Încheierea civilă nr. 159/2013. Reexaminare taxă de timbru
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr._ /a1
ÎNCHEIEREA CIV ILĂ NR. 159/R/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 31 Mai 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
Judecător: Ana-SS Judecător: E. L. Grefier: L. M.
S-a luat spre examinare cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta I. ANA M. stabilită în dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 06 iunie 2013, Complet 2R.
Cererea s-a soluționat în ședința Camerei de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul evocă excepția tardivității și reține cauza spre soluționare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2013 ce face obiectul prezentului dosar recurenta I. ANA M. a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 185, 22 lei în sarcina sa pentru recursul care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul T. ului
C. -Secția civilă cu termen de judecată la data de 06 iunie 2013.
În motivare arată că împotriva sa a fost promovată o acțiune în pretenții, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_, calitate de reclamant având-o A. de P. str. T., nr.5. La primul termen de judecată instanța a admis cererea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, însă învederează că a fost citată doar la al doilea termen de judecată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 185,22 lei.
Învederează că, potrivit Legii 230/2007, asociațiile de proprietari sunt scutite de la plata taxelor de timbru, iar raportat la aceste prevederi legale, obligația stabilită în sarcina sa de a achita taxa judiciară de timbru este total nelegală.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 146/1997.
Instanța din oficiu a invocat excepția tardivității în temeiul art.137 C.pr.civ. excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
În dosarul nr._ la termenul de judecată din data_ Tribunalul Cluj a determinat taxa de timbru pentru soluționarea recursului la un cuantum de 185,22 lei.
T. ul a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării acestei taxe de timbru la adresa indicată.
Recurentei i-a fost comunicată citația conform dispozițiilor legale în vigoare la data de_ (f.10).
Potrivit art. 18 din Legea 146/1997 cererea de reexaminare se formulează în 3 zile… de la comunicare.
Cererea de reexaminare a fost înregistrată la data de_ cum rezultă din ștampila aplicată de Tribunalul Cluj la înregistrarea cererii.
Raportat la această dată, cererea de reexaminare apare ca fiind formulată cu depășirea termenului legal.
Nefiind indicat nici un motiv prevăzut de art.103 alin.1 C.pr. civ. tribunalul apreciază că cererea a fost formulată tardiv.
Pentru aceste motive tribunalul va respinge ca tardiv formulată cererea de reexaminare formulată de I. Ana M. stabilită în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge ca tardiv formulată cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de I. ANA M., cu domiciliul în C. -N., str. T., nr. 5, bl. Y5, ap.57, jud. C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.
Președinte, D. T. | Judecător, Ana-SS | Judecător, E. L. |
Grefier, L. M. |
L.M. 31 Mai 2013 Red./Dact. DT/LM 2 ex./_
← Încheierea civilă nr. 262/2013. Reexaminare taxă de timbru | Încheierea civilă nr. 179/2013. Reexaminare taxă de timbru → |
---|