea
așa cum a fost precizată, să dispună radierea dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei în cf nr. 19 R. S. nr. top 45, vizând imobilul cimitir în suprafață de 2405 mp, și reînscrierea acestui imobil pe vechiul proprietar, va obliga pârâta să predea în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantei imobilul cimitir identificat cu nr. top 45.
Se va lua act de împrejurarea că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite ca fiind întemeiată acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta P.
-C. R. S., cu sediul în com. R. S. nr. 115, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva pârâtei P. O. R. S., cu sediul în com. R. S., jud. Bistrița- Năsăud, și în consecință:
dispune radierea dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei în cf nr. 19 R. S. nr. top 45, vizând imobilul cimitir în suprafață de 2405 mp, și reînscrierea acestui imobil pe vechiul proprietar;
obligă pârâta să predea în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantei imobilul cimitir identificat cu nr. top 45.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
S. | I. F. | G. | C. | B. R. I. | H. | V. |
Red./Dact. S.I. 2 ex. Jud. fond: C. M.
| ← Decizia civilă nr. 898/2013. Actiune in constatare | Încheierea civilă nr. 59/2013. Actiune in constatare → |
|---|
