Decizia civilă nr. 32/2013. Reexaminare taxă de timbru

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 32/R/2013

Ședința publică din 9 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC U. E. Z. SA, împotriva încheierii civile pronunțată de către Curtea de Apel C. la data de 4 martie 2013, în dosarul nr._, privind și pe intimații C. H. PRIN P., L. K. M. ,

R. L. A. A. .

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul contestatoarei SC U. E. Z. SA, avocat Jeler A. ndru, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei și 0,50 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 aprilie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatei C. H. prin P., întâmpinare prin care solicită admiterea contestației în anulare, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul contestatoarei.

Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului contestatoarei să precizeze dacă mai au interes în susținerea contestației în anulare, având în vedere că prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 15 aprilie 2013, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată în dosarul nr._ * al Secției a II-a a Curții de Apel C., cu privire la cuantumul sumei, iar taxa judiciară de timbru ce trebuia achitată a fost recalculată în funcție de soluția pronunțată în cererea de îndreptarea erorilor materiale.

Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai au interes în susținerea contestației în anuare, menționând că a formulat această contestație în anulare înainte de soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Curtea reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin contestația înregistrată la_ SC U. E. Z. SA, a solicitat anularea încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel în data de_ .

În motivarea cererii s-a arătat că instanța de apel a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de apelantă în raport de valoarea de 6.666.840.603 Rol, care provine dintr-o eroare, întrucât valorile erau în mod evident exprimate în lei vechi.

Preluând valorile ca atare, fără să aibă în vedere această situație, instanța de apel a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Conform dispozițiilor art. 137 Cod proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În baza acestui text de lege instanța a invocat excepția lipsei de interes în formularea contestației în anulare, apreciind că această excepție este fondată, deoarece interesul promovării contestației în anulare nu mai subzistă, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 5686/_ pronunțată de Secția II civilă a Curții de Apel C. în dosar nr._ * s-a menționat că demersul judiciar al reclamantei vizează reglementarea situației de cartea funciară a unor imobile aparținând debitoarei în valoare de 6.666.840.603 lei.

Prin urmare, în ședința publică din_, instanța investită cu soluționarea apelurilor a stabilit, în raport de această valoare că reclamanta SC U. E. Z. SA, datorează o taxă judiciară de timbru de 66.672.517,03 lei și timbru judiciar de 5 lei.

La data de_ Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel C. a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 5686/_ în sensul menționării sumei de 6.666.840.603 lei Rol.

Urmare acestui fapt, în ședința publică din_, instanța a revenit asupra taxei judiciare de timbru stabilită în ședința publică din_ și a stabilit că, urmare îndreptării erorii materiale, reclamanta SC U. E.

Z. SA, datorează o taxă judiciară de timbru de 9853,36 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Prin urmare, având în vedere că, contestația în anulare a fost promovată la data de_, anterior stabilirii taxei judiciare de timbru reale datorate de reclamantă, curtea apreciază că reclamanta nu mai are interes în susținerea contestației în anulare, motiv pentru care, curtea va respinge contestația în anulare ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge contestația în anulare formulată de SC U. E. Z. SA ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

ANA I.

A.

A. C. C.

B.

Red. IA dact. GC 2 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 32/2013. Reexaminare taxă de timbru